UPDATE 2: Discursurile liderilor opoziţiei au fost extrem de slabe. Unii n-au, pur şi simplu, verb şi charismă, alţii n-au cuvinte-cheie şi inspiraţie. Pe Mircea Diaconu nu am apucat să-l aud. Altfel, dincolo de luatul grav pe câmpii, cea mai tare chestie de limbaj, cu lipici la mase, a fost când Gheorghe Zamfir l-a făcut Satana şi Lucifer pe tiran (în rest, repet, a deraiat grav în mijlocul lanului de porumb, mai bine cânta). Ca idee, în discursul lui Crin Antonescu, altfel mult prea moale pentru ce poate în realitate, am reţinut că există soluţie legală pentru organizarea imediată a alegerilor anticipate: demisia simultană a tuturor parlamentarilor. Mi se pare impardonabil că Radu Mazăre, printre extrem de puţinii politicieni români cu discurs autentic şi electrizant, nu a vorbit pe nicăieri, în condiţiile în care intrarea în direct în PNL a lui Sorin Roşca Stănescu o găsesc inadecvată. Dar poate nu-s eu suficient de analist.
UPDATE 1: Efectul nociv al existenţei mele fizice asupra poporului şi a ţărişoarei se confirmă minut cu minut, ca odinioară în emisiunea radiofonică a lui Gheorghe Minoiu. Băsistul-şef al ziarului România liberă dezvăluie că, împreună cu Voiculescu şi Badea, am confiscat protestul pur şi curat împotriva întregii clase politice. Imediat, inepuizabilul Rizoaica se prezintă în Piaţa Universităţii cu pancarta demascatoare: “Din 15-01-2010 regimul Băse-Boc îşi datorează existenţa nesimţirii jurnalistului Victor Ciutacu! Ruşine TONOMATULE!” A trebuit să iasă la rampă bătrânul Rizoaica ca să aflaţi că eu sunt, de fapt, arma secretă a puterii portocalii.
Discursul televizat de 50 de minute al preşedintelui, în faţa reprezentanţilor corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, rostit fix în ziua anunţatului miting al opoziţiei, s-a vrut un exerciţiu de siguranţă. Manipulator prin vocaţie, Băsescu a vrut să arate că are situaţia sub control, că-i preocupat de marile probleme ale Planetei Pământ (primăvara arabă, ce ironie!), nu de lucrurile mici din Piaţa Universităţii şi din ţară. Constantinescu s-a visat, un mandat întreg, lider regional. Băsescu încearcă să-şi construiască o imagine de lider planetar. E absolut ridicol. Un om mic nu poate deveni, niciodată, prin absolut nici un hocus-pocus, mare.
Salut. Este prima oara cand scriu o idee, de care a putea fi interesate, mai mult de 5 persoane. Am incercat sa adaug un comentariu pe blogul lui Mircea dar nu se poate momentan. Specific ca nu am mai scris atat de mult de cand eram clasa a VI-a si trebuia sa scriu compuneri la literatura.
DA! Romania vorbeste
Paris, Londra, Atena, orase cuprinse de flacari, vitrine sparte, masini incendiate,ciocniri violente,victime colaterale, pancarde, lozinci.
Bucuresti, liniste si pace, circulatia pe Magheru este ingreunata doar de numarul mare de turisti (noroc cu jandarmeria care fluidizeaza traficul)
In Paris, Londra si Atena oamenii isi cunosc dreptul de a se exprima liber, astfel ca ies in strada si protesteaza. Chiar daca nu se schimba ceva radical la nivel politic, oamenii vorbesc toti la un loc, cu aceasi gura in acelasi loc si impreuna cunoscandu-si drepturile. Protesteaza ca au salarii de peste 1000 de euro
Bucurestenii se multumesc cu 230 de euro si tac, chiar daca serviciile secrete ii asculta de zeci de ori mai clar si mai des in comparatie cu acum un sfert de secol. Oamenii nu ies pe strada pentru ca prefera sa spuna ce gandesc stand pe canapeaua din “living” si nu in strada asa cum au cerut in “89” cand le-au murit rude pentru acest drept.
Propaganda prezidentiala este la acelasi nivel cu cea de atunci, atat timp cat auzim ca Bucurestiul, cu ajutorul ministrului de turism Elena (ce coincidenta), este peste Milano si Viena ca numar de turisti. Cand pixelul albastru loveste oameni (copii) prin multime, cand orice reusita sportiva este recunoscuta si insusita dar nu si rasplatita de catre prea iubitii conducatori, cand orice adunare de oamenii este prilej pentru o baie de multime, cand prea iubitul conducator plange la fiecare eveniment in incercarea de sensibilizare a electoratului, cand se inaugureaza: autostrazi,poduri, sali de sport, drumuri comunale, BORDURI, comparatia intre cele doua masinarii de propaganda este inevitabila. Diferanta fiind ca cei de acum condamna comunismul prin campaniile electorale.
Am crezut ca in “89” a cazut comunismul si asa este pt ca imediat mii de intreprinderi au fost inchise si lasate in paragina iar alte cateva sute au fost preluate de “actuali oameni de stat”. Din “cel mai mare exportator de orice” ne-am transformat abrupt in “cel mai mare importator de orice”. Acum se da spaga sa nu mori in spital in urma unei operatii de apendicita , platesti CAS dar nu pentru tine ci pentru ei.
Nu ridic in slavi comunismul pt ca acum, prin jertfa rudelor ce mi-au murit la revolutie am dreptul de a vorbi si de a-mi exprima propria opinie, dar o fac de acasa din fata televizorului ragaind a bere cu mici si cu alunele in fata, fara sa ma auda nimeni, sau poate doar “telefonul” de langa bolul cu alune, pentru ca este “democratie”.
In Londra, Paris si Atena, orase carora le suflam in ceafa din punct de vedere turistic, oamenii protesteaza liberi chiar daca au loc abuzuri, chiar daca printre ei se afla si huligani, chiar daca nu se schiimba mare lucru. Dar totusi isi cunosc dreptul se pare mai bine decat noi, carora ne-au murit rude pentru acest drept.
Si noi stim sa iesim in strada, dar doar atunci cand “bate” steaua pe “nimeni” sau cand “nationala” reuseste extraordinara performanta sa faca egal cu Franta in amical.
Ma pregatesc sa inchei si vad la televizor cum oamenii protesteaza iar in Europa asa cum noi inca nu am invatat. Vad masini incendiate, abuzuri ale oamenilor de ordine, victime colaterale, huligani, oameni care protesteaza pasnic, cu pancarde cu lozinci. Toate astea sunt inevitabile dar se intampla toate la un loc. Dar stai parca limba cu care sunt scrise lozincile imi este cunoscuta, locurile parca le recunosc,este Teatrul National, DA PIATA UNIVERSITATII, IASI, TIMISOARA, CLUJ, cam toate orasele din tara MEA, DA ROMANIA VORBESTE, si isi asteapta prea iubitul conducator chiar si peste 3 luni in Piata Universitatii sa faca o baie de multime si sa verse o lacrima, asa cum ii place tovarasului.
Specific ca am 23 de ani deci 2 ani de comunism si imi cer scuze pentru eventualele greseli gramaticale. Sper ca nu am plictisit pe nimeni si as aprecia daca ar putea si mircea sa citeasca acest text. MULTUMESC !
Un alegător sărac îmi zice: “Nu este bine să înlocuieşti pe cineva aflat la putere, care s-a îndestulat, pentru că următorul va fura mai mult.” În realitate nu prea există “s-a îndestulat”. E doar o fantomă pe care o văd doar cei săraci. Chiar dacă ar exista o limită maximă a averii de care poate dispune cineva şi însuşi Dumnezeu Tatăl Atoateştiutorul s-ar ocupa nemijlocit de respectarea corectitudinii ei, ei bine nici atunci nu ar exista “s-a îndestulat” pentru că averea se cere menţinută tot timpul la nivelul său maxim permis, indiferent de ritmul în care subiectul cheltuieşte.
Să fie clar, cât va fura cineva aflat la putere, nu are nici cea mai mică legătură cu averea pe care acesta o deţine.
Victore,
Off topic (sort of)
Acum ceva timp am scris pe blogul tau ca nu cred ca USL are viitor pe termen lung pentru ca lupta impotriva lui Basescu precedeaza orice fel de program economic/social/politic.
Zilele trecute am cumparat “The World in 2012” de la The Economist. La pag. 100 au cateva cuvinte despre Romania:
“Austerity and recession have eroded support for the two-party government, but it will limp on to elections at the end of the year. A freshly minted, right-leaning opposition coalition is likely to take over, but once the shared aim of winning power has been achieved, it will begin to crack, as will its capacity to shape clear policies. Later than most both to enter and exit recession, the economy will grow modestly in 2012.”
Deci se pare ca nici cei de la The Economist nu cred prea mult in USL.
Astazi, baronii PSD au aratat ca nici ei nu cred in USL. Parerea mea este ca Ponta nu va ajunge sa fie prim ministru (baronii vor avea grija) iar Antonescu, daca va candida la Presedentie din partea PNL, va constata cu surprindere ca nu se mai bate cu Basescu (pe care poate l-ar putea invinge) ci cu alti candidati care nu vor fi fost facuti praf timp de 4 – 5 ani cu este si va fi el facut pana atunci.
Este doar o parere, subiectiva. “Time will tell”.
Scuze pentru ultima fraza.
“… care nu vor fi fost facuti praf timp de 4 – 5 ani asa cum este si va fi el facut pana atunci.”
V-as sugera ca, atunci cand enumerati mizeriile pe care le-a facut ciuma portocalie, macar in treacat sa pomeniti si de vanzarea tarii catre unguri si de modul in care udmr suge tot ce poate din tara care i-a nascut si hranit si pe care o batjocoresc azi cu benecuvantarea porcilor ticalosi care au distrus tara!
Poate ar fi bine ca A3 sa lase tot timpul “split screen” cu cei din piata universitatii…lor li se datoreaza inclusiv acest miting al USL-ului…fara ei nu cred ca opozitia s-ar fi miscat.
E doar o parere…scz pt off topic.
“Un om mic nu poate deveni, niciodată, prin absolut nici un hocus-pocus, mare.”
Foarte corect, dar poate sa fie suficient de nebun si sa incerce!
Ce rau arata romanii! si Romania, la fel. In primele 10 secunde ale filmarii am crezut ca e vreo inregistrare facuta-n anii 90.
Rizoaica…..ce amintiri,ce emotii :)))))))) Da sincer, il mai iei in serios? Poti obtine un mandat de…..sorry,suntem in Romnica 🙁
Maestre,o intrebare. Duduia ce lucra cu Razvan Dumitrescu, e cumva la RTV ? Ca deja e deranj in familie 😛 :).
“We are Anonymous. We are Legion. We do not forgive. We do not forget. Expect us”
Mda , mai aveau umpik si cantau dansul pinguinilor , dc este necesar k mitingurile lor sa s termine cu muzica? au vbt. putin , ii baga in autobuze si acasa , trebuie mai mult, mult mai mult.
Intrebarea mea este: mai exista ziarul Romania Libera? Si daca da, il citeste cineva?
Nu stiam ca e vreun concurs de frumusete,ideea principala a acestor manifestari ,culmea, nu o reprezinta nici prezenta,nici discursurile ci ecourile in randul oamenilor din tara.Asta e ceea ce ii deranjeaza pe cei de la putere.Si ecourile sunt extraordinare in randul oamenilor.Asta nu a inteles nimeni.Ecourile,discutiile din randul oamenilor.Astea sunt foarte importante,pentru ca toti vorbesc la fel.
aaa , si inca o kestie , era nevasa-mea la un notariat azi si la un moment dat au venit mai multe persoane pentru a-si face copie dupa buletine. Notarita auzind galagie p’acolo , normal k a iesit afara intrebandu-se c s petrece. De fapt acele persoane stateau la coada la xerox si vroiau acele copii d p buletine pentru a fi trecute pe un anumit tabel ca participanti la miting . Intreband nevasta-mea cat le da partidele , o persoana i-a zis k 50roni si 3 bonuri d masa . Acum k m-a mintit nevasta-mea t mint si eu . Pana la urma vezi k TOTI fac la fel , indiferent d cine vine la putere ?
Tare asta: “Ciumpalacii e inculţi, Însă vine tot mai mulţi!”
Ce-a fost asta frate ???… ASTA E MARELE MITING ??? … hahahhahahahhahahahhahahhaahahahahahahahahahahaha
FUGUTA ACASA ???…
HAIDETI FRATILOR MAI DEPARTE SA-I SCOATEM DE LA COTROCENI PE NEMERNICI !!!
In clipa asta sunt la Universitate si ma uit cum pleaca masinile inapoi !!!
@Irina: o gogomanie mai mare nici nu puteai sa scrii. auzi, cica nu e important ca lumea sa vina in numar mare si sa vorbeasca bine la mniting. in conditiile astea, eu zic ca era perfect sa iasa Crin si Victor la o inghetata si sa taca impreuna.
Discursul lui Basescu a fost asa cum a fost.Nimic nou sub soare,Iliescu tot asa,ne povestea probleme globale,dezvoltare durabila,tot felul de prostii.Ca si cum,familia mi-ar cere cartofi sa aiba ce minca azi si eu le-as povesti cum o sa ne cumparam masina si o sa mergem la mare,asta in timp ce cu ultimii bani din casa mi-am luat o jumate si-un pac de tigari!
Dar,sa vedem ce a facut opozitia noastra draga!Intr-adevar,discursuri slabe fara forta.De SRS cred ca se leaga intermedierea legaturii cu piata,insa nu avea ce cauta pe scena.Greseala mare sa nu-l lase sa vorbeasca pe Mazare,in rest singura nota buna a fost numarul mare de participanti si asta cu aportul cam impiedicat al PSD.
Asta cu demisia simultana trebuie dezvoltata!
Citez dintr-un altfel foarte ok sef TNL [tineretu’ national liberal] cu care m-am intalnit astazi la mitingul politic de la Arcul de Triumf “de ce sa ies in Piata – ce mi-a facut mie guvernu asta, nu mi-a luat nimic le-a luat alora”. Sa mai zici sa nu ti se faca scarba de toti …
Mie mi-au placut discursurile,ai dreptate ca putea si mai mult Crin,dar a fost bun.Libertatea de a te exprima si manifesta este esentiala si jandarmii si securistii trebuie s-o stie si sa inceteze cu intimidarile,pana una alta sunt platiti de noi.
gata , a explodat mamaliga DOAMNE AJUTA !
Demisia asta, a tuturor parlamentarilor, nu trebuie sa fie chiar atat de simultana… Asa cum spuneam si ieri, e destul ca toti parlamentarii USL sa-si dea demisia, pentru ca, in cateva ore/zile, parlamentarii puterii sa fie nevoiti sa le urmeze gestul. Nu vor avea de ales, ar fi o inconstienta sa anunte doar alegeri partiale pentru colegiile vacantate, pentru ca electoratul ar turba de-a binelea si ar iesi in strada in numar mult mai mare. Dar, cine stie, poate ca vor gasi o ultima farama de ratiune si vor pica de acord cu opozitia sa demisioneze simultan.
Unde ne sunt burzuluitii care (inca) ne conduc?
De cativa ani am avut parte din plin de burzuluiri ale Presedintelui, Premierului si altora din gasca lor catre noi, umili traitori in tarisoara pe care ei o conduc.
M-am intrebat adesea daca nu care cumva urmeaza sa ne ia si la palme de prosti si obraznici ce eram.
Au venit insa ultimele 6-7 zile si SURPRIZA! Burzuluitii de serviciu s-au dat la fund. Da, Doamne, sa fie fundul ISTORIEI!
in momentul in care un puternic detasament de jandarmi a incercat sa intervina impotriva protestatarilor din piata universitatii, acestia au pus jos doua drapele invitandu-i pe militari sa calce pe drapelul national, asa cum politicienii calca in picioare constitutia si legile tarii. la aceasta initiativa militarii au facut (cu ocolire)stanga imprejur si au plecat… superb…
DOAMNE AJUTA SA EXPLODEZE ODATA. In alta ordine,poza ta din Jurnal mi se pare fantastica.As putea avea si eu una cu autograful tau? Te roooooooog!!!!!Fug la televizor.Scuze.
Dl. Ciutacu vreau sa va trasmit un mesaj dvs pt ca inca mai am incredere in dvs ca sunteti impartial. M`am uitat pentru 5 min la antena3 si este un baiat acolo care pur si simplu m`a facut sa schimb postul. Incearca influienteze populatia spunand ca lumea nu are nimic cu opozitia doar cu actualul guvern si basescu. Nimic mai fals, antena pierde mult din credibilitate daca i`a apararea opozitiei….si daca face din aceste protesturi o victorie a opozitiei. Multumesc!
Buna seara d-le Ciutacu,
Sper ca lucrurile nu o iau inapoi si nu se opresc aici;nu mai au cum-directia e inainte,nu inapoi.
Cred ca Dl Klaus Johannis e solutia…
Cu respect pentru Dvs. si oamenii de bine,
IoanaP
@Lucian: “Protesturi” ?! Eba, tu esti ?
Eu sincer nu prea cred ca prin aceste proteste se va putea schimba actuala putere in conditiile in care doar cateva mii de oameni au iesit in strada.Cred ca lumea este cam comoda si asteapta sa iasa altii la protest in timp ce ei stau cuminti la caldura.Cred ca puteam avea intr-adevar o sansa la schimbare daca in loc de cateva mii ieseau cateva milioane.Eu una am iesit zilele trecute la mine in oras insa cand am vazut ca miscarea noastra este confiscata de politicianismele USL-ului am renuntat.Nu cred ca a fost o miscare strategica din partea opozitiei iar discursul liderilor a fost foarte slabut iar pe mine sincer nu m-a prea convins, asa cum spuneai si tu.
Victore, daca ai timp, sa citesti pagini de facebook sau de internet pro basescu. O sa vezi acolo ca a luat nastere un “om nou” : pedelistul nazist. Multi vor sa iasa in piata sase bata cu demonstrantii, unii zic ca ar fi bine ca jandarmii sa intre in forta in ei, sa ii stropeasca cu apa si alte nenorociri din astea.
@malev air: a aparut demult. eu mananc cacat pe tema asta de niste ani si toata lumea s-a uitat la mine ca la un lunatic.
Am fost la mitingul USL.
Organizarea cam naspa, puteau sa-l
plaseze la poalele Arcului de Triumf.
Ingramadeala, calcat pe picioare.
Aglomerat, oameni de toate categoriile
sociale, de toate virstele: sindicalisti,
membri de partid, studenti, ziaristi
straini, cetateni obisnuiti.
N-au fost incidente din ce-am vazut.
Mai erau tineri de chiuiau, am mai vazut
si pustani de faceau scrima cu steagurile,
mai erau si baieti de cartier, mai erau
si membri de partid ce se hlizeau, da’
avind in vedere lungul drum dus-intors
si oboseala, zic ca lumea a fost decenta
si a fost un miting ok.
Am vazut vreo doua elicoptere si un
hirzob d-ala de jucarie (“drona”, LOL)
ce la un moment-dat a cazut pleomp
din lipsa de curent in baterii ori
de indeminare.
Mai erau si niste “lunetisti” inarmati
cu camere cocotati pe Arc.
In fine, cei trei lideri USL au avut
discursuri normale.
La geamul casutei a aparut si d-l
Tariceanu
In mijlocul discursului a venit vorba
de “voi cei care n-aveti vile” la care
am zis: “Cum n-avem ?! Sintem plini
de vile din vinzari anterioare ?!”,
iar ceilalti s-au hlizit.
Mai trebuie sa si ridem.
La final, s-a spart gasca, aglomerat
peste tot. Cind am ajuns la cotet, am
inteles ca unii s-au dus in Piata
dar n-a fost nici-un anunt in sensul
asta; cind am intrebat la Arc oamenii
ce se aude cu mersul la Guvern, au zis
ca “alta data”.
Oricum sint rupt de sale si de voce,
mi-au inghetat miinile, iar cei din
piata probabil sint raciti deja.
PS: Au vorbit frumos si d-nii Hossu,
Diaconescu si Zamfir (dinsul a fost mai
mistic si-a dat-o in “popor crestin” si
“romanii sint mai buni ca toti”);
d-l Rosca Stanescu a anuntat ca se inscrie
in PNL – foarte bine, nu vad de ce ar trebui
ca cineva (mai ales persoana publica) sa se
rusineze de asta, dar de ce anuntul trebuia
sa fie la minting imi cam scapa…
PS2: As dori sa reiterez faptul ca e absolut
rusinos ca in capitala sa fie penurie
de bude publice (daca eu/altii am/avem
probleme cu rinichii, mai ales pe frigul
asta, ce fac(em) ?!).
Daca am inteles bine Rosca Stanescu a fost invitat sa vorbeasca in calitate de ‘reprezentant al mass-media’. Tu te simti reprezentat de Rosca Stanescu? Un ziarist acuzat de colaborare cu securitatea, de santaj si de multe altele?!? O idee foaaaarrtttte proasta din partea USL. La faza asta s-au compromis singuri.
Victore, stiu ca a aparut de mult, dar virulenta cu care unii cer interventii in forta ma socheaza. Astia vor o noapte a cutitelor lungi.
Daca e asa, facem si noi un detasament de “seek and destroy” cum era in Inglorious Basterds.
Eu glumesc, dar unii pedelaci vorbeau foarte serios.
Apropo de maestrul Zamfir, discursul sau
pe alaturi, satanele si ce-a mai spus o
anume doamna blonda, iata o piesa ce se
pupa cu situatia: “The Lonely Shepherd”.
Acum auzi si domnia ta ca se vrea planetar?
Pai ai uitat scrisoarea aia de sustinere a intelectualitatii din 2009, in care spuneau despre alde base ca nu e inteles, deoarece el transcede timpurile noastre, adica el, pe el nu-l meritam, el e a istoriei?
Si mai am o observatiune, daca nu e cu suparare.
Suntem in cadrul unei democratii de drept privat, adica la un pas de dictatura, dar se pare ca cei din strada striga si isi cer democratia de drept public inapoi, vor sa isi exerseze acest drept de propietate.
Poate dezvolti tu ca esti jurnalist si nu un vierme, un ciumpalac ca mine.
Sa fii iubit!
Victor,ce s-a intamplat in piata e replica mea cea mai buna pentru tine.Nu numarul mare ,nici calitatea discursului,ci pur si simplu principalele idei conteaza acum.Oamenii sufera la fel.Si vad ca un alt post,realitatea, a primit indicatii sa manipuleze din nou,probabil de la Lazaroiu.Se incearca ,dar nu se reuseste.
Am mai aflat una buna:
“EBA, tatal tau nu vrea sa vorbeşte cu noi”
Eu ma bucur din suflet si as vrea sa pot sa merg acolo dar sunt la 500 km.Si parerea mea e ca ar trebui sa-si dea demisia parlamentarii iar pe viitor oamenii vor hotari ce vor alege!Sa traim deocamdata prezentul si sa nu uitam ca romanii au supravietuit lui Ceausescu, lui Iliescu, lui Constantinescu!Dar acum, asa, nu se mai poate!JOS BASESCU!!!!!!!!!!!!!
“Scandari noi in piata: “Presa romana – plina de minciuna!”, “Voiculescu si ai lui sa se duca dracului!” – s-a scnadta si asta. ce zici?
@Garm: iar ai inteles prost. Rosca a fost invitat sa vorbeasca in numele lui, ca proaspat membru PNL care a fost ziarist. altfel, da, mizerabila idee.
@Victor: maestrul Diaconu a vorbit bine;
nu ma asteptam la artificii si fiori pe
sira spinarii.
Rizoaica ??? Acel Rizoaica ??? =)) :)) OMG !
Victore, rusine bre ca scoti pensionarii
vigilenti din casa ! 😀
Au inceput sa se adune “mustele” pe “hoitul” Romaniei…probabil atrase de miros.
Domnule Victor am avea si eu o rugaminte la dvs. Nu stiu daca veti fi si in aceasta seara la emisiunea dlui. Gadea insa in cazul in care veti ajunge as dori sa puneti o intrebare in cadrul emisiunii : Astazi (cand sunt “ultrasii” in Piata Universitatii) acesti batausi numiti jandarmi nu mai au prioritate “calea de access” ? Cand sunt intr-adevar multi oameni in Piata nu mai stiu sa dea cu pulanul in stanga si-n dreapta? Unde-i prioritatea (de vineri, sambata,duminica,luni,marti, miercuri) de a elibera “pacatoasa cale de access” care a dus la violenta? Va multumesc.
Demisia simultana a tuturor parlamentarilor?! Nu cred ca e fezabil…se vor gasi unii care au prea mult de pierdut! Chiar nu sunt suficiente dovezi de incalcare a Constitutiei pentru a sustine initierea procedurii de suspendare din functie a lui basescu?!
—-
Referitor la ce se intampla in Piata Universitatii si-n toata tara: sa nu uitam ca in spatele fiecarui om prezent acolo mai sunt alti zeci/sute/mii…nevazuti si neauziti pentru moment, din diverse pricini…Hai sa purtam cu totii de maine banderola alba a grevei japoneze si sa transmitem mesajul: “aveti grija, nu va lasati amagiti de falsa noastra tacere, nu ne asumam raspunderea pentru ce va urma, suntem decisi sa calcam in picioare regimul exterminatoriu pe care ni l-ati impus!”
Domnule Victor,în primul rând tot respectul. Apoi…relativ la Băse…când ăsta deschide gura, scade iq-ul întregii țări. Vreau să vă spun care e treaba cu Udrea și ce mânării face să puteți spune și la alții hoțiile ei.
DOAMNA UDREA ARE TOATE engross-urile de la niro pe care le închiriază ca spații comerciale. Majoritatea firmelor de acolo care-s chiriașe sunt firme fantomă (iar ea știe asta- când vine garda/ANAF -joacă hoții și vardiștii…chinezii închid înainte să ajungă controlul și-apoi așteaptă afară stând de vorbă cu șoferii celor de la ANAF. Îmi pare rău că nu am o poză. Acești engrossiști nu au acte si vand marfa comercianților din țară cu documente false. Cand vine garda sau ANAF in teritoriu,se face verificare incrucusata. In momentul in care firma respectiva nu are bilantul depus sau declaratii lunare, calculeaza tva-ul de la factura de la engrossisti (pe care oricum n-o primești)si te pune sa-l platesti la stat. Intrebari: comerciantul de unde sa stie ca firma n-are bilantul sau factura e falsă? sau firma fantomă? Adică ar trebui să umble cu laptopurile după ei să caute întregistrările la ORC???
Domnu Ciutacu priviti raspunsul prezidential pentru protestele de astazi ->
domnule victor ciutacu,tot respectul pt. dumneavoastra si restul colegilor(antena 3).Chiar ma simt reprezentat de voi.O foarte mica obiectie,aprinde omul o bricheta prin multime si deja camerele sunt acolo,se intrerup invitatii,pierdem idei.In rest, va urmez!
tare mi-e teama de diversiunea nationalista, nu stiu daca am auzit bine, dar s-a strigat in piata ‘afara cu ungurii din tara’?
+la cluj iar au aparut scrieri anti-maghiare pe ziduri…
Labe unu teve cristian pasarica sau turturica incepe sa se dezica de pdl si de basescu. Cica el a atras atentia de mult ca multi membri pdl au afaceri cu statul, ca nu e dialog, ca asa si pe dincolo. Ba, ce jidogism penibil. Cum simte ca tremura mana care il hraneste, o musca. O sa iei UE, nenea cristi. O sa mananci din ce produci, dupa ce pleaca pdl de la putere. Adica un rahat.
Dupa andreea pora, urmatorul care ar vrea sa treaca Prutul este cristian pasarica, labe unu tv. Mie asa mi se pare. Sobolanii parasesc corabia.