Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Preşedinte umilit; regina absorbantelor

Preşedinte umilit; regina absorbantelor

Şi-n pantaloni strâmţi, şi pe tocuri înalte, Elena Udrea tot are absorbţia bună. Pe vremurile astea umede, prevestitoare de inundaţii, mărgica de înţelepciune emisă (pe postul tv cel mai finanţat de Elena Udrea) de cel mai umilit preşedinte din istoria recentă a republicii ar putea trece drept o veste bună. Vestea proastă, atunci, e că regina absorbantelor a fost nevoită, printr-o decizie politică măcar discutabilă, să plece dintr-o funcţie publică pe care o înnobila prin simpla ei prezenţă. }ărişoara asta atât de încercată a fost privată nedrept de o competenţă, iar competenţa însăşi – în care, oase, pantaloni strâmţi şi pe tocuri înalte – a constatat amar că nici măcar ea nu-i profet(ă) în ţara ei. Mă rog, vorba vine a ei. Am păstrat formularea doar de dragul rigorii licenţei literare. E, până la urmă, ţara lor, a competenţilor portocalii neînţeleşi de poporul prost, că noi nu oricum prea mai avem loc în ea. Şi, în definitiv, cred că ne şi merităm soarta. Fiindcă l-am umilit ca nişte netrebnici nerecunoscători pe Traian Băsescu. (articolul integral, aici)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

65 thoughts on “Preşedinte umilit; regina absorbantelor

  1. M-am saturat de asta, nu mai pot cu el, nu mai vreau sa-l vad la interviuri televizate decat daca apare pe un post liber de microbul portocaliu, gen Antene, daca tot e un sfant si nu are nimic de ascuns. Sa i se puna si intrebari pe care nu vrea sa le auda.
    Nu-l obliga nimeni sa suporte “umilinta”; noi insa suntem obligati sa ii suportam bataia lui de joc. E liber sa-si dea demisia.

  2. Nici nu stiu ce sa fac: sa rad sau sa plang?! Ce am inteles/retinut eu din acest discurs:
    – rolul de victima (nu conteaza a cui) este preferatul lui Basescu. mizeaza,probabil,(inca) pe cordul mizericordios si sensibil al romanilor si, mai ales, pe o epidemie de Alzheimer care sa fi sters din memoria electoratului ultimii ani incepand cu decembrie 2004;
    – cand s-a facut inregistrarea emisiunii basescu era treaz sau, in cel mai rau caz, cu o alcoolemie destul a mica (la limita acceptata de Lege, as zice);
    – desi neaga ca ar fi trimisul lui Dumnezeu pe pamantul romanesc, savureaza salivand postura de victima umilita, scuipata, injurata precum Hristos(lipsesc mici detalii gen: cruce, cuie, sange etc.);
    – el este os domnesc, probabil se trage din Traian, imparatul Romei, deci nu “abdica”. Daca era din neam de ciumpalaci, putea, eventual, sa-si dea demisia. Dar, in fond, cum vine asta “sa-SI dea demisia”??? El isi da case/vile, nu demisii!!! Eii, la naiba!!
    Nu mai am nervi sa continui, dar astazi am capatat o certitudine: Basescu face tot posibilul pentru a convinge ca locul lui este la….balamuc, sa evite astfel inchisoarea!!

  3. Întâi am citit articolul. E dureros de bun! Trebuie să te reculegi după ce-l citeşti.

    Apoi am văzut filmuleţul şi am înţeles mai bine prima parte din articol… El nu poate altfel. Pentru că ăsta i-e nivelul şi pentru că e clar că ea e prea bună în meseria ei. Cred că sunt mulţi care pot depune mărturie…

    Nu în ultimul rând, remarc prezenţa lui B la postul care nu poate fi suspectat de băsism, dar asta doar după spusele angajaţilor postului.

  4. DA, Ciutacu!
    E cum scrii. Multe bloguri beculesc acum de indignare, pe acelaşi subiect: Primul Umilit a preluat toată umilinţa şi ne-a lăsat în curu’ gol de alibi.
    Problema e:care va fi pasul următor? MIştocăreală pe bloguri? Cartuş pe ţeavă? Oameni în Piaţă?

  5. 1) Omul asta e sanatos la cap?! Asta e marea intrebare si singura! A spus la protv niste cretinisme si niste minciuni fara limita! Cum poti sa spui ca se hotarase revenirea salariilor si pensiilor inca din decembrie-ianuarie, iar tu in luna februarie sa urli la Tv ca e “un atentat la siguranta nationala” si “un gest de iresponsabilitate” sa promiti marirea chiar si cu 5%! El vine acum si spune ca A HOTARAT ca merge o marire cu 15%! 😐 Eu daca as fi in locul dumneavostra as intreba zilnic pe blog, in ziar, la Tv daca omul asta e sanatos la cap! Asta ar fi singura intrebare pe care i-as adresa-o incepand de azi si pana la sfarsitul mandatului!

    2) In afara de subiectul dementei lui basescu, as vrea sa stiu ce parere au cei “de dreapta/din mediul privat”, pupincuristi basisti de meserie, care se bucurau cand anunta marinarul taierile de pensii si salarii, pt. ca SLABUL nu putea sustine GRASUL pe umerii lui… Se vor bucura?! Vor spune ca GRASUL nu mai e GRAS si ca e ok acum sa se maresca si salariile bugetarilor si pensiile?! Vor spune ca asta e o decizie buna de stanga, astfel tradandu-si “convingerile de dreapta”?! Ce vor spune…

  6. Dar cand sefii de stat la Bruxelles il evita ,ca pe o capra raiosa,nu s-a simtit jicnit? Eu cred ca s-a simtit jicnit si inante de 2004 cand un copil i-a zis/din greseala/:jos basescu si a reactionat cu un dos de palma.

  7. nu mai pacaleste pe nimeni cu
    auto-victimizarea si pusul cenusii in cap.

    hehe, ce va ziceam eu acum 2 articole
    de stimabilul Hostiuc & co ? :))

  8. Calul batran nu se mai invata la ham,individul continua in aceasi nota de prosteli idioate. Asa cum in campanie electorala ieseam din criza peste noapte iar la terminarea campaniei dupa ce se vedea Base cu sacii in car guvern pdl intram iar in criza acum umbla cu aceleasi smecherii idioate….vezi tu, faptul ca ti-am furat portmoneul trebuie sa-l vezi ca pe un lucru bun,daca nu iti luam eu banii cine stie pe ce prostii ia-i fi dat tu si asta ti-o spun cu durere in suflet pentru faptul ca a trebuit sa ma umilesc furandu-ti portmoneul. In concluzie,omul ori este de un tupeu fara limite ori este bolnav cu capul??

  9. Flatulescu se crede Isus, sufera pentru binele nostru, se jertfeste ca “sa traiti bine”. Eu zic sa il rastignim, sa il ingropam, ca tot vine pastele si sa vedem ce se intampla.

  10. Ce sa spun : SE SIMTE JIGNIT !!!
    Dar oamenii cum ar trebui sa se simta dupa toate marlaniile si saracia pe care le-o ofera zilnic ???
    Nu mai rezista ? … Sa plece dracului odata si sa ne lase , ca nu o sa-si rupa nimeni hainele de suparare ! Abia scapam de alte nenorociri !
    As vrea sa fiu si eu asa de ” jignit ” cu niste multe miliarde in conturi si cateva case luate pe ochi frumosi ( normal , nu ai lui ) !

    Asa ca eu ii doresc sa-si ia blonduta si sa se ” trateze ” de OFENSA undeva la capatul pamantului sa uitam de el !!!

  11. Victore , prezenta prezidentialului la ProTv e doar o bucatica dintr-un sir mult mai mare de “evenimente” , hai sa le spunem … “interesante” . 🙄

    Tot din sirul acestor “evenimente” e si schimbarea guvernului si a primului-ministru , e si speech-ul prezidential din Parlament , cat si asa-zisa disponibilitate a prezindentiabilului pt. reintregirea salariilor bugetarilor , asta dupa ce , de cativa ani , le-a taiat CU O SATISFACTIE DE-A DREPTUL SADICA 👿 si dupa ce , pana de curand , A INSISTAT CA NU EXISTA NICI O SANSA ca acestea sa se reintregeasca in acest an !!! 😯

    Dar din tot din sirul acesta al “evenimentelor interesante” a fost si INTERVENTIA DE AZI de la ora 12 si 15 min. (aprox) , IN DIRECT la (i)RealitateaTV , a lui Basescu (!!!) la o emisiune destul banala (zic eu) , la care am ajuns cu totul intamplator , zapand pe canalele TV. La acea emisiune era Blanculescu – economistul de serviciu al Cotroceniului – si un invitat pe care nu-l mai retin , dar reprezentand partea critica (dar nu “foarte”) la adresa Puterii ; si nu mica mi-a fost mirarea cand ne-am trezit cu Basescu IN DIRECT , prin telefon , pentru niste “precizari” , la o ora si la o emisiune cu o audienta , din punctul meu de vedere , destul de nesemnificativa 🙄 …

    Oricum , concluzia pe care eu vreau sa o spun este ca , dupa sirul mare de reactii “tot mai atipice” ale Puterii si ale lui Basescu (raportat la sfidarea , sictirul si cinismul cu care n-au tratat in toti acesti ultimi ani !!!) , ma face sa cred ca “funia le este tot mai aproape de gat” ! 😈 Iar ei , acolo “sus” (la Presedentie , la conducerea Serviciilor de Informatii , si PARTIAL , la conducerea PDL ) cred ca au informatii tot mai concrete DESPRE CE LI SE VA INTAMPLA ! 😉 Iar , in disperare de cauza , incearca “sa dreaga busuiocul” de acolo “de sus” , FARA A IMPARTASI GRAVIATEA SITUATIEI cu reprezentantii din forurile inferioare ale PDL , pt. A NU-I PANICA si pt. A IMPIEDICA DEZERTAREA IN MASA a acestora !

    Sa speram insa , ca “de ce le este frica N-O SA SCAPE! ” 😉 😈

  12. atunci cand il vad pe jegosul asta,negustor de lacrimi care se victimizeaza iar, in speranta desarta de a mai stoarce lacrimi unor babe nf, imi creste tensiunea.
    toata viata a fost umilit:pe Independenta,la Anvers, la sefia pd, la primaria Bucurestiului, la presedentie!

  13. Evident ca ceea a slobozit pe cale orala Basescu reprezinta o contradictie. Se simte umillit (prin urmare, tre’ sa faci ceva sa-ti schimbi starea), dar nu-si da demisia(deci persista in starea generatoare de energii negative). Btw, o cravata violet sa mai combata din undele solare (mai nou :P)???
    E cu capul rau de tot mosul asta dusmanos!

  14. Vai saracu’ de tine. Te-ai umilit? Nu mai suporti? Fii barbat si demisioneaza!

  15. gretoasa javra ordinara!!! dar ce sa zica si el??? ce mesaj sa le transmita demobilizatilor lui portocalii??
    ,,regina absorbantelor”” e cea mai tare auzita in ultima vreme!!!!

  16. Victor un banc cu tema… daca crezi ca-i prea porcos poti sa-l stergi, eu oricum incerc sa-l “periez”

    – CIA catre basescu: bai basescule daca ne “gidili” bine “ouale” o sa-ti dam tot imprumutul de la fmi al tarii tale drept spaga pt gazele si petrolul din tara ta
    – basescu: ok dar o singura condtiei am, sa va suiti pe masa
    – CIA mirati accepta si se cocota pe masa
    – dupa ce se termina repriza de “gidilat” iar CIA se declara satisfacuti il intreaba pe base: mai base dar de ce ai vrut sa ne urcam pe masa?!
    – base: pt ca nici un memebru al familiei basescu nu se umileste stind in genunchi

  17. Treaba cu absorbtia m-a socat, am ras ca nebunu’, ca nu in fiecare zi ai ocazia sa asisti la declaratii televizate atat de intime si sincere! In rest, ori era beat ori si-a pierdut mintile de tot, de tot, de tot, ori e super smecher si lucreaza cu noi facandu-ne la psiho-pupu! Adica: ia de la basescu sa ai ce rumega a la long. Ori toate trei. Ori e doar un cosmar…

  18. Domnule Ciutacu, daca este posibil, as vrea sa faceti publica si opinia unui student la medicina:
    ”emoționant! Domnul Președinte s-a săturat să fie umilit!
    pe noi ne-a întrebat cineva cum ne simțim, aaa de fapt noi chiar am fost umiliți doar că n-am mai avut timp să fim mimoze..oricum nu l-a interesat.

    Domnule Președinte,
    simt că sunt umilită deoarece după o facultate care durează 6 ani și în care există luni în care se învață zilinic (zi lumină) o să primesc 8 milioane, sunt umilită pentru că pacienții nu mai au încredere în doctori, sunt umilită pentru că doctorii (alături de profesori și nu numai) au ajuns marginalizați și vânați, sunt umilită pentru că în câțiva ani nu o să aibă cine să ne învețe medicină deoarece, nu-i așa, dacă vor să plece să plece…..

    Așa că domnule Președinte ”mi-e milă de dumneavoastră”, dar de noi (poporul român) mi se rupe sufletul!!!!”

  19. Și mai era una, poate nespusă pe deplin: el ne zicea ce mișto e să fii la putere, noi încercam să-l lăsăm să plece… 😐

  20. dincolo de personajele criticate, totusi domnule gadea, jigniti femeile prin titlul postarii. doar aveti si d-voastra o sotie. nu puteti sa dati un asemenea titlu.

  21. Foarte buna asta cu regina absorbantelor…se vede ca te inspira doamna Udrea…mareu gasesti un titlu potrivit pentru dumneaei.

  22. Superba analiza domnului profesor Daniel Barbu , la “Punctul de Intalnire – Radu Tudor” , asupra comportamentului si tuturor momentelor relevante din prestatia prezidentiala (si nu numai … !) al lui Traian Basescu ! 🙂
    Extraordinar de pertinenta , CORECTA , taios de realista si FOARTE profunda sub multe aspecte si detalii , aceasta descriere a comportamentului si manifestarilor basesciano-PDL-iste , facuta de domnul profesor … Multi dintre cei il critica pe Basescu intr-un limbaj greoi , alambicat sau , poate , uneori prea agresiv ar putea lua exemplu de la modul cum i-a descris “prestatia de presedinte” , domnul profesor Barbu : sec , direct , atent la detalii si subtilitati , clar , pretinent (chiar politicos) , dar fara pic de menajamente . Desi l-am mai auzit de nenumarate ori pe domnul profesor , astazi parca s-a intrecut pe sine (probabil pt. ca , fiind invitat impreuna doar cu doamna Renate Weber , Radu Tudor i-a oferit timp suficient “sa se desfasoare” , fara sa-l intrerupa cum au prostul obicei alti moderatori :mad:) …
    Excelent! Mie mi-a placut mult. 😛

  23. Revin… mă mănâncă limba… 😉
    El își plânge de milă pe noi ne doare drept în trei litere… Întrebare: Și ce naiba mai vrea???

  24. 😆
    Vad Victore ca nu esti prin zona … , probabil ca esti “in deplasare” … 😉 Imi inchipui ce de comentarii te asteapta la moderat de cand cu ulimele aparitii prezidentiale (doar asta le si este scopul : “promotion” pe orice cale !) .
    PS: oare cati se vor considera marginalizati pe motiv ca nu le apar comentariile ? 😛 😆

  25. Daca functia de sef de stat ( cum ii place sa se creada ) i s-a parut extrem de umilitoare, nu stiu cum i se va parea in viitorul apropiat, functia de sef de camera la Jilava.

  26. Na-ti-o franta, ca ti-am dres-o? Unde e marea ofensa? Nu de alta, dar sa ma simt si eu ultragiata, daca asa prevede proiectul.
    Atata delicatete! Atata “Scoala de dans si bune maniere”! Mai greu e cu punctuatia, dar asta nu e chiar atat de importanta.

  27. Diagnostic clar pentru Basel-dementa senila pe fond de etilism cronic ! Cine ii aplica tratamentul corect ?

  28. From: ză pipăl ăf Rumenia
    To: 1st cirmaci al tarii
    Addr.: Cotroceni Palace
    Ref.: your sadness

    Dear Sir,

    we would like to express our deepest sorrow, remorse and also
    our sincere apologies for any inconvenience what our existance
    caused you (including humiliation), and assure you that we won’t
    ever change, nor re-evaluate again.

    Please, accept this token of gratitude.

    Yours sincerely,

    The People

  29. Domnu’ Victor, io de felu’ meu nu prea pot să te sufar, însă asocierea între tampoane și absorbția fondurilor europene e o sclipire de geniu pe care mă văd nevoit să o recunosc, cu riscul să ți se urce și mai tare la cap. Sper să nu ajungi să te consideri, asemenea colegului de platou Badea, ultima formă de inteligență de pe Terra. Ar fi păcat, pentru că autocritica, tovarăși, e mama progresului…

  30. Victore, sunt extrem de furios, nemernicul astuia nu i-a pasat niciodata de romanii de afara,lui si camarilei lui de la externe! toti pupicuristii lui ne faceau deunazi viermi,etc.. etc. toti occidentalii ne gratuleaza cu apelativul ‘tigani’!
    idiotul ala de ambsador in Finlanda ne ureaza sa ne zvarcolim…
    dar cea mai mare rusine e chiar umilinta la care a fost supus presedintele si, prin el, toti romanii , ka reuniunile europene la care merge (de multe ori nechemat) si nimeni nu-l baga in seama!

  31. titlul este minunat (in special in a doua parte).
    cat despre marinar … are grave probleme la mansarda. cineva spunea pe-aici ca nu mai pacaleste pe nimeni cu astfel de ziceri – eu cred ca sunt foarte multi prosti in aceasta tara care asteapta sa fie prostiti.

  32. Hai sa ne facem toti “mea culpa” ca am indraznit sa il umilim pe prim-marinarul nostru zambaret. Sa ne fie rusine…da da…dar totusi nu ar vrea dupa aceea sa plece…asa…intr-o calatorie pe tot restul vietii….un fel de safari…k tot si-a pus banut pe banut deoparte din munca asidua, mai ales cat a fost capitan de vas.
    O saptamana usoara!
    P.S.: Nu mai pot urmari antena3 pe net si nici inregistrarile emisiunilor. 🙁

  33. Dincolo de ratacirile Dictatorului privind existenta banilor de “reantregire” a salariilor si de “absorbanta” Udrea 9 bine ca n-a zis si marca), ramane afisarea fatisa a incalcarii Constitutiei, in cazul castigarii alegerilor de catre USL! Chiar vrea varsare de sange? Sau e un nou palier al dementei prezidentiale?

  34. Stimate D-le Ciutacu
    Sunt un abonat la blogul d-voastra si va urmaresc si pe antena 3 prin internet.
    Pana acum v-am scris de doua ori , prima data la e-mail acum vreun an la care am primit raspuns si a doua oara acum 2 zile pe site .
    Comentariul a fost ceva scurt, postat pe numele olevatik64.
    Am vazut atentionarea ca orice comentariu trebuie sa fie aprobat si consider asta o masura bine venita .
    Avand in vedere ca ce am scris era ceva decent si politicos, mare mi-a fost mirarea sa constat ca am fost cenzurat.
    Ca atare am acum o intrebare de principiu: Sunt pus la X din cauza ca am IP care nu e pe plac sau e vreun alt motiv ??
    Asta ca sa stiu sa nu va mai deranjez .
    olevatik

  35. Apropo de pantaloni stramti si tocuri inalte; stimatul hahaitor umilit a omis sa spuna ca Elena Udrea se imbraca de la Prada. Din buget.

  36. Respectul si umilirea sunt strazi cu doua sensuri. Semeni vant si culegi furtuna. Base, in calitate de marinar, ar trebui sa stie ca trebuie sa se fereasca de furtuna.
    Respectul primit a fost proportional cu cel oferit. La fel si cu umilirea: a fost umilit proportional cu umilirea pe care a administrat-o altora.
    Dar:
    Aseara am vazut ca Gadea prezenta niste exemple din SUA despre cum l-au “umilit” ziaristii pe Bush si cat de nepoliticos a fost Bill O’Riley cu Obama. Faptul ca se intampla asa ceva in piata media din SUA nu este o scuza sau o justificare pentru ce se intampla in piata media din Romania, dupa cum sigur nu inseamna ca este bine (nici la ei si nici la noi).
    Daca se merge pe exemple din astea, o sa ne trezim cu OTV-ul facand comparatii similare intre masacrul de la coaforul din Dorobanti si masacrul de la liceul Columbine (scuze pentru exagerare).
    Cred foarte mult in vorba coform careia “desteptii invata din greselile altora, prostii nici dintr-ale lor”. Din pacate, sunt prea putini politicieni si/sau jurnalisti care sa ne demonstreze capacitatea de a invata din greselile altora (sau macar dintr-ale lor). Ca sa nu mai spun ca buna credinta este un lucru despre care se vorbeste foarte mult in viata publica, dar marea majoritate a celor care o propovaduiesc sunt experti in a se feri de ea:( Iar Basescu si Gadea sunt, din pacate, exemple reprezentative pentru cele doua categorii (politic si media).

  37. E incredibil cum acest sarlatan politic mai reuseste sa pozeze in victima si sa ii prosteasca pe prosti!!! E incredibil cum cel care a castigat alegerile ca luptator anti-coruptie ca apoi sa ajunga conducatorul ei, inca ii mai prosteste pe multi…. Poporul(popultia) l-a umilit pe Basescu care inainte a fost un om demn: a fost un bisnitar de blugi demn, a fost un securist care a raportat cu demnitate de la Anvers, a fost un piroman care a ars 27 de nave in port cu aceeasi demnitate, cel care cu demnitate ne-a lasat fara flota,….., si care spre surprinderea mea ieri nu a varsat o lacrima ca si atunci cand cu demnitate l-a sapat pe “draga Stolo”… Ca sa il umileasca si mai tare, niste cetateni au trimis-o pe fiica sa la Parlamentul European sa isi buchiseasca acolo discursurile…. Razboinicul s-a luat apoi de piept cu Petromul cu care a zis ca arupt orice legatura….poate ne spune si ce legaturi avea… Am inteles ca unii au privatizat Petromul dezavantajos pentru tara, eu il intreb pe arhanghelul Basescu de ce mai sunt ei in libertate?(poate pentru ca in 1999 si Traienel a semnat angajamentul de privatizare?). Am inteles ca si baietii destepti din energie sunt de porc, eu ma intreb de ce Videanu(prietenul lui bun) mai e in libertate dupa ce a prelungit pana in 2018 contractele acestora? La fel ma intreb de ce cel care a vanduta flota care ne plasa pe locul 3 mondial , mai e si el in libertate? De ce cei care au indatorat tara in doi ani cu tot atatia bani cat toti ceilalti in 20 de ani mai sunt in libertate? poate ai niste raspunsuri mai UMILITULE!!!

  38. @Traienica
    se vede ca nu stii bancul
    Base catre Boculet: bai Boc, de ce naiba bagi atitia bani, prin buget, la interne, pentru modernizarea puscariilor si nu dai la invatamint?
    Pai ce crezi sefu, ca noi dupa ce plecam de aici mergem la scoala????!!!!!

  39. Multumesc,domnule Ciutacu! Acest articol m-a razbunat.De ieri ,de cind l-am auzit pe “umilit”,fierbeam de nervi,dar,citindu-va articolul,m-am “racorit”.Inca o data ,multumesc,si mult respect!

  40. ecce homo!ar mai fi trebuit sa spuna cineva… el e cel ce simte umilit, nu?
    in tara asa-zis europeana si reformata in care in anul de gratie 2012 iti mor copiii la scoala, in haznale!

  41. Sincera sa fiu saptamana care a trecut nu am apucat sa ma uit la niciun post TV (din diverse motive , cand terminam treaba si Mircea Badea era pe finish) asa ca aseara am ramas foarte surprinsa ca presedintele a dat interviuri dupa o lunga mutenie (a avut gura atupata cu zapada pana cand a vorbit in parlament)… evident ca am cautat repede pe net si ce sa vezi?! aveam in fata ochilor un dezechilibar mintal, un mincinos, un fatarnic …un jucator la “pacanele”. El asa a castigat doua mandate, la “pacanele”. Numai ca acum nici pacanelele nu se mai aliniaza asa ca planetele…acum se “aliniaza” ca ochii lui.
    Sub influenta/sau nu a bauturilor alcoolice stie clar ca a pierdut teren si se comporta precum cei intrati in sevraj. Acum culege ce a semanat si evident face pe victima pentru ca el stie cel mai bine rolul asta. Doamneeeee ce-mi place si cand pisha ochii, mai , mai ca s-ar mai gasi vreo cateva mii de prosti care sa-l creada ca el se lupta din greu pentru noi si cate umilinte a primit “Luprandu-se” seamana cu filmele indiene. Cred ca esti de acord cu mine Victore, ca el s-a luptat pentru noi …dar cu “Jhony Plimbaretul” din pahar.
    Cat despre “Nutzica Vuiton” …ai gasit doua cuvinte prin care i-ai facut o caracterizare extraordinara, este chiar ea, unica Nutzi…..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.