UPDATE: De când am început s-o linșez mediatic pe Gorghiu la comanda lu’ Ponta, asta mică e și urmărită de mașini dubioase. Înțeleg că nu-s de la SRI, că doar n-o face colegu’ Hellvig poliție politică. Iar de Coldea nici nu se poate pune problema, doar ne-a anunțat Kovesi că denunțătorii lui nu-s credibili, deci nu se cercetează turnătoriile lor.
Pe bune, eu am suspectat-o pe asta mică, o vreme, de inteligență; ușor perversă, dar istețime. Cred că m-am prăjit și aici. Doamna președinte, pe lângă securiștii a căror prezență o simțiți în ceafă și cărora le poruncesc să retragă imediat filajul odios, voci n-auziți?
Mă uit la tine, mă frec la ochi și nu-mi vine să cred ceea ce văd. Proastă mână am la oameni. Te-am susținut, deschis, transparent, asumat. Păreai altfel, tinerică, splățică, istețică. Ai fost una dintre invitatele mele preferate. Aveai discurs, atitudine, comportament cuviincios. Prost am fost! Am contribuit, din păcate, la zămislirea unui monstru. Asta ai ajuns, un monument de arivism, de ipocrizie și de obrăznicie, un munte de lipsă de scrupule. Ai luat-o, în pas alergător, pe urmele Elenei Udrea. Dar parcă nici măcar ea nu-și luase viteză atât de repede.
Știi bine cum ai ajuns președinte al PNL, sper că nu e nevoie să detaliez. Azi îți execuți, fără milă, colegi de partid în fața cărora acum doi-trei ani de zile erai ca un pudel. Dai cu rahat în oameni fără sprijinul cărora nu ai fi ajuns în veci ceea ce ești. Reciți lecții de cinste, morală și corectitudine în contextul în care se stă cu curul, la ordin, pe dosarele tale. Nu te mai legitima cu hârtia de la DNA, care susține că n-are în lucru nici o anchetă penală cu tine. Și Elena Udrea a avut câteva. Și nu i-a folosit la nimic. Pentru că nu era momentul. Când se va da verde la execuția ta, deontologii care îți suflă-n pene vor fi alimentați cu informații. Și, astfel, lumea va afla și cum ai fost asociată cu Pinalti în firma de energie, și cum a ajuns taică-tău director la Electrica în guvernarea Tăriceanu, și cum ai luat pe cabinetul de avocatură contracte de reprezentare (tot) cu Electrica, și cîți bani ai făcut cu AVAS-ul condus de Tase Atanasiu, și cum ai ajuns arbitru la Curtea lu’ Mișu Vlasov. Și multe altele, Alina, pentru că n-ai priceput nimic din ceea ce i se întâmplă Elenei. Iar tot ce faci azi, cu precădere aberațiile juridice pe care le susții și nesocotirea unor libertăți cetățenești fundamentale, va fi folosit mâine, doar că împotriva ta, când tu vei deveni ținta.
Mă uit iar la tine, Alina Gorghiu. Văd o femeie încrezută, încrâncenată, schimonosită de ură și de nerăbdarea de a se ajunge, o politrucă dispusă să facă orice (inclusiv să bați palma cu un Vanghelie care te-a umilit ani de zile ca pe ultimul câine de pripas) pentru a parveni. În spatele tău, cei care-ți zâmbesc în față îți spun Elena Udrea a PNL. S-a schimbat alesul, s-a schimbat și femeia determinantă. Ți se pare că toată lumea e a ta. La 25 de ani de la căderea comunismului, ai ajuns un fel de Elena Ceaușescu, doar că mai vizibilă, mai ahtiată de putere și cu Blackberry pe birou. Urâtă transformare ai suferit. Sau poate doar îți scoți la iveală caracterul. Te-ai suit în lift și-i scuipi în cap, printre gratii, pe ăia care urcă pe scări. Să vezi senzație tâmpită când liftul cade-n gol…
Dimineața, pe răcoare, înainte să te apuci să mai schimbi olecuță lumea, tu chiar ai curaj să te uiți la tine în oglindă?
Un articol pe care l-am citit de doua ori . Nu pentru ca nu l-as fi inteles din prima. Ci de placere…
Toata lumea judeca numai neincuviintarea aresarii. Oameni buni, nu s-a impotrivit nimeni ca Sova sa fie judecat. Justitia sa-si faca datoria.
ma gandesc cat au pierdut cei de la A3! macar se compenseaza in alta parte !
bravo ! ce-i al tau e al tau !
Eram hotărât să nu mai comentez pe nicăieri. Vorbim în van… Dar…
Nu cred că Alina Gorghiu este un monstru pentru faptul că a cerut parlamentarilor PNL să voteze în favoarea unor CERERI de arestare. Ea poate fi un monstru pentru faptele pe care le-a comis.
DNA-ul cere, Parlamentul încuviinţează iar JUDECĂTORUL dispune. În România, JUDECĂTORUL arestează. Nu arestează DNA-ul, SRI-ul sau binomul… Nu există Republica Procurorilor decât în mintea unor neinformaţi sau, şi mai rău, ignoranţi.
Imaginaţi-vă următorul scenariu: DNA-ul cere arestarea preventivă pe bandă rulantă, Parlamentul încuviinţează şi JUDECĂTORII resping… Cât de ridicol ar deveni DNA-ul? Sau binomul… De ce nu resping judecătorii cererile de arestare preventivă ale procurorilor? Că le stă în putere! Asta-i problema. De ce nu se pun farurile pe judecătorii care dispun prea uşor arestarea preventivă şi ne ocupăm excesiv de cei care cer şi de cei care dau un aviz? Nu cumva dezbatem o falsă problemă? Procurorii reţin pentru 24 de ore, restul este opera JUDECĂTORILOR. Dacă în România se arestează preventiv mult prea uşor, vina TOTALĂ o au JUDECĂTORII. Toţi procurorii din toată lumea cer arestarea preventivă a suspectului, judecătorii se opun atunci când dosarul este subţire. Noi avem o problemă cu judecătorii, nu cu procurorii… Cine sunt judecătorii care dispun aşa de uşor arestul preventiv? Nu ne interesează, noi ne luptăm cu binomul.Cu ăia care cer, nu cu ăia care dispun…
Cine a votat Codul de procedură penală care permite arestarea preventivă aşa de uşor? PARLAMENTUL! Aţi văzut avocaţi parlamentari pe metereze luptând pentru respingerea acestei legi? Eu nu am văzut… Atunci, domnilor parlamentari, drumt drept şi lumină de veghe! Mai rău este că avem şi noi parte de acest tratament.
Esti bun.. si sunt aici sa ti-o spun ! 🙂 Prea buna sinteza.. nu poti sa comentezi asa cand stai cu Blaga la masa..
Cred ca eu am spuspentru prima ora cea ce a zis D,nul Ciutacu despre acesta parvenita si ahtiata dupa putere.Oricum il felicit pentru franchtea si aducerea in atenia poporului ce se ascunde in aceasta persoana si anume ura,snobism,aviditate de putere si inavutire etc.
totusi, ma ingrijoreaza cum oameni tineri precum Gorghiu (Alino , daca citesti aici, nota bene! ) au apucaturi/placeri stahanoviste in competitia bagarii la beci !
Excelent Victore !!!!! Braaaavoooo !!!!
Inseamna ca nu am fost singura care gandea despre aceasta domnisoara ca s-a schimbat. Dar si eu cred ca de fapt acum isi arata adevarata fata.
Pacat d-ra Gorghiu, ati fi putut avea un viitor foarte frumos in politica. Nu uitati ca cine sabia ridica….
Superr!!
Sper sa ajunga in situatia in care vor sari toate alea din ea. Dupa ce plavanu’ va iesi din scena.
Bă Ciutacule, tu știi că nu ești prost? Doar rău, al dracului de rău!
Felicitari si succes domnule Ciutacu.
Adevarat!Genial!
Oglinda strâmbă a parvenirii politice versus Oglinda dreapta a autenticitatii ziaristice
Impecabil! Ca de obicei! Deopotriva imi pare rau ca a trebuit sa te maturizezi fortat. 🙂
Am fost incantat de ea. Parea cu totul altfel. Avea parca un alt suflu si alt gen de abordare. Am simtit ca e posibil sa fie un exponent al unei noi generatii de politicieni. Pacat. Imi aduc aminte ce spunea recent primul ministru al Albaniei intr-un interviu dat la televiziunea publica din Romania. Nu oamenii trebuiesc schimbati , ci sistemul. Sistemul corupe oameni , nu invers. Exemplifica foarte concis explicand cum albanezul in Germania poarta centura de siguranta fara exceptie, desi in Albania nu o face niciodata asa cum a vazut destui nemti care nu poarta centura atunci cand sofeaza in Albania. In rest, arestarile si circul asta cu DNA il consider o mare diversiune. Daca te calca hotii si-ti fura 20.000 lei preferi ca politistul sa-l prinda pe ala de a furat 19.999,5 si nu sa se concentreze exclusiv pe cel ce a furat 50 de bani. Cam in ecuatia asta , aparent simplista, vad eu problematica. Actul de justitie din Romania se infatuieste inca in beneficiul marilor corupti. Tactica simpla, de manual, crearea de tinte false pentru derutare inamicului(noi astia multi, pulimea cum ne zic ei). Nu sunt de acord cu arestarea. A justificat perfect si la obiect Victor. Nimic nu-i impiedica sa=l bage la puscarie pe Sova, daca-i vinovat. Dar sa-i arati gratiile celulei ”anticipat” este o metoda cu iz de regim concentrational de factura kominternist securista.
Da-i cuiva un pic de putere si-i vei cunoaste caracterul. Cam atat.
Exceptional! Felicitari!
Inca una tare-n absorbtie. Ghinion.
Cred ca putem s-o strigam linistiti – Elena Gorghiu 🙂
Ai mai diluat putin amarul si disperarea produse azi de Florina Jipa. Ms
comparatia cu udrea e nedreapta. are si udrea mandria ei. piti asta si cu blaga sunt liderii “dreptei” romanesti. bleah. cum era reclama aia – viitorul suna bine!
VICTORE, TOT RESPECTUL MEU PT TINE! a, si inca ceva: STII CA ESTI GENIAL SI O MERITI OM ULE! BAFTA!
Ipocrizie la fatuca asta.
Eu nu vad nici o rautate in articol. Pur si simplu asa e. Nu stiu daca a sesizat dl. Ciutacu faptul ca inainte de alegerile prin care “ne-am luat tara inapoi”, daca dadeai in Elena Udrea, dadeai in democratie si reforma. Acu daca zici ceva de madam presedinte PNL, e acelasi lucru. Si cand era vorba de euroi, toti erau prieteni si asociati, doar la tv, se luau de gat, “doctrinar”, sufocati de grija romanului de rand.
sper sa vina repede caderea liftului in gol ! cu cat esti mai sus cu atat senzatia tampita este mai infricosatoare !
Interesant prognosticul dumneavoastra in ceea ce o priveste pe duduie.Eu as sublinia liniile de valori la intersectia carora doreste sa isi aseze sezutul.Adica vrea sa proclame postura omului politic ingenuu care a participat doar cu pretentii decorative la spectrul coruptiei.Adica, toti din jur, indiferent de apartenenta politica abia asteptau seara sa o puna de-o nefacuta numai ea pleca la somn ca asa ii sade bine unei fete mari cu ordonanta la usa.Aici vad eu ridicolul.IN seara asta la tvr 1, candidata la postul lasat liber de Nutzy explica cum coruptia e transpartinica insa PNL-ul s-a rascumparat prin atitudinea din Parlament in ceea ce priveste cererile de arest preventiv.Inteleg ca doreste sa calareasca un cretin val popular de antipatie fata de clasa politica insa maniera in care se extrage din valtoarea banuielilor generale pe mine ma impinge in plasa plictisului.Nici macar nu-si propune sa aduca ceva nou la nivel de discrus sau aparenta.Pedaleaza pe aceleasi traictorii valorice care nu mai intereseaza pe nimeni.Adica sunt femeie, am certificat de fata mare si condamn coruptia.Doamna practic in loc sa deschida noi persepctive inchide cercul femeii politice cu caracteristicele deja expuse si care acum are alonja de epigon in raport cu antecesoarele ei.Din persepectiva asta este de remarcat si spiritul slugarnic fata de tata presedintele care condamna automatic coruptia si nu sufla o vorba de cauzele ei.
Cred ca vor fi multi care sunt perfect imuni la discursul doamnei insa nu as fi mirat sa castige primaria Bucurestiului.
In ceea ce ma priveste daca e ceva care ma scoate din minti e predictibilitatea specimenelor din clasa protagonistei nu ceea ce isi inchipuie ca este.Astept cu un interes similar celui din perioada comunista cand era ora Mihaela (ma refer desene animate nu la vreun om politic ) cand o clasa noua de oameni politici se vor compromite sau vor performa.Altfel, in limitele logicii impuse de discursul dumneavoastra, rationamentul propus in post imi pare valid.
Cu pretuire!
Se pare ca esti singurul indeajuns de nebun incat sa spuna lucrurilor pe nume… Ceea ce se intampla in aceasta perioada este un ATAC politic, justitiar si diplomatic la cursul economico financiar stabilit de guvernul Ponta : reducerea TVA si masurile de sustinere a intreprinzatorilor din noul cod fiscal deranjeaza ENORM Banca Mondiala, FMI, Banca Centrala Europeana , precum si Marele Licurici
Ei vor sa fim in deriva, sa IMPRUMUTAM bani de la ei, sa fim sclavi, iar linia trasata de actualul Guvern le strica tintele. Drept urmare, Iohannis tranteste codul fiscal sa-l intarzie cat se poate de mult, Alina Gorghiu cere alegeri anticipate sa creeze haos politic si social, Ambasada USA iese la declaratii pe teme de coruptie si ne ameninta public, UK la fel, Olanda simultan .
In acest timp, prin cei doi supusi ai marelui licurici, Kovesi si Coldea, ministrul de finante e arestat (pe un dosar tinut la sertar, asa cum au toti politicienii, si scos atunci cand suna Licuriciul) Nulland ii cere lui Geoana(din ce afirma el) sa schimbe rapid majoritatea in parlament, iar hoardele de propagandisti sustin in mod haotic partidele, fiindca nu le este clar inca de unde le vor veni banii de acum inainte.
Se urmareste ca o noua alianta parlamentara sa aduca PNL-PDL la guvernare, aceste masuri din noul cod fiscal sa fie atributul lor, PLUS sa se faca noi acorduri de imprumut inoportun si abuziv cu FMI, BM si ceilalti rechini financiari pentru a ”compensa” chipurile ,masurile de reducere a TVA si celelalte facilitati fiscale.
”Vine foametea peste Romani ”, Guvernul destabilizeaza tara” , ”Ponta este un criminal ce duce tara in deriva” sunt sloganuri securiste ce sunt defilate pe toate televiziunile aflate sub controlul SRI , si prin ”parerologii” si moderatorii sub acoperire.
Am votat mereu si mereu cu PNL – insa mi-e sila de jocul scabros pe care-l fac impotriva interesului national, fiindca sunt dispusi la orice josnicie doar ca sa ajunga la guvernare. Prima josnicie a fost fuzionarea cu PD, sclavii intereselor straine ce ne-au indatorat miliarde de euro doar ca sa aiba protectie TEMPORARA la DNA si SRI pt furaciunile lor interne.
Insa protectia a durat cat au fost de folos Marelui Licurici . Ca s-o recapete trebuie sa ajunga iar la guvernare…. ——————————————
Victore, in afara de greata, nu ma pot abtine sa nu simt dezamagire fata de “fatuca’ asta… se pare ca este adevarat ce a spus Cicero: puterea corupe… si puterea absoluta corupe in mod absolut. Mai pe romaneste, cu aplicatie la “Alinuta”: atat a putut ea.
Pai asa se intampla mai mereu. Da-i omului puterea si atunci ii vei vedea adevaratul caracter. Sunt foarte putini care rezista la drogul numit putere. Dar tanti asta o sa cada si ea probabil intr-o zi si tot nu vor fi invatat nimic. Banuiesc ca va trebui sa dam si noi de multe ori cu capul in acest domeniu pana ne vom trezi.
Felicitari Domnule Ciutacu! Mi-ati mers la suflet! Aceasta pocnitoare este de-o obraznicie fara limita!Ea mi-aduce aminte de Andreea Paul Vass!
Am crezut ca este doar o atitudine de moment in timpul emisiunii dar ati pus-o frumos ,adevarat ,documentat si cu retineri umane ,in varful penitei .Nu-i de comparat Alina G. cu Udrea ,este o figura palida trimisa la inaintare de Iohanis si PDL-eii din spatele ei ,este o manusa subtire peste pumnul lor .Udrea a condus barbatii ,parti din servicii ,de tara ,este maiastra parasutista .(ce am ajuns ,sa o laud pe Udrea)In fiecare din noi este un mic animal ascuns ,tinut in frau .Cand ajunge in mediu prielnic se desfasoara fara ratiune ,asa este acum Alinuta ,fara ratiune ,fara limite ,crede ca l-a prins pe D-zeu de picior.Au totusi ceva in comun aceste 2 femei ,cand mint muschii fetei nu se misca ,stiu sa-si controleze emotiile ,sunt ca si cobrele .Sigur ,sigur dupa ce au epuizat-o o arunca si ajunge dupa gratii ,ca exemplu .Frumos scris ,felicitari si-mi pun totusi intrebarea de ce o menajati ,cine sa ne spuna adevarul despre alesii natiunii daca nu voi ziaristii ?
Tari informatiile.Nu stiam de ce se simte cucoana asta atat de bine in compania penalilor din pdl,care se adapostesc acum sub o alta umbrela de imunitate.Cea a presedintelui Facebook.
Vorba lu’ Badea binessss domnu’ Ciutacu, binesss !!!
TARE! FOARTE BUN! SUPER BUN!
Numai tu ,nebunule, erai in stare s-o descrii exact asa cum este fatuca asta .
Daca Radu Banciu si Mircea ar tine-o cateva zile in “”pleazna” (!), arivista ar fi terminata ….
Nu este posibil ca din LUMARAIA aia de acasa ,de romani ,scoliti si isteti ,sa ramana TARA tocma pe mana unor astfel de ….orbeti si jagardele ……
Nu stiam aceste dedesubturi despre mai noua Elena, dar aceste asociatii cu Elena Udrea si cu Elena Ceausescu le-am facut pe facebook acum cateva zile. Ma bucur , domnule Ciutacu,intrucat nu ne dezamagiti. Ati ramas acelasi pe care-l stim dintotdeauna. Trebuie ca cineva sa dezvaluie adevarurile despre parvenita care s-a cocotat in fruntea PNL-ului. Si cand te gandesti ca, dupa Revolutie,altii au fost cei care s-au luptat sa reinvie partidul istoric! Acum se lupta sa-l dea jos de la sefia Senatului! O fi vrand sa ajunga al treilea om in stat.Greata, dezgust,lehamite…
Esti tare Maestre, ca intotdeauna! Respectul meu profund!
The Best….You Are…:)
Excelent!!!!
Relativ dur tonul, dar, din pacate, cam in felul asta stau lucrurile cu noua generatie si politicianul de tip nou, johannist… Si, cumva fara legatura cu subiectul (desi are daca o cauti pe dna Gorghiu la cv) unde sunt politicienii tineri cu studii superioare comise pe locurile de la buget, la stat (deocamdata, doar acolo se face oarece scoala) ? Ca vad ca au un succes nebun cei cu studiile facute in tren…
Maestre sa fiu al dracului am dat cu palaria de pamint.Fain tare ai scris.Aferim si tine-o tot asa !
Excelent ca si emisiunea de aseara…foarte relaxat pareai ,cand se incaierasera si vorbeau unul peste celalalt Saftoiu si cu dl.Codrin…Aceasta doamna imi displace din toti porii, parca o vad pe nutzi..anastase…boagiu.O sa cada si o sa isi rupa gatul cat mai curand, si sa o vezi atunci cat de martira va parea.
DIRECT SI LA SUBIECT,.FELICITARI
Nu se poate , să luăm totul de la început.Parcă am fi blestemaţi.
Vă mulţumesc pentru articol – parcă presimţeam că nu-i a bine !!!!!!!!
In epoca neandertaliana a tineretii mele exista o vorba printre colegii de scoala, cu referire la un prof: bai, e aspru, dar sever! Cam asa si cu dvs., d-le Ciutacu! Sunteti aspru, dar sever si, mai ales, corect!
Genial ca intotdeauna. Bravo Ciutacu.
DOMNULE CIUTACU .ESTI FABULOS SI LA INALTIME
CRED IN DUMNEATA CA ESTI UN TIP ONEST ,IMI SCHIMBASEM PUTIN IMAGINEA ,CIND AI PLECAT DE LA ANTENA 3 ,DAR ACUM CRED CA AI AVUT O OPTIUNE PERONALA CARE NU A AFECTAT OMUL ,DREPT SI CORECT ,,CIUTACU” FI POTIMIST MEREU , SUCCES
Victore , daca vrei sa darami o constructie , trebuie sa scoti cateva caramizi de la temelie. Ori , voi tot cu acoperisul va munciti…Luati-i la purecatpe cei de la baza piramidei. Poate sunt eu subiectiv , dar ma doare ce se petrece la nivel local si trece super neobservat. Am aici in Arad un Falca , un Iotcu , un Pistru , un Igas si exemplele pot continua….Pace
@ELENA: nu mai strigati la mine cu majuscule; chiar daca am plecat de la A3 🙂
@tonton: nu vreau sa demolez nimic. Si, oricum, trebuie sa ma ocup eu de toti?