Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Lovitura constituţională de stat degeaba

Lovitura constituţională de stat degeaba

Dat fiind ca am aflat recent, de la un intelept de renume mondial, ca incercarea de suspendare a presedintelui Romaniei (surprins de Marin Raica-n poza) in Parlament e lovitura de stat, m-am gandit sa execut un scurt recurs la memorie. Cu neprecupetitul ajutor al Monitoring Media, va ofer un scurt citat din emisiunea Intre bine si rau, difuzata pe TVR 1 in data de 8 mai 2007.

Liviu Mihaiu: Chiar fostul preşedinte Ion Iliescu susţine şi a spus că el a fost propus pentru suspendare în anul 1994 chiar de către Traian Băsescu; acesta a fost unul dintre cei care l-au propus în 1994 pentru suspendare. Vă mai aduceţi aminte? Motivul era acel discurs al lui Ion Iliescu despre…

Traian Băsescu: Dacă vreţi să fiu foarte sincer, nu-mi aduc aminte să fi semnat o asemenea petiţie, dar dacă am semnat-o, am semnat-o; dacă n-am semnat-o, n-am semnat-o.

Victor Ciutacu: Eraţi unul dintre semnatari, domnule preşedinte.

Traian Băsescu: Nu-mi aduc aminte să fi fost printre cei afectaţi de declaraţiile domnului Iliescu, dar dacă am fost, am fost.

Victor Ciutacu: Eraţi. PSD-ul a scos lista cu semnăturile de la momentul respectiv şi figuraţi şi dumneavoastră.

Traian Băsescu: Nu ştiu, nu ştiu. Şi vedeţi vreo problemă?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

93 thoughts on “Lovitura constituţională de stat degeaba

  1. Traian Băsescu: Nu ştiu, nu ştiu. Şi vedeţi vreo problemă?

    Nici o problema, nea Traiane. Fa-i lui Geoana in sic si propune-l tot pe Tariceanu prim ministru. Uite-asa, d-al naibii. Daca puterea e amestecata se fura mai putin, toti sunt cu ochii pe cascaval.

  2. Buna dupa amiaza
    Cand da unul un vant in hipermarket, iese un scandal mosntruos.
    Cand altul isi face efectiv nevoile pe jos, in bucatarie si manjeste cu ele “paretii”, “nu e nici o problema”.
    Adica eu te cac pe tine Tariceanu si matur pe jos cu tine Geoana timp de 4 ani si sa nu zica nimeni pas; iar cand cei de mai sus ii spun ca nu prea are dreptate si ca s-ar putea sa nu se stie,sariti tara ca se da lovitura de stat, cu Hrebe in turela tancurilor, Tariceanu calare pe motociclete de tip nazy SS, Geoana cu Mitrea, Nastase&Co sunt la infanterie cu PM-urile dupa gat si castile in cap, iar Felix, evident, la contrainformatii!
    Nu stiu cu cine faci emisiunea in seara asta, dar daca tot a fost ieri 11 noiembrie, sunt curios daca invitatii tai stiu cine a fost Corneliu Coposu.
    Hai bafta si …la arme!!!!

  3. Da… Intr-adevar… “Ozzy Osbourne” mi-a furat, si anume, vorba din gura… Ieri s-au comemorat 13 ani de cand a plecat “Seniorul” … Pe atunci am fost si eu unul dintre cei care l-a condus pe ultimul drum… Fara sa-i fiu ruda, fara sa fiu membru PNTCD, fara sa profit apoi in alegeri de pe urma mortii lui …Pur si simplu, din respect…
    Fie-i tarana usoara….!

  4. Spun şi aici ce-am mai spus azi la Ordinea Zilei.
    Nu avem nici o echipă de medici care să-l consulte pe Paranoic?! Eventual să-l declare incompetent (aşa cum s-a şi dovedit timp de 4 ani)şi să-i dea o cămaşă cu mâneci lungi? Nu pot crede că ne-am ales la doar 18 ani cu un alt paranoic. Mult mai periculos decât primul! Ăla cel puţin a construit, ăsta doar distruge. Să fie căutat la cap că-i bolnav rău! Şi ceea ce-i mai periculos este că e urmat de o masă de lingăi a căror inconştienţă ne poate duce la dezastru.

  5. Offtopic:
    Victor, vezi că pe newsin a apărut o ştire despre Monica Macovei. Ce-i drept, ştirea asta o să le cam dea coşmaruri unora…

  6. Inspirat recursul la memorie ,se observa clar ca nici Basescu nu e strain de suspendari de presedinti. Felicitari pentru material!

  7. Pai, chiar care e problema? Aia a fost atunci… a uitat omul, ca la cate treburi are… si apoi daca atunci era bine ca a-l da jos pe Iliescu nu e lovitura de stat. Si lovitura asta e “de stat” sau revolutie in functie de pe cine dai jos… Acum la Base.. e de stat si gata cu cometariile ca daca mai vorbim mult ne vedem pusi la Gazeta de perete a Nasului….

  8. Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei, a fost aleasă astăzi “Femeia Europei” în 2008 de către un juriu format din europarlamentari şi jurnalişti, urmând ca premiul să-i fie decernat în cursul după-amiezii de către preşedintele Parlamentului European, Hans Gert Poettering. Sa moara Felix de ciuda

  9. Nu stiu ca m-am certat 4 ani.
    Nu stiu ca am mintit 4 ani.
    Nu stiu ca am retractat tot ce am zis 4 ani.
    Nu stiu daca am zis “tiganca imputita”sau “gaozar”.
    Dar………..noi stim Domnule Basescu.
    Un alegator

  10. @Laura: cred ca-i devastat si plange-n pumni de ciuda. de nea Traian nu zici nimic? sau pentru capitolul asta bugetar n-aveti finantare?

  11. Asta e el! Dupa starea de scarba care te incearca, ajungi in urmatoarea etapa de resemnare: ca n-ai ce-i face, tot cum vrea el se intampla! Ce ma ingrozeste cel mai tare este faptul ca tot el numeste primul ministru dupa 30 noiembrie…Si cu criza asta mondiala amestecata cu ce face el – fenomenul “Bancorex” si criza de atunci, din ’96 – ’00, vor fi mici copii pe langa ce se va intampla acum…

  12. @Laura: 1. Esti off-topic… 2. Daca monica macovei a ajuns “Femeia Europei” inseamna ca alora din u.e. le convine ca suntem in HALUL asta,ceea ce inseamna ca o sa “belim belengherul” in continuare… 3. Zi-mi si mie cum fac sa ma angajez si eu forumism si comentator pe bloguri la PD-L…

  13. Ma tot intreb ce-or fi gasit valoros la M.Macovei? Scoala prea inalta-Nu,experienta in justitie-NU,lucrari-NU prea, Idei profesionale-VAI DE CEI CE LUCREAZA IN DOMENIU pe legile domniei sale.Poate nu vad eu diamantul…Oricum, daca se imbolnaveste iar Stolo sper sa nu o avem Prim ministru! Zice-se ca in America latina se poate emigra mai usor!

  14. Un consult medical a prevazut constitutia?! Eu nu stiu de ce noi, popor, jurnalisti, tot omul, trebuie nu numai sa ascultam aberatiile si aiurelile unui om care aspira patologic la putere totala, dar mai trebuie sa si intram in jocul lui si sa batem campii la randul nostru, analizand niste bazaconii ca pe niste strategii politice inteligente. Cum ziceam, un consult medical nu prevede constitutia?! De 4 ani, tara asta a trecut prin cea mai agitata, dezordonata si bezmetica perioada, doar un razboi mai reusea sa zburataceasca spiritele in toate partile, ca intr-un cosmar, in felul in care a reusit acest marinar si gasca lui. Numai faptul ca, iata, acum s-au coalizat si vadim si gigi, sa-i serveasca interesele, ne mai lipsea. Sa repet platitudinea cu cine se aseamana se aduna?! O repet, si e cat se poate de adevarat, e o combinatie manelisto-mioritica-bezmetica, o nenorocire pt tara asta, fiindca din pacate, mai sunt destui naivi sau incapatanati, care nu vor sa inteleaga ca aceasta e pierzania noastra. Dumnezeu sau altcineva a decis ca taman acum sa vina si criza, moment in care ochii si urechile europei sunt si mai ciuliti spre biata tara de la marginea europei care suntem. Ne scufundam pas cu pas, usor si fara sa ne dam seama, ne suge mlastina, si-ntr-o buna dimineata o sa ne trezim in plin dezastru, moment din care toate analizele si discutiile savante vor fi inutile. Deci, un consult medical nu prevede constitutia?!…

  15. Traian Basescu si SINCERITATEA SAU BABA SI MITRALIERA!Eu nu ii inteleg absolut deloc pe cei care il sustin!Acest om nu are nici o calitate!Nu am nimic cu el sa fie sanatos,dar mi-e rusine ca cetatean, cu un asa presedinte.

  16. Rom-Somalia, war lords, haos.Pai cine sa respecte legea? Si de ce ? Diferenta e ca noi sintem in UIE ,care acum nu mai stie cum sa ne sunteze, sa distruga increderea investitorilor.

  17. Nu ma surprinde absolut de loc. Asta e stilul basescian. Sunt obisnuit cu acesta atitudine specifica a presedintelui. El devine un personaj din ce in ce mai neinteresant, nu mai surprinde cu nimic.

  18. Cel mai bine este sa-l rugam pe dl. Ciutacu sa-l intrebe pe tov. gradu’ Felix ce a vrut sa spuna ca daca nu se face Base exact (dar exact, nene) ce spune coalitia care se va forma fix la ora 24 30 noiembrie 2008 (zici ca este mama Omida, stie de pe acum ce va iesi la numaratoare si stie si care va fi coalitia si stie si ca nu va fi candidatul coalitiei pe placul lui Base) o sa se intample “ceva”.
    Acum nu il putem ruga pe dl. Ciutacu sa ii spuna lui Felix sa nu mai spuna prostii (stiu din vechime ca celor pe care zeii -nu Zeus- vor sa-i piarda le iau mai intai mintile iar pe deasupra ii este si patron) dar ii cerem voie, cu umilinta, desigur, sa ii spunem si noi lui Felix “diliman” si sa ne retragem totodata apelativul “tov. gradu” deoarece a fost un simplu turnator; daca securistii erau temuti si urati, turnatorii vor fi in toate vremurile si regimurile dispretuiti. Poate sa aiba el bani si putere (doamne fereste ca ultima sa fie putere de stat) dar onorabilitate nu va avea nicidata (ceva imi spune mie ca si-o doreste cu ardoare, ca toti parvenitii)!
    Sper sa nu zica nimeni de finantare si de altele desi, evident, il prefer pe Base lui Felix (ce sa-i faci, raul cel mai mic).

  19. Ciutacu nu intelege, pentru ca geniul nu se preface (ca nu intelege). Fii Antena: exista Constitutie. Daca o incalci (ca parlament), dai lovitura de stat. Legat de suspendare: daca CC spune ca preseditele nu a incalcat Constitutia si tu il suspenzi, se cheama lovitura de stat. Aceeasi CC poate impiedica apoi acest abuz. Data trecuta nu a facut-o, dar sunt semne ca a fost ultima oara.

  20. Baselu’ e atat de senin cand minte sau cand recunoaste cu nonsalanta ca “a gresit” incat ma conving din ce in ce mai mult ca problema e psihica.

  21. @ Dan : ce are subiectul de fata cu Voiculescu?
    Se pare ca inca mai putem avea dreptul la opinie,
    deci preferati pe cine vreti.
    Dar ,chiar,nu realizati cit de penibil sinteti sa ii cereti lui Ciutacu sa-l intrebe pe Voiculescu, sa-i cereti voie sa-i spuneti lui Voiculescu “diliman” ?
    Dar , hai, sa va spun un secret pe care il cunoaste toata lumea in afara de dumneavoastra:
    Si Basescu si Voiculescu au facut parte din “srtucturi” si la fel de “dovediti” sint si unul si altul.Ca si multi altii care fac parte din “aparatura de guvern si de stat “actuala”,alaturi de foarte multi hoti pe care acum 4 ani Basescu se jura ca-i va aduce in fata justitiei.Si acum, dupa 4 ani, nici justitie nu mai avem , daramite hoti dovediti!
    Domnu Dan , va rog eu, imi pare rau de dumneavoastra si de altii ca dumneavoastra care va lasati manipulati de cele mai mari lepre ale Romaniei! Mai ginditi putin,zau asa!

  22. @ Traian Basescu
    Cu certitudine nu va voi mai vota vreodata!
    VEDETI VREO PROBLEMA?

  23. @dan man: iti dau o veste trista. e ultima mea preocupare.
    @mihaela: lasati oamenii sa-si faca datoria fara de finantatori.
    @Alt Dan: voi sunteti, toti, le fel de creduli si de tampiti.

  24. @Alt Dan,

    esti complet p’afara, avizul CC in cazul suspendarii e doar consultativ.

    Lovitura de stat e insa ceea ce Basea tocmai ne’a anuntat ca vrea sa faca, adika sa numeasca pe cine are el chef indiferent de rezultatul alegerilor. Practic a transmis populatiei ca nu’l doare de votul populatiei nici macar in posteriorul atat de lins de puparioti si tucalarii din dotare.

    Insa’i spre gloria sa!

  25. Ca minte sau ocoleste adevarul, asta e, toti faca sta, inclus noi. Dar pt ca, omul e atat de nebun incat a spus public la emisiunea aceea de la TNB ca stie el despre o presupusa lovitura de stat care se pregateste (oragnizata de Hrebe+Tariceanu+nu mai stiu cine) nu cred ca are vreo scuza. imi pare rau ca nu ma pot duce, fata in fata cu el, sa-l apuc de gat si sa-l scutur putin (ca si asa imi vine pana pe la buric cred) pana ori si-ar revenii ori m-ar impusca spp\ul. Pai mai draga domnule presedinte, chiar iti bati joc de moi? Cum poate omul asta sa zica de o lovitura de stat, cand si asa suntem in kkt pana peste cap? Chiar trebuie toti investitorii (care or mai fi si aia) sa fuga?

  26. Doamna Mihaela, va faceti de cacao cu gramatica. Cititi inca odata ce ati scris, va rog eu.
    Daca PSD-PC + UDMR il propune pe Marko Bela, Dan Voiculescu sau Victor Ciutacu premier, Basescu e obligat sa accepte?
    Cererea de suspendare in sine nu e o problema. Problema intervine atunci cand cererea nu primeste avizul CC si totusi este votata.
    P.S:aici daca ai alta parere decat autorului esti catalogat drepta tampit sau platit de vre-un partid? Este cam ciudat pentru ca dl.Ciutacu este pe plantatia unui candidat la alegeri, un posibil membru in Cabinet si fix a celui incriminat de Basescu pentru presupusa lovitura de stat.

  27. rodica , e mai usor sa fii “femeia europei ” decit …sotie ? trebuie s-o rapeasca zeus , sa n-o mai lase printre musulmanii corupti ( o asa femeie sa traiasca printre ….misogini institutionalizati !)

  28. @Alt Dan

    …Si daca suspenzi (wink) CCR-ul inseamna ca vom avea un stat de drept. De asta ce zici?

  29. Foarte echilibrata si realista emisiunea de aseara “Vorbe grele”cu Doamna Nicolai si Domnul Madalin Voicu.Dar,sincer,tare mi-e teama ca ne trezim ca am votat ‘ca primarii”.Toate statele isi iau masuri pentru a iesi din crizele economice iar noi vorbim despre lovituri de stat.Adica despre orice dar nu despre somaj,firme inchise.In oresele mici situatia este si mai rea.La Hunedoara fosta Siderurgica s-a inchis pentru o perioda,firma de cablaje da oameni afara fara ajutor de somaj.Banuiesc ca la fel este si in tara.Masuri nimic.In schimb se cearta pe toate canalele.Oare nu mai isi revin oamenii astia(politicienii) odata?

  30. Monica Macovei… ” Femeia Europei ” …!!!!!???
    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) … Eu stiam ca-i place “viatza” … dar chiar asa… cu toata Europa… Super tare….!

  31. Bogdan, cred că tu eşti d’afară şi p’afară.
    Trebuie să fii conştient că se poate şi cu un guvern minoritar, ca ăsta al PNL-ului. Rămâne apoi la mâna parlamentului să-l dea jos de trei ori pentru ca apoi să se facă anticipate.
    Numirea prim ministrului este atributul preşedintelui.

  32. Nu mä mirä pozitia presedintelui, întotdeauna a flirtat cu duplicitatea si oportunismul!. Proverbe românesti :”Hotului, de hot îi e fricä”, sau “Hotul strigä primul “.

  33. @Bogdan

    Da, mai bine lasam comisia Voiculescu sa stabileasca daca s-a incalcat Constitutia. Respectivul Felix a fost prins cu mata-n sac la declaratiile sale despre sine insusi.

    Ai dreptate cu faptul ca avizul este consultativ, dar CC poate invalida hotararea de suspendare, deci are un rol ceva mai puternic.

    @Victor Ciutacu ??? rusinica !

  34. …ignoranta sau alzheimer! Daca-i “ignoranta”, suntem obisnuiti si e de inteles, in mijlocul oceanului te crezi Dumnezeu daca ai un petec de tabla sub picioare… Daca-i “alzheimer”, e de inteles, la o anumita varsta si dupa o “feerie” de vicii… Da’ daca sunt ambele!!!

  35. E de-a dreptul grotesc President-ul tuturor peneleilor. Cum i se pare că-i alunecă covorul (de protocol) de sub călcâie, cum strigă-n gura mare (ca oricare nepriceput în ale ogrăzii, dar fricos până peste de pe la noi) “sări muiere că mă omoară gâscanu”. Să zicem că-l ia careva în serios, mă întreb ce-l face să creadă că-i vor sări în ajutor Strigaţii? Faptul că-i călăreşte de patru ani?(Fără vlagă ce-i drept, dar omu-ncearcă… Ceea ce mă duce cu gândul la impotenţă cronică. Ori incompetenţă i se zice…? Tot aia!)
    Ce fac totuşi consilierii lui pentru căcălău’ de bănet cu care îi plătim? (altceva decât ceea ce vedem cu toţii!)

  36. a baut wisky dupa VDIM. Medicamente… medicamente … multe.
    s-o fi lipit cu superglue de scaunul de la Cotroceni ?
    nu exludeti sa-l vedeti ca pe Rambo daca pierde alegerile prezidentiale….
    cheama NATO sa-l ajute ?

  37. @Alt Dan: cu ieftinaciuni d’astea mi-e teama ca te muti pe blog la Huidu.
    @Bogdan.M.M.: hai sa fim seriosi. e o cumetrie a europarlamentarilor lor.
    @Andrei C: da, Basescu e obligat sa accepte pe oricine va strange majoritatea.

  38. @cobmh.rou E pentru mine comentariul? Nu il inteleg din pacate….Ce treaba am eu cu femeia Europei si care e legatura cu sotia? Ca Zeus a rapit-o pe Europa si a dus-o pana-n Creta si ca au avut impreuna 3 copii si ca mai apoi a casatorit-o cu regele Cretei asta sa fie legatura?

  39. …treaba voastra, daca va puneti cu cu “Derivorul”…:))) Asta rastoarna caruta cu roatele-n sus, se urca pe ea si face strigare la matelotii cu trese… ….si va da afara din tara, neica!!!

  40. manca-t-as, daca aia a iesit femeia anului, e belita toata. cat despre baselu, de mult nu ma mai mira ceva la el. de, copii, ati avut ocazia sa puneti stamplia pe “arogant” si ati nimerit pe de laturi… (scris separat, evident)

  41. Total corect, si daca a facut-o, ce ? El e doar alesul poporului, care l-a vrut cu bunele si relele lui. Pacat insa ca de rele am aflat dupa ce l-am ales.
    Acum insa, la partea cu obligativitatea de a accpeta pe oricine strange majoritatea, e si nu prea e. Desemnarea se face in urma consultarilor, care pot fi la fel de bine si negocieri. Si daca negocierile/consultarile esueaza …
    @Alt Dan – sa stii ca si CCR a decis ca Base al tau, Sauron al nostru a incalcat constitutia. Acum totul e pe baza de incalcaredeconstitutio-metru. Si in lumina celor afirmate de tine – ca incalcarea constitutiei este o lovitura de stat, se poate spune ca ‘Mnelui, incalcand nitel constitutiua, a dat o mica lovitura de stat.

  42. …de vreo cativa ani ma tot chinuie intrebarea, ce-a executat asta bun de cand este “el presidente”… ca de galgara cu gaz pentru amigdale am vazut ca stie, de luat in gura de la jumate cu toata lumea, am vazut ca se pricepe, de constitutie, o stie pe de rost… a citit-o pe wc-u… alt ceva mai nou? … …concret, pentru ce-l sustine pu-limea? …simpatic nu e! …intelighentia ii lipseste cu desavarsire! …aroganta cat cuprinde! …aaaa, e incisiv!!! …Pai, sa-i cumparam un lant daca-i asa rau! Ca de latrat vad ca latra!

  43. ..detasat de subiect… uite in ce tara traim! …in urma cu vreo 3 luni, un goriloi a lovit cu masina pe trecerea de pietoni pe o prietena de-a mea si pe fetita ei… au scapat ca prin minune… ACUM 10 MINUTE ACELASI INDIVID A LOVIT O BATRINA PE TRECEREA DE PIETONI… FEMEIA A MURIT PE LOC!……. ASTA E TARA IN CARE TRAIM!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.