Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce dixtractie, ce mishteaux > Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

A sosit momentul să dăm de pământ cu mogulii de presă americani care s-au îmbogăţit în vremuri tulburi din contrabandă cu alcool şi acum vor să pescuiască iar în ape tulburi. Fiind pe mână cu Vântu şi Voiculescu, aceştia şi-au permis, pe nedrept, să batjocorească, în beneficiul grupurilor de interese din energie, “un biet copil nevinovat”, “femeia asta” pe care până şi domnu’ TRU o apreciază. Vă ofer, cu mare scârbă-n suflet, o mostră de “tonomat cu ieuro”, dar plătit în dolari.

“Elena Băsescu, fiica preşedintelui României Traian Băsescu, obişnuieşte să petreacă în cluburi până la primele ore ale dimineţii, să defileze pe podium la prezentări de modă şi, uneori, să faulteze limba română” – scrie agenţia de presă Associated Press, preluată de NBC. “Tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie”.

În semn de protest faţă de josnicia acestor americani duplicitari, care după ce-au băgat lumea-n criză şi-au pus un negru la Casa Albă se iau de fata lu’ domnu’ preşedinte al nostru, declanşez, oficial, acţiunea “Lăsaţi-o pe Elena să candideze”. E a noastră, ne e dragă, ne fălim cu ea, deci jos labele de pe viitorul ei politic!

UPDATE: Clar e o conspiraţie universală. Toată lumea are ceva cu fata (1 şi 2)

Ţăranu’ de Badea are şi el o părere scrisă despre curve. Consemnez ca atare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

189 thoughts on “Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

  1. fortata comparatia cu mogulii americani,daca e tendentioasa nu tine vrajeala;am vazut aseara din greseala videoclipul ala “ai grija cum iti alegi stapanii” cel cenzurat de jegosii de la cna,de ce nu l mai dati,nu mai este campanie

  2. Au ajuns americanii sa rada de noi.Despre “istetimea” si “competenta”,alintatei de la Bamboo s-a dus vestea si peste ocean. 🙂
    Asa afla si americanii despre “valorile”noastre neaose. 🙂

  3. pitzi 1: ai auzit tu??? reprezentanta de frunte o sa avem la parlamentul “ieuropean”
    pitzi 2 : am auzit tuh, sa vezi ce de succesuri o sa avem…
    pitzi 1 : da ,tu fata sa vezi, o sa se umple la Bamboo de personalitatzi politice.
    pitzi 2: daaaaa tuh si o sa am si eu de unde sa-mi aleg un barbat “potent” financiar.
    pitzi 1: tu fata ,numa’ la potenta iti sta neuronu’ ala chel
    pitzi 2 :pai ce vrei sa-mi stea la criza economica???? eu nu-s Nutzi draga sa ma dau cu alde “ilustri poeti” sau cu “prezidenti” in barci .

    dialogul poate continua si cele 2 pitzi pot fi oricare dintre “fetitza tatii” , si “blonda Nutzica”, sau ,de ce nu, alte personaje feminine din fauna politica romaneasca. era un banc pe undeva cu “partidul pitzipoancelor”…dar l-am uitat….pana si bancurile mi se par fade de cand realitatea dura e plina de “valoarea mea ” a la fatuci emotionate (agramate) si de cand prostia e ridicata la rang de virtute.

  4. Nici n-apuca fata sa editeze cateva fraze despre cum vrea ea sa fie rezervoru’ de resurse, ca gata, se si porni conspiratia universala: cu tonomatele, si americanii si mi se pare ca si extraterestii- daca e sa ne luam dupa tac’su,ca a inceput Razboiul Lumilor, asa l-am auzit. Ce folos de succesuri, daca exista oameni care nu vor sa vorbesc cu tine? ce ti-e si cu brucselu asta, numai varza peste tot…

  5. traim in romanele lui kafka? JUCAM TEATRU ABSURD cu cassa inchisa?mai exista ceva normal in tara magdelor si ogicilor? SAU NOI SUNTEM DIN ALT FILM? CHIAR NU NU MAI EXISTA LIMITA?lasa ti o fratzilor la brusselles si i arata udrea capitala vaticanului si coroana frantei nu am achiesat totdeauna ideile presei dar poate voi presarii si nu im presarii mai puteti face ceva sau daca nu ,la vot vor merge cei de pe hi5 pitzi si cocaly si eu ma asez la coada pentru o viza la ambasada lui mircea radu

  6. Alina Mungiu cea sobră vrea pe listă. Pretena Alison se execută şi eu aştept foto cu a lu’ Pippidi pe cal! Din Dej!

  7. Noi o lăsăm,dare ea ne lasă….în pace?
    Ducă-se pe pustii cu tătâne-su cu tot! Amândoi ne fac de mândra minune a lumii.

  8. sper sa se retraga inteligenta suprema pana la urma, daca au pus astia din presa straina ochii pe ea nu e prea bine pt credibilitatea romaniei.

  9. Deci cum vine treba cu nu e corupta? Da banii de la Luxten ce sunt? Nu cumva ca sa dea ordin papa primarilor PD-L (printre care si preitenului tau Falca, Victore) sa isi lumineze orasle “al giorno” numai cu becuri Luxten?

  10. @Draghi,

    Elena era sau e angajata la Luxten, deci te rog sa nu fi rautacios! Fata asta munceste pentru banii pe care ii castiga! Este dreptul ei sa candideze asa cum este si dreptul meu si al tau! E adevarat, noi mai avem o farama de bun simtz sau poate nu am ajuns la maturitatea politica a dumneaei.

  11. daca nu muta prezidentialele in vara odata cu ieuroparlamentarele,ma tem ca nu vor mai fi deloc alegeri prezidentiale. cred ca nici ieuroparlamentare nu vor mai fi. e foarte posibil sa nu mai rezistam pana-n iunie.

  12. Du-te du-te, ca mai unrca media I.Q.-lui din Romania fara tine!!
    Poate va avea SUCCESURI :)), mai shtii , poate intalneshte pe cineva cu bani p-acolo, si se cupleaza si ea, avand un viitor cat de cat, pentru ca altfel , cu mintea aia a ei in scaun cu rotile patrate care nu o duce niciunde, ce crezi ca ar rezolva in Romania? Am rade totzi de ea ca e proasta ca tat-so!!
    intrebare: Oare este Bamboo prin Bruxelle? Oare o sa intalneasca oameni “care nu vreau sa vorbesc cu tine”?

  13. Nu-i corect domnilor sa concureze numasi ei!
    Eu propun o lista de candidati independenti la alegerile europarlamantare 2009: Mircea Badea, Victor Ciutacu, Mihai Gadea si Valentin Stan.
    Sunt ferm convins ca cel putin doi dintre ei va castiga un loc in Parlamentul European. Si sa stiti ca nu glumesc absolut deloc!
    Daca toti acesti analfabeti, hoti si mascarici ne vor guverna in continuare, se va duce dracului si ce a mai ramas din tarisoara asta.

  14. “…Familia mutanta este iar pe ecra-an…”.

    Dar EL, tatal de familie, le apara pe toate: daca trimite un vant spre Casa Alba si unul spre Brucsel, rezolva toata axa!

  15. @Costin Tanasescu: sa pp ca mascariciul de Basescu dispare la toamna (foarte probabil). Cu ce vom trai mai bine ? (noi, cei de jos). Cu ce veti trai voi mai bine, dupa ce va veti trezi din betia victoriei ? (voi, cei din media).

    Nu asa am sperat si in 1996 ? Si in 2004 ? Si ? Ce s-a ales ? praful de pe toba!

  16. DRAGILOR,
    Indiferent ce credem noi, ţara asta nu mai are niciun viitor. A fost şi este la dispoziţia liftelor de tot felul. A devenit o ţiganiadă autentică.
    Nu noi decidem cine ne reprezintă. Aşa că, lăsaţi fata în pace şi, vorba Cetăţeanului Turmentat, vom avea, un timp îndelungat, de ce să râdem.
    Păi nu-i ghine?
    Vă iubesc pe toţi (şi pro şi contra), fiindcă întrevăd în voi ceva speranţe (pentru voi, nu pentru mine, fiindcă eu… mi-am mâncat mălaiul).
    SĂ FIŢI IUBIŢI!

  17. Bai, eu vreau sa merg la echitatie de foarte mult timp. Si al dracului, lucrez si la Luxten.
    Unde se poate face echitatie in Bucuresti si cat costa ora?
    Altceva nu vreau sa aflu de la d-soara Basescu.

  18. Am auzit azi, la postu’ “imaculat” al Păuneştilor că exporturile şi importurile României au scăzut dramatic în primele două luni din 2009! Avem iată şansa să exportăm la Bruxelles, o vajnică reprezentantă a noii clase politice, şi să importăm la schimb, neechivalent- că tot ne-am obişnuit, ironiile de pe alte meleaguri. Ce ne pasă dacă ne exportăm valorile, care nici nu îndrăznsc să recunoască faptul că sunt români, sau infractorii, despre care se ştie sigur că sunt români, când penibilitatea carpato-danubiano- pontică se iroseşte pe aceste meleaguri. Dacă tot nu producem nimic, măcar penibilul să-l putem afişa în lume!

  19. sunt si eu de acord ..sa candideze !!!hihihi…fata este tare de tot, cred ca are IQ-ul mai mic decat alcoooolemia lu’ tata…hihihi

  20. Nu mai fiti carcotasi. Acum cinci minute, pedelistul Silviu Prigoana a explicat Gabrielei Firea ca este vorba doar de competenta in aceasta candidatura. Si ca nu are nici o legatura faptul ca pe aceasta tanara valoroasa o cheama Basescu. Si omul a argumetat intr-o logica irefutabila:”Ce pe Elena Udrea o cheama Basescu”?

  21. Off topic (oare al câte-lea, deci să-mi fie RUŞINE!)
    1. Ieri Băsel a mai atacat odată mugulii. Să-i fie de bine, da’ io prostu’ ce să cred acum? Iată că Băsel nu renunţă deloc la mitul, creat tot de el, acela de “Tătuc virgin”. Păi dacă zice sau face vreo prostie, să tacă toţi că el e şef? E în mare pericol de a fi violat de mogulii cei răi, el, cel imaculat şi plin de puritate! Unde o fi TRU, să-l apere de toate astea?
    2. Aseară la “Sinteză”, am avut parte de o golăneală în toată regula între Tăriceanu şi Antonescu. Eu cred că Tăriceanu vrea cu orice preţ ca Băsel să câştige un nou mandat, pentru că prima lui grijă a fost aceea să-şi apere funţia în PNL, nu miza reală a acestor alegeri interne în partid. Poate că D-l Antonescu a fost cam crispat, dar eu cred că D-sa nu se gândeşte numa’ la el. Oricum, nu prea mi-a plăcut nici mesajul lor. Poate că după alegerile interne, noul preşedinte liberal, îşi va da drumul, având totuşi o anumită legitimitate în spate. Sper…

  22. Parca-l si vad pe Boc iesind sa explice conspiratia, cu ritmu-i alert de editare a frazelor; numa’ sa nu-i iasa altceva pe gura de la atata cons… piratie 🙂

  23. Victore….daca pana acum imi erai endeferent(nu-mi placeai, nu-mi diplaceai) – postul cu miss Nutzi + cel de mai sus au facut diferenta.
    Looooommeeeeeeeeeeee sunt fan CIUTACU VICTOR!!!
    Declarat.

  24. Felicitari pentru blog. Nu te-am mai citit de multa vreme (ultima data am citit vechiul blog) Bucuros de regasire 🙂

  25. Stimate domn Ciutacu,cred ca nu e absolut nici un secret ca nimeni nu o doreste pe d-ra Basescu acolo unde vrea ea.Chiar si cei mai fanatici sustinatori ai lui Basescu nu sunt de acord.
    E o tema moarta din start.Chiar vreti sa faceti din blog o groapa de nisip?Sa donam niste jucarii?
    Ca observ ca majoritatea sustinatorilor Dvs.,in afara de adulatie oarba,nu inteleg nimic.Dvs.,in schimb,cu siguranta.
    Nu-i mai manipulati pe bietii copii carora le e scarba de “prostii cu carte”,asta-i viata…
    Dar ce ne facem cu prostii FARA carte?
    Aveti un copil.Si eu.Incerc sa-l indepartez de asemenea tendinte.Banii sunt pentru a cumpara paiine,nu suflete labile.

  26. sunt oameni mult mai buni care ar trebui sa se investeasca in ei, oameni care inca mai cred ca ar putea aduce o contributie buna acestei tari. NU AVEM NEVOI DE BARBIE .
    Dar cum traim intr-o tara unde pana si conducerea statului a devenit o “afacere” de familie nimic nu ma mai surprinde.
    Nu vad cu ce o sa ne ajute acesta fata a tati ca parlamentar. Scuze dar nu vad sa iasa ceva bun din asta de cat sa fie platit un alt “parlamentar” degeaba din banii nostri.
    Dar cum spune si Victor sa o lasam sa canditeze ca traim in democratie.

  27. Sincer sa fiu, io m-am cam plictisit de subectu’ asta,nu de alta da ‘ daca mai strig mult ca Nutzi 2 e tampitzica rau,ajung sa fac o obsesie din chestia asta…!Si zau ca nu merita ! Chiar nu vad de ce s-ar mai tot scrie despre chestia asta,cand un popor intreg – minus pupincuristii,copiii si oligofrenii !- e perfect constient de capacitatile de orice fel ale junioarei !
    Asa ca astept cu nerabdare subiectul urmator ! Sal’tare !

  28. Nu candideaza. E vrajeala. La sfarsit va veni Basescu tatal si va spune: tonomatelor, v-ati agitat aiurea.
    Daca ar candida si ar fi aleasa ar fi ca o piatra de moara de gatul presedintelui. Poate deveni cauza nerealegerii sale.

  29. @nell…ce diferenta e intre udrea si elena basescu?uite ca prima a fost votata..intelegi ce am vrut sa spun,nu “subestima” electoratul:)))..in privinta prostilor cu carte si a alora fara,badea a explicat o incredibil de bine,problema e n felul urmator..prostii cu carte sunt la conducerea tarii,politicieni ,oameni de afaceri,si o parte sunt saraci lipiti dar se vad intelectuali votandu i in consecinta pe prostii cu scoala,semenii lor iar prostii fara carte violeaza n italia sau cer taxa de protectie in romania ,se ocupa de rapiri samd

  30. da domne’ ! deci , da ! să candideze ! dă-o-n morţii măsii … de treabă !

    ps muuumă ce-o să ne măi rîdeeeem !…

  31. Incredibil ce a “crescut” Tariceanu in timpul in care a fost prim ministru, am vazut “confruntarea” de acum 2 seri de la Gadea dintre el si Crin Antonescu si am fost total surprins. Pe bune, chiar nu ma asteptam, acum 4-5 ani era plictisitor la culme si vai de capul lui, schimbai postul cand il vedeai, acum ai impresia ca oricare ar fi subiectul stai fata in fata cu insasi “autoritatea competenta”. Omul intre timp se pare ca a capatat o siguranta de sine, o consistenta in discurs si mai ales o prestanta de invidiat. Exact acea prestanta care ii lipseste lui Crin Antonescu, care bagat intr-o astfel de comparatie a dat impresia ca e putin cam “necopt”.

  32. Rai sunteti…ce aveti cu “femeia asta”, sa candideze si in Congresul SUA, poate aranjeaza taticu` ceva cu Marele Licurici, pluseaza la supt si o rezolva…..Ufff, tonomatele astea americane, ce ti-e domnule cu ele…..Tare as vrea sa iasa prea iubitul, prea stimatul si prea mahmurul nostru sa se dea la mogulii americani, sa ii tavaleasca oleaca….dar nu asa ….oricum, la ora de maxima audienta si pe principalele posturi de televiziune, ceva pe CNN, Fox News….

  33. Nu e nici o conspiratie, doar un mic pas, primul, de a dezavua un anumit tip de regim politic. Se stie cite sprituri a beut Marinaru’ cu Bush. Se mai schimba mesele, beutorii,tata “succesurilor” mici.

  34. Satira politica nu va duce lipsa de personaje. Piesele lui Moliere,Gogol,Caragiale se vor juca pe marile scene ale lumii alaturi de piesele lui Ciutacu,Gadea sau Badea.

  35. Excelenta ideea cu Elena. La A3. Cred ca banuiesc cine a fost creierul. :))
    Felicitari pentru locul 4 la Roblogfest. A fost generos TRU. :))
    Si…din nou in Cotidianul. No comment.

  36. Vicror , te-am auzit azi pentru a doua oara sustinand ca ar trebui sa le interzicem tiganilor (si eu ii numesc tigani )sa se numeasca rromi ca sa nu ne confunde lumea cu ei . Ei rromi noi romani .Romani ? La fel de bine le-ar putea veni italienilor ideea sa ne interzica noua sa ne numim romani . Ei sunt adevaratii romani si noi prin comportamentul nostru necivilizat ( al romanilor nu al rromilor ) chiar ii facem si ne facem de ras si Doamne fereste ar putea lumea sa ii confunde cu noi . Cu drag chiar daca in ultimul timp si cu mici contradictii , Blu .

  37. Cred ca am clipit si ratat momentul. Pana la urma mai e democratie? sau nu mai? … a! atunci e ok.

    Nu mi-e ca Elena ar avea politichie intr-ale politicii, dar nu-s judecator, ci doar parte din juriu. Daca vrea si poate sa stranga semnaturile pentru a intra pe lista, atunci spor la treaba. Mie nu-mi place, n-o votez.

    Cat despre cei care se dau peste cap si dau in boli daca numele lor apare in concubinaj pe foaie cu al fetei, am numai scaun. Inchipuieti despre ce om trebuie sa fie vorba daca se oftica din asta. Stii care e? Face parte din aceia pe care-i vad cand am drumuri pe la facultate pe holuri: multi si acolo doar pentru diploma. (sa poata spune “DA” intrebati fiind “ai facultate?” de catre altul din aceeasi ciorba)

    Poate ar trebui sa ne amintim ca inteligenta nu vine impreuna cu intelepciunea; ca poti fi doctor in filosofie in orice domeniu fara sa ai pic de simt al lumii in tine; si ca daca-ti vine sa te caci, du-te mataluta in camaruta si fa acolo, nu lua pixu’ in mana si ne impartasi starile prin care treci.

    Daca sunt voturi pentru domnisoara Elena, atunci ea trebuie sa fie acolo. M-am saturat sa ma fac fericit atunci cand vin vecinii in vizita, sa ascund mizeria sub pres ca nu cumva sa-mi sifonez imaginea.

    Cu jegu’ si cu calitatile mele: asta-s eu, radu berciu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.