Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce dixtractie, ce mishteaux > Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

A sosit momentul să dăm de pământ cu mogulii de presă americani care s-au îmbogăţit în vremuri tulburi din contrabandă cu alcool şi acum vor să pescuiască iar în ape tulburi. Fiind pe mână cu Vântu şi Voiculescu, aceştia şi-au permis, pe nedrept, să batjocorească, în beneficiul grupurilor de interese din energie, “un biet copil nevinovat”, “femeia asta” pe care până şi domnu’ TRU o apreciază. Vă ofer, cu mare scârbă-n suflet, o mostră de “tonomat cu ieuro”, dar plătit în dolari.

“Elena Băsescu, fiica preşedintelui României Traian Băsescu, obişnuieşte să petreacă în cluburi până la primele ore ale dimineţii, să defileze pe podium la prezentări de modă şi, uneori, să faulteze limba română” – scrie agenţia de presă Associated Press, preluată de NBC. “Tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie”.

În semn de protest faţă de josnicia acestor americani duplicitari, care după ce-au băgat lumea-n criză şi-au pus un negru la Casa Albă se iau de fata lu’ domnu’ preşedinte al nostru, declanşez, oficial, acţiunea “Lăsaţi-o pe Elena să candideze”. E a noastră, ne e dragă, ne fălim cu ea, deci jos labele de pe viitorul ei politic!

UPDATE: Clar e o conspiraţie universală. Toată lumea are ceva cu fata (1 şi 2)

Ţăranu’ de Badea are şi el o părere scrisă despre curve. Consemnez ca atare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

189 thoughts on “Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

  1. Elena, te iubim,
    Ca ca tine nu gasim!

    Nicu Ceausescu presedinte!
    Nicu Ceausescu presedinte!
    Nicu Ceausescu presedinte!

    Va rugam din suflet, votati PINK!

    …macar sa radem si noi, ca oricum ne ia mama dracu’

  2. da este fata lui tata, daca avea un baiat sa fi vazut atunci….. dar nu asta este problema…ci dictia….poti sa ai in cap toate bibliotecile lumiidaca nu poti sa expui liber o ideie cara sa mai fie si inteleasa de auditoriu….sa poti capta acest auditoriu….eu am propus… ca are nevoie de LOGOPED…. si exercitii le lui CICERO….apoi sa vii sa tii discursuri….

  3. vai de capul nostru cu ce-o iesii pe gura lu’ Baseasca cea Mica ! Unde nu-i cap … las’ ca’s picioare ! (cam asa ar suna un slogan electoral pro Elenutza) 🙂

  4. Eu am o propunere: Sa candideze si calul! Sa nu se simta fetita singura p-acolo, sa aiba cu cine vorbi:Tpruu,tpruu
    Vivat Caligula imperator!!!!!!!!!

  5. Cinstit vorbind : mai bine Elena decat Alinuta! Si-n plus de ce atata cerneala pe la Cotidianul si Evenimentul ? Cand era pe la Antena 3 un tanar ce-si dorea sa fie secretar general al tineretului pedist si care arata concurenta neloiala ca sa zic asa, atunci deontologa de alinuta unde era ? Si-n plus Elena Basescu este secretar general al tineretului pedist si are ceva experienta pe la uniunea europeana. Deci intre secretara de sertare stolojeniste si alinuta de monicuta licitatie … este de sperat ca Elena Basescu sa candideze pe un loc eligibil. Cat le priveste pe paparudele de Monicuta&Alinuta& Vass – exista posibilitatea sa candideze nominal. Ca poate asa aflam si n oi cat bani fac pupezele acestea!

  6. Textul dat de AP mi se pare bine scris si umoristic pentru publicul roman. Pentru cineva care nu stie despre ce este vorba, tot bine scris mi se pare intrucat nu cred ca se exagereaza in nici un fel.

    Acum nu inteleg daca tu chiar te-ai ‘suparat’ ca un asemenea text exista. Adica, romanii au facut misto la greu de candidatura ei. Acum, ca si strainatatea face asta, e gresit? Ii luam apararea doar pentru ca este a noastra? Mi s-a parut nedrept ca in emisiune ai dat exemple de copii de ex-presedinti care, la randu-le, au ajuns in functii inalte, deci care ar fi problema cu Elena? De bine, de rau, oamenii respectivi aveau oarece treaba cu politicul.

    Nu cred ca din textul AP e important sa retinem ca Elena e clubberitza si ca merge la solar, ci ca, in esenta, nu are treaba cu lumea politicului, a aparut aici dintr-o data si in contextul asta nu se justifica incurajarea candidaturii ei.

  7. D-le Ciutacu ne explicati si noua cum ati vandut RODIPET-UL unor arabi cand erati secretar de stat la ministerul lui MUSETESCU ?

  8. Este ca si cum am avea de ales intre creier si fund . Pentru barbati si tonomati este oarecum de inteles. Daca s-a cam ales praful de iluziile democratiei mioritice putin fum in plus nu cred ca mai sperie pe nimeni. Cand se incinge creierul pot iesi si lucruri benefice, dar la ce sa te astepti cand se incinge un fund ?.

  9. Mai oameni buni, lucrurile astea merg la noi in jungla, da cand iesi la lumina e prea pe fata. In Europa Basescu e un nimic, in schimb la noi e o “figura politica” o figura vesnic schimbatoare, si nimeni nu are curajul sa ii comenteze deciziile, insa cand se joaca cu animalele adevarate se pare ca va fi muscat exact de partea de care doare mai tare…

  10. Si daca articolele sunt platite de unu cu nume de fenomen meteorologic ? Ca aia nici Basescu nu stiu cine e darmite cine-i Elena. Si nici macar nu-i intereseaza.

  11. Mi-am schimbat parerea despre d-voastra ca urmare a prestatiei jalnice pe care ati avut-o acum citeva zile in emisiunea Sinteza zilei,atunci cind,desi subiectul emisiunii era ceva in genul“Cum duc ei Romania in groapa“,dvs ,vazind ca nu va lauda nimeni si neavind habar de subiectul discutiei si dorind ca totusi sa scoateti ceva din gura ,ca justificare a salariului pe care il primiti,ati deviat subiectul discutiei,ridicindu-va osanale!Va rog considerati aceasta epistola ca o cerere de angajare caci este urit ca cineva de valoarea dvs sa se laude singur!

  12. M-am gandit la alegerile care vor veni in toamna. Eu locuiesc in Germania si nu am de gand sa ma intorc vreodata in Romania, dar din ce citesc zilnic in presa romaneasca chiar nu exista nici un politician capabil sa ma prosteasca si sa ma convinga sa-l aleg presedinte. Singurul om poate pe care l-as alege penru aceasta functie si care cred ca nu ne-ar face de rusine pe plan international ar fi Ilie Nastase, m-as bucura daca l-ar convinge cineva sa candideze, impotriva lui cred ca si Basescu nu ar indrazni sa arunce cu noroi…Cat despre Elena, poate as prefera sa vada europenii o romanca frumoasa decat pe creatura aia de TrU…….

  13. O sa-si retraga candidatura. Porneste un sondaj: cine ghiceste motivul invocat.

  14. Fară legătură cu subiectul de mai sus, vreau să vă aduc în atenţie doua repere ale activităţii marelui “moralist” care este d-l Tatulici (o scîrbă de om!), pe care cei mai tineri nu le cunosc şi care cred că ar trebui să-i fie amintite de cineva ori de cîte ori apare la televizor!
    Las deoparte activitatea lui de mare activist “”utecist” de dinainte de 1989, asa erau vremurile si trebuia sa manance si el o pîine, dacă se putea cît mai dulce!
    După 1989 însă a fost cel care a propovăduit în emisiuni de tip ceauşist celebra fraudă numită “CARITAS”! Oare pe cîţi bani?!?!
    Dar fapta care il caracterizează cel mai bine din punct de vedere moral este, dacă vă aduceţi aminte, pălmuirea în plină emisie TV a unui om încătuşat!!!! Nu contează că acest om era Nicu Ceauşescu, era un om legat şi era un om pe care-l pupase în fund toată viaţa lui şi datorită căruia ajunsese “mare”!!!!!
    Cred că aceste lucruri trebuie să-i fie amintite acestui impostor de fiecare dată!!!

    P.S. Am scris acest mesaj în grafia
    româna aşa încît cred că vor apărea
    unele probleme la citirea lui, dar
    sunt de părerea regretatului
    G.Pruteanu cu privire la faptul că
    şi pe internet ar trebui să putem
    scrie româneşte!!!

  15. Mai bine facem un flashmob pentru Lenutza … ne adunam instant in fata la Cotroceni, fiecare cu cate o carte de gramatica, citim din ea 5 min apoi plecam 🙂

  16. poate ca asa ar trebui sa inceapa o revolutie in ROMANIA lui basescu (blestemul neamului Romanesc) !!!

  17. daca e asa, c-o sustineti pe Elena Basesc, parca m-as baga si eu la prezidentiale, c-a venit noul Stefan cel Mare la Razvan si Dani de dimi, si a cerut guvernantilor sa lase mai moale cu varsta pt candidaturi…hahaha, macar un minister ceva acolo, …bravo echipa!!!!!!!!

  18. daca iti trebuie colega pt emisiune si talentata Oana nu vine, sunt aici, serios vorbind….

  19. Sa ne aparam valorile! Sa cerem ajutorul tutulor, impotriva presei mondiale ticalosite si a agenturilor straine din Romania ! Fata-neichii, fata-neichii, fata-neichii fata !Ram-tam-tirli-lirli-ram-tam-ram-tam-tirli-lirli-ra ! Incredibil, pare un remake dupa “The Addams Family”! Am crezut ca nu-mi va mai putea fi vreodata asa scarba de vreun presedinte al Romaniei asa cum mi-a fost de Ceasescu, Dumnezeu sa-l ierte! Si am avut dreptate: acum mi-e mult mai scarba ! Amestecata cu greata !

  20. ia uite cine si-a facut blog si intr-un comentariu te plaseaza “femeia asta” la loc de cinste impreuna cu Badin- tonomatelor! rusine voua :-))
    Cred ca o ajuta cineva in editare pentru ca textul exceptand faptul ca e induiosator de pueril e aproape corect din punct de vedere gramatical :-))
    http://basescuelena.wordpress.com/

  21. p.s. la comentariul anterior
    Am devenit fan Victor Ciutacu! Cu respect si admiratie!

  22. Subscriu la ideea articolului.
    Coloana sonora insa e groaznica. E o adaptare de prost gust dupa o melodie de isoric a formatiei Eagles, insa aceasta adaptare a fost indreptata spre descrierea unei realitati pentru a prinde tenta anticomerciala si a spala cumva lipsa de inspiratie a interpretului. Desi tematica melodiei e realista insa modul de exprimare e tot copie.
    Cu un talent drastic limitat se vrea atingerea unor idei importante cam ceea ce vrea sa faca si domnisoara Elena Basescu.

  23. Nici măcar în glumă! Chiar cu riscul de a nu mă mai “bucura” până la sfârşitul vieţii de reprezentaţii de circ. Ori tocmai de aceea?! Are exact toate acele hibe (despre care TRU spune că-i lipsesc) pe care Societatea Civilă responsabilă cică (cea înregimentată pe şustache-n partid!) le încriminează.
    Coruptă (altfel cum ar accepta de atâta amar de ani un salariu imens în contul unei slujbe la care nu numai că nu se pricepe dar la care nici nu se prea prezintă?!). Promovată pe criterii de clan! (Că doar nu suntem orbi!) Incultă! (Ne-a dovedit-o din plin. Vorbim de diplomele pe care le are Copilul? Să ne amintim cine şi în ce perioadă i le-a eliberat. Sau mai exact, să nu uităm cum îşi iau diplomele copiii celor din “găştile” cu trecere la buzunarele sau conştiinţa dacălului vulnerabilizat de sărăcie.) Nu mai amintesc despre celelalte “hibe” pentru care un părinte (responsabil, desigur!) ar fi trebuit să ia ceva măsuri disciplinare la începuturile lor. Acum este (mult!) prea târziu.
    Deci (I.C.) mă bucur că a intrat în “gura presei” mondiale. M-aş fi îngrijorat dacă nimeni din afara ţării n-ar fi observat sau s-ar fi prefăcut (iar!) că nu vede cum România derapează şi nici că Alesul (alături de aproape toţi ceilalţi “aleşi”) este putred.
    S-o ia în băşcălie tot mapamondul! Dacă aşa reuşim să o oprim în a ne face de ruşine, puţin îmi pasă.
    (Da, am observat şi aseară cât de… “pe bune” era “susţinerea” candidaturii Copilului, m-am amuzat, apoi m-a cuprins teama. Dacă votanţii vă iau în serios “revolta” şi votează lista din care face parte? Nici nu vreau să mă gândesc!).

  24. Si ce daca. Am avut placerea sa o vad din departare asa cam de la vreo 200 de metri. Ca si component al “generatiei de aur” chiar imi e jena ca unii dintre confratii mei nu stiu decat cluburi, alcool de buna calitate recte sampania crystal si masini de fite, ca niste veritabili romani care au dat de gustul capitalismului in stil autohton. Valori superficiale si care nu vor lasa nimic in urma in nisipul timpului. Eu personal sunt de acord lasati-o sa candideze daca asta vor romanii mei e perfect dar plange si inima in mine . Nu vom fi mai prejos decat Imelda Marcos si dinastiile asiatice, vezi cazurile Indonezia, Malaezia si altele.
    Si Basescu are de pierdut pe termen lung , cu toata carisma lui. Oricum anii astia a pierdut procentual zic ca in toamna 12% tot mai pierde. Si momentan nu se arata nici un fel de candidat serios .

  25. Elena Basescu e o idioata ca si taica-su nu stie sa lege doua cuvinte coerente si vrea sa fie parlamentar.
    Huoooo s-o ia dracu si pe ea si pe taica-su.
    Nu au gasit e altcineva sa candideze decit pe ea si pe umflata aia de Pipidi.Ce oameni avem in tara asta.
    Mi-e sila si scarba ca si tie Ciutacule si ca lui Mircea Badea.

  26. Am vazut intr-un ziar semnalarea faptului ca Baseasca, aceasta fiinta isterica si-a facut blog si vorbeste de tonomate. Domnule Ciutacu tupeul si nesimtirea acestor personaje nu are limita. Este uluitor!

  27. cum sa o lasam? am inteles badea vrea sa se aleaga prafu de tot …dar totusi e tuta rau nici de falit n-ai cu ce sa te falesti, e o papusa gonfabila mai bine zis , ca aia barbie e frumoasa…

  28. Asa cum prevedeati dumneavoastra ironic, Barbie in mizerie chiar este convinsa ca e o conspiratie mondiala!!!!

  29. Am vazut Sinteza aseaera 😀
    Asa cum am mai zis e dreptul ei sa candideze. si stangul tot al ei. daca le deschide pe amndou de bagam votul in… urna.
    noi sa fim sanatosi.
    ps: pariu ca o sa ajunga europarlamentar?

  30. Bai fratilor, e belea! Asta daca o sa candideze, o sa prinda postul, mare atentie. Tot asa s-a facut misto si de BLONDA CU MOPU’ si uite unde a ajuns… Ati fost faini in emisiunile de aseara. Toata stima, Calin.

  31. Si totusi nu ma pot abtine sa nu o compar pe Elena cu Alina. Elena ar trebui lasata sa candideze. Traim intr-o tara libera. Electoratul isi va spune cuvantul.
    Referitor la cealalta doamna eu o vad ca pe o scroafa mancatoare de gaini, care a prins in dinti o pasare si clatina energic din cap,cand la stanga ,cand la dreapta ,pana omoara biata pasare, apoi trece la alta.

  32. In padurea lui Ion/Toate pasarile ..doarme..
    ps/Mah,da’ parc’ nu rimeaza…

  33. la cum merg lucrurile in Romania poate nu e o idee tocmai rea sa ne reprezinte Elena in Europa, macar ea e sexy, ha,ha.

  34. Nuţi Basescu are blog si culmea in scris foloseste vocale! Nu poate scrie f mult pt ca e la locu de munca (nu bamboo) la Luxten!

    Cand ii urati succesuri? sau faci parte din categoria de oameni care nu vor sa vorbeaste cu tine?

  35. sunteti rai,rai,rai de tot.Fata e buna(crupa de rasa,git arcuit,muschi lucrati)de ce sunteti gelosi?Mie unul mi-ar placea sa port o conversatie ca intre intelectuali despre ce este viata si ce vrea ea.
    De fapt atit poate da acum natiunea si tara.
    Daca nu sunteti de acord astept!!!!!

  36. Lasam mica rasfatata, “biet copil nevinovat” sa devina candidata, e matura si de stat.
    Noi votam “femeia asta” ne e draga, poate-un pic, cade peste noi napasta, da-i frumoasa, ce sa zic!
    “Ne falim cu ea”, micuta. resemnati o acceptam, una-i scumpa Elenuta, ce-n capricii-ncurajam.
    Viitorul ei politic este clar si luminos. N-am o vorba ca s-o critic: Labele sa fie jos!
    Domnu’ Victor, zis Ciutacu, te admir, esti genial si imi place rau al dracu’ ironia si-al tau har.

  37. REGULILE DEMOCRAȚIEI ,CA ȘI CONSTITUȚIA ÎNCĂ ÎN VIGOARE STIPULEAZĂ DREPTUL DE A ALEGE ȘI DE A FI ALES (IMPLICIT DE A CANDIDA ) ,AL FIECĂRUI CETĂȚEAN.AȘA CĂ, D-RA BĂSESCU ARE LIBERTATEA (DAR ȘI TUPEUL ) DE A CANDIDA, DUPĂ CUM ȘI NOI AVEM DREPTUL DE A NU O VOTA. LUCRURILE SUNT SIMPLE, CIRCUL ESTE MARE…SE PARE,ÎNSĂ, CĂ D-RA BĂSESCU ÎL CAUTĂ CU LUMÂNAREA…

  38. Da, frate, aveti dreptate ! Sa candideze ! Dar, stati putin…cine d.r.a.c.u., o opreste ! N-am auzit ca cineva sa se opuna, ma refer la cei din PD ! Asa ca, vint din pupa, pinzele sus, si la ,..Bruxelles ! Cu dumnezeu, inainte ! Romania este o tara democratica, oricine, poate sa candideze la orice. Daca o avem pe Udrea, ministru- de ce n-ar fi si Elena-reprezentant al Romaniei la UE ? Care-i diferenta ? Daca o avem pe Anastase,la asa o mare demnitate publica (trecind peste mofturile de rigoare), de ce n-ar fi si “copilul asta nevinovat”, candidata la ceva ? Orice, numai sa fie. Eu, urez tuturor,succesuri, votati-o fratilor, toti cei care considerati ca VA reprezinta ! La buna vedere (adica la bun scris)…PUNCT, si de la capat…M-am saturat de problema nr.1 a Romaniei :E.Basescu, de problema nr.2 a Romaniei _Elena Udrea, si in general,m-am saturat de toate aceste fiinte pamintesti,care, se considera -vorba lui Mircea – “miezul din dodoasca”…Numai el stie la ce se refera…Eu ma refer la ce-mi convine.

  39. @Victor Ciutacu: da, e a noastra, e a tuturor si al clubului bamboo 🙂

    ps: nu-l bagi pe TRU in blogroll? -:))

  40. Excelenta editia de aseara,m-am hodorogit de ris.
    Astazi,la emisiunea de dimineata cei doi de la radio pupat s-au diversicat,acum ii preocupa nu numai Ciutacu,ce si Gidea.
    Oare miine se iau si de Badea sau de domnul Stan ?

  41. Chiar aşa, lăsaţi-o; o proastă-n plus sau în minus, ce mai contează?!
    He, he, ce-mi place când îşi bagă Dracu’ coada!

  42. ‘Au ales un negru’? Deci fata presedintelui e un politician posibil capabil si Obama e ‘negru’? Credeam ca am vazut destule in ultima vreme dar asta le intrece pe toate. Va sfatuiesc sa va uitati la un discurs de-al lui Obama(oricare) si unul de-al fetei presedintelui si sa va apucati sa scrieti o erata la asa ineptie de post.

  43. Vreau doar sa adaug (inainte sa nu mai intru vreodata pe aceasta pagina) faptul ca suntem absolut penibili (noi cu totii) sa avem jurnalisti romani care apara o fata care nu e in stare sa lege 2 cuvinte, ale carei indeletniciri principale sunt iesitul in club, hainutele si masinutele doar pentru ca e fata tatii. Sa ai nouveau riche a la Rusia e una, dar sa ai jurnalisti care ii apara e cu totul altceva. Acestea fiind spusa va urez blog-uire placuta, caci eu nu mai sunt intereata sa va citesc.

  44. asemenea deserviciu ii face lui Basescu prostia asta cu candidatura fiicei care abia isi deznoada limba dupa ce spune 2 propozitii si alea repetate pana la epuizare in fata oglinzii, incat iti vine sa crezi ca totul a pornit de la o manipulare a lui Hrebe Mare prin Hrebe Mic.
    de genul: “mai Hrebe Mic, ii zise intr-o seara la gura semineului Hrebe Mare lui fiu-sau, Elena Basescu asta n-ar fi rea de-o UE”.
    Si a doua zi, Hrebe Mic, la o cafenea din Dorobanti, in fata careia, pe trecerea de pietoni, isi lasase Lamborghiniul: “Auzi, fata, ce esti proasta sa nu fii si tu parlamentareasa? ”

    VOILA1 😛

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.