Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse

Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse

Pesediștii și udemeriștii au bătut palma pentru noua și fericita guvernare. Prilej de satisfacție, pentru unii, respectiv de smuls demonstrativ părul din cap, pentru ceilalți. Și, pentru toată lumea, de a constata că politica nu-i pentru fete mari.

Plusuri: o nouă majoritate parlamentară confortabilă, stabilitate guvernamentală, acceptarea nemodificării la vedere a programului de guvernare (protocoalele nu se publică în Monitorul Oficial).

Minusuri: amintirea vie a punctelor anti-UDMR din moțiunea de cenzură și din campania electorală, a prezenței formațiunii reprezentative a minorității maghiare în guvernările Boc și MRU (închiderea spitalelor încă doare), a votului pro-Băsescu la prezidențiale, respectiv a statului acasă în ziua referendumului pentru demiterea lui Băsescu, coabitarea intraguvernamentală cu PC.

Băsescu n-o să stea cu mâinile-n sân. Altfel nu rupea ieri televizoarele disponibile și prietenoase. Șansa lui, după ce a reușit să contribuie sănătos la ruperea USL, e să joace. Că va ataca hotărârea de învestire a cabinetului la CCR, că va încerca să determine urmărirea penală a lui Ponta întru suspendare, că va ataca la moțiunea de cenzură pe linia Interesului Național cu patru stele, ceva tot va face.

UPDATE: Lista propunerilor pentru noul Cabinet mă stupefiază. Mă întreb dacă nu cumva nominalizările sunt făcute special ca să pice la vot în Parlament sau anticipând ce urmează a se întâmpla

LATE UPDATE: E un val de entuziasm pe Net fiindcă l-ar fi făcut varză Crin pe Gâdea. N-am văzut dialogul, nu mă pronunț pe conținut până n-o fac. Dar o să-I dezamăgesc pe recent redescoperiții fani necondiționați ai lui Antonescu. A te duce la Antena 3 în casă și a încerca să-l pui în inferioritate pe farul postului, într-un an electoral, în contextul în care publicul lor antibăsist e realmente de neclinitit și forța de penetrare le e devastatoare, e o greșeală politică aproape imposibil de surmontat. Dar poate nu mă pricep eu și nu-s în stare să intuiesc consecințele. Totuși, zic să puneți bookmark la postarea asta și vorbim în decembrie pe cifre

Comentarii

comentarii

Similar Posts

54 thoughts on “Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse

  1. In seara aceasta o sa vedem la A3 cum toata lumea se scandalizeaza? Cum a fost in decembrie 2012 cand a fost un scenariu asemanator cu UDMR ? Sau interesul de moment va muta discutia si tonul celor de la A3 pe alta pista ??

  2. Nu ma uit la filmuletul cu Vali Stan din simplul motiv ca a luat-o pe urmele lui Cristoiu. Cat despre titlul filmuletului, nu pot sa spun decat ca cine nu a fost prin zonele alea nu stie ce si cum. Complicat sa ceri o paine in romana sau sa ceri indicatii in aceeasi limba…

  3. @caporalu: cred ca eu sunt singurul care a reusit sa cumpere paine acolo vorbind romaneste 🙂

  4. N-am zis ca nu reusesti, am zis ca e complicat. Cunosc si punctul de vedere al altora care au fost prin zona, pozitiv sau negativ. Daca ai ghinionul sa nimeresti la aia mai “extremisti“ se ingreuneaza misiunea. Io nu am fost norocos in 2 excursii in zona 😉 In rest, daca ar disparea UDMR din viata politica as da o mare petrecere, nu din considerente etnice, ci din considerente politice, economice, sociale si legale 😉

  5. Nominalizarile sunt o capodopera a conceptului de “buna guvernare”.

    Eu cred ca Victor Ciutacu e carcotas si-l suspectez ca, in secret, vrea ca BoBorul roman sa n-aiba parte de circ, paine oricum nu e, de cand cu FMI-ul.

    Personal, imi doresc sa treaca, cu surle si trambite, guvernul si sa apuce sa guverneze macar pentru cateva luni, ca e ceva timp de cand nu s-a mai ras bine in tara asta. Acum avem o sansa … sa randem !!!

    PS: sunt dezamagit si suparat pe UDMR – pai cum sa nu ceara ei ministeru’ copacilor pentru nea Verestoy?! Se poate???

  6. Minunat guvern, nu alta! Tocmai am aflat cine e acea Petrescu. Mi-o amintesc de la A3.

    În seara asta trebuie să vină Crin, deci mă voi uita. Altfel, nu mai servesc de ceva vreme ( apologia PSD-ului și a lui Ponta ). E grețos și dureros ( sic! ) de dezamăgitor ), dar am trecut mai departe.

    P.S. Sunt eu, nu mi-a furat nimeni datele personale pe Net.

  7. dupa alegeri era iures mare cu privire la udmr printre fostii d-voastra colegi , acum ? nimic . nimic ?

  8. Buna Victor.

    Mi se face scarba si doar observ. Cu “neamtul” (eterna tanara speranta in orice) la interne si vice-prim-ministru “a putut”, dar cu “izmanarul” (“instelat” a patra oara pentru ca a refuzat aceeasi pozitie) e totul numai parfum (O fi de 5 stele? ). Altfel s-a vrut buna guvernare in toate partile.
    Nicolae

  9. Off-topic – mi se pare descrierea perfecta a Romaniei si a situatiei si posturii tarii noastre faptul ca unii pe la noi se cearta pe ce nume sa aiba o alianta electorala in timp ce la cativa kilometrii de noi sta sa inceapa un razboi.

    Adauga la asta si declaratiile private ale lui Merkel despre Putin de astazi [“a pierdut contactul cu realitatea”] si zvonurile ca rusii le-au dat ultimatul fortelor ucrainiene din Crimea pana maine dimineata sa se predea in timp ce Ucraina isi mobilizeaza rezervistii si avem ingredientele perfecte pentru o catastrofa …

    In caz ca politrucii de la noi au uitat sau ignora: cine isi inchipuie ca Putin se va oprii la Crimea si nu va forta anexarea a jumatate din Ucraina la pachet eventual cu Transnistria este demn de Balaceanca.

    Da’ las’! Tocmai ce am auzit ca ai nostrii iau in serios situatia – au mai amanat cu o saptamana minima dezbatere din parlament pe tema asta! Au subiecte mai importante!! Vai de mama noastra.

  10. @horia: nu ma ocup de PR-ul Antenei 3, da’ nu pareau foarte fericiti zilele trecute sa-mi iau un part time la ei?

  11. Prima data cand au auzit lista la tv m-am gandit la guvernele lui negoita, croitoru , ungureanu … strict o lista.Ca si alea nu sunt facute sa reziste prea mult.Ori trece si stau pana la alegerile europarlamnetare , ori nu trece .Lipsesc prea multi din fruntea tarii si asta imi da de gandit . Un balon de sapun in tara spanzuratilor !

  12. vin rusii peste ardeal peste tot se pare .. :)) astia se cred iar cei mai tari de pe planeta 😐

  13. Domnule Ciutacu, e putina vreme de cand Gadea l-a avut invitat pe dl. Antonescu. Am schimbat canalul si am trecut pe Romania tv., post in care imi place sa va regasesc.Am dat peste un domn care are o emisiune la concurenta cu Badea, amuzanta foc.Desi ,veti zice ca scriu off topic,aceasta emisiune a Romaniei tv.este haioasa si la obiect, in seara aceasta m-a desamagit prezentatorul.I-a oferit unui om bolnav, la aniversarea a 84 de ani,o statuieta din fecale intarite.Nici macar Turcescu nu cred ca ar face un asemenea gest.Despre Iliescu se vor scrie inca destui ani de rau sau de bine pentru ce a facut. Dar sa-l condamni ca ,fiind comunist, a condus tara cand Europa libera , DW sau Vocea Americii ni l-au pus pe tava si nici un taranist sau liberal(veniti de afara sa ne invete democratia) nu au reusit sa acceada la functia de presedinte, nu Iliescu a fost de vina ci noi, care eram in fasa democratiei,extrasi cu forcepsul.O parte din oamenii politici sau chiar intelectuali au spus ca cel mai bun prim ministru a fost Nastase, cel de curand parnaias.Lui Iliescu, ales (ca si dl. Basescu) de doua ori, i se doreste(din varii motive) moartea prin presa sau bloguri si i se ofera la aniversarea unei varste inaintate o statuieta de cacat.Ma intreb ce i se va oferi dlui Basescu la acea aniversare….SI ca sa ma intorc la comentariul dlui ,,caporalu,, soldat al romanismului(asta nu inseamna ca sunt adeptul intrarii UDMR in guvern) de slaba calitate, probabil ca a intalnit pe vreun maghiar care, in sec. XXI, nu stie romaneste. Daca pe vremea lui Ceausescu ,, nem irtem,, era la moda, astazi si ungurul ca si romanul vrea sa-si vanda marfa, la M. Ciuc sau aiurea.Restul sunt prafuri.Am fost la Tusnad si prolema nefolosirii limbii romane de catre copii se datoreaza tipului de scoala anacronic, neadaptat actualitatii si cu profesori maghiari care predau limba romana. Sa ne vedem si noi greselile noastre.

  14. @Neagu Etiene: fiecare dintre noi isi asuma ceea ce spune. pentru ca o face pe viitorul lui

  15. Am citit ceva interesant: cum ca noul ministru al energiei ar fi – la propriu – omul de casa al OMV. In fine, pentru corectitudine, propusul ministru al energiei.

    Daca informatia e veridica mi se pare ca pot, lejer si corect, sa caracterizez acest guvern ca unul amanetat in scopul primirii de bani de galeti si ulei pentru alegeri. Pacat ca e amanetata si tara odata cu guvernul.

    Trist.

    PS: eu am vazut emisiunea cu Antonescu la A3 si spun sincer ca abordarea lui Gadea a fost nu jurnalistica ci propagandistica iar raspunsurile lui Antonescu – desi in dese randuri foarte inspirate – au lasat de dorit. E deja un fapt cunoscut ca Gadea nu se ridica la nivelul asteptarilor in interviuri 1 to 1 (asa cum o facea Tuca pe vremuri si cum mai nou – dar mult mai soft sau poate viclean – o face gazda acestui blog) insa ce m-a deranjat cu adevarat a fost rolul de trompeta PSD-ista pe care l-a jucat Gadea. Intrebarile au fost legitime in mare parte dar au fost puse intr-un mod tendentios. Iar Antonescu desi a avut cateva replici foarte bune nu a reusit sa se ridice la nivelul sau obisnuit (dpdv oratoric).

  16. PPS: Am auzit tarziu in noapte pentru prima data prevederile din acordul PSD-UDMR. Dintre ele mi se pare absolut alarmanta cea privind reorganizarea administrativ-teritoriala pe criterii etnice (e spus oarecum voalat – se face referire la traditiile locale etc – insa asta scrie in fapt in acel acord). Este A-BO-MI-NA-BIL! Asta este cuvantul. E pentru prima data, de la comunistii veniti pe tancurile sovietice, cand, un partid romanesc, admite asa ceva si isi asuma ca obiectiv impartirea statului pe criterii etnice. Mi se pare monstruos si cred ca, odata cu asta, s-a depasit orice limita a compromisului politic.

  17. Crin a luat-o pe un drum. Ca e bun sau nu, vom vedea dar pe mine m-a uns la suflet sa-l vad pe Gadea facut propagandist la el in emisiune.

  18. Da, l-a făcut Crin varză pe Gâdea. Și asta deși Gâdea a făcut tot ce-i omenește posibil să-l provoace, să-l întrerupă, să-i aducă pe tavă toate mizerile cu care Antena 3 manipulează de câteva săptămâni. Și o face într-un mod josnic, ce nu-i face cinste. De-aia spuneam ieri că, pe noi, ne doare. Sau, mai bine zis, ne-a durut. Gata!

    Nu tot publicul feroce antibăsist, din rândurile căruia eu și ai mei facem parte, mai pot privi la Antena 3. Și sper că mă calific la a avea un minim de credibilitate când spun ceea ce spun acum. Pentru că, până nu demult, eu și ai mei am fi venit, dacă ar fi fost cazul, SĂ APĂRĂM ANTENA 3 DE BĂSESCU! Dar asta e deja de domeniul trecutului.

    Crin va fi sau nu președinte, dar nu cu orice preț, așa cum singur a spus-o de atâtea ori. Dar nici nu e normal să se lase călcat în picioare de unii care au schimbat macazul la comandă. Nici măcar ( cu atât mai mult ) de farul care luminează deja mai puțin…

    P.S. Și cum ar fi putut să-i facă față Gâdea lui Crin, când penibilul și mult mai slabul, deși infatuatul MRU, a șters pe jos cu el, în 2012? Atunci mi-a părut foarte rău de…Mihai.

  19. Comentariu la late update:
    Să înțeleg ca dacă îl lăsa pe Gâdea să măture cu el pe jos i-ar fi crescut șansele la prezidențiale?
    Dacă ai sa vezi întrebările, o sa constați de ce nu putea fi o cale de mijloc.

  20. Victore,
    1. Antonescu a pierdut deja alegerile prezidentiale. Sper din toata inima sa-si dea seama si sa nu mai candideze.
    2. Nu stiu cine pe cine a batut, dar Gadea nu se va lasa si-l va face varza pe Antonescu pe viitor, iar A3 il va urma. Orgoliul lui a avut de suferit masiv aseara, la fel ca si in emisiunea cu MRU. Mai mult, se dovedeste ca Gadea este bun doar atunci cand cei pe care-i face varza nu sunt in platou, iar in locul lor este corul de hahalere al A3.
    3. A3 este organul de propaganda al PC. Atat timp cat PC era aliat cu PNL, A3 (prin intermediul lui Gadea) a primit ordin de la Felix sa promoveze alianta si, implicit, PNL si Antonescu.
    Acum, ca PNL a iesit din USL, nici n-a mai fost nevoie de ordine. Gadea si gasca stiu foarte bine ce vrea stapanul si au inceput, sistematic si discret (la inceput) sa i-o traga lui Antonescu. Partea proasta este ca-l critica pentru niste chestii pe care le inventeaza ei si nu pentru ce ar trebui sa-l critice pe Antonescu (lenes, repetent, chiulangiu, lipsit de experienta si viziune, etc.)
    In final, aseara s-au dovedit doua lucruri: (i) Crin nu mai are nici o sansa la prezidentiale si (ii) A3 serveste interesele politice ale celor care sunt in pat cu Felix.

  21. interviul de aseara a fost unul din cele mai ciudate vazute de mine in istoria televiziunilor.antonescu s-a dus la antena3 doar sa-l injure pe gadea.atat.gadea punea saracul o intrebare antonescu dadea o insulta.antonesc n-a rapsuns la nici o intrebare.pur si simplu s-a dus la cearta cu gadea…ciudat pentru un om politic cat de cat responsabil.

  22. Aseara Mihai Gadea a incercat ce intuiam:sa nu-l lase sa vorbeasca pe Crin Antonescu.A amestecat lucrurile in care are dreptate,de exemplu dezamagirea votantilor U.S.L cu insinuari surprinzatoare pentru mine.Ce m-a surprins cu adevarat este faptul ca impreuna cu Mircea Badea s-au aratat surprinsi cand Antonescu le-a reprosat ca mai multi realiatori au vorbit de o intelegere cu Basescu si lucrul cel mai grav,ca intr-o cardasie sinistra cu presedintele a scapat de “opozantii” din partid cu dosare penale.Mugur Ciuvica,dar si altii,spune cu subiect si predicat in toate emisiunile unde este invitat acest lucru si este sprijinit de aproape toti ceilalti realizatori.Aseara Mihai Gadea a mintit,eu sper totusi sa-si revina cat mai curand.Cat priveste guvernul,cu Kelemen Hunor poate domnul Ponta sa vina prin Parlament(vicepremier!!!},cu liberalii nu a putut.Eu zic sa ne gandim mai bine cine a rupt U.S.L.

  23. O singura observatie am de facut la emisiunea de aseara. L-a lasat Gadea pe Antonescu sa incheie el emisiunea si a incercat sa faca o ironie care nu i-a iesit la final. Eu, ”asa de-al dracu”, il intrebam macar daca se grabeste sa ajunga iar la Basescu sa ii faca minuta emisiunii 😀

  24. Nu l-a facut nici Gadea pe Antonescu, nici Antonescu pe Gadea. Crin daca era mai intelept si mai calm, era mai castigat. Amandoi au nemultumiri, si oarecum sunt indreptatiti, doar ca Antonescu e politician si n-are ce face iar celalalt e pe persoana fizica poa sa zica ce vrea.
    Nu sunt de acord cu ce face A3, dar nici cum raspunde Crin. Un om politic adevarat nu se enerveaza cand e criticat chiar si atacat.

  25. Ruben,

    Crin a fost chiar academic și elegant, mult prea elegant, având în vedere toate provocările de aseară și mizeriile de săptămâni ale Antenei 3, în general, și ale lui Mihai Gâdea, în particular. E evident că Gâdea nu se aștepta la asemenea rezistență.

    Bigradu,

    Tot cu astea ( ”(lenes, repetent, chiulangiu, lipsit de experienta si viziune, etc.)” ) vii, bre? Altceva tot n-ai găsit?
    🙂

    P.S. Erată pentru comentariul anterior:
    ”mizeriile” și ” nu tot publicul […] mai POATE privi”

  26. Gadea a fost obraznic, mincinous, manipulator, scelerat si patetic, in aceasta ordine. Antonescu oricum nu mai are nici o sansa la prezidentiale, dar macar si-a putut lua revansa si a sters podeaua cu el, dupa o lunga serie de atacuri nejustificate, partinitorae si abjecte propagate de A3, dar in special de Gadea in ultimele saptamani. Exista inca multi jurnalisti de valoare la A3, dar nivelul este tras in jos rau de tot de Gadea sau Stoicescu. Asa cum nivelult RomaniaTV a fost ridicat mult de tine si Cretulescu.

  27. Probabil ca il voi vota pe Antonescu la prezidentiale (daca isi va mai depunde candidatura), pentru ca nu vad o alta solutie mai salubra. Asta nu inseamna ca mi-am pastrat aceeasi parere despre el ca la inceputurile USL-ului; m-a dezamagit de multe ori, dar inca ramane singurul candidat digerabil.
    Referitor la emisiunea de la A3, a fost un gest stupid din partea lui Crin sa se bage singur in gura lupului. Gadea si majoritatea celor de la A3, au trecut de mult de limita bunului simt iar ce fac ei acolo nu are legatura cu jurnalismul. Crin trebuia sa stie foarte bine, ca in lipsa de argumente, sau argumente subrede, Gadea va recurge la ironii si o retorica patetico-justitiara, ignorand logica sau ratiunea.
    Sa nu fiu inteles gresit…nu cred ca Antonescu este un caracter imaculat cu o conduita impecabila, dar ce a facut el ieri seara, se cheama sinucidere. Parerea mea este ca nu trebuia sa o faca. Daca si-ar fi facut un calcul elementar, ar fi vazut ca indiferent de desfasurarea ostilitatilor nu avea de castigat nimic. Pe cei care “halesc” discursul lui Gadea, Badea&Co. sigur nu i-a convins. Pe cei care il urasc pe Basescu dar ii dispretuiesc profund pe antenisti (ca si mine) i-a dezamagit. Iar pe basistii inflacarati, probabil i-a amuzat.
    In fine…in poza de ansamblu nu cred ca va conta foarte mult, dar este cu siguranta un minus.

    Inca o mentiune despre prestatia lui Badea de la final. Omul ala trebuie sa se verifice la cap, si urgent. Megalomania dauneaza sanatatii. A spus destule ieri, sa fie scos permanent de pe sticla si sa i se faca dosar penal. Oribil specimen.

  28. violet:”Antena 3 manipulează de câteva săptămâni”. te buseste rasu plansu. daca asta cred antenistii “reorientati”..apai s-a varsat caruta in tara asta. felix n-a facut altceva si nu va face ever, decat propaganda perin angajati, pana va intra la brutarie.

  29. cum le stiti voi pe toate, inclusiv cine si ce decide in A3, ca niste oameni mari, ce mai…

  30. Mie mi s-a parut ca mizeria a fost de partea lui Crin. Cu 2-3 exceptii, Crin nu a raspuns la nici o intrebare. La aia cu intalnirile pe care le-a avut cu Base s-a hotarat dupa jumatate de ora sa dea un raspuns intr-un final. Ce mi se pare scarbos este ca Antonescu face aceleasi mizerii cu A3 cum le-a facut si cu tine, Victore. Cand nu ii convine dansului ce zice A3 vreo 3-4 saptamani atunci este, ce sa vezi, propaganda pesedista. Altfel, cand domnia sa nu avea loc la Realitatea, B1, etc. si era facut varza pe posturile respective avea mereu loc la A3 sa isi spuna parerea. Acum, cand lucrurile ii sunt impotriva, desigur, este un post de propaganda. Nu va pierde pentru ca s-a luat de Gadea in emisiune sau altceva. Va pierde Prezidentialele pentru ca are un caracter de doi lei nu pentru ca va fi calcat in picioare la A3. Si ceva imi spune ca nici Gadea nici altcineva nu il va calca in picioare pe viitor.

  31. Eu am zis saptamana trecuta ca Antonescu e noul Prostanac; acum incepe sa se vada si varful aisbergului. Raspunsul la intrebarea lui Gadea, cea referitoare la majoritati, “cu cine faceti…?” a fost de colectie, “pai cu PSD-ul”. In momentul ala s-a rupt filmul si o multime de oameni au inteles ca nici macar noul dumnezeu liberal, Johannis, nu se numara printre motivele ruperii USL ci alte interese despre care nu sunt foarte sigur ca se suprapun la fix peste interesele partidului liberal. Si nu ma refer la Tariceanu aici, ci la o gramada de prin teritoriu care au exclamat “pai bine Crine, dar cu noi ce-ai avut ?!” 🙂

    Noul entuziasm e la fel de virtual precum mediul in care se propaga. Cand o sa inteleaga postacii asta…

  32. P.S. Multam pentru emisiunea cu Bogdan Teodorescu. Tv-ul statea pe RoTv si internetul pe A3.
    Dar parca l-ati intrerupt cam des, n-a fost atat de cursiv ca de obicei.
    Zic si eu, nu dau cu parul.

  33. Gigi,

    Nu știu dacă vei mai citi, dar dacă o faci ( râzând sau plângând ),… acum nu toate înregistrările cu Traian Băsescu or fi cu pixeli albaștri, nu? Aici nu e vorba despre părerile celor de la Antena 3 care COINCID cu ale mele în privința lui Traian Băsescu, ci despre fapte prezentate clar pe sticlă. Și nu doar poze puse mari în plasme care să inducă anumite mesaje în mintea privitorilor.

  34. Antena 3 a fost in perioada 2008-2012 un bastion de rezistenta in fata unei politici agresive anti-nationale. Pentru aceasta multi dintre jurnalistii A3 merita tot respectul nostru. Lucrurile s-au schimbat major in ultimul an si este suficient sa urmarim in paralel interviul de la “Sinteza Zilei” cu Victor Ponta (emisiunea in care a fost invitat si ministrul invatamantului si Arafat) si “interviul” de aseara cu dl. Antonescu.
    Ma refer la aceste doua materiale pentru ca USL a avut doi actori principali: Crin Antonescu- Victor Ponta.
    Cred ca ar trebui sa analizam fapte nu vorbe.
    Victor Ponta:
    -a semnat actul de aducere la guvernare a UDMR
    -a semnat actul de coabitare (este document semnat nu este o declaratie)
    -a semnat numirile lui Kovesi @comp ( semnat nu vorbe)
    -a semnat intelegerea cu Barosso (lista este scrisa nu vorbe)
    Crin Antonescu: a semnat intelegerea cu UDMR. Dupa alegeri Crin Antonescu refuza aducerea la guvernare a UDMR.

    Un jurnalist este un comunicator, o interfata intre masa sociala si conducatori. Un jurnalist nu este nepotul lui Torqemada. Emisiunea lui Mihai de ieri ar putea sa devina material didactic la cursurile de jurnalism “Arta Interviului” la rubrica: Asa NU! Priveam emisiunea aseara si in fata ochilor aveam imaginile din interviul lui David Frost cu presedintele Nixon. Acela era un interviu luat de un jurnalist profesionist ce am avut aseara a fost o suita de isterisme si alte isme.

  35. @Victor
    Cred ca sunt destul de aproape cand spun ca la A3 decide Felix (in calitate de actionar). Gadea (in calitate de CEO) face ce-i spune actionarul si-i pune pe cei din subordine sa execute ceea ce-i ordona actionarul (fie ca le spune fie ca nu). Este o chestie de “corporate governance” care se aplica in cam toate companiile (bine conduse). Tu se pare ca ai fost special (diferit), dar te-ai exclus singur si ai ales sa pleci.

    @Violet
    Trebuie sa recunosti ca am o oarecare consecventa. Desi dusa la extrem consecventa este mai degraba atributul prostilor, ma amagesc ca inca nu este cazul:).
    In privinta lui Crin, mai sunt multe alte “epitete” care-i pot fi adresate si care reflecta deficiente (majore) in prestatia si performanta sa, dar nu vreau sa spui despre mine ca sunt carcotas:)

  36. @ mi-a placut asta cu poporul roman care nu voteaza caractere de 2 lei

  37. Victore, da e corect, ce spui. Oricum amandoi (Ponta si Antonescu) au foarte multe de pierdut in lupta asta a lor pentru putere. Nici pe Victoras nu-l pot banui de prea multa buna credinta. Astia doi au facut numai prostii de cand s-au aliat. Eu am zis inca de la inceput ca pe astia doi nu ii prinde 2014 impreuna. Am gresit de putin, pt ca i-a prins februarie dar altfel ruptura din USL nu m-a surprins. Base asa cum era el mort a jucat pe greselile lor non-stop si i-a iesit. Din pacate marinaru’ inca mai traieste si asta va fi un motiv suficient sa ii mentina pe cei doi (daca nu impreuna, macar pe unul dintre ei) la putere. Altfel o alternativa viabila ar fi fost binevenita oricand in randurile celor care il urasc pe dictator. Asta e norocul lor (norocul prostilor ca sa nu spun altfel) si din pacate, ghinionul nostru.

  38. @bigradu: ce si de ce am facut eu e strict treaba mea si imi asum. da-ti spun ca ai o viziune usor idilica asupra “subordonatilor” lui Mihai

  39. Din pacate Crin e cam la fel de suparacios ca Basescu.Nu tine la critica.Cu cateva comentarii mai sus,Ales, avea dreptate.

    Am pus aceasta postare in favorite si o sa vedem in decembrie.Dar red ca se va vedea si mai repede,la europarlamentare.Cu un scor mic al PNL, lui Antonescu nu-i va fi usor.

  40. Victore,
    Daca viziunea mea este idilica, inseamna ca Gadea este un CEO de rahat. Din experienta mea, in companiile private faci cum spune seful altfel poti sa pleci.
    In al doilea rand, piata de media este cam stramtorata acum; este destul de dificil pentru vedetele A3 sa plece la alt post TV si sa aiba banii si succesul de la A3. Tu te chinui de ceva vreme sa obtii audientele pe care le aveai la A3 si inca te lupti.
    Tu ai fost perceput ca un anti-basist care in emisiunile sale punea intrebari si asculta raspunsuri (cu unele exceptii in emisiunile altora cand te “adaptai” tonului general); moderatia ti-a fost apreciata.
    Cum ar fi sa plece Radu Tudor si Dana Grecu la alta televiziune? Ce sanse ar fi sa fie primiti? Parerea mea este ca nu sunt mari.
    Coincidenta intre curvasareala politica a PC si curvasareala politico-editoriala din trustul Intact este atat de mare si atat de veche incat nu poate fi negata. Acest lucru a fost observat si mentionat de foarte multi (cred ca incepand cu alegerile din 2000).
    Prin urmare, parerea mea este ca Voiculescu dicteaza ce se intampla in Intact. Poate nu le spune direct jurnalistilor, dar sigur isi transmite directivele, indirect, prin intermediul managementului (sau prin intermediul fiicele sale).
    In sfarsit, poza de asta vara a lui Voiculescu cu cei trei strumfi (Gadea, Badea si Ursu) nu lasa loc de multe interpretari cu privire la cine sunt trompetele si jandarmii lui Voiculescu in politica editoriala a A3.

  41. in emisiuneade aseara, moihai gadea s-a prezentat slab pregatit. inprimul rand, intrebarile, in loc sa fie de natura politica, au fost de mahala: de ce ai fost la shopping la milano, de ce ai fost la base si n-ai raportat la vreme (cui?), de ce-mi pomenesti numele, si alte prostii dambovitene. nimeni n-a intrebat, de pilda: acum ca a iesit din usl, liberalii ce program propun? ca daca ponta pastraeaza programul ius iar ei sunt in opozitie, inseamna ca propun altceva. ma rog, ar mai fi. in al doilea rand, gadea n-a avut curiozitatea fireasca atunci cand pregatesti un astfel de interviu, sa revada interviurile precedente ale lui antonescu, pentru a-i studia un pic modul de comunicare. crin e extrem de spontan, in special la modul ironic. daca vrei sa-l incurci, nu-i dai ocazia. in al treilea rand, gadea nu-si controleaza nervii, o da in plans si in patetic de cate ori e in incurcatura: asta merge la posturile cu pastori evanghelisti si la publicul lor, publicul român nu are tipul asta de conditionare. antonescu in schimb s-a uitat suficient la sinteza zilei ca sa-i fie familiar modul de a comunica al lui gadea si deci sa-l puna in incurcatura. nu mai vorbesc de logica devianta a polemicii. daca cititi comentariile de pe net, veti vedea ca majoritatea nu spun: “ce bun a fost antonescu” ci “ce slab a fost gadea”. asa ca…sa asume!

  42. @bigradu: la modul principial, ai dreptate, insa politica editoriala a unui astfel de post se construieste olecuta altfel. iar modul de reactie al realizatorilor la agresiunea externa (oricine ar fi agresorul) sa zicem ca mi-e cumva cunoscut 🙂
    in fine, sunt baieti mari, se vor descurca

  43. 1. Eu am lucrat intr-o multinationala si am fost amenintata, profesional si financiar, de sefa mea directa, legat de optiunea mea politica din acel moment (2004). Nu am cedat si nu mi s-a intamplat nimic. Deci mi-am mentinut coloana vertebrala si moralitatea, cu orice pret, ceea ce cred ca fac si angajatii A3.
    2. Aseara, dl.Antonescu mi s-a parut venit pus pe scandal, genul de mardeias care zgandara adversarul pentru a-i putea servi o “scatoalca” indelung exersata. Eu voiam sa-l aud pe dl.Antonescu vorbind publicului/telespectatorilor, raspunzand intrebarilor la obiect, nu in permanenta stare de atac, deviind de la subiect.
    3. Dupa demonizarea PSD-ului, ca fiind, alaturi de PDL, demolatorul democratiei in Romania,cu cine ar face dl.Antonescu o noua majoritate daca ar ajunge la guvernare???? Guess what: cu PSD-ul!!!!
    Oricat de curva ar fi politica, eu nu pot vota un viitor posibil presedinte cu alura de bataus, plin de arogante, gata sa se alieze cu fostul-viitorul dusman. Dixit.

  44. interesatnt atitudinea lui mihai gadea din cursul emisiunii. In ceea ce il priveste pe Crin Antonescu a facut mai mult circ. Toti isi urmaresc interesul.

  45. Dimpotriva! Doar cei care sunt incapabili sa asculte si sa gandeasca pot sa creada ca Anotnescu ar fi inteligent. O relativa usurinta a verbului poate induce in eroare. Antonescu a demonstrat ca are un discurs de politician lamentabil, nefiind in stare sa raspunda intrebarilor puse. A fost ca in schita lui Caragiale, cu castravetele. Era intrebat de luarile lui de pozitie, iar el o tinea gaia-matu cu Ponta si cu Antena3. Un asemenea individ, copie mai elevata a marinarului, a ajuns periculos de departe in politica romaneasca, inseland majoritatea celor cu conceptii liberale. A devenit ingamfat, plin de el-i se pare ca vorbeste impecabil si surade tot timpul, mai ales cand jigneste. Din pacate pentru el, ironia lui e departe de cea a lui Nastase, pentru ca si cultura lui nu se poate asemana cu a lui Nastase. De fapt, el este un Basescu mai elevat. Daca ar fi fost in locul lui Gioana, l-ar fi batut pe Basescu. Dar, acum, e penibil-ca si in Parlament!

  46. De acord cu tot ce ai zis aici. La un singur lucru insa am de comentat- publicul antibasist de care zici este din ce in ce mai subtire- avand in vedere ca Baselul iese castigator din toate deciziile luate de putere…

  47. Domnilor,

    Realizez cu stupoare ca totul sa invarte in jurul Antenei 3!
    Lasati-o dracului de Antena 3 pro sau contra Antonescu, pro sau contra Ponta, pro sau contra cine o fi.
    Vin alegerile europarlamentare, alegerile prezidentiale. Atunci votam pro sau contra Antena 3?
    Ce facem cu clasa asta politica putreda aproape in totalitate?
    Uitam ca am votat 7.5 milioane pentru ceva si votul nostru a fost ignorat. Uitam ca am votat pentru lucruri care nu vor trece de nivel de promisiune seaca, uitam ca cei pe care i-am bagat in Parlament cu 60% semneaza acorduri cu cei care ne-au terfelit ani la rand, uitam si ne uitam cum cei mai mari dusmani devin prieteni si invers.
    Si noua ne arde de Antena 3.
    Nu avem spitale, nu avem scoli, nu avem autostrazi, nu avem infrastructura, nu avem viitor pentru copiii nostri, aceasta tara este jefuita sistematic de si cu acordul acestei clase politice indiferent de cum se cheama partidele de la putere.
    Si pe noi ne intereseaza ca a fost sau nu facut praf Antonescu.
    Circ este, paine mai gasim, la felul cum ne comportam dovedim ca suntem plebe.
    Inca o data, haideti sa lasam dracului Antena 3 sau B1 sau Romania TV si haideti sa deschidem ochii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.