– Oriunde-n lumea democratică, un candidat la preşedinţie (nu mai vorbesc de un preşedinte-n funcţie) surprins în ipostaza lui Băsescu de aseară devine aproape automat istorie pentru viaţa politică. Unii pleacă benevol, alţii sunt rejectaţi.
– Când ai tupeul greţos (a şaptea zi după scripturi) să susţii că n-ai dat într-un copil în viaţa ta, trebuie să te gândeşti că nu cu mult înaintea declaraţiei ferme de campanie căutai disperat, în direct, scuze penibile de tipul m-o fi înjurat.
– Marele cap de familie, masculul alfa protector care-şi apăra familia împotriva agresiunilor verbale ale jurnaliştilor, şi-a devoalat intreaga-i hidoşenie subumană.
– Mi-a plăcut cum, dincolo de penibilii ăia care perorau prin studiouri (Roberta Anastase şi Szobi Czeh ar trebui să stea ascunşi măcar juma’ de an), susţinând varianta abracadabrantă a falsului mogulilor contra luptătorului anticorupţie, maşinăria pedelistă l-a găsit instant, ca martor incocent, pe propriul activist Iuraşcu. L-a spălat, l-a îmbrăcat la sacou/cravată, l-a livrat într-o oră (cu alai de sepepişti) la Realitatea şi B1. Pe la casierie trece mai încolo; dac-o mai avea unde.
– Felix Tătaru spunea aseară la Realitatea ca el a filmat şi că este un trucaj ordinar (adică prost făcut?). Atunci, pâna la aşteptata expertiză, să vina el cu originalul şi să demonteze făcătura. Mai precaut, Traian Băsescu n-a acuzat aseară falsul. Oare fiindcă bănuieşte (sau ştie deja) că mai există şi alte filmări similare?
– Virginele intelectuale de poştă pe bani publici se întreabă, chipurile naiv, de ce apar abia acum acele imagini. Fiindcă în toată lumea lucrurile compromiţătoare despre candidaţi se folosesc la şantaj şi/sau în campaniile electorale. Şi pentru că, dacă atunci nu exista interesul ca lumea să ştie, azi există.
– Jucătorul şi-a pierdut antrenamentul de la atâtea blaturi televizate. A devenit un soi de Gloria Bistriţa. Când joacă pe bune, ia de la trei în sus. D-aia l-a executat profesional Răzvan Dumitrescu. Fiindcă nu s-a pretat la tradiţionala reciprocitate.
– Aştept contraatacul: film sau arestare? Fiara rănită-şi apără viaţa sfâşiind tot.
P.S. Numele experţilor sunt la loc sigur de dimineaţă. Trei persoane le au salvate.
UPDATE: După ce a făcut spume pe-o pagină de ziar că TVR i-a făcut un râs de campanie lui Geoană în timpul meciului (justificat, până-n punctul în care uită poveştile similare cu Băsescu), eroul popular Tolontan şi-a băgat mâna-n gips, să nu cumva să fie nevoit să scrie ceva de pumnul de dreapta al idolului său politic…
Domnule Ciutacu…Iata in ce minunatie de democratie traim…Nu mai avem Guvern..nu mai sunt nici interimari ai interimatului..nu mai avem nici macar o Constitutie capabila sa acopere traznita si originala noastra societate..Desavarsim cred, prin Traian BASESCU si baietii astia de la PDL,visul oricarui teoreticAin al ANARHIEI SI AL NIHILISMULUI ca forma de guvernamant..e super..e un moment istoric..Comunism ca toata lumea civilizata comunista n-am avut parte..Capitalismul l-am facut praf…TRAIASCA ANARHIA..Cine aduce mai multi cetateni turmentati la vot cu autobuzele poate legitima orice….
@Victor
Merci, radu.
Nu am sa spun prea multe despre gestul lui Basescu .Este tipic pentru caracterul lui violent .De comentat sunt afirmatiile lui dupa vizionarea filmului .Si-a recunoscut fapta ca pe ceva normal ,firesc,in conditiile cand copilul cu siguranta s-a facut vinovat de ceva .Adica tu, marele barbat de stat, iti incerci fortele cu un copil .Te-a suparat si trebuie sa-i asplici corectia .Probabil ca aceste imagini vor face ocolul lumei si sa vezi atunci comentarii .Se va spune pe drept ca in tara de unde s-au dat sute de filmari cu copiii orfani ,maltratati,sunt gesturi normale .Daca presedintele statului abuzeaza un copil ,scenele vazute de ei la televizor sunt adevarate si de acum ,daca astfel de situatii vor mai fi date pe ecranele televizoarelor ,nimeni din aceasta tara nu le va mai putea contesta .Ce se intampla in aceste zile este peste puterea de a intelege a unui om normal .Vad cum persoane de vaza din PDL ii gasesc scuze acestui om bolnav de putere.S-a vorbit mereu de forta de atractie pe care o exercita Basescu asupra electoratului.Nu este vorba de asta ! Cred ca acest om malefic a reusit sa scoata la suprafata mizeria umana ,slugarnicia jegoasa ,gandurile si dorintele cele mai abjecte a unora dintre noi .Te uiti la televizor si ramai siderata cu cata siguranta si incredere vorbesc despre nevinovatia sefului.Nu i-a deranjat acest act ,care daca s-ar fi intamplat oriunde in lumea civilizata,ar fi insemnat sfarsitul carierei politice a persoanei in cauza .Vad de exemplu o PDL-ista -parlamentar alRomaniei ,dar inainte de toate mama ,care nu crede o iota din ce-am vazut cu totii .Este isterica in incercarea ei de a ne convinge ca nimic nu este adevarat ,ca ce a vazut o lume este un fals ordinar . Si ca sa ne convinga cat de iubitor si grijuliu tata este Basescu ,spune ca oricand este gata sa-si lase fetita de doi ani cu tatucul Basescu. Cata iresponsabilitate in aceste afirmatii! Acesti oameni nu mai inteleg ca exista o lume si dincolo de Basescu. Dincolo de evidentele de zi cu zi ,ei nu traiesc decat pentru el si prin el .Degeaba vor incerca ei sa dovedeasca cu ajutorul diversilor specialisti trucarea imaginilor .Impactul a fost produs.Tavalugul s-a pornit la vale si nimeni nu-l mai poate intoarce din drum.Nici istericalele PDL-istilor.nici incercarile deontologilor de a le minimaliza.Chiar daca s-a scos pe piata fituica adusa de vant tocmai la usa mogulului Paunescu, deocamdata scrul este de 1-0 pentru cei care isi doresc sfarsitul politic al marinarului. SRI a avut decenta sa instiinteze poporul ca nu-i apartine ,demonstrand falsul. In continure prevad ca in zilele urmatoare Basescu se va sui pe ring si va incerca un upercut .L-am vazut ca este campion la tot felul de lovituri.Mircea Badea va fi incantat ,stiind ca este un mare fan al boxului.
Zicea Base aseara: “sunt multi care ma-jura”.Sa ne explice atunci d-nul prezident in numele carei majoritati vorbeste?
Vreau sa cunosc si eu pozitia Partidului Popular European ce parere are despre un fost lider de partid care se comporta astfel?
Este de remarcat ca macar la sfarsit de mandat nu mai barfeste adversarii si nu mai da explicatii despre infractiunile comise, de la pupitrul prezidential ci de la sediul de campanie.
Pentru ca , un minor care a smuls un telefon mobil de la un altul chiar daca l-a inapoiat in aceeasi zi, a fost condamnat in Romania, cu suspendare pentru talharie.
Lovirea unui minor, in anumite conditii este tot infractiune, parchetul care apara interesele minorilor ar trebui sa aiba o pozitie, la fel si Autoritatea pentru protectia minorilor sau ONG-uri.
eu merg pe logica lui Mircea Badea si a lui Crin Antonescu: daca ii puneau lui Basescu un film in care viola o capra, tot asa ar fi raspuns ??..ca sa analizam, ca nu stiu daca e trucat, ca poate cine mai stie, eram amandoi singuri si neconsolati, ori..vai, era intuneric si am crezut ca e elena
filmul poate sa fie o facatura, o prostie, orice..dar batzaiala aia tampa din cap a traianului, asta e de rahat (si nu turcesc, desi nu cred ca refuza ciubucul)
am elucidat misterul filmuletului. COPILUL ERA DE FAPT BOC DEGHIZAT!
mincinoasa aia isterica, iubitoare de basini prezidentiale, NU AVEA CUM SA VADA LOVITURA PENTRU SIMPLUL MOTIV CA ERA IN FATA COPILULUI CU JUMATATE DE METRU. Uitati-va cu atentie, nenorocita aia isi INTOARCE CAPUL DUPA CE BAIATUL INCASEAZA LOVITURA. SI EA SI MINCINOSU’ CELALALT DE-ASEARA DE PE REALITATEA. AMANDOI INTORC CAPUL DIN INSTINCT, SIMTIND CA S-A INTAMPLAT CEVA.
2. CHESTIA CU FRAME-URILE LIPSA DIN FILM “demontata” de agariciul prezidential E AIUREA. ORICE FILMARE DACA E FACUTA PE SUPORT MAGNETIC (BANDA VIDEO GEN VECHILE CASETE VIDEO)SI E TRANSPUSA PE SUPORT DIGITAL (GEN CD sau DVD) PIERDE DIN CALITATE !!! SI TOT FILMUL ARE ASEMENEA “FRAME-URI” LIPSA DEOARECE CONVERTIREA SEMNALULUI ANALOGIC IN CEL DIGITAL, DUCE LA PIERDERE DE CALITATE. Convingerea mea e ca filmarea nu s-a facut cu camera video DIGITALA, si sigur ca s-a prelucrat filmarea, dar nu in sensul falsificarii ei ci al trecerii pe alt suport.
CEI CARE SI-AU FILMAT CASATORIA SAU BOTEZUL PE CASETA VIDEO SI AU DORIT SA-SI TREACA FILMAREA PE SUPORT DVD SAU CD, PATESC LA FEL, NU IESE CHIAR LACRIMA. de ce? PENTRU CA IN LOC DE 10 “FRAME-URI” PE SEC AU PARTE DE NUMAI 7 SAU 6 SAU 5 SAU …CATE ORI FI, SI NORMAL CA SUNT “SARITE” IMAGINILE. RUSINE basescule, am crezut ca esti barbat, nu, nu esti, esti o lepra cu chip de om
@Victor,
Vreau detalii cu privire la P.S.! 🙂
Nu sunt de acord cu tine ca ar trebui rejectat. Cred ca ar fi mai bine sa fie ejaculat ! 😯
De ce nu-mi apar postarile?
Update: Zice Base ca nu exista prevedere constitutionala sa rezolve criza guvernamentala si o sa se adreseze Curtii Const.
Pai, cand au creat Constitutia nu stiau ca o sa fie Base presedinte !
Domnule Ciutacu!
“Comentariile trebuie aprobate inaintea publicarii” Stiu! Ca iar o iau off topic! Of, mama mea! Dar am ceva simplu. Simplu de tot. Ceva ce n-am vazut mai pe nicaieri, si credeti-ma, “stau” cam peste tot si suport cam tot ce insemna aberatie. Tot zbiara basescu impotriva mogulilor. N-are alta placa. Bon! Unul din “moguli” e Patriciu. Asa zice el. Eu am o nedumerire. Daca e mogulul atat de “mogul” – cum dracu a sustinut financiar, si implicit moral, prin “Bursa Patriciu” atatea mii de copii din tara asta, nevoiasi, dar destepti, acordandu-le o sansa???! Ca sa ai parte de aceasta bursa trebuie sa indeplineste anumite criterii, stabilite absolut corect. Ea se acorda copiilor ce provin din familii nevoiase, dar cu anmuite conditii de baza: sa inveti si sa nu chiulesti, asta sintetizand lucrurile.
Mi-as permite sa intreb si sper sa o faca cieva si pe sticla, daca celebrul fil cu “caltabosul” livrat de presidentie la tvr1 era sau nu un fals.
Muresan a tot strigat ca a iesit din restaurant in sacou maro si s-a intors peste un minut in sacou in carouri, dar u l-a luat nimeni in seama.
Nici un ‘deontolog” nu si-a pus problema ca filmul ala ar fi un fals, cu toate ca a distrus doi oameni.
Acum se dau toti cu curul de pamant sa discute daca a fost sau nu un fals filmul de la Ploiesti.
Atunci de ce nu s-au deranjat?
Este Basescu un cetatean mai “egal” decat Remes si Muresan?
Aia nu aveau dreptul barem la o dezbatere echilibrata?
mi se pare ca se face o campanie gratuita lui Basescu.cu cat loviti in el mai mult cu atat roamanii se inversuneaza si-l vor vota. vor cauta(cum o si fac deja)circumstante antenuante,vor cauta scuze.
de asta mi-e cel mai teama.
@Adriana Georgesccu!
Doamna, va rog, eu cat nu ne da p-afara d-l Ciutacu… Mai incercati o data??!
Titlul ma face sa ma gandesc la o expresie folosita de D-l Ciutacu,”o flegma data din calcai”, dar de data aceasta “hidoseniei subumane”.Dar probabil a considerat ca expresia nu reda gradul de dezguastare la care am ajuns cu totii vis-a-vis T.B.Avem multe informatii privind hidosenia politica, hidosenia morala, etc. dar nici una din aceste concepte nu reda, nici macar nu se apropie, de “hidosenia subumana” asa cum o vede D-l Ciutacu. Vorbind de hidosenie morala de exemplu, putem spune ca cel care nu respecta drepturile unei fiinte umane, si le incalca in mod voit, se caracterizeaza prin hidosenie morala, pentru ca fiinta umana nu este o unealta, ci trebuie respectata, venerata. Cred ca “hidosenia subumana” este una “absoluta”, o uratenie, slutenie malefica, mistuitoare meschina, infioratoare pe care o gasim chiar intr-un mod transparent in atitudinea lui T.B. El sugruma personalitatea umana, incalca libertatea interioara si valorile umane, fara regrete. D-l Ciutacu vrea sa constientizeze aceasta hidosenie subumana in mintea si fiinta noastra, pentru ca prea ne-a mutilat T.B. in cei 5 ani; si vrea ca noi sa ne intiparim bine in mintea si constiinta noastra aceasta “epoca” producatoare numai de drame.
Gestul lui Basescu n-a reprezentat decat un fragment din lupta contra mogulilor si-i va aduce sute de mii de voturi in plus! O demonstreaza ultima caricatura pe care am postat-o!
Domnule Ciutacu deja toata lumea arata trucajul numai dvs nu-l vedeti. Atata puteti atata faceti. Nu schimba cu nimic datele problemei, Basescu trebuie sa iasa presedinte pentru binele acestei tari. Am vazut si tabara cealalta din cine e formata.
razvan dumitrescu.respectele mele!
Victore,
aprobă şi acest comentariu, spre a le împărtăşi cititorilor tăi, noul salut prezidenţial. 🙂
Da’ pînă cînd? 😀
O constatare: desigur, acum, in contextul acesta adica, in care brusc a aparut un filmulet al carui mesaj nu poate fi privit in esenta lui decat de anumiti ochi, anumite lumi vor striga si mai inversunate, uite ce fac mogulii! Si cum, in haita, jurnalistii celor doua televiziuni incearca sa discrediteze un om adevarat, un presedinte adecvat etc. Pe jurnalistii care presteaza la alte televiziuni, mult mai mult de doua, nu-i vede, insa, nimeni.
Aseara, am avut curiozitatea de a urmari, simultan, ce se intampla pe alte posturi de televiziune, altele decat Realitatea si Antena3. Ei bine, in timp ce cele doua mergeau pe varianta “dezinformarii in masa” a populatiei cu privire la candidatul Basescu, alte patru, in acelasi timp, informau “corect” publicul privitor cu privire la acesta. Il pupau, adica, monstruos, libidinos, scarbos de-a dreptul, undeva… Va las pe voi sa nominalizati acele televiziuni! De ce nu se revolta “pupinbasestii” pe acei jurnalisti?
Referitor strict la povestea cu pumnul: tare ma tem ca, atata timp cat in mentalitati principiul “bataia e rupta din rai” este inca bine implantat, povestea pumnului dat unui copil de catre un candidat la presedintie (indiferent de motiv)precum si simpla intentie de a o face in anumite circumstante (“poate m-o fi injurat!!) este menita sa aduca voturi acelui candidat.
Oare cand o sa ne trezim, oameni buni?
Si eu m-am intalnit azi cu destule virgine:”Vai, da ce rai sunt oamenii astia! Si sunt in post. Dar m-am uitat pe OTv, aseara, la “dezbatere”, si…Da,si eu cred ca e un trucaj, replica Virgina 2. Nu-l cred in stare, totusi e presedintilii. Nu am mai rezistat si le-am intrebat pe stimabilele neprihanite:” Dar stiti ca a facut o ziarista “tiganca imputita, ca i-a smuls telefonul din mana,etc…”.Nu mai scriu toata conversatia si munca de lamurire dusa…le-am invitat la final sa se uite pe Antena 3, pe scurt, la emisiunile mogulilor.
Un mascarici, asta e, reiese si din poza.
Mai mare rusine decat asta greu poti inghiti,dar pedeleii ,chiar si cei din ultimele randuri au rumegat-o deja,e facatura,eroul lor e mai presus de orice fapta pamanteasca,Zeus se mai si infurie pe muritori,e dreptul sau divin.
O vorba despre cele doua argumente portocalii ca filmul ar fi trucat,si anume variatia cheliei prezidentiale de la un frame la altul, precum si culoarea albastra a fetei copilului in primele frame-uri dupa “impact”.
Am urmatoarea intrebare: presupunand ca cineva a trucat toata povestea, ceea ce inseamna editare frame cu frame, de ce Dumnezeu nu ar fi corectat balanta de culoare pe fata copilului si pe chelia prezidentiala? Este o operatie care ia cateva secunde in Photoshop, fata de migaloasa editare si mistificare frame cu frame, si rezultatul ar fi impiedicat ca asa un detaliu vizibil sa mai sara in ochi!
Ca a facut ce se vede ca a facut,nu e de mirare.Dar ca se gasesc unii sa-l apere,sa-i gaseasca circumstante…asta e oriptlant.
Si..unde sunt organele statului? Protectia copilului ar trebui sa se sesizeze si sa deschida o anccheta.Din pacate,n-ai sa vezi!
D-nule Ciutacu, nu inteleg, m-ati cenzurat?
Daca dupa aceasta dezvaluire ( daca evident , nu se va dovedi ca e un trucaj ) basescu mai iese presedinte inseamna ca poporul roman nu mai are nici o sansa . e condamnat si damnat , iar soarta noastra s-a dus pe apa sambetei . nu ne mai ramane dacat congo ….oare cu ce am gresit sa traiesc in tara asta ?
De “hidosenia” lui T.B. dar nu “subumana”, doar “umana” am citit in mesajul de la Brasov, la care am sa fac referiri mai tarziu. Multumesc ca intotdeauna ne indicati ziarul sau articolul la care faceti referire si care serveste drept ghid pentru comentariile noastre.
Traian Basescu… Un om mic, care iese din scena exact asa cum a intrat, cu scandal si fluieraturi !
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/11/27/traian-basescu-un-om-mic/
Am mai scris unui prieten ca pe masura ce tot revad filmul, nu ma mai mira nimic din ce face “Animalul politic”. Desi ma doare sa vad ca un copil este lovit, fie de un adult sau de un alt copil, m-am tot uitat ca sa imi vina sa imi dau pumni in gura ca l-am votat pe asta acum 5 ani, ca si votul meu l-a dus acolo de unde acum imi sfideaza inteligenta. Sunt ploiestean si nu m-am simtit niciodat umilit ca sunt concetatean cu un alt ploiestean decat in momentul cand am auzit ce a spus Roberta Anastase aseara. Nu pot sa spun decat “sa-mi fie rusine ca i-am votat acum 5 ani si ca am crezut in toate magariile lor”. Doamna Roberta Anastase va rog sa va exprimati din nou atunci cand veti avea un copil, ca imi pareti cam gravidata – cel putin de cand ati intrat in Parlament. Dar cati credeti ca au conceptia lui Base “o speli cu apa si e ca noua”? Eu unul nu! Are mana buna Stolo.
Update: Datorita valeitatilor de luptator, Traian Basescu a primit o oferta din partea producatorului de jocuri electronice Miting KO Corporation, pentru un rol in celebra serie Mortal Kombat 12. Numele luptatorului: Tae Basesco.
Eba: Tati, vreau part time banos la Luxten!
Tatal raspunde cu un pumn in gura. Buza de sus umflata.
Eba: Tati, vreau jeep de 60.000 EURO!
Tatal raspunde cu alt pumn in gura. Buza de jos umflata.
Morala, doua buze umflate pe chipul unui europarlamentar.
A dat/ N-a dat? Daca a dat sa-i fie cu pacat?!!!!
Problema e ca am fos tcondusi de 5 ani de un presedinte care chiar si daca ar fo vorba de o facatura in acest caz are antecedente care sa faca astfel de atitudini de MIRLAN credibile.
TB a numit jurnalisti ‘Gaozari’, ‘I-a propus unei profesoare sa devina prostituata sa se urce pe masa si sa o rezolve el’, ‘I-a propus unei politiciene sa se duca pe centura, ‘I-a furat telefonul unei jurnaliste numind-o Tziganca Imputzita’, ‘Si-a batut joc de o minoritate Armeana’. Deci a dovedit cu Bravitate ca poate fi MIRLAN in orice imprejurime.
@Raluca!
Culmea! Si eu am avut azi de dus “munca de lamurire” cu virginele lu’ peste-oceanic-maioneza: “Vaiii – e trucaj” spuneau silfidele! Am combatut cat am combatut, cu argumente la indemana oricui. Si l-a umra m-au podidit dracii si le-am trimis une’va!Da’ na!Eu nu “catindez” la presidentie! Pe basescu
il vad in stare si sa-ti ia gatu’…surazand si apoi regretand gestul cu lacrimi “de crocodil”!!
@ Ioana S., Bucuresti: acum incepeti si dvs. cu mania persecutiei?
Da, e oficial, Traian Basescu nu vede bine. Prinde-n ceaţă doar ce-i peste 18, 20 sau 22… or’ ăla micu abia avea 10. 🙂
Eu ma mir ca linga Agarici nu era si fosta lui eleva, Ioana Basescu. Nu ei doi au facut albumul ala foto genial cu Craiova?
In alta ordine de idei daca Agarici e legenda vie a fotografiei romanesti, dupa ce prostii a debitat dpdv tehnic la televizor eu sincer m-am intristat.
Mai analizati ceva din film! Miscarea bluzei de pe basescu,in regiunea pieptului,face niste cute absolut normale si absolut obligatorii la miscarea brusca a bratului! Foarte elocvent.Acele cute,nu puteau fi facute in photoshop.
Pe mine m-a enervat-dezgustat rau aseara Szobi Czeh .Il consideram un om onorabil poate si pentru ca aveam imaginea lui din filmele cu Piersic si ca in ultima vreme nu l-am vazut decat intr-o editie DE LA VOI pARIU CA STIU.
Adica Ponta care e in barca lui Geoana si avea tot interesu sa-si umfle guleru ca e adevarata spunea ca e de acord cu o expertiza iar mno respectabilul si impartialul ca toti pedelistii de altfel pornea din start ca e fake.Si cum poate el sa il dfaca intr-un filmulet caratist pe Bas
Zic eu ca daca tot il face in mai multe pozitii si miscari sa-i faca si o pozitie sa-i poata arata comod daca are buze catifelate.
@ Ioana S: se mai blocheaza blogul.
@Oaia super-luminoasa!
Morala e alta!
2 pungi vinetii sub ochi; si-a naibii pungi parca’s de mai multi lei, nu de unul! rezista la orice fel de machiaj!!!!!!
Nici tov. nea Nicu Ceausescu nu si-a permis asemenea gesturi precum portocaliul lobotomizat traian basescu, desi nea Nicu avea doar 4 clase + ucenicia la cismaria din colt. Nea Nicu lua copii in brate ii pupa si dupa aceea acestia primeau si ciocolata! Privind retrospectiv “regimul de trista amintire impreuna cu sinistra lui sotie” mi se pare cafea cu parfum de femeie. Nu tu presedinte jucator, nu tu presedinte traficant si dealer de droguri eehhee.. “delectabile tempus”
Mai era un cameraman, diametral opus celui care a filmat – si care a surprins si el momentul . Acela e motivul pentru care Basescu tace si amana. Va dati seama ca dupa incident, Patriciu a luat casetele in primire, fiindca ei tocmai ce facusera o alianta cu PDL-ul si nu voiau sa iasa de la putere, sau sa dea prost atunci in alegeri si sa piarda. Eu astept caseta doi in ultima runda a campaniei – cam dupa confruntare, daca a fi, si asta doar daca vor sa fie siguri ca Geoana iese. De aceea poate nu a fost nevoie sa apara Iohanis la televizor cand s-a semnat PNL+PSD – fiindca baietii de la PNL aveau cartea sigura a CASETELOR – si nu a mai fost nevoie sa il deranjeze pe domnul Iohanis.
Traian Boxescu trebuie sa piarda alegerile , astfel va fi liber si va avea timp pentru internare si tratament corespunzator. Daca il alegeti presedinte ii veti face rau privand-ul de timpul necesar tratamentului adecvat.
Daca filmarea este reala inseamna ca in Romania de azi totul este posibil si permis daca este nevoie.O tara frumoasa plina cu mizerabili…
Astia de la Cotroceni au falsificat filmul ca sa poata dovedi ca e trucat !
Domnu’ Ciutacu, tre’ sa fii cretin sa crezi ca filmuletul e trucaj. Intrebarea mea, ca votant al lui Antonescu, e: cum ma face aceasta mizerie sa-l votez pe Geoana? Ca pe Basescu oricum nu-l votam. Chiar mai credea cineva ca Baselu nu-i in stare de asa ceva? Haideti sa nu ne dam naivi!
Eu ma asteptam la filme cu Udrea, Cocos, chestii cu adevarat de substanta, “grele” cum s-ar zice, nu mizerii de-astea menite celor cu cu naturelul mult prea simtitor, care scuipa-n san la orice rahat de pe sticla. Adica din atatea chestii de care Marlanul poate fi acuzat, tu-mi vii acum cu OTV-isme si telenovele?
Sincer, lasand textele-sablon de bun-simt, datul ochilor peste cap si scuipatul in san, mai pune cineva botul la asa ceva? Domnu’ Ciutacu, ce s-a intamplat cu discutiile despre criza financiara si somaj, despre toate manariile financiare si politice facute sub Basel? Adica faptul ca doi cretini ce au pretentia ca-s parinti, pe langa faptul ca s-au dus la mitingul respectiv dintr-un motiv ce-mi scapa, isi mai lasa si plodul din mana sa se duca chiar langa scena unde evolua Baselu, tot acest lucru e considerat mai important decat planurile de viitor privind relatia Romaniei cu statele din estul Europei din punct de vedere economic? Mai important decat relatia cu Rusia, tara fata de care ne-am racit dubios? Mai important decat pretul gazului? Chiar merita sa se discute despre mizeria asta ore-n sir, cu zeci de invitati, cu analize criminalistice ca in cazul JFK? Daca da, inseamna ca meritam sa fim luati drept idioti si ne meritam soarta.
Nu, scuze, ori calculatorul meu e virusat ori a investit PD-L-ul in hackeri pentru blogul dvs?
Update: Expertiza se poate face si extrajudiciar, contra-cost de experti autorizati de Ministerul Justitiei, la cerere, chiar si dupa prescriptia faptei penale, pentru actionarea in proces civil(ex. daune morale), aviz “Gardianului”.
Cine nu este cu mine este dusmanul meu, asa gandeste Basescu.
“Dusmanilor” politici le fabrica dosare. Pe lasi si lingusitori ii subordoneaza.
Pe cei mici, salbi si fara aparare ii loveste. Cu noi, cei aproape 5 milioane de romani care nu au votat cu el ce are de gand sa faca? Suntem prea multi ca sa ne bata pe toti si nici locuri suficiente in puscarie nu are.
Copilul acela este copilul nostru al tuturor. Ce ar face Basescu daca cineva i-ar lovi copilul?
http://theodora0303.wordpress.com/2009/11/27/ce-ati-face-daca-cineva-v-ar-lovi-copilul-sau-puterea-pumnului/
Cu deosebit respect
@ wickerman:
Pot sa confirm spusele tale referitoare la pierderea calitatii atunci cand transformi imaginile analogice in digitale. Din experienta proprie . Nu c-ai fi avut nevoie de confirmarea mea… 🙂
La Timisoara, PD-l a reluat in forta diversiunea “Ciuhandu il sustine pe Basescu”. De data aceasta, mash-ul a fost pazit de garzi portocalii