Crin a descoperit, după o amplă investigație realizată pe cont propriu, că la Antena 3 fac politica editorială consilierii lui Ponta, iar la România TV direct Ghiță și cu securiștii. Și spune apăsat că orice om normal s-ar îndoi la presiunile de neimaginat pe care le facem. Dincolo de faptul că Băsescu nu s-a îndoit de-atâta amar de vreme și nu pare să se împiedice în propriile șireturi, consilierii de azi ai lui Ponta, ăia la care face referire Crin fără să-i nominalizeze, sunt fix consilierii lui de pe vremea când Antena 3 îl susținea cât se poate de transparent. Atunci cine și în ce scop făcea politica editorială? Iar securiștii și cu Ghiță cred că dormeau de rupeau cînd a veni la mine, de două ori în trei săptămâni, prima oară alături de Cristoiu, a doua oară împreună cu Stan, ambii mari “iubitori” de premier, și l-a călcat în picioare pe Ponta fără să-i bage cineva pumnul în gură ori să-i tragă scaunul de sub cur în timp ce-l înjura cu aplicație și talent pe fostul “prieten”, azi devenit “dement”.
Bă, eu m-am săturat de fițele și umorile tuturor – subliniez, TUTUROR! – politicienilor cărora nu le convine că-i strâmbă oglinda televizorului în care se văd ei! Dacă-i strâng chiloții și sunt opăriți, să se dea cu pudră și, dacă nu le trece, să se caute. Restu-i pură impotență politică, nescuzabilă prin astfel de justificări penibile în fața celor care le-au acordat prin vot încrederea și le-au finanțat visurile de mărire.
Eu ma gandesc cum ar fi fost cu Antonescu presedinte si cu toate tabloidele (si nu numai) alea de pe afara care striga nasoale despre romani.
Aveam prezidentiale anticipate.
Este cel mai frumos lucru pe care l-am citit în ultima vreme. Bravo Ciutacule, ține-o tot așa!
Oricum nu exista vreun jurnalist corect in tara asta. Toti sunt dupa cum li se dicteaza. Cum nu exista nici politica, cum nu va mai exista in curand nici respect fata de nimeni si nimic. Monarhia e singura care mai poate aduce un pic de demnitate in tara asta!
@MaraȘ oamenii care au numai certitudini sunt imbatabili
Domnule Ciutacu sunteți absolut fantastic!Vă iubim și regretăm că ați plecat de la vechiul loc de muncă,dar vă admir că nu v-ați „sucit”!…
Toti sunt acelasi apa si acelasi pamant. Merita impuscati , dar din urma vin tineri fomisti mai nemilosi si mai nesimtiti ca seniorii de acum . Din cauza lor tinerii nostrii exceptionali sunt ofertati peste granita de firme, organizatii si guverne care le recunosc valoare, adevaratul potential si ii rasplatesc prin tot ce insemna recunostinta si dezvoltare profesionala. Ma laud cu ei nu cu toti manjitii din guvern si aparatul administrativ roman. Mi-am varsat si eu off-ul .Nici o sansa nu mai are poporul asta.
Toti politicienii au inteles ca televiziunea este o forta .
Au vazut ce scor a obtinut Dan Diaconescu cu jucaria functionala si fara jucaria functionala.
14 % cu OTV ul functional in 2012 si un rusinos 3.6 % in 2014 fara OTV functional .
Privit din perspectiva alegatorului , este de bine . Cel putin in spatiul public o sa fie mai disciplinati ai patriei politicieni .
Victore, ca de obicei, ai spus-o cu subiect si predicat! Sa mai adaug felicitari? Oricum, astazi m-am convins ca Antonescu, istoric prin formatie, a dorit sa ramana in …istorie ca_candidatul (cacofonie intentionata) care a abandonat CU 2 ZILE INAINTEA ABDICARII REGELUI SPANIEI!!! S-a incheiat o saptamana in Romania cu un “eveniment istoric”, a inceput o noua saptamana in Spania cu un alt “eveniment istoric”!!!
esti bun ma, esti bun! 🙂 stiu ca stii, nu e o revelatie pentru mine, dar am zis sa-mi exprim inca o data parerea. Bravos!
Corect dar se pune prea mult accent pe viata lor. Ar trebui sa se faca presiuni asupra lor sa faca ceva si pentru tara asta. In timp ce se vorbeste aiurea la televizor se fac numa tampenii in tara asta. Educatia este la pamant, ca si sanatatea ca si aproape orice.
nu-i nimic deosebit in textul asta. e o insiruire de adevaruri pe care nici macar persecutatul nr. 1 al politicii romanesti nu le poate contesta
Foarte tare!Azi pe blogul personal,Cristoiu,numeste antena si rtv ul,televiziuni huliganice;-)doi boi(Antonescu si Cristoiu)
daca nu trada aaaaantonov lipoveanul usl acumera altceva. DE ce nu s-a luat de gat cu ponta si nu a luat aparare ministrilor pnl, ce a facut cu comisia pentru constitutie etc . deci a TRADAT 7,4 mil voturi. un gunoi.
hai sa nu transformam sectiunea asta in peluza. aveti ceva de reprosat, lui Crin, mie, oricui, faceti-o in termeni civilizati si cu argumente. n-am chef sa ma transform in zbirul comentariilor
Obiectivul lui nu mai e sa-l atace pe Basescu, ci sa devina el insusi un nou Basescu. Dupa cum puncta foarte bine Mircea Badea aseara, asta ori e santajat cu ceva rau de tot, ori e scrantit grav. In orice caz, bine ca n-a ajuns asta presedinte. Asa ceva…? In alta ordine de idei : daca pe Zglobiu tot cauta sa-l bage la 9 pentru un scuipat (da, stiu, e nasol si urat, rusine! etc.), pe baiatu’ ala Fileata unde-l baga pentru wrestling/sumo cu babe? Sau Basescu unde ar merita sa fie pentru furat de telefoane, pocnit copiii, “suie-te pe masa sa-ti arat cum se face” etc…?
Felicitari d-le Ciutacu, pentru articol! Ceea ce se intampla in politica romaneasca, este prostitutie de cea mai joasa speta!
@Victor Ciutacu Stii bine ca de 20 de ani in Romania nu castiga liderii vizionari si care merita, ci cei care sunt sprijiniti de servicii. In Romania nu exista suficiente constiinte libere si suficienti oameni care sa-si poata hotari singuri destinele. In Romania partizanatul politic, propaganda media, influenta primarilor si aparatul de partid sunt principalii decidenti.
Crin Antonescu era singurul om politic de care puteam fi mandri sa ajunga presedinte si sa fie un politician altfel decat Traian Basescu. L-ati tocat mai rau decat pe Basescu, ati inventat minciuni si mizerii la adresa lui, ati indus in mod manipulatoriu opiniei publice ca ar fi pactizat cu Satana (Basescu) cand in realitate situatia sta cu totul alta: Crin Antonescu este singur pe scena politica. Toti l-au parasit, toti l-au tradat, toti l-au atacat. Chiar nu vezi ca toti lupta impotriva acestui om, ca nu cumva sa ajunga la Cotroceni?
Faptul ca ati avut meritul sa va opuneti celui mai odios regim politic post-decembrist, regimul Traian Basescu, nu va absolva de vina si prapastia morala in care va aflati, atat dumneavoastra, cat si colegii de propaganda de la Antena 3, sa nu doar nu mai sprijiniti pe cel mai onest si vertical lider politic contemporan, dar sa il atacati zi de zi cu o ura patologica si sa inventati abjectii la adresa lui.
Faptul ca in Romania nu mai avem presa libera, ci totul s-a transformat intr-o teroare mediatica, in transee de propaganda, este infiorator.
Sper ca pretul tradarii voastre si a celor de la Antena 3 sa fi meritat, desi oricat de mari ar fi beneficiile, nu vor putea rascumpara mustrarile de constiinta pe care le aveti sau le veti avea. Este aceeasi situatie a unui criminal care oricat de sociopat ar fi, va regreta toata viata crima comisa. Nu veti putea trece cu vederea crima mediatica pe care ati comis-o, omorandu-l pe Crin Antonescu, singurul personaj atipic din politica romaneasca, singurul politician care nu putea fi compromis. V-ati unit cu totii ca sa va indepliniti obiectivul.
Ati reusit performanta de a fi mai odiosi pana si decat propaganda basista. Felicitari! Si multe succesuri in sustinerea PSD-ului pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, la care, nu-i asa, mereu v-a stat gandul si de grija caruia nu ati mai putut dormi noaptea.
@Vulpescu Victor: bateti campii la cel mai grandios mod cu putinta. iar idolatria din delirul verbal de mai sus depaseste in amploare si grozavie pana si pupatul apasat in cur pe care l-au practicat basistii vreme de 10 ani. Tapalaga si cu Pora ar fi invidiosi. pana si ei mai gaseau cate o scama pe reverele impecabile ale Supremului si cate o mica greseala in parcursul de cristal al carierei sale politice. va mai astept pe aici. evantual cand il veti vedea pe neprihanitul doborat inainte de lupta de niste bieti moderatori tv alaturi de camarila hulitului. sau cand se va afla pretul tradarii.
P.S. cand noi, propagandistii nemernici, stateam pe picioare, atat cat ne pricepeam, in fata tavalugului basist (cu ANAF, servicii, procuratura s.a.m.d.), voi, idolatrii, organizati, de sub paturi, rezistenta pe facebook, iar idolu’ vostru promulga pe loc legea referendumului care-l facea de nemiscat pe tiran. asa ca mai subtire cu lectiile de neatarnare si demnitate
Victore, PSD-ul a sprijinit PNL-ul lui Tariceanu 2 ani la putere, fara sa aiba 1 ministru, Crin a negociat totul la 1/2 si tot nu-i aunge, pe el il poti intelege, ca e trilulilu, dar pe ceilalti? Sunt multi oameni in PNL, niciunul nu voteaza impotriva, cum se gandesc ei ca pot convinge 7,5 mil de votanti antibasescu sa li se alature in 4-5 luni?
Mi-ai placut intotdeauna cu franchetea ta. Esti un om de mare caracter,Victor Ciutacu
@flo-vv: zau daca ma preocupa trairile si viitorul politic al liberalilor. daca ei simt nevoia sa se salveze individual, dupa ce au avut pe mana juma’ de tara (iar pentru asta chiar trebuie sa-i multumeasca lu’ Crin) si n-au stiut ce sa faca cu ea, sunt liberi sa se autodetoneze spectaculos ca partid
Nervii lui Crin pe final de cariera sunt firesti.
Increderea noastra in el , nu .
Sinuciderea lui Crin este deloc surprinzatoare.
Cand mincionosii ajung sa isi creda popria minciuna singura iesire din dementza este resetul , hard (6 foot under) sau soft (asistentza de specialitate cu socuri electrice )
PNL a crezut in minciuna paritate cu PDL .
Nu mai e cazul
Acu PNL urmeaza sa re alinieze cu fortza la Basism :
lovitura de stat
suoerimunitatea si castrarea jutitiei
caracatita e la ceilatzi
lupta impotriva coruptziei ca vector al prosperitatzii si modernizarii Romaniei
yada yada
Cei ce nu vpr sa se alinieze n-au decat sa nu fuzioneze cu PDL-ul
La pariu ca n-o sa aibe tupeu ?
Sper sa ma insel da nu pare sa fie cazul.
Si atunci daca astia, daca Antonescu daca PNL nu sunt ceea ce am crezut noi ca votam sa fie nu e mai bine ca s-a intamplat acum si nu mai tarziu ?
Parerea mea .
Si nu, nu avem presa libera si asta nu deoarece “totul se transforma in teroare mediatica” ci pentru ca nici-un presar sau ma rog prea putzini dintre ei pot sa supravietzuiasca din incredrea ce o inspira auditentziei care ar fi dispusa sa PLATEASCA pentru a-i asculta ci prefera diferite cai care mai gri = publicitate dirijata care de-a dreptul negre , banii negri cu valiza.
Si poate ca nu mai avem presa si pentru ca Basescu , Antonescu, Ponta ori chiar Mircea Diaconu ori de ce nu Oprescu daca stai sa il ascultzi pe Ilie Serbanescu dpdv al coordonatlor esentziale ale traiectoriei Romaniei nici unul din acete nume nu schimba nimic.
Si atunci de ce oare ne pierdem timpul sa discutam despre ei despre acesti nimeni in drum care nu au putut , nu pot si e extrem de probabil sa nu poata schimba nimic semnificativ in Romania ?
Doar pentru ca asa precum orice kapo de lagar care se respecta acestia daca nu ne pot face viatza mai buna pentru cei mai multzi dintre noi in schimb o pot face un infern pentru cei pe pe care li se pune lor pata
In concluzie si dac e santaj si daca e nebunie (nebunia de a se crede egal cu PSD-ul de exemplu) se bine ca pleca acum .
Daca e nebunie poate se vindeca la munca de jos inconjurat de oameni normali ducand o viatza normala in care el Crin sa gandesca cu capul sau pentru problemele sale.
Daca e santaj ghinion Crin s-a autodetonat acu acu trebuie sa il santajatzi pe altul. mult succes. Rezervorul de Mircea Geoana pare sa fie infinit in Ro .
Intelegem ca s-a retras si este impotriva lui Ponta dar… cu cine e atunci? 😀
Felicitari d-le Ciutacu!Excelent articol!
Numai bine va doresc,cu respect.
Nea Vulpescule poti sa-mi spui “un lider vizionar si care merita ” sa fi fost ales pina acum in 24 de ani ? Se lucreaza cu ce da societatea romaneasca.Nu cred in al de sus dar cineva ne-a ferit de Antonescu presedinte.Va dati seama ca asta daca raminea la USL iesea din primul tur ? Basescu era mic copil.Si uite asa ca mai putem respira putin.
Victore m-a uns pe suflet articolul tau.
PNL face astazi ce facea PDL-ul lui Basescu, PSD-ul lui Geoana, PNT-ul lui Diaconescu, sau PCR-ul lui Ceausescu.
Ca pana la urma cam asta-i cu “democratia interna de partid”, toti aia de pe acolo voteaza dupa cum le zice Liderul Suprem fiindca el stie chestii importante, secrete, are viziunea viitorului si pe ei ii doare in cot sau nu-i duce capul, se au bine cu liderul si pe cale de consecinta au asigurata o bucatica de cozonac la viitoarea ciolaneala.
Imi amintesc ca la basisti macar a fost unul care i-a zis lui Basescu ca nu creste iarba pe langa el sau ceva de acest gen, dar la PNL, la cat de viu a fost partidul asta inclusiv cand era la guvernare si celebrii Orban, Antonescu, Nicolai faceau opozitie la Tariceanu, situatia este chiar trista.
Ma uitam zilele trecute, curios sa vad cum sta treaba. Toti basistii din PDL sar ca arsi prin emisiuni cand sunt criticati liberalii. Sunt in limba dupa sageata. 😀
Au inviat analistii basisti de teapa lui Sorin Ionita care pe fondul fuziunii incep sa acrediteze din nou tema loviturii de stat si interpreteaza retragerea lui Antonescu ca fiind o recunoastere a acestui fapt. 😀 De Monica Macovei nu mai zic, ca aia e dusa cu pluta oricum.
Concluzia este ca-i fuzioneaza basistii si la mesaj politic, ii lipsesc de mesajul care una peste alta le-a adus 13 presedinti de consilii, nu stiu cate sute de primari si 150 de parlamentari sau mai mult.
Ce-ar mai maerita remarcat la ultimile zile este ca alianta de dreapta a inceput sa mearga pe la DNA, Uioreanu si Ostaficiuc/Popoviciu. Cred totusi ca Basescu nu-i multumit pe de-a intregul de semnalele primite. 🙂
Ca A3 si RTV fac propaganda crasa PSD si, prin refractie, celor care le stau in cale e o realitate inconvertibila. De ce o fac? Poate din convingere, poate din motivele pe care le spune Crin. E discutabil aici. Insa e o alta realitate ca RTV apartine unui parlamentar PSD, prieten la catarama cu Ponta, iar A3 apartine unui ex-ex-ex-ex senator al carui partid holograma e in alianta cu PSD. Daca ar sa fiu rau, as spune ca nu partidul, care e o iluzie, e la guvernare, ci A3, care e proiectia partidului holograma. Dar nu sunt rau.
Poate retragerea lui Crin izvoraste din sincera convingere “ca nu mai are timp sa schimbe perceptiile” si e o tinta usoara pentru armata PSD. Crin a fost la guvernare cu PSD. Si acum? Crin a ramas in mare parte a perceptiei publicului ca cel care a rupt USL. De ce, ca sa se alieze cu Basescu? Crin s-a dus la Gadea si i-a spus verde-n fata adevarul ca la A3 se bat matanii anti-Base si nimic altceva, la care el nu mai doreste sa participe, ca nu trebuie sa ponteze la Gadea. De ce, s-a aliat cu Basescu, in urma intalnirilor secrete? Etc, etc.
Daca va fi sa fie el, Johannis e inca virgin. N-are carisma lui Crin, sterpelita mult din 2009 incoace, e drept, dar n-are nici bubele lui. Singurele lui vini sunt ca nu l-a injurat niciodata sau destul pe Basescu si ca e neamt.
Nu stiu daca are legatura sau nu cu retragerea. Vazand videoclipul de la articolul precedent cu Crin din 2009, frapeaza transformarea fizica. In 2009, Crin era boboc. Acum, e mult ofilit (si nu metaforic).
Din nou se demonstreaza ca libertatea e greu digerabila.Atita vreme cit nu incalci legea esti liber a faci orice,chiar sa tradezi,in politica,bineinteles!
Acum,bineinteles ca pt. politicieni e si mai greu de digerat orice opinie diferita de mofturile lor de moment,ca de convingeri nu poate fi vorba.Una doua le casuneaza ba pe televiziuni(
aia cu mogulii a fost bijuterie de manipulare),ba pe popor ca nu se ridica la nivelul de aspiratie al cazaturilor din politica.
Si,bai tata,daca nu-ti place un politician nu-l votezi,daca nu-ti place un ziarist nu te uiti la el!C e tot atita se declara cite unul dezamagit de cite un jurnalist sau altul?
Telecomanda,stampila si rabdare.Cei ce azi se uita la Ghita si la consilierii lui Ponta de la antene,dupa 2-3 ani de guvernare psd o sa fie curiosi sa vada ce spune Giac sau Tapalaga,asta daca nu esti postac.
despre asta-i vorba. libertatea de a opta, fie politic, fie mediatic. nu trebuie sa fim de acord unii cu altii, ca nu suntem in CC al PCR, o putem face si cordial, nu trebuie sa ne dam in cap.
domnu’ Vulpescu imi dedica acelasi comentariu si pe blogul Alinei Gorghiu. sper ca, schimband usor numele, sa-l fi postat si la Radu Tudor, Mihai Gadea si Mircea Badea, pe blog, facebook sau pe mail 🙂
Crin este unul dintre cei mai mari demagogi din cate a nascut natiunea asta.
In afara de “la dat din gura” omul asta n-a construit nimic in viata lui. Desigur, ca toti marii demagogi care se respecta mereu bugetar, pe banii poporului muncitor.
Mi-e sila de jegurile astea cu fitze de sfinti care au impresia ca ar trebui sa le facem maslu pentru ca ne-au facut onoarea sa deschida gura. Daca-i lasi in UK/Germania/USA intr-o gara/aeroport si le zic “hai frate, incepe si castiga-ti painea” va garantez ca 2/3 din ei sunt muritori de foame. Nu stiu cum sa apuce munca, nu gasesc toartele. Ei sunt obisnuiti doar sa dea din gura, gargara, demagogie, iar in secunda urmatoarea sa pice un cec: 1 muilion de pistari. Astia nu stiu nici ce-i munca, nici ce-i cinstea, nici ce-i Dzeu, nici ce-i patriotismul, nici ohoare.
Ei stiu doar sa minta. Daca ar fi sa castige cate 1$ pt fiecare minciuna ar fi in top 500 Forbes.
Ceea ce spuneti, domnule Ciutacu este ca Crin Antonescu a fost sustinut de Antene dar acestea nu l-au mai sustinut. De unde si “impotenta politica”…Daca te sustine Antena esti bun politician daca nu…esti rau.
Suneti prea inteligent ca sa nu vedeti ca s-a pus in aplicare o veche tehnica de manipulare: Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra.
CONSILIERUL LUI PONTA BOGDAN TEODORESCU, caci depre el spunea Antonescu, spunea intr-o emisiune acum vreo 2 ani(citez din memorie): “Canalizarea maipularii se face prin desemnarea unui “dusman comun”, un dusman al poporului, ce este raul absolut, iar el (atunci era vorba de Basescu) este SINGURUL care poate salva poporul de acest dusman. O tehnica veche de cand lumea, iar cel mai folosit personaj negativ in istorie a fost Diavolul” Imi aduc aminte perfect chestiunea asta fiindca, desi nu am nici un fel de studii de specialitate, ma gandisem si eu la aceasta filosofie.
Iata cum Antena 3 a aratat raul absolut, in persoana lui Basescu, SI NU SPUN CA NU A AVUT DREPTATE. Dar Basescu NU MAI CONTEAZA, nu mai are cum sa candideze, isi pierde in fiecare zi din puteri iar in cateva luni o sa fie doar o amintire urata. Sa mai declari ca lupti impotriva lui Base este o prostie.
Eu am luptat impotriva lui Basescu! Am fost la Universitate, am facut 2 campanii electorale si una pentru Suspendare. Activ, in piata, pe strada… Dupa toate acestea am vazut un Ponta care isi dorea Coabitare, un premier echidistant care nu se manjeste in “lupta dintre palate”. Apoi am vazut un alt Ponta care lupta puternic impotriva lui Basescu, acceptandu-i modificarile la legi, punand oamenii presedintelui in pozitii cheie, si numarand EXACT, FOARTE EXACT, cate zile i-au mai ramas lui Base ca presedinte.
Dup-aia am vazut cum ministrii liberali sunt bagati la zdup, cum ca nu isi fac treaba, cum, de toate nereusitele guvernului se fac vinovati liberalii.
Apoi brusc apare USD(practic PSD + Antena3), iar Crin e rau, foarte rau,ca e cu Base, fiindca nu il injura foarte tare.
Iar intre timp baronii PSD impart tara, cumpara voturi, CUMPARA ACTORI iar Antena 3 ii baga in PE, taxe, accize, mult prea mult UDMR, dar …JOS BASESCU, iar Crin e rau…
In speranta ca Antenele ne vor da si noua dreptul la existenta, celor ce il uram pe Basescu, dar si mai tare ne sperie faptul ca dupa el ar veni Ponta, cu Sarbu, cu Dragnea, cu Mazare, Mischie, cu ala de la Vrancea…
Va salut!
@Gogu Putere: acelasi consilier l-a consiliat inaintea lui Ponta pe Antonescu 🙂
Am vazut emisiunea in care Crin Antonescu a spus ,citez din memorie:”Daca Antena 3 spune ca eu am fost cu basescu in avion cand am fost la Bruxelles si eu spun ca Antena 3 face emisiuni coordonate de consilierii lui Ponta.”E o alta nuanta fata de cea care ai prezentat-o tu.Eu azi am vazut titluri la Antena 3 in manta, gen:”Basescu prim-ministru al aliantei pnl-pdl”.”Partidul National Liberal se descompune”. Propaganda psd pe fata.Antena 3 a avut un mare rol in lupta antibasescu dar asta nu inseamna ca acum nu face propaganda psd sau ca nu incearca sa manipuleze.Toate televiziunile analizeaza numai jumatate de tablou.Toate manipuleaza din pacate.Ponta a declarat cu gura lui ca basescu a castigat ultimele alegeri pentru ca “a furat mai mult”.E o declaratie poate a viitorului presedinte al Romaniei.Daca Antena3 si Romania tv ar fi televiziuni care prezinta in intregime tabloul politic actual eu zic ca ar trebui analizat si psd’ul cu ponta ,cu iliescu , cu vanghelie si toata camarila.Ar trebui analizat si domnul oprea cu punr’úl ,PC’ul lui voiculescu ,mizerabila alianta cu Dan Diaconescu.Aici totul e ca la carte.Cand se face cate o critica la adresa lor ,se face cu o sfiala de nedescris si se trece repede peste.
Voiculescu cu PC’ul lui ,dupa ce l-a bagat Psd’ul in Parlament se duce si face guvern cu basescu.Oprea face guvern cu basescu cu un partid care nu a existat cand au avut loc alegerile.Udmr’ul face guvern cu basescu si il salveaza la referendum.Psd’úl face guvern cu basescu.Ponta face pact de coabitare.Asta cand basescu era in apogeul puterii.Acum cand basescu are 6% televiziunile psd vin si spun ca Antonescu s-a dat cu basescu.Sigur ,multe dar nu toate, din cele prezentate la Antena 3 sau la Romania tv sunt corecte.Antonescu a gresit si a platit.
Pentru ca v-ati luat la hartza cu tavalugul basist ati luat salarii imense prezentand totusi o realitate ciuntita.N-am vazut pe niciunul din voi mutilat dupa ce tavalugul a trecut si sunteti sunteti recompensati de societate mai bine decat majoritatea categoriilor profesionale.
Adevărul este că, în acest moment, Crin Antonescu a pierdut tot. Şansele să mai revină în politica mare sunt extrem de mici. Din acest punct de vedere, nervozitatea lui este de înţeles. Nu-i înţeleg pe adversarii domniei sale, care, cu un sadism de o sălbăticie extremă, îi răsucesc cuţitul în rană. Un gest iraţional din punctul meu de vedere, având în vedere faptul că nu este indicat să te lupţi cu un adversar care nu mai are nimic de pierdut. Aşa spun legile războiului. Iar el nu mai are nimic de pierdut. Adversarii săi, din nesăbuinţă, cred eu, îl împing să facă gesturi extreme; de exemplu, să devină un kamikaze: eu pier dar vă iau cu mine. Şi ce-ar putea să facă? Păi, de exemplu, să deschidă larg uşa budoarului politichiei dâmboviţene, pe modelul Edward Snowder… A fost la masa Marilor Păpuşari, ştie cum se face un personaj, fiind beneficiar direct, ştie cum se distruge un personaj, astăzi joacă un rol principal. Poate este bine să afle şi electoratul, i s-ar deschid nişte orizonturi. Iar spovedania trebuie să înceapă cu mea culpa, că nevinovat, nevinovat nu este, şi să continuie cu date, nume şi fapte. Iar când spun că este vinovat, mă gândesc la faptul că, la un anume moment, a achiesat la nişte practici. Păstrând proporţiile, să ştiţi că şi mafiei italiene tot de la o spovedanie i s-a tras (Tommaso Buscetta care nu mai avea nimic de pierdut, fusese prins de autorităţi şi condamnat la moarte de Mafie).
Este în stare Crin Antonescu de o spovedanie completă? A dovedit că da. A fost capabil să pulverizeze propria statuie, de ce n-ar fi în stare să-i pulverizeze şi pe alţii? Presupunând că are cu ce… Se spune că un sinucigaş este mai periculos decât un criminal, pentru că primul nu preţuieşte nici măcar viaţa sa.
Pentru aceste considerente, spun încă o dată, nu-i înţeleg pe adversarii din afara PNL-ului ai domnului Antonescu. De ce să joci ţonţoroiul pe un om căzut? Ce foloase speri să obţii? Mai ales că poporul ăsta empatizează cu victimele. Oricum, curând, Crin Antonescu va fi executat de către liberali. Şi aleluia.
Eu rămân un admirator al omului politic Crin Antonescu şi consider că a făcut ceea ce trebuia să facă.A pierdut pentru că nişte aliaţi i-au tras preşul de sub picioare, în mod mişeleşte.Tipic românesc.
Încep să fiu sceptic cu privire la unificarea Dreptei, Monica Macovei a început să vorbească… Şi o face înveninând tot ce prinde.
@demostene: zic sa vorbiti despre salariile noastre (nu am idee de unde stiti cat castig eu, da’ ma rog…) si/sau recompensele pe care ni le-ar acorda npua sanatatea dupa ce treceti, in prealabil, prin cosmarul unui proces cu Fiscul sau, dupa caz, al unor dosare penale. si, eventual, dupa ce vedeti, spre exemplu, la finele anului fiscal, cat dau eu la stat sub forma de impzite/taxe/TVA.
Si cum s-a zis intotdeauna ca Rusia minte spunand adevarul, ma gandesc ca poate o fi si cazul asta: doamna Vicky Nuland, nascuta Nudelman, s-a apucat intr-o noapte cu luna de dat telefoane peste ocean si astfel au aflat si domnii Traian Basescu si Crin Antonescu ca domnul Crin Antonescu nu mai candideaza. De ce sa vii, sa zbieri si sa bati cu pumnul in biroul cuiva daca poti sa dai un telefon si sa rogi frumos, nu?! Stiti ceva, domnule Ciutacu? Pariez ca varianta asta e cea mai aproape de adevar.
@Victor Ciutacu La Mihai Gadea si Mircea Badea nu pot posta, pentru ca sunt deja cenzurat pe paginile de facebook ale respectivilor. Iar Radu Tudor nu aproba comentariile care fac referire la propaganda Antena 3, desi este evident ca asta face de o buna bucata de vreme incoace. Apreciez macar ca aveti decenta sa ma lasati sa ma exprim si ca imi raspundeti la postare.
In legatura cu Crin, adevarul este ca orice ar face sau ar fi facut, planul era deja facut sa se dea il el de Antene si RTV. Inteleg ca va faceti meseria si ca sustineti pozitia unui trust ca angajat, care incaseaza un salariu. Sunt absolut convins ca nu credeti o iota din ceea ce trebuie sa marketati acum din punct de vedere mediatic.
Oare Crin Antonescu s-a schimbat sau pozitiile exprimate in media la adresa lui s-au schimbat? Am informatii din cadrul USL inca de dinainte de schimbarea pozitiei oficiale a Antena 3 conform carora Crin Antonescu stia ca nu va fi sustinut de PSD la prezidentiale. Deci nicio surpriza aici. Nicio surpriza nici macar in tabara lui Ghita si RTV. Surpriza si mahnirea mea este in legatura cu Antena 3, intrucat mereu am considerat ca jurnalistii de acolo sunt onesti si ca lupta impotriva lui Basescu. Sunt telespectator fidel al Antena 3 de pe vremea cand invitat la emisiuni era Octavian Paler. Ce vremuri… Nu ma asteptam la asemenea atacuri abjecte ale lor la adresa lui Crin. Daca ne uitam insa la cronologie, ne dam seama ca ele au survenit dupa ce Crin nu i-a mai inghitit pe cei din PC, partidul acela de sub 1% cu pretentii de vicepremier.
Totusi, daca avem memorie, ne dam seama ca Mircea Badea a mai facut asemenea jocuri murdare la adresa lui Crin. Dincolo de faptul ca este un om inteligent, se pare ca MIrcea Badea nu se da in laturi de la abjectii. In 2009 il ataca pe Antonescu pentru ca a declarat ca il apreciaza pe Tudor Chirila si considerandu-l hippiot. Mai poi, Crin devenise idolul sau, pe care il lauda pe blogul personal ca ar fi samurai. Dupa care, dintr-o data, Crin este iarasi un nenorocit si vezi-doamne, are intelegeri ascunse cu Basescu. El, adica singurul care a luptat in mod autentic cu Basescu si a militat pentru referendumul de suspendare.
Foarte stanjenitoare si reactia lui Victor Ponta, conform careia in Europa tradatorii sunt primiti dar sunt dispretuiti precum si in Romania. Dincolo de faptul ca Crin nu a tradat pe nimeni, ci a fost tradat, este cel putin amuzant ca cineva care a acces la putere prin intermediul traseistilor politici din UNPR sa vorbeasca despre tradatori. Chiar si in momentul in care vorbim, Gabriel Oprea este ministru de interne si vicepremier, in timp ce partenerii de guvernare ai lui Boc fac echipa cu Ponta in guvernul Ponta.
Despre intelegeri cu Basescu, e tardiv sa vorbim. Coabitarea si implicit relegitimarea matrozului, precum si numirea procurorilor lui Basescu sunt actiuni politice ale lui Victor Ponta, nu ale lui Crin Antonescu.
@ Intrigat
Cu tot respectul, care-i relevanţa faptului că Nuland s-a născut Nudelman? Nu suntem toţi aşa de subtili…
@constantin: nici o relevanta, da-i un mod de viata sa fie de vina evreii pentru toate relele planetei
@Vulpescu Victor: intelegeti prost si, fiindca prezumati ca sunt un ticalos fara convingeri, e ultima postare care va mai apare aici. nu ma deranjeaza parerile contrare celor pe care le emit eu public, da’ sa ma ia lumea de lepra fara ca eu sa fi demonstrat vreodata ca merit asta chiar nu accept
@Victore,
Nu m-am referit la tine special ci in general la tagma moderatorilor tv care au salarii mari.Am tras aceasta concluzie observand ce se vehiculeaza in presa ,vazand in realitate ce masini au, ce proprietati au sau ce concedii isi permit acesti moderatori.Toate acestea denota bunastare materiala.Daca gresesc cu aceaste afirmatii imi cer scuze.
Nu cred ca e cazul sa povestim ce salarii mizere sunt in sanatate sau invatamant si ce inseamna sa activezi zilnic in acest sistem.Nu cred ca e cazul sa povestim degaradarea totala in care se afla spitalele din Romania.Tu cel putin ai puterea sa te lupti cu Fiscul.Un profesor titular cu 15 ani vechime care are un salariu de 1200 lei net, nu cred ca se poate lupta cu Fiscul sau sa sustina un proces ,mai ales daca are copii.
@demostene: puteam sa aleg si eu sa predau UTLM prin vreun liceu industrial. aveam si pregatirea, si oportunitatea. da’ am avut alta chemare, m-am batut sa razbesc si – de bine, de rau – mi-a iesit. nu compar meseriile, nu compar incarcarea, nu compar nici veniturile. parintii si soacra mea sunt pensionari cu studii superioare si multe, cumnata-mea e bugetara. stiu bine ce venituri au, nu traiesc pe un norisor pufos
Lucrurile sunt mult mai simple: A3 si RTV l-au atacat, el a raspuns. Atacurile celor doua televiziuni au fost indreptatite sau nu? Atacurile lui Antonescu au fost indreptatite sau nu? Ce surpriza…raspunsul va fi dat in functie de preferintele politice ale fiecaruia.
Exista o dilema: nebun sau corupt?
Acum stim: atat de romanescul:tradat/mazilit.
Raspunsul asta are avantajul ca in diverse perioade/contexte rareori da gres.
In alta ordine de idei, vreau sa te felicit: desi “arogant si genial”, ti-ai mai redus din primul atribut, fara sa il diminueze pe al doilea :). Si asta ti-a priit.
total de acord cu Vulpescu
Dupa tot circul asta cu Klaus mi-a venit o idee.Eu te propun pe tine antrenor la Real si tu pe mine,antrenor la Barcelona!Klaus e dispus,eu sunt dispus,tu?:)
D-le Ciutacu, am o curiozitate: de ce a plecat Niels Schneker de langa Antonescu? Nepotrivire de caracter? Tradare?
Eu am impresia ca acum ceva timp s-a intamplat unul din doua lucruri:
1. Un fulger l-a lovit pe Antonescu si tot ce era frumos, apreciabil si de buna calitate s-a transformat, subit, in ceva urat, criticabil si de proasta calitate.
2. Un fulger v-a lovit pe voi, jurnalistii anti-basisti, si ati constatat, in sfarsit, ca tot ceea ce voi credeati ca este frumos apreciabil si de buna calitate la Crin este de fapt ceva urat, criticabil si de proasta calitate.
Mai nou vad ca epitete ca demagog, incompetent, puturos, chiulangiu, etc. nu mai sunt criticabile; au devenit, subit, la moda.
Poate mai vine vreun fulger si va loveste fie pe voi fie pe Ponta si veti vedea si veti mediatiza si cealalta fata a Primului Plagiator al Romaniei.
daca in ceea ce-l priveste pe giac, schimbarea de atitudine este legata de un ordin… tipul fiind agatat de mult…fapt confirmat… nu spun de unde,si de cine, persoana sensibila… deocamdata nu mi-e prea clara, schimbarea intempestiva a fostului viitor presedinte, dar inclin sa cred ca faptul este legat atat de o afacere de coruptie sau mita, gasita de basesc cat si de un interes material personal al crinului pe undeva pe la ue…totusi tipul a pus botul ca rata la muci, iar acum constata ca din cariera lui s-a ales prafu’. si acum o intrebare, cat mai poate trai un cadavru politic?
@Victor
Foarte bine si felicitari ca ai reusit si ca ai ales ce ai ales.Totusi nu exista moderator in Romania care sa nu faca politica televiziunii in care activeaza.Unii o fac moderat si incearaca sa se apropie de adevar ,incearca sa expuna ceea ce gandesc (cat le permite cenzura televiziunii)iar altii o fac agresiv,obedient, fara scrupule.Eu am vrut sa spun ca in ambele tabere sunt moderatori care dau de inteles ca ei detin adevarul ,ca sunt impartiali si ca raul exista numai acolo unde critica ei.Prima categorie de moderatori nu este de condamnat pentru ca deocamdata la noi alta forma de exprimare care sa aiba rezonanta nu exista si daca nu ar fi ei nu am putea intelege ce se intampla nici cat putem in prezent.
La noi daca o televizune sustine un lider de partid sau un partid si liderul greseste grav ,lezeaza intereseul national sa zicem ,aceasta nu va critica liderul respectiv sau o va face minimal incercand sa minimizeze fapta respectiva.Sau invers, daca cei pe care-i critica fac un lucru corect ,bun pentru Romania, nu vor mediatiza sau daca o vor face vor incerca sa minimizeze pe cat posibil realizarea respectiva.
De ce un patron de televiziune face politica unui partid ?Pentru ca are interese uriase legate de acel partid.Nu doresc ca in televiziunea lor sa se faca o prezentare corecta a realitatii pentru ca oamenii sa-si poata decide soarta in cunostinta de cauza ,ci opteaza pentru manipulare si propaganda. Scopul televiziunilor din Romania, fara exceptie , este financiar si nu de drenare a societatii.
Romania are probleme imense .Politicienii nostri in loc sa le rezolve stau toata ziua la televizor sa se certe. Suntem tara din UE cu cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor europene.
@bigradu: unde m-ai citit/auzit tu pe mine, ziaristul antibasist, folosind epitetele mai sus amintite la adresa lu’ Crin? si, de asemenea, astept un link unde-l proslavesc pe Ponta