Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Dulce ca mierea-i gustul revanşei…

Dulce ca mierea-i gustul revanşei…

Nu-i nici un secret în mica şi meschina noastră lume că, la evenimentele importante, Realitatea TV se mişcă mai bine decât Antena 3. Trebuie să fii orb să nu reuşeşti să vezi asta. Regula a fost respectată şi la alegerile europarlamentare, zi în care, absolut pe merit, televiziunea trustului eolian şi-a dominat copios concurenţa la audienţe. Şi la calitatea programelor, dacă stă să mă întrebe cineva pe mine, privitorul. Fiindcă, pe lângă cheltuieli, Realitatea TV are viziune, coordonare, viteză de reacţie şi dorinţa de a ieşi din banal. Stare de fapt pentru care merită felicitări.

Show-ul nostru de seară a fost singurul care, după o zi umilitoare, a mai spălat ruşinea postului. Dar, asta-i viaţa, ne bazăm (sau ar trebui s-o facem) pe echipa de la ştiri, recent premiată de breaslă pentru înaltul profesionalism. Iar premianţii au ratat cu graţie şi fără apăsări profesionale cel puţin trei momente importante de live: sosirea şi declaraţiile lui Traian Băsescu la sediul de campaniei al fiicei sale, revenirea în partid a Elenei Băsescu, reacţia lui Gigi Becali după confirmarea alegerii sale ca europarlamentar. Dincolo de impotenţă, prestaţia publică a televiziunii e minată (şi) de orgolii prosteşti. Care te fac pe tine, televiziune de ştiri, spre exemplu, să ignori informaţia că EBA se pronunţă, în plină campanie electorală pentru legalizarea drogurilor uşoare sau, mai nou, ştirea că premierul jigneşte, cu instrumentele tale sub nas, un jurnalist (absolut întâmplător, de la tine din trust).

Aseară, din fericire, n-a fost nevoie decât să ne bazăm pe noi. Şi pe cuvânt că ne merge al dracului de bine pe cont propriu. Cifrele pe care le-am postat spun multe…

P.S. Pentru rigoare, Antena 1 a dat ştirea şi chiar cu aplicaţie şi profesionalism.

UPDATE: În noianul de flegme, această reacţie mă întăreşte; pentru că-i sinceră. Şi mă surprinde plăcut că s-a mişcat CRP. Cu judecata mă mai gândesc

PRECIZARE DE FINAL: Nu plec la Realitatea, fals îngrijoraţii de viitorul meu pot dormi liniştiţi. Sau, ca să fiu (conform obişnuinţei) extrem de riguros, pur şi simplu, nu intenţionez s-o fac. Sigur, unii pot încerca să mă împingă din spate, dar mă pun cu mâinile-n tocul uşii şi mă ţin băţos pe contract. Pentru că mie, ştiu că deranjează asta în stratosferă, chiar îmi pasă de trustul ăsta.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

103 thoughts on “Dulce ca mierea-i gustul revanşei…

  1. m-am uitat aseara la Sinteza Zilei si nu am inteles ce cauta Sorin Rosca Stanescu acolo. Dumnealui nu stie ca Institutul de Marina e o UNIVERSITATE?? De unde absolventii ies licentiati in diferite specializari, cum ar fi hidrologie si pot practica mai multe meserii??
    Rosca Stanescu pune in carca facultatii mitocania lui Basescu? De vina e mediul “marinaresc” in care Basescu a activat mult prea putin? Sper ca nu era serios Rosca Stanescu. Iar pe Boc il pune in opozitie? Un cult cu 2 doctorate luate pe merit, nu? Dumnezeule…

    apropo, nu pot posta pe forumul Sinteza Zilei. Pe motive in realitate straine de mine, mesajele imi sunt respinse “din cauza limbajului obscen”…??? nu cred ca am avut vreo virgulita obscena, dar fie.

  2. Stimate Domnule Ciutacu
    Cum se face ca nici Realitatea, nici Antena 3 nu au suflat o vorba despre incheierea si punerea in aplicare a retrocedarii Parcului Tineretului (stiti afacerea mai veche in care Camelia Sprânceana-judecatoarea lui Constanda-, fosta sotie a interlopului craiovean Samir Sprânceana, a pus-o in posesie pe o anume Marioara Micsunescu cu o suprafata de 20.100 m.p. de teren chiar in inima Parcului Tineretului)? Este o hotie, o marsavie, o ilegalitate inca de la inceput, dar nu despre asta as vrea sa va avertizez acum (ar mai fi de adaugat ca cei care au fost demolati au primit compensatii in bani, locuinte la bloc, deci nu au dreptul de a cere retrocedari), ci despre faptul ca hotia (nu-i spun retrocedare pentru ca e) e pe cale sa se intample.
    Fara sa vorbesc de ilegalitatile si grosolaniile pe care individa le-a facut, o sa ma refer acum numai la bomboana de pe coliva: nu s-a multumit cu o zona neamenajata a parcului unde cresc tufisuri si iarba, vrea o parte care-i ingrijita, unde-s tei de 15-20 de ani, alei betonate, iluminat public, arbusti decorativi, spatii de joaca pentru copii…deja s-au scos bancile, garduletele, urmeaza sa fie taiati copacii… stiu toate astea pentru ca locuiesc intr-un bloc de langa parc.
    Eu m-am saturat de ticalosi si netrebnici si vreau sa fac ceva nu sa-mi plang de mila.
    Prefer sa ma gasiti legata de un copac decat sa-mi vad copiii printre cioturi de copaci morti, moloz, praf si noroi ! Va rog sa ne ajutati, stiu ca devin obraznica dar mai stiu si ca mai exista o mana de oameni inimosi in tara asta. Va multumesc
    P.S. Noi facem miting de protest sambata, de la ora 10, o sa actionam si in justitie, dar nu ne strica si o mediatizare in presa

  3. lipsa de fair-play a celor de la stirile a3 vadeste ca dincolo de ineficienta, unii sefuleti de acolo sufera la greu de invidie si le tzatzaie curul ca se va trezi cineva si ii va intreba de ce is incompetenti…
    parca imi aduc aminte si de editorialul din jurnalul national al raduleascai, care nici ala nu mi s-a parut ok sa apara (mai ales ca textul respectiv, dpdv jurnalistic, era orice numai editorial nu…)
    ce naiba, in trustul mogulului e la fel ca in arena, tre sa va sfasiati intre voi?

  4. Credeam că sunt defectă, dar -în sfârșit- m-am liniștit. Am văzut cât de mulți suporteri are „partea masculină” din Antene. Începusem să mă suspectez de ginefobie pentru că ori de câte ori le văd pe „distinsele” DANA GRECU, GABI FIREA , PAULA RUSU și mai toate„colegele” Dvs. de trust, îmi vine să arunc televizorul. De-ndată ce devin moderatoare ,unele duduițe foste cititoare de promptere se metamorfozează în niște deontoloage isterice, afectate ,pline de ifose,care nu au pic de respect pentru invitați și nici pentru noi, telespectatorii.Vorbesc mult,prost și fără rost,în detrimentul timpului alocat invitaților.Dacă nu ar fi bă-eții de bă-eți de la Antena3 (M.GÂDEA, V. CIUTACU, M. BADEA, R.TUDOR) și ALINA PETRESCU, jur că nu aș comuta de pe CNN,Euronews și unele posturi italienești.Cât despre Realitatea…nici nu știu dacă o mai am pe telecomandă…

  5. mos califar este oligofren. realitatea bate antena3 la orice ora?!?! si spui asta exact sub audientele care arata contrariul ?!?!? mos rahat, iti curge scuipat din gura de prost?

  6. victor, vezi ca vaca asta intitulata corect Nu.sNormala are tema sa ne-o dea prin goarna. am despripasit-o si de pe forumul antenei1 si de pe blogul meu.

  7. Ordinea Zilei + Sinteza+ Gura sint inca stalpii de sustinere ai Antenei 3…Nu si Gabi Firea,pacat de ora extraordinara pe care o ocupa.Emisiunea ei ar trebui sa se numeasca ” Diareea verbala a Firei si cele 5 minute acordate invitatilor sai “.

  8. D-le Ciutacu esti dinamovist ca si mine , si te apreciez pt . asta , dar , in schimb esti prea aservit intereselor antipaticului , broscoiului astuia de voiculescu , prea stai capra la el .Avea dreptate si Boc , la intrebarile nesimtite pe care i le-ai pus , oricine rabufnea in direct , macar el a avut bun simt si a zimbit . Asta e intrebare la dumneata – adica cum sa nu mai ia impozite ? Daca era asa , cum mai invatai tu la scoala , ce era gratuita , etc .

  9. Motto: maimuta, cu cat se suie in palmier, cu atat nu-si da seama cat de urat i se vede dosul.

    Buna seara, d-le ciutacu.
    Personal, nu sunt un fan. tv-ul ma lasa absolut rece, timpul meu e mult prea pretios.
    Dar aseara am hotarata sa jertfesc doua ore si sa zappez pe diverse programe, ca doar e pe banii mei tot circul( panem et circum, vox populi, vox dei!).
    Asa ma aterizat la d-l Gadea si am vazut toata faza cu boc.
    Ca si contribuabil salariat si platitor de taxe aditionale statului din cauza altor diverse reguli, consider ca noi romanii, in general, si ziaristii romani, in special, trebuie sa ceara demisia acstui personaj sinistru; sau, daca vreti ceva mai radical, sa nu mai dam bani la stat, ceva…
    personal, personajul mi se pare deosebit de ridicol, un menestrel de casa, care acum vreo cativa ani facea deliciul la Leno si alte show-uri cu cazaturi pe scari in direct la ore de maxima audienta…
    Cu datul in judecata nu rezolvati nimic; lupul isi schimba paru’, dar naravul ba. Supunerea la cazne…vorba cuiva, taie, pune sare, mai da-i cu piper, baga-l la fum cu ardei iute…mi se pare mult mai productiva.
    Nu cred ca personajul are sange in cravata(sunt multi lasi in toate domeniile) si, probabil, in particular, ne va trimite pe toti, inclusiv pe dumneata, la toate originile materne si paterne.
    Anticipandu-i elucubratiile, ii atrag atentia ca poporul asta si natiunea asta din care se trage este mai elegant si sper ca-i va da o trimitere la maternitate, s-o caute pe mama domniei sale…Domnule Ciutacu, la final,
    drept consolare si imbarbatare( nu ca ati avea nevoie), spun si eu ce spun un om mult mai destept, anglo-saxon pur-sange, Winston Churchill: ” Daca un tip se impauneaza in fata ta cautand a te impresiona, imagineaza-ti cum ar arat stand pe toaleta, constipat de trei zile”.
    Cu stima, Radu, Slatina, Olt, Romania – mama, pe ce maini ai incaput.

    PS.Nu mi-am data seama si am postat la un articol de ieri, n-am urmarit VB de ieri, o s-o fac azi.
    Cat despre firea poporului roman, in particular, si a natiunii romane, in general, nu cred ca suntem noi, cei ce postam, cei mai indreptatiti sa vorbim. Eu cred ca sub poleiala asta nenorocita de manele si alte tampenii exista la romani o zona profunde, densa, plina de substanta, adica, mai pe romaneste spus, romanul nu piere din noi.
    Chiar si la uscaturi…

  10. antena 3 cea mai tare, fără alte comentarii, sunt oameni unul şi unul care fac lucrul acesta, începându cu ciutacu, gâdea, cristoiu, radu, şi lista continuă, cei mai tari oricum, ţineţi tot aşa şi spuneţi lucrurilor pe nume că de aia e democraţie

  11. victor: corect pana la virgula tot ceea ce-ai spus despre antena si e MERITUL TAU c-o recunosti, pentru ca nu vad pe altul din trust s-o faca. din pacate, contraperformanta asta se trece in contul lui gadea, care vad ca nu se grabeste s-o deconteze.

    ps: ma bucur ca dl. badea isi face timp sa citeasca blogul tau. asa ii pot da un sfat (e gratis, asa ca poate fi si prost…): uita-te, baietel, la emisiunile tale mai vechi (eu, una, mi-am pierdut ORE DIN VIATA urmarindu-te pe cand te produceai dupa 1 noaptea), compara-le cu cceea ce produci acum si TINE MINTE CE TI-A SPUS TURCESCU.

    saru’ mana.

  12. Victore …Avea dreptate Boc ….Cum iti permiti sa glumesti cu cititorii tai blogheri ?
    Nici nu au citit tot comentariul tau si au pus Bocul …fara sa se mai uite si pe grafic ,unde ai incercuit ca la scolari ceea ce era de demonstrat …
    Iata ,de aia cred ca la alegeri au iesit Becali,Vadim si EBA….care sunt ironiile mai mult sau mai putin subtile dintre cei care vor ,merge la Bruxelles …ironii native ale naturii din care romanii nu inteleg nimic ..si de aia voteaza cu ei ,raportandu-i mereu la ei insisi ….

  13. Stimate Victor Ciutacu,

    Vă supun atenţiei d-voastră în calitate de “derbedeul dracului”, precum şi tuturor “măi, animalelor”, “găozarilor”, “ţigăncilor împuţite”, ochelariştilor, celor cu barbă, supraponderalilor, tonomatelor, lista putând fi completată cu experienţa fiecărui plătitor de taxe şi impozite din cei 72, 77% nevotanţi, deci inexistenţi pentru guvernanţii şi politicienii noştri.

    Propun înfiinţarea P.R.O.S.T.-ului, adică a Partidului Românilor Obişnuiţi Să Tacă, un partid care nu va funcţiona pe bază de carnet de membru, fără cotizaţii, fără structură şi infrastructură, fără program, fără ideologie.

    Motto: De 20 de ani aţi votat bine şi a ieşit prost, e timpul să votaţi P.R.O.S.T. şi, poate, va ieşi bine!

    Nu putem să garantăm nimic, dar asta înseamnă onestitate, pentru că nu facem promisiuni.

    Până acum ceea ce s-a votat au fost personalităţi propuse de ei, între ei, fii şi fiice de ei, nepoţi de ei, şoferi ei, sau ai lor, amante şi amanţi, dorobanţi, dar necombatanţi, generali pe puncte, foşti primari, gimnaziali, liceali şi chiar universitari fără universalitate, dar cu versatilitate, masteranzi cu sucesuri multiple, doctoranzi cu serviciuri triple…

    Propun ca alegerea candidatului pentru preşedinţie să fie rodul unei opinii dintr-o agora modernă şi dacă trebuie spectacol de ce să nu apară acest candidat al p.r.o.s.t-ilor in urma unui show televizat, pe baza unei emisiuni de tipul Donald Trump, “Ucenicul”.
    Ce avem de a pierde?
    Să fie mai băutor, mai marinar, mai comunist, mai ateu, mai îngâmfat, mai agramat, mai servil, mai răzgânditor din fire, mai debil?
    Nu cred.

    Lăsând sarcasmul deoparte – deşi cred că nu e descrisă decât realitatea (chiar şi TV), bădărănia poate fi învinsă numai cu ajutorul unei fişe robot pe care să o concepem ca un chestionar pe net: Cum aţi vrea să fie preşedintele celor 72,77% P.R.O.S.T-i?

    Un p.r.o.s.t.

    In incheiere, doresc sa imi permiteti sa raman anonim si comentariul nu tin sa apara pe blog, ci sa incercati sa dati o forma viabila la ce e mai sus…
    in rest, oricand, conversam cu placere pe e-mail.
    cu consideratie,
    acelasi p.r.o.s.t.

  14. Asa e viata. Nedreapta. Unii se bat pe rating, dar de castigat castiga Vadim, Becali, etc. Toate televiziunile, la un loc, nu fac doi bani vechi daca nu reusesc decat sa se mangaie pe burta si sa ragaie satisfacute de ratingul servit de bizoni.

  15. @ robert
    – de unde naiba tragi tu concluzia ca ciutacu vrea tabloidizarea stirilor a 3; eu am inteles ca vrea promptitudine, dinamism, eficienta, profesionalism, “nas pe subiect” etc (probabil ca ne uitam la meciuri diferite…

    chiar sa fi fost a3 campioana la stiri, aceste tinte sunt absolut normale; profesionistii vor mai mult si mai bine – trantorii dorm

  16. Jupane derbedeu, stirea aia cu Baselu plus ailalta cu “copilul” de ce vor fi fost importante? Ti-au provocat vreo surpriza orgasmica? Mie, nu.

  17. @ Johnson : Excepțional titlul pe care l-ai dat emisiunii GABRIELEI FIREA. Te rog să cauți ceva la fel de inspirat și pentru Ordinea zilei…Urăsc talk-show-urile în care întrebările și comentariile personale ale unor tute izmenite sunt incomparabil mai lungi decât răspunsurile invitaților.Și nu pentru că aceștia din urmă nu ar avea lucruri remarcabile de relatat, ci pentru că ele se cred miezul din dodoașcă și trebuie să se orgasmizeze în direct.

  18. @everybody: v-as fi recunoscator daca nu mi-ati mai jigni colegele

  19. pt ion ionescu de la brad
    din ce tara europeana veniti si in ce tara europeana mergeti si aveti internet free? anul trecur am colindat prin europa si m a surprins faptul ca in orice hotel mare, mic sau pensiune internetul ori nu exista ori te costa destul de mult ca sa renunti. singurul loc unde am reusit si noi sa navigam gratis a fost in luxembourg pe strada.
    nu spun ca acolo nu e bine, nu ma intelegeti gresit dar lipsa internetului ne a incurcat destul de mult in stabilirea traseului si in comunicarea cu cei de acasa.

  20. Victor Ciutacu:”pentru ca postul ala de super-nisa nu SE concureaza cu nici unul”

    Atentie la “succesuri” dle Ciutacu!

  21. Victore, verifica asta: EBA a obtinut semnaturi “fortate”: la RDS au venit sefii si i-au fortat pe angajati sa semneze. Sursa sigura (angajat).
    Verifica asta, te rog!

  22. victor daca te grabesti la M’MONIS este mare sarbatoare se aniverseaza ziua lui don’videanu este si’d’d’ul boc” si poate aterizeaza si base ia verifica

  23. pot sa spun si eu ceva? vreau sa ma bucur impreuna cu voi de asta.
    Domnul Mircea Geoana a redevenit omul pe care cu totii l-am admirat in timpul mandatului de Ministru de Externe. Ma bucur pentru asta. In sfarsit este el. Bravo pentru ca a avut puterea sa se redescopere dupa ce se pierduse in discursurile populiste. Multumesc Domnule Mircea Geoana pentru ca mi-ati devenit model.

  24. Mama lui Vladut si sotia lui Victor , ma face sa ma intristez pentru ca-mi aduce aminte de durere.
    Si nu-mi place asta, dar are mare dreptate.
    Dumnezeu sa va binecuvinteze.

  25. Un mic fault la gioalele cuiva din trust ? O clipa de sinceritate ? N-avem de unde sti . Dar putem banui ca printre unii angajati ai mogulului s-a auzit azi clasica sintagma : “derbedeul dracului” .

  26. Victor Ciutacu, revin, dar schimb tonul pe pozitia SERIOS. Citesc in multe locuri despre atitudinea incalificabila a premierului fata de “Victor Ciutacu”. Si cred ca e gresit. Formula asta consacra ideea ca Boc are ceva punctual cu Ciutacu. Eu cred ca mitocania tovarasului premier se manifesta la adresa unui ziarist. S-a dat in fapt fata de Victor Ciutacu, dar simt ca are aceeasi atitudine fata de toti cei care nu sunt lingaii lui si ai lu’ Dom’ Comandant. Nu-s eu Mama Omida, dar zic.

  27. Iti pregatesti plecarea la Realitatea ? si acuma is simpatici eolienii?? ca asa miroase lauda asta gratuita….m-ai dezamagit si tu ciutacule

  28. Est putin rautacios Victore, i-ati batut acolo unde ii bateti de obicei la discutii si scandaluri ca intre orele 20:30 – 21:30 chiar cand se dadeau datele importante v-ati furat-o, v-au batut destul de binisor.

  29. Horya si Nastase era bine vazut ca ministru de externe. Acum si Diaconescu e ok, singurul ministru capabil, parerea mea.
    Dar politica interna…

  30. @victor
    eu ti-as fi si mai recunoscator, daca regula cu jignitul s-ar aplica tuturor, inclusiv lu’mircea badea( vezi 2 comments mai sus)

  31. @mirko: ai dreptate, dar, daca aplicam la sange aceasta regula in posturile dedicate conflictului cu Boc, banam jumatate dintre oamenii care au scris. adica pe aceia care m-au jignit pe mine. e exceptia care confirma regula.

  32. Am ajuns sa vedem si asta…
    Detronat Dl Vadim de madam Ritzi la capitolul
    logoreeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ?????????????
    Diferenta consta in continut. Mare diferenta.
    Trebuia schimbat numele emisunii din sinteza zilei in VORBE GOALE CU madam RITZI.

  33. Felicitari si voua si concurentei. Pana la urma nu dau doi lei pe graficele alea. Important este ca lumea sa fie informata si sa aiba de unde alege 😉

  34. Apreciez echidistanta si fiindca n-am mintea unuia pe care altii l-au descris pe messenger ca “paranoic” o sa raspund cu o placere diabolica.

  35. Explicatia faptului ca RTV “bate” A3 pe intreaga zi e foarte simpla, si ati gasit-o Dvs. in urmatoarele argumente: “Fiindcă, pe lângă cheltuieli, Realitatea TV are viziune, coordonare, viteză de reacţie şi dorinţa de a ieşi din banal”. Ii “bateti”, in schimb la analize, la interpretari, desi si in aceasta privinta RTV nu duce lipsa de cativa oameni bine-pregatiti. Pregatiti, pot fi ei si in sensul bun si in sensul rau al termenului. Cred ca la RTV se pune pret mare pe imagine, si pare o televiziune de forta, iar A3 una prea sobra. Acu’ nici eu nu stiu cum e mai bine: cu stiri livrate proaspat si frumos ambalate, sau cu analize si comentarii pertinente si bine documentate.
    Din partea mea: Spor la treaba!!! 😉

  36. Oana Dobre o sa ti manance capul. Tu te ai urzicat pe Boc dupa intrebarea Oanei Ce dracu o tot chemati pe aia in emisiuni ziarista lui peste.Cand este ea invitata audientele sunt mai mici la antene

  37. Mi-a placut foarte mult cum ati pacalit iarasi timpul, difuzand rezultatele exit-poll-ului cu 2 minute mai devreme, respectiv la 20.58…doar, doar mai furati cateva puncte de la realitatea. Adevarati profesionisti. Bravo.

  38. Pai…din nimic, nu poti sa faci ceva si …gata!/
    Ce sa masori? Ce sa compari? E doar NIMIC!/
    E … diferenta dintre “0” si … “un pic”!/
    In doua vorbe, asta e REALITATEA!!!

  39. Atentie! Atentie! Domnu’ Ciutacu! Pai ce mai tu, te lauzi cu audienţa altora. Acu’ o sa spui că ai fost şi tu prezent în emisiunea lu’ Gâdea. Da’ emisiunea ta ce audienţă a avut? Postează şi asta!

  40. Zici că Antena e pe plus?? Hai, nu, serios? Asta mă umple de bucurie. Te superi dacă te citez mîine într-un mail către cineva d-acolo, din acvariul de la ştiri?

  41. Niciodata in indelungata mea viata nu am fost suspectata a dovedi apetenta pentru intalniri frivole sau nu, cu mai multi barbati intr-o noapte. Si totusi, de cativa ani, in loc a ma dovedi o gospodina serioasa, aliniata decent la standardele majoritatii romancelor care-si impart viata intre educarea manelisto-telenovelistica a copiilor si incasarea pe baza de grafic a dezmierdarilor pugilistice ale sotilor, eu am o singura grija: aceea ca la orele 21.00 sa ma infiintez in cel mai comod fotoliu si sa chinui telecomanda care nu mai pridideste in alergarea sa maratonista: Ciutacu, Gadea, Badea – triada de discipoli ai Mogulului, care-mi consuma noptile si imi asigura intregul confort spiritual. Nici macar ipotetic, nu vreau sa ma gandesc ca vreunul dintre voi ar hotari sa renunte la intalnirea cu mine! Daca vreodata veti cocheta cu ideea de a inceta emisiunile, ganditi-va si la cei care suporta povara disperarii, se ineaca in valurile de revolta, dar rezista cu stoicism, datorita panaceului administrat in doze suficiente pentru a ne asigura subzistenta intelectuala. Va saluta o….sublima anonima, punctuala in fiecare noapte. Asadar..pe diseara, domnilor!

  42. Felicitari pentru publicarea audientelor.
    Mircica le “da” numai cand ii “bate-ti !!!
    Bafta !!!

  43. @Mihai Ursu: nu trebuie sa ma citezi pe mine. bilanturile publice financiare ale societatilor comerciale sunt disponibile atat la Registrul Comertului, cat si la Ministerul Finantelor.

  44. Mersi de informaţie, la Londra ajunsese un tablou mult mai mohorît la mine, ceva în ton cu ploile din capitala bătrînului imperiu. Cred că înţelegi de ce nu mai pot continua discuţia asta în spaţiul public. 🙂 Adresa mea de mail o ai 🙂

  45. Doamne fereste!
    Asa de mult timp sunt lideri de piata “Acasa”?!?
    Trai-le-ar telenovele lor…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.