Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Dragă Crine, felicitări! Am fost dobitoc

Dragă Crine, felicitări! Am fost dobitoc

Voi folosi adresarea directă, din obișnuință, pentru ultima oară-n spațiul public. Încep prin a te felicita. Am și de ce. Ai obținut, la finele unei campanii în care te-ai bătut până-n ultima clipă, cel mai bun rezultat postrevoluționar al liberalilor.

Voi continua. Știu că nu-ți va plăcea. Dar cred că merită să ai răbdare până la sfârșit. Pentru că (nu știu dacă te impresionează, nici măcar nu mă interesează) vreau să-ți mărturisesc că am fost un dobitoc. Nu sunt original, dar Postelnicu a descris cum nu se poate mai bine starea prin care, după 20 de ani, am ajuns să trec și eu. Fiindcă mi-am asumat public (în direct, în fața unei audiențe-record, deși știam că Mircea are 10 puncte peste tine) susținerea ta și votul. Eu mi-am onorat promisiunea. Așa am fost educat, să nu las prietenii la greu, să respect cuvântul dat. Dar nu despre mine-i vorba. Revenim la tine. Să ne doară pe amândoi.

Nu mă erijez în reprezentantul celor 7% disperați care au dus (din motive exclusiv antibăsesciene, fiindcă ne lasă rece liberalismul pe care-l propăvăduiți voi la tv) partidul pe care-l conduci de la 15% la 22%. N-am fost nici măcar un bun comandant de grupă la pionieri. Deci îți scriu exclusiv în numele meu. Al celui extrem de dezamăgit de discursul tău. Care parcă ar fi fost scris de consilierii lui Traian. Mă lasă rece răfuielile tale cu Voiculescu și cu Vântu. Nu împart cu ei beneficiile activităților economice ale imperiilor lor, la fel cum nu voi împărți cu tine și colegii tăi roadele guvernării de coaliție la care oricum veți fi parte. Aș fi putut să mă fac că plouă și să nu reacționez la autovictimizarea ta prin culpabilizarea altora. Nici asta nu mă caracterizează.

Regret că-ți voi scrie tocmai eu ceea ce, probabil, nu ești încă pregătit să afli. Fără mediatizarea îmbelșugată de pe posturile mogulilor răi și fără oamenii care te-au enervat seara trecută în studioul Sintezei zilei, ai fi rămas ceea ce reușisei să devii pe cont propriu: politicianul simpatic, superficial, cu discurs impecabil, în veșnică opoziție (în propriul partid, față de propriul guvern, în raport cu puterea). Dar n-a fost așa! S-a pariat pe tine, atât individual, cât și în grup. Anumiți oameni (cărora, crede-mă, le era mult mai confortabil din punct de vedere al viitorului lor imediat să se prefacă a crede că Mircea e altrenativa) și, dacă vrei tu, în linia discursului băsescian pe care l-ai împrumutat, niște grupuri de interese (care au alte motive decât noi) te-au suspectat că vrei și poți depăși nivelul de speranță.

Ar mai fi multe de scris, domnule președinte, dar sunt extrem de obosit după o zi crâncenă și mai am de aprobat câteva zeci de înjurături de la cei nervoși că v-am susținut. Așa că nu-mi rămâne decât să vă urez sincer succes, dumneavoastră și partidului al cărui lider sunteți, în negocierea viitoarei coaliții de guvernare.

P.S. Dat fiind că încă mai cred că nu sunteți Traian Băsescu II, aștept de la dumneavoastră, domnule președinte, ca, după alegerea noului președinte al României, să vă respectați promisiunea de a demisiona din fruntea PNL.

UPDATE: În timp ce ziarul mogulului Patriciu şi-a făcut campanie publicitară în campania electorală anunţând că politica e murdară şi că nu mai serveşte, în trusturile mogulilor Voiculescu şi Vântu, candidatul prieten al mogulului Patriciu a fost cel mai mediatizat. E şi asta o nuanţă care-mi scăpase azi-noapte…

UPDATE LA UPDATE: În sfârşit, aud/citesc prima declaraţie fermă şi raţională. Nu şterge cu nimic flegma de aseară, dar măcar se comportă pragmatic.

LATE UPDATE: Rezultate parţiale, azi, 14:00: Băsescu-32,74%, Geoană-30,16%, Antonescu-20,24%. Exit-poll CCSB, ieri, 21:00: Băsescu-34%, Geoană-30,4%, Antonescu-22,4%. Cine/cui ar trebui să prezinte scuze?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

586 thoughts on “Dragă Crine, felicitări! Am fost dobitoc

  1. “Victore…pe cuvantul meu ca ai miros la caractere.”

    Are pe naiba, e ca si Crin, la fel de impulsiv. Crin era sub imperiul momentului, nu vad ce anume, pana acum, i-ar pune la indoiala caracterul. E un om normal, pacat ca am ratat sansa unui presedinte normal.

  2. Multumesc, Victor, pentru acest mesaj catre domnul Antonescu.
    Era ceea ce i-as fi zis si eu, un muritor de rand, dupa ce l-am votat crezand nu numai ca poate va ajunge in turul 2, dar si ca are potential…
    M-a dezamagit discursul ala de aseara profund…

  3. antonescu tocmai a declarat ca nu-l va sustine pe basescu,insa intrebarea ramane pt noi cei care am votat cu el:pe cine alegem dintre belzebut si azazel?eu zic sa stam acasa…

  4. Omul si-a clarificat pozitia din nou, nu s-a referit la voi , la profesionistii din trusturile de presa. A indicat destul de clar instituele de sondare care stim foarte bine ca sunt fabrici de cash in campanie. Asta e Romania si mergem mai departe, obiectivul principal e Basexu .O sa-l sustinem pe Geoana , chiar daca imi provoaca greatza. Evident nu fara conditii .

  5. Voua nu vi s-a parut in confruntarea celor 3 ca Dl Crin Antonescu semana f mult cu Dl Basescu in 2004? Mie personal, asemanarea mi s-a parut f evidenta si din acest motiv nu l-am votat pe Dl Crin, cu toate ca sunt un adept al doctrinei liberale. Il ascultam pe Dl Crin in confruntare si avea sentimentul ca repeta strategia lui Basescu din 2000, fiind f sigur ca “ulciorul merge de doua ori la apa”. Iar reactia de aseara a aratat dezamagirea ca nu a putut pacali cum a pacalit Basescu in 2000! Din pacate oamenii inca sunt sub “vraja” lui Basescu…Romanilor se pare ca le plac presedintii care se termina cu “escu”!

  6. @Mariu Mina

    cred ca principala conditie ce trebuie indeplinita pt ca Geoana primeasca votul nostru este sa-l numeasca pe Johanis prim-ministru

  7. Victor, in conferinta de presa de azi Crin a specificat clar ca se referea doar la manipularea sondajelor si nu la prestatia angajatilor trustului intact, carora le a multumit ca l-au ajutat. Ai puterea sa recunosti ca te-ai hazardat sa te dezici de un om doar pentru o declaratia facuta intr-una din cele mai proaste momente ale carierei sala politice? Sau daca a zis ceva de Voiculescu e dusman de moarte?

  8. pff… nasol.
    Este o naivitate ceea ce as dori, insa as vrea sa se retraga Geoana, in favoarea lui Antonescu :))
    Base il desfiinteaza pe Geoana in orice fel de dezbatere si, pe de alta parte, a alege intre Base si Geoana, imi provoaca o lehamite ce s-ar traduce prin a nu mai merge la vot.
    Tot vrea Geoana sa fie bine si sa salveze stratul de ozon.
    Nu ca Antonescu ar fi marea solutie a Romaniei, insa ar fi fost mult mai interesant( poate chiar mai eficace) ca presedinte, decat Geoana. In fond, toti sunt la fel de manjiti.

    Ceea ce mi se pare cel mai interesant: faptul ca, din masa votantilor, un procent foarte mare este dat de alegatori cu 4 clase primare, ori 10 clase.
    Avem ceea ce meritam?
    Daca, statistic sau real, masa alegatoare este aceasta, fara multa carte si usor de manipulat, atunci nu vad vreo sansa pentru Romania.
    asta e.

  9. Sunt disperati PDL-iestii ii baga Baselu in sedinta si ii trimite sa pregateasca vaporul de plecare.

  10. @Lu: da, el are voie tot, noi n-avem voie nimic. v-au spalat astia creierii.
    @costin: l-a si acceptat deja, e cu spatele la zid. tre’ sa dea tot. si o sa dea.

  11. @ Ana: “M-a dezamagit discursul ala de aseara profund…”

    Sunt curios ce te-a dezamagit la discursul lui de aseara? Pe domnul Ciutacu il pot intelege, dar pe ceilalti chiar nu-i inteleg.

  12. chiar daca realitatea.net a manipulat pe tot parcrsul zilei de ieri, Antonescu a gresit. dar nu ieri ci mult inainte. a gresit asumindu-si functia de presedinte al partidului pt. ca apoi sa lipseasca tot anul din viata politica. putea taxa la fiecare doua zile aberatiile guvernului dar n-a facut-o. a facut-o in schimb d-l Geoana, el parea a fi in opozitie. nici campania n-a fost grozava, exprimari de genul “nu vreau sa fiu presedinte cu orice pret” nu ajuta, chiar daca sint sincere!

  13. vorbeam de cifre. daca vrei putem vorbi si despre persecutii si fitile, dar acum e deja istorie. pe mine, de aseara, nu ma mai intereseaza cine iese presedinte. sa fie la ei acolo! Eu am votat pentru un candidat, nu impotriva altuia. E motivul pentru care nu merg la vot in turul 2. si asta e ultimul meu comentariu despre politica. Si ca sa ma iau si de Antonescu, ca tot e ultima data cand scriu pe subiect, pe mine m-a enervat azi, pe tine aseara. Eu l-am votat pe el. nici el si nici altul nu e stapan pe votul meu ca sa il dea la troc in turul 2. El poate da doar iluzia votului meu, atat!

  14. In tara asta un om tanar, un om educat, un om corect, un om muncitor si platitor de impozit la stat N-ARE NICIO SANSA! Asta e tara POMANAGIILOR, A ASISTATILOR SOCIALI, A HOTILOR, A PARVENITILOR, A MANELISTILOR, A PROSTALAILOR NEEDUCATI!
    In tara asta, acest neam, hoascele, puturosii si pomanagii mai SPERA CA DUPA 20 DE ANI SA VINA COMUNISMUL, SA – I CONDUCA ILIESCU SAU CEAUSESCU!
    E greu sa fii educat sa te duci la vot disciplinat!
    E greu sa lupti cu microbuzele si pomanagiii!

    GREATA, SILA, DISPRET!

  15. Si daca a facut declaratiile alea tocmai pentru a mai trunchia din electoratul lui basescu???

  16. De unde ideea ca presedintele trebuie sa fie un mare orator si unul care sa le-o zica!!Ii inteleg pe Badea sau Ciutacu ca isi doresc emisiuni de comentarii politice si la anul,dar noi ceilalti ce avem din gargara asta ieftina,ar trebui sa ne dorim un presedinte mut,dar cu initiativa,cu solutii,nu va suparati,dar de obicei cel mai bun elev al clasei e de obicei moartea pasiunii,baietii populari nu prea au cine stie ce note si ajung bodiguarzi de obicei.

  17. Dupa declaratiile sale naucitoare , presupunem ca dl “Cream” Antonescu a inteles ca e nevoie sa-si reconsidere pozitia … ca sa nu-i moara laudatorii !

    Cat despre prestatia ta de ziarist ta in campanie ..numai de bine !! Bravo

  18. Si nu are dreptate? Partidul-televizor si-a fabricat un prezidentiabil de nivelul intelectual si moral al mogulilor.

  19. sa nu fim naivi.nu mai avem nicio sansa,chia daca se da Crin cu Geoana.tot praful se va alege.nu va guverna Crin,asa ca…

  20. Domnule Ciutacu, am aflat din surse sigure cum s-a furat la greu la numararea voturilor……..pe multe buletine de vot CRIN era inlocuit, pe pozitia lui, cu BASESCU.
    Si la numarare, cand vedeai stampila, nu te mai uitai daca era CRIN sau BASESCU, toate mmergeau la Marinar !
    Te rog sa verifici!

  21. Subsriu la cei multi care au votat cu Crin si nu merg in turul II. Ba mai mult am convins inca 2 persoane sa mearga si sa voteze Crin. In turul II participarea va fi sub 50%. Facem un pariu ?
    Poate doar daca ma enerveaza mai rau Basescu astea 2 sapt. reusesc sa-mi fac cureaj sa votez PSD prima si ultima data pe 6 dec.

  22. Nu stiu pentru care motiv, stimate domnule Ciutacu, va considerati punctul in jurul caruia graviteaza planeta ori exponentul, portavocea unei natiuni. Sunteti prea melodramatic in reactii si, in orice caz, prea subiectiv in aprecieri pentru un jurnalist. Mai stati pe langa domnii Stan, Ciuvica ori Teodorescu si luati notite, atat dvs. cat si tinerii Badea si Dobre. Erau accente flagrante de penibilitate in opiniile dvs. si ale celorlati doi, catalogate, pe buna dreptate la un moment dat de Ciuvica drept “stupiditati”.

    PS.: Am votat cu Antonescu. Consecvent fiind, nu ma consider un dobitoc cum va autodefiniti.
    PS.: Nu sunt unul dintre scribii de partid. Sunt doar un cetatean onest.

  23. Domnu’ Ciutacu, vedeti ca Antonescu tocmai mi-a confirmat postarea de mai sus, si anume ca se referea la institute de sondare si nu la ziaristi.
    Referitor la ce o sa faca PNL-ul, daca se cupleaza sau nu cu PDL-ul sau PSD-ul, asta e alta discutie. Eu am votat ieri presedinte, nu guvern si nici parlament. Deci eu, ca si multi alti votanti ai lui Antonescu suntem, cum s-ar zice, “curati”.
    Daca Antonescu face blatul cu Base, ma declar de pe acum inselat si tampit; daca nu, atunci EU astept scuze din partea stiti dvs. cui – cel care ii tot dadea aseara cu postacii si SMS-istii PNL-isti ce n-au venit sa voteze…

    Apropo, dar ce putea sa faca A3, ca fiind post de stiri? Sa NU transmita zilnic “interminabilele mitinguri”? Sa transmita manele, meciuri de fotbal sau ce? Aveti dreptate, domnu’ Ciutacu, merita un premiu A3 pt. ca-si respecta formatul si dvs. o statuie pentru ca scrieti despre politica, nu monden! Bravo, logic gandit!

  24. Bravo Antonescu. In acest moment raul cel mai mare al tarii este baselu.
    Un alt plus obtinut va fi si dizolvarea PDL dupa caderea baselului. In acest fel impuscam 2 iepuri deodata si intram in sfarsit (sper) int-o stare de normalitate

  25. Antonescu este un JEG uman !!!!!!!!!!! Dupa ce l-ati sustinut mai mult decit pe orice alt candidat are atit tupeu sa bage vrajala aia cu mogulii.Suntei niste prosti toti de la masa aia care l-ati sustinut.Antonescu nu este decit o mare dezamagire pt mine.Trebuia sa va pupe si in gaura curului la cite aparitii are la antene si la Vintu.Trimite-i mesajul asta lu Crin din partea mea si multumiri dim partea ta ca s-a sters cu voi la cur dupa ce si-a facut treaba !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  26. trebuie sa iertam ,dar a 2-a oara nu mai am chef sa ascult de la un liberal discursuri rasuflate gen’moguli’etc.ceea ce vreau sa subliniez e faptul ca nu mai nici chef sa-l aud pe basecu ca-si incepe discursurile cu ‘romanii au…’.fac parte dintre acei romani pe care presedintele romaniei nu-i mentioneaza fiindca nu sunt cu el.deci sa vorbeasca doar in numele poporului pdlist daca vrea…

  27. @ciutacu

    sunt sigur ca isi va cere (intr-o forma sau alta) scuze, dar este clar ca nu se referea la voi cei din studio. din cei 7 care erati acolo, badea nu votase, gadea si radu tudor votasera (probabil) geoana, iar restul il votaserati pe antonescu. dar nu era vorba de voi.

    cand geoana a inceput discursul, antena3 i-a taiat microfonul lui basescu si l-a dat pe geoana. b1 tv l-a lasat in continuare, evident, pe basescu. dar cand a inceput sa vb antonescu in timp ce geoana inca vorbea, antena3 l-a pastrat pe geoana. despre asta e vorba.

    iar cand geoana a cerut sa fii scos de pe post? vrei sa credem ca el batea la usi care aveau lacatul pus? nu, el batea la usi intredeschise.

  28. Dupa ultimele declaratii, care credeti, Domnule Ciutacu, ca mai sunt sansele defunctei dar neinhumatei aliante D.A.?

  29. @Araya

    stare de normalitate?stii ce inseamna dizolvarea pdl? R:un psd de 50-60%ca prostimea acolo va migra,mi-e frica doar cand ma gandesc,macar acum se anuleaza reciproc cele 2 tabere ce scot taranii la vot cu o tuica,cel putin aparent ca in culise e jale pt noi

  30. Nu te ambala Victore! Aseara n-a vorbit Crin ci doar gura lui. Vorbele erau ale cuplului de comici vestiti RACHE&LACHE. Din pacate iti dau o veste (si mai) trista: electoratul fidel PNL va vota … sau NU va vota deloc!

  31. Buna ziua,
    Imi pare rau pentru Crin, dar m`a dezamagit prin discursul de aseara. L`am votat pe Crin si i`am mai convins pe doi sa`l voteze, dar aseara mi`a dat o palma de`mi va fi greu sa ma mai convinga cineva sa merg la vot dupa turul doi, cand am sa`l votez pe Geoana, desi nu`mi place dar n`am ce face. Probabil v`a fi ultima data cand am sa merg la vot si atat. Cat m`a dezamagit Crin e greu de spus, chiar spuneam tuturor ca insfarsit a venit cineva la PNL, de care ar fi mandrii Bratienii…
    Dezamagit si fara cuvinte…
    Ciutacu, ai dreptate, PNLe cel mai tare pe bloguri…si atat…

    adrian cosmin

  32. @grasshopper: in privinta lu’ Mihai, te inseli sigur. nici la Radu n-as baga mana-n foc, in ciuda relatiilor de familie. cat despre cererea de scoatere a mea de pe post, e aproape istorie. nici unul dintre participantii la discutie nu-si mai aminteste cine a cerut-o 🙂

  33. uitati-va putin aici:
    http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20partiale/ora9/P_ora%209.pdf

    sint doar 13.601.270 de persoane inscrise pe listele electorale?????? pai nu erau in jur de 18 milioane???????

    daca da, de ce s-au tiparit 22 de milioane de buletine de vot si 44 de milioane pentru referendum??????????

    cred ca intram in zona crepusculara. oare cineva a manipulat referendumul cumva diminuind baza de raportare adica numarul total de votanti????

  34. Crin Antonescu a reprezentat o optiune reala pentru aceia care s’au saturat de postcomunism, neocomunism, haite, clici, hiene. Pe undeva ma bucur ca a reusit doar 22. Nu se poate mai mult. Nu suntem pregatiti sa scapam de acest flagel atata timp cat traiesc unii ca Iliescu, Hrebenciuc, Patriciu, Voiculescu, Vantu si alti securisto-teroristi politico-economici. Stai in opozitie si asteptam cu nerabdare alegerile din 2014 cu tine in opozitie si, eventual, cu epitafurile astora enumerati de mine. Cu sanatate, ne vedem in 2014!

  35. si ca sa vedeti diferenta intre cei inscrisi la alegerile parlamentare in 2004 si 2009

    click aici

    in 2008 baza de raportare, adica persoane in listele electorale: 18.464.274

    adic adierenta de 5 milioane!!!!!!!!!!!

  36. Sunt dezamagita de ceea ce a spus aseara,de rezultat nu,desi ar fi putut face mai mult daca ataca in continuasre la Basescu si nu la Geoana. Si sunt dezamagita de toti cei care NU IL MAI SUPORTA PE BASESCU,dar stau in casa in loc sa stea ca NOI VITELE la coada.DA am stat la coada in Leu 2 ore si jumate dar am facut-o din convingere, din speranta ca poate fi alt presedinte ca nu va trece referendumul,pentru ca nu mai vreau dictatura.Am trait-o din plin ,cu tata si bunic in puscarie la Aiud si canal si ca sa fie tabloul complet,frate impuscat la revolutie.
    Este pentru prima data cind voi vota cu cineva din psd,indiferent care ar fi fost acela,dar inca mai sper ca suntem in stare sa schimbam un rau care ni se arata la orizont.Mai sunt 2 saptamini de speranta,speram sa nu fie desarta.

  37. 13 milioane sunt pe listele care s-au centralizat pana acum.
    Pana la final o sa ajunga la 18 mil.

  38. daca iese Base din cauza lui Crin, ca un liberal fundamentalist, o sa imi dau demisia din PNL si ma inscriu in PRM, ca sa imi pun eu singur hirdaul cu laturi in cap si sa ma lecuiesc de politica.
    Prima reactie de azi a lui Crin trebuia sa isi ceara scuze pentru discursul basescian.
    Mai are doar doua variante
    1. sa mearga pe Iohanis cu PSD
    de nu este acceptat
    2. opozitie fara drept de apel
    De nu ramine si el un mincinos si manipulator.
    Restul sunt vorbe.

  39. @cata
    54,09 % reprezinta b din a,
    adica pana acum au terminat de numarat 13 milioane din maximul de 18 milioane care aveau drept de vot. sper ca ai inteles “de ce “

  40. sper ca nu veti manipula populatia sa voteze Geoana…nu de alta dar n as vrea sa ne intoarcem 20 de ani.
    Ura care o ai ptr basescu e de fapt pentru cei din jurul lui …la fel cum va avea/are si geoana …doar ca atunci voi presa cred ca nu veti mai fi asa “slobozi la gura”…
    sper k nu mi vei sterge msj ul

  41. judecati un om folosind dublu standard; tu si badea ati reactionat la fel vineri si duminica seara (adica emotional) ; nu ar trebui sa te simtiti tradat de discursul celui ce se simte invins ci, mai degraba, dezamagit de un om pe care l-ai crezut capabil de a fi presedintele romaniei
    inteleg dpdv uman reactiile voastre emotionale, dar sincer nu le inteleg rostul in aceasta campanie; crin este un om politic ce a candidat pt presedentia romaniei nu a candidat pt functia de “prieten” pt tine , badea , sau alegatori
    sustinerea voastra a fost potrivita mai degraba daca era un concurs de “cel mai bun prieten”, nu pt un viitor presedinte( din acesta cauza de cateva ori i-ati adus mai degraba deservicii)
    ca o concluzie, partiala dezamagire pe care o am la discursul lui crin, o am (din aceleasi motive)si la discursul tau si al lui badea

  42. “Domnule Vântu, domnule Voiculescu, sfidaţi voinţa atâtor români, vă bateţi joc de dreptul pe care astăzi atâţia români, mai ales tineri, au vrut să şi-l exprime! Zeci de mii de oameni nu vor mai apuca să voteze, probabil, în vreme ce autobuzele lui Băsescu şi ale lui Geoană au votat dis-de-dimineaţă.”
    “Vom număra în această noapte voturile și vom vedea cu toții, dacă rezistăm până la capăt acestor presiuni, vom vedea cu toții că votul dumneavoastră e mai puternic decât manipulările domnului Băsescu, domnului Vântu, domnului Voiculescu.”

    Inteleg ca ati sarit cu totii, aseara, ca arsi, din cauza pomenirii numelui Voiculescu. Si daca are dreptate? Oare Vantu e rau si Voiculescu e bun? Cereti-i dovezi domnului Antonescu, inainte de a va posta scarba fata de acesta.

  43. cum dracu’ tiparesti 22 milioane votanti potential, buletine vot, dar nu ai grija sa pata fi foloste…. si sa ai 2cabine la gara de nord apoi sa mai pui 3…. decat daca ii interesa mai mult afacerea cu tiparire..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.