Voi folosi adresarea directă, din obișnuință, pentru ultima oară-n spațiul public. Încep prin a te felicita. Am și de ce. Ai obținut, la finele unei campanii în care te-ai bătut până-n ultima clipă, cel mai bun rezultat postrevoluționar al liberalilor.
Voi continua. Știu că nu-ți va plăcea. Dar cred că merită să ai răbdare până la sfârșit. Pentru că (nu știu dacă te impresionează, nici măcar nu mă interesează) vreau să-ți mărturisesc că am fost un dobitoc. Nu sunt original, dar Postelnicu a descris cum nu se poate mai bine starea prin care, după 20 de ani, am ajuns să trec și eu. Fiindcă mi-am asumat public (în direct, în fața unei audiențe-record, deși știam că Mircea are 10 puncte peste tine) susținerea ta și votul. Eu mi-am onorat promisiunea. Așa am fost educat, să nu las prietenii la greu, să respect cuvântul dat. Dar nu despre mine-i vorba. Revenim la tine. Să ne doară pe amândoi.
Nu mă erijez în reprezentantul celor 7% disperați care au dus (din motive exclusiv antibăsesciene, fiindcă ne lasă rece liberalismul pe care-l propăvăduiți voi la tv) partidul pe care-l conduci de la 15% la 22%. N-am fost nici măcar un bun comandant de grupă la pionieri. Deci îți scriu exclusiv în numele meu. Al celui extrem de dezamăgit de discursul tău. Care parcă ar fi fost scris de consilierii lui Traian. Mă lasă rece răfuielile tale cu Voiculescu și cu Vântu. Nu împart cu ei beneficiile activităților economice ale imperiilor lor, la fel cum nu voi împărți cu tine și colegii tăi roadele guvernării de coaliție la care oricum veți fi parte. Aș fi putut să mă fac că plouă și să nu reacționez la autovictimizarea ta prin culpabilizarea altora. Nici asta nu mă caracterizează.
Regret că-ți voi scrie tocmai eu ceea ce, probabil, nu ești încă pregătit să afli. Fără mediatizarea îmbelșugată de pe posturile mogulilor răi și fără oamenii care te-au enervat seara trecută în studioul Sintezei zilei, ai fi rămas ceea ce reușisei să devii pe cont propriu: politicianul simpatic, superficial, cu discurs impecabil, în veșnică opoziție (în propriul partid, față de propriul guvern, în raport cu puterea). Dar n-a fost așa! S-a pariat pe tine, atât individual, cât și în grup. Anumiți oameni (cărora, crede-mă, le era mult mai confortabil din punct de vedere al viitorului lor imediat să se prefacă a crede că Mircea e altrenativa) și, dacă vrei tu, în linia discursului băsescian pe care l-ai împrumutat, niște grupuri de interese (care au alte motive decât noi) te-au suspectat că vrei și poți depăși nivelul de speranță.
Ar mai fi multe de scris, domnule președinte, dar sunt extrem de obosit după o zi crâncenă și mai am de aprobat câteva zeci de înjurături de la cei nervoși că v-am susținut. Așa că nu-mi rămâne decât să vă urez sincer succes, dumneavoastră și partidului al cărui lider sunteți, în negocierea viitoarei coaliții de guvernare.
P.S. Dat fiind că încă mai cred că nu sunteți Traian Băsescu II, aștept de la dumneavoastră, domnule președinte, ca, după alegerea noului președinte al României, să vă respectați promisiunea de a demisiona din fruntea PNL.
UPDATE: În timp ce ziarul mogulului Patriciu şi-a făcut campanie publicitară în campania electorală anunţând că politica e murdară şi că nu mai serveşte, în trusturile mogulilor Voiculescu şi Vântu, candidatul prieten al mogulului Patriciu a fost cel mai mediatizat. E şi asta o nuanţă care-mi scăpase azi-noapte…
UPDATE LA UPDATE: În sfârşit, aud/citesc prima declaraţie fermă şi raţională. Nu şterge cu nimic flegma de aseară, dar măcar se comportă pragmatic.
LATE UPDATE: Rezultate parţiale, azi, 14:00: Băsescu-32,74%, Geoană-30,16%, Antonescu-20,24%. Exit-poll CCSB, ieri, 21:00: Băsescu-34%, Geoană-30,4%, Antonescu-22,4%. Cine/cui ar trebui să prezinte scuze?
Si eu am ramas perplex la auzul discursului, dar inclin, totusi, sa o pun pe seama adrenalinei, care la acel moment a avut o cota mult prea ridicata (asta pentru ca era dezamagit). Haideti sa fim mai ingaduitori, sa nu recurgem la hiduieli si sentimente negative fata de el. Sper ca se va trezi la realitate si maine va avea mintea mai limpede. Va salut cu respect, Dan din Cluj.
Domnule Ciutacu nu va injuram pentru ca nu avem de ce. Noi urim din tot sufletul un timpit si clica lui. E greu sa vezi autobuze prin apropierea sectiilor de votare dupa ce ai muncit enorm luni de zile. Cel putin noi care simpatizam cu liberali am fost cinstiti si nu ne-am batut joc de nimeni. Oamenii simpli au ajuns bataia de joc a cretinilor din politica extremei dreapta de la cotroceni. Oricum toata aceasta ura va rabfuni odata si odata si veti ajunge sa vedeti si tragedii. Bataia de joc a devenit prea mare in Romania si speranta asa de mica incit o putem asemui cu cea din innaltimile Golan
Am fost mai multi dobitoci. Dar nu-ti putem atribui tie dobitocenia noastra, ar fi injust. Stie cineva niste munti unde sa ne retragem? Eu fac parte din categoria celor care in turul 2 nu mai vad sensul mersului la vot. Duca-se pe pustii de tara frumoasa, pacat ca-i locuita de fripturisti, automate de votare pe 30 de lei si nesimtiti care cu sacii-n caruta pleaca la cersit putere, uitand de … cum ii zicea? … BUNUL SIMT.
Tind sa cred ca poate a fost ceva spus la repezeala pe timp de mari emotii.
Totusi, astept si io cu mare curiozitate rezultatele oficiale…
Pana mea de tara… se duce dracu’. 😐
Ideea discursului, zic eu, a fost de mobilizare a efectivului din sectii. Mogulii erau cea mai la indemana tinta a discursului. Nu-i caut scuze, si eu, ca toata lumea, am ras usor trist cand am auzit temele basesciene. Acum vin de la vot. L-am votat pe Antonescu asa cum am sustinut din prima pentru ca am considerat acel discurs alternativa la unul defetist de ‘un fleac, m-au ciuruit’. Acum astept.
Sunt un simpatizant al PSD cu toate ca nu am mai votat de pe cremea lui ILIESCU. De o vreme am zis ca trebiue altceva in politica Romaneasca. VOTEZ CU CRIN !! mergind spre sectie, la vreo 100 de metri un mare baner publicitar cu Crin Antonescu ( primarul e PNL – ist ), zi hopa !? trecem cu vederea ? dar pe partea cealalta a drumului un alt mare baner cu Basescu, e dac tot sunt cu toti candidatii e OK, dar surpriza !!! la sectia de votare, peste drum de usa la care stateai si inghetai de frig, o statie de autobuz plina cu afise electorale, CRIN ANTONESCU, BASESCU si UDMR. Scirbit am intrat si am votat, cu PSD, si cu speranta ca poate se poate cere azil financiar in vreo alta tara.
Ne-am căcat în ea de democraţie….
(Căci azi, exerciţiul civilizaţiei ne-a dat turul doi…)
Atâţia ani, toata gaşca de politicieni români ne-au intoxicat cu sloganele “ieşiţi la vot…”,”nu vă bateţi joc de banu’ românesc şi votaţi…”,”nu uitaţi morţii din ’89…”,”românii nu au exerciţiul democraţiei…”,”să băgam în legislaţie votul obligatoriu…”. CĂCAT !!!
Ca de obicei, gurile politicienilor şi ale răspândacilor acestora au fost iarăşi pline de căcat!
Mii de cetăţeni români nu au putut vota in circumscripţiile lor de reşedinţă din cauza “turismului electoral”!!!
Exemplu: Şcoala Nr.1 Sfinţii Voievozi, Bucureşti, sector 1, care a avut secţie specială.
Coada era până dincolo de poartă. În curte, o sleahta de poliţişti. Înăuntru la fel de mulţi.
Afară însă, NIMENI care să coordoneze sau să informeze zecile de cetăţeni din circumscripţie ca ei nu trebuie să stea la coada de aia de 2 ore, ci că pot intra în şcoală la secţiile lor de vot!
Rezultatul?
Ăla scontat: zeci de oameni au facut cale-ntoarsă acasă!!!!
Na! Civilizatie! Daca lumea nu era civilizată şi nu stătea, sau se gândea că trebuie să stea la coadă, ar fi votat!!!!!!!!!!!
PS Ce bine şi-a facut treaba Ministerul de Interne
PS2: Eu însumi am facut o reclamaţie telefonică la Secţia 3 Poliţie că am vazut o gaşcă de 30 de inşi cu maşini de PH şi BZ adunaţi lângă Gara de Nord care au pornit în grup la şcoala mai sus menţionată. Şi au stat la coadă!
PS3: Tot eu însumi i-am indicat pe ăia unui poliţist cu două stele pe umăr care era apelat de restul cu “şefu’ “.
Întrebare la PS-uri: găştile alea au votat sau le-a notat cineva numele şi vor fi verificaţi ?!?!?! Că doar Ministerul de Interne şi-a făcut treaba!!!!!!!!!!!!!!!!
Victor: nu tu ai fost precum Postelnicu. Altii s-au alintat in “faza de negare” in fata camerelor de luat vederi.
impartasesc PS-ul in numele voturilor familiei mele si-n numele faptului ca am sustinut public ca e bun de votat … chiar daca n-avea sanse. A facut frumos in Bucuresti si pe High Education… putea fi un simbol frumos … a ales sa injure.
Si eu m-am simtit un mare dobitoc. Am votat cu el. Dar acum cred ca a aratat intr-un moment de “incercare”(ca sa ma exprim asa) ca nu se ridica la nivelul presedintelui de tara pe care-l dorim. Intr-o tara in care lumea vinde votul (vinde tot…degeaba au murit oameni la revolutie) si lideri de la care avem asteptari se comporta copilareste, noi mai suntem idealisti, noi mai credem in ONOARE, VALORI, CREDINTA, APARTENENTA LA NATIUNE. Victor, acum ar fi trebuit Antonescu sa sune si sa intre in emisiune! Dar dupa cum am observat…liniste. Si nu cred ca mai poate “repara” ceva. Nu asteptam sa iasa presedinte din prima, dar fraierul nu se atinge asa ceva din prima?!!! Acum 22% si peste 5 ani iesea. Dar acum ne-a pierdut si pe noi si cred ca poate iesi din politica. Si pt ca sunt pe blogul “Vorbelor grele” evoc si eu vorba bunicului meu:”Nu arunca cojocul pentru un paduche!” (Crin ar fi trebuit sa stie!)
Doua intrebari:
– De ce nu a spus nimeni ca in dezbaterea de la Cluj Basescu l-a lasat pe Antonescu sa castige? Motivele sunt multe si evidente. De la preferinta lui pt turul II, la repozitionarea lui Antonescu pentru a mai capacita din electoratul anti Geoana = dezbinare si indecizie in electoratul anti Basescu…
“Sper” sa nu fie legate de sprijinul mediatic de care beneficia Antonescu din partea tuturor televiziunilor, poate si din partea ta.
– De ce nu clarifica nimeni ca PNL nu mai are ce negocia? Decat simpla lor existenta? Poate i-ar ajuta si pe ei si pe noi. Restul.
Sa presupunem ca Basescu are nevoie de ei in turul 2 si i-ar aduce la putere.
Pentru ce? Pentru URMATOARELE 24-48 DE ORE?
a) Daca liberarii negociaza mai mult de 48 de ore cu PSD, efectul aliantei e ZERO, Basescu castiga. Sunt in opozitie 4 ani.
b) Daca liberarii negociaza cu PDL si obtin si luna de pe cer, putem fi siguri ca alianta DA nu se va reincarna cu Tariceanu premier. Cat despre destinul ministrilor opozanti in fata unui premier PDL… e clar pentru toata lumea. Probabil mai prind posturile de la curatenie si oricum s-au compromis politic, in frunte cu Antonescu.
c) Daca liberarii mai negociaza cu PDL si nu obtin nimic… e chiar interesant. Geoana o da in rapita, Basescu castiga. Binenteles, situatie “tragica” pentru ca nu are majoritate si nu i se voteaza guvernul. Si mai misto. Cele doua propuneri de guvern au fost respinse deja => dizolvam parlamentul. Si mai misto. Urmeaza uninominale, pe mai putin de 300 de locuri, si in cazul de fata astea sunt pe bani… pe multi bani. Cine e la cascaval? Si mai misto. Daca liberarii mai fac in cazul asta 5% si treg pragul, pot fi multumiti ca nu se informeaza din ziare.
Asta binenteles daca nu cumva se uda si voteaza orice vrajeala de guvern in astea doua saptamani(pentru ca tara are nevoie).
Poate n-ar fi rau ca Domnul Negociator Vosganian sa negocieze la fel de mult cat a negociat Basescu termenul de european sadea sau pastrarea PSD-ului la guvernare. Nu cred ca Basescu le va negocia durata de viata, dar s-au mai vazut partide cu istoric bogat si prezent plin de istorie.
Sunt unul dintre Romani fericiti sau ne-fericiti care a plecat de fffff multi ani si am avut citeva tentative de a ma intoarce in Tzara. Am crezut sincer in CRIN ca poate schimba ceva si ca ma pot intoarce in Tzara unde sa ma simpt acasa.
CRIN m-a dezamagit profund asta seara cu discursul sau aberant, dar il intzeleng perfect.
Am semnalat astazi de nenumarate ori FRAUDA INTELECTUALA care a avut loc de la ora 13 cind pe ffff site-uri inclusiv Realitatea si Antena apareau EXIT-POLURI la ora 13. Motiv pt care am considerat ca Domnii Crin sau poate Sorin stateau bine si se dau aceste rezultate de intoxicare pt a se induce ideea ca rezultatele sunt deja stabilite si nu are rost sa mai te duci la vot.
Totusi Crin in seara asta poate ca a darimat mult mai mult decit cele 7% de procente citigate de la CEI DE FARA SPERANTZA IN ROMANIA SI mojicii care conduc Tzara. IN SEARA STA CRIN A DOVEDIT VALENTZE DE DEMAGOG, deh… ca mai toti politicienii Romani.
CRIN abea acum are de arata ca e POLITICIAN si ca poate sa ne aduca inapoi pe cei carora ne-a lasat impresia ca poate fi UN ALTFEL DE PRESEDINTE.
In seara asta Crin = Basescu+Vadim
moving on
DA.Ciudat discurs. Pacat.Am asistat,nu cu mult timp in urma, la alegeri intr o tara cu multa democratie si sincer mi a facut placere sa vad ca se pot face campanii, aliante, discursuri cu mult bun simt.
Am un gust amar pentru tot ce am vazut astazi, am si un sentiment de…jena * e cu menajament spus jena* si numai la comentariile celor din familia la care locuiesc, asta sa nu mai spun de cele ce se transmit la jurnalele de stiri. Pacat. Mai speram ca nu va mai fi la fel ca altadata si la aceste alegeri.
Mda…eu privesc toata chestiunea ca un test pe care Antonescu nu l-a trecut…inca trebuie sa se maturizeze. Oricum ma duc la vot in turul 2, oricum il votez pe Geoana indiferent de discursurile pe care asa-zisa dreapta le va tine fiindca poate sa fie un partid de stanga, de dreapta imprejur, de centru mort…eu votez cu cine cred ca vrea sa faca ceva. Am urmarit declaratiile celor 3: marinarul exaltat aiurea(e e chestia aia cu multumesc organizatiei revolutionarilor??? care revolutionari, aia care au murit sau cei care iau pensie de 18 milioane desi nu au avut nici un aport in 89′?), omul cu revolutia bunului simt care a dat cu mucii in fasole si omul cu adevarat bun-simt, Geoana. Calm, nu a impartit pumni, nu s-a suparat ca prostul pe sat si a multumit tuturor care s-au prezentat la vot. O avea el limbaj de lemn, o fi lipsit de carisma dar m-am convins ca omul compenseaza la capitolul diplomatie. Nu cred ca Geoana va face blat cu base, in schimb de Antonescu nu mai sunt asa convins…trist dar adevarat.
Concluzie: desi vreau sa scap de base cu orice chip, votul meu de pe 6 decembrie nu va negativ…chiar mi se pare ok Geoana, desi alegerea lui nu ma va ajuta direct fiindca nu sunt in categoriile target e care le sustine.
Cea mai mare greseala ar fi demobilizarea noastra sau si mai rau orientarea catre gollum pe ideea ca e de dreapta…nu e de dreapta , nu e de stanga, e de ce vrea muschiul lui..asa ca atentie!
Sunteti foarte vicleni, domnule Ciutacu. Si faceti jocuri foarte obscure. Va privim cu la fel de multa scarba ca pe politicien – diferentele fiind doar de aparenta. Si unii si altii conduceti tara prin manipulare. Si unii si altii sunteti interfata cu publicul a unor clici de interese din adancuri. Intr-un fel, politicienii sunt chiar mai onesti, fiindca, macar de forma, poarta o raspundere. Voi sunteti mult mai cinici. Asist cu dezgust la jocurile de lumini si umbre ale a3 din ultima saptamana… Parca am fi in Zona lui Tarkovski – nimic, dar absolut nimic nu e cu certitudine ce pare a fi. Nu-mi publicati comentariul, e ok, gandurile astea erau pentru dumneavoastra. Ar trebui inventata un alt rand de presa care sa va scruteze pe dumneavoastra asa cum (pretindeti ca) o faceti cu politicienii, atat sunteti de viciati…
Si eu am fost unul care am fost pacalit de domnul Crin. L-am vazut in ultimii ani si mi-a placut de el , am crezut cu tot sufletul ca este un anti Basescu convins si desii stiam ca n-are sanse am votat cu el nu ptr prestatia sa din ulimele zile ci pentru ultimii 5 ani .
Oricum am ramas total dezamagit de discursul sau din aceasta seara . Sper ca in cele din urma sa-si dea seama de greseala sa si sa-l sustina cu toata taria pe Basescu . Eu intru in acei 7% ca si tine Victor si o sa mai merg odata impotriva tiranului. Cu respect
,, SUFLET NEFERICIT , VISUL TAU NU S-A IMPLINIT ……!” Celelalte cuvinte ,anii 80 ??!! IMI PLANG DE MILA , MIE , COPIL BATRAN SI FARA MINTE C-AM MAI FACUT O PROSTIE IN VIATZA!!!!Scriam pe blogul lui A.N. cam asa :Codoasho , esti tot mai batrana si semeni deja cu o mumie , ori o stafie … Inca mai sper ca nu stafia lui HIGHLANDER ??!!??
“De asemenea, pana la ora 21:00, in cele 3.359 de sectii speciale de votare si-au exprimat votul pentru referendum 441.989 de alegatori, a comunicat BEC. Astfel, cele mai multe voturi s-au inregistrat in sectiile de votare speciale din judetele Olt (19.906 alegatori), Dolj (18.893 alegatori), Cluj (18.244), Ilfov (18.166) si Timis (17.380). ”
Ei bine asta nu o mai cred! Cluj 18.244 voturi? Astia au fraudat alegerile la Cluj! Mai am o ora sa votez (diferenta de fus orar) dar nu are sens sa votez. Diaspora nu mai poate schimba rezultatul dar as vrea sa ne putem verifica “statusul” votului fiecare individ in parte. Vreau sa vad daca nu cumva s-a votat la cluj in numele meu. Ar trebui sa fie posibil ca pe internet sa putem accesa pe baza unor date personale (CNP, data nasterii, data eliberarii buletinului, etc) informatii legate de participarea noastra la vot. PNL ar trebui sa se lupte sa fie posibil.
Cat despre rezultatul alegerilor: E nashpa! Basescu nu avea ce cauta in turul 2. Acum sincer nici nu mai conteaza cine iese in turul 2… sunt la fel!
Nu noi ce l-am votat si sustinut am fost dobitoci. Crin a fost un dobitoc. A muscat mina care l-a hranit in campania asta si l-a ridicat peste 20 %. Cam in felul in care Kennedy a inceput sa se ia – prin intermediul fratelui – de cei care l-au ajutat sa ia presedintia. Iar acestia nu au inghitit “raspa”. Iar “zmetia” lor de raspuns i-a spulberat calota. Craniana.
Victore, de ce v-ati basicat asa toti de citeva vorbe ale lui Antonescu si ati palavragit ore intregi despre asta?
Asta e problema in Romania? Asta e esenta? Noaptea e un sfetnic bun pentru toata lumea!
BTW , stirile negative si criticile au curs riuri de la toate televiziunile. Majoritatea “jurnalistilor” i-au pus cele mai imbecile intrebari , l-au acuzat de cele mai stupide si contradictorii fapte sau ne-fapte.
Eu, una , nu mai votez in turul 2 daca nu intra Crin Antonescu. Se pare ca jocurile sint facute.”Rien ne va plus!”.
Nu cred ca sulul de hirtie higienica ,scos in decembrie ’89 , s-a terminat!Si pute din ce in ce mai rau!
Imi pare rau pentru modul in care a decis C.Antonescu sa-si “asume” infrangerea. Nu l-am votat dar mi se parea o alegere ok, cu siguranta mai buna decat Basescu. Nu ma intelegeti gresit…nu cred orbeste nici in Antonescu, nici in Geoana, care a fost, totusi si va fi si in turul 2, alegerea mea. Cred cu siguranta, insa, ca Basescu nu este o solutie. Macar Geoana este diplomat, are putin bun simt, este prezentabil si capabil pe plan extern, sustine ca are solutii de aplicat in economia actuala si ca isi doreste un guvern format din cei mai buni, membrii PSD sau nu…in timp ce Basescu ne face gaozari si tigani, are o moaca cu care nu l-as vota nici presedintele scarii de bloc, pe plan extern a fost dezastruos, sintagma “solutii de criza” nu face parte din discursul lui decat daca povesteste despre criza de stomac din seara in care a mancat mici, iar guvernul…sa ne fereasca Domnul…ne asteapta Boc pana la adanci batraneti intrucat vad ca-i place sa schimbe constitutia din 4 in 4 ani…poate se face si presedinte pe viata in noua republica nazisto-fascista Romania. Sa alegem cu cap! Altfel…ne meritam soarta! Succes Geoana! cat despre Base…Auf Wiedersen, mein Fuhrer.
am votat pentru Antonescu. nu merg la vot in turul 2 pentru ca nu imi mai pasa. geoana=basescu. geoana nu il poate bate pe basescu oricat v-ati da aci cu curul de pamant. aia care l-ati votat pe geoana azi de fapt l-ati votat pe basescu presedinte inca un mandat. vedeti un basescu slabit, nu vedeti bine. veti vedea ca il va manca cu fulgi cu tot pe geoana in turul 2. basescu e fericit ca are contracandidatul pe care si-l dorea. stie de unde sa-l apuce si unde sa-i dea ca sa-l doara. cu Antonescu era greu sa faca asta.
sfatul meu: pregatiti-va pentru inca un mandat cu basescu
Daca nu aveti ce face..pe OTV este Prigoana al` mic…este strigator la cer ce poate debita…singura salvare, totusi, este sa mergem din nou la vot pe 6 Decembrie..daca mai iese basescu(nici nu merita sa folosesc majuscula)e necaz mare…chiar nu v-ar deranja sa o vedeti pe Lenti toata ziua la tv., sau pe Domn Videanu Bordura…au furat ca-n codru..PACAT! tot sper de ani de zile ca ma pot intoarce acasa..se pare ca trebuie sa mai astept. Cu tot respectul. Mihaela, NY
De sunat a sunat prost. Si era de asteptat sa-l luati la hai sictir chit ca omul vroia in special sa adreseze un mesaj celor care numara voturile in sectii. Din pacate de cand cu exitpolurile nu mai face nimeni numaratoarea paralela. Intre sectie si BEJ presedintel poate face din procesul verbal ce doreste.
daca turismul de la tv nu se va vedea in diferenta rezultat / exit-poluri ce se va putea intelege decat ca au fost sincronizate ?
Ce personaj interesant,carismatic,hotarat, manierat, inteligent si,mai ales,bun orator a fost dl.Crin Antonescu pana de curand!
Insa de la alegerea modelului moral in persoana unui neica nimeni si pana la discursul gen Vadim/Basescu din seara trecuta ,toata constructia acestui personaj politic, inedit pentru Romania, s-a fisurat, el nereusind sa-si atraga noi adepti in saptamana electorala “de foc”, ba, mai mult,punandu-i la grea incercare pe unii dintre sustinatorii sai.
Din pacate,iesirea lui de tip Vadim/Basescu il va scoate cu siguranta din gratiile unor jurnalisti (influenti in randul cititorilor si telespectatorlor),care si l-au “asumat” fatis, sperand intr-o minune pe care toate sondajele o infirmau si promitandu-i practic sustinerea si pentru viitoarea candidatura,peste cinci ani.
Ei bine,un om atat de inteligent trebuia sa stie ca presa “te urca” si presa “te coboara”, si ce exemplu mai bun decat dl. Basescu insusi…
Nu inteleg supararea Dvs. in legatura cu discursul lui Crin Antonescu. Cel putin asa cum l-am inteles eu in discursul sau Crin nu a pus sub semnul intrebarii ceva din ce ati afirmat Dvs sus. El insa s-a referit doar la sondajele si exit-pollurile mogulilor. Unde cred ca are dreptate. Cred ca ati inteles gresit.
“perdantul jucator”… bine punctat de Oana Dobre. Domnule Ciutacu, ma bucur ca in sfarsit, dupa ce v-ati calcat pe principii si l-ati sustinut pe Crin incontinuare (dupa marea confruntare in care a fost penibil), in sfarsit va aratati consideratia pentru domnul Geoana. Perdantul jucator este doar o umbra nefericita a “castigatorului jucator” din 2004 (chiar daca pentru PNL “scorul” e bun) si asta era evident si pentru dvs. Multumesc pentru seara asta in care ati reusit sa fiti dvs insiva si nu de partea unui prieten (sa-i zicem prieten pentru ca nu v-a apreciat campania din studioul antenei 3). VOTAM GEAONA!:D
p.s Toata aprecierea pentru V.Ponta.
CRIN ANTONESCU A INCEPUT CAMPANIA CA UN DOMN SI A TERMINAT-O CA UN NEMERNIC! ACELASI DISCURS BASESCIANA! NE-AM LUAT O MARE TEAPA DE LA UN CRIN CARE PANA LA URMA S-A DOVEDIT A FI UN MARACINE!
RUSINE DOMNULE CRIN ANTONESCU!
Stau si ma gandesc oare e nevoie de inca o revolutie ca sa-se faca ceva in tara asta..Sau cum a zis domnul Ciutacu emigram dracului din tara asta plina de oameni inchisi la minte.
Mai inainte de toate va spun ca eu am fost la vot, ca sa nu se spuna ca sunt un ” postac ” care doar scrie pe aici..
Ce va fi mai departe? Conform unora care s-au declarat perplecsi sau dobitoci, ar trebui, pentru ca asa li se pare lor normal, in gandirea lor ingusta, Antonescu sa faca un pact cu PDL. Nu va fi asa, imi pare rau sa va dezamagesc. In schimb, vor fi cativa din “baronii” locali PNL care vor dezerta in urmatoarea perioada pentru ca vor intra “sub incidenta legii”, vor mai fi cativa si de la PSD care vor face acelas lucru..?? tot de-aia(sac) si uite asa va trece prin parlament un guvern al lui Basescu condus de “Eva Kent”. Conform referendumului VALIDAT de BOBOR se va creea NOUA CLASA POLITICA, redusa la 300 de parlamentari, o singura camera in parlament si o MICA amendare a constitutiei, eventual dupa dizolvarea parlamentului – pentru ca Basescu va avea grija sa se pice inca un guvern… si in final O DICTATURA A “BOBORULUI” sub comanda conducatorului iubit. Vi se pare un scenariu de groaza? Cu mici modificari sau nuante, asa cred va fi.
Ah…si sa nu uitam de amenintarea cu falimentul asupra antenei 3. Cred ca o va duce la bun sfarsit si pe asta, sau va face un pact- DACA NU L-A FACUT DEJA SI “VOI” NU V-ATI PRINS- Cand ne vom da seama ca asa se va intampla, va fi prea tarziu pentru a mai face ceva, pentru ca “poate” un Mihai Gadea, Bogdan Teodorescu, si alti cativa, nu vor mai lucra pe la antene. Apocaliptic nu? Poate ar fi cazul sa va spun si de ce cred eu asta. Nu va explic cum va fi cu antenele pentru ca asta vor vedea cei de pe acolo.
Cei care au votat cu Antonescu in cunostinta de cauza, NU VOR PUTEA SA VOTEZE CU GEOANA. Pe asta a mizat si Basescu. si i-a reusit. Mana intinsa reciproc de Antonescu si Geoana va ramane doar de o parte…intinsa. Prezenta la vot pe 6 decembrie va fi de…maxim 35%, si uite asa va veni si victoria lui Basescu. De aici pana la “scenarita” mea nimic nu mai pare nefiresc. In acest fel, PSD-ul va ramane in parlament, efectiv cu… 25%, iar PNL cu… sa zicem 10-12%. Orice incercari de a schimba ceva din ce v-am spus, va fi imposibil.
Atunci poate veti intelege ca Antonescu CHIAR NU ESTE UN MICINOS CA MULTI ALTII. Poate va pierde si presedentia PNL, sau poate se va hotara sa plece cu copilul la Bruxelles, sau poate va fi atat de “DOBITOC” incat va incerca in continoare sa va deschida ochii, dar nu va avea cui, pentru ca sunteti orbiti de orgoliu si pentru ca toti priviti prin “mintea” vostra si veti avea impresia sa ascunde ceva murdar sau ca minte.
Sunt aproape sigura ca ce am scris eu nu va ramane postat, sau va fi “aspru criticat”.
Sa dea dumnezeu sa nu am dreptate.
Nu sunt un “CONTRAS”, iar daca veti citi ce am scris si cu alte ocazii, daca va mai ramane postat din bunavointa Dl-ui Ciutacu, poate veti intelege de ce cred in ceea ce am scris aici si de ce nu ma consider lipsita de patriotism daca nu o sa ma duc la vot.
Am trăit s-o aud și pe asta: Crin – noua ”victimă” a mogulilor ”răi”. Ce penibil a fost!
Victor, sincer, nu are niciun sens să spui despre tine, că… în fine, ai fi ca Postelnicu. NU tu ești acela care și-a schimbat scriitura acidă și savuroasă în ode pentru cârmaci marca Tapalagă, A. Pora sau M.Marian. Domnul Antonescu a virat inexplicabil, acum vreo zece zile, spre discursurile și obsesiile băsesciene, altădată atât de criticate de domnia sa.
Poate singura ta ”vină” este aceea că tu ai crezut și în omul Crin Antonescu, nu doar Crin Antonescu politicianul care părea a fi altfel.
Și eu l-am votat ieri și cred că aseară, Antonescu a făcut gest politic stupid rău! Vorba unui parlamentar chiar din partidul domniei sale, din PNL : ”După tâmpenia asta, chiar mi-a ușurat misiunea din 6 decembrie, am să îl votez fără nicio remușcare pe Geoană.”
Poti vorbi in nume propriu, nu si pentru toti colegii tai.
La inceputul campaniei am asistat la un spectacol rusinos al doamnei Vranceanu Firea care l-a umilt pe Crin. Nu l-a lasat sa-si termine raspunsurile raspunzand singura si punand intrebari in cascada sarind de la un subiect la altul fara sa-i dea ragaz. Stii tu mai bine cum poate un moderator poate sa-si bata joc de un invitat. Am fost sigur dupa emisiunea asta ca nu o sa mai vina la nici o emisiune a Antenelor. A facut-o si a fost tratat altfel. Oricum esti prea exigent cu Crin. Intai ar trebui sa-i ceri demisia doamnei Vrinceanu Firea ca e mai aproape de tine. PNL isi face politica pe care o hotareste fara sa te intrebe pe tine ca nu esti membru de partid. Ca simpatizant e dreptul tau sa nu-i mai votezi.
buna victor, sunt o tanara de 20 de ani care te admira si te respecta foarte mult, am fost profund impresionata de tine ca ai avut curajul de a-ti prezenta optiunea elctorala care a reprezentat si optiunea mea. Il admir sincer pe crin si il consider un om demn de a-mi fi presedinte, dar am realizat inca odata ca traiesc intro tara ce merita sa fie condusa de basescu, din pacate traiesc si eu in ea. Il judeci aspru pe crin, pt o greseala ce poate fi trecuta cu vederea tinand cont de momentele in care ea s-a produs, am incredere in el ca voi merge la vot in 2009 si voi vota geoana pt a nu vota basescu asa cum pt binele meu parintii mei au votat in 2004 basescu pt a nu vota nastase, iar eu am votat da pt demiterea lui basescu. Sper ca antonescu va ramane presedintele pnl si sper ca peste 5 ani sa-mi acorde inca odata ocazia de al vota, iar daca nu sper ca peste 5 ani victor ponta sa-i acorde romaniei o ultima speranta. Daca a pierdut azi cineva, a pierdut romania si au pierdut tineri care si-au vandut votul care au stat acasa, care nu au putut demonstra diferenta responsabilitatii, demnitatii si a bubului-simt, care oricat de dureros ar fi sunt calitati rare in romania mea. 7% nu sunt numai tineri, 7% sunt doar ce care au crezut ca se poate altfel.. dar nu uita “prosti, da’ nulti”, ei ne conduc. daca regret ceva azi regret ca noi tinerii, noi viitorul, noi cei democrati, nu am putut face diferenta. noi ne meritam soarta. Intelegel pe crin, sunt sigura ca el te va intelege pe tine si iti va raspunde.
Am cateva intrebari :
-Cum a reusit acest Crin Antonescu(PRIETENUL)sa te faca sa-l votezi?
-De ce ai o dezamagire atat de profunda incat, sa te faca sa te simnti un “dobitoc” ?
-De ce am acesata impresie ca , prietenia asta pe care o exprimi la tv cu Crin Antonescu , este doar , una de tv ,care atunci cand PRIETENUL se ia de patronul trustului la care lucrezi (Dan Voiculescu) se spulbera?
-De cand te autoproclami “repezentantul celor 7% din cei 22.4 % (pana in prezent)? Eu sunt unul dintre cei 7% si nu inteleg cu ce drept faci asta . Ai candidat ? Esti mai intelept decat restul celor de 7% ?
Pe mine nu m-a dezamagit , nici in cazul AUTORITATII MORALE -Tudor Chirila(nu-i impartasec opinia dar, nici nu sunt oripilat , vai oau oau!!) , vezi BADEA ( in cazul acesta cu autoritatea morala ,aici am vazut un om iesit din tiparele omului clasic politic (ceea ce l-a inspaimantat pe Badea)).
Nu m-a dezamagit nici in acuzarea trusturilor tv, poate ptr simplu fapt ca nu sunt angajat la vreunul din aceste trusturi tv ? Poate ptr ca sunt un om care isi traieste viata de 10 ani(nu este o virtute , dimpotriva….) in alta tara si vad cum formatorii de opinie devin semizei (care au intotdeauna adevarul de partea lor ,care au puterea de a construii caractere pe care le poate pedepsii si discredita prin puterea “cuvatului” ).
Probail nefacand parte din cor nu o sa fiu postat…!
Fac pipi pe ce zice sau negociaza Crin. Pe 6.12.2009 mergem si-l votam pe Geoana, asa cum l-am votat pe Ilici, ca sa scapam de Vadim.
In plus, liberalii nu sunt de acord, sub nici o forma, cu o alianta cu termitele portocalii, mai ales ca si-au luat teapa de vreo doua ori cu Tiranu.
PRIETENI, vorbesc serios, dacă vrem să nu dăm în marşarier cu 20 de ani, mergeţi şi votaţi-l pe Geoană, iar dacă nu aveţi chef să o faceţi, emigraţi cât mai aveţi timp.
Nicicand PNL-ul nu a avut un strate mai bun decat Crin. Fiecare politician isi poate iesi din fire,e firesc,cand vezi atata lume cre se opune ostentativ progresului.
Oare sa ramana de actualitate si acum epigrama publicata de Pastorel in perioada interbelica ?
“De la Cluj pana la Iasi,
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai mari OCNASI
Au ajuns in fruntea tarii!
Regret ca tot public va reprosati faptul ca ati “facut nefacutul”. Regret ca aveti parte de dezamagiri.Nu am momentan inspiratie, ca si eu sunt profund dezamagita.Asa se intampla. V-ati daruit unei cauze trup si suflet si nu atat invingerea lui va doare ci atitudinea invinsului. Cand am scris despre “flegma din calcai” am vrut sa va pun o intrebare retorica
ca am vorbit printre altele de invins si invingator; intrebarea mea retorica va viza pe Dvs.dar in sens invers, adica :Ce face “Invinsul- Invingator”?Nu este invingator si nu suporta sa piarda. Dar uneori parca cauta cu lumanarea autodezamagirea, si odata cu ea amageste si pe altii din jur. O sa mai fac comentarii sau mesaje pe marginea articolului.
Dar va rog “keep up your chin” si odihniti-va.
am si eu o intrebare? daca dan voiculescu este presedintele PC, iar PC este aliat cu PSD (“PSD-PC”), oare trustul intact(antenele 1-3), il sustinea sus si tare pe antonescu si nu pe candidatul PSD-PC ???
DE CE TE MIRI DE REACTIA LUI ANTONESCU?
eu nu zic ca are dreptate prin ce a afirmat, dar ii inteleg banuiala.
poate si eu cred acelasi lucru, ca dan voiculescu il ajuta pe geoana, ca doar exista “PSD-PC”.
Ce naiba se-ntâmplă cu noi?
Eu nu inteleg de ce nu s-au folosit calculatoarele, internetul si CNP-ul. Era si mult mai usor de gasit persoana si nu mai trebuia numarat nimic (nu mai spun de economia de hartie si cerneala). Puteam vota si de acasa fara sa mai facem cozi…
Domnule Ciutacu,
Nici un comentariu nu ajunge cand il trimit; ulterior apare, dar numai dupa ce va sesizez de defectiune tehnica. Va rog sa vedeti ce se intampl.Multumesc.Multumesc si comentariul de aseara a aparut.
SI APROPO DE COMENTARIUL LUI BADEA CA OAMENII AU STAT “CA ANIMALELE IN STAUL”, CA AIA NU ERAU OAMENII DE BUNA CREDINTA CA ERAU TURISTI ELECTORALI.
VA INSELATI.
OAMENII CARE AU STAT PESTE TOT LA COZII LA SECTIILE SPECIALE , NU DOAR LA GARA DE NORD, NU AVEAU BAGAJE LA EI, PT CA SINT OAMENI CARE MUNCESC IN BUCURESTI, LOCUIESC AICI , DAR NU AU BULETIN DE BUCURESTI.
SI SINT FOARTE MULTI OAMENI DIN ACESTEA(MAI INFORMATIVA SI VOI TU SI BADEA), SI EI AU VRUT SA VOTEZE , SA-L DEA JOS PE BASESCU.
NU AU FOST ANIMALE IN STAUL.
URIT DIN PARTEA VOASTRA.
PS: SORA MEA CARE LOCUIESTE IN BUZAU SI NEPOATA MEA(STUDENTA IN BUC), AU STAT SI ELE LA COADA 2 ORE CA SA VOTEZE.
DUPA BADEA SI ELE SINT ” VITE IN STAUL”
URIT , M-A DEZAMAGIT DISPRETUL LUI FATA DE OAMENI
P.S. V-o spune unul care mai liberal decât Crin.
Si eu fac parte din categoria “am fost un dobitoc” si sa observ ca domnul Crin in loc sa injure soarta si mogulii, mai bine si-ar fi mobilizat mai bine propriul electorat liberal. Spre exemplu in Dolj, in Carna si Bistret, primari liberali voteaza portocaliu inca de la europarlamentare. Tot Voiculescu si Vantu sunt de vina?!!!
Ciutacu, am un titlu pentru un articol: “Pan’ la cati ani mai lucrezi pentru McDonald’s”…sau “Pan’ la cati ani sa te dai cu skate-board-ul”.
Ma uitam aseara la Sinteza Zilei si ma gandeam: “ce tineri sunt”…Gadea, Ciutacu, Badea, Oana Dobre… Minte au, experienta au, cunostinte au, prezentabili sunt(Oana e frumusica rau), pasionati sunt…si atunci, ce draq mai cautati la Antena 3? Nu va simtiti ca niste skate-board-eri de 35 ani? Ce Doamne, iarta-ma, mai stati in McDonald’s-ul ala numit A3? Cautati-va “mai, copii” o slujba mai serioasa, ca cea de parlamentar de exemplu(ca voi sunteti prea finutzi pentru jegul din Consiliile Locale). Ce cautati langa ratatii aia de Radu Tudor, Valentin Stan , Ciuvica si Teodorescu? Parca v-ati fi adunat la Reuniunea de clasa de 10 ani si tot in uniformele liceului v-ati imbracat.
ma inscriu si eu voluntar in categoria dobotocilor!!!
turul 2 ???nu vad sensul sa mai merg…
asta e… ne va lua naiba!!!!
Cine nu ştie să depăşească o înfrângere nu e luptător adevărat – cam asta a arătat dl Antonescu aseară. Păcat!
Domnule Ciutacu, am primit si eu 3 SMS-uri ca si dumneavoastra pe telefonul meu care sunt un NIMENI. Singura explicatie ce mi-am gasit-o, dupa o mica serie de intrebari la adresa amicilor, este ca D-l Antonescu a avut acces la lista persoanelor ce au semnat pentru sustinerea candidaturii D-lui Oprescu. Ceea ce intr-un fel, explica campania electorala destul de fada a D-lui Oprescu. Este opinia mea, sincer imi doresc sa ma insel deoarece as fii dezamagit atat de D-l Oprescu cat si de D-l Antonescu. Aveam de gand sa-l votez pe D-l Antonescu, dar aceste SMS-uri m-au facut sa votez cu Geoana.
Cu riscul sa-l supar pe V Ciutacu, aceste aspecte pe care le mentioneaza in comentariu erau evidente si inainte de vot.
Am vazut o diferenta majora de abordare a campaniei intre MG si CA.
Acum depinde foarte tare ce il intereseaza pe roman.
Eu unul vreau un viitor bazat pe reconstructie, un viitor in care sa punem ceva in locul unei mizerii nationale (critica permanenta, limbaj smecheresc daca nu chiar sub-urban, hotie si mai ales incompetenta).
Trecand peste abordarea uneori de lemn sau electorala daca vreti, MG se gandeste la viitor. Are cateva idei care tin de rolul unui presedinte de tara: crearea unei viziuni cu linii de abordare strategice.
O tara traieste prin cat de sanatoasa si educata este si prin valorile pe care le promoveaza. Toate acestea au fost teme de campanie a lui MG.
Macar a vorbit despre acestea.
La CA nu am vazut decat “floreta” verbala ajungand acum la proba de “sabie”.
Aproape toti comenatatorii si “analistii” politici marseaza pe ideea ca este un candidat slab cu un partid mare.
Probabil ca nu aduce rating, probabil ca nu produce tensiune si emotie dar induce seriozitate si preocupare pentru a schimba ceva in acesta tara.
Nu stiu daca este pe placul celor gata sa sara la bataie mereu, celor care critica dar nu construiesc, celor pentru care viitorul incepe cu un pahar de vodka si gandul “mie ce-mi iese”.
Pentru mine, prima caramida a viitorului incepe cu “un bun simt” real. CA l-a uitat pe afisul electoral.
Numai bine
Victore, haide sa facem un grup pe Facebook – Grupul Romanilor Dobitoci – in stilul pur al campaniei liberale. Imi pregatesc pasaportul…