Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Distantul şi cafeaua aia din Zambaccian

Distantul şi cafeaua aia din Zambaccian

Distantul îşi ia soţia de mână şi se afundă-n mulţime. Toţi se chinuie să le intre-n graţii. Aproape toţi, ca să fiu exact…E arogant, dar respectuos. Se simt clasa şi educaţia. Ajunge-n faţa mea. Stau de vorbă cu două colege. Una dintre ele e prietena bună a Danei Năstase. A doua e viitoarea parteneră de viaţă (şi moarte) a lui Ovidiu Muşetescu. Se opreşte brusc. Îşi trage soţia mai aproape. Întinde mâna, mă prezint. Aşa mi se pare firesc. Nu-i nimeni obligat, mai ales unul în poziţia lui, să-şi amintească fizionomia tuturor celor întâlniţi. Se uită mirat, ripostează. “Nu-i nevoie, Victor, chiar nu-i nevoie. Încă nu m-am sclerozat. Dana, hai să ţi-l prezint pe Victor Ciutacu”. Schimbăm două-trei amabilităţi, de ochii lumii. Amândoi am prefera să fim altundeva, e evident. E primul loc din toată sala aia de ceremonii unde chiar poposeşte. Miniştrii atotputernicului său guvern se uită miraţi. Sepepiştii se trag mai aproape. Lumea bună se strânge-n cerc. Parcă suntem la sumo. Doar că nu ne împingem, ci stăm cu mâinile strânse. Îşi dă seama de ridicolul situaţiei şi caută o ieşire. “Felicitări pentru numire şi pentru ce-ai făcut la Galaţi”. Mulţumesc politicos, dar nu mă unge la suflet cu nimic. Mai bine-mi dădea statul o primă. În definitiv, ce mare lucru făcusem? Oprisem în ultima clipă, strigând ca un apucat la liderii sindicali, sub privirile interzise ale unei treimi de cabinet, declanşarea grevei generale care ar fi blocat privatizarea combinatului. (integral, aici)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

64 thoughts on “Distantul şi cafeaua aia din Zambaccian

  1. Asa s-a spus si despre Nastase cand procurorul Cristian Panait s-a sinucis… dar cine sa isi mai aminteasca ?

  2. Romania seamana mai mult a “junta militara” neosecuristica decat a tara europeana in aceste zile. Mai lipsesc atentatele politice de strada, in rest avem de toate.

    La cata ura publica s-a adunat in popor, la adresa lui “Colonnello” Basescu (nu numai ca urmare a evenimentului Adrian Nastase) acesta va trebui nu numai arestat ci spanzurat in piata Victoriei.

    Acest lucru depinde insa de un om slab, servil Americii – Victor Ponta…

  3. Un articol excelent, care emotioneaza prin prisma faptului ca tu incerci sa pari un dur, dar in adancul sufletului esti uman, ceea ce multora le lipseste UMANITATEA.Nu pot sa imi dau cu parerea despre acest om, dar stiu ca este destept, citit, ca a facut lucruri bune pt noi, ca a facut loby si ca datorita dansului am intrat in marea familie a europei,si din ce am mai citit pe la Floriana pe blog.Doresc familiei sa treaca peste acest soc, si sa ramana mereu uniti, ca v-or trece peste acest hop.Ceea ce am scris aici, nu inseamna ca nu ii recunosc si vina in unele probleme, dar stiu sa imi plec capul in fata oamenilor destepti.

  4. Ca să ocolesc latura profundă şi esenţială a articolului, mă mulţumesc şi spun: aşa deci, fuseşi implicat aşa de aproape de mine, geografic?

    Ei, nu pot să mă fofilez chiar de tot… Vorbeşti despre un om de stat, că nu orice om politic poate fi unul!

  5. Zeii de odinioara reintorsi cu fata catre tina din care s-au nascut nu imi provoaca repulsie, nici ingrijorare.
    AN-ul face totusi parte dintr-o anumita rasa de politicieni pe cale de disparitie.
    Chiar daca nu are o legatura directa cu subiectul, imi exprim speranta ca de acum va incepe Jihadul intre politicieni.
    Ca de acum va intra disperarea si inimile lor, asa cum a intrat de douaj’de ani in inimile noastre.
    Ca de acum tragedia nu va mai fi un atribut dedicat numai populimii, dar si lor. LORZILOR demiurgi cu apucaturi olimpiene ale zeitatilor pagane, carora totul le este permis si necesar, mai putin judecata.

  6. Unii zic ca era doar dispretuitor. Cred ca asa e, dar in felul lui Carol I care intindea un deget, doua, trei, in functie de cat de mult respect merita persoana din fata. Mare lucru sa intinda o mana intreaga.

  7. În general, nu-mi place Ilie Şerbănescu. Dar tocmai ce a spus ceva ce sintetizează perfect ceea ce se întâmplă de cca 24 h. Prin gestul său, “Adrian Năstase şi-a cerut locul pe care-l ocupă în istoria României”.

    😐

  8. Multa sanatate si sincer, as prefera un presedinte Nastase (cu toate pacatele dansului) decat un “Iosif Stalin” actual.
    Deunazi, ma uitam la filmul polonez Katyn…..jur, pastrand proportiile binenteles, ce se intampla acum in tara asta se apropoie de momentul acela din istorie !
    P.S In zilele astea cu judecatorii, echipele civile de politisti ridicandu-te de acasa…..urmeaza plutonul de executie?

  9. Frumos articolul… E chiar putin induiosator 😀 Cat de fan USL sunt eu, pot sa zic ca Nastase nu e un tip de care sa-mi placa, pt. ca dupa aroganta 2000-2004 ar fi trebuit sa se retraga din politica, imaginea lui publica fiind una destul de proasta, iar lucrul asta afecta si PSD-ul. Cu toate ca dosarul lui e clar unul fabricat, iar Nastase chiar nu ar fi trebuit inchis, pt. ca nu exista nici o proba care sa-l incrimineze, ieri ziceam ca macar asa se infirma mitul cu Ponta premier, care il scapa pe coruptul Nastase. Dar uite ca s-a schimbat situatia, iar gestul de a se sinucide chiar a fost unul neasteptat. Dupa parerea mea a fost un gest barbatesc, pt. ca sa fii un fost premier si sa iesi din casa cu catusele la maini, in timp ce 100 de reporteri/fotografi/cameramani stau la iesirea din casa si abia asteapta sa vad ceva “spectaculos”, ar fi fost prea mult… Pe urma gandul ca vei sta in celula cu unii care sunt acolo pt. talharii, violuri si crime, e chiar insuportabil si, nu in ultimul rand, umilitor. Oamenii nu mai stiu ce e aia onoare (nu cred ca romanii au stiut vreodata, poate doar cei care in perioada comunista au preferat sa fie schingiuiti, decat sa fie slugile sistemului) si din acest motiv apar tot felul de agarici care zic ca e un fricos, ca e un las etc. Lucru care e chiar o mizerie, la fel cum o mizerie e si textul zilei de ieri si de azi referitor la sentinta: “este o decizie a justitiei, deci trebuie automat respectata, nu comentata”, ceea ce e fals! Doar pe vremea comunistilor deciziile justitiei nu trebuiau comentate! E un dosar fabricat si asta e un adevar, si nu ar trebui sa-i fie frica nici unui om, care traieste intr-un stat democratic, sa spuna lucrul asta! Nici chiar unui politician! Justitia se presupune ca e independenta, deci daca asa sta treaba, e independenta si de orice spune sau comenteaza un politician! Punct! Cat despre modul in care au reactionat diversi jurnalisti sau chiar oameni simpli, nu pot decat sa raman interzis! CTP vorbea acum ceva timp despre obsesia maladiva a romanilor de a vedea sange, ori ieri jubila ca Nastase a dost inchis, chiar daca dosarul ala era o mizerie! Nu mai conta! Conta doar ca Nastase urma sa se duca la puscarie, iar gandul asta ii provoca un orgasm! La fel si reactiile de pe forumuri si bloguri, unde am vazut niste lucruri absolut incredibile, de la teorii de genul “Antena3 manipuleaza si e implicata in mascarada asta”, pana la glume sinistre de genul “ti-a luat politia pistoalele, dar nu-i nimic, facem noi o cheta si-ti cumparam unu, plus gloante, ca sa mai incerci o data”… Eu cred ca episodul asta cu Nastase, aratat (si va arata in continuare) adevarata fata a romanilor, o fata preponderent infecta si de lumea a 3-a…

  10. SMURD-ul nu mai are pansamente sterile , scoate fularul condamnatului sinucigas din sifonier? banuiesc ca nu mergea cu el la 40jde grade vara cu el la gat
    La Floreasca se tin conferinte de presa si se citesc testamentele condamnatilor la puscarie?
    CIRC !!!
    mai bine isi facea un harachiri asta ca tot ii placea cultura chineza si are sabii prin casa pe pereti , dar cine stie timpul nu este pierdut

  11. Tristete. Oboseala. Greata. Disperare. Revolta. Neputinta. Din nou tristete, oboseala, greata, disperare, revolta si mai ales neputinta. Si din nou multa neputinta.

  12. Sunt unul dintre cei care l-au admirat şi il admira pe AN pentru omul de cultura care a fost şi este şi pentru prestanta sa trecuta şi actuala. Ambele, dupa parerea mea impecabile. De asemenea, fiind in cunostinta de cauza cu privire la destule aberatii din timpul mandatului sau de PM, si mai ales al comediei ridicole cu matusa Tamara, l-am considerat şi cel mai corupt ori, daca preferati asta, cel mai imoral PM pe care l-am avut dupa 89.

    Rememorand toata lista cea nu foarte lunga a politicienilor de prima mana de dupa 89, acest hiatus intre atitudini este semnul socant al unei profunde maladii sociale. Practic politicienii nostri de prima mana pot fi impartiti in doua clase: 1.) aia admirabili şi performanti – care din pacate pentru noi sunt imorali si corupti; 2.) aia corectii – care sunt lepre complexate şi razbunatoare ori, in cel mai bun caz, neputinciosi in a face ceva.

    Stiind asta vad ca spatiul public s-a impartit manelistic, adica extrem de transant. Sustinatorii lui Nastase: e nevinovat şi nu merita ce (juridic) i s-a intamplat! Oare?… Inamicii: ce-i cacealmaua asta cu sinuciderea?! sa moara! Presupunand chiar ca chiar a fost un scenariu in spate, voua, acestora, nu vi se pare ca daca un individ apeleaza la un astfel de scenariu naucitor, el a cazut prada unei spaime şi unei disperari fatale?…

    In acest univers manelistic in care ai mei sunt buni, extraordinar de buni, angelici chiar, iar inamicii sunt rai, extraordinar de rai, intruchipare a insusi diavolul, nuantele au murit de mult. Daca or fi existat vreodata.

    Imi doresc sa fim cu totii in stare sa intelegem ca adeseori CUM se face ceva e mai important decat CE se face. Şi sa fim mai atenti la aceasta diferenta.

    Ma repet: sunt unul dintre cei care cred in legitimitatea legala şi mai ales morala a condamnarii lui AN la inchisoare CU EXECUTARE. Dupa seara trecuta compasiunea a trecut pe primul loc. Ii doresc onest, total, omeneste, sa se insanatoseasca şi sa regaseasca macar o umbra de echilibru interior. Chiar daca dupa aceea se va intampla sa stea, sper eu, macar o luna, doua, maxim trei in inchisoare. Ca forma de terapie sociala!

    In tot acest timp nu voi inceta sa il admir pentru conduita lui rasata, pentru cultura şi eleganta sa umana şi politica. Albu-i alb şi negru-i negru, dar mai important este ca intre acestea sunt o multime de nuante de gri. Asta presupunand ca nu suntem printre fericitii care vad şi culorile…

  13. Omule, cat de bine stii sa scrii. Am citit pe nerasuflate articolul. Respect, Ciutacule!

    In alta ordine de idei, mi se pare fabulos si (usor fortat dar ..)fascinant cum evolueaza viata, situatia si dinamica unor oameni. In opinia mea, Adrian Nastase a fost un model din multe puncte de vedere paradoxale. Desi sunt tanar (am 23 de ani), mie personal, fostul premier mi-a creat in toti acesti ani impresia ca e printre putinii 4-5 ‘oameni de stat’ pe care Romania i-a dat dupa ’89.

    Victore, iarta-ma daca cer prea multe, dar, ce-ti zice simtul tau anticipativ? Ce crezi ca se va intampla in continuare cu el ?

    Pe mine ma sperie ipoteza ireala conform careia Basescu ar vrea sa-l gratieze ..

  14. pentru vina de a fi fracturat prin ura societatea romaneasca, actualul presedinte are un loc in istoria contemporana a Romaniei, un loc neonorabil, detestat si neravnit de nimeni, acela de criminal… si nu ma refer la vina de-al fi haituit pe Adrian Nastase, ci la vina de a avea pe constiinta multi romani morti prin desfiintarea spitalelor, taierea pensiilor, terfelirea onoarei militare si moartea multor pensionari militari. modul in care l-a impins catre moarte pe Nastase nu poate fi explicat in niciun fel si nu poate fi intrecut in cinism decat de o eventuala gratiere fapt cu care un om ca fostul prim ministru nu ar putea fi de acord niciodata (ar semnifica recunoasterea unei viovatii pe care nu o poate concepe).
    sper ca intrun viitor foarte apropiat, si marinarul sa fie intro situatie similara si sunt sigur ca individul va umple izmenele cu rahat.

  15. era asa arogant pe vremea ceea incat Bunicuta Iliescu l-a supranumit asa.dar el avea o aroganta plina de bunsimt.portocaliii nu au avut-o niciodata asa.el e un om cult,ei nu sunt.cea mai mare”nesimtire”a lui a fost cand i-a rugat pe pdl-isti sa-i numere ouale.nu a dat in popor niciodata.tocmai m-am uitat pe blogul colegului Radu Tudor.m-am ingrozit de ce pot scrie unii portocalii.si nu doar acolo au scris de el.eu am scris si la tine dimineata,prietene Ciutacu,nu sunt fan Nastase.dar nebunii astia intrec masura.dau intr-un om distrus psihic,un om cazut.in loc sa manifestati mila fata drama in care traieste el si familia,voi il improscati cu noroi in continuare.

  16. Doamne, ce imbecili penibili sunt in Zambaccian la ora asta. Of, saracii, prosti mai sunt.

  17. pe blogul lui A. Nastase cineva a scris ca se pregateste un dosar penal lui Nastase pentru sustragere de la executarea pedepsei. am crezut ca este o gluma dar pe rtv, asta de la taranisti pavelescu a sous ca tentativa de sinucidere este un boicot la executarea pedepsei

  18. vai ce baiat bun, ce cultura, ce stil, ce prim-ministru! cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut romania vreodata. pentru cei care au uitat de guvernul nastase:

    – adrian nastase – cu parere de rau, in timpul lui s-a creat precedentul saltarii de catre politie a adversarilor incomozi.

    – ioan rus – badea ii face portretul la fiecare 2 emisiuni – nu e flatant.

    – dan ioan popescu – un ministru pentru care axa hidroelectrica, distrigaz, luxten a avut o importanta deosebita. tot el e cel care a dovedit ca poti cheltui mai mult decat castigi. restul lumii gaseste ca asta e o imposibilitate.

    – ioan talpes – un imaculat din zona serviciilor, ca si toti ceilalti din zona respectiva.

    – hildegard puwak – voulez vous niste fonduri europene?

    – rodica stanoiu – a reformat justitia prin lupta impotriva coruptiei. din interior.

    – ioan mircea pascu – ramane in istorie pentru iubirea ce o avea fata de ziaristi. e cel care a propus legea dreptului la replica si a emis urmatoarea fraza: “Le multumim celor care mor de grija altora, amintindu-le totusi ca si viata lor este scurta, iar sanatatea este si pentru ei un bun prea de pret care nu trebuie pus in pericol prin lansarea unor dezbateri cu inalt consum emotional, stresant”.

    – marian sarbu – inca la unpr?

    – miron mitrea – viteaz pe stil basescu: imi dau demisia din parlament pentru a ma pune la dispozitia anchetatorilor cu 3 luni inainte de alegeri. dupa care ma aleg din nou parlamentar :). a, si nu am nicio problema cu coruptia. sa fie clar!

    – dan matei agathon – merite enorme in dezvoltarea turismului romanesc, depasite doar de blonda de la drept.

    – octav cozmanca – direct din negura comunismului. pardon, a epocii de aur.

    – gabriel oprea – pentru generali, testul psihologic e optional. mai ales cand te reevalueaza basescu.

    – vasile dancu – colonel marca gabriel oprea.

    – petru serban mihailescu aka miki spaga – nuff said.

    abia dupa ce am facut recapitularea asta imi aduc aminte de ce am votat cu basescu in 2004. ei, astia au fost inlocuiti de boc, udrea, videanu, livache, berceanu, eba, anastase. din pacate.

    a fost mai bun guvernul nastase decat guvernul boc? probabil ca da, daca faci comparatia intre un rahat mic si o balega mare.

  19. Victore , ce am vazut azi la TVR1 la Jurnal , vis-a-vis de aparitiile din media ultimelor 24 de ore , m-a facut sa ma infior: cand am vazut cati scelerati , dezaxati sau necrofagi ROMANI au deversat valuri de venin , invective si insinuari murdare , anonim (pe net) sau nu (la tv -CTP , redactiile B1 , TVR , Infotv , Realitatea, etc.) , la TVR1 am vazut un UNGUR DEMN , CORECT si cu UN BUN-SIMT mai mare dacat jumatate dintre romani la un loc – Gyorgy Frunda ! 🙂

    In fata unui moderator vadit ostil si partinitor , din tagma hienelor prezentate mai sus , Gyorgy Frunda literalmente “i-a luat maul” punandu-l la punct si avand un expozeu foarte corect , realist si CURAJOS (demonstrand punctual si fara perdea toate abuzurile si incalcarile legale la care a fost supus Nastase) , a punctat rusinea si certitudinea culpabilizarii ROMANIEI la CEDO , in cazul de fata , si faptul ca in situatia data exista si proceduri de urgenta ,dar , bineinteles fara schimbarea incadrarii ! De asemenea a taxat ticalosia si mojicia tuturor celor care efectiv l-au haituit pe Nastase si familia sa , neferindu-se sa-si arate si sa puncteze ADMIRATIA si CONSIDERATIA sa pentru intreaga activitate a politicianului , a primului-ministru , a sefului de partid , a sefului Camerei Deputatilor , a profesionistului , a familistului si manieratului (rasatului) domn Adrian Nastase . Iar aceste aprecieri nu sunt ale mele ci tocmai ale lui Gyorgy Frunda.
    Si asta in conditiile , cum am spus , a unui moderator vizibil ostil si deranjat de aceste aprecieri !

    Permite-mi Victore sa mai spun doar atat:
    “Domnule Gyorgy Frunda , este cel putin a treia oara in ultima jumatate de an , cand trebuie sa fac reverente in fata atitudinii si declaratiilor dumneavoastre ! 🙂
    RESPECT TOTAL din partea mea (si regretul ca nu avem mai multi OAMENI ca dvs.) !”

  20. Nene Victore, te-am urmărit toată ziua. Decent şi la obiect ca de fiecare dată.
    Mai poţi? Io aş fi decedat după atîtea “on-line-uri”, articole la ziar şi postari pe blog.
    N-am ştiut că m-am născut în aceeaşi zi cu fostul tău şef (RIP), adică 15.09, “decît” că cu vreo 13 ani mai tîrziu…
    Acuma o început emisiunea lui Gâdea. De te vedeam şi acolo…
    Banzai!

  21. @ curiosu’

    Esti si idiot si inchipuit. “Harachiri”, cum il ortografiezi tu, n-are treaba cu “cultura chineza”. Sa fii sanatos.

  22. unde e funeriu sa calculeze viteza glontului pebntru a demonstra faptul ca Nastase a vrut sa-si insceneze sinuciderea tragindu-si un glont pe linga carotida?!

    eu in clipa asta vreau sa inceapa sa curga si singe de basist la propriu lista cu divizia de coloneii securisti ai javrei e mare… printre care si mizeria asta subumana, recte turcescu… de fapt nici nu stii pe cine sa alegi de acolo, aia trebuie impuscati toti

    “Asa ca, Gadea, Ciutacu, Badea, Ciuvica si, desigur, Felix, aveti ocazia nesperata de a va dovedi, macar o data-n viata, oameni de onoare: trageti-va un glont in cap, nemernicilor!” – conchide Turcescu”

  23. Cata mizerie si cata ura ies acum la suprafata;parca ne-am transformat pe nesimtite intr-un popor de criminali care jubileaza la vederea sangelui.Cat rau poate face un singur om,daca poate fi numit astfel,unui popor!

  24. condamnarea lui a.n. trebuia sa ofere javrelor portocalii o speranta sa mai scoata capul in lume .. nici macar asta nu le-a iesit, din motivul asta au inceput cu acuze grotesti – ca nu ai dreptul de a te sinucide daca esti condamnat, pe drept sau nu.. tiganul turcescu a comis-o si mai zdravan, de unde deduc ca disperarea e fara margini .. daca justitia noastra e pervertita, trecem la cea divina – a.n. a incercat – n-a fost sa-i iasa .. hai sa incerce si basescu, boc, blaga, udrea, si lista e lunga – aceeasi iesire din scena – sa vedem daca soarta ii ocroteste … eu pariez ca nu..

  25. aseara m-a incearcat un sentiment nou: mi-era teama de mine.

    ma ingrozea ideea ca m-as fi putut contamina lesne de otrava pe care o respiram din comentarii, din parte din mass-media. cred ca deznadejdea era cea mai acuta senzatie, in fata urii profunde si a lipsei de discernamant, pe care am incercat-o. but then again, asta nu demonstreaza decat puterea si clasa fostului prim-ministru Adrian Nastase.

    nu mi-a fost niciodata prea simpatic. insa i-am simtit mereu forta. nu s-a comparat niciodata cu acesti omuleti neinsemnati din politica, de azi.

    si ma vad nevoita sa iau atitudine. sa-mi exprim dezaprobarea fata de modul in care justitia alege sa procedeze in tara in care traiesc si revolta stomacului in fata reactiei vizavi de aceasta drama, a unora dintre concetatenii mei. deci, ne vedem la Spitalul Floreasca, maine, la ora 17!

  26. In practica este riscant sa agiti cuibul de viespi(pdl).Pentru evitarea pierderilor de vieti umane exista o singura sansa “uciderea viespilor dintr-o data cu un spray special sau capturarea si arderea integrala a cuibului de viespi” caz contrar USL, va mai primii multe muscaturi ,unele mortale si daca n-au serul special injectat imediat si nu CAND ESTE PREA TARZIU si cand corpul intra deja intr-o reactie ireversibila.USL-isti(mai ales liberalii) sunt prea domni cu asemenea ganganii f periculoase iar societatea romaneasca s-a degradat incredibil.Nu mai poti avea un sentiment de SECURITATE/SIGURANTA pe strada,la locul de munca,ca pensionar ,ca bolnav,ca elev,ca profesor,ca taran(iti ia rrromii closca din curte si recolta de pe camp ,incat nu mai merita sa cultivi nimic daca altii iti fura recolta),etc,etc.Ma intreb daca mai rau de asa se poate.Uneori poti regreta cate-ai nascut in aceasta romanie amarata si nefericita.Ar trebui sa fie intrebati DIRECT ANTONESCU si PONTA daca sunt siguri- ca pot face/sunt lasati(de cuibul de viespi) sa faca ceva – pentru romani e bine sa continue,daca nu sa se lase pagubasi sa nu ne MAI AMAGEASCA si sa nu poata face practic nimic concret, invocand ca AU PUTERE dar n-au inca PUTEREA.

  27. Victore , scuze pt. off-topic: am auzit bine ca in Senat a fost respinsa propunerea de interzicere a exploatarii gazelor de sist ??? 😯
    Nu ti se pare ca in spatele acestor demonstratii de putere prin arestarea lui Nastase si Vantu si tema reprezentarii la Bruxelles (teme clare SI de imagine!) se afla si rezolvarea unor teme mult mai pragmatice:
    – castiguri financiare imense din gazele de sist sau vanzarea unor bucati din Hidroelectrica unor smecheri basisti (pt. ca deja incepe sa-mi para ca insolventa Hidroelectrica a cam luat prin surprindere actuala Putere si ca ea incepe sa fie mai mult IN FOLOSUL decat impotriva “baietilor destepti”)?
    Oricum , chestia cu respingerea interzicerii exploatarii gazelor de sist , daca e reala , se pare CA A PRINS PE PICIOR GRESIT actuala Putere (asta daca elimin complicitatea) si este al-nu-stiu-catelea offside al Puterii intr-un timp f. scurt , ceea ce e deja de-a dreptul ingrijorator. 🙁

  28. Victor ai urmarit astazi Stirile Protv de la ora 19 cand a comentat CTP situatia lui Adrian Nastase. Nu atitudianea lui a fost deranjanta ci a marii cititoare de prompter basista care efectiv a provocat scarba prin comentsriile ei partinitoare. Tu cum comentezi

  29. Victor, iar m-ai facut sa lacrimez, ai un mod fantastic de a scrie cu mult suflet, emotiile tale le transmiti cu fiecare litera pe care o scrii, cand am citit articolul, l-am trait, ai un talent extraordinar si un suflet pe masura.
    Despre ceea ce i-se intampla lui Adrian Nastase nu am cum sa vorbesc este revoltator, iar despre micimea portocaliilor nici atat.

  30. D-l Ciutacu. Am vazut ceva scris pe ecran si m-am ingrozit: pleaca Jigodescu la Bruxelles pentru ca Marga nu a stiut unde sa trimita scrisorile sau pleaca Ponta? Daca tot vorbim de ura, n-am urat niciodata pe nimeni, dar acum il urasc pe Basescu cu tot sufletul. Imi pare rau ca nu ma pricep la calculator ca m-as face hacker, i-as goli conturile off-shore ale tatarului betiv si chior (care se crede Ginghis Han) si l-as lasa la pensie cu ce primeste de la stat. Cred ca de suparare ar face apoplexie. Ce m-as bucura!!! Nu e bine sa te bucuri de raul altuia? Zaaau ! Pai daca Cel de Sus ii tine foarte bine pe cei rai, inseamna ca ma poate tine si pe mine cu rautatea mea. Totusi il rog pe Dumnezeu sa-l ierte de pacate pe Basescu si sa-l cheme la el cat mai curand pentru ca se chinuie si el si ne chinuie si pe noi. Doamne ajuta. Amin

  31. Salut Victor.
    Spune-i te rog lu Badea sa nu o mai dea cu 9mm… E un calibru .38 special ( punct 38 ) , calibru care e dat in inch nu in mm. Fatucile de la stiri au zis 38 mm gresit , e adevarat dar este punct 38 si pentru un cunoscator cand inmultesti 0,38 cu 25,4mm da 9,6xxmm . Nu este 9mm , este “.38” special adica lung 🙂

    Ca om imi pare rau de Nastase…
    O zi buna,
    Cristian

  32. Astia vor continua sa se haleasca-ntre ei, zgarci cu zgarci.
    Nimeni nu (mai?) gandeste solutii concrete de scoatere din rahat, sau legi, sau sa puna osu’ la munca. (au obosit de la partid, de la care atarna binele tarii, de la care atarna o chestie…)
    L-am votat pe dracu’, sa scapam de fra’su…ca daca tot am fost batuti, macar sa fim si fu+uti!
    Am senzatia ca Romania e undeva, pe la curu’ calcaiul planetei si jucam in “imparatul mustelor”, varianta mioritica. Nu conteaza cine-i la regie, care-i distributia, unde e mireasa, etc…nope.
    Conteaza s-avem ce atarna la chestiunea politica…!!

  33. astia de la PSD s-au lepadat de Nastase de 100 de ori in ultimii ani – toti declarau ”…Nastase sa isi rezolve problemele in justitie si apoi mai discutam…” . acum nu il mai scot din ”cel mai bun premier al galaxiei, un intelectual respectabil, un suflet nobil…” – un erou care lupta cu tiranul

    prestatia dnei Corina Cretu de la Sinteza Zilei a fost absolut penibila si gretoasa

  34. Dincolo de orice , ai condei ! Valorifica-ti talentul (ai ceva din M.Preda) dincolo de jurnalism ,ar fi pacat sa fie altfel .

  35. Stim foarte bine ce se intampla in politica… si cu toate astea strigam ca niste imbecili “Sa-i vedem la parnaie”. Fiecare tara din Europa, fara exceptie, are cel putin un Nastase sau un Basescu si cu toate astea se feresc sa iasa la TV cu ei pentru a face reclama la conditiile de cazare din penitenciare sau… la arme de foc.
    Trebuie sa ai creierul format doar din lobii urechii sa nu-ti dai seama ca procesul lui Nastase a fost o telenovela ieftina iar condamnarea un titlu pentru ziare si asta doar pentru a putea spune “cineva” : “Iata cum am scufundat EU Titanicul”.
    Alooo, marinareee, “Titanicul” era deja de multa vreme pe fundul lu’ oceanul. Ce ai facut tu nu a fost decat o ecranizare de doi lei.
    Marinare, sunt perfect de acord ca Nastase merita una la ficat dar asta nu-ti da dreptul sa-ti bati joc de cei care inca mai gandesc.
    Ma mir ca nu vii maine sa ne spui ca casa lu’ fii-ta i-ai luat-o tu cu premiul castigat la “Dansez pentru tine”… organizat la Ciresica.

  36. Adrian Nastase si-a facut-o cu mana lui .
    Trebuia sa-l bage la puscarie pe Traian Basescu pentru dosarul Flota si casa din Mihaileanu, nu sa-l sperie nitel .
    Inteleg ca multa lume care l-a cunoscut personal pe Adrian Nastase a ramas cu o impresie placuta despre el si nici dumneata nu faci exceptie, dar asta nu inseamna ca Nastase nu trebuia sa ajunga la puscarie pentru faptele pe care le-a facut .
    Adrian Nastase a facut aceeasi greseala ca si Traian Basescu si pentru asta trebuie sa plateasca .
    Pentru cine nu stie, greseala este ca amandoi au incercat sa obtina puterea absoluta in Romania .

  37. Victore, ceea ce ai scris este primul lucru uman spus in toata povestea asta tragica.

    Dupa sentinta, am fost tentat sa spun si eu ca o sentinta nu se discuuta. Mi-am zis si eu ca fraierul ca la Inalata Curte nu sunt posibile farse judiciare. Apoi am inceput sa ma indoiesc, stiind ce mizerie este justitia romaneasca.
    Apoi mi-am amintit de cazul Dreyfus si acolo majoritatea il acuza, numai Emil Zola a avut curajul sa se ridice impotriva sistemului.
    Am inceput sa sap si sa fac cateva analogiui si m-am ingrozit.

    Cine l-a condamnat pe Adrian Nastase?
    cand am aflat, am inteles ca TREBUIE sa discutam sentinta si cine a dat-o pentru ca altfel clkadim “reformarea” si “curajul” justitiei pe o MARE MINCIUNA.
    Completul de judecat a fost condus de presedinta ICCJ. pai cum crede cineva ca celelate 4 judecatoare si-ar fi contrazis sefa. sa vedem in cate cazuri in care presedinta ICCJ a condus complete de judecata nu au fost date sentinte in unanimitate?

    Apo m-am intrebat daca LIVIA DOINA STANCIU, presedinta ICCJ ar putea fi santajabila.
    O, da si inca cum.
    A fost procuror comunist din 1980 la Galati, vecina cu mai tanara colega de procuratura Monica Macovei, procuror la Giurgiu di 1982.
    Ce este prin dosarele securitaii despre aceste doamne? Dosarele lor de securitate fac parte din fondul de dosare aflate inca in posesia SRI?

    Si pentru ca zilele astea se vorbeste despre plagiat, am bagat de seama ca domnuca presedinte are si un doctorat. oare cate pagini or fi copiate in acea lucrare?
    daca aceasta persoana a condus completul de judecat nu ma mir ca a fost condamnat nastase.
    Tot ptocesul a fost o farsa mizeerabila.
    Nastase a fost judecat inainte dea intra in sala de judecata.
    Rolul sentintei nu era de a pedepsi, ci de a umili.
    Sunt ingrozit.
    Daca judecatorii de la ICCJ pot fi santajati, Romania nu mai are justitie.
    Ma intreb cum e posibil ca un fost procuror comunist sa ajunga judecator la ICCJ si chiar presedinte.
    Sentinta data de ICCJ nu intareste sistemul de justitie romaneasca, ci il distruge.

    M-am uitat zilele astea pe la diverse posturi de televizune si m-am ingrozit de cata ticalosie sunt capabili uni jurnalisti si comentatori.

    Poporul asta a devenit rau si mizerabil in unele din componentele sale.
    daca nimeni nu va avea curajul lui Emil Zola, ne meritam soarta Victore.
    Am intrat in epocxa in care am devenit datorita acestei LIVIA DOINA STANCIU (care este numai m marioneta) 19 milioane de potentiali vinovati.
    Oare nu putem face nimic?
    Vom fi muti pentru acest “deziderat” – o sentinta NU se discuta?
    Atunci, intradevar, in varianta romaneasca Dreyfus MOARE VINOVAT, iar Emil Zola se naste mut si nu mai poate striga J’Acusse!

  38. Pe langa vina comuna pentru haosul la care s-a ajuns,bineinteles pastrand proportiile,eu cred,fara a fi in principiu un mistic,ca pentru felul in care i-am “judecat” si executat pe ceausesti platim chiar si acum,dupa peste 20 de ani!Duhurile lor care nu si-au gasit loc nici in rai si nici in iad mai bantuie si acum printre noi si se strecoara in cabinetele leader-ilor agramati,cu licente gen ADI(academician-docto-inginer*pentru cine nu-si mai aduce aminte) sau a coloneilor,generalilor(de fapt niste “soldati pe steroizi”) carora daca le dai alarma la 3 dimineata se incalta cu stangu’n dreptu’…
    Doua din cele mai importante examene pe care orice natiune le are de dat sunt atunci cand isi aleg conducatorii si totodata cand trebuie sa-i judece;noi le picam cu succes cu o perseverenta diabolica pe amandoua la toate sesiunile,indiferent de anotimp,regim politic sau orice alt criteriu…
    Ce sau cine ar scoate oare tara asta din “frisonul” deja cronic in care se zbate?!…Toleranta,chiar si la intoleranta,poate fi un raspuns si un medicament absolut necesar.
    Evenimentul socant de miercuri seara a fost doar la 2 mm de a fi tragic!
    Gestul Dlui Nastase in afara de orice nuante politice pe care unii sau altii se straduiesc sa le dea,a fost impotriva unei mari nedreptati ce i sa facut si a regizorului acesteia.Poate ca ii inteleg pe cei ce nu au admiratie pentru cineva care comite un astfel de gest;dar sa nu ai respect pentru cel care prefera sa-si ia viata in numele onoarei,demnitatii si respectarii legii,asta e mai greu de acceptat…Caracterele oamenilor se observa cel mai bine in situatii surpriza,atunci cand nu mai ai timp sa-ti aranjezi nodul de la cravata,cand replicile nu mai sant cele pe care le-ai repetat cu intonatie in fata oglinzii.Multi dintre demnitarii actuali si fosti s-au demascat sau si-au confirmat,dupa caz,valoarea…
    Alegerile din toamna se tin zilele astea.Cred ca vom castiga!
    Sa-i multumim Dlui Nastase si sa-i uram LA MULTI ANI !!!

  39. din pacate,eu cred ca Nastase are suficienti prieteni care-l vor ajuta sa se sinucida!prin substante toxice/medicamentoase…omul asta nu se vede nicicum in puscaria basista!incerc sa gandesc cam ce gandeste Nastase.

    sa te bage in puscarie un MEDIOCRU, un gregar, un mitocan si un marlan…sunt convins ca daca ar fi fost c u adevarat vinovat ar fi mers la penitenciar.ura lui fata de basescu si clica lui de justitiari selectivi e mult prea mare !

    nu inteleg de ce usl nu opereaza in media cu formule tari,’justitia selectiva’ mi se pare o sintagma destul de puternica.

    va imaginati cum ar fi sarit ‘sotzietatea tzivila’basista, daca i s-ar fi intamplat lui besescu incarcerarea?pai, cred ca macovei, ionita ar fi zguduit acum bruselu’, parisu, roma, stockholmu’ si insulele kerguelen, mapamondu’ ar fi fost zguduit.
    vreau sa spun ca pd a avut un aparat de propaganda, si-l mai are, imens si eficient.blogurile yahoo, evsilei, adevarul, hotnews,voxpublica abunda in infecti oranj.de ex., pe yahoo, e grozavie, statistic vorbind sunt f. activi.

    sa ma scuze gazda pt. amestecul asta , dar nu imi mai gasesc cuvintele.sunt in asentimentul lui Dragnea, trebuie ceva proactiv, nu reactiv.usl trebuie sa creeze evenimente, sa riposteze.audit, sesizari pt. escrocheriile pd…asta asteptam, populatia are si o sete de dreptate…

  40. Nu pot sa-mi dau seama care va fi reacția ¨maselor¨ dar sper ca spiritul de solidaritate și de dreptate al oamenilor ce-și duc viata simplu zi de zi (și care nu pot fi păcaliți la infinit, ceea ce oamenii ăștia nici acum nu au înțeles)sa-i faca sa vadă limpede și sa nu mai tot cerșim aprobarea ¨marilor puteri¨ care au destule probleme doar ca ei nu sunt atât de imbecili sa și le trâmbițeze toată ziua. Am condamnat și executat un Președinte fără un proces corect! Dupa o astfel de experiență ar fi cazul sa cerem cu prioritate un proces corect nu sa ne abținem cu toții de la comentarii ca sa dam bine afara !!!

  41. Cred ca Basescu nici nu stie cat de aproape este si el cu toata liota lui de a da socoteala.Poate Nastase a gresit cu multe,pentru multe a si platit.A fost renegat si proscris in propriul partid…dar asta nu l-a doborat.Nu l-am auzit sa se vaite si nu l-am vazut sarind in aer,asa cum zbiera Basescu cu dosarul Flota ca e urgisit politic.Si-a dus crucea cu demnitate.Multe din acuzatiile grave s-au dovedit a fi doar mizerii securistice,altele, adevarate poate,nu au fost dovedite niciodata.Acum este umilit si silit sa accepte o vina pe care n-o are.Atat s-au priceput judecatorii incompetenti si procurorii basisti.Sper ca toate astea sa treaca,sa aiba puterea sa invinga mizeriile astea,pentru ca ele ii vor da si mai multa putere.Iar calailor lui le va aduce cufundarea in cel mai abject noroi si siguranta ca vor plati pentru ce-au facut.
    Altfel,astazi,un calduros “La multi ani,domnule Nastase!”,sanatate si putere,fiti convins ca multi va sunt alaturi!

  42. mi-e rau la modul real ma doare stomacu de la ura si jegurile revarsate pe tv ziare bloguri impotriva lui nastase. regimul asta al lui base a scos din oameni tot cei mai urit si josnic a tranformat tara asta si aerul in ceva insuportabil si irespirabil. ma intreb cind vom scapa de ciuma portocalie a lui adusa pe capul nostru???????????????????????????????????

  43. Victor,

    Ti se pare normal ca una dintre cele mai importante intreprinderi ale industriei romanesti, cel mai mare combinat siderurgic din Europa daca nu si din lume, sa fie vandut pe nimic unei companii straine?

    Multi dintre cei care au votat PSD, in variile sale incarnari, au facut-o tocmai pentru a preveni vanzarea la bucata a avutiilor tarii, iar Nastase a gasit de cuviinta sa-si scuipe in fata electoratul si sa-si bata joc de cei care l-au adus la putere – clasa muncitoare romaneasca. Daca CDR-ul incerca sa faca macar un sfert din ce-a facut Nastase, sigur iesea razboi civil, insa el, la adapostul imaginii confortabile de “om de stanga” si-a permis sa-si bata joc de viitorul tarii noastre.

    Nu trebuie uitat, desigur, ca Basescu si ai lui au dus delapidarea si jaful pe noi culmi, ei insisi ajungand la putere in 2004 pe valul de revolta impotriva unor astfel de privatizari frauduloase, pe care nu doar ca nu le-au stopat, ci le-au continuat intr-un ritm chiar mai accelerat.

    In fine, ce vreau sa-ti spun este ca sunt extrem de dezamagit sa aflu rolul tau in toata povestea asta. Consider ca privatizarea industriei romanesti a fost o crima impotriva acestui popor si imi pare sincer rau sa aud cat de implicat ai fost. Stiam ca ai lucrat la APAPS, dar mi-am imaginat ca te-ai ocupat de lucruri mai triviale (relatia cu presa, purtator de cuvant etc) decat sa convingi sindicatele sa accepte sclavia si jugul strain.

    Acestea fiind zise, sper ca arogantul scape cu bine din situatia actuala si sa poata raspunde, cand va veni vremea, pentru adevaratele sale actiuni, cot la cot cu nemesisul sau Basescu – inalta tradare si subminarea economiei nationale.

  44. @ioan: la vremea respectiva, a fost cea mai buna solutie economica pentru a opri hemoragia financiara incredibila de acolo (1 milion de dolari pe zi pierdere chiar nu era o legenda). si azi cred ca a fost o decizie economica inteleapta. nu stiu exact ce a mai facut Mittal acolo, dar contractul avea clauze investitionale clare. pe 5 ani, ca asa a impus Banca Mondiala sa prevada legea privatizarii.
    ca sa preintampin intrebarile privind implicarea mea in afacerea Sidex, anunt eu de acum: nu am fost in comisia de privatizare (in nici una, mai exact), nu am negociat in numele statului roman si nu am semnat nimic.

  45. De ioan pe 22 June 2012 la 11:06 (#)

    Total de acord in privinta privatizarilor de pe vremea lu’ Nastase.
    Este absolut incredibil cum “gaurile negre”…cum erau numite pe vremea aia,au ajuns cele mai profitabile imediat ce au fost date pe “seminte”.

  46. nu-mi dau seama cât îşi doresc cei de la usd (în frunte cu ponta) să-l ajute pe Năstase sau doar să se folosească de actuala conjunctură. dacă fac în continuare prostii, s-ar putea să piardă alegerile în toamnă şi atunci vor fi haliţi unul câte unul. şi-aşa mă crucesc văzând atâta propagandă anti-regim în media!

    articolul tău pare neterminat, dar poate că de aici îi provine şi frumuseţea. Respect!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.