Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Derbedeul dracului, tot ţigancă împuţită

Derbedeul dracului, tot ţigancă împuţită

Ce naşte (politic) din Băsescu tonomate mănâncă. O să fiu cât se poate de scurt. Bugetarul care l-a numit pe soţul amantei sale ajunct la ANAF (iar pe propriul şofer consilier) îl categoriseşte pe contribuabilul Ciutacu, tot într-o zi de alegeri, drept derbedeul dracului. Dacă eram lângă, el se ridica pe vârfuri să-mi fure telefonul.

Piticule de grădină, dacă stăpânul tău a rezolvat-o cu Andreea Pană cu un buchet de flori şi multă complicitate din partea breslei, iar Bogdan Teodorescu a fost prea domn să te pună la locul pe care-l meriţi, te anunţ public şi oficial că ai de tras. În caz că nu bănuieşti ce te aşteaptă, sfatul meu e să iei numărul de telefon al lui Radu Sârbu şi să-l suni. Părerea mea e că ai nevoie de consiliere specializată.

UPDATE: Aştept cu nerădare decorarea limbutului. Căruia i-am făcut public și transparent o promisiune de chinuri politice. Dacă tot îl lasă nervii și nu se mai poate abține. BREAKING NEWS: La 16 ore după, aproape odată cu Oficiosul, s-a trezit şi Oficina de Net a Jucătorului!

P.S. Nu mut Vorbe grele la TVR

Comentarii

comentarii

Similar Posts

564 thoughts on “Derbedeul dracului, tot ţigancă împuţită

  1. La articolul cu “derbedeul dracului” nu apare formularul asta de comentariu…deci nu am putut comenta..asa ca te intreb aici.

    Boc te-a facut derbedeul dracului dupa ce l-ati scos din emisie si pleca de la cadru…OK. Tu si alti ziaristi il faceti zilnic nesimtit, ticalos, pitic, complexat, etc. Care e faza? Nu ma intelege gresit…dar nu inteleg de ce te revolti asa?

    Cand dai in cineva cu pietre mai poti fi extrem de mirat cand te trezesti si tu cu o piatra venita de la acel cineva? E absurd…sincer. Sunteti persoane publice amandoi…nu stiu de ce s-a incetatenit ideea la noi ca unii pot fi injurati fara limite si unii sunt scutiti de a fi injurati pentru ca…in cazul tau esti ziarist.

    Poate gresesc…dar asta e parerea mea si crede-ma ca e total dezinteresata. Acum tu ai subiect, fanii tai vad ca sunt si ei la fel de revoltati ca si tine, o sa ai ce vorbi in emisiune cateva zile bune…deci e bine. Da’ gandind asa omeneste si logic…nu ai nici o cadere sa devii brusc maica tereza cea injurata de un golan…pentru ca si tu ai injurat la randu tau mult mai mult si mult mai urat.

  2. Rar ma indignez cand vine vorba de politica, eu sunt de partea lui Badea, prea greu sa mai schimbi ceva.

    Boc, mi se pare cel mai sinistru lucru care i se putea intampla Romaniei, cel mai sinistru posibil!

    Bataie de joc 1: Salariile profesorilor
    Bataia de joc 2: Taxa auto
    Bataia de joc 3: Impozit Forfetar

    Ce mai urmeaza? Cat de ipocrit sa fii ca om? Cat?!

  3. Scorpiono…stai calmeaza-te si incearca sa gandesti macar 2 minute limpede. Boc e un om…ca si tine ca si mine. Cand incepi tu acolo sa ii pui in carca toate relele de pe lume…mai lipseste sa il acuzi si ca a mintit mapamondul ca omul a ajuns pe luna…si e gata.

    Toti is o apa si un pamant…nu e Boc nici mai vinovat nici mai nevinovat decat restul. Bineinteles ca acuma o sa se porneasca o campanie napraznica antiBoc din partea antenelor…si Boc cum nu e o personalitate foarte bine conturata o sa cedeze si o sa o dea la impacaciune.

  4. Imi este rusine ca sint cetatean al acestei tari,imi vine sa ma duc cit vad cu ochii si cred ca pina la urma asta am sa fac.Nu te lasa calcat in picioare de ,,lindicul principesei”asta este un libidinos si un lingau ordinar.Oare pina cind ametita asta de natie are sa voteze tot asemenea oameni,datile cit mai multe emisiuni sa se trezeasca la realitate.

  5. Nu-s fanul lui Victor Ciutacu si nici nu cred ca voi fi vreodata. Dar cred ca in situatia de fatza, micul Boc nu are nicio circumstanta care sa-l scuze pentru magaria comisa. Daca tot si-a dorit din suflet ciolanul de premier, e obligat acum sa taca, sa inghita si sa faca, asa incat lumea sa-si scoata ulterior palaria si sa zica “ba, m-am inselat in privinta piticului atomic”. Dupa ce ca in politica romaneasca e o aglomeratie incredibila de ipocriti si gonflabilii lor care rod tot, iar poporului ii arunca praful de pe os, mai apare si cate un dumnezeu sau linge-blide (dupa caz) care sa completeze circul groaznic derulat de 20 de ani incoace.
    E rusinos. E ceea ce duce la haos si la sustinerea de care se bucura la un moment dat personaje ca Gigi – fericit parlamentar european.
    I-as injura, dar nu sunt Boc.

  6. Victor,nu boc te-a numit asa,ci ecoul lui base. boc e ala “care editeaza perfect fraze”(eba),dar care nu e-n stare sa repete sau sa reproduca singur invective!

  7. Pai vroiati sa va tina lectie de finante publice in direct? Reactia sa a fost una firesca si legitima care ar fi putut fi intradevar spusa in timpul transmisiunii. DA sistemul e varza, dar nu aratam acest lucru prin supozitii de genul: pai uhm… si de ce platim taxe? Ca fondurile respective ar putea fi cheltuite mai bine – asta e altceva.

  8. La ce te mai mira reactia lui Boc atunci cand vezi ca in Parlamentul European ne reprezinta oameni ca Becali si EBA….
    Sa fim seriosi .. ma mir ca s-a abtinut si nu a comentat mai mult si mai urat in stilul caracteristic…Piticu dracului :))

  9. Mi`l si inchipui pe Boculet, dupa isprava, cum isi zice in creierasul lui… “sigur o sa fie SEFU multumit de mine… ahh, ce i`am zis`o la tonomat”. Cred ca o cocea din timpul discutiei, altfel nu se explica zambetul de tigan care te face la alba-neagra.

  10. boc(IMI ESTE SCARBA DE NUMELE ASTA) e un latrau nesimtit si-a vazut sacii in car si latra…..

  11. N-am vazut toata discutia, dar ma gandesc ca din moment ce Boc iesise (aparent) din cadrul emisiunii si mai ales din ipostaza de prim-ministru putea sa zica (aproape) orice.. Pana la urma, intr-un cadru personal, injuriul lui Boc e unul destul de usor, chiar haios 😛 In trafic, de exemplu, se spun lucruri mai grele pentru mai putin (nu ca ar fi bine si frumos sa fie asa)..

    E bine ca v-ati racorit amandoi.. Sunteti chit!

    Oricum, foarte picant momentul 😉

  12. Am citit cateva comentarii dupa ce am comentat si eu…si singurul cu care am reusit sa rezonez este Andrei pe 8 June 2009 la 11:19 pm.

    Poate pentru ca si eu am putin peste 20 de ani si termin politehnica…si sincer se vede calitatea de opinie a unui om care mai si poseda ceva creier fatza de parerea aruncata ca o piatra de o persoana cu lopata in mana. Din pacate oamenii de calitate stau deoparte si lasa loc pe scena non-valorilor care cred ca daca au o portavoce la indemana brusc le creste si coeficientul de inteligenta.

  13. Stimate Domnule Ciutacu,

    Îmi pare rău pentru calificativul care v-a fost acordat de piticania sinistră Diliboc. În lumina ultimilor 10 ani ai carierei Dumneavoastră jurnalistice, din epoca “Adevărului” până în prezent, v-ar fi putut numi Derbedeul lui Dumnezeu 😀

  14. Este strigator la cer ce se intampla in tara asta! Cum a ajuns asa un specimen sa ne fie prim-ministru? Nu era bine cu Adrian Nastase … e mai bun Boc-Poc … Vorba lu’ Mircica “frumoasa tara pacat ca-i locuita”

  15. Doamne Dumnezeule, cat de nesimtit poate fi Boc. Daca pana si in ziua alegerilor isi permite sa ne faca “derbedei” pe noi, contribuabilii din aceasta tara amarata …. oare ce spune in particular????. Se vede ca suntem doar o adunatura lipsita de importanta in ochii politicienilor. Si tocmai de aceea trebuie taxati. D-le Ciutacu, in calitate de jurnalist sper sa o faceti d-voastra cat mai acid posibil dar fara sa va coborati la nivelul lui Boc. Mult succes.

  16. @ De Stefan , CJ : Boc e Prim-Ministru ! Nu are voie sa-l lase nervii! Asta-i tara lui Michey Mouse , de asta nu exista consecinte pentru “alesii neamului” ! Cam multe iesiri necontolate , nu credeti?
    Ciutacu e un simplu cetatean, platitor de taxe, daca sare calul il leaga inainte de a face rau altora. Primii oameni in Stat fac rau de ani de zile , vor continua sa faca pentru ca exista oameni prea multi ca dumneavoastra. Adica aceeasi plamada cu ei! Plecati-va capul in continuare ca desi nu mai sint sabii, sint dosare! Aveti doar 22 de ani , dar vi se poate fabrica un dosar in 3 secunde. Sinteti un tinar trist !Infinit de trist!
    @ Pro-Boc: citi ani aveti? Ca mentalitate securisto-comunista aveti! Peste oricine poate da masina, se poate cadea si de la balcon! E perocoloso sporgersi!
    @ Mihai : diferenta dinte unul si altul este ca unul e platit de celalalt si de ceilalti pe care , zice-se , ii reprezinta! Nu se bate pe burta cu angajatorii lui, chiar daca s-ar fi jucat in tarina cind erau mici. Voi chiar nu intelegeti cum ar trebui sa se comporte un Premier sau un Presedinte sau un orice care este ales si platit de cetateni?
    @ Victor: De, Ioane , de ! Resentimente si isterie?

  17. Si Boc si Basescu sunt niste INCOMPETENTI. E firesc ca atunci cand nu mai stiu ce sa raspunda sa apeleze la injuraturi si insulte. Bine macar ca dl. Basescu si-a dat seama cat de prost a condus tara, si nu e sigur daca va mai candida pentru REINNOIREA MANDATULUI de sef al statului. Normal, ca presedinte in functie, cu ce realizari sa vii in fata electoratului?.

    PS: Nu vi se pare si dvs ciudat modul in care am acceptat cu atata usurinta ca presedintele in functie sa se joace de-a candidatura – pentru ca, nu-i asa, are dreptul sa faca ce vrea – cand el ar trebui sa fie cel mai solid candidat, cel care a facut atat de mult bine tarii si isi doreste sa continue toate astea. Sa ne spuna: doreste sau nu sa ne mai conduca?! Eu pot sa inteleg ca nu prea. Dar de ce nu e sigur ce vrea? Ce ii lipseste pentru a-si limpezi gandurile? Nu ii e suficient ceea ce a demonstrat pana acum ca presedinte pentru a ne convinge ca merita un nou mandat?
    Efectul acceptarii jocului lui Traian Basescu cu privire la candidatura prezidentiala este ca nu ne mai gandim la domnia sa ca la un candidat care trebuie sa isi analizeze mandatul, pentru ca nu stim inca daca va mai candida sau nu!
    Nu e suficient sa nu luati in serios jocul lui Traian Basescu, aratand ca este evident ca se preface, chiar daca acesta este adevarul. Trebuie sa aratam ca, daca luam in serios declaratiile sale, ajungem sa punem in discutie chestiuni foarte importante ce nu sunt tocmai in favoarea sa.

  18. MIZERIE DE TARA SI DE POLITICIENI, UFFF TREBUIE SA MANANC MULTA LAMAIE CATA SCARBA AM DE TARA SIDE CEI CE O CONDUC

  19. Victore , in cele din urma nervii unora au cedat , ceea ce inseamna ca faci treaba buna , si emisiunea Vorbe Grele ii atinge chiar si pe cei mai nesimtiti politicieni .

    Ce-o fi fost la gura Mihaelei Radulescu nimeni nu poate sti , sau la gura altora , dar acum avem confirmarea a ceea ce este la gura piticului de gradina !

    Tine-te tare , si nu te lasa intimidat !

  20. Nu era o amenintare, nici macar una neoficiala. Nu vreau sa se interpreteze gresit ce am spus. Era mai mult o atentionare firesc umana… Oricum imaginile din culise, nu se dau pe post. Iar replica o meritai. REPET! NU A FOST O AMENINTARE DE NICI UN FEL CI UN COMMENTARIU LIBER!

  21. Dar piticul, piticania aista, nu se dădea el mare pocăit şi nu se deda el tâmpiţelul prin ogrăzile unei ” dive ” cu Cocolino de pluş la subsori… auuu majkooo, se găsipufuletele să suduie… boc-poc, i-auzi !
    Zăusul ascultă cu bis prin birturile Herăstrău ” ca să aibă tot d-a gata fecili lu tata ”, piticania râde-n nas naţiunii ” eba n-a plecat niciodată din partid ”… şi Jioana – groparul PSD, că nu-l iert, şi după moartel bântui… continuă să şadă la guvernare cu … DERBEDEII , căci, ei sunt derbedei, ei şi numai ei, şobolănimea de-şi zice ” clasă politică ”… :
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/06/08/ia-mai-du-te-si-te-spala-bai-%E2%80%9D-clasa-politica-%E2%80%9D/
    Florile de Colţ sunt atât de rare în spaţiul politic mioritic, un Victor Ciutacu-n media nu se naşte toată ziua, iar Derbedeii, suduie… nemernicii, nu i-ar mai răbda pământul, du-i Zalmolxe pe pustii de scârbe !
    stimă şi respect, Domnule V Ciutacu,
    Sibilla

  22. Ca parere : arogant sunteti, genial – lasati-i pe altii sa v-o spuna. Totusi, pentru faptul ca l-ati lasat verbal pe “micut” in curu-gol – TOT RESPECTUL !
    Oricum, “portocalii” se uita la Antene doar ca sa intre dupa sa se refuleze pe forum (ma refer doar la emisiuni politice, la AccesDinRect sunt sigur ca fac audienta, oligofrenii trag la confrati !)
    Se vede faptul ca si Dvs., si Badea aveti public, si pentru asta – RESPECT, dati-nainte !
    “Micutu'” e insignifiant (chiar daca momentan e premier, nu e personaj, e doar persoana – baga la mat si-l face gros, pupa la dos in buna traditie romaneasca – desi, ardelenii se spunea ca au coloana vertebrala, se pare ca tot latex-ul e materia prima la multi dintre cei ce-i reprezinta – peste tot sunt uscaturi).
    Multumiti-va totusi ca n-are vocabularul lui baselu, daca va zicea “pe-repede-nainte” ceva de mama, rude, urmati, stramosi ?! Se vede treaba ca n-are nici imaginatia vaporeana a lui basescu si nici tupeul de-a spune ce are de spus in direct.
    Ce sa-i facem, “tiganca-mputita”, “pasarica”, “vanzari anterioare”, “avyara grypa”, “eba” – asta e tara lu’ Gaita !
    (Apropo de ‘micut” – ca pe nume nu-i pot spune, suna a onomatopee : nu vedeti ca omu-si lasa si chelie, doar-doar sa-i faca pe plac lui Zeus !)
    PS : Ce-a facut Putin in rusia e justificat – “eu te-am facut, eu te mananc”; baselu i-a gasit totusi pe “moguli” cand a ajuns la putere – n-are ascendentul rusului ! Sper din tot sufletul sa-i dea peste bot mogulii, oricum din alta parte nu prea mai sunt perspective.

  23. Sunt foarte curios sa vad cum il dai in judecata si demonstrezi ca vorbea cu tine si nu cu altcineva din spatele camerei. Extrem de curios, asa cum sunt si sa vad ce o sa ii faci. De bine sau de rau, ei au puterea, si cat stau impreuna, inca nu ai ce face. Evident ca nu o sa muti emisiunea, pentru ca joci la fel ca Badea, stati intr-un loc caldut si criticati tot restul. As fi foarte curios sa te vad vorbind despre Voiculescu, despre viata lui, activitatea inainte de 89 si modul in care a facut afaceri si bani dupa revolutie. Sau, tu, cel mai bun, nu ai curaj sa musti mana care iti da o paine alba? Badea a recunoscut ca nu face asta, tot pe caz..deontologic

  24. Ciutacule,chiar nu te asteptai la o asa politete?
    Pe mine ma surprinde doar faptul ca piticul are trairi emotionale. Deci exista.

  25. Alegerile s-au incheiat. La Cotroceni pute a hoit. In Modrogan 1 la fel.
    Haideti sa-i trimitem in laturile de 5% din care s-au nascut.
    Haideti sa dam afara hoitul de la Cotroceni pana nu incep sa-l manance viermii.

  26. Domnul meu, Ciutacu evident, ceea ce faci dumneata prin aceasta reactie total necontrolata, aceasta raufnire cu iz balcanic nu te onoreaza deloc. Mai rau, te pune pe acelasi palier cu domnul Boc. Nu esti cu nimic mai presus decat premierul, el ti-a spus sa mergi undeva, dumneata il jignesti in fel si chip. Nu dai dovada decat de lipsa de educatie, cultura si bun simt! Nu cel care striga mai tare are mereu dreptate. Sunt atatea alte modalitati prin care ii puteati raspunde premierului, incat ma mir ca nu va ajuta intelectul. Chiar nu va ajuta moncher. Nu sunt fan POC, daca reduceti pledoaria mea pentru bun simt la o falsa aprobare a respectivului nu imi dovediti altceva decat ca sunteti mai putin cult decat v-am banuit pana in prezent. Sunteti o mai mare dezamagire decat domnul Boc. Reactionati ca un adolescent frustrat. Ceea ce faceti dumnevoastra acum nu este nici pe departe o atitudine a unui om cultivat si civilizat. Repet, daca veti continua in aceeasi maniera agresiva si dezonoranta, pentru mine sunteti demn de un loc pe acelasi palier cu domnul Boc, poate chiar mai rau. Respecte!

  27. Fratilor, sa nu amestecam lucrurile. Ciutacu nu ma reprezinta, dar premierul da. Ca au acum o daravea personala de rezolvat intre ei doi, este treaba lor. Dar Boc trebuie imediat sa-si ceara scuze romanilor pentru situatia incalificabila in care i-a pus pe ei in primul rand.

  28. Din pacate, asa cum a prezentat si Mihai Gadea in emisiune, lumea politica internationala este plina de specimene d-astea degenerate de humanoizi. Macar cu unu ca Boc, ca cetatean nefericit al acestei tari, ai satisfactia de a-l vedea din cand in cand cum se zvarcoleste in chinuri psihice pe la diverse adunari oficiale, frustrat fiind ca-i cat un ciot pe langa ceilalti.

    Basescu a fost genial cand l-a “infipt” pe ciotu’ asta in scaunul de premier. A stiut el bine ce face. E atat de antipatic frustratu’ asta incat ne distrage atentia de la ce face stapanul lui, Basescu; e pe post de “dummy decoy” politic Boc.

    P.S. Organizeaza careva o revolutie? Unde semnez!?

  29. Pe langa faptul ca ne conduce acest Mapet Show, limbajul sau este demn de un profesor universitar

  30. Nu ar trebui sa va mire reactia lui… domnule Ciutacu.Toti acesti papagali in frunte cu asta la fel gandesc fiind dezarmati, fara replica, trasi la raspundere pentu nesimtirea lor. Oare voi mai apuca s-ai ingrop(la propriu)? precizez ca am aproape 30 de ani :/ Oare vom avea vreodata o clasa politica demn de acest termen ,”clasa politica”?

  31. se pare ca s-a invatat sa nu mai injure in direct (base a invatat lectia de mult cand a scos porcaria mare in direct la sediul de campanie) dar saracutu nu stie ca microfoanele si camerele nu se opresc la iesirea din emisie. Piticu de grupa mica a mai invatat ceva util pt cariera sa politica scurta de acum cand s-a ales cu un dusman redutabil si sper sa tina ciocu mic in continuare si sa-si faca treaba de prim ministru mai bine. nu-ma bine tuturor!

  32. Sper ca pepiniera de tineri intelectuali,si daca nu este sper sa se realizeze) vor ajunge sa schimbe,inlocuiasta cat mai curand aceste ramuri politice-economice,si nu numai fara sa se “viruseze” de acesti “paduchi”
    Tine-o tot asa Victore… bafta

  33. sincer sa fiu nu imi esti prea simpatic, mi se pare ca esti de fapt foarte arogant (dar chiar tu spui asta in prezentarea ta), insa ce a spus Boc-poc despre tine a fost chiar urat.
    este drept, suntem in tara in care politicienii se cred zei si arunca in stanga si dreapta cu cacat, se cred intangibili si au un aer superior. poate reusim intr-un final sa le mai dam peste nas totusi.

  34. Iti pierzi vremea cu prostii..ce sa spun..maaare surpriza. Pana acum, imaculatul si nemaipomenitul isi da arama pe fata. Era nevoie de faza asta ca sa aflam cine este? Nu-i cunoastem noi pe baietii astia? Se pare ca nu…din moment ce Cristoiu ne anunta senil, ca a votat cu EBAAA…. Cum fratica, sa vrei sa devii scriitor, analist rece si obiectiv si sa te duci sa pui stampila pe … si apoi sa mai vii sa si declari, si sa te arati surprins c s-a intors la PDL, singurul pacat al sfintei.. Imi mirosea mie ceva la Cristoiu asta, dar nu ma asteptam sa fie ataaat de terminat.. Eu miros jigodiile din poza; scrie pe fruntea lor, JIGODIE..n-am cums a votez asa ceva si sa mai fiu si surprins, apoi. Nu inteleg cum altii nu se dumiresc nici dupa ce le-au avut fata in fata..

  35. Domnule Ciutacu, Statul este o gasca de oportunisti asociati care folosesc monopolul justitiei in scopul jefuirii restului populatiei.Puterea “gastii” nu se mai perpetueaza prin forta,ca in dictatura, ci prin OPINIE.Intrebarea este : de ce o parte a populatiei sustine “gasca de la putere” in ciusda faptului ca sint jefuiti??. Dupa alegerile acestea, cred ca cei 10% votanti ai PDL-ului sint fie “saraci cu duhul”, oameni pe care si copil poate sa-i duca de nas, fie profitori, oameni care au un avantaj palpabil ca rasplata pentru sustinera impostorilor Pdl. Exista 70% dintre romani (poate numai 60%, 10 % fiind in strainatate), vasta majoritate care priveste cu scirba spectacolul si nu vrea sa fie parte la decadenta politica. Cred ca este posibil, ca raspunzind “gretii generale” sa se puna bazele unei organizatii politice care sa aiba ca scop principal eradicarea clasei politice.Numai o dictatura poate realiza asa ceva. Cred ca numai o dictatura temporara poate eradica clasa politica si justitia corupta din societatea noastra. Alta cale nu exista. Nu credeam ca am sa ajung vreodata sa consider dictatura o solutie la criza societatii !! Never say never!
    Cu stima, un taliban scirbit

  36. O meriti ! Ai o agresivitate nejustificata asupra orice tine de Basescu si PLD in orice interventie. Emisiunea lui Gadea este un circ mediatic in adevaratul sens al cuvantului, in care va adunati seara de seara cativa ca sa il criticati pe Basescu si de cate ori merge la buda.
    Te-ai intrebat vreo secunda ce ai sa faci in momentul in care prea maritul tau patron/motan va ajunge la guvernare, si Geoana presedinte?
    Ai sa devii un ilustru anonim, pentru ca nu mai ai de cine sa te iei. Iar Sinteza lui Basescu…pardon A zilei, se va inchide din acelasi motiv.

    Esti un tip inteligent, dar cu un caracter…de derbedeu.

  37. Boc e intruchiparea vie şi în mărime aproape naturală a zicalei “prost de dă în gropi”.
    Orice adult normal, după incidentul dureros şi la propriu şi la figurat din emisiunea lui Gheorghe, părăsea studioul. In felul ăsta scăpa de postura ridicolă şi-l culpabiliza pe Gheorghe, care ar fi trebuit să securizeze cumva gaura din podea, pentru orice eventualitate, pentru eventualitatea că odată o să aiba, iată, ca invitat, un prost pe care-l ia ameţeala c-o să-l vadă lumea la televizor şi dă în orbul găinilor de bucurie că e vip.
    A preferat să rămână în emisiune, să facă pe rezistentul şi pe popularul. Probabil că încă de-atunci avea fantasme de mărire.
    Dacă poţi să-l “toci” mărunt, fă-o!
    Deşi nu cred c-o să-i pese. E genul de neumilit. Cred că ar fi în stare să facă pe vidanjorul mimând pasiunea pentru această activitate, dacă i se promite să promoveze cu un cm în ierarhia politică.

  38. Cine se aseamana se aduna, cum credeti ca fac ei casa buna, sunt toti la fel.De ce va mirati si va indignati? Nu ati inteles ca politicienii nostri urasc presa si pe cetateanul roman pana la nebunie, nu se iubesc decat pe ei , noi ii cam incurcam, haideti fratilor sa plecam si sa-i lasam intr-o tara goala, pe modelul “cel mai destept cedeaza”

  39. Urat din partea lui! La cat esti de arogant, trebuia sa-ti dea doi pumni in gura!

  40. Anna Politkovskaia. Jurnalista ucisa pentru ca era prea anti-Putin. Acolo erau de musamalizat niste razboaie dar fiecare cu imparatia lui de care tine cu dintii. Pe mine ma sperie cat de repede degenereaza interesul lor pentru impresia lasata. Altii demisioneaza cand presa dezvaluie ca si-au decontat scutece iar asta injura in direct. Da cu homunculusul de pamant!

  41. La cat de “tortionar politic” te dai, ce se umfla orezul in tine asa de tare pentru o mini-injuratura? Esti cam sensibil 🙂

  42. Eu nu ştiu cât eşri de genial, dar un singur lucru iese în evidenţă la abtene: o constantă penibilitate de care daţi dovadă la fiecare emisiune. Dacă la început eram un fidel telespectator al A3, de vreo 1 an încoace mi-am dat seama că cei de la Realitatea sunt cu 7 clase peste voi din toate punctele de vedere. Păi dacă deschizi televizorul la 8 dim, la 14, la 21 sau la 23, acelaşi film rulează pe ecranele voastre: anti a tot ce înseamnă Băsescu. E un lait-motiv pe care din ce în ce mai mulţi români refuză să-l mai audă şi de aceea preferă să schimbe postul. Poţi să fii genial. arogant sau cel mai bun cât vrei tu, că oricum nu te (mai) vede nimeni. Hai noroc şi cât mai multă rutate şi înverşunare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.