Inovator cum îl ştim, preşedintele Băsescu, politician care are impresia că toate planetele se învârt în jurul lui, are, pentru uz propriu şi minimalizarea contestatarilor, o altă definiţie a democraţiei. A rostit-o, jumătate sentenţios, jumătate ghiduş, în discursul (televizat, duminică seară) pe tema recalculării pensiilor militare. Democraţia lui se bazează pe ideea că, dacă guvernul ia o măsură care crede el că favorizează majoritatea, atunci e de bine şi “asta-i viaţa”.
http://www.youtube.com/watch?v=IJOuoyoMhj8Nenorocirea e că-n istoria recentă a mai existat cu succes politic şi, spre exemplu, unul Hitler. Care a trimis milioane de evrei la săpun, după ce în prealabil le confiscase averile, cu ferma convingere că face un mare bine “rasei” ariene, net majoritară în Germania interbelică…(articolul integral, aici)
Oricum, azi batranii ostasi au sunat goarna! In rest e tacere..
Singurul lucru care m-a frapat pe toata durata huiduielilor a fost faptul ca omul radea. Sa fii tinta urii colective si sa zambesti mi se pare ori o dovada de stapanire de sine iesita din comun, ori o desprindere de realitate. Oricum ar fi, actualul regim pare sa fi sters cu buretele tot ceea ce se castigase pana acum in termeni de democratie. Si, dupa istoria recenta, atata zambet s-ar putea sa ne pregateasca ceva si mai rau…
Acu’ e totul spre binele populatiei aeriene
(=clasa de nevertebrate transportabile dintr-un punct A intr-un punct B
numai in regim de translatie cu elicopteru’).
Nu sunt convins ca l-a deranjat huiduiala , dimpotriva , cred ca a ranjit satisfacut :
“Urlati fraierilor cat vreti , si faceti spume , ca io tot v-am tras-o …!!!” 🙁
Si , din pacate , asa si e : “NE-A TRAS-O” si INCA “ne-o trage” … !!! (cu sprijinul direct sau indirect al unora dintre cei care acuma il huiduie). Pacat doar ca trebuie sa fim conationali cu acestia … 😥
Din mamaliga si cacat n-o sa faci otel de tun pana-n-veci !
Orice om cu putin bun simt astazi ar fi demisionat, si ar fi facut-o de la tribuna, dar e prea mult sa cerem asta lui base. In alta ordine de idei la Focsani ere parfumat. Asa se comporta un betivan care e certat de nevasta si de soacra dar e laudat de copiii carora le da bani de tigari casa si faca aliati.
Cinste militarilor ca s-au tinut de cuvint.
De ce nu a mere blogu ?
De notat si tonul plangaret, la marginea crizei de nervi cu care a rostit enormitatea.
Si pentru cei care jubileaza pentru ca militarilor li s-au diminuat pensiile ILEGAL (si pana toti cei ce nu inteleg ca indiferent de opiniile noastre RESPECTAREA LEGII ne diferentiaza de necuvantatoare) (spusa de cineva destept si mort probabil, am uitat autorul) : LIBERTATE este cand oamenii pot vorbi, DEMOCRATIE este cand guvernul asculta.
Si inca un citat, din Adolf Hitler: (nu il mai traduc, ca n-am chef):
Make the lie big, make it simple, keep saying it, and eventually they will believe it.
Adolf Hitler
PS M-a cam deprimat lipsa blogului dvs azi dimineata, de – am devenit dependenta.
Ok…Basescu e tiran, am invatat asta de ceva timp. Fara a da dovada de lipsa de respect… ma intreb ce o sa scrie marii jurnalisti despre viitorul nostru lider politic…cand o iesi el?
Nu de alta, dar poantele cu Hitler si altii de genul, par un pic fumate.
Nu stiu, ma banuiesc a fi ticalos ori ceva, da’ mi-a mers la inima primirea efervescenta facuta de moldoveni, preavotatului nostru conducator! Parca nicicand urechile mele, n-au prins un fluierat mai muzical, mai agreabil, mai placut! Te pomenesti ca fasaie a explozie vreo mamaliga prin tarisoara! Oricum, chipul marinarului in timpul simfoniei de hiduieli, face toti banii taiati din pensii si salarii! Frumoasa zi de 24 ianuarie, sa fim sanatosi si sa ne fie de bine!
E clar că face DOAR ce vrea el; de al naibii ce-i, face totul pentru a ne arăta că-şi permite să comande totul, să calce pe noi, cei de care-şi bate joc continuu.
La Focşani vreau să ştiu ce crede Oprişan că a făcut.
De ce a ieşit Udrea înaintea lui Băsescu, să transmită exact ceea ce avea el de zis? Mă refer la “soluţia” cu noua HG. Pentru că poate, de asemenea, pentru că ştie că ne irită şi pentru că nu-i pasă.
Ce zicea Crin că vrea să facă în februarie, cu PSD-ul? O alianţă? Cu ACEL PSD care-l are ca vicepreşedinte pe Oprişan? ŞI DACĂ ADRIANA DUŢULESCU ARE DREPTATE?
@Vlad: hai sa vedem daca o sa reusim sa ne gasim alte subiecte 🙂
eu zic sa nu incerci asta cu “poantele” in zona proxima unor oameni care au avut tangente cu Holocaustul. si, in general, sa te abtii in public pe tema asta. e un sfat dezinteresat…
Hitler a fost totusi un mare om politic,bun orator..poporul l-a iubit pana in ultima clipa…..asa nebun,nemilos,tiran,drogat, cum era….base e copil pe langa el in privinta politicii……
“O curva de popor” care nu am stiut noi cum sa il aplaudam si sa ne prindem in hora!Continua seria “succeselor” prin tara sau ce? Vad ca maria-sa a si sesizat CNA-ul in legatura cu “scarbili” alea de la Antena 3 care nu informeaza cum trebuie… Gata? Pumnu-n gura si treceti la 2 ore de emisie? Atat de repede?! Leca nos, deta?! Leca nos, popor!
nu pot sa-l huidui pe boc de 1 Dec ca e ziua nationala, nu pot sa-l huidui pe basescu pe 24 ian ca e sarbatoare nationala, dar daca alta ocazie nu am….
daca ar iesi in public si in alte zile, nu doar de sarbatoare poate nu i-ar mai huidui lumea de sarbatori
Trebuie sa comentez ,mai ales ca l-am vazut pe Simirad si am remarcat ce s-a intamplat la Focsani.Simirad saracu a avut si vremuri bune,nu stiu exact ce calificare are omul asta,pe vremea lui Ceausescu era un nimeni,dupa ce a plecat din oras,s-a trezit cineva ,abia la Iasi.Slugarnicia si prostia lui sunt induiosatoare.Ce mi-a provocat pur si simplu greata a fost hora lui Base cu minorele si cu sepepistii.Aia a fost sub orice critica.Ma gandesc ca atentatul de la Moscova a fost planificat de Putin tocmai ca sa-i strice pasienta lui Base.Cand era si el vesel,i-au stricat astia combinatia cu atacul terorist.Ma astept sa il atace pe Putin,Rusia,pentru ca nu a observat nimeni cum a iesit onorabil din baia cu minore.Victor, te anunt ca noua obsesie a guvernului si a pedelistilor e presa.Daca au ajuns sa vorbeasca astia de la guvern cu partile adverse din procese la CEDO pe modelul:”nu credeti presa!noi ne tinem de cuvant!”,pot sa spun ca guvernul e de rasul-plansul.
Că Marian Oprişan a luat parte la încercările disperate ale portocaliilor de a-l ovaţiona pe gunoi e una, dar să nu uităm de APORTUL mamei de infractor, Plăcintă. Nu cred că s-a uitat la bani, i-a şi îmbrăcat pe ăia în albastru; s-a dat peste cap, că are un odor de ţinut departe de puşcărie.
Nu cred că Băsescu ar fi în stare de gestul final al lui Hitler. O, nu! Dar nici nu moare în patul lui…
@Victor Ciutacu: dati-mi voie ca ma apuca dracii intelectuali, un singur raspuns la prostiile dlui vlad:
Asa cum resiese din memoriile unor nazisti, in ciuda aparentiei de forta, Hitler era un individ slab, un las paranoid, un anti-intelectual, megaloman si total desprins de realitate. Avea un puternic dispret fata de oamnii obnisnuiti, un opportunist care se credea messianic, un terrorist care credea ca brutalitatea si teroarea pot rezolva problemel societatii. Un apropiat al lui (pentru scurt timp), Otto Wagener spunea (si traduc ca sa inteleaga toata lumea): Hitler isi schimba adesea ideile, de accea nu este de mirare ca oameni cu adevarat exceptionali nu puteau ramane in preajma lui mult timp, de aceea Hitler s-a trezit inevitabil inconjurat de tampiti (traducerea mea pentru “simpletons”), scursori fara minte (“mindless scums”) si pupinfundisti (“flatterers”).
Rings a bell?????
MARS AFARA !!!!!!!!!!
JAVRA ORDINARA !!!!!!!!!!!!!1
@Nina Balan: fascinatia pentru Hitler mi se pare de neimaginat pentru un om cu toate tiglele pe casa. da’ nu fuhrerul e subiectul acestui text 🙂
hehe pai eu nu vorbeam de Hitler:P
Buna seara d-le Ciutacu,
Imi pare foarte rau sa va spun,dar va spun totusi:aveti foarte ,foarte mare dreptate.Asta e realitatea si foarte dureroasa pentru noi….
Nu e “fumata” deloc problema cu Hitler,e foarte actuala.
Cu respect pentru Dvs.,
IoanaP
Beat,drogat,bolnav psihic???
CRED,azi chiar nu mai am nici un motiv sa banuiesc numai, ca individul le poseda pe toate..si nu numai.
Pana nu demult imi spuneam eu mie ca,”asta-i viata”,macar eu nu l-am votat…si ce?
Nu-i nici o mare scofala,pentru ca tot”asta-i viata”-ne-o luam TOTI.
Cu mare regret spun ca, pe nea’Nicu l-a luat demult, si individul se grabeste “repede” sa-l ajunga(vai de zilele noastre, astea care ne-au mai ramas)pe Hitler.
Puterea acestui tip de conducatori vine de la multimea de cointeresati sau mai bine spus reevaluati.Ce e de nesuportat nu e Basescu, ci faptul regimul se bazeaza pe;
Oprea,Simirad, Gherasim,Ontanu,Contac de la Botosani,Oprisan,Anghel Stanciu si multi,multi altii care au fost slugile ce au sustinut regimul total nedemocratic al lui Iliescu,acum lucreaza la reforma statului. Ce poate iesi cu asemenea politicieni, care au un singur scop-sa schimbe doar de forma.In vremea lui Nastase erau steguletele,care ar fi trebuit sa tina de foame-acum sint alte criterii fara fond ce trebuie indeplinite;aqui-ul comunitar,etc.
E tragic ca militarii,in special, nu pot avea parte de solidaritatea tuturor romanilor, insa asta e urmarea unor ani in care au fost invidiati, nu atit ei cit cei din M.I. si alte structuri,unde oamenii de rind nu puteau sa se angajeze, ori sa isi dea copii fara spaga.Ani de-a rindul au fost ca o casta, cel putin dispretul politistilor fata de pulime, in anii din urma, isi arata roadele azi.Ma surprind si eu, spre rusinea mea,ca sint invidios pe privilegiile angajatilor din jandarmerie,M.I.,dar aici am adusi.Unor oameni care lucreaza la patron pe 7 mil., 10 ore pe zi, 6 zile pe saptamina nu le poti cere sa fie solidari cu pensionari , chiar si de armata, carora li s-a redus pensia de 20 mil. la 15mil.
Pe asta mizeaza perversul in cazul pensiilor militarilor.
d-le ciutacu, cu respect doresc sa remarc ca sunteti un derbedeu de golanas de inginer. sa traiti. eventual…
sincer, speram ca la iasi sa iasa ceva serios, mai ales ca este un mare centru universitar!
de ce tot hahaie basescu? poate cind nu se simte confortabil, incepe sa hahaie, cind i se face si lui teama (nu e Zeus, e doar un golan de port), incepe sa hahaie pentru autoprotectie.
unde naiba sunt oamenii din 2009 care l-au votat (cu milioanele, pe linga diaspora) pe basescu? fiindca azi ii aud pe toti ca nu-l mai vor.
are dreptate badea, spunind ca suntem o natie labila psihic.
tot incerc sa ma autoeduc ca sa mai am speranta… tot incerc… uneori imi iese, de cele mai multe ori, nu.
cred ca am ajuns intr-un punct mort. sunt jurnalisti talentati, care scriu zilic despre porcariile gastii portocalii. dar noi, astia, care nu suntem jurnalisti, nu ne mai ramine decit sa simtim adevaratul inteles al vorbelor: “acum mi-e foame”, “unde sa fug?”, “nu mai pot suporta”, “nu mai am speranta” etc.
am mai scris. pentru basescu si eba ar trebui un nou DEX.
revin la badea. traind si vazind si simtind ce se petrece in romania in ultima vreme, ajungi sa te intrebi cum mai exista aceasta tarisoara, care contrazice toate legile firii?!
cu ceva ani in urma, el mai mima separatia puterilor in stat, mai mima “negocieri” cu opozitia, cu executivul.
azi, base e PUTEREA.
Base avea un zambet cam “oparit”, azi.
Iar sapunul este bun pentru pedelicii pusi la-nalbit. Tripleta BVB este spalata, albita, pregatita cu afaceri cu tot, pentru alegeri.
Asa ca, n-aveti decat sa fluierati! a paguba!
MANDRA CA SUNT DIN IASI!!!
Bravo Victor pentru articol. Nu am dat cu pietre, nu am injurat, dar pe unde il prind pe Base ii “soptesc” un refren melodios.
Si culmea, chiar am mai multa scoala decat fasaitul de Simirad!
Cum ati simtit tu si Mircea nevoia sa urlati ” LIBERTATE”, nici eu nu ma mai pot abtine. Nici nu tresar la comentariile gangave ale marinelului, sincer. Ceea ce conteaza este ca am putut sa strig. Si mai stiu ca lasitatea care ne-a inghetat pe toti va face ca lucrul asta sa fie maine imposibil. Si atunci ce vom face?
@spoitoru stefan: stiu. ceva nou?
Sa vedeti ce o sa ii fete mintea ca razbunare impotriva celor doua orase care l-au huiduit! Mi-e si frica sa ma gindesc. Apropo… am o raguseala teribila, vreme rece, moncher 🙂
basescu a inceput anul cu declaratia dint parcare, unde a insistat pe IREVERSIBILITATEA masurilor de REFORMA. am scris cu majuscule cuvintele cheie din mesaj.
in ultimul mesaj de anul trecut, cuvintul cheie a fost TARIE. asta a dorit romanilor.
REFORMA, e de fapt o deconstructie, lipsita de constructie, e o actiune de jaf sistematizat in favoarea plagii orange, in detrimentul populatiei. basescu isi doreste jaful sa fie IREVERSIBIL. asta exclude ca si optiune prezidentiala, actul reparatoriu al justitiei.
basescu isi doreste o populatie abulica si lipsita de reactie, de asta ii ura TARIE si a fost si ce isi dorea siesi, ca si atribut al determinarii de care avea nevoie.
basescu actionează fara a tine cont de consecinte,constient fiind ca isi supune poporul mizeriei,avind ca principal stimul dorinta imediata,care la rindul ei se datoreaza unei tolerante scazute la frustrare (in timp ce dorintele lui sunt in continua schimbare).
pentru asertiunea de mai sus se gasesc din plin probe in discursurile prezidentiale care au polarizat si au instituit ca si loc comun politic ura si razboiul roman-roman.
basescu este un sociopat care’si traieste delirul megaloman. va fi caz didactic.
… mai degraba mussolini si petacci,caci udrea i’a preluat rolul la alta scara, asa il percep si asa cred ca va sfirsi si el si udrea, catre asta canalizeaza populatia.
sa nu uitam ca in istoria recenta avem o revolta confiscata in 1989. nu cred ca acum, se va mai putea tine furia in friu.
Dupa parerea mea ce s-a intamplat la Iasi a fost o mizerie! puteau sa se abtina din huiduieli macar cat timp s-a intonat imnul! Daca l-ar fi huiduit pe Basescu in timpul discursului nu era nici o problema dar nu sa huidui imnul, prezentarea onorului, depunerea coroanelor sau ceremonia religioasa! Asa ceva e inacceptabil!
Simirad zice că la Iaşi, nemulţumiţii erau – evident – aduşi cu autocarele, de la ţară, pentru un şpriţ. Şi că aveau o clasă sau două primare. Dana şi Radu îl întreabă de unde ştie.
Aşa-i când au ajuns să ne conducă toţi limbricii.
😯
Măi “geo”, ţie ţi se pare că pe acest blog scriu cretini? Tu cum ai nimerit pe aici?
❓
ce similitudini in dictaturile astea
@all: dintr-un motiv care-mi scapa, nu se pot accesa articolele si nici comenta. revin dupa rezolvarea problemei
am intrat in panica ieri cu accesarea blogului tau, doamne ce m-am bucurat ce fata avea base radea, dar nu era rasul lui ce l-au blamat oamenii, ce au scandat IESI AFARA JAVRA ORDINARA, BETIVULE si cate si mai cate si zdreanta de udrea si lingaul de baconscki ce cautau acolo, nu le e rusine auz acum ca se face comparatie (asemanare) intre CUZA si basescu, dar ma bucur ca i-a pus la punct dl.ATHANASIU care e doxa de istorie, si il felicit pe dl.politolog ca avut curaj sa ii inapoieze medalia, oare noi ceilalti ce mai asteptam? sa explodeze buboiul, vad ca iara v-a luat in tarbaca pe voi antenele si pe realitatea, cred ca reportera care il intreba de ce nu mai danseaza era de la voi, ca prea a zis in scarba canta-mi tu si eu dansez.dana
Sapunul se pregateste de noi clienti, dupa cum pare…
Aseara, la RTV, ala de-l cheama Cosmin Gusa spunea ca a gasit o calitate la Vanghelie – deci l-a ajutat cu dusul in America.
Carevasazica, la inceput si pe indelete l-a ajutat pe Basescu si a contribuit cu descoperirea de oameni tineri pe frontul politicii romanesti (Udrea, ca de un exemplu)…
Acum, mai mult sau mai putin pe indelete, l-a descoperit pe Vanghelie…
Daca Basescu-presedinte ajunge la Igas-ministru, Vanghelie-presedinte (trecand prin primar de B) la ?-ministru va ajunge???
Ca va ajunge Vanghelie prezident e sigur, segurissimo – il vor vota incorpore masele huiduitoare…
Doamne iarta-ma…
Simirad este tipul perfect al lingaului de cariera. Dupa ce a lins pe la mai toti sefii de partide si presedinti bineinteles ca a venit rindul si PDL&marinerul. In tot cazul daca nu era pe lista PSD nu pupa el sef de consiliu judetean la Iasi. Nerespectarea unor hotariri ale instantelor judecatoresti duce acest guvern in zona PENALULUI.
A te hlizi in timp ce lumea te huiduie mi se pare ceva ce tine de un individ cu probleme psihice grave nici Ceausescu cand a fost huiduit nu sa hlizit asa.Da ii dau crezare din momentul in care vine sub escorta medicala cu biletul de voie de la Balaceanca in buzunar ca sa sarbatoreasca nici el nu stie ce.
Mi-a placut momentul de ieri. Impreuna cu ranjetul aproape sadic al preseditelui si tupeul lipsit de o baza minima de bun simt,totul s-a contrastat intr-un tablou care descrie o parte esentiala din starea acestui popor: lasitatea. Mai tineti minte reportajele alea antice conform carora in cadrul incidentelor iscate pe strada intre diverse,intervin majoritatea batrani? Aceeasi situatie,pentru ca oamenii astia stiu ce inseamna patriotism si pentru ei exista acea fibra.
As vrea sa nu mai vad exagerari atat de accentuate pe sticla si anume asemanarea cu Hitler a presedintelui. Hitler este in primul si primul rand,un simbol al mortii,al ororii,al urii umane aflate in culmea “realizarii”. Basescu (cel putin pentru mine) este un simbol al prostiei si tupeului. Cum a zis si CTP-ul in decembrie anul trecut,mai avem pana ajungem pe fundul gropii…trebuie sa ne loveasca efectiv existentele noastre ca sa ripostam pe masura. Desi sincer,nici atunci nu cred ca se va realiza acest fapt.
Intr-un comentariu pe care il posteaza astazi pe blogul sau, doamna Zoe Petre imi daruieste doua alese bucurii:
a) ii da un raspuns binemeritat si pe masura accesoriului Mircea Mihaies;
b) face o trimitere magulitoare la articolul meu de azi “Mihaies si vulpea turbata”.
Sunt situatii în afara oricărei logici.Ce am văzut ieri în straniul periplu al comandou-lui la vârf prin orasele moldovene ale unirii se situiază în ceea ce ar părea de domeniul inimaginabilului.Să vezi un om care revarsă,pe lângă răutatea pe care deja i-am cunoscut-o,o sfidare incalificabilă în fata unor oameni necăjiti care îsi strigă suferinta.Si totul la adăpostul vajnicilor săi păzitori.Vom vedea vreodată o urmă de sensibilitate netrucată pe chipul unui astfel de om.Om?
Buna ziua d-le Ciutacu,
Ma bucur foarte mult ca s-a rezolvat problema blogullui Dvs.;mi-am dat seama ce imi/ne lipseste cand nu merge…
Nu stiu ce se intampla,dar cand e un eveniment important pentru noi,poporul asta amarat,cineva “zgandara” posibilitatea de a citi ce ati gandit si ati scris,sa comunicam;poate e doar impresia mea,dar daca se mai intampla o data,sigur va deveni o certitudine pentru mine.
Va doresc cu tot respectul,mumai bine!
ioanaP
Poate ca in loc de fuhrer era mai buna comparatia cu tatuca Stalin. Nu de alta, dar acest olumet a macelarit propriul sau popor fara sa tina cont de nimic.
ieri, la Iasi, a inceput “bine” saptamina pentru aceasta tarisoara, care a ajuns terenul de joaca pentru niste portocalii…
trist.
acum, la tv, vad o alta reusita a pedeleului: Curtea Constitutionala a decis reluarea alegerilor pentru CSM.
sinistru.
O ultima idee este ca televiziunile asa zise “ale mogulilor” sunt mana in mana cu actuala conducere, ei nu fac altceva decat sa genereze un spectacol impreuna pentru a vinde o marfa calda (de interes pentru “manipulati”), unii adica cei cu televiziunile obtinand beneficii din rating (prin reclame, spoturi publicitare, etc) iar ceilalti adica politicienii facandu-si campanie gratis si reclama gratuita la posturile astora. Patronii de televiziuni sunt in marea lor majoritate fosti securisti cu acte complete (vezi Sarbu de la ProTV care a filmat procesul lui Ceausescu, vezi Voiculescu cu Crescent si Dunarea care a administrat fondurile lui Ceausescu, vezi Vantu, vezi Basescu informator seccurist, vezi Iliescu fost lider UTC al PCR, etc, Ponta e bine el, nevasta-sa e europarlamentar, socra-su Sarbu a fost ministru si tot ce vrei, le merge bine cu neamu, Vadim a fost un derbedeu care ii canta osanale lui Ceasescu, Dan Diaconescu Direct e un derbedeu diversionist imbarligator, un inginerash de provincie venit la bucuresti sa faca banul prin orice mijloace, etc.), toti sunt fosti derbedei imbarligatori mana in mana, carora le merge tuturor bine si fac afaceri impreuna. Ati auzit cumva de “spectacolul politic”? Pai asta ramane sa mancati. In timpul vietii voastre, in care voi muriti de foame, acesti oameni isi traiesc viata adica se bucura de viata. Bafta
M-am spăriat!!! 🙂
Oricum la postul de deasupra nu se poate comenta…
Banzai!
@spoitoru stefan: esti realmente nebun. iar nebunii trebuie sa stea la Spitalul 9, nu la mine pe blog. deci pa, mi-a parut bine de cunostinta, da’ cred ca te asteapta Napoleon in capul culoarului
Festivitatea de la Focsani s-a tinut in fata Grand Hotelului Traian. How cool is that? 😀
Pentru unii -gen spoitoru- nu s-a inventat, inca, telecomanda. Pana este discernamant, dreapta socoteala, s.a. sunt multe alte moduri de pierdere a timpului. Mai ales pe anumite bloguri …
Genial “pasaj” cinematografic … Geniale timpuri traim si noi, românii!
Cei care cred ca au condus destinul natiunii,ori fac planuri de a deturna orice bine in favoarea lor,ei bine,cei care manipuleaza si “sfatuiesc”pe politicienii carmaci,au cam scapat de sub control planul lor diabolic.Iata ca populatia romana vrea sa se smulga din somnul adanc si tamp in care au aruncat-o lipsa de educatie,egoismul sau inconstienta.Chiar daca manifestarile sunt cam timide sau individuale pentru inceput,cred ca nu voi pleca din asta lume fara sa vad o alta schimbare mare in societate.Eu nu prea sper,cred doar ca a venit vremea pentru altfel de oameni care sa ne gandeasca soarta.Noi trebuie doar sa-i luam pe acestia de maini,sa-i dam afara din tara noastra,in pielea goala si desculti.Duca-se pe Pustii….Mi-a placut mult strigarea de la Iasi:”Pleaca dupa Flota!!!”