Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > De ce vrea USL să controleze justiţia

De ce vrea USL să controleze justiţia

Procurorul general al republicii e femeie, n-a făcut armata, a fost avansat colonel. A copiat de pe net referate la doctorat şi chiar concluziile altui autor de teză, a furat o lucrare de diplomă şi a făcut-o carte doar înlocuind Moldova cu România. USL vrea sa controleze justiţia. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului recunoaşte cu seninătate că i-au scris alţii lucrările din timpul studiilor doctorale şi se scuză pueril ca nu stia că aia au tras aproape tot la şapirograf. USL vrea să controleze justiţia. Fostul şef al Fiscului e învinuit pentru infracţiuni conexe evaziunii fiscale, iar fostul său şef de cabinet e urmărit internaţional pentru organizarea unui grup infracţional de evazionişti şi contrabandişti. USL vrea să controleze justiţia. STS instalează ilegal linii secretizate de telecomunicaţii la un sediu de campanie electorală, şeful instituţiei e liber, pe funcţie şi supărat că-l întreabă lumea de ce. USL vrea să controleze justitia. Preşedintele suspendat ştie elemente din dosarele penale care nu s-au transformat în rechizitorii şi, la rândul lui, e beneficiar de suspendarea a trei dosare penale care-l privesc pe motiv de imunitate pem durata mandatului. USL vrea să controleze justiţia. România plăteşte despăgubiri pentru abuzurile facute de procurorul care conduce DNA. USL vrea să controleze justiţia.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

71 thoughts on “De ce vrea USL să controleze justiţia

  1. Meritam ce se intimpla daca seful STS inca nu e demis pe motiv ca unul gingav si fota se intoarce cind vrea el din concediu(fara cerere sau rechemare nu se poate) si strica unanimitatea CSAT-te umfla risul.Acceptam cvorumul ca striga niste populari la noi iar noi,ce sa vezi acceptam ca sintem domni.O sa mergem la vot dar cu basescu nu se lupta cu floreta cind el da cu parul.

  2. Victor daca ai un pic de rabdare ca nu sint isteric ci doar constat ca sa ramina si asternuta pe “hirtie”.
    azi s-au petrecut 3 evenimente in tabara basista:
    1 – labe1 si inca citeva posturi de propaganda basista au reluat povestea din 2009 cu rusia care se afla in spatele lui Antonescu si Ponta (actualizat… atunci era cu papagalul de geoana)… putin l-a trimis pe kondriatov (sau cum se numeste ca nu caut acum) ca sa puna la cale “lovitura de stat” impreuna cu usl
    2 – mai devreme pdl iese in conferinta de presa si anunta sec ca o sa spuna saptamina viitoare daca electoratul basist o sa fie indrumat sa se prezinte sau NU la vot
    3 – declaratie furibunda a lui base
    „Suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare. Acum paiața de la Cotroceni a încercat destructurarea structurilor de securitate a statului român. Pentru asta va răspunde indiscutabil în faţa legii, nu numai el, toţi organizatorii acestei lovituri de stat. Sper ca românii să înţeleagă ce li se întâmplă: Țara este vândută de o clică de ticăloși”

    acestea sint faptele, acum prezint concluzia mea:
    – saptamina viitoare dupa ce o sa iasa un taraboi monstru vizavi de implicarea rusiei lui putin in “lovitura de stat” anti romaneasca si anti europeana data prin intermediul “paiatelor” Ponta si Antonescu o sa fie anuntat electoratul basist, deja surescitat la maxim, sa BOICOTEZE alegerile din 29… care reprezinta “lovitura de stat”

    fiind vorba de o certificare a unui razboi usl contra basescu si nu romani contra basescu, electoratul usl reprezinta maxim 45% din totalul ireal de 18,3 milioane votanti inscrisi pe liste… o sa fie la limita iar poporul (nu toti dar marea majoritate) nu are vina atita timp cit politicienii sint prinsi pe picior gresit la manipulare

    basescu o sa revina ca un adevarat cistigator chiar si in cazul de 99,9% voturi impotriva lui… treaba cu credibilitatea pe care nu o mai are el in fata mapamondului… fix de aia nu-l doare nici in basau… doar inocentii cred ca el o sa aibe probleme dupa ce revine la cotroceni… parerea mea

    Victor multumesc anticipat pt rabdare

  3. Asa este d-le Ciutacu ,ne-au incalcat toate drepturile mintindu-ne cu nerusinare in fata
    Oameni buni ,dragi romani pe 29 iulie nu au partidele razboi cu basescu ci noi ,oamenii umiliti din aceasta tara .Noi vrem sa-l alungam de la conducerea tarii sa nu ne mai moara in spitale rudele ,prietenii din lipsa de medici alungati din tara ,din lipsa medicamentelor ,din inchiderea spitalelor
    Haideti la vot si punem stampila pe DA sa plece basescu ,nu mai vrem un invatamant reformat de basescu cu mii de copii cazuti la bac ,cu viitorul ratat Nu-i pasa de noi ,ne minte pinochio Justitia nu mai este justitie ,o are toata in mana lui si-i joaca pe toti cum vrea el si mintea lui bolnava de putere Cheltuieste miliarde de euro pentru amenajarea propriei locuinte si noi abia ne cumparam medicamente ,cateva fructe ,si cand se poate o haina de mana 2-a
    Toata camarila lui se distreaza in cele mai scumpe locatii (vad ca au si femei la dispozitie ,probabil si droguri -unde-i justitia lui basescu ?) iar noi daca mai apucam un bilet de tratament de la casa de pensii Nu-i cinstit ,trebuie sa plece
    Daca nu vreti sa va vedeti copii mergand prin zapada din lipsa de mijloace de transport iar basescu si fam. lui in masini scumpe in totalul dispret fata de copii ,daca nu mai vreti sa fiti mintiti ,furati ,umiliti veniti la vot ,sa-l alingam pe acest om fara caracter ,fara suflet si minciunos pana in maduva oaselor Cu acest comunist si securist ,tara merge inapoi .Cu acest om cu suflet de caine ,mereu vom fi invrajbiti unii cu altii ,asa ne vrea ,sa ne stapaneasca ,sa ne fure ,sa-i fie bine lui si camarilei lui de bordel Nimic nu a facut ,nici un investitor strain nu a adus ,ne-a indatorat tara si viitorul copiilor nostrii Dupa ce-l alungam ,alegem pe cine vrem fiecare ,cine merita Acum pe 29 iulie trebuie sa-l trimitem acasa pe basescu Romania mai are o speranta ,un viitor numai daca pleaca basescu cu ai lui hoti VOTAM DA ,VOTAM VIITORUL COPIILOR ,NEPOTILOR NOSTRII.NU-L PUTEM LASA SA-I UMILEASCA SI PE EI .

  4. Morar trebuie pus sa plateasca omului pe care l-a chinuit si nu a fost capabil sa dovedeasca ceva. De ce statul roman, adica noi toti si nu el ? Nu exista nici o deosebire intre modul in care Nixon si Basescu au actionat asupra adversarilor politici. Acest lucru trebuie afisat la Uniunea Europeana si spus D-lui Barosso in fiecare dimineata. Impreuna cu declaratia de azi cum ca el ii va baga in inchisoare pe cei care l-au suspendat. Ce dovada mai buna decat imixtiunea lui in treburile justitiei???!!! Daca USL-ul doarme in papuci, se vor trezi inculpati cu acordul tacit al comunistei Merkel, care pare a dikta!

  5. Victore, de cand a inceput sa se dovedeasca ce spuneam despre implicarea serviciilor in campaniile lui Base si PDL, am inceput sa ma tem.
    Ma tem ca oricum vom vota, acest general BASIST, pe nume Opris, imi va numara voturile!
    Iti dai seama ce repede s emisca cei din servicii si basescu, daca Fota a fost adus din concediu pentru a participa la CSAT? De unde stiau ca se va pune problema destituirii lui Opris? Cred ca astia ASCULTA tot – telefon, ambiental, comunicatii net, absolut tot!
    Ma tem ca chiar daca vom fi 51%, Opris va avea grija sa numere ca in 2009.

    Inca o poveste halucinata pusa pe tapet.
    Povestea cu proxenetismul, datand din….2010. De ce se pune acum pe tapet?
    Vrei sa punem pariu ca mai multi pesedisti si liberali vor fi livrati presei saptamana viitoare, vor fi chemati festiv la DNA in preajma zilei votului? Ca apoi se va dovedi ca lista a fost un fals, nu va mai conta!
    Incep sa cred ca de Basescu si PDL scapam numai cu BATA!
    In ce hal ne-a adus individul asta….si eu spuneam despre mine ca sunt cea mai pasnica persoana!

    Toata MIZERIA pe care a reprezentat-o regimul Basescu, ne este servit concentrat, ca niste pastile amare, in cateva zile!

  6. O sa votez suspendarea lui Basescu, dar doar pentru mine. USL-ul merita sa pice referendumul, la modul in care s-au organizat. 3 partide care vor sa conduca tara n-au fost in stare sa faca o campanie, si au lasat ca discutiile sa alunece in aceleasi teme basiste: plagiatul lui Ponta(era greu sa spuna ca se discuta dupa 29), Voiculescu, europa e de partea lui base, lovitura de stat etc. Poate ca astia de la USL nu ne-au inteles ca nimeni nu doarme cu poza lor sub perna, si au obtinut procentele respective ca nu-i mai vrem pe PDL si Basescu.

  7. Desi am auzit in ultimele saptamani destul de multi in jurul meu manifestandu-se vocal pro-basescu, NICI UNUL dintre ei nu e dintre cei care au votat constant impotriva lui (aprox. 5 milioane). TOTI sunt dintre cei care o data sau de mai multe ori l-au mai sustinut (si exclud 2004 cand era scuzabil). Vorbesc de un esantion, dar eu cred ca e destul de reprezentativ pentru starea de fapt: n-a castigat nimic de la adversari in timp ce a pierdut o parte dintre sustinatori. Motiv pentru care convingerea mea e ca cel putin vreo 6-7 milioane o sa voteze DA cu convingere, in timp ce restul de 2-3 milioane pana la cvorum o sa fie asigurat de sustinatorii lui, care cei mai multi sunt precum oile lui Becali si vor simti mandrie in gestul de aparare a pastorului, iar ceilalti sunt cei care abia ce si-au revenit din disonanta cognitiva pe care o tot incearca de vreun an si ale carei sechele o sa-i trimita sa voteze cu el din “corectitudine fata de procesul democratic”.
    “Strategii” care vor sta acasa din “calcul” sunt cei mai multi dintre cei comozi care oricum nu se duceau sa voteze.
    Oricum, si fara cvorum, el e terminat, ca oricat tupeu ar avea de a prezenta negrul ca alb (si are), o sa-i fie foarte greu sa sustina ca mai reprezinta pe cineva.
    Iar taifunul cu independenta justitiei pe care il face acum e doar pentru a justifica ulterior dosarele lui penale ca dosare politice (n-ar fi exclus sa isi negocieze deja niste protectii)

  8. macar de-ar controla USL justitia.. inseamna c-ar mai respira si ea, dupa ce a fost confiscata de Basescu si bocii lui :))

  9. Ba sa avem pardon. USL nu vrea sa controleze justitia, vrea sa o scoata de sub controlul numitului TB si al gastii sale portocalii. In prezent justitia controlata de numitul TB are cinci functii principale – scut selectiv pentru hotie si coruptie ( pentru portocalii si clientela politica portocalie, generator de dosare pentru santaj si racolare, arma mortala ( vorbesc la nivel de imagine publica ) de atac impotriva opozitiei, arma de infricosare in masa a celor saraciti si furati, si, nu in ultimul rand, arestarea si incarcerarea adversarilor politici.
    Un exemplu recent, din 2011. Justitia portocalie si-a adus aminte si a decis, dupa 15 ani de meditatie profunda si transcedentala, sa-i faca dosar penal domnului Gelu Stefan Diaconu, actualmente secretar de stat la Ministerul Economiei pentru o presupusa inselaciune din 1996.

  10. DOMNULE CIUTACU, sunt de profesie fizician, dar am absolvit si facultatea de drept.Consider ca problema cvorumului la votul din 29 iulie 2012 are o rezolvare foarte simplă si CONSTITUTIONALĂ.Astfel: daca la vot se prezintă 50% plus 1 din alegatorii de pe listele electorale, rezulta ca pentru validarea referendumului, este necesar ca jumatate plus 1 din cei prezenti la vot, sa voteze fie DA pentru demitere, fie NU pentru respingerea demiterii.Pe cale de consecintă, nu este necesar sa se prezinte la vot decat un ă voteze connumar de alegători care sa satisfaca pentru DA 25% plus 1 din numărul total de alegătorii de pe listele electorale, sau simetric pentru NU, tot 25% plus 1 din totalul de alegători. În acest fel, se elimină absenteismul celor care vor să boicoteze VOTUL prin NEPREZENTARE.CCR nu poate in acest caz, sa considere aceasta procedura ca fiind NECONSTITUTIONALă.

  11. Nu sunteti arogant, sunteti un om corect si asta imi place, ceea ce nu~mi place e SUSPENDAT si sper sa ramana asa definitiv. Am copii in Spania si atunci cand Basescu a castigat al doilea mandat mi~a spus ca unii romani au facut naveta cu masini platite de PDL si au votat si cu pasaportul la Valencia si cu buletinul la Castellon, si au primit si cate 100 de eruro. Copii mei nu mint si datorita lui Basescu sunt plecati din tara cu tot cu copii. Stie el ce inseamna sa treaca un an si sa nu~ti poti vedea fata? E un criminal. Sa plece.

  12. Eu nu mai am ce să mai adaug ceva în plus față de cele spuse de cei care postează. Doar atât aș mai zice, cu părere de rău și cu mare teamă, totul din cauza portocaliilor: să dea Domnul să nu avem parte de răzmeriță și rupere de țară…

  13. Domnule Ciutacu
    In Italia unii romani au aflat ca nu au voie sa voteze, motivul fiind ceea ce s-a intamplat data trecuta la Paris, cu un vot pe secunda. Am o verisoara care sta in Sardinia la Decimomannu care mi-a spus ca romanii de acolo au aflat ca nu au voie sa voteze,. nu se stie nimic de nici o sectie de vot. Faceti ceva va rog in privinta asta. Cu stima
    Simona Popa

  14. @Popa Simona: n-ar fi bine sa intre ei pe Net in loc sa astepte de la mine izbavirea?

  15. Stimate Curte!
    Va aduc la cunostinta ca validarea referendumului se face in cazul in care se intruneste jumatate plus unu din numarul alegatorilor inscisi pe listele de vot.
    Si aici apar doua situatii si anume:
    1. daca majoritatea simpla din cei prezenti voteaza DA atunci presedintele este DEMIS!
    2. daca majoritatea simpla din cei prezenti voteaza NU atunci presedintele se intoarce la locul sau de munca.
    IN CAZUL IN CARE NU SE VALIDEAZA REFERENDUMUL DIN CAUZA NEINDEPLINIRII CVORUMULUI, ATUNCI SE REVINE LA SITUATIA DE INAINTE DE VOT, ADICA IN SITUATIA IN CARE PRESEDINTELE RAMANE SUSPENDAT, SI, IN TERMEN DE DOUA SAPTAMINI SE ORGANIZEAZA UN ALT REFERENDUM . La al doilea referendum se v-a tine cont de majoritatea obtiunilor exprimate si anume daca majoritatea voteaza cu DA presedintele este DEMIS, iar daca majoritatea cu NU , atunci presedintele isi reia functia.
    Dupa mine boicotarea referendumului in sensul celor de mai sus aratate este in defavoarea presedintelui.
    Sper ca si curtea va judeca dupa cele relatate in sesizarea de mai sus .
    Va multumesc si sper ca veti judeca asa cum este descris mai sus!
    Cu stima LADISLAU PENZES!

  16. Hai ca am alat de ce tine Basescu cu dinti de scaun Pai de ce a investit atatia euroi pe reparati la vila lac ? Daca pica (sigur)atunci nu TU masina ,nu TU SPP ,nu tu vila . SI mai si ca sa fie totu la locul lui mai trebuie sa dea si casa din Mihaileanu . DECI ramane pe drumuri sotioara si ficele ca el precis are casa asigurata si pe deasupra si mancare DAR tot pe bani nostri. Ma intre cati ani o avea cand il da afara de la hotel,mai o avea timp sa pape banuti de la saltea ca precis ca nu a pus oole in acelasi cuib .Si tare as vrea sa il vad jucind carti cu Adrian si cu Vantu . Poate se face un sou sa vada tot romanul pentru ce plateste sederea .

  17. Cine-l susţine pe Băsescu seamănă foarte bine cu expresia lu Stoljenivskii:”Uitaţi-vă la popor cum îşi aplaudă călăul” Era vorba de STALIN.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.