Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Da, e Crin. Fiindcă nu e Sorin…

Da, e Crin. Fiindcă nu e Sorin…

Aveam de onorat o promisiune și de perpetuat o tradiție. În lumea ipocrită în care ziaristul trebuie să se dea bățos de imparțial, îmi anunț favoritul electoral. O fac înaintea primului tur de scrutin, nu joc la două capete. E vorba de oameni, nu de partide. La locale am anunțat transparent Sorin Oprescu și așa am votat. La prezidențiale am oscilat între Oprescu și Antonescu. Nehotărârea de a decide între doi oameni aproape de sufletul meu mă lăsase aproape dator.

Strict din motive pragmatice (Doctoru-i departe de turul doi), așa cum am spus la ediția specială moderată de Gabi Firea, alesul meu e Crin Antonescu. Da, evident că i-am văzut greșelile de tactică sau agresivitățile gratuite și, spre deosebire de cei care-l pupă-n cur cu ochii închiși, i le-am amendat în direct. Da, n-are încă discurs de om de stat, dar are potențial și naturalețe. Da, am auzit și eu bâzâitul persistent al bârfei conform căreia va face blat cu Traian Băsescu (filmulețul de mai sus poate fi tratat ca un necesar remamber) pentru o viitoare alianță guvernamentală cu PD-L. Dacă Doamne ferește se va întâmpla asta, îl voi adăuga pe răbojul dezamăgirilor mele umane. Politicienii nu mă mai amăgesc demult.

Da, Mircea Geoană are discurs de om de stat (că nu trece el sticla e altceva și-l privește) și este favorit pentru accesul în finală. Unde va avea votul meu, la fel de transparent, dacă va ajunge, fiindcă nu mai suport încă 5 ani cu Traian Băsescu. Știu că aș fi putut să mă abțin din punct de vedere tactic și, nu-i așa?, al viitorului meu apropiat. N-am făcut-o pentru că nu-mi stă-n obișnuință, nu-mi joc politic meseria și nici cariera. Și, nu în ultimul rând, fiindcă omul ăsta, așa imperfect cum e el, plecat în cursă ca prezumtiv loc 4, s-a bătut ca o fiară, până-n ultima clipă a unei campanii electorale epuizante, pentru șansele lui. Iar mie-mi plac luptătorii…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

276 thoughts on “Da, e Crin. Fiindcă nu e Sorin…

  1. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Va aprob intru-totul!Si eu am aceeasi parere.Daca ne va dezamagi dl Crin Antonescu,sigur dl dr Oprescu(preferatul meu,de!) va avea sorti de izbanda peste cinci ani(sper sa mai traiesc pana atunci!).
    Oricum,votez TOTAL IMPOTRIVA lui basescu!

    Va doresc cu toata sinceritatea si cu tot respectul,un week-end pe satisfactia Dvs.!
    IoanaP

  2. Buna ziua domnule Ciutacu. Inainte de toate, vreau sa va spun ca va respect enorm si ca viitor jurnalist, imi sunteti un model. Desi am doar 21 de ani raman cu un gust amar atunci cand privesc parodia de tara in care traim. Si da, il voi vota tot pe Crin Antonescu, desi domnul Sorin Oprescu imi place la fel de mult, din pacate, nu are sanse foarte mari. Am stat in dilema daca sa merg la vot sau nu si am zis da, pentru ca nu vreau sa aleaga altii in locul meu. Macar daca ma oftic sa stiu de ce. Toate cele bune!

  3. @Adio: Crin e fortat sa joace tare ca sa recupereze, insa ca om e un tip mult mai ok ca Geoana.

    @franc: Cele mai mari mariri de pensii s-au facut in timpul guvernarii PNL.

  4. Practic, ati expus si gandirea mea. Banuiam eu ca va fi Crin, exact din motivul enuntat. Nu trebuie irosit niciun vot pentru Crin. Si nu cred ca va bate palma cu basescul.

  5. Buna!
    Intr-adevar, Crin Antonescu e poate nelustruit dar are naturalete si asta e mai de apreciat decat spoleirea de plastic artificial a lui Geoana sau badarania de lup de mare a lui Basescu. Din pacate Romanie e in majoritate rurala sau traieste la periferia marilor orase (si din punct de vedere moral, cultura sau pozitional) si aceasta masa este usor influentabila fie de catre discursurile populiste de stanga( Geona) fie de cele de dreapta (adica de Basescu care le promite un fel de tatuc luptator…) Din pacate romanii nu sunt obijnuiti sa lupte pentru ei, sa aiba idei in care sa creada si sa le transpuna in practica si atunci au nevoie mental de un tatuc pe care sa-l urmeze aplaudand sau mormanind in urma lui….De aia si din multe alte cauze sunt acum in fata inca Basescu si Geoana si cei pe care ei ii reprezinta si de aia Crin Antonescu si altii ca el nu au inca sanse. Pacat! Asta nu inseamna ca nu o sa aiba insa votul meu!!!

  6. Il votez pe Antonescu cu frica unei pitipoance sa nu o insele gelatu’ tocmai cu dusmanca ei cea mai mare. Fereasca sfantu’ sa se ia si Crin cu Base ca nu mai votez toata viata, desi am doar 23 de ani si toata existenta in fata.

  7. De aceea un inginer poate sa devina un om jurnalist respectat pentru ca nu are vrajeli ieftine in functie de cum bate vantul schimbarii. Felicitarile si aprecieriile mele pentru verticalitate si sinceritate.

  8. Va apreciez alegerea facuta, domnule Ciutacu. Si eu il votez pe Crin. Va doresc mult succes in continuare.

  9. iar ca tot am citit comentariu unui frustrat la postul tau, nici dupa douazeci de ani nu am invatat sa respectam pareriile celor din jur si sa intelegem ca “de gustibus et coloribus, non disputandum”.

  10. Daca pana aseara nu stiam cu cine votez, dupa dezbatere cred ca mi-am facut o idee… Oricum oscilam intre Crin si Mircea… Ca cealalta varianta e mai mult decat incredibila…clar nu basescu!!
    Am intrat in direct cu Antonescu pe ziare.com, am vazut ce are de zis, iar in seara asta o sa fie si Geoana pe alegeri.tv . Sa vedem!

  11. Da. Cea mai logica alegere pare Crin; logica dpdv al asteptarilor si din pacate nu logica dpdv al sanselor de a accede in turul II.Insa fara speranta nu rezolvam nimic. Asa ca orice ar fi, trebuie sa il votam pe Antonescu. Se va maturiza ..doar asta ii mai lipseste acum se pare. Copii, Geoana e trecut..e cu chestii sociale, bune ca intentii si povesti, bune ca sablon ce prinde la omul necajit. Dar toti suntem necajiti, mai mult sau mai putin. Insa Geoana nu e detsul de puternic is deloc spontan, are insa o tintaș un electorat tinta si de aceea a staruit atat de mult si enervant asupra unui discurs sablon. Cine stie ce tre si are voie sa faca un presedinte intr-o republica precum Romania (vb. aici de organizarea statului Roman), stie ca un presedinte nu poate face si nu trebuie sa poata face foarte multe. E deajuns insa, ca el sa stie si sa poata alege pe cei care sunt specialisti si pot administra si imbunatatii situatia economica ce primeaza in timpurile astea. Si de departe, bunul simt ar trebui sa fie la loc de cinste; ceea ce basescu demult nu mai are….(am scris cu b mic intentionat pt ca e mic mic mic de tot ca si insemnatate; ce reprezinta el, e doar dorinta cat mai multor Romani sa scape de el)…ioiii multe ar mai fii de spus. CRIN ANTONESCU presedinte…speram.

  12. am omis sa pomenesc despre Sorin Oprescu. O fi el un bun prieten, om de discutii si concitadin alk Bucurestilor; dar sa stiti un lucru important: Romania e muuult mai mult decat Bucurestiul. Pacat ca el candideaza, deoarece in acest fel, ceilalti (inafara de basescu) pierd niste voturi esentiale pentru turul II. In rest, probabil ca e un om OK. Insa nu e de ajuns…nici macar pentru o autostrada suspendata in capitala. Servus.

  13. Il urasc pe Basescu, dar daca ajunge in turul doi cu Geoana, ti se pare Geoana o optiune corectata? E PSD, si PSD nu-mi inspira deloc mai multa incredere decat PD-L…

  14. Deci, sa recapitulam!
    Avem de ales intre un presedinte panglicar – Basescu, un presedinte prostanac – Geoana, un presedinte semi-virgin – Antonescu.
    Asadar, n-am pe cine sa aleg, nu ma prezint la vot.
    Stiu, imi lipseste bunul simt civic, bla bla bla…

  15. Si eu in primul tur am sa-l votez pe Crin.Si asa ar trebui sa voteze toti desteptii din Sibiu care au votat aiurea la parlamentare.Mai ales cei din colegiul 1.

  16. Mi-ar fi placut Crin daca as fi avut vreo 20 ani mai putin, parca ar fi proaspat venit de la Vama veche , tuns si imblanzit , in rest , se descurca in politichie dar nu din rationala convingere si indoctrinare , ci din instinct si smechera adaptare. L-as vota doar daca n-as avea incotro. Mi-a placut aseara Geoana , exemplu de echilibru , calm si elocventa, desi pe ici pe colo mesajul a fost cam sablonard dar poate din cauza formatului intalnirii.

  17. Sincer mi-as dori din suflet ca turul doi sa fie Oprescu-Antonescu doar ei sunt un ultim plan de atac al romanilor spre un trai mai bun.Daca votati Basescu ne va fura si aerul care il repiram,daca votati Geoana ne intoarcem in trecut 10 ani si vom fi la mana lu Nea Nelu iar.Deci ce mai ramane,ce alegem?! Oameni buni votati cat mai rational votati omul cu cele mai putine influnente !

  18. Va inteleg optiunea si va felicit pentru modul cum ganditi.Sper sa nu ma dezamagiti asa cum a facut domnul Cristoiu.

  19. Crin e si alesul meu in primul tur, dar dc va fi sa aleg intre basescu si geoana in turul 2 nu cred ca voi merge sau ii voi vota pe amandoi pt a-mi anula votul

  20. Dragul meu concetatean,
    (o spunea cindva o persoana care a trecut prin
    ce-am vizionat vineri seara)
    nu trebuia sa va jucati aseara de-a ora de dirigentie ca sa ajungeti prin ACEST JOC TELEVIZAT
    (nu prea reusit,ce-i drept) la CONVINGEREA LA CARE SITUATIA
    SI INTELIGENTA TA TE CONDUCEA ORICUM-CRIN;
    stii foarte bine in ce conditii a pierdut Basescu?;daca nu vei afla,trebuie sa afli cit mai repede-apropos
    cind un barbat care bea seara 150 de grame de whisky la trei pahare succesive de 50gr.fiecare are o senzatie ciudata cind se exprima-are limba semianesteziata si nu
    executa acele miscari care le cere creierul,iar acesta nu gaseste cele mai bune replici;cind ,insa iei un medicament(calmant prescris gresit) dupa o criza de nervi sau de stres,sau de…frica se intimpla cam acelasi lucru esti 85% lucid dar reflexul de a da replici este aproape de 0(sedat)_;
    hai sa va dau una mai vesela dar tot tare(daca pina la vot,miine nu le veti afla ca au fost pe bune ,pierzi sansa de a fi prieteni si de a ne cunoaste cindva):aseara la Nasul acelasi domn
    pe ultimi metrii Presedinte cu Mercedes si-a trimis nevasta acasa si a ramas la taifas cu Radu si Cristoiu care a fost BRILIANT ,a incheiat partida de box ce nu s-a putut incheia la Turcescu cu bomba(una din ele);l-a intrebat pe Basescu :”sincer ati avut vreo relatie cu dinsa(doamna Udrea)-eu eram intrecere de pe un canal pe altul si tocmai poposisem ,si ma asteptam ca cel intrebat sa invoce 10 minute intilnirea de Cluj,si alea,alea
    dar nu dinsul a raspuns sec pe post “Da”;in cu totul si cu totul alte conditii in USA un astfel personaj intr-o eventuala campanie electorala dar adevarata, oficiala a doua zi isi anunta retragerea din competitienu-mi pot permite sa va reamintesc de ce) asta in timpul orei de Dirigentie a doamnei Gabi Firea care,inca i-a dat si 10 (sa intreb sa nu intreb de ce?);
    sa ai totusi un week end mai putin clatinat ca altii!Ciao
    Dan

  21. @ andrei_viitor_jurnalist – Intră pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente. Acolo, la secţiunea “Prezidenţiale/Legislaţie” vei găsi Hotărârea de Guvern nr. 1051 din 28 septembrie 2009 referitoare la secţiile de votare speciale din toată ţara. Sunt în ea adresele secţiilor speciale din Bucureşti.

  22. subscriu…ne vei tine si pe noi la curent cu ceva sondaje in ziua de maine ? Sau trebuie sa stam cu ochii pe antena ?

  23. Domnule Ciutacu,
    As fi votat Oprescu daca avea sanse sa intre in turul 2, dar nu are. Pacat imi place mult DOCTORUL. Cred ca a intrat prea tarziu in cursa.
    Asa ca votez Geoana in primul tur pentru ca vreau un presedinte NEagresiv. M-am saturat de agresivitate. In turul 2 votez orice numai Basescu NU.
    Cu respect

  24. @frank:
    Nici eu nu sunt o libelala convinsa, iar daca vei citi ce am scris eu la articolul http://www.ciutacu.ro/articol/intamplari-din-cea-mai-tara-proasta/ poate vei intelege asta sau poate nu. Cred ca este nevoie de cineva care sa nu ne mai faca sa ne uitam cu frica ce scheleti are prin dulapuri sau ale cui interese le joaca. Sa nu crezi ca sunt naiva. ESTUL intra si prin “dreapta” si prin “stanga”, pentru asta vezi ahtiatii de bani din PDL. Cred totusi ca mai avem o urma de patriotism si “naivitate” in sensul bun pe care o putem vedea in unii oameni. Nu am nimic impotriva lui Geoana sau a stangii. Chiar cred ca noua viziune de dreapta sau de stanga in viitorii ani se va apropia atat de mult una de cealalta, incat doar oamenii vor fi altii. Echilibrul intre cele 2 curente insa va fi deturnat si dinamitat de “EST” prin infiltarea dreptei si stangii din toate tarile. Daca exceleaza ei in ceva, apai, in asta sunt experti.
    Recunosc chiar ca este poate prea liberal Crin. Singura lui calitate este ca nu are nimic de ascuns deci nu poate fi santajat si mai cred ca poate fi o punte de legatura chiar si cu o parte din PSD si poate chiar o parte din PDL-isti care nu s-au compromis iremediabil( este o utopie, aproape, dar eu mai sper). In rest, partidele nu conteaza, oamenii ca nume nu conteaza.

  25. Domnule Ciutacu,
    Pregatiti-va de o mare dezamagire daca domnul Crin Antonescu va ajunge presedinte.Probabil ati mai avut o dezamagire dupa ce l-ati votat pe domnul Basescu in 2004.Va inteleg : va plac oamenii “tari” in gura, care “fac” din vorbe pe altii.

  26. Mor de ciuda ca Basescu nu si-a primit de la Antonescu replicile taioase si binemeritate ,din timpul confruntarii. Asa cum a fost subiectul cu flota , unde ati remarcat si voi in emisiune. Eu in locul lui Antonescu ii spuneam sa-si ia maculatura de acolo ca nu reprezinta realitatea, de vreme ce era a 3-a expertiza, facuta de omul lui, in persoana lui Morar, in asa fel incat sa iasa bine pentru el. Plus eroarea lui Basescu privind salariile si pensiile . Atuul lui extraordinar era neimplicarea in acte de coruptie , ascnsiunea politica curata fara prostitutie si demagogie ieftina. Nu a profitat de loc de asta , mai ales in finalul dezbaterii cand mesajul era exclusiv pentru electorat.Pacat, putea mai mult.

    P.S. Bad news : Nu sunt foarte sigur dar am auzit ca nu se va putea vota cu urne mobile in spitale, cazarme, penitenciare, etc. , deoarece ordinul venit de la BEC prin persoana unui magistrat desemnat ( care nu-i de capul lui ), ar fi venit tarziu.
    Eu cred ca a fost premeditat, cu scopul de a se folosi toate listele cu CNP-urile, in tabara portocalie. Daca Basescu nu castiga alegerile, se va spune ca au fost incalcate drepturile pacientilor, puscariasilor, etc, alegerile fiind declarate neconstitutionale si ca atare se vor repeta. Daca Basescu castiga , o sa fie totul musamalizat.

    Noi estimam, calculam , facem analize bazate pe o competitie electorala cat de cat corecta, dar nu ne putem imagina cu adevarat de ce sunt in stare Basescu si sleahta portocalie. De 5 ani incoace ne-a tot socat cu declaratiile si marsaviile lui plus a personajelor apropiate Cotroceniului. Nu va mirati daca o sa castige alegerile, socandu-ne inca o data prin amloarea fraudei electorale. Miza pentru el in special, e URIASA.
    Romani , iesiti la vot.

  27. Ce penibil. Pana azi adorat, azi parasit. Maine, daca nu intra Crin in turul doi, vei fi iar adorat. Si tot asa… Mai rezisti? 😆

  28. Geoana are totusi substanta si seriozitate. Iar faptul ca e pro-american convins ne poate fi de ajutor. Recomand urmatorul link (interviu la show-ul lui Charlie Rose) pt. cei ce se indoiesc de viziunea sa politica.

  29. Da’ de ce-l votezi pe cel care are sanse, si nu pe cel in care crezi? A? De ce?
    (Uite cum ti se-mprastie comentatorii, care-ncotro.)
    Chred cu tahrie ca Geoana e mult prea “preparat” pentru a avea miez. Daca-l avea, il arata pana acum.

  30. Remus Cernea. Mi se pare singurul care poate sa ma reprezinte.Are atatia ani in spate de activitate civica. De ex: protestul impotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului în Parcul Carol. Sunt sigur ca erau multi bucuresteni impotriva acestui proiect intr-un parc central.Dar nu multi s-au manifestat public
    Pentru acestia RC a organizat un protest cu pancarte, actiuni in justitie, etc si chiar a castigat.Un lucru concret.
    Geoana, Antonescu , Basescu pot sa reprezinta doar clica de bogatani din spatele lor si lingaii de prin teritoriu.
    Din pacate multi vor pun botul la politicienii (vechi de 10-15 de ani) sau la analisti lu’ peste (tot aceiasi de 10-15 ani). Si binenteles ca in scurt timp ( ca intotdeauna) le va parea rau de votul dat acum.

  31. respect Victor.Maine ma duc la vot.Ca va conta,ca nu…habar nu am.Dar nu m–as putea privi copilul in ochi daca nu as sti ca am facut ceea ce era omeneste posibil sa scap de Base.Adica in lumea mea,sa votez.Pe Crin.Spor la treburi!

  32. oscilez untre Antonescu si Oprescu pana la urma il votez pe oprescu am incredere intr-o minune

  33. Inainte sa-l intalneasca direct pe Geoana saptamana asta,Crin era favoritul meu,dar totusi alegem presedintele si nu Dansez pt tine,Geoana e mult mai bine pregatit pentru functia asta,Crin e mai degraba un copil rasfatat,nu ii lasi casa pe mana cand pleci la un chef,o gasesti in flacari.

  34. @ Adio,domnule Ciutacu
    Exact la fel l-am perceput si eu pe Crin Antonescu. Era preferatul meu pana la confruntarea cu Geoana de la Gadea.Aseara m-a dezamagit iar.Am ajuns, din nou, sa-mi pun intrebarea:”eu cu cine votez?”.Oricum pentru faptul ca domnul Ciutacu il voteaza pe Crin Antonescu nu o sa spun “adio, domnule Ciutacu”.

  35. Și mie mi-era clar de ceva vreme că așa am să votez, Crin- în primul tur, Geoană- în turul doi. Sunt mulți cei care vor proceda la fel, chiar și o parte din votanții de dreapta tradiționali(pragmaticii, nu talibanii, desigur). Am văzut inclusiv parlamentari liberali au spus deschis că vor vota în felul ăsta.
    Și sunt convinsă că Antonescu are șanse mari să fie președinte în 2014.
    Iar Geoană, în ciuda lipsei de carismă, are, într-adevăr discurs de președinte, și, în mod surprinzător, suficient echilibru încât să sperăm că timp de cinci ani, primul om în stat nu va mai distruge mii de vieți și de cariere și nu va mai face nervii pulbere cetățenilor României, încercând să devină un Lukasenko la pătrat.
    P.S. Cu imensă scârbă, am observat că maistru’ Jack se dă de ceasul morții să convingă poporu’ suveran că Geoană e mai rău decât Ceaușescu.

  36. Asa m-am gandit si io,inca 5 ani cu “neprihanitul” nostru presedinte ne-ar arunca in lumea a III-a,pana si Timorul de Est ne-ar lua la misto.

  37. chiar azi mergeam cu taxi si ce a inceput soferul sa ne spuna…Ca stie pe un coleg din Bucuresti, care a muncit fff.mult la alegerile trecute, si i-a explicat cum au furat P.D.L.-istii pe ultima suta de metri. Si i-a spus ca acum vor face la fel.Si ca omul e disperat, ar vorbi, dar ii e frica, ca are familie si il mai dau astia spanzurat… Taximetristul era si el cu psihicul la pamant, ne-a spus ca nu mai poate dormi, ca ia calmante, dar…are familie si el si…va tace si el.

  38. Vom vota cu Crin,eu si cercul meu de prieteni. nu santem membri de partid,dar avem convigeri liberale,serioase,de neclintit,asta de cand am iceput s-antelegem ceva din politica.

  39. Amintea odata Nechita Stanescu mesajul pe care il, primise de la un simpatizant :”nu mor caii cand vor cainii”. Sa speram ca, dupa 20 de ani, suntem mai multi cai si mai putini caini.

  40. @Adrian: spre deosebire de votantii exaltati din 2004 ai lu’ Basescu, eu am creier. si-l si folosesc…
    @Lilick: azi nu mai contenesc liberalii cu multumirile si felicitarile. inca…
    @I.I: aveti de gand sa va opriti odata cu psihoza comentariilor care n-apar? mai am si alta treaba decat sa stau lipit de laptop ca sa nu vi se para ca va cenzureaza oamenii rai

  41. Gandim la fel!
    Mi-e asa sila de Basescu incat am sa merg la vot. Geoana e intr-adevar fals si plin de clisee si m-a si dezamagit deja. Crin Antonescu are timp sa ma dezamageasca sau sa ma surprinda. Dar nu imi pasa caci acum mi-e sila, deci votez.

    votati basescu!!! daca vreti ca doamna udrea sa fie in continuare cu listing-uri la b1 tv, daca vreti ca videanu si berceanu sa nu fie numiti niciodata moguli votati basescu!!! daca credeti ca elena basescu are tot meritul independent sa fie parlamentar european votati basescu!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.