Lumea se revoltă, pe bună dreptate, că nişte oameni de ştiinţă l-au făcut pe Băsescu membru de onoare al ONG-ului lor. Şuţu spune că începe dictatura. Greşit, Cristi, continuă dictatura, este doar o nouă etapă, cea în care, după ce şi-a primit pupăturile-n cur de la elita intelectuală, tiranul devine cu acte şi om de ştiinţă. Şi, la tura asta, nu-i vina lui, fraţilor! Nici o dictatură nu se instaurează fără complicitatea gunoaielor care aleg să tacă atunci când ar trebui să vorbească.
Nu-i Traian Băsescu de vină că, după ce au semnat cu entuziasm pentru a-l face cetăţean de onoare pe şpăgarul Mircia Gutău, oameni ca Răzvan Theodorescu (mai ales) şi Dinu Săraru (care a schimbat în ultimii 25 de ani doar titlularul bucilor de pupat, toate musai cu escu în coadă) se mândresc să fie colegi de for ştiinţific cu un aproximativ cu apucături de pitecantrop. Sau că, sătul de aşteptat în geam labeunu recompensa pentru serviciile aduse în anul electoral trecut, marele caracter şi maistru-n viaţă Ion Cristoiu (era să zic Coroiu, puşchea pe limbă) s-a decis să treacă la fapte. Ori că profesorul universitar pe bune Virgil Cândea, care în prealabil îl făcuse şi pe Ion Iliescu tot membru de onoare, e gata să se umple de ridicol şi se pune preş la picioarele unuia care a citit faimoşii autorii 7 de treflă şi popă de roşu.
În prezentul context de largă respiraţie academică, vă anunţ că v-o meritaţi pe conferenţiar universitar Elena Udrea ca viitor preşedinte al României, lacheilor
Bai, tovarasi, cand am vrut sa zic ca ma bucur de eventuala boala letala si moartea in chinuri a imputitului asta de Basel, m-ati banat si sters de peste tot! O sa ajungeti sa va smulgeti paru’ din cap ca macar cu imprecatiile si injuriile publicate pe www nu v-ati ales! Cine e normal la cap, minte si simturi, realizeaza ca numai prin moartea gunoaielor astora am putea avea o sansa la viata! Desi ce am pierdut pana acum sub talpa lor nu vom putea niciodata sa luam inapoi: tineretea, accesul la cultura si stiinta, demnitatea umana si posibilitatea de a ne integra ca oameni (nu ca sclavi) in societatea occidentala.
-Alo… academia de dans si maniere elegante?
-P..a dans! Aicea-s numa’ maniere elegante!
Cind isi da demisia din AOSR tanti Ecaterina Andronescu ?Ca acuma nu mai are ce cauta pe acolo ca se impute aeru’.
Banzai!
Perfect de acord cu Adolf Visarionovici Basescu!
Basescu va ajunge curand ca stimabila Elena Ceausescu, mademoiselle in stiinta piticilor atomici. Curand l-om vedea fiind cel mai mare vanator si pescar din Romania. Fetitele ii vor compune cantece de lauda, in timp ce tinerii barbati vor marsalui in parade. De ce inca nu e fata dictatorului pe bancnota de 500 de Ron, tot nu am inteles. E clar mult mai important decat Eminescu.
Da, istoria se repeta, doar ca acum l-am ales pe dictator democratic. Traiasca Romania!
Adevărul este că e şi cult în cap, vorba lu’ Badea. Dacă are norocul să se-ncuscrească cu Bercea Mondialu, atunci să-i văd pe-ntelectualii pupincurişti ce-i mai oferă.
Altfel nu pot să zic decât: Ia-le Bă tu pe toate, fi tu fericit! Îţi dau şi două sfeşnice-plus!
Dom’le, e Academie, ce să mai! De ONG, de PD-L, de sindicate, de ce-o fi, tot Academie rămâne!
Întrebarea este, din moment ce l-au primit în ONG pentru că le-a zugrăvit sediul, de ce n-au făcut-o încă de pe atunci, de pe vremea când Tiranu’ era Primar General al Capitalei! De ce-au aşteptat până acum? Hă?!
M-am uitat la lista academicienilor şi n-am putut să-mi dau sema dacă toţi au fost primiţi înj ONG în timpul vieţii, sau postum! Poate că ăsta e motivul pentru care s-au grăbit cu Zeus! Au vrut să-l bage în Academie cât mai este încă în viaţă!
Dar cu Elena Udrea cum rămâne, totuşi? Traian le-a făcut ălora sediul, Elena o fi făcut şi ea măcar trotuarul?
O sa spuna la proces:
Colegii mei academicienii…..
Corect,Maria!
dragul si preastimatul nostru presedinte vrea sa-i calce pe urme tovarasei ceausescu…..
Il meritaaaaaaaam!
In alta ordine de idei si pe alt ton: “AOSR reuneste personalitati stiintifice reprezentantive, cu o Inalta tinuta spirituala si morala, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv in ceea ce priveste dezvoltarea si promovarea prestigiului institutiilor academice, precum si institutii care, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea stiintei si creatiei intelectuale.” Pai, de cand nu s-a mai facut o descoperire stiintifica atat de inatacabila si lipsita de echivoc ca “Iarna nu-i ca vara” si cat de utile pentru societate sunt demonstratiile lu’ tov. presu’ Basescu de cum trebe’ baut wisky ca sa nu te imbeti prea repede, cum dispare o flota comerciala ca Enterprise in Star Trek, cum aproape 100 000 de caini se transforma in cosmetice si faina proteica si cate si mai cate alte asemenea realizari?! De ce n-ar deveni membri ai academiei asteia si toti asfaltangii – doar e o performanta ca pentru 35km de autostrada sa se estimeze un necesar de 359 milioane de euro, de exemplu.
@irina: nu te mai simtit datoare sa (dez)aprobi pe cineva din 5 in 5 minute. aici se scriu comentarii. asl, pls e la mirc
Doamne cum arata in straiele alea! Nu i se potriveste, la asa fata … mai bine ramanea marinar
Uraaa! Gata fraţilor! Ne-am scos! Avem Preşedinte Academician. Este coleg de Academie cu patru câştigători ai premilui Nobel, cu o mulţime de academicieni ai Academiei României. A sărit direct din groapa inculturii crase în vârful intelighenţiei române.
Să fii membru de onoare al Academii Oamenilor de Ştiinţă din România nu este puţin lucru. Sunt acolo prof. universitar dr. Ecaterina Andronescu, medicul dr. Irinel Popescu, istoricul dr. Ioan Scurtu, generalul dr. Eugen Bădălan, scriitorul Dinu Săraru, academicianul Răzvan Theodorescu, IPS Teodosie, academicianul Mihai Drăgănescu şi cum spuneam, patru premianţi Nobel. Probabil că prof.univ.dr.Virgil Cândea, preşedintele AOSR şi-a pierdut uzul raţiunii. Oare până unde a pătruns nemernicia? Cât de josnici şi fripturişti pot deveni unii oameni.
PS: Un singur votant entuziast pro din AOSR nu m-a surprins. Mizerabilul Ion Cristoiu.
e pe sistemul :`baietii au jucat bine dar i-au batut scarbile alea…`
Si “marii” intelectuali de calibru Patapivici, Liiceanu, etc. nu au reactionat? Nici un poem, un apel catre lichelele care nu il inteleg pe Magister Maximus (Alupigus) Basescus? Poate o sa ne tina si niste prelegeri la tv, ca e “om de stiinta” si “stie” multe. Cine i-a facut prezentarea la primire (acel “laudatio” care de regula se citeste in asemenea ocazii)? Ce “CV” a prezentat? Care este meritul”stiintific”? Cred ca este mai jos decat poate concepe o minte umana normala!!!
Asa ceva…! Uau…!Am trait s-o vedem si pe asta! Superb, cum ar spune Mircea Badea. Pe cand o asemenea onoare si pentru Madame Udrea?
Dupa intrarea in Academie a domnului Basescu coeficientul mediu IQ al tagmei academicienilor s-a dublat foarte mult! Nu va speriati ca Boc nu intra in acdemie, pentru el fiind rezervat on pot de sef la Academiea Catzvencu! Sint curios ce academie se va inventa pentru doamna Udrea…
Aveti o eroare in postare.
Basescu=AcaDamingean nu Academician
Sa ajunga academician-doctor-inginer ca “odiosul dictator si sinistra lui sotie”. Dar sa nu se opreasca la acest titlu, sa mearga pana la capat.
O seara buna.
Ceva mai gretos nici ca se putea intampla! Da’ daca tot a ajuns academician-doctor-inginer poate i se implineste visul pana la capat si moare impuscat! 🙂 Nu de alta, da’ se straduieste mult sa semene cu impuscatul!
membru de ONOARE?adica ceilalti membri nu sunt….asa onorabili?si ma rog frumos,in ce domeniu exceleaza acest domn?a castigat concursul de baut whisky?sau cel ,,de impins,, copilasii?concursul de summo in urmatoarea ordine;lupta cu minerii??!!?? lupta cu ,,ai dracu,,comunisti{sa evit cacofonia}lupta impotriva mogulilor si lupta ,,,cu morile de vant{pe asta am ,,varat-o,, eu,poate mi-o fura cineva in campania viitoare}sigur a dovedit ca ,,are stiinta,,in domeniul literar:bai gauzarilor,tiganca imputita,pasarica,m,,,e stolo.concursul,care s-a tinut in ultimii ani,a culminat cu proba de tir,pe care a castigat-o detasat:,,un fleac,i-am ciuruit!pai la asa multe ,,veleitati,, cum sa nu faca parte din acest exclusivist cerc?!?!?fiecare cu aptitudinile lui….daca noi altii nu sunt in stare….
pai,da
academicienii au stat cu urechea pe canal(izare)
si au aflat!minunemare!
cum le oferea, probono,
indicatzii de iesire din criza…directorilor niponi.
hehehe
mi-e ciuda ca nu pot afla daca in tim-ul nipon era si celebrul ‘pisa ochi toyoda’
nu de alta,dar au macar ceva in comun.:)
va datzi seama ce concurs intre toyoda si base???
D-le Ciutacu,
Chiar suntem o rezervatie de imbecili!!!
Unii avem respiratie academica(chiar daca nu suntem academicieni!),dar restul e un cacat(iertati-mi cuvantul,dar n-am gasit ,in aceasta situatie un echivalent)!
Cu tot respectul pentru Dvs.,
IoanaP
De cand academiciana “codoi” a disparut de pe scena vietii, acum avem chiar seful statului cu titlul de academician pentru afirmatii de “tiganca imputita” si altele. Ma intreb de ce nu a cerut ca si conf.dr Udrea sa primeasca acest titlu, ca doar dansa este regina neincoronata a Romaniei.
de ce va mira, oameni buni?
oare nu tot elena o chema si pe ilustra sa inaintasa in cabinetul 2?
si oare nu tot elena o cheama si pe viitoarea ilustra urmasa actualmente parlamentar european?
numai noi o alintam eba, pentru ei e tot leana.
Istoria se repeta. Numai ca de data asta e “odiosul dictator si proasta de fi-sa”
asta va fi academicianul ceodoi. si ii va intreba pe toti cum stau cu ceodoiu la bicicleta 🙂
Pe cind si “Doctor Honoris Gaoasa”
Dictaturile nu apar brusc, ca sa nu te streseze prea tare. Iar atunci cand apar, aproape nimeni nu le sesizeaza, deoarece este mai bine sa te faci ca …”ploua”. Vorba cuiva… Citeam zilele acestea excelenta carte a lui Julien Benda, Demisia cărturarilor. Acum pot să imi explic de ce realitatea este asa cum este… Atunci cand “carturarii” au preocupari politice poti sa-ti iei adio de la democratie… Ceea ce ar cam trebui sa ne obisnuim sa facem…
Cineva spunea mai sus că a trecut dela disperare la amuzament.Cred că ar mai fi o oarecare rază de sperantă pentru noi dacă ar trece cât mai multi oameni constienti de ceeace se întâmplă,dela disperare la adâncă disperare.În rest,Academia Română nu se dezminte;îsi urmează propriile apucături cu aceeasi dezinvoltură cu care ne-a învătat în trecut.Si,dacă stăm să ne gândim bine,motorul unor astfel de decizii este probabil,ca si în alte cazuri notorii(ex.Institutul Cultural Român),oportunismul.Unde să mai cauti Doamne elita?
Multumesc,E.V.L.
Drujbaru, eu am ales varianta a doua :fuga din tara.Si am tulit-o pe vremea cind era Iliescu la inceput si Roman la putere, de atunci mi-am dat seama ca se va alege praful de tarisoara asta mai rau ca pe vremea lui Ceausescu.
Mai trageti tata o Revolutie si trageti in ei, mama lor de mafioti inculti!
Sunt tovarasii educati pe vremea comunismului. Nu e nimic ciudat,au asteptat doar aparitia unui nou conducator “luminat”.
Nu cred ca Dinu Sararu merita acele vorbe grele.
In rest, toata stima, domnule Ciutacu!
Aşa cum spunea Sherlock Holmes, în spatele unei crime există un motiv, cât se poate de prozaic. În speţa de faţă este vorba despre mulţii ieuroi sifonaţi de găozarii ăia de cacademicieni pe proiecte întrutotul similare cu ălea de la ICR. Din câte bag seamă, şi maestrul puilor născuţi vi de către cloştele patriei, este un abonat la sifonării de genul ăsta. Presupun că îşi va aduce o mare şi importantă contribuţie la cultura ciupercilor de ştrand şi la fabricarea apei sulfuroase din năduşeală de deontolog. Ăştia fură de parcă ar fi sfârşitul lumii, voi nu vedeţi asta?
Un cizmar academician,o neica-nimeni lector si un marinar tot academician!Oare ce profesie d-asta de categoria I o sa mai avem prin Academia Romana?!Sugerez sculer-matriter.
El e bolnav la cap…. însă “intelectualii” care i-au dat verde sunt în toate minţile ?
ce “dastept” e asta bai baiatule
Felicitari Romania !
Mama, ce-mi tunez si eu CV-ul daca au modificat astia asa standardul de intrare la Academie… 😀 Ca doar e democratie si toti cetatenii sunt egali… Pfaaa, data viitoare ma semnez cu “acad.” :))))
Lasand gluma la o parte, ce sa mai zicem? Chestiile de genul asta trag de ce simt al umorului mai avem mai rau ca de guma de mestecat. Nici macar umor negru nu se cheama. Sa ne indignam? Cu ce energie? Cu aia pe care o vom cheltui sa supravietuim intr-o tara blocata si flamanda? Circ vad ca ne tot dau, asteptam si painea.
PS: Daca au ajuns la nivelul asta de perdea de fum, ma intreb ce manevra se petrece de aceasta data.
PPS: A luat 5 “melioane” de voturi. Fata de publicul sau tinta merita titlul de academician cu varf si indesat. A stiut sa se joace cu ei dupa cum i-a dictat muschiul de la ceafa. Este academicianul lor, nu al nostru.
Auziti????!!!! De ce nu va vedeti voi de treaba si sa munciti mai bine si mai eficient in loc sa beliti ochii la teveu???? Si dupa aia sa va traiti viata??????!!!! A voastra nu a altora…. Astia va prostesc pentru ca le dati voie……
cand l au numit pe iliescu ..ati fost la fel de nervosi?aaaaa.. am uitat ,iliescu are merite deosebite..a studiat la moscova nu?
De inspiratie japoneza in noul protocol de stat cu Academicianu’ se vor purta numai discutii protocolare referitoare la stiinta dupa modelu’ :
“- Ie egal mâââ ori câââ totu’ la doi !”
Asta se intampla cand inveti la materia gresita!Baselu dorea in copilarie sa devina academician dar ce sa faci, a incurcat caietul cu al lui Ceauselu si a devenit carmaci presedinte…
D-le Ciutacu,
Chiar suntem o rezervatie de imbecili!!!
Nimic mai adevarat !
@graulle: “profesorul universitar pe bune Virgil Cândea, care în prealabil îl făcuse şi pe Ion Iliescu tot membru de onoare…” citatul e fix din textul pe care nu l-ati citit, dar pe care il comentati; tipic…
e lasa ca e bine si asa rau cum este … ce-are mei ca a ajuns un “marinel” academician?! a ajuns Udrea ministresa, basexu’ academician ce mai urmeaza? copilu` de aur prim-ministru?!
Inseamna ca totul merge bine, ne asteapta vremuri frumoase.
Pupuncuristi au fost si-or fi
Cat neamul Romanesc
Pe-acest meleag va dainui
Si-si va alege-un ciobanesc
Desteptaciunea unui om aflat intr-o functie de stat se refera la puterea acelui om de a nu devini paranoic si dictator. Pina acum, si ma refer la cei 45 de ani de cind avem asa zisa functie de presedinte, doar un singur om a avut desteptaciunea de a nu fi dictator. Acela este Constantinescu. In rest imi este sila de cuvintul ROMAN! Imi este sila de UE care incurajaza aceste dejectii portocalii de la noi din tara. As scuipa in fata toti pupincuristii din romania indiferent de culoare politica.
finalul este savuros. am o satisfactie (de 2 lei…) ca pe vremea cand gadea era cu maestre-n sus, maestre-n jos, il citisem deja pe cristoi. din pacate, il consideram doar ciufut si ramolit, nu si misel. cum, din pacate, n-am prapadit vreo doi scuipati, cand am dat nas in nas cu tigaretul maistrului undeva, pe calea victoriei.