În spaţiul public, toată lumea e încordată. Oamenii nu mai au răbdare să se asculte reciproc. Fiecare dintre ei are urechi numai pentru el însuşi. A devenit aproape imposibil să mai porţi un dialog. Toţi vor să-şi recite poezia şi restul să-i asculte. Şi-au descoperit vocaţia de patefon. Monologhează. Iau foc dacă-i opreşti din perorat. Nu răspund la întrebări. Declamă. Adevărurile absolute sunt la ei. Ceilalţi să ia act. Cei odinioară raţionali, culanţi s-au schimonosit. Parcă-s focoase armate.
Joi am mai descoperit doi; cu neplăcere, pe pielea mea, pe nervii mei. Cu Laszlo Borbely şi Sorin Oprescu era cândva o plăcere să stai de vorbă. A fost odată ca niciodată. Acum reacţionează de parcă-s muşcaţi de şarpe. Intuiesc prin ce trec. Ţara-i un butoi cu pulbere. Ei sunt printre responsabili. Dar şi printre beneficiari. Administreză, candidează, stau cu procurorii la uşă. Dar şi culeg roadele. Le înţeleg şi stressul, şi nervii. Nu înseamnă că le şi accept ieşirile. Am momente când reacţionez tăios. Am şi momente când mă acresc. Şi-i las în importanţa lor. Să-i vadă cei ale căror voturi i-au dus unde sunt azi. Nu i-am obligat eu să se facă politicieni şi, ulterior, demnitari. Şi nici voi. Au muncit, au dat din coate, şi-au dorit. Le-a ieşit. Sunt când pe val, când sub el. Nu se sacrifică pentru popor. Îşi consumă – fizic, nervos, mediatic – etapele carierelor pe care şi le-au construit.
În campanie vor redeveni amabili. După scrutin, le va trece. Viaţa e rotundă.
P.S. Ca să preîntâmpin iar valul întrebărilor insinuant-îngrijorate, nu m-am certat cu Sorin Oprescu, continuăm să ne vedem de două-trei ori pe an (oriunde altundeva decât în Primăria Capitalei), nu i-am cerut nimic ca sa mă refuze, nu mi-a promis nimic ca să nu se ţină de cuvânt. Pentru mine, rămâne un primar mult peste media celor postrevoluţionari, acelaşi om special, de care mă leagă nişte vârfuri ale carierei (cred că şi pe el are ce-l lega) şi nişte momente de nebunie frumoasă, dar prietenul e unul, iar primarul e altul. I-am promis public că nu voi tăcea dacă sare de pe linie şi nu fac altceva decât să mă ţin de cuvânt. Binevoitorii cu memoria scurtă pot căuta prin arhive momentul în care s-a lansat în campania prezidenţială şi i-am pus imaginile cu el jurându-se că n-o va face.
Despre Sorin Oprescu nu vreau sa comentez, toti avem zile proaste, desi nu e o scuza. Insa, despre celalat personaj, nu ma mira, cu atat mai mult cu cat ii e greu sa si raspunda la salut…
Borbely parea un portocaliu sadea avind
acele replici. Crin Antonescu a avut
dreptate atunci cind a catalogat UDMR-ul
ca PDL maghiar; cind se intimpla lucruri
oribile, precum cele pe care portocaliii
ni le-au clocit tuturor, cum mai pot vorbi
domnii udemeristi de loialitate ?!
Tara/poporul asta nu e hirtie sa suporte orice,
asta nu inteleg bulibasa si clonele sale.
[Crin Antonescu a spus-o, nu ?]
Despre udmr-isti am scris in postul trecut!
Nu au niciunul nici o scuza!Toti,par facuti de aceeasi mama.Cine are minte scurta si nu si-l aduce aminte pe Ponta din campania electorala din 2000,il va revedea dupa alegeri.La Ponta am vazut pt. prima data tehnica folosita azi de PDL-UDMR-UNPR in dialogul pe toate palierele-ratoiala,intreruperi,vorbit peste,schimbat subiectul,dus in derizoriu,de unde bani?-Basescu spunea de la RAFO,avem probleme importante,buget,reforma,etc.Si,vad ca Antonescu urca si el treptele puterii si incepe a fi deranjat de chestiile insignifiante puse de presa!
Eu sunt pregatit de o noua inecare a iluziilor,ramin cu satisfactia alungarii portocaliilor si atit!
@bond-escu:
banuiesc ca nimeni nu ne opreste sa protestam
ori de cite ori politicienii de la putere sar
calul. poate doar pulanele si arma psiho-pupu 😀
pe roman il cunosti intradevar numai cand pleaca in strainatate sau cand devine sef. politicianul roman (chiar udmr-ist) are o anumita conduita cand este in opozitie cand are “cultura dialogului normal” si o cu totul alta conduita cand este la putere atunci cand adopta “cultura monologului politic nervos”. in situatia in care politicianul de la putere este bolnav de inceput de sfarsit dialogul devine un sir interminabil de minciuni o “cultura a minciunilor nervoase”. exceptiile de la aceasta regula nu fac decat sa o confirme.
@cetateanul gogu: nu doar politicienii maghiari…
Nu comentez momentul Oprescu decât sub aspectl ăsta. În emisiunile lui Gâdea, excesul de personalități/mp conduce uneori la ieșiri trufașe. Invitații simt de prea multe ori nevoia să aibă al doilea meci între ei și pierd măsura. Și tu și Oana ați fost o țâră fuduli … părerea mea. Aceleași teorii/critici făcute la 3 zile după fără tonul ăla puțin vehement și gâtuit ar fi fost pe deplin îndreptățite. Tonul face muzica.
…
De partea cealaltă a sticlei, cultura monologului s-ar putea numi Sindromul Badea? 🙂
Partea cu ascultatul e un lucru foarte greu și în spațiul privat, pentru fiecare dintre noi, dar la ei pentru că sunt persoane publice procesul este accelerat.
Ce pot să zic, succes și… nervi tari!
Cata dreptate aveti?!
Am vazut si eu emisiunea cu pricina. Urmaresc Antenele in disperare, fiind fan Gadea, Ciutacu, Ursu, Coman si etc. Aseara mi s-a parut ca Oana s-a cam ambalat dar pana la urma asta face un ziarist echidistant. In ceea ce-l priveste pe Borbely lucrurile sunt simple. Rosia Montana si nu mai comentez. Sorin Oprescu este fara discutie primarul cu cele mai multe realizari din istoria primarilor post-revolutionari. S-a miscat si se misca natural pentru bucuresteni. Nu tu borduri, nu tu parcari, nu tu contracte oneroase. In afara de Diaconescu care bate campii cu precizia unui metronom, nimeni nu-l poate acuza pe Doctor de ceva oneros. Chiar si lupta cu Generalul Iarna, Oprescu a castigat-o. Aminteste-ti cum era iarna pe vremea lui Videanu. Te felicit pentru prietenia pe care o ai cu acest mare om!
Lasă-l pe Oprescu! Face şi el ce poate. Sau pune-te în locul lui, să vezi dacă te descurcai altfel.
E un om cu mult mai bătrân decât CNP-ul său. Are diabet, personalitate, memorie, orgoliu. Are şi ceva fapte bune, cuantificabile.
De câte ori îl văd pe sticlă, mă mir că rezistă. Şi mă bucur că da.
Simpla alipire a pozei lui cu a lui Blaga e o impoliteţe gratuită.
ce a facut Oprescu ca n-am fost atent?!
in alta ordine de idei
@renata: da, Sorin nu trebuie atins nici cu o floare 🙂 daca voiam sa ma pun in locul lui, candidam impotriva lui. da’ n-am vrut. si a candidat Blaga.
Hai sa fim seriosi, cu Oprescu nu a fost chiar atat de rau! :)) Si eu daca eram in locul lui luam foc la “dorintele” Oanei Stancu, care voia sa nu faca nimic cetatenesc legat de zapada. Isi dorea niste sclavi care sa-i curete ei toate stradutele si, daca s-ar putea, sa-i dea si niste flori sau ceva! Facea ea comparatii cu alte tari (in special tarile nordice) unde deszapezirea se face foarte repede si in 2-3 zile e totul luna, dar daca ii spune cineva ce impozite si ce taxe se platesc in aceste tari (mai ales Suedia sau Danemarca), ar fi realizat ca ramanea doar cu jumatate din salariu daca ar fi valabile si in Romania. Eu mi-am deszapezit singur masina si impreuna cu alti vecini am curatat si iesire din parcare catre strada si nu s-a plans nimeni de nimic… In Germania (unde am prins 2 ierni) cand se opreste ninsoare toata lumea iese si isi curata poteca catre drum sau bucata de strada din fata blocului, plus masina si calea de acces la sosea si nu asteapta nimeni sclavii care sa vina sa le curete “straduta”, chiar daca platesc destule taxe si impozite. Eu nu zic ca firmele de deszapezire din Romania isi fac treaba cum trebuie, dar nici cetatenii nu fac nimic ca sa grabeasca curatarea strazilor! Majoritatea stau in casa si astepta, fie sa vina sclavii, fie sa vina primavara…
Din ciclul “Secretul lui Bachus” &&
“in total dezacord cu ‘mine-insuti'” && “aceste cuvinte ne doare”,
ladies & gentlemen, maestrul Igas
rupe gura tirgului din nou:
“impetuos necesar” =))
Daca asta nu e monolog politic nervos…
Victor… colcaie virusii pe blogul tau… nu degeaba zicea dictachiorul ca are nevoie de hackeri inteligenti care trebuie racolati de catre serviciile de bine supuse lui
o exceptie la conduita politicianului roman o constituie ministrul de interne, ingas. acesta este pur si simplu prost, informat si este “impetuos necesar” sa spele putina cat mai repede.in istoria Romaniei un singur individ de acceasi talie fostul ministru comunist romeo zaroni.
Disolutia sociala se pare ca precede disolutia statului – Romania e din nou un caz particular, se pare. Poate tocmai pentru ca e un stat construit artificial, prin teroare, cu baionetele jandarmilor, “modernizat” sub senilele tancurilor sovietice si adus pe noi culmi ale “democratiei” cu “mascatii”…
PS: Stiti cumva daca Federatia Rusa acorda azil politic?
Cu toate ca update-ul topicului il simt ca fiindu-mi destinat, am sa incerc totusi o intrebare pe care nu o consider a fi insinuant-ingrijorata atata timp cat are tangente cu domeniul public, nicidecum cel privat.
Atunci cand ati facut emisiunea de inaugurare a podului, ti-a promis ca vei fi cel alaturi de care va face si inaugurarea stadionului. Au intervenit probleme obiective din cauza carora nu s-a mai realizat emisiunea cu pricina?
Eu nu pot sa-l suport pe Sorin Oprescu vorbind. Nu sunt din Bucuresti, nu locuiesc in Bucuresti, si nu stiu cat de bun e ca primar Oprescu. Dar cand ii aud limbajul taragant de mahala, cand ii aud sictirul puturus si vocea zdrenturoasa, ma apuca rusiea aia de rusinea altora care te face sa schimbi canalul pentru a iesi din penibil.
Domnule Ciutacu,splendida observatia ca viata e rotunda!Se aplica perfect scenei politice romanesti.
@Cãtãlin I.: te alinti inutil, nu ti-e tie adresat PS-ul. dar, daca tot ai intrebat, iti si raspund: nu a fost nimic obiectiv, ci profund subiectiv.
@sunny: nu a fost deloc exagerata Oana. nu e vorba de sclavi, ci de companii angajate si platite in avans ca sa se ocupe de deszapezire. daca tu vrei sa faci munca voluntara pe banii tai si altii sa se imbogateasca, esti liber sa prestezi in folosul comunitatii si, mai ales, al capitalistilor. eu m-am educat ca, daca dau un ban, astept serviciile aferente.
În România trăiesc alături de comunitățile de români diferite alte comunități etnice, cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai redusă, precum Oltenia și Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere atât față de pluralismul etnic, cât și față de cel politic. [1][2] Atitudinile cele mai reci față de maghiarii din România se manifestă în zonele unde aceștia sunt cel mai puțin prezenți (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova), iar percepția cea mai pozitivă asupra lor se înregistrează în Transilvania. Totodată, atitudinile cele mai reci ale ungurilor față de românii din România se manifestă în zonele unde românii sunt cel mai puțin prezenți (Harghita, Covasna).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunit%C4%83%C8%9Bi_etnice_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
Minoritarii din Romania au fost dintotdeauna bine reprezentati in Parlament, chiar daca in structurile legislative ei au promovat legi care tin mai degraba de reglementarea unor domenii economice decat de drepturile propriilor etnii. La ora actuala exista 18 organizatii inregistrate ale minoritatilor nationale, in afara celei maghiare, care au dreptul de a-si trimite in Parlament, o data la fiecare 4 ani, cate un reprezentant. Aceste organizatii reprezinta etniile rroma, italiana, albaneza, macedoneana, croata, bulgara, ucraineana, sarba, elena, turca, tatara, turco-musulmana, slovaca, ceha, armeana, rutena, germana, evreiasca, poloneza si a rusilor lipoveni.
Organizatiile minoritatilor care nu obtin in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit legislatiei, la un mandat de deputat, daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 10% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat. Legea electorala este insa considerata discriminatorie si acuzata de conservarea unui cerc vicios de procedura, in conditiile in care unele etnii precum secuii, aromanii si ceangaii nu sunt reprezentati in Consiliul Minoritatilor Nationale, iar accesul in aceasta structura se poate face doar castigand mandate in Parlament.
Absolut fabuloasa emisiunea de aseara.
Pe cand un Partidul Cetatenilor din Romania (maghiari plus rromani, fara discriminare ) ? 😀
Mi-a fo un po’ greata sa aud cu cat calm si dezinvoltura` ti-a raspuns nea ala, motivandu-si veniturile de revolutionar (“am si dosar !”), dar ai demonstrat si ce inseamna cultura dialogului.
Inca o data felicitari.
Victore,vrei nu vrei dar, citeodata ai in emisiunile la care participi iesiri cam necontrolate.Strigi,efectiv strigi,pe aia cu un aer inchizitorial de parca trebuie sa raspunda in fata unei anchete. Intr-o zi o sa gasesti pe unul care chiar nu bate in retragere.O sa-ti fie greu.
In rest este OK.Sper ca nu te-ai suparat !
Pentru noi, astia de la capatul tarii iarna asta a fost si este una absolut noarmala si desi stiu ca pentru Bucuresti este putin mai greu, ni se pare oarecum hilar tot tam-tamul despre vreme. Dar lasand la o parte comparatii absurde cu tari civilizate in care nu se blocheaza autostrazi, ma intreb: daca in capatul asta de lume cu bani mult mai putini lumea iese din toate iernile, care-i scofala pe bani mult mai multi? Si apoi remarc si faptul ca de cand cu PDL-istii, oamenii fac alergie si la portocaliul codurilor meteo.
Sorry, dar mie i se pare doar o diversiune dupa manual, si ma intreb ce se mai intampla in spatele acestor buletine meteo.
In ce priveste monologul sacadat si scuipat al politicienilor, pe cine ar mai surprinde? Eu una, de asta ies de douazeci de zile, si deocamdata constat ca pe langa o bronsita de care abia am scapat, ma paste si o hepatita crunta. Dar nu-i nimic, o sa continui pana s-or invata unii ca in poporul asta exista oameni cu perseverenta ca a mea: pana rezolv, indiferent cat timp si efort imi ia!
De ce nu-ti mai apare blogul pe antena3.ro?
In urma cu ceva timp am citit “Ciocoii vechi si noi” si am ramas uimita….parca citeam un ziar contemporan…poate sunt eu limitata..nu stiu..dar nu reusim sa depasim anumite praguri…si nu stiu cine este direct vinovat ca oameni ca cei din actuala putere ajung la fraiele micutei noastre tari. Cum, eu care chiar daca nu i-am votat…deci nu i-am vrut…dar tot ii platesc…ca de, asa e…si eu sa ii suport?adica sa le suport ignoranta (in primul rand), aroganta si toate celelalte supra-/ super-calitati. Actuala putere arata ca un grup de copii care se joaca in nisip…si cand nu le convine ceva…mai darama….mai ridica un castelas de nisip…mai taie niste frunze..ca nu mai au bani si tot asa….repet, poate sunt eu deplasata, depasita…nu stiu cum…dar m-am saturat de atitudinea lor de grandomani. Urmeaza poate o intrebare…de ce nu ies sa protestez…am fost o data si de atunci nu…de ce?nu stiu daca are rost?nu stiu daca merita. Si totusi cand trec pe langa oamenii din Pta. Universitatii mereu mi-e rusine ca nu sunt acolo si eu, mereu gasesc insa scuze. Ii respect profund pe cei care nu au renuntat nici acum la un drept, acela de a-si exprima nemultumirea public. Nu stiu daca e corect sa protestez doar de la taste…doar faptul ca si eu cotizez la “bugetul de stat”, poate ma indreptateste macar intr-o mica masura sa imi exprim nemultumirea; repet, in conditiile in care nu i-am vrut pe portocalii…..la cat mai multe emisiuni!la cat mai multe interventii in emisiuni!numai bine!(faceti parte din categoria acelor jurnalisti care ofera si altceva inafara…bla bla-ului portocaliu).
Nimeni nu este sfant,oamenii la care tinem ne pot scoate uneori din sarite,dar nu-l alaturati,va rog,pe dl.Oprescu lui Laszlo Borbely.Cred ca nu se pot compara,sa zicem,flori de camp cu buruieni(ma refer la campul politic,sau civic).O parere.Va multumesc.
Aseara, in emisiune, Doru Stanculescu a spus ca in 1989 a fost categoric revolutie, pentru ca, in urma acestei miscari, s-a schimbat o oranduire sociala (cea comunista) cu alta (cea democratica), ceea ce este perfect adevarat.
Aproximativ o ora mai tarziu, Valentin Stan a spus cu ironie (eu zic, mai degraba, cu dispret si nesimtire): “Dragii mei, ceea ce ati facut voi in ’89 nu a fost revolutie”.
Atunci inseamna ca nici in Franta anului 1789 nu a fost revolutie, ci, in viziunea lui Stan, a fost un fel de hora unirii.
Poate ne spune detinatorul adevarului absolut ce (cand) este revolutie, nu de alta, dar sa nu murim prosti!
Domnule Ciutacu, eu am zis, foarte clar, ca nu apar companiile care se ocupa de deszapezire, pt. ca da, fura destui bani si fac putina munca, eu am zis doar ca si cetatenii ar trebui sa faca putin mai mult, sa fie mai activi si sa curete, pe cat se poate, zona de langa casa/blocul lor. Plus ca ce as putea eu sa fac ca sa se miste mai repede companiile care se ocupa de deszapezire?! Sa le dau foc la masini? Sa-i amenint cu mitraliera? Ar fi o solutie, dar… Nu prea am ce sa fac, decat sa am grija la viitoarele alegeri pe cine votez, sperand ca vor venii unii care vor da contractele pt. deszapezire pe bune, nu “pe naspa” si, pe langa asta, sa ies in strada sa-mi spun nemultumirea, lucru pe care l-am facut destul saptamanile trecute, si astfel sa pun presiune pe autoritati!
sunny: Inteleg ca ai norocul si ai parcare platita pe care la o adica iti permiti sa o cureti stiind ca ai norocul sa pachezi exact unde ai curatat cand te intorci de unde ai plecat. Mai inteleg ca ai norocul sa fii barbat si nu o femeie singura poate asa cum este Oana. Mai gandeste-te putin inainte sa fii atat de vehement si pesonal te invit in sectorul 6 printre muntii de zapada formati in parcarile de pe bulevard (iti amintesc ca sect 6 e ala in care sunt cateva parcari de le numeri pe degete si in care se ridica masini in draci) cand te gandesti ca sa imi arati in practica cat de viteaz esti tu.
Stiu ca nu-i frumos sa ma bag peste moderator, si stiu ca aici nu-i piata, dar poate doar si pentru timpul pe care mi-l fac sa citesc comentariile tuturor celor de pe blog o sa mi se ierte o observatie adresata celor ce nu ies: pe multi ii inteleg intrucatva: Ii inteleg pe cei care mananca mai mult sau mai putin de pe urma PDL-istilor, ii inteleg pe cei ce au fost amenintati ca daca mai continua sa participe sau cei ce macar se gandesc sa o faca, isi vor pierde locurile de munca. Dar fara sa acuz pe nimeni, ii intreb pe cei ce nu sunt in aceasta situatie, daca sunt revoltati in bucatarii, la televizor,la tastatura, de ce nu isi inving pasivitatea, comoditatea sa se alature poate chiar macar din curiozitate? Cati dintre ei sunt constienti ca poate fi probabil un eveniment unic in viata? De ce sa lipsim din comoditate la o intalnire cu istoria? Este prima manifestare postdecembrista in care ne descoperim ceva comun. De ce sa fim dispusi la nesfarsit sa cautam doar diferentele?Acum avem ocazia sa participam la ceva ce ne uneste: speranta ca avem dreptul la demnitate.
La Bistrita din lozincile cele mai scandate sunt:”Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana nu ne castigam demnitatea noastra”, “Unitate,demnitate”.
Iarta-ma ca pun aceste intrebari, dar mi-as dori ca cei ce le pot citi, sa-si auda singuri raspunsurile, si daca nu se poate posta, nu ma supar.
@MIHAELA: farmecul Antenei 3 e ca gazuieste si opinia lui Doru, si pe a lui Vali
Multumesc!
@ソリン -Imi pare rau,din ’90 imi racesc gura de pomana,am obosit si in consecinta am luat in considerare alte variante.Mai citesc si mai scriu aici pt. putin timp!
@MIHAELA:
putin probabil ca romanii ar fi iesit invingatori
din confruntarea cu sistemul de dinainte de ’89
fara acordul si ajutorul celor doua mari puteri
(+ al “baietilor” locali).
Cred ca e gresit scris : “Parcă-s folcoase armate.” Ceva nu pusca, daca e vorba de arme.
In general politicienii au in papornita dialogul, doar atunci cind sunt in campanie electorala.
Toata natia romana inca nu e conectata la dialog, nu are propensiunea spre minima decenta, ce te indeamna sa il asculti si pe celalalt. Suntem 22 de milioane de destepti, frumosi si care detinem adevarul in orice domeniu. Am iesit din pestera tacerilor si acum ne auzim doar pe noi, orgoliul nostru fiind nemasurabil. Daca suntem campionii absoluti in ceva, atunci acel domeniu este cel al orgoliului nemasurabil. Mai avem mult pina departe.
Daca politicienii au devenit tafnosi ,ce sa mai spunem de noi ,cei care de 20 de ani vedem ce vedem si auzim ce vedem .Spunea cineva mai sus ,ca urmareste cu inversunare Antena 3 ,fiind fan Gadea ,Ciutacu ,etc.etc.Eu am fost la fel ,dar acum am ramas numai fan Ciutacu .Dar nu mai privesc enisiunile poilici ,pentru ca vreau sa ma protejez .Traim din ce in ce mai rau ,nu mai avem nici o speranta .Vedem in fiecare zi aceiasi politicieni ,auzim aceleasi fraze ,M-am saturat sa vad zilnic pe Basescu si Udrea ,pe Sulfina Barbu si Boagiu ,pe Ponta si Antonescu ,pe Ecaterina Teodorescu si inca multi altii .Ma intreb daca nu simt nici o rusine sa vina mereu la tv si sa spuna aceleasi lozinci .Ei nu s-au saturat ,nu le este greata ?Tot sistemul politic din Romania este putred si nimic nu se va schimba ,daca nu va apare o noua clasa politica .Aceasta clasa politica ,care se perinda la conducerea tarii de mai bine de 20 de ani au ridicat la rang de politica de stat coruptia ,minciuna ,faradelegea .Intr-o tara unde s-au facut averi uriase in cativa ani ,nu exista justitie si respectul fata de lege .Caderea lui Basescu si al PDL-ului nu va rezolva nimic ,pentru ca toti au maiinile murdare .M-am saturat de lepre si de jigodii ,de Catavenci .Scarba si neincrederea este prea mare ca sa votez un Ponta sau un Antonescu .
psihologic este greu la anumite emisiuni la antena3! sunt multe “caractere” pe metru patrat, fiecare cu orgoliile sale. tonul discutiilor si modul in care aduci anumite critici sunt foarte importante pentru desfasurarea discutiei. avem talentul noi romanii de a da cu bata si mai putin de a critica cu calm si cu argumente. in joc este si orgoliul celui care acuza. este vedeta deja si nici nu suporta sa fie intrerupt. ceea ce spune el este litera de lege si adevarul absolut iar cel acuzat nu trebuie decat sa se scuze sau sa faca ciocul mic… tot respectul pentru munca minunata pe care o faceti insa nu uitati de unde ati plecat! echilibrul, respectul, toleranta, “audiator et altera pars” sunt valori care trebuiesc in permanenta cultivate. de o parte dar si de alta! nimeni nu este vedeta sau politician pe viata.
Ce lipseste politicianului de azi, oricum s-ar numi el, Oprescu, Laszlo, etc, e cuvantul dat si tinut, e onoarea in fata oamenilor. De asa ceva avem nevoie, sau de asa cineva!
@ Victor Ciutau
Departe e mine gandul sa critic Antena 3, m-a deranjat doar tonul superior al lui Stan.
@ Patratele
Daca nu ar fi fost oamenii din aceasta tara, putea sa vina si mama celor doua mari puteri (+ a “baietilor” locali), nu s-ar fi rezolvat nimic.
Cu, sau fara ajutor extern, in Romania s-a infaptuit o REVOLUTIE, chiar daca nu-i place lui Stan.
Cand mai vene vre-un udemerist cu tine in emisiune ataca-l pana face spume la gurita si poata da hal de sus un stop cardiac.Nici pe-ai nostrii nu-i ierta.Parca de vina pt situatia actuala ar fi hal de sus si hal de jos.Pensionarii,elevii,ziaristii,babele,mosii,caini vagabonsi,pasarelele si oricine altcineva NUMAI EI NU.Cand ii auzi cum invart filosofia politica precum porcul bostanul cum arunca vina unul pe altul ,unii pe altii.Sa mergi la baie si sa vomiti.Be your self.Da-le tare Victore .
@justias: e noaptea mintii ceea ce scrii tu. a fost exact invers de fiecare dintre cele doua dati. n-ar fi mai bine sa comentezi ceea ce vezi, nu ceea ce-ti inchipui? cat despre caractere, nu cred ca ai fost vreodata pus in situatia de a mi-l masura si nici in masura s-o faci. mai usor cu aruncatul cuvintelor, ca n-am mancat impreuna la popota de la Piatra Neamt.
@fifi: preiau de unde vreu eu. da, tremur de spaima. ma stie lumea neimplicat si mi-era sa nu ma banuiasca de vreu dezechilibru politic 🙂
Puterea,banul,o femeie(iubita…mai ales una lipsita de scrupule,avida)schimba omul…poate marele doctor a avut o zi mai rea,proasta(toti avem din cand in cand).Daca intre voi exista o relatie de prietenie(adevarata prietenie si recunoscuta de ambele parti)atunci se aplica regula precum ca prietenul spune in fata(oricand)ceea ce crede(bun si rau)celuilalt(fara ca acesta sa se supere desi adevarul doare uneori).Pozitia UDMR a fost intotdeuna de “joker” pe scena politica romaneasca(al naibii ca au si avut destule ocazii sa se comporte asa).Nu m-as mira deloc daca la o intelegere cu USL(intelegere cu “usile inchise”)sa tradeze actuala putere.Sunt de accord sa fie minoritatie reprezentate in parlament,dar nu sa aiba oportunitatea de a juca pe post de “joker”.
Doamne! Parca a dat strechea in toti!
Broscoiul iar se otaraste la unii, Paleologu iese dintr-o emisiune cu Hurezeanu, Kovaci (sau cum s-o scrie numele lui) a zis ca-l da cu capul de pereti pe cel de la Mediu daca semneaza aviz favorabil pentru Rosia Montana.
Pana la alegeri, vom asista doar la balacareli dambovitene?
Au vreun motiv tinerii sa vrea sa auda de politica si de politicieni?
@ katrinel
faptul ca ati pierdut speranta se vede din postarea dvs. aveti dreptate in ceea ce priveste clasa politica dimboviteana, dar ce vreti? daca ciuma comunista a avut grija sa distruga in Romania elita. cei cativa intelectuali autentici s-au prostituat pentru cativa techini, cine s-a cocotat la putere de proasta calitate a format clasa politca actuala care numai la interesul national nu se gandeste. totusi din doua rele putem inca spera la ceva putin mai bun, fiindca ce vedem in prezent ne-a ajuns si apoi fiecare natie are conducatorii pe car-i merita….
@MIHAELA:
imi cer scuze ca te intreb, erai nascuta in decembrie ’89 ?
Eu la vremea aia am exclamat “asta e lovitura de stat, marele
cirmaci n-are cum sa cada asa de simplu”.
Da, au fost oameni ce au protestat, au fost morti nejustificate,
au tras unii in altii ca bezmeticii.
Putea sa fie o tranzitie pasnica, precum in celelalte 5 state din
partea rasariteana a cortinei, dar astia au ales s-o faca virgula cit
mai credibila si televizata (dupa ce au zburat cei doi de pe CC) +
impuscatul aferent ce a fost un caraghioslic de act de justitie
(puteau sa-i rezolve in curtea interioara fara tot circul ala).
Isteria era in “prime-time” si cuprinsese pe (aproape) toata lumea.
Daca lumea se agita azi pe tema codului maro de la meteo – ca si
panicare a populatiei, ce s-a intimplat atunci a depasit cu brio.
Trebuia sa fie circ pentru ca altfel nu se putea, iar sistemul compus
din oameni (deci nu ceva doar scriptic) s-a perpetuat, adaptindu-se
noilor realitati post-revolutionare.
Totul fusese deja hotarit la virf, sacul de graunte fusese vindut,
se daduse arvuna, se bause aldamasul, mai urma sa se apese pe butonul
de “start” si sa apara un pretext pentru revolta.
In astfel de cazuri, linia de demarcatie dintre eroi si tradatori
e a naibii de subtire (in functie de rezultatul revoltei).
Revolte (populare) spontane 100%, intr-o tara mica/medie aflata sub
dominatia unui colos, fara un mic ajutor din afara, fara un grup de
disidenti din interior, fara aprobarea de la virf (URSS si a baietilor
din satelitul respectiv), cam putin probabil sa se intimple;
evenimentele din ’56 si ’68 din Ungaria si Cehoslovacia au avut ca
finalitate invazia respectivilor sateliti ai Pactului de la Varsovia
(de catre sovietici si sovietici + aliati).
Daca baietii nu s-ar fi inteles, si mai ales, fara Gorbaciov, mai
puteam sa stam bine-merci inca 50 de ani in comunism, iar ca
presedinte sa-l avem pe un descendent al familiei prezidentiale.
Eh, revenind: americanii si rusii au fost cei ce-au hotarit cum
va arata viitorul, apoi aici au urmat evenimente provocate, au fost
si baieti ce l-au tradat pe intiiul cirmaci, au fost si baieti ce
l-au sustinut pina in ultima clipa (pentru ca sustineau sistemul
ce le oferea privilegii), au fost si baieti in uniforma ce-au
respectat ordinele si au tras in propriul popor, a fost si caterinca
aia cu t3roristii lu’ peste prajit (pe care nu i-a vazut nici dracu’),
a iesit si lumea in strada (din punct de vedere al cursului
evenimentelor, determinant a fost ceea ce s-a intimplat in cele
doua orase: Timisoara si Bucuresti).
Eu prefer sa numesc tot gulaşul asta “evenimentele din ’89”.
Pentru marile puteri, intotdeauna vom fi un simplu avampost situat
la dracu’-n praznic ce trebuie sa fie in sfera uneia sau alteia de
influenta.
@ciutacu
CITAT: “…mai usor cu aruncatul cuvintelor, ca n-am mancat impreuna la popota de la Piatra Neamt…”
ups!…un ditamai pietroi..nici macar nu m-am referit la dumneavoastra in acel comentariu. vorbeam in general de “caractere”, “personalitati”, vedete de televiziune, ziaristi, oameni politici si relatia dintre acestia conform temei pe care ati propus-o.
nu cred ca in acel comentariu gasiti ceva care sa va indreptateasca sa spuneti chestia cu “aruncatul..masuratul..popota etc..”. de unde si pana unde?
CITAT: “..cat despre caractere, nu cred ca ai fost vreodata pus in situatia de a mi-l masura si nici in masura s-o faci…”
deci, nici macar nu vorbeam despre dumneavoastra ci despre “caractere” adica “personalitati”. nu v-am masurat in nici un fel caracterul si am atat bun simt incat nici nu mi-as propune. in schimb dumneavoastra va permiteti!
dar acest “bolovan” pe care il aruncati la un simplu comentariu care nu facea altceva decat sa incerce sa explice ca de-o parte si de alta (in general intr-o televiziune in relatia ziarist-invitat) in comunicatie intervin orgolii imi permite sa exprim mai bine la ceea ce ma refeream.
Afirmatia mea din comentariu era neutra dar in raspunsul dumneavoastra mi-ati dat cu “bolovanul” in cap.
as putea-o spune altfel ca sa va parafrazez:
““Cultura” monologului nervos pe blog”.
ii inteleg astfel pe multi dintre invitatii ziaristilor si moderatorilor din televiziunile noastre. de multe ori trebuie sa suporte tonul, agresiunea, clarviziunea, monologurile lungi etc..ale gazdei.
in acelasi timp va dau dreptate si dumneavoastra (si acum ma refer la dumneavoastra domnule ciutacu) cand spuneti despre invitatii dumneavoastra ca “..Fiecare dintre ei are urechi numai pentru el însuşi…”
da, noi ca societate mai avem multe de facut pentru a iesi din monologurile noastre. nu numai in viata politica dar si cea sociala, pe bloguri etc..
unde v-am masurat eu “car