Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu

Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu

Retragerile lui Mazăre şi Mitrea, în favoarea lui Ponta, n-au surprins pe nimeni. Retragerea lui Diaconescu, pentru Geoană, a stârnit ditamai scandalul politic. Pentru că, la scurtă vreme după anunţ, a apărut jumătatea de dezvăluire a Florianei (întâmplător, într-o emisiune unde eram şi eu invitat), aceea că fostul ministru de Externe ar fi fost filat la sânge şi, ulterior, şantajat. Nu şi de cine şi cu ce.

Foto Andreea Blanatui (Qmagazine)

Ştiu varianta eroului scandalului, am vorbit cu el imediat după, atât în privat, cât şi într-o altă transmisie. Iar ceea ce a spus Victor aseară, la Sinteza zilei, confirmă o anumită parte a discuţiei mele cu Cristi. Dar sigur nu e tot. Ştiu, de asemenea, şi celelalte (măcar) două variante care circulă prin piaţa bârfelor politce, atât cea privind monitorizarea întru şantaj executată de generalii lui Marean (completată, după caz, cu un pachet financiar compensatoriu pentru pierderea poziţiei politice) şi ajunsă la Năstase, cât şi aia cu încercarea de spălare a imaginii fostului ministru de externe (mai bine victima unui şantaj pe motive sentimentale decât devoalarea unei acţiuni la ordinul serviciilor). Le iau pe toate cu titlu de inventar, nici nu le cred integral, nici nu le resping din start ca ipoteze de lucru. Dar nu înseamnă că nu încerc să aflu mai mult. Primul pas public îl fac deseară, de la ora 21, în exclusivitate la Vorbe grele, pe Antena 2, într-un dialog cu Cristi Diaconescu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

81 thoughts on “Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu

  1. Daca iesim din UE ca oricum nu luam nici 5% din fondurile puse la dispozitie si din NATO ca oricum in afara de jegosii astia de politicieni nu ne ataca nimeni tara vom economisi minim 5 miliare de euro care sunt mai mult decat suficienti pt. plata pensiilor.
    Romania nu mai vrea sa dea bani la UE si NATO pt. vrajeala ca vom trai bine doar daca suntem la baza piramidei UE……..

  2. Problema, daca este una, e la tabara Geoana in curte.
    Nastase nu se incurca cu ciurucuri din alea(imi amintesc si acum celebra replica adresata lui Hrebe acum cativa ani, ca daca face DNA-ul perchezetie o sa gaseasca “dosarelele voastre Viorele” nu altceva), plus ca nu i-a folosit lui, adica lui Ponta.

    Iar intortocheli de genul Vanghelie si Stan ala i-au aratat pisica lui Diaconescu tocmai ca sa-l ajute pe Ponta prin faptul ca Diaconescu se retrage…deja il banuim de prea multe pe Marean.

  3. Cred ca inafara de pasi hipnotici,nu vom vedea ceva real pe marginea acestei povesti in vecii vecilor.
    Asa ca eu spun pas.

    M-ar interesa de ce nu iese nimeni in strada sa-i smardoiasca pe ordinarii astia care la un an si ceva nu au luat macar o minima masura economica pentru a stavili nenorocirea.

    Ca de obicei-suntem cu ochii pe tine;)

  4. Corect.Sa iesim din UE. Ce rost are? Cu politicienii nostri de hartie creponata. Imi pare rau de faptul ca nu avem niste oameni mai de calitate sa ne conduca.

  5. Buna ziua,

    Nu voi comenta despre acest articol… sincera sa fiu nu cred in obiectivitatea dumneavoastra, in genialitatea si inteligenta neintrecuta pe care spuneti ca le detineti si, tocmai de aceea, prefer sa nu va comentez parerile… Am o singura rugaminte: fac apel la ceea ce credeti dumneavoastra ca sunteti, un geniu, si, va rog, pronuntati corect cuvantul presedintie … nu exista “presedetie”… si, va mai rog ceva, anuntati toate televiziunile, toti prezentatorii de emisiuni (care daca ar fi avut studii de specialitate poate ar fi stiut) sa pronunte corect acest cuvant… stau acasa, la pat, in gips … ma uit zilnic la stiri si nu mai rezist… nu sunt un geniu, sunt un om care a studiat suficient de mult cat sa stie sa-si vorbeasca corect limba materna.

    Va multumesc anticipat.

    P.S. De obicei inchid cu sintagma “cu respect”… nu simt asa ceva in privinta unui om influentat … nu, nu, nu influent… influentat…

  6. Cristian Diaconescu… once a rabbit, allways a rabbit ! 😉
    Restul adevarului il stie numai el, ramane sa vedem daca are curaj sa-l spuna vreodata.

  7. Ma deranjeaza campania asta de discreditare a lui Marean care continua si dupa alegeri, probabil pentru ca unii sa se asigure ca ii mai ia din avantul politic si sa plateasca niste polite. Am vazut ca nici Badea n-a prea fost asa de atent la detaliile afacerii cu banii pentru aplauze, sau poate n-a vrut… Din cate intelesesem eu, aia fusesera recrutati de o agentie deci nu de Marean, deci ce cautau la el pentru bani? Ca tot romanul, in mod evident, eu solidarizez cu victima 🙂

    In ceea ce-o priveste pe jurnalista Floriana Jucan, daca e asa deontoloaga de ce nu i-a inmanat dosarul lui Diaconescu fara sa-l mai faca public presei? Eu n-am prea vazut-o pe la televizor pana sambata, n-am eu atata timp :), dar as putea spune ca m-a socat sa aud cat de raraita este. Intotdeauna am crezut ca sunt niste standarde ca sa apari la tv. Da’ e bine de stiut ca nu sunt asa stricte… 😀

  8. Vreau sa bag si-un post scriptum; nea Victore, tu stii foarte bine ca Floriana a avut ceva legatura cu serviciile deosebit de secrete de la noi. Candva pe vremea lui Magureanu. Iar parerea mea este daca ai avut de-a face cu ele odata…de acolo nu te retragi, ci doar esti retras. Genul de femeie care iti ia mintile si portofelul odata cu ele.
    N-am nimic impotriva aparitiei ei pe sticla, este o prezenta placuta, cu verb si spirit. Dar cred ca face sau incearca sa faca un joc. Al cui nu stiu, cert este insa ca Diaconescu a ramas acelasi om indoit de vesnice dileme.
    Pe romaneste vorbind, mare smecherie ca i-a tras-o sau nu i-a tras-o cuiva. Ori ca a fost la un afacerist. Se duc ei oricum, chiar daca sunt filati ori ba, doar nu e nimeni tampit sa creada ca n-o fac.
    Conteaza sa ai stomac si replica. Ori Cristi Diaconescu a dovedit ca n-are. Basescu si-a trimis EuroBuzata in Parlamentul European in timp ce vorbea despre nepotisme. Ba aia s-a facut de tot rasul in privinta (sanchi) stapanirii emotiilor si a marijuanei. Si nu a contat deloc.

  9. Am vrut in mesajul anterior sa corectez “nu exista presedentie” – cum atat dumneavoastra cat si multi altii care se considera genii obisnuiti sa pronuntati.

  10. @Andreea: am inteles ca ati trecut pe aici sa-mi spuneti sa nu contez pe dvs. am luat act. mai departe, daca nominalizati o singura emisiune in care nu am pronuntat corect presedintie, inghit CD-ul cu inregistrarea in direct. cat despre lipsa dvs. de respect pentru mine, ma lasa rece ca gheata.
    @Manuela: hai sa nu plangem pe umerii firavi ai lu’ Marean 🙂

  11. Ideea este foarte simpla! Jucan traieste din santaj. Asta este meseria ei de baza. Ea angajeaza firma de detectivi particulari, urmareste diverse persoane dupa care le santajeaza. Chiar daca materialul dat de detectivi nu contine ceva compromitator, ea stie ca odata data in presa o poveste falsa, e greu sa o combati. Si in acest caz ea spera sa obtina bani atat de la acea femeie de afaceri cat si de la acest politician. Atat de simplu!

  12. Nu stiu daca se accepta replici la comentarii (n-am citit regulamentul), dar nu ma pot abtine sa nu-i spun d-lui “markuss”, ca eu as fi multumit daca “ordinarii astia” s-ar abtine de la a mai lua masuri de adancire a nenorocirii, ca, de stavilire a ei, sa fim seriosi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

  13. Cand balonul de productie americana in care se aflau Basescu si Geoana a inceput sa se prabuseasca a fost aruncat si balastul Diaconescu

  14. am vz ca scrie la gazete ca domnul diaconescu ar avea doua dragute la realitatea. nu cred ca din cauza dezvaluirilor legate de iubirile dumnealui s-a retras. in fond si la urma urmei, e viata lui si mai fusese pozat cu una dintre ele acuma ceva timp in urma…deci ce se ascunde in spatele retragerii, caci de santaj ne-am lamurit ca a existat…?

  15. 1). Nu pricep de ce atata preocupare pentru PSD si ce s-a intamplat p-acolo. Nu cred ca se asteapta cineva sa pogoare “izbavirea” neamului din cer (o tema favorita a domnului Puric, din cate am vazut) prin hornurile sediului central PSD (nu stiu daca are hornuri, dar sa zicem ca ar avea). O subgruparea de mafioti se prostesc de-a “oamenii politici” ca tot n-au alta grija, si nici mafioti pe bune sa se omoare, nu sunt… De ce ar interesa asta pe cineva care are de platit facturi, de cumparat mancare, de suportat mizeria de viata din Romania?!

    2). Va asteptati sa spuna Diaconescu asta ceva adevarat?! Pai, daca avea atat curaj, nu ajungea niciodata mai mult de client al barurilor/restaurantelor si eventual cazinourilor (daca l-o pasiona) mai mult sau mai putin “de lux”. O sa balmajeasca si el ceva, o sa se plictiseasca lumea si o sa schimbe canalul, si cam atat…

    3). Bun, sa zicem ca a fost filat si ulterior santajat. Dar ce mama dracilor baltati fac toti baietii astia de sunt asa santajabili?! Adica, sa fileze ei un cetatean cu servici din Rromania, sa vedem daca au cu ce sa-l santajeze – a intarziat in trafic, s-a uitat la coperta Libertatea, s-a scobit in nas in public, transpira ca porcu’ si pute ca sconcsu’ pe la ghiseele patriei… Ce tot fac tovarasii astia de nu trebuie urmariti ei deloc?!

  16. Sa nu plangem… stie Marean sa-si poarte de grija mai bine decat mi-as imagina eu.

    Sa trec la subiectul meu preferat: Ponta 🙂 . I-am urmarit discursul de candidat la sefia PSD-ului si unul dintre putinele lucruri pe care le-a spus in afara de a-si enumera sustinatorii si de stereotipiile cu tineretea (eu sunt mult mai tanara decat el, pot sa fiu si eu sefa la PSD?) a fost sa-i asigure pe sustinatorii lui Geoana ca nu se pune problema ca Geoana sa piarda sefia Senatului… Inteleg, tot din spusele lui, ca ii propusese lui Diaconescu sa preia sefia Senatului. Da’ de ce sa evidentiem astfel de aspecte negative? E tanar si nu stie ce spune… Trebuie sa avem incredere, Ponta este presedintele ideal al PSD-ului! 🙂 Daca vor dori contracandidatii sa-l atace in vreo campanie, nu vor mai face bannere in Photoshop cu Nastase si Iliescu in spatele sau, vor lua direct pozele de la congres. Iar daca vor dori sa arate ca nu e de incredere, nu vor trebui sa caute proiectele promise si nerealizate, vor rezolva facand un colaj cu declaratia de la congres si declaratia de peste 2 zile. Chiar, cand ne gandim ca n-au trecut decat doua zile de cand e presedinte…! 😀

    P.S. Daca-l mai intalnesti poate-i transmiti sa aiba declaratii mai coerente de pe o zi la alta. Nu de alta dar sunt si unii care n-au nici o zi in politica si care remarca nereguli in discursul lui.

  17. Am uitat sa ma uimesc de ideea geniala pe care poti s-o ai ca psdist, sa vrei sa iei functia de presedinte al Senatului de la un memebru de-al tau si sa speri ca poti s-o dai inapoi tot unui psdist in conditiile in care nu mai detii majoritatea…

  18. @Manuela: nu ti-o placea tie Ponta, da’ eu zic sa citesti regulamentele de functionare a celor doua camere parlamentare. daca pleci de la premisa ca nu era vorba despre demisia lui Geoana, ci de schimbarea lui, s-ar putea sa ai o revelatie. cat despre coerenta si consecventa, aici ai dreptate.

  19. Si Adrian Nastase,cu dosarul sub brat,l-a silit pe Diaconescu sa cedeze in favoarea lui…Geoana ?

    Si Serviciili, despre care se spune ca urmaresc la greu conducerea PSD, erau la curent cu acest filaj ?

    Avea Diaconescu sanse reale ? Putea influenta in mod semnificativ alegerea din PSD ? Sau e doar un semnal, ca sa stie omul ca era urmarit ?

  20. Bine, oi fi avand dreptate in privinta regulamentelor de la Senat, recunosc ca n-am citit asa ceva si nu stiu despre ce este vorba. Dar cred ca tot ar fi avut probleme cu PDL-ul care ar fi incercat sa profite si sa nu-i lase sa-o dea tot unui membru de-al lor, chiar daca nu e regulamentar. Cand e regulamentul e o problema pentru PDL?

  21. E interesant de stiut ce a patit Diaconescu!
    Oricum prin alegerea lui Ponta a pierdut PNL-ul ,acum ei sunt singuri.
    Sunt foarte curios ce drum vor alege ca tare imi e frica ca daca o tin tot asa cred domn’ Antonescu scoate 3% nu 30% la urmatoarele alegeri.

  22. Victor,daca nu te deranjeaza o sugestie.

    Ganditi-va cum am putea face o lista de semnatari pentru a pune presiune sa aflam si noi ce contine acordul cu FMI-ul.
    Ca bun platitor de taxe si impozite,vreau sa stiu si eu in ce conditii,ma indatorez la baietii aia.Ce termene contine acest acord.
    Oricum mi se pare de iesit in strada si pocnit baietii astia,care imprumuta bani pe spinarea noastra,iar noi nu stim in ce conditii fac asta in numele nostru.

    Dati drumul la un proiect sa punem presiune publica pe ei.

    Vreau sa stiu si ar trebui sa stim cu totii ce contine acest acord punct cu punct.

    Crezi ca ar fi posibil?

  23. Domnule Ciutacu sa+l intrebati pe domnul Cristian Diaconescu de ce a trebuit neaparat sa se duca la SRI pentru proiectul antiracheta, ce era la putere sa se duca?In legatura cu Ponta, scopul scuza mijloacele (pentru propunerea de a lua sefia senatului Diaconescu), cum vroiati sa il bata pe Geoana
    In politica, toti fac asa

  24. Daca Diaconescu a fost santajat atunci santajul nu a avut nici o legatura cu monitorizarea de care se vorbeste.
    Ce sa spun? S-a intalnit cu o ziarista … Ce mare lucru?! La cate se intampla la noi, asta e floare la ureche.
    Nu conteaza prea mult ca si-a retras candidatura, conteaza CUM A FACUT ASTA.
    O zi buna!

  25. @markuss.
    Am o vaga idee despre acordul acela despre care vorbesti. Cred ca cei de la F.M.I. canta si romanii trebuie sa danseze dupa cum canta ei. La sfarsit platesc romanii. Ca doar avem de unde. E unu pe la OTV care zicea ca are cont cosmic. Poate ne ajuta sa platim din contul sau cosmic. I-a platit niste chestii lui Basescu parca din contul lui cosmic si banuiesc ca daca e vorba de Basescu din nou o sa plateasca el din contul sau cosmic. Acum trebuie sa vedem daca astia de la F.M.I. au cont cosmic. 🙂

  26. Ati avut cele mai interesante emisiuni, mai ales ca i-ati avut cam pe toti invitati, spre deosebire de Gadea care a fost ocupat sa-l pupe-n dos pe Geoana!

  27. Mai, cat de dibaci il baga astia pe Nastase in ecuatia monitorizarii lui Diaconescu!

    Tiberiu Lovin (autorul sau comunicatorul?!) dibaciei vrea sa re-lanseze pe vremurile astea (!!!) Gazeta Jurnalistilor la care este redactor sef fara trupe.

    Are deci nevoie de bani. Pe la PSD nu prea sunt. Oare de unde sa spere?

  28. @Roxana: aveti o idee fixa. si incepe sa ma oboseasca. aseara, Ponta a fost in exclusivitate la Gadea-n emisiune. nici asa n-a fost bine?

  29. In ce-l priveste pe Diaconescu, daca a fost sau nu spion sau securist merita stiut, in rest, e genul de personaj ce deja a devenit un fel de Stolo al PSD-ului, pacat de el. In postura de invitat in emisiuni, am constatat ca niciodata nu scoti nimic de la el, decat ce are programat dinainte, ca poezie sa spuna, nu face niciodata acuzatii, afirmatii tari, e prea diplomat pentru politica, aproape ca ar fi plictisitor, daca nu ar fi atat de inteligent.

  30. Ideea nu se poate schimba, atata timp cat faptele au fost cele stiute, si care din pacate nu pot fi contrazise, fiind mult prea evidente. Ponta a fost aseara, dar asta nu contrazice cu nimic ce s-a intamplat inainte, cu Geoana si felul absolut dizgratios in care a fost promovat. Oricum, singurul care a dezbatut ceva cu Ponta ati fost dumneavoastra. Telespectatorii mai au si ei pareri, ce sa-i faci, nu poti acum sa le interzici si sa gandeasca, altfel decat incearca unul si altul sa-i convinga despre impartialitatea si obiectivitatea lor, contrar evidenteleor.

  31. disperat de ineptiile debitate de invitati am sunat la realitatea tv dar fara efect>
    MENTIONEZ in conformitate cu legea 329/2003, completata si republicata , firmele de investigatii private , nu au dreptul prin lege sa execute activitati specifice de investigatii (monitorizare, supraveghere, inregistrare, etc)impotriva unor anumite categorii profesionale ca si: diplomatii, magistratii, demnitarii , angajatii din sistemul de siguranta nationala,etc. Incalcarea acestei prevederi atrage dupa sine pierderea licentei si raspunderea juridica.
    daca au fost facute asemenea demersuri specifice inseamna ca au fost IN AFARA LEGII! adica ILEGALE!

  32. Victore,
    Duminica s-a simtit un pic de ”lipsa de curaj” de a miza si pe Ponta pe la Antena 3.
    Cred ca baiatul asta va avea in presa romaneasca soarta barbatilor inteligenti, culti, cu personalitate si cu carlig la femei: va fi tocat de tot felul de frustrati care noaptea viseaza cum ar fi fost ei presedintii Romaniei (CTPeii, Cristoii si GDSeii voxiti se aliaza tacit in asemenea cazuri). Sa ne amintim cazurile Ptre Roman si Adrian Nastase – tipi care au indraznit sa-i puna in dificultate intelectuala pe tot felul de ifositi semidocti sau analisti hiper-cartezieni (vezi CTP) si au ranit fiarele din ei. Si barbatii-s muieri cateodata!

  33. Si eu as fi zis ca Diaconescu s-a dus la serviciu cand s-a dus la SRI, da’ n-am dovezi, asa ca nu mai zic. 🙂 De asta nu pot pune nici intrebarea: ce-a facut de si-a suparat colegii asa de tare incat sa-l fileze 24h din 24h?

  34. Nu vad de ce s-ar intampla ceva deosebit.Ponta va incerca sa faca ceva; daca ii reuseste ramane de vazut. Eu sunt mai degraba pesimist.
    Modul in care l-au “facut” pe Giona a fost sub orice demnitate. Asa l-au facut si pe nea Nelu
    in 2005; deci ar fi o reactie a Iliescului la marlania de atunci.
    Diaconescu, cum am mai spus-o, este o persoana
    greu de agatat; alunecoasa; nu l-am vazut niciodata (ca si pe Gioana) ca un comandant de osti ci un bun(?) executant. Gunoaie de felul ca este santajabil nu servesc. Nu a tradat tara, nu a pactizat cu dusmanul (ca izmanaru´),
    iar viata personala nu intereseaza pe nimeni.
    Asa ca oricum nu-l vedeam Presedinte PSD cum de altfel nici marea majoritate a delegatilor;
    deci cantitatea Diaconescu este neglijabila.
    Si lasati pesedeii sa si rezolve problemele lor interne, care momentan nu afecteaza pe nimeni.
    Priviti la dezastrul produs de aurolacii de la guvernare. Dezastru total. Pe toata linia. Nu mai stiu ce si cum. Inclusiv undele hertziene nu-l mai vor pe pocitania de boc. Spre marea mea uimire, la acel sondaj CURS, parca, PDL are 35%. IO ma bucur. Inseamna ca, exceptand o mana de oameni, multi sunt multumiti.Atunci e de bine.
    Va doresc sa aveti un trai placut…

  35. Eu i-am dat femeii materialu’.
    M-am dus la ea acasa deghizat in serviciu secret si i l-am dat.
    E un material foarte nasol, nici nu poate fi reprodus in media din cauza CNA.
    L-am facut sub dictarea unui bun prieten , membru fondator al unei importante fundatii de caritate.

  36. ciutacule stii mai multe, eu cred ca e din curtea lui felix, prea mare coincidenta la A3: jucan cu dosarul, ciutacu cu cravata, cu ceva timp inainte de retragerea MISTERIOASA

  37. O sa ma uit diseara sa vad ce zice Diaconescu…
    Ai idee daca o sa lamureasca lucrurile? Sau nu s-a discutat acest aspect…
    Oricum… daca o da in balarii… e pierdere de timp…

  38. Hai sa o iau putin pe aratura…
    Sa presupunem ca Geoana ramane sef la Senat. Si sa mai presupunem ca, din diverse motive, Chioru nu mai este unde este. Cine vine SEF?
    Si atunci? Ce se intampla? Asa ca diversiune ordinara…

  39. Domnule Ciutacu,

    Va considerati prea sus ca sa va pese de respectul celor care va urmaresc… se simte asta in atitudinea dumneavoastra… Inghititi va rog cd-ul cu emisiunea Sinteza zilei, de ieri, 22 februarie.

    Nu imi bateam capul cu un astfel de comentariu… pana si Roberta Anastase face aceasta gresala…toti o faceti pentru ca nu va pasa de publicul care va urmareste si are pretentii de la voi… insa cand am vazut ca va considerati un geniu, va descrieti ca fiind un om destept… atunci, da, comentez si am pretentia sa va ridicati, in atitudine si limbaj, la un anumit nivel… acum ma uit La ordinea zilei… Radu Tudor (care are aceeasi atitudine) face aceeasi gresala… va rog mult… ori va ridicati la nivelul pe care va imaginati ca-l aveti… ori incercati un strop de modestie… 🙂

  40. @Andreea: sunteti realmente nebuna. despre inghitit, ce sa zic? fiecare cu pasiunea lui. nu pot sa va stric eu nici obiceiurile, nici placerile. de ce aveti pretentii de la mine? asteptati ceva?

  41. Pai ati spus ca inghititi cd-ul in care apare gresala 🙂 in fine… nu… nu am nimic personal cu nimeni… 🙂 doar ca m-am saturat de increzuti care nu stiu sa vorbeasca… atata tot… gata, eu inchid aici si nu am sa revin pe acest blog 🙂

    Ma si miram sa puteti fi capabil sa va asumati greselile 🙂

    O zi buna

  42. @geretus: cand m-o prinde cineva ca pronunt gresit, o fac
    @Andreea: unica mea greseala in ceea ce va priveste e excesiva toleranta de care am dat dovada pana acum. nu va mai intoarceti, n-aveti de ce

  43. Se pare ca putini participanti la Congres. putini oameni politici, s-au intrebat oare de ce nu a rostit C. Diaconescu speech-ul pregatit cu responsabilitate, minutiozitate si a incropit ceva pe loc, si si mai putini s-au intrebat de ce a fost impins sa-si rosteasca discursul cand sala fremata de scandalul cu problema lui Pandele.Si daca acesti oameni nu au sesizat paloarea lui C.D.,indignarea intiparita pe fata lui, macar sa-si fi adus aminte de cuvintele lui pline de revolta: Noi astazi nu discutam dimensiunea unei stangi adevarate, ne certam daca ramane sau pleaca Geoana. Nu asta asteapta oamenii.
    Cristi D. este un mare caracter, un om de valoare, care in batalia pentru sefie nu si-a pierdut trasatura morala principala de A FI OM, de a judeca cu capul limpede o situatie care parea a fi fara iesire. Dandu-si seama ca neavand spatele asigurat nici din partea papusarilor, nici din partea lui Vanghelie, s-a decis sa dea o mana de ajutor la lucrarile Congresului. Si s-a hotarat pe loc (cu buna stiinta ca Geoana nu mai are nici o sansa)a fi OM cu el; si retragandu-se, a deschis oarecum poarta de intrare pentru Ponta. Cred ca procedam la fel in situatia lui.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.