Băsescu a venit la Casa Poporului. Unde l-au aşteptat televiziunile, Ghişe (consecvent în a-i aminti că ar face bine să se care), Zgonea (îmbujorat ca o fată mare, dar mândru ca măgarul la trăsură) şi-o sală jumătate goală. Că Antonescu, după ce-a fost părtaş la semnarea marii coabitări Băsescu-Ponta, s-a întors la faza negaţionistă cu preşedintele ilegitim şi şi-a retras oştile din palat. De uniune ce e, USL a acţionat iar separat, pesediştii-n sală, peneliştii afară. C-aşa se termină regimul Băsescu şi se face dreptatea până la capăt. Altfel, discursul a fost planetar. Omul a vrut să reamintească mapamondului care se sfâşie de curiozitate că el ţine cu NATO, UE şi Schengen, în timp ce Crin e anti. Şi că el are datoria să bage şi Basarabia-n zona de influenţă a UE. E drept, până acum, ca să-l voteze Chişinăul Mare, a dat cetăţenii la tot cartierul şi a modificat structura populaţiei URSS-ului vestic. Dar, pentru a-şi atinge măreţele obiective, omul are nevoie să fie pus repede Morar procuror general cu acte şi să zboare Fenechiu din guvern. În timpul ăsta, înainte s-o retragă la bază pe Aspazia, odioşii de la Curtea Constituţională au decis că ei sunt singurii care au dreptul să fie mai pensionari decât alţii şi că bine-merită un spor de ruşine de 80% din lefurile nesimţite (integral, aici).
Crin nu este anti NATO, UE sau Schengen. El este doar anti-Antonescu. Crin este un fel de Gica-contra. El nu este de acord cu nimeni, nici macar cu el insusi.
Absenta lui Antonescu din Parlament nu ma mira; m-ar fi mirat daca ar fi fost prezent. Asa, Crin este consecvent cu el insusi: un chiulangiu. Sper ca, la fel ca in facultate, chiulangiul va fi pedepsit cu repetentia la politica.
Discursul lui Băsescu a fost unul comlet repetitiv. A reluat cuvânt cu cuvânt tot ce a spus acum 2 săptămâni de la Cotroceni minus băşcălia la adresa USL. De unde deduc că i-o fi spus Meleşcanu că în cancelariile occidentale nu se mai transmit decalaraţiile de la Cotroceni şi d-asta a ridicat miza vorbind în parlament. Alt fel episodul de azi n-are nicio logică.
P.S. Împingătorul de vagoane de la şefia Camerei Deputaţilor, cunoscu şi sub denumirea de “coleg a lui Mihai Viteazu” , e nulitate absolută.
Cred ca gresiti atunci cand il catalogati pe domnul Antonescu ca partas la actul de coabitare si insinuati ca acum s-ar fi razgandit. Antonescu a fost impotriva respectivului act cat si a coabitarii in varianta practicata acum de PSD; a spus-o la momentul respectiv dar Ponta a decis cum l-a taiat capul.
Este extrem de trist sa vezi cum din seara castigarii alegerilor o importanta parte din conducerea PSD a hotarat sa se supuna lui Basescu.
Dreptate pana la capat nu se poate face in mod sigur cu astfel de tradatori. Probabil ca inghitirea UNPR dauneaza totusi grav sanatatii.
Cu toate ca v-am impartasit initial revolta fata de achizitionarea lui Stanisoara, in momentul de fata, cand vad iesirile la rampa ale lui domnilor Zgonea si Sarbu cred totusi ca este o miscare pe deplin justificabila.
Dintre toti cel mai aberant este Crin Antonescu,de neanteles pentru mine.Ma amuza reprezentantii USL-isti de la tv care dau asigurari ca mariajul PSD-PNL este perfect.Ghise era iar in lumea sa….
@Adri: da, Crin s-a agatat disperat de mana lui Ponta, l-a muscat, s-a tavalit pe jos sa nu semneze ala mic. dupa aia, cand a vazut ca-i hotarat junioru’, a ras cu tiranu’ o cinzeaza si s-a consolat 🙂
Un singur lucru nu inteleg.Ce castiga Crin Antonescu din absenta din parlament.Stii ce ii doresc si eu lui : Atunci cand si daca va devenii presedinte ca va vrea sa vorbeasca in plenul reunit al celor daoua camere sa ramana singur.Mi-a placut Ponta : Daca lipsea si presedintele de la investirea guvernului…..
Victor, imi permit sa-ti spun Victor, ca suntem de aproape acelasi leat, ne-am tavalit si noi prin vartejurile vietii deopotriva de ingenui la varsta aia.
Na, omule, poti sa ma banezi, e treaba ta, dar pentru numele lui Dumnezeu, de ce dormi in cizme cand Jurnalul e atacat vorba unuia din toate pozitiile, se revarsa acolo tone de dejectii, editorialistii sunt efectiv sub un asediu al mizeriilor?! Ce dracului pazesti Victore, ca de pe Marius il inteleg, e poet (apropo, in urma cu muuulti ani, eu stateam la discutii in biroul lui Marius din Ficusului). Ce mai astepti, cand ai de gand sa pui odata pentru totdeauna ordine acolo? Asta astept de la tine, nu nazdravanii, ca de alea suntem capabili toti! Ai auzit de Salvador Allende, sigur. A fost odata o manifestatie a oamenilor, a oamenilor simpli, chilieni care l-au iubit si votat pe Allende. Unul din ei purta o plancarda pe care scria ” Acest Guvern e de cacat, dar e al nostru”! Mutatis mutandis, poate ca acest guvern nu a apucat sa ne dea lapte si miere la tot cartierul, dar e al nostru, noi l-am votat implicit!Tu ai votat USL, eu am votat USL, avem dreptul sa ne enervam, dar avem si datoria de a fi lucizi. Altfel, varianta e coana Udrea, care deja se vede Presedintele asa zisului PDL. Eu spun, si ma poti bana linistit, ca ai o mare responsabilitate Victor, asa cum au si Gadea, si Badea. Antena 3 a fost aproape, dar si telespectatorii au fost aproape. Astept de la tine maturitate, consecventa si atitudine. Vorba lui Hagi, sa fie bine ca sa nu fie rau.
Antonescu a facut 2 miscari inteligente:1.Cooptarea in PNL a DREPTEI(PDL),bucata cu bucata ,conform “utilitatii” si nu luarea PDL -ului in bloc(la sfarsit 2014 sau in caz fericit la sfarsit 2016 cand dreapta se va unifica de voie sau de nevoie) cand ar trebui ATUNCI sa o ia pe UDREA, sa il ia pe boc,olteanu,flutur ,pinalty,boureanu…pe care PNLul nu-i va lua niciodata.2.Neparticiparea de astazi in parlament(nelegitimarea lui basescu) caz in care s-a aratat ca PNL este alaturi de cele 7,4 milioane de romani.
LOL.
Zgonea va cistiga soto premiul de popularitate /
“Printesa balului” !
Aia cu cinzeaca a fost tare. Like, Like, Like !
E bine ca mai are audienta, sa nu citeasca
siereacu’ la pereti. A fost si Ponta prezent ?
Ca sa incheie rotund un an de prezente la
incoronarile si discursurile portocalii.
Cred doar ca “ala mic” este responsabil pentru propriile sale fapte. Din pacate coabitarea nu a ramas doar doar o semnatura pe o coala de hartie care nu valoreaza nimic. Zgonea ii trimite statul parlamentarilor domnului Basescu, Dragnea doreste sa-l consulte in privinta regionalizarii…
Semnatura de pe act este a lui Ponta iar coabitarea este pusa in practica de multi din partidul sau.
Daca voi ajunge la concluzia ca si celelalte partide din USL se vor dedulci la aceasta coabitare la urmatoarele alegeri nu mai are rost sa votez.
Io am zis mai demult pe blogu ăsta că m-ar mira ca PSD-ul văzându-se cu sacii în trăsură (adică 38% la camera inferioară şi la senat cred că tot pe acolo) să mai rămână ei credincioşi liberalilor.
Dragnea şi ăilalţi PSD-işti până la alegeri erau cu “ochii lăcrămaţi” de dragoste faţă de fraţii liberali şi amu descoperă ca e naşpa.
PSD-ul luase 20 şi ceva de primari de la PDL in Maramureş, aia nu a fost cu bai? sau cu UNPR-iştii?
Io zic că PSD-ul va găsii o scuză gen, doctrina de stânga/dreapta, va invoca ceva sfinţii, binele româniei, progresul, uniunea planetară şi intergalactică, va da afară din guvern ceva liberali pe motiv că e prost şi va pune de o alianţă cu ce o mai fi prin Parlament, că oricum era Ponta iubitor de minoriţăţi la un minut după rezultatele alegerilor, şi face de un guvern.
Probabil că d-asta face şi Antonescu racolări, deşi nu-nţeleg cu ce-l ajută Stănişoară.
@Adri: sigur ca da, liberalii se opun cu vehementa coabitarii. ar rupe alianta cu pesedistii si-ar pleca de la guvernare, da-s responsabili pentru destinul european al tarisoarei 🙂 🙂 🙂
@ruben: Stanisoara, Iohannis, Frunzaverde si altii ca ei il ajuta la echilibrarea scorului electoral in judetele unde liberalii nu conteaza; pentru cand s-o rupe useleu’
@Valentin: online-ul JN nu-i al meu (ma-njura si pe mine spurcatii de ma trec Dunarea), e-n directa subordine a colegului tau de poezie de odinioara. iar pe uselisti n-am de gand sa-i tin in brate. faptul ca i-am votat se datoreaza exclusiv nocivitatii basistilor, da’ nu ma obliga la noncombat
Inteleg ca sustineti teoria USL=PSD=PNL=PC=PDL=aceeasi mizerie…. poate aveti dreptate.
Constructia liberal-socialista e singura solutie viabila. Par ele oarecum, conform “doctrinarilor” fara carte, a nu avea puncte comune. Da, liberalismul si socialismul au enorm de puncte comune. Numai idioti, bolsevici sau disperati ai dreptei pretind asta. In actuala stare a lumii, singura doctrina viabila e social-liberalismul. Altfel nu mai avem nicio sansa, nici noi, o amarata tara de la granita Europei, nici America! China vine tare din urma, si tu asta care ma citesti acum, sigur ai un ceva made in China! Singura sansa e social-liberalismul, altfel ne vom scufunda, noi, astia, caucazienii, intr-o criza teribila. Asta e! America…America e un vis, America de 30 de ani nu mai e ceea ce a fost. America Hollywood-ului… Da, inca mai supravietuieste.
Buna seara d-le Ciutacu,
Opinie foarte corecta in ceea ce analizati si exprimati.
As vrea sa nu se rupa USL-ul,sa reusim sa ducem o viata normala pana la urma;mandrii ca magarul la trasura sa dispara pentru totdeauna,spre binele majoritatii acestui neam.
Cu tot respectul,
IoanaP
Eu zic ca figura aia de stil cu magarul inhamat la trasura se lipeste mai bine de moaca lu zgonea. Doamne, individu e de o imbecilitate greu de depasit. Depasita, probabil, doar de parerea extrem de buna pe care o are despre sine insusi. Cand ma gandesc ca o sa ne zgaim la mnealui o legislatura intreaga mai ca as fi de acord cu alegerile anticipate.
Despre ana, pardon, doamna aspazia ce-ar mai fi de zis? Sa fie sanatoasa si sa se bucure de pensie, ca tare greu an avu. Emotii peste emotii, olecuta de antepronuntare pe treptele curtii, dar ne mai luam de la amanuntele astea? Important e ca s-a salvat statul de drept. Si sa stea linistita, ponta o sa-i gaseasca urmas de nadejde, cam ca tantile alea pe care le-a trimis in cesemeu sa o sprijine vartos pe haineala. Ce-mi place coabitarea asta… 🙂
Limbajul universal utilizat de politicieni se rezuma la citeva lucruri
esentiale: simbioza pasnica “pina facem de-un cheag/pina la alegeri”,
pupatul licuriciului american si european, mintitul electoratului.
Ma gindeam la smenozeala aia cu gazele de sist: ma nene, daca pe timpul
portocaliilor era o chestie de maxim porc, acum de ce e frecventabila ?!
Daca astia tot se bat cu pumnu-n piept ca-s patrioti si ca sustin produsele
romanesti / industria romaneasca / bla bla si ca fac ei pe dracu-ghem si
le pasa de elite, de ce nu baga banii in r&d sa avem propria tehnologie de
exploatare sau sa cumparam echipamentele si sa extragem NOI gazele alea
in beneficiul NOSTRU fara sa le ingrasam buca canadienilor/americanilor ?
@ソリン: nu era de porc nici atunci, nu e nici acum
@Victor: eu tin minte ca se inflamasera mai toti ca “ia
uite ce fac unguent si ailaltii” si veneau la a3 sa plinga.
acum, in afara de localnici, nu mai zice nimeni nimic.
Ce scriu aici este o perceptie. Am scris de foarte mult timp ca sunt anti Crin Antonescu fiindca din perspectiva mea, inafara de declaratii rasunatoare anti Basescu, faptele si actiunile lui concrete sunt in interesul acestuia. Eu zic ca ar trebui mai bine cautat in arhiva, cum declara el ca nu va fi nici un PDL-ist primit in USL (de fat s-a tinut de cuvant, sunt primiti in PNL)si ce declaratie transanta a facut la primirea ultimului (dar nu a celui din urma)PDL-ist in PNL. Trebuie sa luam aminte si la ultima declaratie a D-lui Basescu si anume ca nu este sigur ca se va intoarce in PDL (n-a fost clar pentru cine a plans la congresul lor?)! Eu zic ca se pregateste sa revina in PNL, ca pana la incheierea mandatului este foarte posibil sa fie asteptat acolo de toti colaboratorii sai. PNL-ul este aproape cucerit din interior!Daca mai adaugam putin ¨iz¨ de Zgonea, obtinem IZgoneala !
Pai dl.Ciutacu, NATO, UE si Schengen inseamna de fapt FMI, Banca Mondiala si eventual BEI. Ca aia conduc de fapt planeta si conduc si Romania, care e o tara de lumea a III-a, bineanteles. Sa traiti!
imi place …minunat scris!
Se rupe USL ? Sa o faca, dar sa o faca dupa ce dispar DPL-eii in asa fel incit neam de neamul lor sa nu mai auzim de ei !
Carmen, asta cu Antonescu ce-l aşteaptă şi-i pregăteşte lui Băsescu PNL-ul e cea mai bună chestie care am auzit-o recent.
@Victor, ia dă-ne un pronostic la rupere, că am aşa sentimentul că deţii mai multe informaţii decât “publicul larg”
Iar sclipesti….geniule!
@ruben: dupa adoptarea noii Constitutii, daca le iese, da’ nu bag mana-n foc
Imi pare rau dar nu mai cred pe nimeni si nimic/
Romania nu mai este ea ce a fost.
Si as mai scrie foarte multe dar oameni ma vor crede nebuna si mai bine tac.
@Cami: incearca sa scrii din prima, ca nu facem chat
Victore,
Offtopic, dar legat de Antonescu
Inteleg ca Antonescu ar fi declarat ca “Nu acceptam sa ni se impuna premisa Parlament unicameral, pentru ca asa a inteles electoratul la un moment dat” intr-un discurs recent.
Dl. Antonescu ar trebui sa se hotarasca daca respecta rezultatul tuturor referendumurilor sau nu.
Daca vrea sa le respecte doar pe unele si sa le ignore pe celelalte macar sa ne spuna regula (asta daca nu da cu banul).
Dupa cum am scris mai sus, Antonescu nu este acord nici macar cu el insusi.
@bigradu: e la fel de valabila constatarea ta si in cazul lui Basescu. fiecare accepta numai rezultatul care-i convine
Asa este. Dar Marinaru are un mare avantaj: pleaca. Din pacate, nu se poate spune acelasi lucru despre Chiulangiu.
Buna purtare ne cere sa nu insultam pe cineva asa …ca in curtea scolii… de corectie.Dar daca esti “brigadu” poate esti exceptat.Cred ca pe acest blog sunt oameni asa de destepti…incat “propaganda mascata/injuriile ” sunt tratate cu deferenta corespunzatoare.Spuneti dvs pe cine vreti presedinte(sper ca nu pe basescu) si toti …va vom urma.
Nu îi vorba numa de convenit, da ideea de parlament unicameral îi cam ineptă, şi până la urmă da, poporul e suveran, da dacă băgăm de un referendum să tăiem toate taxele pe jumate, io zic că va trece în cvasi-unanimitate. Nu s-a făcut nici campanie de informare zdravănă, să-i explice lui Gheorghe de ce e bine cu două camere, aşa că nu aş marşa pe treaba asta cu aplicarea referendumului din 2009.
Acuma cu siguranţă nici Antonescu nu acceptă ce nu-i convine, da în speţa asta io zic că face bine.
Referendumul ăla e una din marile ticăloşenii a lui Băsescu, ar trebui şi usliştii să găsească un mijloc mai elegant prin care să-l îngroape.
@gheorghe: termina cu mania persecutiei
@ruben N-am sustinut niciodata parlament unicameral(marea adunare nationala a lui Ceausescu),dincontra.. mai ales ca Romania are in istoria sa “practica bicameralului”.Probabil v-ati referit la “gheorghe a lui Popleacu din Malaiestii din deal”.OK.De accord.Merci.
bre, apropo de unicameralul ala bagat sobolaneste la prezidentiale
pe sub nasul prostimii, pentru ca aceasta sa-l voteze in 2009:
pe cit facem pariu ca daca usl-ul insereaza la urmatorul referendum
intrebarea: “il bagam pe d-zeu in constitutie ?”, vom avea “by default”
o cifra mare pe “of course, my horse” – pentru ca oi sint multe (chit ca
populismul a depasit de mult nivelul de avarie) ?
am vazut-o p-aia mica a lu’ tiranu’: ehe ce-a crescut, mai ieri sarea
gardul cladirii unde tac’su era inundat constant de vecinu’ nastase,
iar azi isi piraste la bruxelles colegele de partid… o tempora o mores !
Am scris candva, mai in gluma, mai in serios, putin inainte de debarcarea lui Geoana, ca unul dintre cei doi, (Ponta sau Geoana) este omul lui Basescu. Doamne fereste sa fi avut dreptate, relativ la Ponta!
Ca un dependent ce sunt,nu am incotro si revin la perioada peri-referendumm.In ultima emisiune de dinainte de referendum,l-ai avut invitat pe Dragnea,parca?Si,a fost atunci o discutie intre Basescu si Dragnea,in care Nasolu a adus in discutie numele tatalui lui Dragnea.Dragnea s-a simtit jignit profund si tremurind de minie l-a amenintat pe Basescu ca va vedea el,dar de marti incolo,adica dupa anuntarea rezultatelor referendumului,cred!Ce s-a intimplat intre timp cu onoarea nereperata a lui Dragnea?Ce s-a intimplat cu avintul dlui Mazare in a pedepsi sefii jandarmeriei,dupa alegeri?Ce s-a intimplat cu formula dlui Iancu?Si, in general,ce s-a intimplat cu Mos Craciun?Te mai miri de tupeul lui Baselu?Ii dau toti baietii astia voie sa faca antrenament pe ei,pe amintirea mortilor lor,ce sa mai….
Domnule Ciutacu, o sa am onoarea sa va salut la lansatea cartii D-lui Nastase?
Culmea nesimtirii celor din CC. Sa invalidezi statutul parlamentarilor pentru ca ofera drepturi diferite de ale celorlalti cetateni si sa iei hotarari in favoarea ta, prin care te favorizezi pe tine insuti?! Au luat modelul marinarului si a acolitilor din DNA care sunt stat in stat. Din pacate, USL nu actioneaza concret, iar o parte din PNL va intra cu Frunza-Verde si asta din SEverin in PPL, cu marinarul in frunte, “refacand” dreapta populara. Nimeni nu sesizeaza identitatea opiniilor lui Stanisoara, Frunza asta Verde si ale marinarului, care face politica de maidan, fara sa se priceapa la “stiinta” politicii, laudandu-se ca n-a citit nimic ???!!!
@gheorghe
Iti sugerezi sa-ti urmezi propria judecata si doar daca nu ai incredere in judecata ta atunci sa-i urmezi pe altii (doar sa nu-i critici mai tarziu)
In privinta jignirilor aduse lui Crin, “chiulangiu” este doar o constatare pe baza prezentei sale in parlament.
Mai sunt si alte constatari:
– “mincinos” apropos de retragerea din politica,
– “fraier” (ca sa nu folosesc alt cuvant jignitor) apropos de incapatanarea de a cadea in capcana jurnalistilor care-l intrebau daca se va retrage cu adevarat. Evident aici este intr-un anturaj select, alaturi de Basescu.
– “repetent” apropos de succesul pe care l-a repurtat in “lupta lui contra sistemului” inca de pe bancile facultatii.
Asa ca, inca o data, te sfatuiesc sa nu mai incerci sa urmezi oamenii fara a-i judeca critic; chiar si atunci cand esti de acord cu ei.