După făloasa confruntare Antonescu-Băsescu, am urmărit şi reacţiile. Dincolo de cele privind desfăşurarea turnirului televizat, m-a interesat în mod special cum a fost percepută prestaţia moderatorului. Despre care eu însumi am scris că a fost copleşit şi care, la rândul lui, povesteşte, aici şi aici, ce şi cum a fost.
Nu-l cunosc personal pe Mihnea Măruţă, am schimbat maxim două-trei rânduri de amabilităţi pe mail, am răspuns o singură dată unui chestionar online standard pe care l-a iniţiat privind situaţia de la Cotidianul şi, în general, citind ziarul cât l-a condus, mi-a făcut (de la cuvenita distanţă) impresia unui om mult mai echilibrat şi cu bun simţ decât liota sceleraţilor care umplea pe atunci paginile de opinii.
Plecând de aici şi citind ce a scris-răspuns Mihnea Măruţă, pot spune că, dincolo de stângăciile inerente ale unui om care n-a mai făcut aşa ceva, atacurile pe care şi le-a luat în freză sunt disproporţionate şi, multe dintre ele, nemeritate. În primul rând, omul e (după demisia de la Cotidianul) şomer, are un blog şi vrea să revină în pâine. Evident că s-a agăţat cu disperare de o şansă nesperată pe praful ăsta, care l-a adus subit sub privirile aproximativ tuturor celor interesaţi de politică. Orice om normal şi cu interes pentru propria-i carieră şi viitorul imediat ar fi făcut la fel. Ştiu că lucrează la un proiect cu Hotnews, dar îmi place să sper că, om chibzuit fiind, îşi doreşte mai mult decât să mâzgălească pe pereţii oficinei de Net.
În al doilea rând, mă distrează copios că majoritatea criticilor de specialitate îi sunt aduse de oameni care au văzut un studio de televiziune numai la televizor. Numai cine a lipit vreodată năsucul de geamul unei regii de emisie într-un astfel de moment de încărcătură politică şi emoţională maximă ştie despre ce-i vorba în propoziţie. Te căpiază toţi sceleraţii, consultanţii, băgătorii de seamă, staff-urile candidaţilor, joci pe sârmă, orice gest sau întâmplare ţi se disecă şi impută. Iar după război, evident, mulţi viteji se-arată, explicându-ţi doct ce-ar fi făcut ei.
Omul a fost echilibrat, show-ul tv n-a degenerat, cei doi candidaţi au putut vorbi, iar poporul suveran şi consumator de tv i-a putut cântări în paralel. Eu nu ştiu dacă aş fi putut ţine linia dreaptă, chiar dacă la momente de acest tip îmi impun să las în sertar clasica-mi subiectivitate. Fie şi numai pentru asta, părerea mea e că s-ar impune, pentru toţi cârtitorii de meserie de pe marginea şanţului, un sincer şi călduros ciocu’ mic! Da, nu vă străduiţi să-mi amintiţi că Badea şi cu Gâdea nu vor fi de acord cu mine, ştiu deja. Dar farmecul inegalabil al acestui trust e că în fişa de post a tonomatelor cu ieuro nu scrie că trebuie să fie mereu de acord între ele.
hmm nu mai pot posta Victor…
@Victor: asa este! Se pare ca nu esti asa de arogant pe cat zici tu, dar sti foarte bine cand sa fi arogant 😉
I-am citit articolul de pe blog.Imi place ceea ce ii place si D-lui Ciutacu si oamenilor in general ca Mihnea Maruta este “mult mai echilibrat si cu bun simt decat liota sceleratilor, care umplea paginile de opinii”. Indraznesc sa citez doua momente, inainte si in timpul confruntarii:
M.Maruta:1. “Aveam un singur gand:’De tine depinde sa fie corect, de tine depinde ca nici unului sa nu fie avantajat’
M.Maruta: 2. “Lasa-i sa se contrazica, asta asteapta oamenii cel mai mult”…”I-am lasat de vreo doua ori sa-si dovedeasca spontaneitatea si inteligenta prompta. Nu asta lipsea campaniei electorale?”
Bravo lui Mihnea! Este mare lucru sa fii nepartinitor, sa fii vertical!!
Multumim trimiterea la acest blog!
D-le Ciutacu!!acum cand va scriu aceste randuri,tocmai lam vazut pe Robert Turcescu pe irealitatea,trgea din greu limbi,matrozului,nu pot sa pricep ce o fi in capul acestor sustinatori ai unui maimutoi,cu infatisare cat de cat de om,desi ma indoesc ca ar putea avea ceva omenesc in comportamentul lui,vreau sa ajung sa traiesc clipa cand acest nimeni care se numeste basescu va fi aruncat peste bord.Le doresc din tot sufletul meu acestor sustinatori ai chiorpecului cu calvitia cat un stadion si cu creier de musca,sa aive atata sanatate cata dragoste de tara are baescu,asa sa le ajute d-zeu.
D-le Ciutacu… ,tot respectul si consideratia pt. acest comentariu ! De la inceput am considerat exagerate acuzele aduse moderatorului de la Cluj… Am avut ocazia de multe ori sa vad moderatori “cu vechi shtate”, incapabili sa controleze diverse discutii si dispute intre doi opozanti de “talie” mai mica decat acestia…!
Un om serios, Maruta, unul dintre cei mai verticali ziaristi din cati exista. 2-3 telefoane simple in Cluj va pot lamuri. A stiut sa stea in umbra, sa puna candidatii in fata, mare lucru (daca ne uitam ce jale de moderatori avem). Un ardelean apasat, mie mi-a placut. Cat despre acuzele cu “pro Basescu”, sunt pur si simplu jalnice, spunand multe despre “ura” si “vremurile” despre care scria si Victor nu demult.
S-a văzut de la o poştă că era vizibil emoţionat. Spre sfârşit, era cât pe ce să piardă controlul, da’ situaţia oferită de cei doi interlocutori nu impunea o intervenţie a sa. Apoi, şi-a făcut ieşirea din scenă foarte elegant, când i-a invitat pe cei doi la ultimul mesaj. Dacă n-a fost de 10, cred că la examenul de moderator are măcar un opt, din partea mea de nespecialist…
Sinceritatea, onestitatea D-lui Ciutacu concentrate intr-o singura fraza ne face sa-l apreciem si mai mult:” Eu nu stiu daca as fi putut tine linia dreapta, chiar daca la momente de acest tip imi impun sa las in sertar clasica-mi subiectivitate”.
Atat cat am apucat sa vad moderatorul a fost ok.In rest,asteptam turul 2.
Om serios, Maruta, care in momentul cand ajunge somer, ii trage cu ochiu lu marinelu dar isi si zburleste mustata la Profesorul Crin, incearca sa para simbiotic intre un popa ratat si un jurnalist aspirant la o revenire.
Omul a incercat, ce sa faca si el, cam orice, era sansa omului sa nu ramana somer…
asa este Victore. Mihinea nu a fpst pe sticla niciodata. am citi postul sau dupa ce ce ii luasem apararea la tine pe blog si ma bucura faptul ca il aperi.
nu e vina lui ca a aflat cu 5 minute inainte ca o sa fie moderator.
s-a descurcat destul de bine.
in fond oamenii doreau sa ii vada pe candidati nu pe el.
a fost sansa lui si a rofitat de ea.
n-a aflat chiar cu 5 minute inainte si n-are nevoie de apararea mea. doar mi-am scris o parere de om care se ocupa si el de sportul asta
A fost ales Mihnea Maruta probabil pentru ca s-a dorit un moderator care sa nu-i ia fata Mariei Sale. Faptul ca a fost chemat in pripa dovedeste calitatile omului care desi nu a mai facut asa ceva si desi nu a avut tipm sa se pregateasca s-a descurcat onorabil si discret.
Subscriu parerii ca e un gest deosebit din partea ta sa-ti contrazici amicii si sa vorbesti frumos despre un om cu bun simt.
@victor c.
“- La ora 13.20, când tocmai făcusem rost de un număr unde se putea suna pentru acreditări şi mă pregăteam să încerc, primesc sms de la un număr pe care nu-l aveam la “Contacte”: “Sînt Sever Voinescu, mă poţi suna urgent?”.”
sa inteleg ca Sever Voinescu nu mai are credit decat de sms? La o asemenea importanta, el inloc sa sune trimite sms-uri sa fie sunat inapoi? Daca Maruta nu avea telefonul langa el? Daca Maruta nu avea credit? sau sunt prea idiot si-mi scapa ceva?
am de spus (scurt)dis/pari cu aceasta alcatuire sinistra.si mucles cu “profesionistii”.rpd.
ps.ce om dotat cu o dira de bun simt accepta “misiunea” aia? si mai trebuie sa cred k a gindit ? si a conceput..ce? numai buna-ziua si la-revedere..restu le-a primit printate gata.noroc ca aia doi n-au avut timp de el.penibil.
Mi-a placut mult Maruta.Decent,fara sa tina sa ne dovedeasca cat de destept este, asa cum fac cei mai multi moderatori, i-a lasat pe cei doi candidati sa se exprime.Evident, Antonescu a punctat stralucit
Domnu’ Ciutacu,
Nu stiu daca sunt suficient de bine informata, poate imi lipsesc ceva “date” referitoare la “rapirea din Irak” si mai precis, la rascumparare: daca Statul roman n-a platit (cum zice dom” Profesor”) atunci CINE a platit rascumpararea??!Poate el spune adevarul, dar minte prin omisiune!!! ??? Sa-l intrebe cineva!!! Si inca o nelamurire!! De ce s-a acceptat trecerea averii lui Omar pe numele precinstitului – Cum il cheama?_ ?? Statul roman nu putea, dupa proces sa confiste ceva bani castigatzi ilegal???!!
Numai bine!!!!
am intrat pe blog la Mihnea si zic cu tarie: TOATA STIMA, FELICITARI SI SUCCES PE MAI DEPARTE!
Victor, mi se pare ca te contrazici referitor la prestatia lui Mihnea: intr-un post anterior aveai altfel de cuvinte la adresa lui iar acum te-ai schimbat cu 180 de grade.
M-am saturat de jurnalisti si politicienii aaaiti care nu sunt in stare sa voirbeasca macar zece secunde fara aaituri. Bietul Cicero se rasuceste in mormant.
Este foarte interesant ceace vedem zi de zi la posturile care se ocupa de campaniile electorale ale mai multor candiati.Despre ce vorbesc?Vorbesc despre faptul ca aproape tot timpul imaginea tv este impartita in doua sau in patru.Intr-o patratica este cel care vorbeste live iar in celelalte, invariabil, Basescu,Antonescu ,Geoana si mai rar Oprescu.Ceilalti,deloc.Bineinteles cu imagini vechi de cateva zile sau saptamani.Ieri a aparut pana la obstinatie un batran la o votare mai veche,care deabia isi duce picioarele.Poate sa-mi spuna cineva ca asta nu se numeste campanie facuta candidatilor respectivi? Bineinteles ca nu vorbesc de acel batran.Cred in continuare si voi crede banul este cel care conduce totul si va conduce in continuare!
in zalau, salaj, PDl a dat in zona simleu-silvaniei la pensiunea Corlate masa ca la nunta la 500 tarani din satele invecinate amintindu-le pe cine sa voteze,
cine crede ca au procente pe doctrina politica ????
Omu’ voteaza cu Basescu. Poate il ia Vintu inapoi…