Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Barcelona-Real, mai mult decât fotbal

Barcelona-Real, mai mult decât fotbal

http://www.youtube.com/watch?v=YR_kalCPgag

Ţara-i bântuită (la fel şi Europa) de mirajul repetatelor derby-uri Barcelona-Real. Oameni care au (sau nu) treabă cu fotbalul urmăresc înflăcăraţi şi comentează cu pasiune înfruntările Messi-Ronaldo, suspină, cumpără obiecte promoţionale. E noua modă. Scriu acest text înaintea celui de-al treilea (din patru) meci disputat în doar două săptămâni şi, deşi pot fi suspectat că aş avea ceva pricepere în domeniu, nu musai la calitatea prestaţiilor fotbalistice (unde, independent de slăbiciunea mea faţă de Real, domină clar Bercelona) vreau să mă opresc. Unghiul meu de abordare e cel al culturilor diferite, al construcţiilor (la fel de) diferite de brand, al filosofiilor (tot) diferite de existenţă. Sunt două modele de (până la urmă) business fascinante.

Real este clubul aristocratic, slăbiciunea familiei regale, după ce ani de zile a fost jucăria favorită a generalului-dictator Franco. E instituţia care nu are nevoie să-şi crească singură starurile, pentru că-şi poate permite oricând să şi le cumpere, de oriunde şi pe oricât. Şi, tocmai de aceea, rarele excepţii de la regulă, vedetele provenite din pepinieră (Santillana, Raul, Casillas), devin simboluri pe Santiago Bernabeu. Ceilalţi (Eto’o vă spune ceva?) fac istorie în bejanie. Real e sacul fără fund al capriciilor administrative. Când pare a se deşira, statul şterge pasivul şi Real începe, de la zero, o nouă viaţă. Cazul ştergerii datoriilor de 200 milioane euro prin preluarea de către Municipalitate, în contrapartidă, a bazei de antrenament şi, ulterior, lăsarea acesteia la dispoziţia clubului e emblematic. Albii sunt egali cu istoria fotbalului şi, de aceea, li se permite orice. Pentru că trebuie să fie în vârf…

Barcelona este – aşa cum o spune şi sloganul – mai mult decât un club. E revanşa fotbalistică (unul dintre puţine lucruri care, de multe ori, contează mai mult decât banii) a unei provincii prospere care consideră că statul-mamă o vlăguieşte de resurse şi se vrea independentă. A început să conteze cu adevărat în fotbalul mare de când i-a apărut Cruyff în viaţă, îşi creşte şi îşi promovează cu religiozitate starurile (Guardiola, Puyol, Valdes, Xavi, Iniesta, chiar şi Messi). Când îşi dă seama că greşeşte, nu ezită să-şi răscumpere din străini vedetele care i-au scăpat printre degete (Gerard, Pique), iar când are cu adevărat nevoie cumpără staruri (Ronaldo, Rivaldo, Stoicikov, Koeman sau conaţionalii Baquero, Beguiristain ori Zubizaretta au făcut istorie pe Nou Camp). Barcelona se bucură de un regim fiscal oarecum similar cu al rivalei sale, diferă doar proporţiile sprijinului şi ale favoritismelor fiscale. Unde nu poate cu statul, compensează prin marketing naţionalist-corporatist devastator.

P.S. La rigoare, Santillana a jucat, înainte să se transfere la Real Madrid, la 19 ani, un singur sezon, la Santander. Dar tot simbol al Realului rămâne.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

75 thoughts on “Barcelona-Real, mai mult decât fotbal

  1. Ai dreptate Victor, Eto este chiar mai cunoscut pentru activitatea de la Barca.
    Cand a fost la Real a stat mai mult imprumutat. 🙂
    Marius

  2. Hai nea Victor nu fi modest ! De ce ne iei pe ocolite si nu zici de-a dreptul ca esti fericit! “Cainii rosii” or batut “berbecii albastri” ca alt fel nu am cum le spune stelistilor !

  3. In privinta Baciului cred ca a avut partea lui de glorie! A castigat cupa Uefa si cupa Regelui din postura de capitan.

  4. Legat de cele doua vedete “autohtone” care au fost pe acolo…. Hagi nu a prea rupt gura targului la Real, da’ Gica a fost capitan la Barca si daca intrebi de el in oras e imposibil sa nu il stie lumea.

  5. I-ai uitat pe Ronaldinho,Laudrup,Romario,Figo respectiv Luiz Enrique,David Villa etc.

  6. O mica greseala imi permit sa corectez – Casillas nu Cassilas!
    La fel ca tine, sunt un infocat fan al lui Real Madrid. Am steag, am fular, am de toate. Planuiesc sa ma duc la meciul Romania-Argentina in vara, pe locurile din apropierea terenului, cu steagul lui Real Madrid ca sa-i ingreunez sarcina lui Messi, pentru ca oricum jucatorii nostri nu au sanse.
    Ma bucur sa te vad scriind atat de bine despre fotbal. Macar din cand in cand, la evenimentele mari, ai putea s’o faci.
    Acum o intrebare pentru domnul Ciutacu: este justificata suma de transfer (din punctul dumneavoastra de vedere), platita de Real Madrid pentru Cristiano Ronaldo?
    Felicitari pentru articol.

  7. Victor imi face mare placere ca exista acest blog in care ma pot exprima liber. In legatura cu meciul de diseara sunt fan Barcelona de foarte multi ani dar il admir pe Mourinho, eu vad un meci egal si calificarea fa fi transata de Barcelona in retur, in legatura cu tine esti Genial !

  8. @Cristian Pop: am modificat, merci. poate din punct de vedere al marketingului, dar am dubii si acolo…
    @mikadoo73: am enumerat cativa, nu pe toti, la prima categorie. Enrique vine de la Gijon (cred), iar Villa de la Valencia, deci nu-s crescuti de ei
    @Ady B: scuteste-ma de Basescu si isteriile anti-Antene (nu recidiva, ca nu-ti vor aparea). Popescu a ridicat Cupa UEFA venind de pe banca de rezerve. capitani erau, in ordine, Guardiola, Baquero, Popescu.
    @Mircea C: m-am uitat la Romanii au talent, n-am RCS acasa si mi-a fost sila sa merg pe stadion.

  9. perfectă analiza. propun drept concluzie… discursul lui Al Pacino despre “inches”. “Because in either game – life or football – the margin for error is so small. I mean, one half a step too late or too early and you don’t quite make it. One half second too slow, too fast and you don’t quite catch it. The inches we need are everywhere around us.” În fotbal asta e concluzia perfectă. întotdeauna.

  10. Salut,

    E bine ce zici…Realul este clubul regelui, deci un fel de PDL iar Barcelona este clubul minoritatii, deci un fel de UDMR.

    Tu cu cine votezi diseara? 🙂

  11. N-am habar, nu mă interesează, nu mă bag 😛
    Trump l-o spulberat pe Dott cu 13-5 şi s-o calificat în semifinale sîc! 😀
    Banzai!

  12. P.S. Vezi ca Puyol si Iniesta nu sunt crescuti de Barcelona. Iniesta vine de la Albacete iar Puyol de la Pobla de Segur. Ambii erau buni, au fost ”furati” de barcelona, au stat 2 ani sa se caleasca la tineret si dupa au intrat la echipa mare.

    Eu zic ca teoria cu puternicul centru de copii si juniori al barsei este falsa! E mai mult un centru de mini-trafic de minori, cam ce face si Arsenal. (stiu ca e un pic fortata comparatia)

  13. stadionul nu se numeste “nou camp” ci “camp nou”, in rest fotbal sa fie si sa castige DOAR barca.

  14. @daca e necesar: camp nou se numeste-n catalana, intr-o tara cu limba oficiala castiliana; daca tot e necesar sa fim culti in cap.
    @Dan: amandoi au scoala academiei de tineret de la Barca. in care au deprins tactica de joc; unica, pentru toate nivelurile de varsta, ca si la Ajax. asa si Messi e nascut in Argentina.

  15. @hs: daca n-ai incerca sa pari excesiv de inteligent si nu te-ai uita de alaltaieri la fotbal, ai putea afla ca Barca si-a rascumparat, acum vreo 10 ani, cred, un imens talent, numit Gerard, cu peste 20 milioane euro; de la Valencia, daca nu ma inseala memoria…
    @all: sfatul meu e sa incercati sa ma corectati doar daca sunteti extrem de siguri ca aveti cunostinte mai multe decat mine in domeniu

  16. minunat articol. in seara asta astept un meci cel putin la fel de frumoase ca celelalte 3 din acest sezon (ca cel din tur e mai greu dar nu se stie niciodata).
    cat despre “clasicul nostru” ce tocmai s-a disputat – n-ai pierdut nimic. in curand se vor uita la astfel de meciuri doar oficialii toti ceilalti se vor orienta catre alte emisiuni.

  17. Victore scuza-mi offtopicu’ dar @shogunu’ – parca`l vad pe Trump campion … imi place mult cum joaca si asta in ciuda faptului ca sunt un fun O’Sallivan, dar jocul baiatului e pur si simplu incantator – l-a zdrobit pe Dott.

  18. Deseară se va găta egal. Se va califica una dintre ele 😀
    Nene @cezar prusac şi io-s fan O’Sullivan. Cei doi au culoar să joace finala, dacă Ronnie trece de Higgins. Puştanu’ va ajunge în finală, aşa presimt io.
    Scuze nene Victore.
    Banzai!

  19. un tampit ambitios incearca sa ma lumineze pe tema Santillana. daca ar avea atata minte cat sa apese pe F5 si sa citeasca ps-ul, n-ar mai posta ca inecatul in zadar

  20. ti-a dat link gsp-ul. s-au normalizat reatiile cu tolontan ?
    ps
    esti multi-talentat,nu m-asteptam sa stii atat de multe despre fotbal !

  21. Diferenta dintre Barca si Real e ca diferenta dintre Univ. Craiova si Steaua/Dinamo, daca ne gandim la istorie, dictatori s.a.m.d 🙂

    Sper sa castige Barcelona acest duel, nu doar pentru ca tin cu ei, dar, pentru ca fotbalul spectacol merita sa castige in fata fotbalului ‘razboi’, din pct. meu de vedere.

    Il consider pe Mourinho cel mai inteligent antrenor care a existat vreodata , totusi, ii dau dreptate lui Cruyff .. Mourinho este un antrenor de trofee , nu un antrenor de fotbal.

  22. Gica Popescu a castigat in 1997 Cupa Cupelor cu Barcelona nu Cupa UEFA , fiind schimbat la pauza . Guardiola a fost titular atunci iar tot in acel an s-a retras Baquero . O performanta mare pentru Gica Popescu sa castige Cupa Cupelor din postura de capitan al echipei si cred eu ca a ramas in memoria catalanilor .

  23. Si eu sper sa castige Real desi in mod cert Barca a fost in acest sezon peste rivala ei. Dar, avand in vedere ca Nr.1 antreneaza deja de o vreme RM si mai mult decat atat, daca ne uitam la ultimele doua confruntari directe, sper in continuare ca RM va juca ca o echipa si nu ca o adunatura de vedete. Oricum, Cr. Ronaldo deja numai alearga cum o facea inainte.
    Asadar, sa avem parte de un spectacol frumos

  24. Daca-l convingi pe Badea sa se uite si el la meciuri de genul asta poate o sa-i placa si lui fotbalul.

  25. @Ionut: da, a intrat Amor in locul lui. si a ridicat cupa 🙂
    @Tudor: nici nu incerc

  26. bravo victor, esti tare (si la fotbal) zi-mi te rog cu ce echipa tii din Romania?

  27. la vedetele cumparate de barca autorul si toti comentatorii au uitat pe cel mai mare dintre toti EL PIBE D’ORO

  28. Daca articolul e scris intr-adevar de tine, felicitarile mele! Sincer, nu stiam ca municipalitatea a cumparat vechea baza sportiva. Credeam ca un grup de investitori. Este o miscare “legala” care se pare ca viza oarecum si stadionul Santiago Bernabeu, daca se ajungea la organizarea Olimpiadei la Madrid.

    Sunt madridista si as fi profund dezamagit sa pierdem stadionul pe care de generatii si generatii am trait clipe minunate!

    Hala Madrid!

  29. Nu le am cu fotbalu`…dar cum zici tu cand e asa meci e pacat sa nu te uiti.
    Ca o paranteza asha iti las un link cu un interviu de 50 de min dat de zapatero pt youtube unde omu` vb logic de la un capat la altu (raspunzand la muuulte intrebari incomode)si culmea nu`si injura poporu` :))

  30. @Ionut: Gica a fost un fotbalist important in scurta perioada cat a jucat la Barcelona, a primit atunci recunoasterea meritelor fiind chemat sa-i fie inmanat trofeul de catre regele Juan Carlos, dar nu incercati sa-l scoateti leganda a clubului, ca nu e cazul. daca nu ma lasa memoria, a si plecat la Galatasaray imediat dupa sfarsitul sezonului

  31. Da a fost doar un jucator important pt. Barcelona iar in 1997 a plecat la Galatasaray .

  32. A avut mare noroc, Realul, cu acele cupe castigate in anii 50 astfel nu mai erau ei asa cotati la capitolul trofee europene (au 9 cupe ale campionilor). De cand esti fan Real? Intreb asta deoarece multi “iubesc” aceasta echipa de la transferul lui Cr. Ronaldo acolo, eu ii urasc deoarece l-au luat pe Kaka de la Milan si l-au distrus d.p.d.v. fotbalistic.

  33. Exact in aceeasi masura in care iubeam Real Madridul lui Roberto Carlos, Raul @ co.(jucatori cu o carisma aparte), am ajuns sa detest noul Real Madrid din care face parte ofticatul de Cristiano Ronaldo(al carui talent este estompat de orgoliul dus la extrem) si care este antrenat de arogantul Mourinho.
    Si ca o cireasa pe tort, umilinta “galacticilor” care inca merg pe ideea ca banii aduc succese(chiar daca exemplul Chelsea este evident pentru toata lumea), a fost adusa chiar de catre mult prea talentatul si carismaticul Messi, cu fata lui de strengar latin:). Perfect!

  34. Am fost plecata, in timpul facultatii, cu o bursa in Spania. Stateam in Lerida (Lleida – numele catalan), la doua ore distanta de Barcelona. Era un oras super linistit, mult prea linistit! Craciunul nu l-am simtit, revelionul nici atat.
    Prin ianuarie, februarie (2006) a fost un meci Real Madrid – FC Barcelona, castigat de cei din urma. In seara aia, pentru cateva ore, am crezut ca surzesc! Oamenii au iesit sa sarbatoreasca in strada, claxoanele masinilor nu se mai opreau, a fost o nebunie!
    Cu adevarat, intre cele doua echipe este mai mult decat un meci de fotbal. Inflacararea catalanilor – care se considera vaca de muls a Spaniei – atinge cote de neimaginat.

  35. De admirat este ca Barcelona, a reusit sa se impuna, desi Real este echipa protejata de Regalitate.
    Presedintele Barcelonei, daca nu ma insel este ales de catre suporteri.
    Barcelona este o echipa “sponsorizata” de suporteri.
    Realul, este cea mai titrata echipa a Europei.
    Ma bucur ca a castigat Barcelona.

  36. excelenta analiza. ar mai fi un element de adaugat: succesul bacelonei din ultimii ani, si fotbalul cel mai virtuos ofensiv si tehnic, se bazeaza pe scoala de copii si juniori ai barcelonei. Acum doi ani barcelona juca si castiga finala champions league cu numai putin de 7 jucatori din 11-le initial proveniti din propria pepiniera. Valdes, Puyol, Pique, Busquets, Iniesta, Xavi, Messi. Barcelona nu a platit suma de transfer pentru Messi nici 0,000001% din ce da lunar Becali spaga.
    si inca mult mai putin din cat a platit madridul pentru pepe, ronaldo sau ultimii 100 de jucatori pe care i-au transferat.

  37. Articol foarte bun insa cu un singur amendament Raul nu provine din pepiniera lui Real Madrid ci de la concitadina Atletico Madrid .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.