Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Anticorupţia se-ntoarce la locul faptei: Videanu pune Manţog pe clanţă

Anticorupţia se-ntoarce la locul faptei: Videanu pune Manţog pe clanţă

În plin apogeu al crizei energetice europene, declanşată de Putin prin intermediul Gazprom, poreclitul Cabinet Boc cică reformează conducerile complexurilor energeti­ce şi pune pe baze noi politicile guvernamentale de profil. Şi-o face prin intermediul lui Adriean Videanu, pe care, dacă nu l-au afectat reacţiile opiniei publice din timpul mandatului său bordurian, nimic nu-l mai poate urni.
Lui i-a revenit sarcina de a-l reşapa pe celebrul Ionel Manţog, singurul secretar de stat PD din Alianţa D.A. trimis în judecată de DNA-ul lui Daniel Morar. Pentru corupţie şi operaţiuni financiare prin utilizarea de informa­ţii obţinute în virtutea funcţiei i s-a oferit, probabil, funcţia de director general al Complexului Energetic Turceni (societate al cărei fost director liberal a fost arestat direct de pe scaun), iar pentru fals în declaraţii şi fals în înscrisuri, bănuim, dregătoria de consilier al ministrului Economiei.
Cine-i indispensabilul fără de care nu mai pot portocaliii să scoată lignit şi să-l bage-n termocentrale? Omul lui Marin Condescu, liderul sindical care i-a vândut lui Traian Băsescu în 2004 voturile minerilor din Oltenia. Ce-a primit atunci acesta la schimb de la apostolul anticorupţiei? Funcţia de secretar de stat pe problemele mineritului pentru folosinţă proprie şi exercitare prin intermediarul său de serviciu. De unde a plecat cu alai de procurori, ca să aibă unde se-ntoarce după patru ani. Spre neputinţa şi disperarea “partenerilor” din PSD…
Viata si opera lui Ionel Mantog, sub semnatura Gabrielei Mladin, in Jurnalul National

Comentarii

comentarii

Similar Posts

34 thoughts on “Anticorupţia se-ntoarce la locul faptei: Videanu pune Manţog pe clanţă

  1. Cand am citit articolul Dnei G.Mladin am inceput sa cred ceea ce a spus Florin Piersic Jr.aseara in “Sinteza Zilei”:…cineva vrea sa ne deturneze atentia de la adevaratele si gravele probleme ale tarii”.Initial am crezut ca e o manevra a “cotidianului”de a isi creste tirajul dupa reteta Cancan sau Click(vezi “scandalul”Mihaela Radulescu-Dani Otil sau cel in care a fost tarat Traistariu).Astept inca reactiile actorilor si scriitorilor din Parlamentul inca al Romanilor!In anii 90 era scris pe prima pagina a unui ziar deviza:”Somnul natiunii naste monstri”.Ati auzit domnilor din C.N.A.care amendati cand va cere comanda politica? TREZITI-VA!

  2. Mdea..cum zicea si Mirceea Badea. “Ne vom duce dracu’ toti”. Astia se “omoara” intre ei cand sunt adversari si lasa “urme”. Acum cand sunt de manuta la guvernare, parca uita ce a fost. Eu ma intreb caat va tine balul asta mascat. Acum 4 ani ai pus DNA-ul peste el…acum il iei si-l pui “sus”. Bun asa…

    Parere de adolescent cu vise mari!

  3. Domnule Ciutacu, ”strategu’” Dancu Vasile a gasit de cuviinta, de la tribuna-i personala de pe internet- evident, dupa ce a varsat tone de rahat in capul propriilor colegi de partid- sa acuze ”un jurnalist de la o televiziune prietena” ca isi face meseria. Nu are sens sa insist asupra cretinismelor scrise de acest portocaliu pesedist, cu ifose de intelectual de ”scoala ardeleana” , dar observ ca personajul in cauza, are tupeu cu ghiotura, din moment ce vorbeste despre ” un jurnalist de la o televiziune prietena” ! ” Televiziune prietena” cu cine?!!! Cu mamitica domniei sale poate!!!
    Acest frustrat, acest Joseph Goebbels parat, care nu a castigat niciodata vreun rand de alegeri, se razboieste acum, si cu jurnalistii care nu-l iubesc pe Basescu. Este deranjant faptul ca unul ca asta, in viata lui ”de civil”, cica e profesor universitar! Penibil!
    Eu una, va multumesc domnule Ciutacu, pentru faptul ca, macar la ”Vorbe Grele” , nu vad si nu aud penibili de teapa lui Dancu.
    In alta ordine de idei, ce bine ca ati reinceput ”Vorbe Grele” , domnule Ciutacu! Multa bafta, domnule Ciutacu!

  4. Buna dis de dimineata
    Nu ca as muri de grija celor de la PC(care chiar nu fac parte dintre preferintele mele), dar intreb si eu daca ast partid mai exista? Pentru ca peste tot, titlurile sunt ” coalitia PSD-PD-L” . “Solutia imorala” deja a fost scoasa din joc si s-a omis comunicarea acestui lucru catre natiune, sau incearca Mogulul sa nu se bage in ciorba asta, asteptand momentul prielnic sa le spuna “pa”?
    Cat priveste clanta lu’Videanu si ce a pus domnia sa pe ea, sa fie sanatos si sa se unga pe deste’ ori de cate ori o foloseste! :)Am mai spus candva ca toti cei ce au fost luati la mistouri de presa “e mari” acum: si Boc si bordurianul si Vanghelie ( care culmea! face arogante gramaticale la TV, uitand penibilismul cu “ei este”)si baronetul local si nea Prigoana, care aseara a mai infipt una din putul gandirii:”Salvarea lui Putin in criza cu Europa va veni de la Cotroceni, de la Traian Basescu”.De aici si pana la “mult iubite si stimate” nu mai e decat un pas, pe care ii urez domnului Plici Man sa il faca cu “succesuri”.
    Salutare taica si noroc

  5. SRECNA NOVA GODINA !!!
    La 3 ani de la tragedia de la Mina Anina, ne-aducem aminte de cuvinte precum :
    “Ca sa exploatezi in conditii de siguranta, trebuie sa faci investitii. Acest principiu este pe ultimul loc pentru autoritatile romane. Pe ele nu le arde decit atunci cind se intimpla un accident sau o criza a gazului de genul celei dintre Rusia si Ucraina, cind isi dau seama ca si carbunele, si huila sint importante”, spune Ion Popescu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale “Meridian”.
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/14/va-mai-amintiti-de-tragedia-de-la-anina-domnule-basescu/
    respecte , Domnule Ciutacu,
    Sibilla

  6. Se reintorc apele la matca….! La ce v-ati fi asteptat la altceva,domnilor!? Amintiti-va cum au “ras” liberalii concurenta cand au ajuns la guvernare…Si apoi cand au ramas singuri la guvernare..! Pe fata ! Fara nici o retinere ! Cu un tupeu cateodata chiar demn de invidiat..! Ei,da’ nimic nu e vesnic ! S-a-ntors roata..!La loc comanda! chiar daca putin altfel,dar cu acelasi tupeu ! si mai ales,cu aceeasi FOAME !!! Sau mai mare ?!?

  7. Dialogul Putin-Basescu a decurs asa:
    Putin: Iti place de face Ucraina?
    Basescu: Nu, si eu sunt de parere ca s-a comportat neelegant!
    Putin: Atunci sa nu-i mai iei apararea! Acum consuma gaz “venit” din Ucraina! Sa-ti fie invatatura de minte!

  8. @adjani : scumpete, liberalii n-au “venit la guvernare ” singuri. Tot impreuna cu jumatate din golanii astia de azi au venit. Cu jumatatea portocalie. Asa ca lasa morala…FOAMEA e cuvantul de ordine pentru TOATE partidele in tara asta de 2 lei.

  9. Probabil ca s-au terminat specialistii din domeniul energetic si a mai ramas Mantog fara de care Videanu Bordura nu poate sa lucreze. Apropos domn’ Videanu daca faceti si la Economie cum ati facut la primaria Bucurestiului cereti-va afara!

  10. Pe langa toate astea eu cred ca este si foarte, foarte multa incompetenta si lipsa unui elementar “common sense”.
    Toate astea asezonate si cu problemele societatii lipsite de idealuri, de valori. Cocktail exploziv pentru viitorul nostru.

  11. DEGEABA LAUDA DE SINE: CA VEZI DOAMNE ATI PREVAZUT DEMISIA … DE CE NU APROFUNDATI CEEA CE SE INTAMPLA ?

    Pentru ca:
    GEOANA SI ILIE SARBU, PONTA SI NICA SUNT CA SI oprea – COCOSISTII PDELEILOR!
    De ce nu-l da Geoana afara din PSD si din functia de ministru pe Ilie Sarbu ? Acest Ilie Sarbu nu s-a remarcat prin NIMIC! Ba ..nu.. sa fiu corecta s-a remarcat prin famiglia adusa si dusa pe culmi: fonfaita de fiica-sa dupa ce l-a divortat pe catelusul PONTA, ajunse sa reprezinte Romania la UE iar la relatia cu Parlamentul tocmai bun sa fie ginerica. Dar de ce nu se intampla acest fapt ? Pentru ca insusi GEOANA MIRCIULICA – indemnat de nevasta evreica – l-a sustinut sa lucreze chiar si el alaturi de Sarbu la tandemul Basescu-PSD! Cat priveste 322 era o farsa! Ca toate altele. Vezi cum se actioneaza … exemplul Hayssam si rapitii! Pentru ca numai asa banuiala sa nu existe. Pentru ca atunci daca chiar ar fi vrut si s-ar fi implicat , referendumul ar fi avut castig de cauza. Dar asa….absenta de la vot!
    Asa cum cred ca ceea ce s-a intamplat cu Oprea este tot de suprafata (in ceea ce -l priveste pe Geoana). Pentru ca sa nu uitam: Geoana l-a pus pe neica nimeni Sarbu la presedintia Senatului – acum ceva vreme – si tot el l-a pus pe NICA vice.. pe langa Boc. Ori si despre NICA se cunoaste cum sta cu PD-ul. Iar ceea ce ni se “scuipa” in fata cu cele trei voturi… ale lui Gabita de Udrea … este o minciuna. Cine a numarat, de fapt, voturile ??? Bine nici cu omul lui Vanghelie nu mi-e rusine! Dar de ce nu se impune Taracila ? Pentru ca este pesedist adevarat! Si de asta Geoana&pedeli nu are voie si nevoie!Dar ceea ce este mizerabil de-a dreptul in toata aceasta mascarada, este cum mai incearca unii – vezi unul Banicioiu – sa aduca acuze PNL-ului privind alianta pentru guvernare. Cand ei – mizeerabilii – de doi ani se intelesesera cu Basescu. Care Basescu are ceva servicii – zice-se secrete – ce-l alimenteaza cu date despre… si uite asa de doi ani lucrau ei de zor la aliante. Mizerabili! Mai bine s-ar despartii – sa plece Geoana si NICA si PONTA si ILIE Sarbu la partidul basescien si sa lase tara asta sa poate respira printr-o opozitie adevarata, Asa … Oricum cu PNL-ul (oameni de bun simt si cu educatie cu exceptia chitaristului Orban) nu s-ar fi intamplat asa ceva. Dar Geoana asta a vrut. Si se da mare COCOS acum, cand el este in mare tandem cu Cocosul si cocosii udrei de parcari! RUSINE

  12. Coalitia celor 3+1 trandafiri se vrea ceva frumos la vedere,dar tare se mai inteapa intre ei.Numarand florile,rezulta un buchet bun de dus la mort,urmeaza sa aflam unde-i mortul.

  13. Eu sunt de parere ca aceasta criza a gazelor, nu face altceva decat sa le ofere noi sanse celor care stiu sa profite de ele, de a creea noi si noi comisii,sedinte, de a inventa posturi pentru asa zisi experti in ale crizelor!

  14. In marea lui gratie dublata de o inteligenta pe masura, dl. Videanu, ministru in Guvernul Basescu a numit ca si consilier personal pe Ionel Mantog, seful PD Gorj. Am intrebat un amic de-al meu, timisorean prin adoptie de vreo trei ani, de loc insa din Targu Jiu daca stie cine este individul.

    Reactia lui m-a lasat fara replica! “Ala?!?! Pai in Gorj exista o noua unitate de masura a mitei in administratia publica. Un “mantog” este echivalentul a 2000 de euro.”

    Va dati seama cine il consiliaza pe ditamai ministrul Economiei? O unitate de masura! Parerea mea sincera este ca Adriean Videanu este cel mai prost ministru din toate guvernarile post-decembriste.

    Sa numesti consilier personal un etalon al coruptiei este mare lucru. Se pare ca acest nou prostanac dovedit are nevoie de consiliere profesionista atunci cand este vorba de furt.

  15. La cat de nesimtit e Videanu ce va asteptati sa il mai afecteze?….Poate perspectiva macabra de a sta la plaja,cu mainile impreunate pe abdomen,la doi metri sub o placa de marmura.Cati ca el, incurabili in fata celor mai elementare reguli ale bunului simt, nu se afla la adapostul soriciului gros?.

  16. UNDE ESTE IN LUMEA ASTA UN MAI CORUPT DECAT MEMBRII PD-L??? IN CE TARA E ALES UN PRESEDINTE CARE IN TINERETE A INCENDIAT 37 DE NAVE??? IN CE TARA MAI E UN FOST PRIMAR MINCINOS SI CORUPT PANA LA SANGE NUMIT CA MINISTRU??? IN CE TARA MAI ESTE UN FOST MINISTRU AL INDUSTRIILOR CARE E SPECIALIST IN FIRMELE DE INTERMEDIERE IN DEFAVOAREA STATULUI AL CARUI INISTRU E SI LA ORA ACTUALA E A DOUA OARA INVESTIT CA MINISTRU AL TRANSPORTURILOR??? PANA EXISTA PD-L SI PANA VOR FII IMBECILI CARE LE SI VOTEAZA, EI PANA ATUNCI NU V-A EXISTA LINISTE SI PACE IN TARISOARA ASTA…….

  17. …noroc de clipuletzul de dedesubt,citind textul nu-mi gaseam emiteralul.Doamne,ce tara!
    Cica,ala,nu vrea sa fie decit semi-jupin.

  18. o veste: nu “merge” blogul lui ala de traieste in romanica si cica asta-i ocupa mai tot timpul.

  19. draga victore am o rugaminte ce se intimpla cu blogul lui badea de trei zile nu mai pot accesa si intreaba-l pe mircea ce se petrece. multumesc anticipat

  20. Despre Florin Piersic…
    Ma uitam zilele trecute la ce s-a ajuns in tara asta…mare dreptate are Maestrul Radu Beligan…cred ca ma voi retrage in tara mea…aici nu mai este de stat!! Nu i-ar fi rusine la magarul ala, boul ala (vorba lui Marius Tuca)! De cine si-a gasit sa se ia? De Florin Piersic!! De PIERSIC? Pai tantalaul ala de ziarist nu merita nici ciorapii folositi ai lui Piersic sa-i miroase!!De PIERSIC? Vintilescule, tu stii ce-i ala teatru? Tu stii cine-i Piersic? O legenda VIE care ne-a facut sa fim mandri ca-i roman de-al nostru!! Vintilescule, bou ce esti, tu de EL ti-ai gasit sa te iei? Eu una il iubesc mai mult comparativ cu doua zile-n urma! Ia arata-ti fata boule, sa vedem si noi cine-i trancalaul care si-a permis sa se ia de Florin al nostru!! Daca esti tare hai sa organizam doua mitinguri unul pentru sustinerea lui Piersic si altul pentru sustinerea ta!! Sa vedem cine, cati, unde merg!! Umilire ar scrie pe fata ta Vintilescule!!Boule care esti!! Florin Piersic Junior sa nu te lasi, da-l in judecata pe nemernic si adu-l in situatia sa mearga in genunchi de la redactie pana la teatru si sa-i ceara iertare tatalui tau in direct la televizor!!Rusine!! Intai sa se curete tara asta de imputitii care au colaborat cu securitatea si care mai colaboreaza inca, sa se curete tara de toti hamesitii de guvernanti care au furat si fura pe fata!! Piersic? Rusine!! Oameni ca Piersic, Nadia Comaneci, Nastase sunt oameni cu care ne mandrim ca suntem romani!! DOAR cu ei ne mandrim, ei reprezinta ceva in tara asta !!Draga Florin Piersic “Nu mor caii cand vor cainii!!”!! Nu fii suparat!! Esti mult prea sus ca sa te afecteze asa ceva!! Multtttt prea sus!! Cu drag….

  21. Când este vorba de vreo potlogărie făcută de PSD nu ştiu sigur cine-i vinovatul, ăia mai mereu acţionează de capul lor, peste capul celorlalţi capi. Mă simt cam frustrat atunci, pe cine fras să înjur?
    Dar dacă potlogăria e la pedelei, nu-i mai bănuiesc (de mult!) de liberă alegere (la un asemenea nivel, că ăia mititei…). Nu-s ei capabili de o mişcare în front, mai ales dacă mişcarea îi poate arunca în aer. Şi-au primit funcţiile, ce-ar mai vrea? Uitaţi-vă la ei, toţi unul şi unul (n-am spus, toţi o slugă şi o slugă, da?!)
    Călăresc câte un fotoliu de ministru, dar (exceptând Una!) sunt călăreţi fără capete. Au unul singur, care-i dirijează cu mână forte (via Victoria etaj 2) şi nici nu le merge rău (deocamdată!).
    Doar n-oţi crede că Videanu şi-a ales secretarii şi directorii de capul lui? Ar însemna că trebuie aşteptăm o altă decapitare de ministru, da? Ceea ce nu se va întâmpla. Dar dacă se va întâmpla, atunci asta e! Voi fi nevoit să-i cer scuze Bănuitului că l-am bănuit şi când colo, el curat ca lacrima.

  22. @ Victor

    Aparent, pe langa subiect (dar am postat ceva zilele trecute pe tema asta), vreau sa-ti propun consacrarea unei noi sintagme!

    Hai sa nu ne mai referim la grupul de la cluj, ca este o legenda cu functie mediatica. Hai sa-i zicem pe nume: CUPLUL DE LA CLUJ.

  23. De ce va intereseaza ce se intampla in bucataria lor ??? Rufele se spala in familie , deci […] familia lor ! … Credeti ca pe ei ii intereseaza de noi ??!noi suntem simplii spectatori la un teatru unde daca se supara papusarii ne tin in ploaie , in frig , fara mancare si la final ne cer si banii pe bilete cu dobanda aferenta timpului petrecut cu ei , plus de asta daca trebuie trebuie :APLAUZE FRENETICE ,sala se ridica in picioare si “TRAIASCA SI INFLOREASCA … IN FRUNTE CU … REALES LA AL …. ROMANIA ….” ???? nu m-am tampit … dar sper macar sa ma trezesc in alta tara ….

  24. Nu ne mai mira nimic. Au ridicat hotia la rang de virtute. Eu ma tratez cu andreeauniversitate…;)

  25. Deci pe principiul: de ce să nu avem şi noi coruptibilii noştri, se naşte sloganu’: “Ai noştri se întoarce”
    Un off-topic mai mare ca furnalu’ de la Rogojelu şi Turceni puse unu’ peste altu’ pe verticală: D-le Ciutacu, de ce vreţi Dvs. să le fiţi ăstora consilier, de ce le daţi sfaturi gratis? Păi ei e aşa de înţelepţi, că nimica nu înţelege!!!

  26. Pentru Mos Pasare de Apa
    1. Mosnege,nu confunda,te rog ! Tara asta nu-i de 2 lei, NOI SUNTEM !! Din contra, poate-i chiar prea frumoasa si bogata pentru asemenea dobitoci ce o populeaza ! Uita-te-njurul tau !
    2. Nu ma refeream la jumatatea portocalie a acestei abominabile coabitare in defavoarea ta sau a mea – cunoastem ce pot conationalii -ci la aialaltii, care au stat patru ani pe craca si le chioraie buzunarele,aoleu… si care sub voinica conducere a semi-oligofrenului din varful celor trei flori cu spini,ar face si ce face ce face cainele sub masa numai sa apuce bine o halca din buget ;deci nu fac morala ,ci nu-mi mai fac iluzii…! si ca mine,multi altii !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.