Sînt

Sînt mîndru.

Sînt mîndru că am făcut parte din echipa premierului Ponta. Sînt mîndru că am lucrat alături de unul din cei mai buni premieri ai României. Îi mulțumesc încă o dată și pe această cale.

Sînt mîndru de cei din echipa mea. Sînt mîndru de tot ceea ce am realizat împreună. Le mulțumesc încă o dată. Mergem înainte!

Sînt mîndru că România s-a așezat înapoi pe un drum al normalității, după atîția ani de zăticnire și de dispreț față de oameni. Sînt mîndru că aceste lucruri s-au întîmplat în bună măsură datorită acestei echipe, datorită acestui Guvern.

Sînt mîndru de cele ce am putut și eu face în tot acest timp. N-au fost multe. Dar nici puține.

Sînt trist.

Sînt trist că nu am putut face tot ce ne-am propus. Data viitoare. Într-o altă viață.

Sînt trist văzînd cît de ușor se duc după fentă oameni teoretic inteligenți. Dumnezeule! Cum pot oamenii deștepți să fie atît de proști? Încep să-i dau dreptate lui bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească. “Unde este multă minte este și multă prostie”. La vremea respectivă eram supărat pe aceste vorbe și le respingeam cu toată puterea superbiei mele de om telectual. Acum încep să le înțeleg. Acceptarea greșelii, primul pas spre înțelepciune.

Sînt trist văzînd că semeni de-ai noștri tratează drept suboameni alți semeni de-ai noștri, pentru simplul motiv că sînt bolnavi, săraci, de la țară, neputincioși, călcați în picioare de istorie. Se strînge inima în mine cînd mă uit la cît de multă scîrbă e în lumea asta față de semenii noștri.

Sînt trist cînd văd că țara noastră dă semne că poate fi ghidonată prea ușor de sfori prea transparente. Sînt trist că cel puțin unele sfori au capetele în altă parte.

Sînt trist că nu înțelegem lucrurile cu adevărat importante: Constituție, legi, resurse, valori. Libertate. Egalitate. Dreptate. Suveranitate. Dar mai ales respect.

Sînt trist că au murit oameni nevinovați. Sînt trist că moartea unor oameni nevinovați a fost folosită de maniera cea mai jegoasă, în scopurile cele mai politicianiste. Dumnezeu să-i odihnească! Cu o moarte cu toții sîntem datori. Dar nu așa. Nu așa… 🙁

Sînt speriat.

Sînt speriat cînd văd ce ușor se destabilizează o țară. Sînt speriat cînd văd de cît de puțini oameni ai nevoie pentru a șterge cu democrația pe jos.

Sînt speriat cît de transparente sînt mecanismele de călcat democrația pe cap. Sînt speriat de aroganța din spatele acestor mișcări fără perdea. Pe vremuri păpușarii parcă se chinuiau să dea o oarecare urmă de aparență, să stea un pic ascunși, să facă un pic de maskirovka. Acum a pierit orice jenă. Ambasadorii ies pe față să facă declarații. Soluțiile “natural spontane” sînt anunțate cu săptămîni în avans la televiziunile din dotare. De ce? Pentru că pot, mă. Pentru că pot.

Sînt supărat.

Sînt supărat pe toate neputințele mele din acești ani. Proiectele care nu s-au întîmplat, oamenii pe care nu am putut să-i ajut, deși mi-au cerut-o.

Sînt supărat pe tărăgănelile mele, pe îndoielile mele. Evident, sînt supărat pe intensitățile mele inutile din acești ani, care mi-au îngreunat activitatea.

Sînt supărat pe cei care sînt păcăliți prea ușor. Tineri frumoși și sălbateci care sînt prostiți cu atîta lejeritate. Păcat. Și eu am fost tînăr. Acum îmi dau seama că și eu am fost prostit. Și mă apucă așa o supărare… Nu învățăm nimic. Nimic nu învățăm. Cei care nu cunosc istoria sînt sortiți să o repete. Cei care cunosc istoria sînt sortiți să stea să privească neputincioși cum cei care nu cunosc istoria o repetă.

Sînt bucuros.

Sînt bucuros că e toamnă afară. E o toamnă superbă afară.

Sînt bucuros de cîți oameni au fost alături de noi în toată această perioadă. Și la bine. Și mai ales la greu. Tuturor le mulțumesc. Sper să pot să întorc gestul frumos.

Sînt bucuros că am cunoscut multă lume frumoasă la creier. Cu mulți dintre ei am și colaborat. Cu alții am schimbat doar cîteva vorbe. Tuturor le mulțumesc. Sper să-și dea seama că lumea nu se termină acum, azi, mîine. Sper că nu se vor lăsa copleșiți de dezamăgire. Mergem înainte!

Sînt bucuros că România a avut parte în tot acest timp de o guvernare responsabilă, care a pus încet înapoi țara pe șinele normalității. Sînt bucuros că trăiesc într-o țară mai prosperă decît acum ceva timp.

Sînt bucuros că am putut învăța atît de multe în acești ani. Și de bine. Și de rău. Tot ce nu te omoară te întărește. Îmi vor fi de folos.

Sînt recunoscător.

Sînt recunoscător tuturor. Și celor de bine, și celor de rău. Recunoștința și iertarea, al doilea pas spre înțelepciune.

Sînt furios.

Sînt furios cînd mă gîndesc că tot ce s-a întîmplat pînă acum bun în această țară poate să fie stricat dintr-o mișcare de condei, dintr-o uitătură, dintr-o semnătură. Sînt furios cînd mă gîndesc că în cîteva luni tot ce s-a clădit se poate duce de rîpă.

Sînt furios pe toți ceilalți care au pus umărul cu bună știință și cu rea voință la această slăbire a democrației. Pe cei care au fost doar biete păpuși nu sînt furios. Sînt doar trist. Niște bieți inocenți, care cred ce li se spune că trebuie să creadă. Pe cei însă care au dat la pedale, da, sînt furios. Nu din motive personale. Ci pentru că pun niște lucruri foarte importante în primejdie prin ceea ce au făcut: țara, independența, resursele, principiile. Mai ales pun în primejdie încrederea românilor în democrație.

Sînt curios.

Sînt curios cum vor păcăli lumea în continuare.

Dar, dincolo de toate,

Sînt român.

Restul sînt vorbe, pufoșilor.

Comentarii

comentarii