Aproape în fiecare zi, cineva îşi aminteşte că altcineva (al cărui nume, de regulă, nu-l pronunţă) i-a cerut şpagă pentru faimosul Sorin Blejnar. Se pronunţă nişte sume de te lasă picioarele doar când îţi închipui cum arată banii ăia puşi unul peste altul. După diverşi angajaţi ai Vămii şi un angajat al Fiscului, loviţi de amintiri după gratiile generatoare de claustrofobie, azi a venit rândul lui Robert Negoiţă. Care a avut o subită revelaţie că, într-o campanie electorală (încă nu se ştie care, da’ o să aflăm după ce se consultă deputatul cu avocaţii), un individ de la ANAF – al cărui nume, evident, nu-l pronunţă – i-a cerut, sub spectrul şantajului că-l caută Fiscul în hârtii, juma’ de milion şpagă. Cică n-a dat ciubuc, n-are probe, i-a pus ANAF sechestru pe proprietăţi, dar nici n-a făcut denunţ penal.
M-am săturat de telenovela asta ieftină cu Blejnar ca de mere acre! Nu-i nici el vreo icoană pe cruce, dar am pretenţia că nu suntem chiar toţi proşti în ţara asta, să punem botul la vrăjeala de televizor cu regi şi regine, arestări în masă şi eliberări pe sub masă. Se face contrabandă ca la balamuc şi ăştia umflă grăniceri care dijmuiesc babele chioare transportatoare (pe bază de semicursieră) de ţigări cu paporniţa. Se face evaziune cu produse petroliere de-ţi stă ceasul şi ăştia umflă un piţiponc de Bamboo că n-avea turcul timbre fiscale pe borcanele cu pastă de roşii. Se dă şpagă ca la concurs şi luptătorii anticorupţie confiscă bani de-un concediu la superofertă pe litoralul grecesc. N-am văzut o cisternă oprită, n-am auzit de-un container blocat, nu ştiu de nici un TIR tras pe dreapta.
Lumea trebuie hrănită cu iluzia că se caută asiduu marele păpuşar. Şi, când punctul critic va fi atins, poporului suveran i se va oferi, pe o tavă de argint, printre struguri din Turcia şi portocale din Iordania, capul lui Blejnar. Iar în timpul momentul poetic vibrant, transmis în direct la televiziunile de ştiri, alte cisterne, containere şi autocamioane burduşite vor lua drumul libertăţii de taxe şi impozite…
Stie cineva daca posturile ramase vacante dupa arestari, s-au ocupat? Sau in Vami se lucreaza cu personal redus? Eu am auzit ca la Vama Moravita,era pregatit urmatorul val de vamesi, cu mult timp inainte sa inceapa arestarile. Stateau cu “bagajul facut” si asteptau sa se elibereze posturile. Asta este inca o dovada a faptului ca arestarile sunt doar praf in ochi ( si din pacate acest spectacol prinde la prostime ). Au sacrificat cativa oameni marunti care luau spaga un borcan de gem sau 20 de euro si i-au inlocuit cu altii. Sistemul, la baza, va ramane acelasi.
SALL , cum dracu il chiama pe ala de zice ca Boc e erou ???? Da nu conteaza eu stiu de la scoala ca toti eroii neamului romanesc sunt morti , poate trece si Boc in randul lor !!!!!!!
d-le ciutacu,sunt asa de suparat ca daca l-as avea linga mine pe presedinte sau premier,nu le zic pe nume ca-mi provoaca greata,le-as pune la git funia pe care a pus-o hortystul acela la gitul lui a.iancu.va rog sa prezentati la emisiunea dvs aceasta parere si sa transmiteti d-lui c.diaconescu ca in astfel de situatii el tot pierde si nu va fi niciodata presedintele romaniei pt ca sa dat cu dusmanii tarii si a poporului roman.va rog sa faceti in numele romanilor din ardeal sesizare la procurorul general[daca n-o fi si asta iredentist]si sa fie judecat si condamnat acel porc de ungur impreuna cu dusmanul tarii l.tokes.sa stiti ca urmaresc emisiunea dvs,faceti ce va cer pt tara,ca nemernicul de boc ar preda tara cu proces verbal la orban numai sa se mentina premier,vai ce om de nimic,la fel ca seful lui.VOI CARE SUNTETI ROMANI IN CADRUL PDL,VOI CHIAR ATI ORBIT DE TOT?basescu nu e roman,dar boc ce este?