“Boierule, Mihai m-ai cunoscut, Mihai rămâne, indiferent cât o dura. Te rog eu, nu-ți schimba atitudinea, nici eu n-o voi face. Și mi-ar plăcea să mă ajuți, să-mi dai peste gură dacă bat câmpii și peste mână dacă o iau razna”. Citatul ăsta, aproximativ exact, e din actualul premier al Guvernului României, care m-a sunat, în dimineața de după nominalizare, să-mi mulțumească pentru felicitări. Nu dau, de regulă, din casă, e un lucru cunoscut, dar, dată fiind rugămintea lui, de data asta, îmi permit s-o fac. Și să acționez conform rugăminții lui…
Omule, ne știm de prea mulți ani ca s-o dau după cireș. Așa că, după cum le-am tăiat tema de propagandă celor care te scoteau bețiv doar fiindcă ai fața aia de sharpei, ți-o spun franc și acum: nu faceți deloc bine! Ați trecut prin Parlament, tu și noua/vechea echipă, cu un program de guvernare ajustat prin părțile esențiale. Care cuprinde, după umila mea părere de plătitor de impozite și taxe la zi, și măsuri bune, și măsuri proaste. Dar și de astea vă țineți selectiv sau mai deloc. Spre exemplu, impozitarea cifrei de afaceri, dar nu ghiolbănește, cu tot cu investiții, suna bine. Însă v-ați scăpat pe voi la primele vizite ale ambasadorilor și la presiunile multinaționalelor. Așa că ați renunțat subit, la fel de fulgerător cum ați anunțat-o. În schimb, văd că vă țineți ca orbu’ de ciomag de taxa de solidaritate. Și asta, deși habar n-am care e plafonul de la care vreți să introduceți foncirea suplimentară, mă deranjează rău de tot. Pentru că, prin cuantumul și natura câștigurilor mele, toate albe, la vedere, impozitate și taxate ca atare, sunt al dracului de solidar. Nu beneficiez de două paturi de spital odată și nici de pârtie preferențială spre ghișeele statului doar fiindcă plătesc mai mult (și totdeauna la timp) în comparație cu mulți dintre contribuabili. Și nici nu pretind. Dar nici n-am chef să mă las jecmănit doar fiindcă voi n-aveți suficient de mulți bani în buget pentru a vă respecta generoasele promisiuni electorale. Ați mărit salarii și pensii vrac. E OK, sunteți de stânga, vă țineți de cuvânt, dar – cu toată dragostea – nu pe banii mei și ai altora care câștigă peste medie, dar care nu fac averi. Cunosc teoria potrivit căreia prin măririle de pensii/salarii bugetare va reporni economia. V-a ieșit doar jumătate, stimulați consumul, ceea ce nu-i rău, dar există viață și în afara magazinelor/site-urilor care vând cuptoare cu microunde și țoale. Ca să se urnească toată prăvălia pe care pretindeți că o guvernați, ar trebui să taxați corect exportatorii de capital (dar n-aveți sânge, nu sunteți nici primii, nici ultimii) și să dați drumul investițiilor cu bani de la buget (cu sau fără faimosul stadion din Alexandria printre ele, de preferat cu, mai ales dacă vreți să și ridicați o zonă evitată deliberat până acum la finanțare) și de la UE (câți sunteți capabili să atrageți). Eu sunt un timp empatic, mă știi, ajut punctual cât și pe unde pot și consider că merită, dar nu mă obliga să fiu eu solidar pe ce nu sunteți voi în stare să acoperiți. Mi se strepezesc dinții dându-i dreptate Ficusului când vă trimite acasă să vă lămuriți ce aveți de gând să faceți, dar n-am de ales. El are dreptate și voi parcă vă străduiți să-l faceți, din nou, președinte. Și nu pot decât să sper că acțiunea voastră e involuntară, nu rodul vreunul blat politic….
Cu drag,
Victor
programul de guvernare este un eșec.
văd că în România solidaritatea se transformă într-o taxă impunitivă ( cred că PSD ar trebui să-și asume eventual un impozit progresiv).
solidaritatea este o calitate, nu suntem vaccinați cu această calitate.
La ce taxe noi at mai trebui sa ne asteptam ? Periodic se discuta despre taxe dar nimic concret. Este in fel de test ?
la cat de rapid isi anuleaza PSD propriul program de guvernare, cred ca la nici una
Cred ca a fost cel mai surprinzator program de guvernare de pana acum, ti-e si teama sa te mai uiti ce a mai facut sau ce decizii a mai luat.
Gata si cu taxele discutate luna aceasta
Desi treaba cu “programul de guvernare” ar trebui sa fie o Biblie a celor ce ajung la putere, niciodata n-am stat “cu markaru'” pe programele respective, sa-i urmaresc. Si am constatat ca n-am pierdut prea mult : a inventat Boc forferataru’ intr-o saptamana, si a urcat cota de TVA in doua zile; la ce dracu’ sa-i analizez programul de guvernare !? Pierdere de timp ! Jules Verne e mai realist decat astia de ne guverneaza, cu programe facute “din pix”…Haida-de, nu cred nici ei in programele respective ! La cat am auzit despre programul de guvernare de cand s-au instalat actualii, sigur mi-ajunge si pentru urmatorul deceniu : tot Jules Verne ramane !
Nici de la actualul premier n-am asteptari sa vina, ca Sfantul Duh, cu un program gen “to do” : las-asa, ne adaptam din mers – ei scot taxe, ne adaptam; maresc salarii la bugetari, ne adaptam. Maresc taxe si impozite, ne adaptam si-acolo.. Gen “p-un picior de plai / p-o gura de rai”…
A scos PSD-u’ taxa pe “cazane” aduse d-afara ( personal, mi-am luat masina noua, cad a fost cazul, fiindca mi-am permis-o, in leasing, pentru siguranta personala; vorba lu’ Badea, e nasol cand te depaseste roata, cu tot cu janta !); au dat si la bugetari (dau toti navala pe posturi la buget, zici c-o sa devenim o tara de bugetari in curand, si-o sa ne fie bine), si la studenti (la vremea mea, “nasu’ feroviar” era solutia, si spre mare, si spre munte; ba chiar si spre acasa, ca nu aveam toti masini). Singurii de la care au multumiri pentru ce-au dat pare sa fie pensionarii (cei care, in fond, au platit o viata pentru ce primesc)..
Vad ca premierul e cam iritat (cica tine de caracter, c-asa e el); Totusi, cand vad p-un stirist ca spune cum ca se scoate TVA la profit, si se pune la cifra de afaceri (cine are habar, intelege la ce ma refer), si eu simt nevoia sa-i dau un cap in gura – bate campii, da’ n-o face la el in baie, e pe “sticla”, si vede lumea, zice ca “s-a spus la TV”. D-aia, atunci cand aia cu care vorbesti fie sunt prosti (cazul stiristului), fie sunt ticalosi (d-aia cu “intrebari la plic”, spune omu’ ca ramane, si ei intreaba repetitiv, ca e in fisa postului), nu vad om normal la cap care sa raspunda diplomatic. Bassescu le-a dat-o, la vremea lui, mult mai din topor, si n-a mai sarit “publicu'”, l-a vazut chiar “cool”…pai ?!
Intr-o buna zi, si la guvernul asta ne vom uita ca la multe altele, anterioare, prin lupa istoriei. In timpul asta, insa, avem treaba, muncim, platim impozite. N-avem autostrazi, dar plecam in vacante, facem consum (e plin litoralul, ne asteapta bulgarii, grecii, croatii). E rau, dar poate ca e mai bine…
De naspa : “Draga Mihai” a venit in sedinta de guvern cu impozitarea suplimentara a part-time-ului; are si dreptate, in unele cazuri, dar sunt si cazuri in care “a dat cu mucii-n fasole”…Vedem, dupa forfetaru’ Bocului, ‘om trai-o si p-asta…Ar fi deziluzie, totusi, ca dupa “micutu’ Boc” sa vina “marele Mihai”…Nu c-ar fi prima !
(PS : Spune un antevorbitor de “taxe noi”; pai au scos aia cu “farasele” d-afara, au micsorat impozitul micro (ala care pute unora, desi n-au inteles nici ce, nici cat, nici cum… stiristi hartagi, de !), au dus TVA-ul unde era acum multi ani (si, pentru cei care inteleg, TVA-ul ala e cam de la noi, astia, consumatorii finali). Deocamdata au redus, d-or creste, se pune c-or echilibra ce-au redus. Dam si d-alea cu “solidaritate”, dar mi-e cam “de porc” sa dau pentru ajutoare sociale : am de cosit, de cules prune, de spalat masina. Ala cu ajutor social, cu siguranta, n-o sa vina, ca-i dau eu “taxa de solicaritate” indirect, prin bugetul de stat. Si n-o sa vina nici daca-l platesc, ca vine postasu’, n-are nevoie ! Inteleg cu protectie sociala, cand e in teorie, dar vad practica, si nu-mi place : sa-i protejez pe zdrahoni, la modul social, nu e chiar “politica sociala”. O fi mita electorala (desi, nu e nevoie, ca uita zdrahonu’ pana la urmatoarele alegeri) !? O fi doctrina !? Cred ca e doar prostie… Dar eu sunt doar cu un vot, cand e cazul, insignifiant !
Nu stiu de ce, dar sunt singurul care a inceput sa rada la poza din articol? :)))
Ca sa vezi si sa nu crezi, cu tot respectul, prestatiile de la televizor de obicei nu ma conving. Acesta este insa un articol foarte bine scris si obiectiv. Felicitari!