4 thoughts on “Omagii postume, bunul meu. Mircea Albulescu, ultimul interviu”
Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu jumatatea lui, plecata mai devreme sa-i netezeasca drumul. Incet, incet, au plecat cu copilaria noastra, apoi cu tineretea, asa ca, in curannd, tot ce ne-a imbogatit viata se muta dincolo. Nu poti sa nu te intristezi, dar, ma bucur pentru el. Oameni din astia, din pacate, nu se mai fac (ca sa citez un clasic, inca, in viata). In adolescenta am surprins o discutie dintre bunicii mei (cred ca ultimii adevarati din lumea asta tot mai solubila), oameni care trecusera peste juma’ de veac impreuna prin toate: bucurii, nationalizari, puscarii politice ei si copiii lor…de-astea. Bunica ii cerea bunicului s-o lase pe ea sa plece prima, ca n-ar suporta sa vada durerea copiilor. Si bunicul a fost de acord. A plecat la patru ani dupa ea, dupa ce a terminat tot ce incepusera impreuna, de la ctitorii, donatii, plata in avans a pomenirii lor, pana la testamentul in favoarea nepotilor si ingrijirea animalutelor de casa. In tot acest timp a trait asteptand dezlegarea s-o ajunga din urma. Din pacate, nu exista modalitati de a pleca in liniste si uitare imediata, e cu dureri, indiferent cat de inaintat ai fi in ani. Ar fi bine sa poti disparea impreuna cu cel cu care ai impartit o viata, asa tinandu-te de mana si topindu-te in ploaie. Cei ce au trait ceva (mai multi) ani impreuna, cu dragoste si respect, impartasind aceleasi valori, stiu ce vreau sa spun…
P.S. Romulus Vulpescu cu Nichita Stanescu in Piata Amzei, Eugen Barbu, Fanus neagu si Vadim Tudor vis-a-vis de Gradinita, Florian Pitis in fata magazinului Victoria, Stefan Iordache in Piata Romana, Mircea Albulescu in zona Teatrului National si multi, prea multi altii – niste trecatori cu care te intersectai, destul de des, pe strazile orasului sera, niste umbre orbitoare dincolo, la adapostul Luceafarului. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si noi sa le pastram, cu decenta amintirea!
Respect GENERATIEI DE AUR
Respect MIRCEA ALBULESCU
Tot respectul pentru marele Mircea Albulescu, am avut ocazia sa il cunosc un mare caracter.
Un caracter cu adevarat deosebit si (ar trebui sa fie) un model pentru noile generatii.
Acest website foloseste cookies pentru ca experienta dumneavoastra cu acest site sa fie cat mai profesionala. Presupunem ca esti de acord cu folosirea cookies, dar poti refuza daca doresti.AcceptaRefuzaCiteste mai mult
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu jumatatea lui, plecata mai devreme sa-i netezeasca drumul. Incet, incet, au plecat cu copilaria noastra, apoi cu tineretea, asa ca, in curannd, tot ce ne-a imbogatit viata se muta dincolo. Nu poti sa nu te intristezi, dar, ma bucur pentru el. Oameni din astia, din pacate, nu se mai fac (ca sa citez un clasic, inca, in viata). In adolescenta am surprins o discutie dintre bunicii mei (cred ca ultimii adevarati din lumea asta tot mai solubila), oameni care trecusera peste juma’ de veac impreuna prin toate: bucurii, nationalizari, puscarii politice ei si copiii lor…de-astea. Bunica ii cerea bunicului s-o lase pe ea sa plece prima, ca n-ar suporta sa vada durerea copiilor. Si bunicul a fost de acord. A plecat la patru ani dupa ea, dupa ce a terminat tot ce incepusera impreuna, de la ctitorii, donatii, plata in avans a pomenirii lor, pana la testamentul in favoarea nepotilor si ingrijirea animalutelor de casa. In tot acest timp a trait asteptand dezlegarea s-o ajunga din urma. Din pacate, nu exista modalitati de a pleca in liniste si uitare imediata, e cu dureri, indiferent cat de inaintat ai fi in ani. Ar fi bine sa poti disparea impreuna cu cel cu care ai impartit o viata, asa tinandu-te de mana si topindu-te in ploaie. Cei ce au trait ceva (mai multi) ani impreuna, cu dragoste si respect, impartasind aceleasi valori, stiu ce vreau sa spun…
P.S. Romulus Vulpescu cu Nichita Stanescu in Piata Amzei, Eugen Barbu, Fanus neagu si Vadim Tudor vis-a-vis de Gradinita, Florian Pitis in fata magazinului Victoria, Stefan Iordache in Piata Romana, Mircea Albulescu in zona Teatrului National si multi, prea multi altii – niste trecatori cu care te intersectai, destul de des, pe strazile orasului sera, niste umbre orbitoare dincolo, la adapostul Luceafarului. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si noi sa le pastram, cu decenta amintirea!
Respect GENERATIEI DE AUR
Respect MIRCEA ALBULESCU
Tot respectul pentru marele Mircea Albulescu, am avut ocazia sa il cunosc un mare caracter.
Un caracter cu adevarat deosebit si (ar trebui sa fie) un model pentru noile generatii.