Au crezut că-l scot la pensie și-l trimit, cu un coif de ziar pe cap, să lanseze bărcuțe pe Lacul Floreasca. Au fost la un colț să le iasă. Dar au făcut greșeala fatală. L-au lăsat să-și revină din pumni. Să se odihnească. Să beneficieze de timpul necesar uitării și
Tag: fenechiu
Mâna lungă a coabitării mătură inamicii
Dincolo de imaginea externă, coabitarea politică are un preț intern mare. Care se plătește-n rate. Mâna lungă a Băsescului lovește-n timp, răbdător și eficient. Cei care-i stau în gât sau în drum sunt executați cu precizie micrometrică. Corneliu Dobrițoiu și-a luat adio de la MApN și, între două vizite la
De ce-i stă Fenechiu în gât lui Băsescu?
Born in the USA. Back to USSR
Băsescu a venit la Casa Poporului. Unde l-au aşteptat televiziunile, Ghişe (consecvent în a-i aminti că ar face bine să se care), Zgonea (îmbujorat ca o fată mare, dar mândru ca măgarul la trăsură) şi-o sală jumătate goală. Că Antonescu, după ce-a fost părtaş la semnarea marii coabitări Băsescu-Ponta, s-a
Watergate de Dâmboviţa. Securişti tonţi
Am văzut mizeria securistică din care a făcut labeunu toată ziua ediţii speciale. Am aflat că Relu Fenechiu apreciază emisiunile mele şi că le ia în calcul. Mă bucur, are gusturi şi nevoi. S-a calificat, de la ei, liberalii, doar Crin Antonescu în campania pentru referendum. Am aranjat direct interviul,