“Cultura” monologului politic nervos

vorbe-grele

În spaţiul public, toată lumea e încordată. Oamenii nu mai au răbdare să se asculte reciproc. Fiecare dintre ei are urechi numai pentru el însuşi. A devenit aproape imposibil să mai porţi un dialog. Toţi vor să-şi recite poezia şi restul să-i asculte. Şi-au descoperit vocaţia de patefon. Monologhează. Iau

Politică foarte proastă pe repede înainte

vorbe-grele

UPDATE: Demenţii ăştia chiar au ajuns să promită suta. Acu' juma' de an, părintele naţiunii juca invers. Băsescu a avut iar o intervenţie cu poporul. Dincolo de poveştile frumoase cu băncile austriece care nu-şi scot banii din România şi cu lupta lui cu multinaţionalele care-şi relochează business-urile prin Asia, vorbărie multă

Primăvara arabă din iarna românească

vorbe-grele

UPDATE 2: Discursurile liderilor opoziţiei au fost extrem de slabe. Unii n-au, pur şi simplu, verb şi charismă, alţii n-au cuvinte-cheie şi inspiraţie. Pe Mircea Diaconu nu am apucat să-l aud. Altfel, dincolo de luatul grav pe câmpii, cea mai tare chestie de limbaj, cu lipici la mase, a fost

Daţi-mi un cot când intrăm iar în criză

vorbe-grele

Recunosc, Băsescu-i mult prea versatil pentru mine. Ne bagă-n criză şi ne scoate cu o frecvenţă care excede atât capacitatea mea de repliere, cât şi extrem de vagile cunoştinţe de economie pe care le posed în mod sălbatic. Mi-e şi frică să mă aşez seara-n pat, că nu ştiu dacă,

Dragă Crine, felicitări! Am fost dobitoc

vorbe-grele

Voi folosi adresarea directă, din obișnuință, pentru ultima oară-n spațiul public. Încep prin a te felicita. Am și de ce. Ai obținut, la finele unei campanii în care te-ai bătut până-n ultima clipă, cel mai bun rezultat postrevoluționar al liberalilor. Voi continua. Știu că nu-ți va plăcea. Dar cred că merită

5 ani de succesuri şi măreţe împliniri

vorbe-grele

A asigurat o creştere economică fără precedent (în mandatul de premier al lui Tăriceanu), n-a făcut nici un compromis cu reprezentanţii sistemului ticăloşit (cu nesemnificativele excepţii Cocoş, Gabi Oprea şi mafia din Băneasa a lui Năstase), ne-a umplut de libertate a presei (găozarii, ţigăncile împuţite şi tonomatele nu se pun),