Retrage-i decoraţia banditului, cumetre!

vorbe-grele

Motto: "Eu discut cu ziaristul Emil Hurezeanu. Din respect pentru dumneavoastră" (Traian Băsescu) "Dosarul meu ar trebui adus cu camionul", a spus Băsescu, râzând, într-o conferinţă de presă în care a fost întrebat dacă are dosar de Securitate. Tot atunci, el a oferit o explicaţie a modului în care

Falimentul regimului politic portocaliu

vorbe-grele

Enuntul din titlu mi se pare ca defineste cel mai bine ceea ce se intampla acum. Doi lideri politici importanti - care intai preiau puterea impreuna, apoi se cearta, iar mai incolo, in prag de alegeri, incearca sa se impace prin intermediari - ajung sa se acuze reciproc, in direct,

Rahatul se mănâncă-n familia portocalie

vorbe-grele

Ce poate uni constiintele reformei politice oranj mai tare decat pupatul in cur? "Studentii Universitatii clujene sunt hotarâti sa-si intensifice eforturile pentru realizarea programului de dezvoltare a tarii", în conditiile în care "poporul român este angajat plenar în sfera de înfaptuire a hotarârilor Congresului al XIII-lea al partidului". Emil Boc, Viata Studenteasca

Contrabandă şi Securitate; sau invers

vorbe-grele

Fiindca amintirile ne chinuiesc, hai sa facem inca un (probabil inutil) recurs la memorie. Si sa condamnam in cor comunismul si regimul represiv pe care l-au lucrat, din bojdeucele cartierului Primaverii, Patapievici si Tismaneanu. Contrabanda si Securitate Asculta mai multe audio Vedete » Oare copiii nostri vor da candva la Bac si