Aţi arătat că nu sunteţi oi. Vă mulţumesc

vorbe-grele

Mulţumesc public tuturor care au simţit nevoia, ieri, în Piaţa Constituţiei, să fie alături de noi în încercarea de a demonstra că nu suntem în integralitate un popor de oi şi că nu se poate scrie cu toţi oamenii din ţara asta, în ţarcuri bine izolate, "Trăiască Băsescu". Şi, totodată,

Pohta vinovată geambaşilor de destine

vorbe-grele

Nu-mi ajungeau Narcisa şi cu Onisei, se găsi şi ultracompetenul Mugur, priceput venoie-mare şi la media, să-mi spună pe cine am VOIE (şi pe cine nu) să aduc la televizor. Ia zi, priceputule care eşti tu priceput, cam cine ar trebui să se pronunţe, cu voie de la stăpânire, asupra problemelor economice?

Cenzorilor, v-a fost lezat tiranul sacru!

vorbe-grele

Încă un promo zguduitor şi bine făcut al Antenei 3 va fi urmat, la cât cunosc lumea în care trăiesc, de o nouă interdicţie de la CNA. Fiindcă, pe de o parte, mesajul e evident, respectiv, pe de altă parte, personajul vizat nu suportă să-i pui oglinda-n faţă, să-şi

Azi kaghebişti, mâine terorişti. Luaţi-ne!

vorbe-grele

- Cotrocenii insinuează, prin vocea consilierului prezidenţial Fota, care anterior ne anunţase ameninţător să avem grijă la fapte, că CTP e kaghebist. Pare un răspuns la atacul Crucişătorului, dar e mai mult decât atât, mult mai mult. Fiindcă, oricâte divergenţe aş avea cu Cristi (şi am!), a scoate de la

Şeful vuvuzelelor şi cu vuvuzelul-şef

vorbe-grele

Pe şeful vuvuzelelor îl aştept, dacă mai are în chiloţi vreun sfert din perechea aia de portocale, până să evacueze muza lui personală Antena 2 din Romexpo, la mine-n studio. În ziua pe care-i las eu privilegiul să şi-o aleagă; ca şi tema, de altfel. În schimb, pe vuvuzelul-şef, care

Contribuabil net şi ferm la bugetul CNA

vorbe-grele

Dat fiind că e criză şi guvernul reduce bugetele instituţiilor publice, m-am hotărât să contribui, după modestele mele posibilităţi, la asigurarea stabilităţii financiare a instituţiilor statului. Nu-i nici o victorie, e doar un mic pas spre normalitate. UPDATE: De azi, în fiecare marţi, emisiunea "Vorbe grele" va începe la 20:45