Micii Dumnezei din cutia cu maimuţe

vorbe-grele

Sunt un om care, la ora asta, îşi câştigă pâinea exclusiv din relaţii cu publicul. Relaţia mea, a Tonomatului, cu el, Publicul, se desfăşoară, cu precădere, prin intermediul cutiei cu maimuţe numită televizor. Uneori, prin excepţie de la prevederile obişnuinţei, interacţionăm (plăcut) la băile mele de mulţime prin prăvăliile şi pieţele

Libertatea de opinie şi la candidatură

vorbe-grele

1. Ceea ce i se întâmplă lui Adrian Năstase e o (nouă) mizerie şi încă o încercare de umilire. În primul rând, procurorii (cei ai DNA sau de aiurea) sunt ultimii calificaţi academic şi profesional să judece opera ştiinţifică a oricui. N-am văzut atâta falsă rigoare când a fost pus

Cea mai fără titlu postare din palmares

vorbe-grele

N-am abandonat obiceiul chat-ului periodic cu oamenii de pe blog. Dar am aşteptat, după concediu, să fac anul de emisiune şi să mă limpezesc un pic la creierii capului. Anul s-a făcut, limpezirea mai are de aşteptat. Şi, la mişcările aparent browniene de pe pieţele media şi politică, slabe speranţe

Doi ani cu suspendare şi cinci încercare

vorbe-grele

Pe tot timpul desfăşurării acţiunii judiciare, m-am abţinut să fac orice referire la caz. Azi, când am aflat de la avocat sentinţa pronunţată de instanţă, o fac publică. Bogdan Stancea, cel care (din Piteşti) mi-a spart toate conturile (blog, facebook, yahoo, gmail) şi, după ce a fost ridicat cu mascaţii,

ciutacu.ro, special pentru iPhone si iPad

vorbe-grele

Apple a validat, recent, o aplicatie gratuita prin descarcarea careia acest blog devine prietenos la accesarea de pe iPhone si iPad. Pentru ca merit si, lasand gluma la o parte, fiindca un roman priceput, care lucreaza la o companie frantuzeasca, Jean Diaconu, a avut ideea, priceperea si rabdarea s-o construiasca.

Intersecţia principiilor cu interesul…

vorbe-grele

Europarlamentarul Cristian Preda se plânge, pe bună dreptate, că nişte descreieraţi i-au dat jos blogul şi au atentat la libertatea lui de exprimare. Deşi nu jucăm pe aceeaşi parte şi nu l-am auzit să ia acelaşi tip de atitudine când aceiaşi descreieraţi atentau periodic (cu prilejul alegerilor sau, după caz, referendumurilor,

Sunt un spammer trist. Propriul meu…

vorbe-grele

Veselul Mordechai are perfecta dreptate: sunt un element duşmănos şi reacţionar. Chiar si pentru propriu-mi blog, ceea ce e important in actualul context mondial de lupta antiterorista. Pana sa ma dibuiasca ei, vigilentii, ca-s pericol planetar, m-am ginit singur de nasparliu si m-am trimis la groapa de gunoi a istoriei