Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Ridicarea la cer a neamului prost

Ridicarea la cer a neamului prost

http://www.youtube.com/watch?v=QrQ7-taY31U

Nu mă număr printre cei care se revoltă că demnitarii umblă cu elicopterul. Nu suntem nici primii, nici ultimii de pe planeta asta prost făcută care plătesc, odată cu impozitele, călătoriile cu titlu de urgenţă ale aleşilor şi numiţilor. Doar că, la noi, din păcate, excepţiile se transformă-n reguli. Fie că ne place, fie că nu, Traian Băsescu este preşedintele României. Calitate (oficială) în care se bucură de o sumedenie de privilegii: casă, transport, vacanţe, toate gratuite, pază militarizată şi multe altele, pe care nu le mai enumăr din lipsă de chef. Când are treburi de stat, nu mi se pare nimic deplasat că zboară cu elicopterul. Şi Sarkozy, şi Obama, şi Putin, şi mulţi alţii o fac. Însă întoarcerea de la şpriţul de Revelion, pe care l-a petrecut (între alţii) alături de un parvenit ca Gabi Oprea, probabil fiindcă Moş Teacă ştie bine treaba cu mizanplasu şi cu turnatul de sus al şpriţului, zău dacă mi se pare vreo urgenţă statală. Şi dacă, prin absurd, l-ar fi chemat subit la Bucureşti treburile naţiunii, modul în care a procedat, luând elicopterul de pe marginea unei şosele de necirculat, relevă o atitudine de neam prost. Dacă ai olecuţă de şorici, nu te ridici la cer, a sfidare, pe banii lor, din mijlocul celor pe care-i îndemni public la austeritate şi solidaritate şi pe care-i anunţi că urmează un nou an de privaţiuni.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

116 thoughts on “Ridicarea la cer a neamului prost

  1. sa traiti bine! ia de la basescu…
    cum ?! nu traiti bine?!
    pai… cine l-a votat? :))
    deci, sa traiti bine sau macar sa muriti repede, sa nu-i mai incurcati pe baetii astia…

  2. O fi avind diaree de la cit a baut de Revelion, si daca mergea cu masina il prindea c.c.rea pe drum !

  3. Ai scris si despre asta!!! Si ce? Tot degeaba!!! Nu vezi ca prostii astia inghit orice de la aceasta conducere infecta? Poate sa faca Basescu orice, nu o sa vezi vreun protest sau revolta populara.
    Intr-o tara normala, oamenii de la fata locului ar fi aruncat cu conserve sau peturi in elicopterul prezidential sfidator… La noi s-au multumit sa spuna: “uite ce jmecher e Base, o taie cu elicopteru”

  4. La mulţi ani nene Victire!
    Se grăbea omu’, deh! Prea mult a stat despărţit de muza blondă, ca să mai piardă vremea pe drum. Ori maşinile din coloana prezidenţială n-aveau gume de iarnă. Parcă poţi să ştii?
    Da’ de s-ar “înalţa” odată definitiv.
    Banzai!

  5. Problema nu este atat ca s-a deplasat cu elicopterul dupa participarea la “simpozionul” de Revelion. Grava mi se pare sfidarea la adresa celor “multi si prosti” care, neavand elicopter la scara, a trebuit sa astepte ore in sir in trafic.

  6. De aproape un an ni se cere si ni se recomanda sa fim solidari …
    Videanu ne-o spune de pe Coasta de Azur , Udrea dupa ce ne arunca ciocolata din Q7 , EBA de la parlamentul european , Ioana din casa de un milion de dolari …etc…
    Nu este nimic nou !
    NOI suntem nesimtitii care am distrus tara . Noi suntem OBEZII care ii sufocam pe ei saracii …
    Placa asta cu solidaritatea a inceput sa se cam uzeze si sa ” mearga in gol ”…
    Ar trebui sa caute alte forme de exprimare pentru induiosarea natiunii !!!

    As dori sa iti urez tie si celor care viziteaza acest blog ,UN AN NOU EXCELENT !!!
    SANATATE SI BANI !!!…

  7. La mulţi ani 🙂

    Tocmai m-am contrat cu cineva pe Twitter pe tema asta, înainte să citesc la tine… Za-dar-nic, Victore! Nici n-ai cu cine vorbi… Avem preşedintele pe care-l merităm…

  8. La Multi Ani! Mie mi-a placut figura, dupa ce-l avea pe Badea la stomac in campanie, ca era mai iubit decat el, si s-a gandit el ca poate si el, acu s-a gandit ca e cazul sa avanseze, la Iisus.
    Nu ziceam ca s-au pocait cu totii? Dracu n-ati mai avut nicicare vreo petarda, sa-i faceti omului atmosfera?

    Acum lasand gluma la o parte, pai nu asta era motivul pentru care il votara 5 milioane de rrrrrromani? Ca e neam prost ca ei si da si el peste bot copiilor, cand zic nasoale?

    Si da, Sarkozy, Obama, Putin, tot neamuri proaste sunt si conduc si ei. Fara a idolatriza iarasi pe nemtalai, care le au si ei pe ale lor, dar astia tin minte vag ca se intrebau de ce nu soseste odata Frau Merkel cu elicopterul inapoi in Germania atunci cand norul de cenusa a blocat caile aeriene, ca doar are treaba?

  9. Buna ziua d-le Ciutacu,

    E neam prost,chiar foarte prost basescu.Daca voia sa plece ,putea sa o faca de la inceput cu elicopterul,si poate nu zicea nimeni nimic;dar sa plece cu masina,ca se blocase pe sosea, si sa sfideze oamenii care asteptau in trafic atata timp,e o magarie.Sper ca si-a primit multe injuraturi ,sa-i ajunga tot anul!I-am dat si eu cateva!

    Cu mult respect,
    IoanaP

  10. astora nu le mai ajung nici coloanele oficiale cu girofaruri, prin ce a facut a vrut doar sa umileasca din nou romanii, sa le arate cum ei trebuie sa se tarasca spre Bucuresti cu 5 km/h in timp ce el ZBOARA pentru ca POATE. Exact asa privesc ei poporul roman cum ii priveau boierii pe slujitori!
    Daca s-ar fi grabit sa ajunga la vreo intalnire cu un sef de stat nu ziceam nimic ca ar fi venit cu elicopterul dar de unde vizite oficiale? ca pe asta nici dracu nu-l viziteaza!

  11. Victore,
    1. Presedintele beneficiaza de privilegii pe durata mandatului. Aceste privilegii nu tin cont de faptul ca presedintele este cu treba oficiala sau personala. Important este cat de mult abuzeaza de aceste privilegii pentru treburi personale. Vacanta de iarna/vara nu mi se pare un abuz.
    2. Cred ca transportul cu elicopterul se impunea nu neaparat din cauza unei urgente si din motive de securitate.
    3. Obama a plecat in vacanta in Hawaii. Crezi ca s-a dus cu Air Force 1 sau cu placa de surf? La fel in cazul cand Bush mergea la Crawford, Texas, crezi ca mergea calare sau cu Air Force 1.
    4. Cred ca daca ziaristii vostri de investigatii ar depune putin mai mult efort ati avea subiecte la fel de interesante despre persoane care cred ca au un viitor politic dupa Basescu. Incercati sa vedeti cat si cum foloseste dna. Nuti (sau membri ai familiei sale) elicopterul ministerului. La fel puteti incerca si cu Paharnicul Oprea. Sunt convins ca mai sunt si altii. Din pacate, nici unul nu aduce audienta pe care o aduce Base! Si atunci voi va faceti audientele iar altii va scapa printre degete pentru ca nefacand audienta sunt sub radarul vostru.

  12. Mie mi-e teama de altceva: ca face basescul golaniile astea toate foarte constient si intentionat. Mici-mari, importante-mizere, nu conteaza. Base se duce la spritz cu elicopterul pe banii nostri? Grav, dar nu chiar de rascoala! Base deleaga pe boc sa primeasca onorul? Grav, dar nu chiar de rascoala! Azi a zis base ca guvernul ar trebui sa…maine aia face boc? Ne revoltam, vorbim intre noi, dar atat! Base le spune magistratilor ce sa faca si ce nu? Ne revoltam, vorbim intre noi, dar atat! etc, etc, etc… Si daca e perfect constient si are exact intentia de a obisnui poporul, treptat-treptat, cu ideea de ‘dictator’? Unde e limita? Daca am inghitit toate ce le-a zis si facut el pana acum…si vom mai inghiti si altele din ce in ce mai grave, unde e acea linie peste care nu vom mai rabda? El face golanii din ce in ce mai mari, dar le face atat de multe si in trepte, deja, atat de mici, incat niciuna, fata de cea precedenta, nu e determinanta pentru o revolta intr-adevar masiva.
    Sper sa avem norocul, ca natie, sa nu aiba timp pana la urmatoarele alegeri sa ne (le) spele creierele de tot!(Asta ar fi in stare sa propuna o schimbare a constitutiei care sa permita al 3-lea mandat, daca simte ca oamenii o inghit si pe asta!)
    PS: Nu ca as fi eu vreo vizionara, dar se prea poate sa nu-si termine mandatul din cauza de intoxicatie cu plumb…(constat, nu instig…)

  13. @bigradu: eforturile tale de a scuza orice exces de-al lui Basescu sunt, pentru tine, laudabile, dar pentru mine, patetice. textul se refera, daca ai fi avut rabdare sa-l citesti inainte de a te repezi sa-l cautionezi pe mitocan, la modul sfidator in care a facut miscarea. promit ca e ultima oara cand ma straduiesc sa-ti traduc din romana in romana ce am vrut sa scriu. iau act de faptul ca, dupa parerea ta, omul e intangibil si gata.
    p.s. ziarul pe care-l conduc este, pentru stiinta ta, acela care a dezvaluit deplasarile curente ale tristului cuplu Nuti-Oprea cu elicopterele din dotare. iar blonda din dotare face mai mare rating decat asimetricul

  14. VIctore,crezi ca in urmatorii 3 maxim 4 ani,se va rupe lantzul in Romania ? ca se va ajunge la batai de strada..? eu DA!

  15. La multi ani!

    Da,foarte tare articolul,insa nu mi se pare ceva surprinzator. Mai mult tupeu mi s-a parut in declaratiile lui Basescu despre medici,privind profesionalismul lor si pofta lor nesimtita de a lucra in afara. Si exemplele pot continua,depinde subiectiv de cum ne racaie pe fiecare mai mult pe creier.
    Stiti ce e pseudo hilar? In momentul de fata,Basescu chiar ar pleca cu elicopterul,daca ar mai pofti la bai de multime. (moment foarte bine imprimat in constiinta celor multi) Insa Basescu nu e fraier si eu vorbesc degeaba.

  16. Pe mine chiar m-ar fi mirat să scape prilejul de a face un gest sfidător de prost gust,pentrucă,nu-i asa?totul li se cuvine acestor neaveniti care au pierdut total simtul măsurii.Când faci un gest,dacă ai putin cap să-ti dai seama că deranjază,îl faci cel putin în mod discret.Dar,cere-i elefantului sa calce cu grijă prin vitrina cu bibelouri….LA MULTI ANI!

  17. Victore, cam demult am vazut in base …apucaturi si comportament a la ceausescu, daca totul se ,,deruleaza” aidoma ( mai putin timpul de condus…prostimea)sa speram ca ,,solicita” si elicopter pentru…debarcare!

  18. Faptul ca a sfidat pe toata lumea bagandu-si curu’ prezidential in elicopter la margine de dn1 supraaglomerat, face parte din fiinta alesului. Nu are aer, se sufoca, crapa, daca nu arata ca e cel mai grozav. Sa nu uitam ca pe plan politic a infrant tot ce i-a stat in cale, are guvern, parlament, servicii, tot ce-si poate dori, deci cu cine sa se mai razboiasca?!? Ie-te cu poporul! Ieri a venit randul soferilor. La predeal marinaru’ era relaxat, miile de soferi din trafic mergeau si ei ca oile, relaxati, spre casa, probabil ca nu putini l-au salutat cu simpatie, unii i-or fi zis marunt din buze cate ceva de dulce, deci brusc au devenit dusmani. Ce faci cu dusmanii? Ii invingi lovindu-i unde-i doare mai tare! Deci a chemat aparatul si i-a sfidat pe toti, prezidential. Desigur, daca elicopterul venea in curtea vilei si-l lua pe sus ca pe orice alt presedinte, discret si rapid, placerea bolnava de-a mai da cu tifla, nu exista. Asa, de la inaltime sigura, a mai oferit o felatie maiestoasa poporului, automobilistic de data asta, in stilul atat de personal cu care nu numai ca ne-am obisnuit, dar, sa fie a dracului de treaba, unora a inceput chiar sa le placa! In acest fel, nu uiatam cine-i jupan si nici ca, intr-adevar, turismul se face cu avionul sau cu elicopterul, dupa posibilitati!

  19. Cand ajunge taranul sa nu mai stie ce-i sofranul……. Ce pretentie sa avem de la un comersant de kentane si rapiri din serai ?

  20. La multi ani!

    Asta este, tupeul si proasta crestere sunt pe primul loc, mai trist este ca sunt multi care il admira si care isi zic cat de minunat este sa aibe un presedinte asa ‘jmecher’.

  21. victore, mai grav decit urcarea la cer a neamului prost, mi se pare ca in declaratia sa de pe 1 ianuarie, basexul a avut o alunecare freudiana, a scapat ceva de genul ca “schimbarile stautlui vor fi IREVERSIBILE”…. wow, de ce trebuie sa fie ireversibila schimbarea produsa de gasca de pdl’ei? cine le da lor dreptul de a decide si DUPA mandatul lor? de ce IREVERSIBILITATEA schimbarii este atit de importanta ca sa o mentioneze, de fapt CE anume doreste atit de intens sa schimbe IREVERSIBIL si a uitat sa ne anunte si pe noi?

    si inca ceva, a anutat ca vor fi 300 000 de disponibilizari in urmatorii 3 ani, adica cu un an peste mandatul actualului legislativ… sa fie cartile facute astfel incit votul la urna sa nu mai conteze? a pierdut basexul notiunea timpului?
    apoi, 300 000 inseamna in medie pe luna peste 8500, adica in fiecare luna cam populatia activa a unei localitati precum sinaia, in trei ani populatia aciva a doua orase marisoare…. nu e cam mult? io doar te intreb si ma intreb… caci nu cred ca vor fi disponibilizati baietii din structurile informative , peste 8 la numar si atit de apropiate presedintelui….

  22. La multi ani!
    In principiu, nici eu nu sunt contra diverselor …sa zicem privilegii ale marilor statului de genul plimbat cu elicopterul, piscina calda in vila de protocol etc. Dar asta doar in momentul cand statul isi respecta pana la ultima virgula responsabilitile fata de cetatenii sai, aia care platesc impozite. Cu alte cuvinte, cand te apuci sa dai indemnuri de strans cureaua, tai pensii, tai alocatiile handicapatilor, tai tai tai, busesti si sufoci privatii, le spui cetatenilor ca tu, stat, nu poti avea grija de ei, sa se descurce, ei bine, din clipa aceea si privilegiile mataluta de mare bulibasa statala ar trebui taiate fix la strictul nccesar spre zero.
    In plus, basescu a fost ministru al transporturilor atata timp, de ce sa nu “beneficieze” de “roadele” muncii sale de neam prost?

  23. LA MULTI ANI!!!!
    Am ajuns sa ma simt un gunoi in tara aceasta care a devenit a unui presedinte de 2 lei si care face ce are chef pe banii mei.

  24. Pai si cine este de vina? cine la votat? El se plimba cu masini de lux, elicopter si tot el marinaru taie pensii, salarii si ce mai apuca, dar lor nu isi taie luxul!!!

  25. Avem un neam prost care ne conduce si care e falos pe masura prostiei.Sa inteleg ca Base are suficient nerv sa intre in bratele lui Putin care isi scoate la inaintare spioana pe model Sarkozy?Dupa ce si-a primit un pic de lectie?Nu cred ca are Base atata nerv ,dar vad ca omul lui ,Baconschi, testeaza rabdarea europenilor si face tot posibilul sa zburam afara din UE.Personal ma simt mai in siguranta cu un Sarkozy care nu te omoara daca nu ii dai informatii,ci te respecta mai mult,fata de un Putin care te otraveste daca are chef.Ce nu se constientizeaza la Bucuresti este faptul ca deja se fac presiuni asupra Ungariei sa mai lase un pic lobby-ul pentru Romania,se preconizeaza acelasi lucru pentru Polonia.Stam cu nasul pe sus fara sa vedem ce se pregateste sub nasul nostru.Ai dreptate :neam prost.Nu era destul ca suntem izolati,ne mai legam si de altii ca tampitii pentru a ne izola si mai mult.Constat cu tristete ca SIE si SRI nu isi fac treaba dar sunt remunerate foarte bine.Unde sunt consilierii lui Base pe probleme externe?Am uitat ,au treaba cu Alba ca Zapada.

  26. Numai si numai rea-vointa fata de presedinte. Daca aeronava a putut ateriza pe DN1 inseamna ca avem o infrastructura care concureaza cu cea din tarile Uniunii Europene; acesta a fost motivul principal, sa arate celor care acuza Romania ca n-ar avea o infrastructura zeiss!, ca de fapt Romania depaseste pana si Ungaria in aceasta privinta. Jurnalistii astia!!!

  27. La multi ani! Ptr Ciutacu si toti cititorii.
    In conditiile date eu nu ar fi trebuit sa aud de Base si Udrea ca au mers la un sprit undeva in tara. Sunt obositi, trebuiau si ei sa se odihneasca…Dar spritul oboseste, nu?
    Lasa Ciutacu, ca ajunge in Bucale, se suie in Logan si merge sa ia ceva apa de la supermarket, sa-l vada lumea ca este modest.
    Jeguri! Astia se pisa pe noi! Sa le trag si eu “clanta”!

  28. La multi ani!
    NEAM PROST ai dreptate si sfidarea asta o sa grabeasca momentul in care ne vom lua de CIUF… ipocrizia acestui om e cumplita de la LOGAN cand avea nevoie de voturi la elicopter acum cand il doare in spate de noi…sau poate se antreneaza pentru plecari cu elicopterul in graba ca noi suntem deja antrenati ce sa facem dupa ce e in aer…..la aterizare nu mai e presedinte si are si rechizitoriu gata 🙂

  29. ‘ridica-ma la cer!’, parca era un cantecel molcom pe plaiuri mioritice.

    astept rabdator si cealalta sirena, susurand duios: ‘ard in flacari’

    La multi ani !

  30. partial Bigradu are dreptate, adica un presedinte de stat poate beneficia de transport privilegiat(cu elicopter, masini cu girofar, balon, submarin, parasuta etc.), ptr ca tara are nevoie de un conducator sanatos si calm (care sa nu se nerveze stand ore in sir pe strada, ca dupa aia cine stie ce idei trasnite i-ar mai fi trecut prin cap la nervi, si noi toti am fi suportat consecintele…)
    – problema este alta: numitul a ratat o sansa uriasa, nesperata, de a-si arata solidaritatea cu poporul pe care il conduce si de a-si mai recapata ceva din simpatia de care s-a bucurat candva. Tot omu poate ar fi ramas poate un pic induiosat de gestul sau in atari conditii, si i-ar mai fi iertat din greseli. Numai ca, de data asta, el, maestrul spontaneitatii, a ratat momentul! Cred ca si-a dat palme odata ajuns la Cotroceni cand/daca si-a dat seama ce fraier a fost!

  31. Bre cititorilor, “asimetricul” va fura viitorul copiilor vostri si voi va plangeti ca s-a urcat in elicopter? Asta va preocupa, asta meritati.
    PS. scumpe domnule blogist (numai asa se poate publica pe pagina aceasta), pozele in picioare nu te avantajeaza, parerea mea. Le-am vazut pe cele facute pe undeva pe la o petrecere.

  32. @joedoe: exact cu transportul ptivilegiat firesc incepe si textul meu
    @Detergentul: cred ca tocmai mi-am ratat cariera de manechin dupa apriga ta dezvaluire 🙂

  33. Acum inteleg si eu carciumarul cand vrea sa ne convinga ca nu avem nevoie de autostrazi. Lui nu-i prea folosesc, asa ca…
    Inteleg asta cu privilegiile, pana la un punct, dar sa te intorci cu elicopterul de la baute, PE BANII MEI, asta nu o mai inteleg.

  34. In primul rand vreau sa urez LA MULTI ANI familiei Ciutacu si prietenilor acestui blog.
    Basescu Traian, cel care a pierdut alegerile pe teritoriul Romaniei a declarat ca nu a dorit sa inregistreze “într-un studio, între steaguri” o “urare” de Revelion catre romani deoarece “i-a rămas atât de întipărită în minte imaginea lui Ceauşescu şi pe urmă a lui Iliescu urând românilor dintre steaguri”.
    De ce nu i-a ramas intipartita in minte si fuga, de furia multimii, cu ELICOPTERUL a lui Ceausescu, pe 22 decembrie 1989?
    Elicopterul de ce il foloseste?

  35. La multi ani!
    1.Inca o dovada de SFIDARE PE FATA!!!
    2.Modernizarea statului ar trebui inceputa cu modernizarea retelei de transport si in special a celei rutiere. Trebuie chemati aia de la Vinci inapoi sa ii dea drumul la tronsonul ala de autostrada de la Comarnic la Brasov

  36. La Multi Ani Victore si multa sanatate.

    Referitor la articol…ai comis o singura eroare… Sa spui sau sa sugerezi ca Basesecu este de neam prost este pleonasm 🙂 ..sau truism 🙂 cum iti place mai mult.

  37. La multi ani!!
    Eu cred ca presedintele si-a platit singur “biletul” de…ratb…cfr.. ma scuzati vroiam sa spun calatoria cu elicopterul, din salariul dansului (pe care il doneaza, nu-l doneaza) :))) s-au mai degraba acesta calatorie a fost un cadou de “Anul Nou” din banii proprii si personali ai augustei dna. Udrea :))

  38. La Multi Ani, ce oameni rai ziaristii aistia, apai cei de la vacanta mare aveau o vorba “sus, sus cit mai sus …… si d’acolo sa-i dea drumu”, cine stie poate zona aia une cazu avionu’ data viitoare ii pregateste o surpriza

  39. Mai fratele meu…. chiar asa de pampalai is aia din jurul lui, sa se faca presh… o data… de 10 ori….de cite ori ii vine cheful matrozului??? Nu e nici unul cu cojones sa ii zica: stop, breeeee!!!! Am vazut ca il mai si saluta cu respect “soferul” carciopterului…of!!!! Sa ii zica: tataie… asta nu e pt. dupa beutura… stai mata la rind ca tot posesorul de autovehicol si apreciaza infrastructura berceaniano-boagista. Bleah!

  40. Si apropo de aparutul la miezul noptii pe vreo scena sa vorbeasca pulimii, sigur, mai mult ca sigur ca a fost avertizat de servitili secrete, ca e de porc si ca populimea e mai desteapta cu stomacul gol. Nu de alta, dar la nesimtirea lui venea in fata gloatei. SI GLOATA IL ACLAMA! 🙂

  41. Pe mine m-a enervat cel mai tare ca dupa ce a facut eforturi mari sa ne convinga din logan ca e presedintele care ne-a lipsit si e de-al nostru a dat-o cotita in padure.Daca eram vreun consilier ai spuneam:nea Traiane i-a loganul si pe Maria in dreapta si fa 10 ore pana in Bucuresti 100% mai prostesti vreo cateva milioane.Numai ca presedintele dansator s-a cam saturat de noi si il cam incomodam chiar si pe sosea.Unde e nea Traian ala din multime,care vorbea la telefon in trafic,cel care bea un sprit si pleca cu masina?Unde eeeee?Ce i-ati facut Victore?Numai voi de la mogularie sunteti vinovati pentru transformarea asta,sa va fie rusine.

  42. Ia n-auzi bre, pai ce facusi ? Primul articol pe blog din an, “inchinat” tot hasimetricului ? Pai daca iti merge asa tot anul, mai stii ?!
    Si vazui ca te dadusi la blonda : pai in “dotarea” cui bre ? 😀
    Aoleu, ca uitai : la multi ani, romane .

  43. Eu i-as da doua sau mai multe palme lui Basescu. Nu stiu exact unde: peste chelie sau peste obrajori?
    Stiu, nu sunt deloc elegant, dar nici nu ai cu cine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.