Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Retrage-i decoraţia banditului, cumetre!

Retrage-i decoraţia banditului, cumetre!

Motto: “Eu discut cu ziaristul Emil Hurezeanu. Din respect pentru dumneavoastră” (Traian Băsescu)

“Dosarul meu ar trebui adus cu camionul”, a spus Băsescu, râzând, într-o conferinţă de presă în care a fost întrebat dacă are dosar de Securitate. Tot atunci, el a oferit o explicaţie a modului în care a fost alcătuit dosarul său, arătând că făcea rapoarte către conducerea Navrom, care apoi erau, “cu siguranţă”, trimise şi Securităţii. “Sunt un om care a lucrat în străinătate 12 ani”, a spus, la 12 iunie 1998, Traian Băsescu. (1998)

“Preşedintele Traian Băsescu a decorat, la Palatul Cotroceni, posturile de radio BBC România şi Europa Liberă, în prezenţa unor reprezentanţi ai acestor instituţii media. Potrivit decretului semnat de şeful statului, ordinele au fost acordate “pentru profesionalismul, imparţialitatea şi constanţa” cu care au promovat valorile culturii şi civilizaţiei occidentale în România. Printre cei prezenţi s-au numărat Emil Hurezeanu, Traian Ungureanu, Rodica Culcer, Dan Tapalagă, Adelina Rădulescu şi Ciprian Bălţoiu, Claudiu Secaşiu.“Pentru tot ce-aţi făcut pentru români vă mulţumesc, decorarea este mult prea puţin, dar este gestul maxim pe care statul român poate să-l facă”, a spus Băsescu. (2008)

„Nişte domni asta propovăduiau – să uităm că am pierdut milioane de oameni pentru libertate şi democraţie, să ne plecăm cât putem în faţa unei mari puteri”. „Unul dintre ei se făcea că ne dă lecţii de democraţie la Europa Liberă”, a fost indiciul dat cu privire la identitatea celor în cauză. Băsescu a afirmat că acestui „mare ziarist” îi va aduce poezia „poate înţelege sufletul românesc, nu numai plăcerea de a sta plecat”. (2009)

UPDATE:
Ancuța îl analizează la riglă pe TRU

Comentarii

comentarii

Similar Posts

107 thoughts on “Retrage-i decoraţia banditului, cumetre!

  1. Ha,ha,ha,ce pumni in gura servesc baieti pupini.
    Hai Basescule ca mai ai o multime de plesnit hi,hi,hi

  2. Hai Basescule ca te duci cu totul in cap,inca putin,inca putin,pacat c-o sa fi mentionat in cartea de istorie,ce naiba si Hitler este acolo.Sper sa fi din anul asta:-))

  3. Inca o data, se pare ca nu’i cea mai fericita dezicie, aceea de a fi la un moment dat, prea apropiat de Traian Basescu…
    ( o mica eroare de scriere la anul 1998! )

  4. Basescu are ce are cu presa. Este alimentul lui de baza.
    Ii place foarte mult sa fie comentat. Cat ma multa publicitate cu atat mai bine. Conteaza ca e negativa? Nu. ii este favorabila. El stie sa vorbeasca doar cand este nervos. O sa ma documentez sa vad cum se numeste treaba asta.
    Am ajuns la o concluzie. Basescu Traian , Presedintele Romaniei este IPOCRIT.
    Tot ce regreta acum este fals si populist.
    Nu pot sa-l mai cred.
    Eu iti spun Victor ca nu o sa mai fie ales. Au sarit toti cu topoarele pe el si din astia face parte si poporul.
    Sa fie sanatos , dar pe mare , nu la Cotroceni.
    Imi este rusine , te rog sa ma crezi.
    Singurul lucru bun pe care pot sa spun ca l-a facut , este ca a lasat libera presa, dar de ce? pentru ca-i convine. Ii vine la fix, foloseste efectul Alba ca Zapada dupa cum spuneau Trasnitii.

  5. “Pentru tot ce-aţi făcut pentru români vă mulţumesc, decorarea este mult prea puţin, dar este gestul maxim pe care statul român poate să-l facă”.

    CORECT !

  6. Aici il felicit pe Basescu.Bine i-a facut atat lui Huhurez cat si doamnei Dosia…pupincuristii incep sa cada unul cate unul in dizgratia Complexatului

  7. Totusi, statul roman poate, cel putin, sa arunce la gunoi pe cei ce si-au turnat rudele la securitate (am auzit ca un asemenea gunoi este foarte vizibil in RO. Mai mult decat atat: are si o armata de pupincuristi&lingai).

  8. @Dragos: apreciez, intr-o oarecare masura, efortul inutil de a te certa la perete cu mogulu’, dar tocmai si-a facut blog. nu-i nevoie sa mai apelezi la ilustrul intermediar care sunt, ai canal direct de comunicare cu el.

  9. O să uite repede domnul Hurezeanu, flegma primită de la tovarăşul Băsescu. Am văzut înregistrarea emisiunii domnului Hurezeanu, și, o dată în plus, am realizat că genul ăsta de personaje nu au leac. La numai două zile după ce nea Trăian i-a dat cu ranga în dinți, Emil Hurezeanu și-a început micul discurs de indignare, culmea(!) ,lăudându-l pe ”singurul om care a fost capabil, în 2004, să scoată din stază România, președintele în mandatul căruia, întâmplător sau nu, România a intrat în UE” .
    P.S. Jos pălăria, pentru cum ai conceput și ai condus emisiunea de joi! Deontologii și talibanii din ambele tabere sunt atât de orbiți încât nu pot să vadă lecția de jurnalism 100%, pe care le-ai predat-o joi seara.

  10. Stiti ceva ? Isi merita pe deplin sutul in cur asa ca sa nu-l mai plangem pe marele dizident Hurezeanu atata vreme cat a stat la decorat alaturi de caricaturile alea .

  11. Are dreptate Mircea……decat sa fii prieten(pupincurist)cu Basescu…mai bine dusman…
    In alta ordine de idei:
    Cred,ca Base la vremea acea,nu asculta Europa Libera,sau daca o facea,era ordin de serviciu..

  12. Hi,
    ” Schimbarea Regilor ( Presedintilor ) Bucuria Nebunilor !!! ” Cum este, cum nu este Basescu a fost bun pentru Romania o bucata de vreme o pot confirma cei care se tot stringeau in Piata Revolutiei ( asa ne place sa spunem )ca sa se intilneasca cu Traian. Si erau multi…. Acum tot uni dintre aceia ( poate majoritatea influentati de mass media…ca – romanii… ne vom supara sau nu, asta este adevarul… sint un popor usur de condus dupa voia cuiva – )sint in potriva acestuia. Ok !! Keine Problem !! Dar fratilor daca tot folositi netul mai uitativa si la altceva ce poate va v-a lumina putin cum se fac jocurile pe aceasta lume.De exemplu cautati documentarul Zeitgeist pe Google ( are subtitrare si in Limba Romana ). Nu-l condamn pe Basescu se respecta o regula a istoriei noastre. In afara de Stefan care se spune ca a domnit 47 de ani ( asa spun cartile de istorie, dar cum istoria este scrisa de oameni, poate sa nu fie asa )toti Domnitorii si Principi, eliminind perioada 1947-1989, au rezistat in Romania doar scurt timp la domnie. In concluzie ca este Democratie sau nu, noua romanilor ne place sa schimbam pe cei care ne conduc ca pe camasa sau ciorapi. Ehhh mai sint uni care le poarta de cind erau mici…Eu sint absolut convins ca cel care v-a veni dupa Basescu daca nu v-a face jocurile asa cum trebuie v-a fi criticat si blamat tot la fel.Victore… as dori sa stiu mai multe despre aceea poezie despre care se vorbeste in propozitia principala. Recunosc ca era o placere sa-l ascult pe Hurezeanu sau Munteanu la EL. Dar cum se poate constata fiecare din noi fie el pe orice treapta a acestei societati, este bun numai pentru o perioada de timp.Altii de boala sau bun simt ies la “PENSIE” – care pentru unii v-a fi destul de mare -.

  13. haidi bre, ai uitat de 5 min si demisia! n-are caracter … ce-ti mai pasa tie chip de lut! asta e, cu el defilam! 🙂

  14. Sal’tare,domnu nea Ciutacu !
    Ciudata minte bolnava a lui Base isi da inca odata examenul,prin apucaturi cu care dealtfel ne-am obisnuit…Situatiile delicate in care ne-a bagat,atat pe intern cat si pe extern,sunt jocuri de glezne pentru “Il secondo lider maximo” ;dealtfel ne-a avertizat ca va fi un presedinte jucator ! nu ne-a spus insa ca va un jucator prost ..!
    Stii,nene,ce nu face un parinte pentru copilul lui … Isi calca si pe suflet,si pe conceptii,nu ? Doar esti parinte si stii.. Sau ce nu face un copil ca sa obtina ceea ce vrea.. Mai ales un copil de presedinte !
    Tare mi-e ca in curand o sa-ti vina ..asa.. o invitatie de la Cotroceni pentru o “particulara” scurta cu Base.. la un spritz si poate…o iarba …?
    Pai ce sa-ti fac,nene,daca ii esti asa de simpatic EBA-ei ?
    Si la cat esti de “Ciutac”, te-ai duce,nebunaticule,nu-i asa ?

  15. Arpegiul lui TB

    DOmnia ta, bătrâne ramolit, e ca muierea stearpă,
    Mirosul muzei negre ce-i cântă lui Satan din harpă.
    SOLuţia alternativă, firească, dorită de întreg poporul
    DOmnule Preşedinte, hai, dispari cât te rugăm, cu binişorul.

  16. Cate nu a zis Basescu in ultimii 10 ani, cate n-a dezmintit si cate scuze ne-a cerut pentru gafele facute?!
    In aroganta lui spera ca va mai pacali inca o data electoratul si-l va vota din nou. Va inventa el ceva.
    Oricum chestia cu alegerile trucate si cu plansul”draga Stolo” nu cred ca va mai merge!

  17. ….au trecut doauzeci de ani,inainte de ei,Europa Libera,era un reper in fiecare zi incepind cu ora 19.Se pierdea destul de des,chiar cu un aparat bun,trebuia sa rotesti tot timpul butonul,sa ajustezi fin.Era singurul far din noapte,era singura luminitza poate intrezarita de la capatul tunelului.
    Niciodata n-am stiut cine sint oamenii dincolo de microfoane.Cum traiesc,ce maninca,ce beau,ce citesc,daca le este frica…cit le este dor de tara lor.Oare cine sint in realitate ?
    O parte s-au intors,o parte nu.
    Se bucura toti de respectul si iubirea mea.Neconditionat.
    Eu nu am uitat !

  18. Sa vedem cum o intoarce asimetricu’ cand va da in patapievici , liiceanu si plesu, trioul de gratii….dar TRU…he ,he, pe masura ce funia se apropie de par,lichelele dau dosul iar cel tradat turbeaza si loveste orbeste…:) placut! Nu-i plang nici pe unii , nici pe altii.Este insa amuzant cum sariti voi , presarii sa-i luati apararea lui h…sau aveti fiori reci pe sira spinarii? fiecare culege ce a semanat, acuma nu mai sariti sa-l aparati ca nu este de ce, se stie descurca singur….se p[oate sa fie chiar intelesi…nimic curat nu poate fi…

  19. @Raluca: merci mult! face bine la psihic sa vezi ca, intr-o masa de isterie, mai vezi si oameni rationali; din pacate, extrem de putini…
    @Mos Califar: nu-l plang pe Emil. remarc doar ce patesc, pe rand, toti ce-i care l-au ajutat in viata pe Basescu.
    @Maximmouse: doar fiindca tinta de azi l-a sprijinit pe presedinte, ar trebui sa ma prefac ca uit ca, in timp de Hurezeanu presta la Europa Libera, Basescu era trimis de PCR la Anvers? imi pare rau, nu pot.

  20. Reactie CTP’ista la adresa lui Hurezeanu ! 🙂
    „pentru Băsescu sunteţi perfect identic cu oaia pe care a tuns-o”.

  21. Mie sincer imi pare rau de Hurezeanu. Totusi, macar mima cu ceva succes un minim echilibru jurnalistic. Oricum Victore, aseara prietenul tau CTP – ul i-a servit-o urat de tot: „Pentru Băsescu, sunteţi perfect identic cu oaia pe care a tuns-o”.

    Nasol de bietul Hurezeanu! Daca cineva mai dorea dovezi pentru a proba fatarnicia si ipocrizia prezidentului acum le are.

    Insa nu inteleg cum poate fi atat de fraier un om precum Hurezeanu! Sincer!

  22. Cine a prestat anti sau pro pe bani asa pateste de la puternicii platnici. In orice regim.

  23. Mi se pare ca amandoi merg dupa principiul “sa se scrie de noi si ca mancam kkt, numai sa se scrie “E un joc de pase in care fiecare jucator profita de minge …Ei cunosc regula si pe fond nu isi poarta nici macar ranchiuna.

  24. aproape ca incep sa cred in vestita lista cu ziaristi aflati in atentia marinarului.cine-o fi urmatorul?

  25. Drama slugilor consta in faptul ca isi imagineaza, fara temei, ca pot sa-si domine stapanul caruia ii fac servicii, crezandu-l prost si incapabil sa-i altoiasca. Mai misto e cand, pentru a se distra, stapanul pune o sluga sa dea cu pietre in alta sluga. Inceracati sa vi-l imaginati incepand de maine pe Traian Ungureanu luandu-l si el in suturi pe Hurezeanu pentru ce-a facut la Europa Libera.

  26. mie mi se pare simplu: Base a incercat, ne-a convins pe unii ca poate, apoi a orbit…a redevenit ceea ce este- un simplu om. Vom gasi probabil vreodata si un conducator dedicat natiunii.
    Cat despre istorie, dureros sau nu, se va scrie ceva de genul:- 1989 anul unei schimbari, puterea a fost preluata de neocomunistii care au inteles ca democratia isi cerea drepturile, in fruntea lor a fost Iliescu (bla,bla, bla)…Au urmat apoi cativa presedinti alesi ai unei perioade de tranzitie, care au ratacit alaturi de o natiune fara identitate…Poate doar intr-un clasament al ASA DA- ASA NU vom gasi si numele Basescu.

  27. Cred ca nici un tren marfar n-ar fi de ajuns sa ne aduca dosarele de turnator al celui mai mare ‘justitiar’ al ‘sistemului ticalosit’, care improsca pe toti care nu “mai” sunt pe placul lui.
    Si noi, intelectualii ce facem? Tacem si inghitim in sec, cu exceptia unor jurnalisti
    “supradotati” (citat din opiniile Presedintelui, din 4 martie 2009)care incearca din rasputeri sa ne indemne sa facem ceva de nevoie, de scarba, “o scarba morala” (Herta Muller).

  28. Domnu’ Vector, mersi de raspuns,dar…o vorba naste alta..iaca:sa zicem ca eu prestez la EL la un moment dat si fac apoi o porcarie mai mare ca mine…faptul ca am un trecut “glorios” ma absolva de vina din zilele noastre?NU!

    Mai este un aspect , de loc de neglijat, nu vreau sa demitizez…dar hai sa spunem ca h facea la EL politica postului…lua leafa pt.asta..etc.OK! Nu vreau sa continui ca stiu ca …doare…

    Acuma, ca asimetricul este ultimul om care ar fi trebuit sa dea cu caca, asta e clar, mai ales ca din punctul nostru de vedere n-a facut niciodata , nici la secu nici in politica post decembrista ceva bun pentru noi.Sigur asta tre subliniat, dar asimetricu nu merge niciodata singur in sant, il taraste si pe H cu el…e un cerc vicios, in care mai bine sa nu ai de-a face…cred ca e o intelegere, un testing….sa fim sanatosi si sa punem linistiti noaptea capul pe pern…niet compromise!:)NB: sa observam ca H a lucrat si atunci, si acum in zone de varf ale manipularii..:(

  29. Dl Ciutacu a incercat s-o “incuie” pe EBA dar nu a stiut ca o proasta nu se poate incuia, bine ca nu e si blonda cacurva de Udrea. Nu e nevoie sa fi inteligent ca sa ai “succesuri”. Dimpotriva, trebuie sa fi prost, tupeist, mitocan etc. Omul inteligent va reusi doar sa vada prostia din jur si va latra la luna degeaba. Dl V Stan se da peste cap sa arate file-uri cu mitocaniile si prostiile lui Base dar Base va fi reales fiindca sunt mai multi prosti in tara asta decat destepti. Va fi indeajuns sa spuna ceva de genul: “eu sunt pirat” sau “iarna nu-i ca vara” si isi va asigura succesul.

  30. Ma gandeam la o chestie azi.
    Daca toti acesti intelectuali care pana acum un an erau alaturi de PDL si de liderul partidului Traian Basescu, inseamna ca ei sunt oameni de dreapta si niciodata nu o sa voteze stanga , dupa cum bine declara Mircea Cartarescu , sustinand in acelasi timp ca nu-l va vota pe Basescu pentru ca l-a dezamagit facand aceasta alianta cu PSD-ul, partid de stanga. Oare spre cine se vor indrepta?
    Eu cred ca cel care ii va seduce este Crin Antonescu si ei se vor lasa sedusi.
    Si uite asa populatia in numar mare , dezamagita de prestatia lui Traian Basescu , oameni de dreapta vor migra cu voturi cu tot catre Partidul National Liberal. Se pare ca acest Crin Antonescu are sanse reale de a castiga Presedentia Romaniei.
    Ii urez succes si dupa moda , votez cu cel cu cele mai mari sanse,il sustin si ii dau votul meu lui Crin Antonescu, Presedintele Partidului National Liberal.

  31. “Asta trebuie sa faca romanii fara serviciuri?”

    (e citat dintr-un candidat al prezidentiale, altul decat bascosul).

    De remarcat ca rimeaza cu “succesuri”. Se inflameaza careva ?

  32. Eu o intrebare as avea pentru domnul Basescu:s-a suparat iar pe Tudor Chiuariu?L-a facut doamna Vass “pitipoi”,intr-o discutie cu subiectul misoginismului barbatilor.Eu as avea o remarca in legatura cu chestiunea respectiva:stiu ca Tudor Chiuariu a fost spinul din calcaiul lui Basescu,dar sa devina pitipoi,cand chiar doamna in cauza are de dat niste explicatii ,ca veni vorba de pitipoance.Iar in ceea ce priveste asa-zisul misoginism al liberalilor,parerea mea ,desi femeie,a contat.Mai mult nu spun.

  33. @eugen: poate nu ma prind eu ce legaturs au autostrazile marocane cu atitudinea lui Basescu la adresa lui Hurezeanu. ma lamuriti dvs?

  34. Am citit aproape toate comentariile. Probabil că sunt prea în vârstă şi pe cale de consecinţă am petrecut ani buni (când probabil o mare parte dintre cei care au comentat erau fie foarte mici, fie în faza de proiect)deci am petrecut ani buni ascultând Radio Europa Liberă şi una din vocile de acolo a fost Emil Hurezeanu. Nu cred că se prefacea de la acel microfon, nu cred ca domnul preşedinte are calitatea să vorbească despre ce făceau cei de la Europa Liberă şi mai ales nu cred ca un şef de stat are voie sa fie atât de murdar şi de abject.Cât despre unii dintre comentatorii de aici, pot să fie sau nu de acord cu preşedintele, pot să-l aprecieze sau nu pe domnul Hurezeanu dar asta nu cred ca le dă dreptul de folosinţă a unor expresii cel puţin “deplasate”şi care uneori îi apropie de vocabularul domnului Băsescu.

  35. Domn ciutacu , mata uiti sau te faci ca uiti ca herr Hu era angajatul CIA si ca oricepas in laturi se putea lasa atunci cu un accident ??? Cdoar nu o sa sustii ca E.L era schitul sfintilor ??? ca RADU tUDOR E SI DANSIUL PE ACELAI STAT DE PLATA NU E DE MIRARE: DAR SI MATA ?????!!!!

  36. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Cine a fost in aproapele lui Basescu,e adevarat, o pateste la un moment dat din partea lui;n-are nici-o credinta si respect,pentru nimeni !Ce, d-l Hurezeanu”se facea ca ne da lectii de democratie la Europa Libera”?!Cred ca Basescu se face el ca e presedintele Romaniei,ca nu suntem surdo-muti,orbi sa nu intelegem nimic!
    Si ce l-a apucat pe CTP sa-i spuna d-lui Hurezeanu „pentru Băsescu sunteţi perfect identic cu oaia pe care a tuns-o”?!

    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  37. @IoanaP: CTP simte des nevoia sa fie dramatico-metaforic.
    @Klaus Steinberg: …iar Basescu al Securitatii colaborator. in plina paranoia conspirationista, speram sa ma banuiti de kaghebism. ma dezamagiti.

  38. A,da,da- as fi vrut sa fiu si eu dramatico-metaforica,dar n-am indraznit,de,ca am vrut sa scriu adineauri ca, CTP e ala care conduce turma!

    Va doresc numai bine!
    IoanaP

  39. Dl.pasescu are o obsesie (bine mai are si altele), dar una este pregnanta : lupta cu presa,cu ziaristii. M-a frapat faptul ca la plecarea spre Grecia, in loc sa spuna cu ce ginduri,idei,ce traba are pe acolo, eventual de ce o ia si pe Udrea (?), s-a razboit tot cu presa.Cit despre “aviz catre Hurezeanu”, asta chiar n-am inteles. Eu de cite ori l-am auzit pe acesta, pe Hurezeanu comentind, intotdeauna a avut numai ginduri bune la adresa lui Basescu…Ce s-o intimpla oare? L-au lasat nervii ? Sau l-au obosit peste poate mult prea desele bai de multime ? Trebuie sa existe o explicatie…

  40. off topic

    Firește că pajul madamei Macovei-mult prea frustrat de propria-i micime profesională, nu a fost capabil să învețe nimic (măcar tăcând adânc) din emisiunea ta de joi. Azi are un editorial absolut penibil(ca întotdeauna, de altfel) și ”hazos” ca o bucată de pâslă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.