Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Prim-ministru’ şi cabinetu’ lu’ Ciutacu

Prim-ministru’ şi cabinetu’ lu’ Ciutacu

“Dat fiind că, în cursul zilei de ieri, am primit multe semnale contrariate faţă de nemulţumirea mea televizată că se ignoră aritmetica elementară, o să-mi exprim pozţia şi în scris. Preşedintele României ar trebui să propună ca prim-ministru oferta umană a oricăruia dintre cele două partide (ambele provenite din trunchiul gros al FSN) care va fi declarat câştigător al alegerilor, fie şi cu un singur vot în plus, ziceam eu intr-un editorial aparut in JN.

Am postat bucata asta de scriere ca sa raspund intrebarilor insinuante ale celor care se scandalizau ca – duminica noapte – sustineam (in premiera, da’ ce mai conteaza?) pozitia logica la acel moment a lui Mircea Geoana.

In actualul context, intrebarea e simpla: cine a castigat alegerile? PSD are mai multe voturi si revendica alcatuirea cabinetului. PD-L are mai multe mandate-n parlament si revendica si el acelasi drept. Iar Basescu, asa Jucator cum il stim, poate nominaliza – mai ales ca-l si lasa Constitutia – pe absolut oricine vrea el drept candidat la functia de prim-ministru. Eu banuiesc ca acesta nu va fi nici Geoana, nici Stolojan, ci ori Mitrea, ori Blaga, ori un asa-numit tehnocrat (l-am si indicat intr-un alt editorial, da’ va las pana dimineata placerea sa-l cautati voi).

Celor care mor de grija mea ca-s disperat daca nu intra Voiculescu la guvernare le trasnmit ca ma onoreaza preocuparea lor de oameni fara treaba, dar, in general, cand a fost PSD la Palatul Victoria, una dintre primele mele treburi a fost sa-mi caut un nou loc de munca. Iar tactic si politic vorbind, dat fiind ca la ora asta chiar nu mai am ganduri de muncit la stat, varianta ideala pentru mine – ca realizator de televiziune, atat timp cat o sa ma fiu – e un guvern PDL-PNL. Daca sunt in stare sa priceapa ce am scris eu aici…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

60 thoughts on “Prim-ministru’ şi cabinetu’ lu’ Ciutacu

  1. Daca se va face un guvern PD-L+PNL cam cit timp credeti ca le va trebui sa se ia de cap?
    Oricare din variante este complicata,deoarece fiecare vrea sa inceapa negocierile de pe pozitii de castigator.Fiecare declara ca au puncte care nu se negociaza.Asteptam,vedem ce va rezulta si,probabil,ne vom cruci,nu atat ce aliante cat de cei ce vor fi desemnati ministrii.Atunci sa vedeti acuzatii si nebunie.

  2. Da-le-n gura! Nu te lasa! Starea mea, de la ora asta, rezoneaza extrem de mult cu ce expui tu acum. Si io i-as fi trasnit pe vreo cativa azi, da’, din nefericire, toti mi-au scapat.

  3. Recunosc ca am trimis mai multe mesaje Duminica pe forum dar nu am vb de tine sau de Badea voi chiar nu aveati nici o treaba Cristoiu si Stan aveau niste fete de parca au pierdut bani de dacie de la cec mai priveste si tu o data inregistrarea se vede clar ca oameni au pierdut ceva
    Si in legatura cu tehnocratu nu o sa fie isarescu , o sa fie tot Tariceanu ca base tre sa traga si el in cineva la anu si daca trage in Isarescu va trebui sa plece pe ocean daca o sa ii mai dea cineva vapor pe mana

  4. Bre, io am facut deja parlamentu’!

    Parlamentul subacvatic

    ‘Voi demisiona în secunda doi si un sfert.’
    Cam aşa spunea într-un moment de sinceritate peştişorul mic şi voinic din acvariul cu răpitori. Adică, noi cu voi, doi şi un sfert.
    Cum zeii să demisioneze? Nu-l vor lăsa să plece căluţii lui domn’profesor, înhămaţi la acelaşi submarin.
    Până şi nemernicul care nu mai e în primul rând la pescuit de unguri, evrei şi ţigani, s-a aliat cu asemenea creaturi marine. Alt nemernic, cu cruciuliţe în sânge roş-albastru, era şi el în plasa cu momeli a voinicelului.
    Ţară de nemernici marini, nepământesc de caldă! sună versul unei poezii semnate de o balenă, până mai ieri cu trei trandafiri la înotătoare.
    Dacă ar fi să facem calcule, pentru stânga acvariului, ar fi o sinucidere curată ca balenele sa facă o alianţă marină, punându-şi încă doi trandafiri la înotatoare. Marinarul de la timona le-ar scoate ochii cu harponul. Celelalte balene, cu săgeata galbenă drept plutitor, abia au scapat de anonimat, ieşind la timp din strânsoarea plaselor marinareşti aruncate peste ele în urmă cu mai bine de doi ani.
    Cum e posibil ca un individ subacvatic să ajungă să facă toate jocurile, păcălind deopotrivă societatea marină şi cea de pe uscat?
    Astfel de scenarii şi întrebări pot reprezenta astăzi doar o ficţiune.
    În zilele următoare, datorită schimbărilor climatice, vom vedea peştii umblând pe uscat, căluţii de mare pe post de măgari sau pe mulţi care îşi vor plânge nemernicia de a fi înotat în ape tulburi.

  5. daca as fi in locul lui Base l-as pune pe Liviu Dragnea, am inteles ca e competent…am inteles ce ai scris

  6. Hai buna seara electori
    Varianta 1. Draga Stolo esti nominalizat premier.( cam pe maine dupa amiza – ora 19:00 evident – sau joi); Varianta e de forma, pentru a le da celorlalti timp sa imparta ciolanul,atat in teritoriu( deoarece vorbim de sefii de la ITM,Garda,Fisc,Sanepid,Invatamant,Mediu, Pompieri,etc ) cat si ciolanul de la “Bucale”(secretari de stat,agentii, etc,etc). Draga Stolo face un guvern care pica in Parlament.
    Base se spala pe maini – draga Stolo te-am numit, m-am tinut de cuvant,dar iacata ca nu s-a putut, hai pa,pa,pa, allez dans la Elvetia la tratament!
    Varianta 2. Primarul de Sibiu ( de ce Baselu s-a intors de la Alba Iulia prin Sibiu?), cu vicepremieri de la PDL si PNL, cu ministri de la portocalii si galbejiti si secretari de stat de la honvezi. Acest guvern trece lejer prin parlament – intervalul de timp pana la investitura fiind destul de mare pentru “marea praduiala” din teritoriu.
    Daca se intampla asa, Prostanacu trebe sa ceara azil in SUA, ca Nastase,Mitrea, Mazare si Oprisan il mananca cu tot cu…soacra-sa.
    Seara buna si emisiune usoara

  7. Domnu’ Ciutacu, te tine simbria la un pariu pe o vadra de zaibar, ca nu va fi nici Mitrea, nici Blaga ?

  8. cu toata greata de pe lume constat ca intr-adevar devine din ce in ce mai probabila varianta PNL-PDL
    ce imi provoaca si mai multa parere de rau e ca asa crin sigur nu va fi in carti pentru anul viitor
    a dracu’ nenorociti n-ar putea sa stea si ei in opozitie o tura si sa isi creasca procentele. numa la ziua de azi se gandesc
    n-ai cu cine niste luzari

  9. Cea mai “tare” faza ar fi sa-l puna pe videanu! Eu cred ca bucurestenii, cel putin, ar iesi in strada!
    vIDEANU PRIM MINISTRU! Pe sistemul: “N-ati fost la vot, las’ ca v-arat io voua, ‘ti-ai dreaku de saraci!” – basescu

  10. Dac-as fi Basescu l-as numi in secunda 322 PM pe Boc…chiar daca nu-s ala de l-am numit tot am sa-l numesc : Boc,esti cu adevarat Pacaliciul Maximal !!! Al tuturor romanilor,traiasca !

  11. Iata cum se arata problema!

    Basescu are nevoie ca PD-L sa ia mierea si ciolanu guvernarii (criza e prea valoroasa ca sa-i rateze ofertele de interventii de urgenta fara licitatie si cu adresa)
    Dar care-s prostii care sa raspunda in final? Cand dupa ce PD-Lul a luat ce-l interesa si se tireaza iar in opozitie ca sa injure de acolo?
    Asta-i problema care-l framanta pe tata comorii de fata cu succesuri de la Luxten!

  12. e nasol sa pierzi, nu?
    ufff… “la un singur vot”… eh, or fi ele trei mandate diferenta, dar ce mai conteaza… deci mai tii la teoria ta?

  13. Geoana exclus din start ca premier

    Negocierile pentru formarea unor majoritati este in plina desfasurare. Azi au fost negocieri multe multe… O conditie pusa din start celor de la PSD a fost ca Geoana sa nu fie prim-ministru si sa nu se mai insiste pe asta. Parerea mea e ca Geoana e pe cale sa piarda si presedintia PSD… dat fiind ca e mare fierbere in PSD. Oamenii sunt disperati la gandul ca vor mai sta inca patru ani in Opozitie si cer urgentarea negocierilor cu PDL in primul rand (oamenii sunt constienti ca presedintele nu va numi niciodata un psd-ist ca premier si mai ales pe Geoana)… si sacrificarea persoanelor care pun piedici, astfel incat PSD sa acceada la guvernare intr-o formula sau alta.

  14. Dacă cel puţin unul dintre “negociatori” ar fi cu adevărat interesat de binele ţării (“binele ţării”? ăştia ne cred tâmpiţi?!) totul s-ar putea termina în câteva ore, cu discuţiile pe faţă. Să ceară (nu să propună!) ca aceste “negocieri” să fie publice, date în direct. De ce să nu participăm, doar “binele” nostru se discută acolo, nu?

    La câţi profesionişti avem în domeniu, aş face o transmisiune în direct chiar fără ştirea lor. Ar fi foarte interesant (ca să nu zic edificator) să-i vedem cum se încaieră între ei pentru fiecare amărât de ciolan… scuzaţi, pentru binele ţării şi propăşirea poporului, desigur.

  15. Haioasa analiza lui Mircea Badea cu privire la negocierile Basescu-restul lumii.Are insa o mare hiba care-i da peste cap toate ipotezele.El spune ca Basescu la o adica poate santaja pe viitor cu DNA-ul pe cei car4e nu i se supun dorintelor…Pe cine mai sperie mai Mirceo DNA-ul ? Ce sa mai faca DNA-ul cand i-au citit un popor intreg ce fac si la comanda cui…

  16. @ptr.dl.ozzy osbourne
    Banueisc ca nu sunteti din Romania,pentru ca orice roman care a trecut cat de cat prin scoala stie ca de la Alba Iulia la Bucuresti cel mai scurt drum)si cel mai uzitat,drumul optim de altfel) este prin Sibiu.In logica Dvs.se poate merge din Alba Iulia la Viena,apoi Budapesta si,in cele din urma Bucuresti.

  17. La Gala Premiilor “European Voice” desfasurata aseara, 2 decembrie, la Palatul Bursei din Bruxelles sub patronajul premierului belgian Yves Leterme si cu concursul sefului lui Geoana pe linie de partid, Poul Nyrup Rasmussen, presedintele Partidului Socialistilor Europeni, procurorul-sef al Departamentului National Anticoruptie, Daniel Morar, a fost desemnat “Inspiratia Anului 2008” in urma miilor de voturi exprimate de-a lungul a 50 de zile de cititorii revistelor “The Economist” si “European Voice”, organizatoarele acestei Gale, devenita in 8 ani de existenta unul din evenimentele de referinta ale scenei politice si diplomatice din “capitala” Europei.

    Castigarea acestui premiu de catre Daniel Morar confirma inca o data interesul europenilor pentru continuarea eforturilor anticoruptie initiate in timpul ministeriatului Monicai Macovei, cea care l-a desemnat pe Morar la conducerea DNA, si reprezinta un avertisment foarte clar adresat noilor parlamentari romani, precum si partidelor care negociaza in aceste zile formarea Guvernului, de a inceta sa obstructioneze lupta anticoruptie si de a acorda un sprijin mult mai mare lui Macovei si Morar in incercarile lor de a reforma Justitia romaneasca.

    Ceilalti castigatori ai celei de-a VIII-a editii a Premiilor “European Voice” sunt:

    European of the year 2008: Meglena Kuneva, comisarul european pentru protectia consumatorului

    EU Official of the Year 2008 and Most Valued European: Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene

    National politician of the year 2008: Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei

    Commissioner of the year 2008: Stavros Dimas, comisarul european pentru mediu

    MEP of the year 2008: Claude Turmes, politician ecologist din Luxemburg

  18. Hai buna dimineata natiune
    @dan: puiut mic, asta o stiu si eu, dar Il Comandante s-a oprit in Sibiu ca sa stea de vorba cu primarul, nu sa treaca in viteza cu masina pe centura ocolitoare.In logica mea, presedintele putea merge de exemplu cu elicopterul.Dar ce sa va explic eu de logica…In fine, chestia cu Alba – Viena – Budapesta – Bucuresti, e faina, la fel ca si aia cu PD-Internationala socialista – insurat cu PL-D – format PD-L – Partidul popular – dreapta a castigat alegerile! Hai ca te pup pe nasucul tau portocaliu.

  19. Varianta cu primarul Sibiului ar fi interesanta, numai ca, asa cum nu-l poate incaleca pe Isarescu n-o poate face nici cu el.Neamtu< e serios, nu se baga-n circarii cu Basescu.
    Da’ sa stam linistiti, totul va fi bine.Au nu me-a asigurat Presedintele ca in 2011(sau 2013) vom avea sute de km de autostrazi?

  20. legea “uninominalului” s-a dovedit o rusine (avantaj Zeus) rezultatele (numele alesilor) sunt o rusine ( egalitate) denumele viitorului prim ministru ma doare exact in p…alarie ( avantaj io)
    Ei cu ei, noi ca fraierii.

  21. Daca punem si tehnocratul in oala, pierd la sigur, se stie doar ca basescu nu are cuvant… 🙂

  22. intrebarea e cum vor atata clasamentele astea peste sase luni. sa vedem atunci cata popularitate vor mai avea partidele care intra acum la guvernare, cate procente va avea partidul ramas in opozitie. dar mai ales cate procente vor avea partidele care n-au intrat acum in parlament. parerea mea e ca anul 2009, cel plin de criza economica, va rasturna ordinea procentelor de acum. si cei din urma s-ar putea sa fie …

  23. Eu cred ca oricat de bine gandeste romanul si oricat de mult,chiar daca spune in gura mare”ne credeti prosti”,tot anapoda se face…Cred ca cel mai probabil o sa avem o alianta PSD+PC-PD-L….Si asta pt ca nici unul dintre ei nu renunta la ciolan si astfel sunt dispusi sa faca si compromisuri,sa se suporte…dar in cazul de fata guvernarea va fi ca in cei 4 ani care au trecut,2 ani s-au certat pt votul uninominal(si akum plang ca l-au adoptat)iar alti 2 ani i-au petrecut incercand sa arunce vina unul pe altul pt esecuri….anii ce vor veni daca se va infaptui alianta ce am mentionat-o mai sus vor fi tot cu cearta…si fiecare o sa isi asume ce e mai bun…parerea mea…:))

  24. Victore, in afara de duminica ( cand am recunoscut ca am schimbat postul pentru ca erati toti mai excitati de victoria PSD decat PSD-ul insusi)i-ai mai ridicat mingi la fileu lui Geoana, tot la Sinteza zilei, cam pe la inceputul campaniei…Era vb de marirea salariului la profesori, cand se umfla in pene ce tare e el ca a propus chestia asta si ce dobitoci sunt PNL-istii ( Tariceanu de fapt… ca restu au votat ca PSD-ul)ca nu accepta…
    Ti-am atras atentia si atunci intr-un comentariu la un al post al tau…
    Pentru mine, imaginea cum ca voi, in general, suflati in aripile PSD-ului e mai veche… nu dateaza de duminica asta…
    Acu tre sa recunosc de asemeni ca emisiunea de aseara a fost mai echilibrata…Dupa mine explicatia e simpla… PC-ul, care e in alianta cu PSD-ul nu prea e mentionat nicaieri ca si castigator in alegerile astea… desi PSD-ul a castigat alegerile si cu ajutorul lor… Astfel ca, in acest moment, PSD-ul risca sa devina mai rau decat Base pentru voi, si probabil, daca se va continua asa, va fi urmatoarea tinta la Sinteza zilei….

  25. Nu stiu daca e locul potrivit de scris ceea ce vreau. Cert este insa ca esti singura speranta sa “strigi”, ca altceva nu cred ca se mai poate face, in aceasta tara. Programul de repartizare a mandatelor de parlamentari este unul corect. Problema cea mare, insa este ce date au fost introduse. Dupa ce am vizitat site-ul biroului electoral central am observat ca mai marii partidelor au decis intre ei ce numere sa introduca pe-acolo, in functie de interese.
    Pentru asta, daca am reusit sa te fac curios, intra, de exemplu pe procesul verbal de repartizare a mandatelor de senator(2 mandate) in judetul Satu Mare, unde la etapa 1 a fost repartizat un candidat UDMR, iar mai departe, la etapa a II-a de repartizare scrie ca mai e de repartizat un senator UDMR si un senator PSD+PC. Apoi, surpriza!! Daca te uiti pe procesul verbal de repartizare la nivel national scrie ca in etapa a doua de repartizare in SM trebuiesc repartizate ambele mandate(cu toate ca in colegiul 2 candidatul UDMR obtinuse pe 50%) unul pentru UDMR si unul pentru PDL. Daca te uiti insa la lista nominala senatori sunt unul de la UDMR si unul de la PSD.
    Si asta e la multe dintre judete. Concluzia pe care am tras-o eu e ori ca asa au intentionat cei din BEJ-uri, la ordinele celor mai mari, ori ca nu-i duce capul mai mult.

  26. Consider cä, situatia rezidä din “lacunele” Constitutie. Atentie, desemnarea persoanei cäreia îi revine sarcina de a forma guvernul, se realizeaza DUPA constituirea noului parlament,inclusiv a majoritatii în acest for, de aici fiecare poate trage propriile sale concluzii.

  27. Pentru functia de premier, “candideazä”, din partea mea: Cristian Diaconescu-PSD, Blaga-PD-L, Melescanu-PNL !.

  28. Apropo DNA. Gigi i-a facut pe aia pres de sters bocancii. Cui ii mai este frica ? Ai gura mare, le-ai servit-o!!!

  29. @PRETENDER,
    …OFFF Doamne,ai zaibar!Iti fac o oferta:da-mi niste bauturica de aia iar eu iti trimit dublu in CONTARI.
    Ce zici ?

  30. Baiiii,acusi se pun dulcegariile in papuci,apoi se taie porcul,se umbla la damingene,bradul,vine Mosul…astea da preocupari !
    Voi chiar credeti ca aia se iau dupa voi,sau mai rau,ii giniti ?
    Nuuuu,nici vorba.Ce rost are sa va bateti capul cu chestiile astea ? Va stresati gratuit.Lasat-ii dracului,nu merita,oricum tara asta,acolo,e numai a lor.

  31. Se întreba lumea mai sus: cine a câştigat alegerile? PNL. Ei ai câştigat alegerile. Aaa… şi UDMR fireşte. Chiar dacă nu au pus mâna decât pe două trei judeţe din sudul ţării, PNL-iştii sunt ca nişte c***e [pardon] curtate de doi amanţi în călduri… tropicale, toride, deşertice aş putea zice. Credeţi că PeSeDe renunţă la ciolanul pe care numai l-au mirosit şi după care a salivat patru ani din spatele gardului liberal? Nici vorbă. Vor trage şi cu dinţii de el. Vor trage atât de tare încât vor ajunge la prostituţie politică alături de un partid de dreapta şi bineânţeles alături de UDMR care va fi iarâşi [şi iarăşi] la “guvernare” cum a fost din 1994 încoace.
    Credeţi că PD-Liştii vor coborâ de pe piedestal şi vor lăsa fotoliul cald şi moale mai ales acum în pragul iernii? Nici vorbă. Şi-au rupt gâtutile unii altora la scindarea PNL, s-au bătut cu cărămida în piept că ei [PD-L] sunt mai liberali decât I. C. Brăteanu sau Kogălniceanu şi mai catolici decât papa la oficierea Urbi et Orbi iar acum trebuie să le dea un sărut de curtoazie PeNeLiştilor, să se facă fraţi cu dracul pentru a rămâne la putere.

    Alegerile acestea au dovedit, dacă mai trebuia dovedit, cât de josnică este clasa politică din Românica noastră. Eventuala alianţă PD-L PNL va demonstra că, în fond şi la urma urmei, tot ceea ce contează este puterea. Puterea de a face tot ce este mai bine… pentru ei iar sloganul PD-List [parcă] “ei cu ei, noi cu voi”, Doamne cât de bine ar merge “noi cu noi, voi… nu ne intereseaza de voi”.
    PSD-iştii sunt ca nişte dulăi înfometaţi în faţa cărora se vântură bucăţi de carne sâmgerândă.

    Josnic…

  32. daca pdl si pnl pun botu’ de-o friptura, prim-ministru va fi un baietel coagulant fost pe la externe actual pe la servicii….

    daca pdl se-aseaza la sprit cu psd atunci la inaintare iese mana-forte canina (ca trebuie colti puternici sa-i tii in frau pe baroni)….

    parerea mea !

  33. CLIMAXUL ACTIUNILOR UNUI EGO TARAT
    Daca am contabiliza sau inventaria rezultatele obtinute in patru ani in activitatea prezidentiala, la capitolul “succesuri” am fi nevoiti sa trecem zero, nada, nimic, niente etc in timp ce la capitolul “esece” ne-ar ramine pixul fara pasta, atit pe plan intern cit si pe plan extern.
    Inscaunat la putere pe post de locomotiva Pacific, la greu alimentata cu carbuni de o gasca de “intelectuali” pusi pe capatuiala si de un val de simpatie populara generata de speranta izbavirii neamului de coruptia epidemica ce macina societatea romaneasca ca un cancer, croit pe fapte mari menite sa-i aduca, prin infiintarea unui partid personal, fara nicio doctrina, alta decit inavutirea clientelei politice si vendeta si eliminarea clanurilor mafiote rivale si care ajuns la putere sa-i ostoiasca setea de reinviere a totalitarismului despotic in Romania, presedintele basescu a asistat neputincios la transformarea “Pacificului” intr-o biata “Mocanita”, capabila sa traga dupa sine cu putin mai mult de doua milioane de voturi pentru partidul ce zi de zi si ora de ora isi clama cu obstinatie bolnava si tupeu puterea de a obtine peste 45% din preferintele electoratului roman, strivind totodata Opozitia.
    Umilit de rivalii politici, care nu numai ca nu au disparut in conditiile unui vot uninominal aberant din punct de vedere al efectelor produse, dar s-au si intarit si au capatat legitimitatea atit de des invocata de Ales, in pofida tuturor hartuielilor unui DNA ce timp de patru ani a functionat pe post de Gestapo la dispozitie cotrocenista, pus la coltul de rusine de rezultatele recentelor alegeri, avind in fata perspectiva ca in alegerile prezidentiale sa se afle in vizorul preferintelor electorale al unui foarte mic procentaj din intentiile de vot (cu putin mai mult de 2 milioane de alegatori), presedintelui jucator al Romaniei i-a mai ramas doar un septar in mineca, o palida consolare pentru un ego lovit din toate partile, atit de catre opozantii politici pe care visceral ii trateaza drept dusmani personali, cit si de catre un electorat care se indeparteaza si se delimiteaza pe zi ce trece de actiunile sale haotice care au transformat tara intr-un circ continuu, septar reprezentat de posibilitatea de a nominaliza primul ministru al viitorului guvern.
    Chiar si aceasta posibilitate vine in urma fortarii fara nerusinare a textului constitutional si a interpretarii acestuia functie de necesitatile sale.
    Suspans hollywoodian de filme de categoria a 3-a, atitudine imperiala, tinere cu dintii de osul nominalizarii primului ministru etc. reprezinta ingredientele cu care iubitul nostru presedinte spune unui popor intreg ca acesta este la discretia unui singur om. Nu conteaza ca nu acesta este spiritul Constitutiei, gindita si intocmita tocmai pentru a se evita astfel de situatii care au tinut tara in bratele comunismului totalitar aproape cincizeci de ani si care au sciorbit pur si simplu o generatie intreaga de romani, ceea ce conteaza este satisfacerea vanitatii si orgoliul personal al unei mediocritati, care imbatata de setea de putere intretinuta de odele osanaliste ale unei media aservite si inconstiente, incearca pe ultima suta de metri o revansa tardiva si imbecila indreptata impotriva celor care patru ani de zile au constituit pentru setea lui de marire un lest, imposibil de aruncat, ce l-a mentinut totusi in limitele unei democratii caracteristice statului de drept.
    Mai mult ca sigur ca vom asista (din nou neputinciosi) la instalarea unui guvern dupa “pohta si vointa” Alesului, un guvern marioneta, tras fara rusine de ate de papusarul cotrocenist si ale carui actiuni nu vor fi nicidecum indreptate catre diminuarea si eliminarea efectelor crizei prin care va trece Romania, ci pentru recuperarea inmiita a investitiilor pecuniare facute de clanul pro-prezidential in aventurile politice ale acestuia concomitent cu sporirea “slavei” lui Zeus in vederea obtinerii unui al doilea mandat prezidential.
    Sincer sa fiu le pling de mila in aceste zile, repezentantilor mass-media, care se dau de ceasul mortii ba prin presa scrisa, ba pe ecranele tevizoarelor, incercind sa desluseasca ce are iubitul nostru presedinte in cap, atita timp cit acesta ne-a dat de multa vreme de inteles ca nu are nimic altceva decit un nou mandat prezidential in conditiile rafuielii mafiote cu concurenta si a umplerii buzunarelor clientelei politice.
    De aceea, indiferent de legile tarii, de vointa clar exprimata prin vot uninominal de care electorat, de legile celor sapte ani de acasa etc. Alesul va face tot ce “va vrea” muschii lui, convins fiind ca nu va intimpina absolut nicio piedica venita din partea unei clase politice fericite recent inscaunata in fotoliile alesilor neamului.
    Despre popor nici nu poate fi vorba, acesta a ramas din nou “El cu El”!
    Asa Sa Ne Ajute Dumnezeu !

  34. Am auzit la stiri ca Spania este tara din UE cea mai afectata de criza economica, nu mi s-a parut surprinzator, dar m-am gandit imediat ca noi vom fi a doua.
    Pentru cine nu stie Spania era pana acum 6 luni, paradisul in care reusea toata lumea, era suficient sa ajungi acolo pentru ca intr-un an sau doi sa iti cumperi tot ce vrei.
    Intrebarea este: Cu ce bani?
    Si raspunsul: Din credite!!!
    Dupa ani de guvernare de dreapta cu cresteri economice record (bazate pe consum si pe piata imobiliara) au fost suficienti 4 ani de relaxare socialista pentru a duce Spania acolo unde ii este locul adica o tara in care industria este bazata pe capitalul strain iar agricultura desi dezvoltata nu poate sustine impresionanta nevoie de consum a 40 de milioane de locuitori.
    Vedeti vreo asemanare?
    Din pacate noi nu avem agricultura Spaniei si nici turismul ei, asa ca va fi mai rau.
    Nu-i nimic, poate asa vor intelege idiotii care isi fac credite ca sa isi schimbe telefonul ca banii aia sunt ai bancii si nu ai lor.
    Poate vor intelege si romanii ca statul nu este mama ranitilor si ca nu este normal sa iei de la unii ca sa dai la altii numai pentru ca acestia exista.
    Sper din tot sufletul ca vom avea un guvern de DREAPTA care va lua masuri clare pentru protectia capitalului in general si a celui romanesc in special, pentru ca numai asa putem trece cu bine mai departe.

  35. Asa am impresia si eu, ca guvernul va fi PDL-PNL, iar zvonistica e menita doar sa ajute la negocieri.
    Ungurii nu cred ca mai prind la guvernare (personal ma bucur pt ca desi lupta contra discriminarii etnice, la discriminarea de gen sunt cel mai misogin partid din Romania).

  36. greata asta e cuvintul ce-mi sta in gind .de luni nu m-am mai uitat la stiri.n-am mai suportat mutrele pedleilor care se dau mari si tari.gindindu-ma la soarta noastra a celor multi m-au trecut fiori reci pe sira spinarii. vin vremuri grele iar ei vor face ce-au facut si in urma cu 4 ani scandaluri dna certuri pe ciolan iar oalele sparte le platim tot noi

  37. Tocmai a tinut nanobcul niste lectii de drept constitutional la tv, lectii bazate pe o logica-ilogica sau mai bine zis pidosnica.1. astazi nu mai este declarata dreapta invingatoare (ca in seara alegerilor), pentru a putea revendica dreptul la pm si nici ca la locale cei care au avut voturi mai multe, ci invigatori cu drept la pm sint cei cu mandate mai multe, adica pd-l. In virtutea acestui postulat nanobocist de sorginte cotrocenista, pd-l nu va negocia cu nimeni pina cind asimetricu’ nu va desemna pm, care pm se va apuca sirguincios, nu sa formeze un cabinet ci sa patroneze negocierile in vederea formarii unei majoritati. Astia ori sint timpiti si boi, ori ne iau pe noi drept hai de mai sus. Nu stiu de ce, dar inclin spre ambele variante.
    Sa fiti iubiti
    marcus

  38. Avand oaresce experienta de partid pe vremea cand stateam in RO, la nivel mai mic evident, stiu ca aceste negocieri de formare a guvernului vor fi foarte dificile si….la sange.

    Daca isi inchipuie cineva ca ele se vor duce dupa principiul care program de partid e mai bun pentru tara aceia sunt naivi.

    Acum, cu configuratia actuala a mandatelor de parlamentari sincer orice combinatie e posibila. Sa le luam succint pe rand:
    1. PDL+ PNL teoretic cea mai la indemana si public cea mai plauzibila (compatibilitati programe, doctrine, etc) dar !: adversitatile create in ultimii 4 ani intre ei vor fi un obstacol greu de trecut (si SA NU UITAM, chiar daca in ultimii 1-2 ani eminenta cenusie a PNL-ului (petrodolarul) nu s-a mai expus pe media, asta nu inseamna ca nu-si exercita influenta la varf prin purtatorii sai publici de cuvant – Orban, Crin s.a) So, razboiul nedecis intre Basescu si Patriciu va face extrem de dificile aceste negocieri.

    2. PSD + PNL; aceasta constructie ar fi evident, luand in considerare sprijinul acordat in ultimii 2 ani de PSD liberalilor, una plauzibila daca nu luam in considerare ca DECIZIA numirii candidatului de prim-ministru se afla la Cotroceni; nu-l vad pe Basescu dandu-si toate parghiile de realegere de la anul pe mana adversarilor politici.

    3. PDL + PDL; teoretic pare cea mai lipsita de sansa (adversari recunoscuti, incompatibilitate doctrine, etc); dar cum se spune ca trebuie sa-ti tii dusmanul aproape si daca nu uitam ca pentru a trece legile organice este nevoie de peste 2/3 din voturi in Parlament (ceea ce fara PSD nu se va putea) si ramanand de vazut care este cel mai mare dusman al presedintelui (Nastase-Iliescu sau Patriciu) este o constructie care nu poate fi exclusa !

    As mai face o completare:

    – PDL sub diverse forme (PD, etc) a daramat/iesit fiecare guvernare din care a facut parte in anii de dupa 89 – tinta lor este sa guverneze singuri intr-un viitor nu foarte indepartat si daca urmarim cronologia evenimentelor se poate observa acest lucru
    – toate ultimele declaratii la varf ale PDL au continut sintagma “”noi am scos din statutul partidului prevederea care impunea interzicerea alierii cu PSD !
    – Patriciu este o nuca mai tare pt Basescu decat Geoana-Iliescu
    – PNL cu 18-19% in opozitie este mult mai usor de anhilat decat un PSD cu 34-35% (dublu!)
    – pentru ambele partide ce se viseaza cele mai mari din RO (PDL si PSD; si incet, incet catre asta ne indreptam) va fi mult mai usor de absorbit ulterior un PNL din opozitie decat unul la putere avand in vedere ca majoritatea membrilor marcanti ai liberalilor de la varf si din teritoriu sunt oameni de afaceri ce-si trag “”seva”” din accederea la guvernare

    Ramane de vazut

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.