Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Pesedisme live în ritm de facebook

Pesedisme live în ritm de facebook

Motto: “N-am crezut că Pandele e o chestie sonoră” (Marean)

Geoană-şi cere scuze public pentru vizita la Vântu. Cică l-a bătut gândul să demisioneze după verdictul Curţii Constituţionale, dar l-au ţinut dorinţa de a ţine partidul strâns şi, auzi la el, nişte moralitate. Bine, bă, dă-ţi două palme şi dă-ţi acum demisia, să-ţi acceptăm formal şi noi, nemembrii de partid de care ţi-ai bătut joc iresponsabil, scuzele de paradă. Că de iertat n-o să te iertăm niciodată.

Gata, m-am liniştit! Aveam o spaimă existenţială că nu candidează Năstase. Cu ocazia asta, o să câştig şi pariul cu el. A redevenit acelaşi arogant de odinioară, nemulţumit şi frustrat de orice critică la adresa lui. Partea bună e că măcar ăsta-i deştept. Dar o să pierd cravatele pe care mi le aducea cadou la fiecare vizită-n Asia. Oare voi reuşi să supravieţuiesc în noul context politic? Noroc că am stoc de cravate.

Diaconescu are, procedural, cel mai corect şi mai frumos ambalat discurs. Dar nu trece sticla şi e ezitant la momentul marilor decizii. Anunţă-ţi odată, fratele meu alb, în plen, candidatura şi bate-te! Asta dacă vrei să joci cu adevărat în liga mare şi să nu rămâi veşnic la stadiul băiat bun şi spălat, păcat că-i pesedist.

Mitrea e smardoi, are discurs şi stofa de lider. Sindicalistul din el nu se dezminte. Joacă o carte mare şi le zice bine, da-i tocit de noncombatul cu Băsescu. Accentuează pe cartea Oprescu, dar nici Sorin nu-i perceput drept cel mai mare duşman al preşedintelui. Iar pesediştii vor sânge, nu împăciuitorisme cu duşmanul de clasă politică. Fiindcă sunt călcaţi programatic pe cap de pedelişti.

UN SOI DE EPILOG: Băsescu a convocat, cu ocazia Consiliului Naţional al PSD, un CSAT de urgenţă ca să ne anunţe că l-a băgat Obama-n seamă astă toamnă. În ziua congresului, ce-o să mai facă? Îl trimite pe Boc pe lună sau o pune pe Nutzy să defileze goală prin Piaţa Victoriei?

CIREAŞA PE TORT: Băsescu îşi ia scut de la imperialişti, Iliescu tocmai le umple frigiderul de carne. Taica parcă nu mai are snaga de odinioară. Iar alintul ăla că n-are nevoie de funcţii şi onoruri nu-l crede nici fiu-meu. Hai că parcă, totuşi, începe să ia viteză şi să dea în ciocoi.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

225 thoughts on “Pesedisme live în ritm de facebook

  1. sa cistige Dana cu retete made China.sa cistige dragostea mea Mihaela ?!?! Mitrea ? ma cam doare capul.Cristi?un Gioana un pic mai neprostanac (sic).cine?cine?poftim:vi-l trimitem pe Vadim!e mai bun decit toti.si macar e de centru-stinga.si are singe.si-l bate pe Traienel la orice ora cu asa partid in spate.Tatonati-l psd-istilor de pretutindeni!

  2. Ce baiat simpatic Pandele asta…Are si vocatie si de aici o mare ambitie: sa se bata,barbateste,cu Vanghele pe orice post de vanzator de curpapir la WC-ul public.Oare in budele tarii o fi bun un partid de stanga sau unul poponar…pardon popular.Ce tara halucinanta avem si asta pentru ca-i locuita.

  3. Cuvantul “smardoi” folosit de D-l Ciutacu la adresa lui M.Mitrea, mi-a atras atentia asupra paradoxului cu sintagma “stofa de lider”.Dorinta de a invinge cu orice pret il investeste cu o duritate iesita din comun. Si nici nu ascunde acest lucru:” Noi, oamenii politici, de mult incercam sa ne facem imaginea praf si usor-usor reusim”.Porneste de la o analiza lucida a infrangerii in alegerile prezientiale, si vocea lui devine din ce in ce mai rastita:”Nu se poate ajunge la sefia PSD printr-un tangou linistit”.Este adevarat, dar stim ca “tonul face muzica”.Ma intreb daca va reusi sa-si atinga scopul.

  4. * gogu
    Geniala chestia cu :”ba$€ va defila el insusi in curu gol prin ki€$$€l€f, calare pe boc si cu udr€a drept majoreta”. Tareeee !

  5. *muritor de foame
    Suculenta si expresia ta:”Nutzy, Ioana “tata e cool” si EBA la “vrabiutzele” goale in Piata Victoriei! DA, DA, DA! Astept cu nerabdare ca evenimentul sa se sincronizeze cu un -30′C “.Bravo !

  6. *baSScu
    Il jignesti pe Pros’. Il banuiesti de responsabilitate. Nu se cuvineeee !

  7. Domnule Ciutacu,eu am inteles de la dl Nastase ca nu mai are ambitii de ministru,Prim Ministru,sau Presdinte de tara,dar ar dori,pt 2 ani,sa conduca spre victorie partidul,apoi va preda altora fraiele.Eu asa am inteles.In ceea ce priveste faptul ca este arogant,mie nu mi se pare.Eu il percep ca pe un om extrem de inteligent,un rafinat intelectual,cu vaste cunostinte politice,intarit in batalia de 5 ani cu diverse probleme juridice si politice.Foarte constient de ceea ce va trebui sa rezolve in interiorul PSD-ului,stiind cu ce se va confrunta,trebuie sa fie mana de fier.Sper ca a invatat,dupa cum a si spus-o,din greselile trecutului si pana una-alta PSD trebuie sa revina la starea din 2004 ca sa creasca din nou si sa promoveze tineret si femei in fuctii de conducere.Sa speram ca le ajung 2 ani de redefinire si sa-si curete ograda de “derbedei”.

  8. * Badea Bogdan
    Victor Ponta va fi, poate, un presedinte bun. Da’ nu pus de Nastase – in calitatea sa de posibil presedinte – din nou – la psd. Pen’ ca Nastase respira doar pentru o clipa: aceea in care inculpatul basescu va avea o singura sansa de a scapa de puscarie. Gratierea pe care el, Presedintele tarii, Adrian Nastase, i-ar acorda-o 😉

  9. pt Laurentiu: Eu m-am referit la faptul ca candidatul PSD la presedentiale ar fi Victor Ponta , dar normal il alege congresul PSD

  10. unde este extradatul omar hayssam?
    in loc de romania a ajuns in rromales?
    i-a gresit oprea adresa de destinatie?

    capul lui omar vrem

  11. *Victor
    Hmm…incep a intelege de ce e “imperiu”. Adica e libertate cita o permiti 🙁

  12. S-a format masa critică

    Sătul să spere în himera unui performant Titanic,
    Să facă slalom printre munţi de gheaţă plutitori,
    Se simte-n culpă, dominat de un impuls etnobotanic,
    Săltat de pufii păpădiei, grupaţi pe fund şi subsuori.

    PS Cele două jigodii care au propovăduit, nu cu mult timp în urmă, drogurile uşoare, încurajând copiii nevinovaţi spre visul cernit “Să trăiţi bine !” care le-a adus moartea, trebuie, în câteva zile, înfierate de Parlament, destituite (una din funcţia de Preşedinte al României şi cealalta din deputat al PE ), deferite judecăţii mulţimii, pentru lapidare.
    Nu pierdeţi acest moment domnule CIUTACU. De aici vor veni toate rezolvările pentru care ni s-au albit ochii aşteptându-le. Băgaţi cărbuni în cuptoarele PC, PSD şi PNL până la presiunea de timbru a cazanelor locomotivelor, şi noi cei mânjiţi şi orbiţi de frezilul minciunii politice pedeliste vom fi alături, cu ţepele şi belitoarele de mult pregătite.
    Hai să-ncingem hora mare / De aici până-n colo…

  13. Firesc este,ca d-l Geoana sa plece in concediu,nu are cartea cistigatoare.Ar trebui ca sa lamureasaca “poporul” ce cauta noaptea la locaturul Lebedei.Chit ca ala este poprit,iar el locuieste defapt pe bac in fata,la citiva metri.
    Asta era preocuparea lui in miezul noptii?
    Cita minte poti ca sa ai si sa te duci la “mogul” in vizita ?
    Arogantul si manivela ,nu ma conving.Ar fi bine ca sa stea la rindul lor in planul doi.

  14. @Cati, nici eu nu stiu ce sa fac azi de mancare.
    Eu vreau in schimb chitara lui Rontzy, ca sa cant la ea”Geoana…sunt o fata reaaaa,/Vezi ca vine Cristi,paaaa”.

  15. Cate un indemn al Dvs. pentru o actiune sau inactiune este urmat.De data aceasta indemnul Dvs. adresat lui Geoana:” da-ti doua palme”…ca,”ti-ai batut joc iresponsabil” si de nemembrii de partid nu a fost urmat; s-a lovit de surzenia instanta a dumnealui, ca sa nu mai vorbesc de “demisia” pe care lumea politica o astepta. Cuvant de onoare nu-i in Romania, sau te pomenesti ca doar l-a imitat pe Presedintele Portocaliu care la fel a promis ca-si da demisia in cinci minute si acum sta intronat din nou pe capul nostru si ne distruge pas cu pas.

  16. Pina la urma singurul care il deranjeaza si daca cistiga il deranjeaza mult de tot pe asimetricul este Nastase.Acesta chiar il poate contra pe Basescu.Doamne ce n-as da sa-l vad pe Nastase cistigind PSD-ul si apoi pe Basescu facind icter de fericire.

  17. * Victor
    Am prins ideea. M-a luat valul. Mi-a si parut rau ca te-am “versificat” olea’ 😉
    Am vazut in arhiva emisiunea de pe 2 fev. – cu Mitrea si am vazut ca il simpatizezi ca si mine. Atit cit poate fi simpatizat un pesedist…

  18. Ehe, daca castiga Mircea Geoana alegerile si era presedinte acum nu mai existau discutiile astea.Acum numai e bun de nimic.Aveti impresia ca omul Mircea Geoana s-a schimbat in decurs de 2 luni? eu nu cred

  19. Neneeeeeee!!! Schimba articoluuuuuuuu !!!!!!!
    Banzai! Si sa dea dracii in ei de congresisti pesedei!!!

  20. Singurul politician PSD-ist care a venit pana acum cu un program a fost V. Ponta, si Mitrea l-a cam desfiintat, ca din cele 22 puncte au ramas in picioare doar 4 dupa cum a zis D-l Ciutacu la emisiunea dumnealui. Ei, acum sunt chiar curios ce se va intampla cu “proiectul pozitiv” a lui Nastase care va fi prezentat luni. Sa vedem reactia lui Mitrea acum!

  21. Programele se pot concepe si adapta si pe parcurs. Proba eliminatorie este cea a calitatilor individuale ale fiecarui candidat. Daca este inteligent, onest, vertical si democrat – va placea si electoratului. Iar consilierii ii vor ajusta si strategiile. Daca e prost(anac), malefic, corupt sau tiranic – asta va fi si “stampila” pe fruntea partidului. Iar electoratul – vlaguit de criza – nu mai are toleranta pentru ultima categorie !

  22. Nu stiu daca este “corect politic” sa-mi indepertez eventualii clienti cu astfel de destainuire, mai ales ca sunt oameni cu bani baronii astia, dar cu ceva vreme in urma mi-a fost oarecum jena ca ma numesc… Violeta.:)

  23. Nu l-as condamna pe Geoana asa usor pentru esec.
    Pot fi multe mizerii in spatele pierderii alegerilor. Una pe care eu o vad clar: Hrebenciuc. Mai ieri se-ncuscrea cu betivanu’ cam mai apoi sa fie un LOIAL sef de campanie electorala… Sa fim seriosi! Abureala cu flacara violeta l-a dat de gol. Ce praf in ochi vrea el sa arunce cu “paranormalul” bascalios?
    Daca e cineva de condamnat pentru esecul de la alegeri acela este Hrebenciuc! Cal Traian, scuze, Cal Troian in tabara PSD.
    Mizerabil caracter. Auzi dom’le, el totdeauna merge cu invingatorii! Slinos rau.

  24. Mare dilema cu acest proiect pozitiv!Nastase se vede deja liderul PSD, si intr-un fel paveaza drumul pentru tinerii colegi pe care i-a adus in partid, ca sa aiba cui sa predea stafeta. Despre acesti colegi tineri zice ca pot fi candidati la presedintie doar ca momentan unt ca niste patinatori, care nu au patinele suficient de bune si nu au inca exercitiul. Imi place comparatia, degeaba e destept macar.

  25. Ce se va mai intampla in PSD daca tanarul si nelinistitul Mazare scapa nevatamat din bratele braziliencelor frumoase si ajunge inapoi in tara la momentul potrivit pentru a-si anunta candidatura la sefia partidului? Doar PSD-ul are nevoie de “sange” ca a lui.

  26. Oameni buni! Cand va fii 5-6 candidati la alegerile “democratice” la sefia PDL??? Multa lume condamna PSD-ul si pe Nastase, dar!, pe vremea aceea nu exista o asa nebunie ca si acum! Nastase era terminat in 2004 decembrie daca frauda la fel cum a fraudat Basescu acum si in 2004! TREZITIVA OAMENI BUNI!!!

  27. Stiu ca Violeta era un fel de prajitura. De fapt in vremurile alea de belsug, cand eram eu copil, erau numai doua neamuri de prajituri la cofetarie in colt. Violete si unele maro care se chemau “cu ciocolata”. Cereai pur si simplu violeta sau…maro.
    Asa ca pe viitor ar putea sa te cheme maro daca nu-ti place violeta.
    In ala ordine de idei, dupa sedinta aia teribila csat urmata de comunicat, a turbat presa ruseasca detot.
    Despre plasarea asta a echipamentelor americane in Romania se stia demult, asa ca singura explicatie ar putea fi ‘explicatia” prezidentiala cu “scutu’ nu e indreptat impotriva Rusiei”. Cred ca asta i-a turbat asa de rau pe cioloveci.
    Ce-i drept si pe mine m-ar fi enervat. Era in plus, ca si sedinta csat de altfel. Chestia ar fi trebuit sa ajunga discret in parlament fara sedinte si comunicate.

    Am pus aici cateva fragmente de articole si link-uri:
    http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=728

    Da daca mergeti din aproape in aproape o sa va cruciti cat de rau sunt porniti pe chestia asta.

  28. “ O poveste caldă pentru tătici de fetiţe dulci ”

    Lada de gheaţă

    Din cei trei, eu eram cel mai mare, surorile urmându-mă, una la 8 ani şi alta la 11 ani, după care mama a blocat maşina. Când m-am mărit prin toate locurile, făcătorii mei, frumoşi rău, ai fi jurat că-mi sunt fraţi. Aveau pentru mine o căutătură aparte care ascundeau amestecul unei imense iubiri cu o vinovăţie pe potrivă. Fusesem crescut de bunicii dinspre mamă într-o curte în care, pe criteriul competenţei, devenii cel mai dintre toate lighioanele. Singura fată a bunicilor, mai mare cu peste 15 ani decât mine, îşi urma calea vieţii la liceu şi mai apoi la facultate. Ea se juca cu mine adesea, şi printre lecţii, mă umplea de pupături când revenea acasă, servea masa cu mine când ne potriveam, mă despotmolea din hăţiurile ştiinţei, mă ţinea curat în prafurile vieţii cu o protecţie şi grijă din cale-afară pentru un copil care-şi aştepta părinţii să tot sosească de unde doar ei ştiau că plecaseră. După examenul de stat mi-a făcut cinste cu un film la Patria, unde s-a întânlit cu un băiat chipeş de-o seamă cu ea, şi el absolvent de facultate. M-au băgat între ei. Fiecare cu câte o mână prin spatele meu se atingeau pe umeri, iar când îşi şopteau, obrajii lor se lipeau de ai mei. Pe loc nu i-am înţeles. Dacă tot voiau să fie apropiaţi de ce nu m-au aşejat deoparte. La despărţire, făcându-mă confidentul lor, au mărturisit că vor să se căsătorescă de Revelion, cerându-mi, într-un fel, părerea. Le-am dat binecuvântarea fără ezitare, că mă tăia un pipi, de-abia ţinut până acasă. La sosirea în casă , bunicul care le ştia pe toate, parcă ar fi zis :
    – Ajunge cât aţi târâit-o ! Vreau să plec liniştit. Am chemare. – Sigur s-a referit la mine, bănuind chestea cu pipi {…}
    {…}Acum bunica pupă tablourile lui bunicu, ştergându-le de lacrimi, iar eu fac ce-mi place mai mult : cotelesc ! Dau de nişte manuscrise, unul cu titlul “Lada de ghiaţă”.
    E din vremea când lumea de la noi folosea răcitoarele, alimentate periodic cu ghiaţă cumpărată dintr-o ladă mare din lemn de 2,5 / 1,5 m cu capac rabatabil. Cea din text se afla discret aşezată în vecinătatea grădiniţei la alt capăt al oraşului faţă de casa actuală unde m-am născut. Rezulta concluzia că o grabă mare i-a determinat pe bunici să-şi schimbe adresa. Nu e treaba mea ! Sau o fi ?
    Scria despre doi puşti dintr-a 8-a, ochiţi simultan de un oarecare Cupidon, care în taină mare, la ore favorabile, se fereau de ochii şi gurile rele, în lada de ghiaţă, goală. Asta până-ntr-o zi când fata şi părinţii ei au dipărut pentru totdeauna din cartier !
    {…}Mai scria că fata la numai 15 ani şi 7 luni ar fi născut, la termen, un înger cu ciucuraş, de toată frumuseţea, care nu şi-a cunocut părinţii până la 8 ani {…}
    Vă las aşa-ncurcaţi că mă strigă bunica să mai iau seama la cele două surori ale mele ce-ntârzie de la şcoală{…}

    PS Într-o formă desfăşurată după principiile scenariului de film, sper să fie şi pe gustul unui foarte tânăr regizor.

  29. Oricum ar fi, nu se prevad ani prea buni pentru PSD… Au sanse bune sa fie al treilea partid al tarii, la urmatoarele alegeri.
    Buna ideea cu Nuti goala pe victoriei, ar bate clar congresul la rating. Si chiar ar fi mai interesant.

  30. De ani de zile este PSD la rascruce si culmea, tot nu si-a gasit calea de urmat.
    Ca nemembru PSD, daca ar fi dupa mine l-as alege pe C.Diaconescu, nu pentru ca este la fel de “puternic” ca Nastase sau Geoana, ci pentru ca este un diplomat desavarsit, cu “cel mai corect si mai frumos ambalat discurs” dupa D-l Ciutacu.Sper sa aiba forta sa traga dupa dumnealui, dupa modelul dumnealui un partid mare.

  31. Scrisa astazi 7 fev. 2010
    Urmarind la televizor Conferinta,m-am intrebat ca unde-s drapelele si pozele cu Conducatori cape vremuri,dar na-u PolitA pe mana cabugetu nu-i la ei si cand avorbit Geoana si a zis ca toti sunt barbati siFemei infelul lor, iar ca i-si cere scuze iertare ca de sa dus la Vantu,
    dar Vantu nare lepra s-au gripa porcina sina stiut sa raspunza la matroz si s-ia facut autocritica ca pevremuri la bolsevici care a condus si tara si dupa aia avenit domnu nAstase
    care a zis ca io va iubesc ezact ca Erich mielke de la germania Democrata care a fost sefu lu stasi securitate echivalent si lumea aaplaudat dar sunt Basescu pe Gioana si spus cuscut de la Obama carea luat prmiul Nobel pentru pace si noi aici neam batut cuturci si aia construiau Catedrale si palate, sa fim scut si sa luptam cu totii inafara de Rusi si mOscova ca a ramas cu gura cascata si aia dela UE si Nato ca de ce e Sedinta de urgenta la Csat si boc sa ajunga intro juma de ora, dar Nea Nelu a zis ca trbe Referendum dar la bani de la femei dece nu, iar Mitrea s-a legat devechea conducere. Si Diaconescu nu s-a legat de nime, penca sa nu supere pe nime. Iar Nea Nelu a zis ca sa nu mai mearga la restaurant si sa vorbeasca cu toti ca atentie pecine dati Partidu pe mana ca doar el la creat si el e prea batran sal conduca da daca avea 75 ani semai baga o data. Si Vangelie cu Pandele merge la veceu ca sa candideze oriunde da marean a zis ca el nu trage aer si ca e atent ca nd bea un pahar. si apoi sa facut un pic de rumoare si reporteri au intrebat cace a vrut sa zica dar el precum sfinx Tacut. Ca lume vor
    mere la Filialle si sa prezinte Program. poate cu dobas, atentie lume, atentie, program la pesede la Filiale si atunci totul v-a fi clar.

    Traiasca lupta pentru pace!

  32. Cu rachetele,ne jucăm frumos de-a războiul! Cum armată n-avem, generalii vor sta pe simulatoare să-şi merite salariul. Căt despre ruşi o să vedem cu gazul, că oricum, se impacă ei cu americanii peste capul nostru. Mai rău o să fie cu iranianul cel nebun.

  33. Urmaresc politica doar ca sa aflu de ce naiba sa mai stau prin tara asta.
    Mai toate stirile economice anunta iesirea din “criza” a marilor puteri din europa,tari la care mai toti cetatenii patriei noastre au acces.Fie ei romani,tigani,hoti si alte minoritati sau majoritati.
    Raspunsul la intrebarea daca mai e cazul sa mai misunam prin zona,m-i l-am dat cu ajutorul politicii noastre de la “telvizor” vorba lu’ Marean.Uitandu-ma si incercand sa inteleg unde e mai bine,la noi sau la ei,m-am luminat.LA NOI BROTHER.Pai unde mai e loc de atata prostie si ignoranta decat in Carpati?Ca e Nastase,Geoana,Mitrea,Boc,Videanu,Berceanu,sau Gorghiu…in spatele lor exista un singur numitor comun.POPORUL ROMAN.
    Asta pune botu’ la orice vrajeala cu iz de speranta anuntata la tv,fie ca e vorba ca in P.S.D. vin vreuri bune cu alegerea lui Nastase(ca prosti am fi sa nu stim deja ca el va fi sef la stana)si ca piratul sef de la Cotroceni va fi inlocuit cu un social democrat cu carte in 2014,iar voi multime o sa o duceti mai bine,am aplecat putin privirea spre marea masa care tace.M-am intrebat de ce tace?Oare pentru ca este indolent?fricos?corupt?sarac?bogat?tradator?

  34. Chiar daca liderii astia mari, Nastase si Geoana, neaga ca s-ar fi dus sa se intalneasca cu “amazoanele”din motive electorale, e clar ca acesta este motivul pentru care dintr-o data si-au adus aminte ca femeile sunt supuse discriminarii de toate felurile, si au vrut sa le cucereasca de partea lor prefacandu-se ca ii intereseaza soarta lor si pozitia lor politica in structurile chiar si de conducere.
    Baram de s-ar alege femeile cu ceva din aceasta curtoazie.

  35. @filip
    Ai dreptate pina la ultima intrebare la care ai omis un posibil raspuns: DIN SCIRBA!
    Si mai ai o alta scapare! In spatele politicienilor insirati de tine sta BANUL stors de la poporul roman.
    Banzai!

  36. eu pariez pe nastase. are mana proasta cand alege aliati si protejati in schimb are o mana excelenta cand isi alege consilierii.

  37. Ma tot uit la chenarul rosu in care este inscriptionat POWER. Stau si ma gandesc oare la ce s-a gandit D-l Ciutacu?Pentru ca PSD-l numai POWER nu are, chiar daca rosul e tonic, e masculin, e stimulent universal; este deobicei imaginea inflacararii,a fortei impulsive. Unde sunt aceste trasaturi concretizate la PSD?

  38. Astazi a fost o chestie ciudata si poate semnificativa.
    “Primul ministru” Boc a convocat intalnirea comitetlui pentru situatii de criza, fiindca ninge si s-au impotmolit camioanele pe sosele.
    Da’ N-A VENIT NICI UN MINISTRU!!!!

  39. Geoana continua sa-si traga spuza pe turta lui cum ca ar avea mare sprijin mare de la Marele Licurici! Se pare ca in ultima perioada nu l-a mai sprijinit nici congresmanul de Alaska, domnul Michael Foot (a nu se pronunta ca in limba romana maica il fut).

  40. Opinia mea este ca trupa lui Nastase va castiga. Te rog sa retii – trupa, nu Nastase. Asta inseamna ca macar partial s-a vindecat de vanitatea lui individualist-regala (care, paradoxal, face aproape tot farmecul sau) şi a cautat sa atraga de partea lui oameni importanti şi influenti din partid, carora le-o fi propus dregatorii insemnate sub “domnia” lui. Ma gandesc la cateva nume care, daca vor fi de partea sa, vor face ca succesul lui sa fie aproape sigur: Diaconescu, Dragnea şi, intr-un plan şi la un nivel mai jos, Mitrea şi Ponta. In plus, cred ca mai trebuie sa faca doua lucruri. Mai intai sa garanteze sustinatorilor declarati ai lui Geoana ca, daca va fi ales, nu va cauta sa traga in teapa inamicii in stanga si in dreapta. Apoi, pentru a-şi atrage voturile de la “talpa” partidului, cred ca trebuie sa ofere niscaiva garantii şi sefilor şi sefuletilor locali, anume ca ii va lasa sa isi faca mendrele cu (aproape) maxima libertate dorita de acestia la nivelele locale (judete).

    Personal il apreciez pe Adrian Nastase ca politician dar, mai ales, ca reprezentant al “intelighentiei”. Unul din motivele cele mai vizibile şi cunoscute şi de public este acela ca a scris in “Jurnalul national” cateva editoriale sclipitoare. Putine dintre ele pot fi calificate ca atare, e drept, dar sunt atat de bine scrise (parerea mea!), incat macar unul-doua se califica in primele 100 de texte jurnalistice scrise din ’89 incoace. Evident, asta nu ma face sa uit ca o buna parte din ceea ce scrie (cea mai mare parte, cred eu) este un substitut de succes pentru Diazepam… Tot la fel cum sunt, de pilda, şi o buna parte din interventiile sale pe blogul personal. Unde teme şi interventii privitoare la “reglajul” doctrinar al PSD suscita comentarii (competente şi avizate!) de la o suma de fideli, mai mereu aceiasi, dar mai mult nimic. Indivizi care se stiu unii pe ceilalti şi dincolo de pseudonimele de pe net, care isi adreseaza laude solemne şi politicoase ori injurii ezoterice, chestii care mie, aflat la destule sute de km de capitala noastra minunata, nu imi spun nimic… Ba chiar adesea ma fac sa ma simt ca aterizat intr-o incapere virtuala in care se organizeaza un perpetuu focus-grup pe tema “Mantuirea electoratului PSD”. Ori acest stil de a comunica (cu circuit “inchis” – destinat inclusiv membrilor şi simpatizantilor, ori, vorba lui Oprescu, poporului PSD) este exact ceea ce trebuie sa evite Adrian Nastase. Evident, dupa cucerirea puterii interne. Parerea mea…

    Imi permit sa fiu laudativ in exces, aprope lingustitor, la adresa lui A. Nastase dintr-un motiv simplu. Nu l-am votat si, destul de probabil, nu il voi vota nici in viitor. Dar e in interesul meu de cetatean activ, dar neimplicat politic sa am in prim plan partide cu forta conduse de policieni proeminenti si puternici (cineva ar fi zis politicieni cu “virtu”…). Cand jocul politic e dominat de o singura forta politica ori, mai rau, de un singur individ, mantuirea (ca tot fuse vorba de asa ceva) democratiei nu vine din “ingroparea” acestora (cum ati cam vrut voi sa faceti cu Basescu), ci din aparitia, cresterea şi promovarea unor contra-ponderi. De asta cred ca e un mare castig in politica noastra aparitia lui Antonescu şi conduita lui in campania electorala şi mai ales dupa aceasta… Şi tot de aceea cred ca PSD-ul are cert de castigat din alegerea lui Nastase ca presedinte.

    Asta-i monser!… Cred ca ti-ai dat seama ca putin imi pasa de ei, de toti politicienii. Pur şi simplu din egoism şi din dorinta de a-mi fi şi a ne fi mai bine vreau sa avem partide puternice conduse de lideri cu “virtu” (romanii ar traduce asta cu “vana”).

    PS Daca tot veni vorba de jena… Bine, inteleg, aialaltii au exagerat cu condamnarea motanelului vostru. O fi fost aceasta o stire, dar nu chiar sa tina prim-planul ziarelor şi televiziunilor zile intregi. Dar nici ca la Jurnal şi la Antene, sa nu se pomeneasca nimicuta nimicuta… Asta cam e prea de tot. Ori poate nu am fost eu atent.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.