Esti aici:
Prima pagină > Blog > Delatiuni cetatenesti de bine > O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

Motto: “Să-ncepem să continuăm drumul pe care l-am început in urmă cu trei săptămani” (Vasile Blaga, “Ordinea zilei”)

Există o specie de oameni care-ţi trimit pe mail sau îţi bagă pe sub uşă o sumedenie de hârtii care ar urma să compromită diverse persoane publice. De data asta, chiar vreau să protestez. Adică n-avea voie doamna ministru în funcţie ca, în pauza dintre luptele ei de la Bruxelles pentru integrarea României în UE, să execute la foc automat două doze de J&B la Sheraton? Ce, a dat în cap la lume pe stradă?

În definitiv, poate că femeia a avut pe cineva în ospeţie şi a omenit vizitatorul. Sau poate – de ce nu? – restul membrilor delegaţiei Ministerului Justiţiei nu aveau şi tăria decontată conform prevederilor Monitorului Oficial şi a pus doamna ministru ceva pe măsuţa cu veioză de la capul patului, să-şi ostoiască setea bugetarii; era să zic consilierii, puşchea pe limba spurcată de tonomat neghiob…

Acestea fiind spuse, anunţ că desfid cât se poate de public încercările politice de şifonare a imaginii publice a impecabilei doamne Macovei. Jos labele de pe sticlă!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

107 thoughts on “O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

  1. Da Victore,i-a venit un gust nasol in gura dupa ce ne-a facut de rahat si s-a dus la un J&B:-)

  2. macovei bea whisky, pacuraru se masturbeaza, birchall face sex oral etc. sunt mult mai digerabile subiectele astea. ce na mai place sa chicotim de slabiciunile altora si sa le minimalizam astfel pe ale noastre!
    asteptam sa primim pe sub usa si “picanteriii” despre acordul secret cu FMI, da ma tem ca vor trebuie sa treaca cei 50 de ani pana la declasificare.

  3. O fi desertat “tuicile” in vreo sticla de juma’ (gen cola) goala, sa-i aduca lui Baselu’. Ca am mai vazut eu romani care indeseau rucsacurile la breakfast, ca e gratis…

  4. Nici o noutate. Se vede clar, dupa figura. Asta este… Are si femeia o bucurie…Nu fiti rai !Ceea ce ma intereseaza, ma intereseaza daca ce a ingurgitat a fost platiti si din banii mei, din taxe si impozite. Asta, da, ma intereseaza …

  5. De ce scrie “Monica Macovei – Belgium”?

    Cred ca din doua, una: ori documentul e o contrafacere, ori d-na Macovei s-a dat belgianca, spre a nu bate la ochi micile sale rasfaturi bahice.

  6. Doar atat aveti?Doar asta se pote strange despre Monica Macovei?Ma mir.Credeam ca aveti surse mai bune

  7. Victore nu asta este Stirea imi pare rau sa-ti spun.Stirea daca ma provoci este ca Monica Macovei a dat pe conducta DOAR doua doze de …ce e ala,nu ma pricep.

  8. Nu ma intereseaza,poate sa se imbete crita,daca vrea,numai sa nu mai debiteze enormitati despre legislatia romaneasca.

  9. fiind plecat mai multe zile nu am putut comenta la timp emisiunea cu nastase invitat si blonda ta favorita. insa emisiunea de aseara de la sinteza zilei mi-a adus aminte de prestatia blondei respective. ura care se intrezareste fata de nastase o descalifica, nereusind sa demonstreze ca este un ziarist chiar asa de independent cum se considera. in rest sa auzim numai de bine si sa continui sa o promovezi ca si pe cealalta tanara speranta, oana stancu parca se numea individa care invada paginile j.n. si ecranele antenelor, dand lectii lui cristoiu & co. pana cand si-a luat talpasita parca.

  10. Prietene, o curiozitate: este un decont oficial. Plătit din bani publici. Nu se cheamă, în limbajul de lemn al Codului Penal, abuz de bunuri sociale?

  11. @Constantin Gheorghe: de unde stim noi ca-i decont oficial? 🙂

  12. Tovarasia marinelului se vede, aceeasi doctrina, aceleasi gusturi – tanti a avut profesor bun! Si apropos de deconturi oficiale, nu demult citeam cu totii (si ne cutremuram amarnic) de asemeni pardalnice fapte prin Albion…

  13. Vad ca se poarta J&B,asa ceva se serveste doar in sedinte la consiliul local.Ma intreb din banii cui ?

  14. ma(ca)covei justitiara de belgium, chiar azi intr-o zi de marti, cre’ ca-i filmul ei preferat

  15. Daca este vorba despre un decont atunci hai sa zicem ca indignarea este intemeiata. Insa daca este vorba despre un consum privat, mi se pare de prost gust si ipocrit sa o criticam.

    Iar modul asta de a face presa, scotand la 4 ani distanta o chitanta pe care e trecut si-un pahar de alcool nu mi se pare foarte demn. La fel de nedemn cum mi se pare si mediatizarea acelui clip cu fostul ministru PNL. Si la fel de nedemn mi s-ar parea si ca cineva sa se lege de greselile gramaticale dese si publice ale fiului unui jurnalist genial, doar pentru a lovi in tata.

  16. Problema este cum si cui i-a incaput pe mana aceasta lista?
    Cand esti persoana publica trebuie sa ai grija mai bine de “probele compromitatoare”.
    Se plang aceste persoane , devenite publice ca o anumita parte a presei este “jegoasa” si sunt scarbite de felul cum sunt tratate. Pai , nu-i fum fara foc.Aceste tabloide sunt cladite dupa chipul si asemanarea lor. Ce este atat de greu sa inteleaga?
    Cati dintre noi ne cladim o cariera profitand de pozitia , banii si numele altora? Cati dintre noi ne spunem vorbe grele,murdare sau repetam scene erotice din filme porno in particular ? Cati dintre noi ne suparam ca vacarul pe sat chiar si dupa ce am dat cu oistea in gard? Asta inseamna ca toti ne putem numi vedete de televiziune, oameni politici sau potentati ai zilei?
    Daca nu ar fi facut ,ceea ce fac in public,nici tabloidele nu ar fi facut vanzare.
    Exista o lipsa de bun simt majora cu care nu s-au nascut dar o pot dobandi prin educatie.Daca nu si-ar fi pus poalele in cap in public , cu o minima decenta, ar fi trecut mai usor peste toate aceste egoisme, frustrari si dezamagiri .Prea isi doresc ca lumea sa-i perceapa numai pentru faptele lor bune si deloc pentru raul din ei.
    Raman actori de proasta factura care vor ramane in memoria oamenilor doar pentru o perioada limitata de timp.
    Daca aceste persoane sunt considerate personalitati in Romania , atunci cred ca cei ce frecventeaza acest blog ar trebui sa-si reconsidere perceptia.

  17. Victor Ciutacu:

    Probabil ca este vorba de un flacon de 20 cl sau de 25 cl, cine merge prin delegatii sigur le recunoaste.

    Problema care mi-o pun insa este de ce oficialii romani platesc 300 de euro / noapte cand si cu 100 – 150 de euro poti gasi hoteluri decente.

    Romania este o tara saraca, controlul costurilor trebuie sa fie pe agenda publica zi de zi, iar politicienii nostri trebuie sa arate modestie, cumpatare.

  18. Victore, stii ce-i misto? Ca acu’ a dat-o pe tarie, deci e mai in vina decit acu’ multi ani cind bea bere!
    Dupa cum vezi, mincarea-i fudulie (4 EUR la roomservice, bautura-i TEMELIE! (14 EUR)
    Si mai e ceva, cred ca-s adevarate zvonurile astea ca la ei e totul mai bun, mai “original”. Zic asta, ca tare trebuie sa fi fost “uischeanele” de a baut apa de 10 euro!

  19. Victore, transmite-i, te rog, lui TRU din partea mea, o tandră înjurătură. Va înţelege imediat. Sper. Spune-i că îl înţeleg, are copil, are nevoie de bani. Deci, dă-o naibii de demnitate.

  20. Bautura a costat-o 7,68 Euro, uitati-va la discountul aplicat, aproximativ 33 de lei.
    Sa-si dea demisia, nu?

    Oricum tara arde si baba… ti-a dat un subiect demn de tabloide.

  21. desi e doar un post pe un blog , ar trebui sa recititi “Tratatul de propagare a măgăriei în presă”. unele chestii nu se fac , domnule ziarist. insa am facut rost de bonul de la un hypermarket aruncat la gunoi de doamna macovei , o sa vi-l trimit sperand sa chicotiti astfel in continuare , eventual (rugandu-va mult) fara a scapa saliva prin coltul gurii.

  22. Cum să zic, dacă ar fi numa’ scăparea asta, treacă de la noi, că de sindrofii “eftine” nu ducem lipsă nici în bătătura vânjosului Traian. Da’ dacă-i o practică zilnică a celor ce sunt plătiţi din bani publici, fie-mi cu iertare, să-şi pună bani de-acasă, că tot banii noştri pleacă acolo şi să-şi ia licorile de la Non-Stopu’ cel mai apropiat de hotel. Deci dăm bani şi pe băutura lu’ X? Moralitatea învăţată de la astfel de persoane e un slogan. Poate de-acum ar trebui să decontăm discursurile în funcţie de durată, număr de cuvinte rostite volumul de aer inspirat şi expirat şi cantitatea de scuipat ieşită din gurile lor a(i)urite…

  23. Am si eu o nedumerire mica: de cand o persoana publica sau nu trebuie sa dea socoteala pentru ceea ce face in intimitate? Nu e putin penibil sa discutam ca un om a baut ceva acasa? De ce nu facem o petitie online in acest caz, si sa sustinem un sistem de Big Brother, adica atata timp cat e in functie publica, sa fie supravegheat 24/7?

  24. Cam slabut d-le Ciutacu,sa fie invitatul cauza ?Imi venea sa sparg televizorul cand ne povestea TRU de proiectele anticriza portocalii.Sa se mai nasca inca o data si nici asa nu va reusi sa prosteasca lumea ca de fapt nu-i alba e neagra …N-are stofa de politician .Felicitari pentru emisiune !

  25. o fi avut insomnii femeia si asa se facea “knock-out” (mult mai eficienta metoda decat un paharel cu lapte cald)… acum ce ii sariti toti in cap? … give the lady a break! :)))

  26. Acu’ Ciutacule nu fi rau asta e nimica toata pe langa ce fac politicienii pe la nunti.L-am avut noi pe unu ca nu-i pot spune numele la Brasov…cred ca a fost cel mai beat din toata nunta si dansa pe masa…auzi tu oameni integri…ma lesi

  27. Toate colegele ei sunt beţive!
    Poate nu pot dormi noaptea!
    Sunt convinsă că asta e doar o mostră “subţire”. Pe sub masă a terminat toată sticla. Aia primită cadou. Le cunosc bine pe procura(toa)rele (corect: doamnele procuror!) astea!

  28. Nu-mi place de doamna Macovei, dar nu pot sa o vad in fruntea listei pe doamna Nicolai.
    Probabil ca sunt subiectiv, sunt barbat si-mi plac femeile frumoase.

  29. Fara legatura cu subiectul daca imi este permis. Foarte bun Domnul Cristian Preda. Mi-a placut. Asta nu inseamna ca votez lista PDL
    Dar cred eu ca daca s-ar detasa de Traian Basescu si de politica dusa de acesta si ceea ce cred eu ca va face in viitor , o sa castige foarte mult.
    I-as sugera sa fac o campanie a la Adrian Severin. Sa arate cu adevarat valaoarea parlamentarului european.

  30. @horya

    Sunt femeie si mi se-ntoarce stomacu’ pe dos
    cand il vad pe TRU sau pe Preda sau pe Stolojan,
    dar nici macar nu ajungem la dezbaterea gusturilor
    in raport cu atractia fata de ei ca persoane de sex opus —
    mi-e greata de fetzele lor deformate, dezumanizate
    si cu o puternica tenta de alienare.
    E o greata in afara sexualitatii.
    Am abandonat emisiunea lui Victor
    din motive de stomac deranjat pe baza de TRU
    la 10 minute de la start
    si Sinteza lui Gadea pe la 10 si vreun sfert,
    cu stomacul deranjat de Preda.
    Si mi-am dat seama inca o data ca PD-L pe de-a-ntregu’
    e un partid de indivizi deformati si dezumanizati,
    de la primul pana la ultimul.

    Si by the way, Predaaaaaaaaaaa, alooooooooo, domnu’:
    democratia lui Constantinescu si a lui Basescu
    seamana cam cum seamana tigrul cu pisicuta de casa —
    doar sunt feline amandoua, nu?
    F_ckin’ wanker!

  31. Victore,
    In loc sa bati campii cu bauturile doamnei Macovei(care fie vorba intre noi, nu este o noutate acest MM al politicii are o slabiciune pentru bauturile mai mult sau mai putin fine) cred ca ar fi mai bine sa vorbesti mai mult despre situatia economica a Romaniei deoarece am o veste pentru natiunea romana : ROMANIA ESTE IN COLAPS. Este mai mult decat evident ca Romania va intra in faliment din cauza politicienilor corupti, vanduti structurilor camataresti din occident. Romania 2009 = Argentina 2001.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.