Esti aici:
Prima pagină > Blog > Delatiuni cetatenesti de bine > O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

Motto: “Să-ncepem să continuăm drumul pe care l-am început in urmă cu trei săptămani” (Vasile Blaga, “Ordinea zilei”)

Există o specie de oameni care-ţi trimit pe mail sau îţi bagă pe sub uşă o sumedenie de hârtii care ar urma să compromită diverse persoane publice. De data asta, chiar vreau să protestez. Adică n-avea voie doamna ministru în funcţie ca, în pauza dintre luptele ei de la Bruxelles pentru integrarea României în UE, să execute la foc automat două doze de J&B la Sheraton? Ce, a dat în cap la lume pe stradă?

În definitiv, poate că femeia a avut pe cineva în ospeţie şi a omenit vizitatorul. Sau poate – de ce nu? – restul membrilor delegaţiei Ministerului Justiţiei nu aveau şi tăria decontată conform prevederilor Monitorului Oficial şi a pus doamna ministru ceva pe măsuţa cu veioză de la capul patului, să-şi ostoiască setea bugetarii; era să zic consilierii, puşchea pe limba spurcată de tonomat neghiob…

Acestea fiind spuse, anunţ că desfid cât se poate de public încercările politice de şifonare a imaginii publice a impecabilei doamne Macovei. Jos labele de pe sticlă!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

107 thoughts on “O tărie mică te ţine ţeapăn pe doctrină

  1. MONICACA MACACACAVEI S-A LUAT LA TRANTA CU MAREA CORUPTIE! VA INTRA IN ANALELE ISTORIEI, DEOARECE A REUSIT SA NU FACA ABSOLUT NIMIC DIN CEEA CE SI-A PROPUS CA MINISTEREASA A JUSTITIEI!

  2. Victore,

    Interesant e ca, daca ne uitam pe factura, le-a baut pe 17 pana in pranz, inainte de a pleca de la hotel. Probabil ii era frica de avion. :))

  3. Fiind campanie electorala, iar Monica Macovei fiind candidat in aceste alegere, uitandu-ma la acest articol inteleg de ce ti se zice tonomatul

  4. Rai, da’rai ce sunteti! Le lua femeia cu ea in Romania sa “faca o aroganta de suvenir” pe unde are nevoie: rude, doctori care n-ar lua bani dar un cadou l-ar trece cu vederea, etc.. Nu insemna ca le-ar fi baut ea singura-“cuc” pe ambele. Mai ales daca s-a decontat protocol, de ce sa nu profite? ‘Ita na! 🙂

  5. haideti oameni buni ca femeia a donat si 1 Euro pentru Unicef :)) sa va legati de faptul ca a baut un pahar, o idiotenie … ce-ati fi vrut … apa plata cu lamaie in mod sigur … si apropos, pe la belgieni apa e tare scumpa :))

  6. Daca crezi ca jpeg-ul ala justifica macar o zecime din campania jegoasa anti-Macovei pe care ziarul tau a dus-o vreme de cateva luni la ordinele stii tu cui, te inseli amice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.