Esti aici:
Prima pagină > Blog > Chestii, socoteli > Nu-mi schimb nici plătit spaima favorită

Nu-mi schimb nici plătit spaima favorită

Când m-am apucat de citit sondaje de opinie, dincolo de clasicele şi obligatoriile caşcavaluri/bare cu preferinţele electorale sezoniere, mă uitam cu interes la capitolele Încrederea în instituţii şi Spaimele românilor. Primul îl urmăream fiindcă mă distra duelul ipocrit şi lipsit de orice logică a concretului Armată-Biserică (nimeni nu voia să plece militar şi mai toţi detestau popii, dar declamau în cor profundul respect faţă de instituţiile în cauză). Al doilea, însă, prezenta interes pentru mine deoarece mi s-a părut întotdeauna, fără a avea pretenţii de pricepere în sociologie, că starea de spirit a unui popor poate fi lesne definită urmărindu-i alternanţa spaimelor contemporane. De obicei, podiumul răspunsurilor era ocupat, prin rotaţie, de boală, şomaj şi cutremur. Mi-ar plăcea să mai citesc un studiu sociologic la zi, să văd cât de detaşat conduc cutremurele şi, mai ales, dacă a intrat şi tsunami în top. Eu sunt de tipul meu mai fatalist şi, dat fiind şi faptul că majoritatea cutremurelor importante din viaţa asta păcătoasă le-am petrecut dormind neîntors, iar de tsunami n-am auzit pe Dâmboviţa, nu mă preocupă extrem de tare temele astea. Oricum, dacă vine un iureş similar celui de la japonezi, iar pe spusele lui Mărmureanu nu mai dau demult peste doi bani, nu mai rămâne piatră pe piatră într-o ţară ale cărei clădiri sunt construite, după manual, să reziste la 7,5 Richter. Aşa că, oricât m-aş zbate eu, tot nu ar exista cale de rezolvare. Deci tot boala rămâne spaima mea, dacă-i pot spune aşa, preferată.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

89 thoughts on “Nu-mi schimb nici plătit spaima favorită

  1. Spaima care ma preocupa acum e legata de linistea cu care ne ameninta pe toti Base dupa 2012.Ma consolez cu gandul ca Romania nu are atatea inchisori pentru cati suntem satui de regimul actual si astazi ,indiferent de cati oameni au iesit in strada,s-au creat premisele pentru o strategie care va impiedica si va preintampina posibila fraudare a alegerilor din 2012.Miscarea celor 2 lideri din opozitie a fost foarte inspirata.Intre Bucuresti si restul tarii e o imensa prapastie,de ordin economic si social.

  2. Mie imi este frica de faptul ca-mi tocesc creierii la facultate 6 ani cu tot felul de “dotati” si apoi nu o sa am un loc de munca decent pentru munca mea…

  3. Comentariu live

    Sunt in Piata Constitutiei. Lumea pleaca. Unii din realism. Altii dupa un drum chinuitor pe marile noastre autostrazi. Alii, pentru un motiv banal … pur si simplu nu au mai fost in Capitala de ani de zile si nici prin prea multe excursii si vor sa se aleaga macar cu o vizita turistica.

    Bucurestenii sunt indiferenti. Au infinit mai multe posibilitati si nu prea pricep de ce ar fi fost nevoie sa iasa.

    Intr-un consens comod si absurd, Romania sta in banca ei, cu puterea ei si … asteapta 2012!

  4. Tot boala este cel mai cumplit motiv de spaima si pentru mine.Si apoi prostia lumii in general si a majoritatii romanilor in special.

  5. din punct de vedere statistic, doua din trei persoane sunt bolnave de cancer, nowadays. intr-adevar boala este un motiv de frica si ingrijorare, in special pentru oamenii nevoiti sa apeleze la sistemul sanitar din ro, care e practic inexistent.
    gasesc ilar faptul ca in anul 2012 inca mai exista oameni extrem de credinciosi. le-as recomanda sa citeasca douglas adams (just for fun), desi in opinia mea nimic nu ii mai poate salva… lol 🙂
    cred ca totusi ar trebui sa ne fie frica de ignoranta oamenilor. poate chiar mai mult decat de boli.
    imi dau seama acum ca frica mea e de fapt una de moment si mereu legata de trairile actuale. normal ca in background ramane mereu cate un motiv de “dar daca”.

  6. Ma tem sa nu-mi pierd mintile.
    Pe bune: mi-e groaza de Alzeimer. Apoi mi-e frica de durere. Pe urma de violenta. Cred ca un psihiatru ar face un portret pe cinste!

  7. Ei, bine, spaima mea e că o să plece guvernul Boc, sau, mai, rău Doamne-fereşte, şeful lui Boc. Dar de ce să plece ? Ar fi culmea, chiar acum, când şeful lui Boc a găsit soluţia pentru poporul român. Ce-i drept, nu e nouă, dar e eficientă şi verificată. Argumente?
    -Medicamentele pentru boli foarte grave (SIDA, cancer etc.) nu se acordă la timp, sau nu se mai acordă deloc, deci-SOLUŢIA;
    -Insulina şi probabil şi alte medicamente nu se mai găsesc în farmacii pentru că acestea nu şi-au primit banii din vara anului trecut sau aşa ceva-SOLUŢIA;
    -Se taie pensiile, indemnizaţiile şi a alte forme de sprijin pentru categorii defavorizate, profund dependente de aceste drepturi ale lor (persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă, orfani etc., etc.) –SOLUŢIA;
    -Şi în sfârşit, dar nu în cele din urmă, închiderea spitalelor şi determinarea medicilor să-şi părăsească ţara-cea mai bună SOLUŢIE
    Atunci, de ce să plece Boc şi Băsescu, dacă e clar că Băsescu a găsit SOLUŢIA? V-aţi dat seama, e vorba de soluţia finală pentru poporul român

  8. Bai Botis da esti terminat frate ii tot tragi cu ,,duceti-va la munca,, ca un papagal. Lasa ma ca mergem la munca dar in alte tari ca doar nu suntem prosti sa muncim ca sa hranim idiotii din fruntea tarii astia care au facut capatani de porci de nu le mai incap pe ecranul tv asa de dimensiunea capatanii tale dar cu creierul de furnica.

  9. Impotenţa sexuală se vindecă cu Viagra, în timp ce impotenţa guvernamentală numită Guvernul Boc mă întreb cu ce se vindecă ?

  10. D-le Ciutacu,
    Pt ca emisiunile Antenei se difuzeaza in multe tari a-si dorii sa impart cateva informatii care le puteti face cunoscute. Romanii stabiliti in alte tari si care au dobandit cetatenia tarii adoptive pot sa o piarda daca se angajeata intr-un act politic, inclusiv votul, pt alta tara. Cand au luat noua cetatenie au jurat credinta noii tari, iar votul sau oricare angajare politica (apartenenta la un partid sau orisice pozitie politica, publica)este considerat un act de tradare si daca se afla de catre serviciul de emigrare sau serviciu de emigrare este informat persoanei respectiva i se ridica noua cetatenie. In argumentarea mea aduc cazuri celebre: Golda Mayer, Nataniahu si Kahane. Toti trei s-au nascut, studiat in USA, si limba Engleza a fost/este o limba nativa/fluenta. Toti au avut cetatenia USA prin drept nascut, dar cand s-au implicat in politica pt. o alta tara, desi prietena s-au pirdut cetatenia USA. Pt o mai buna documentare puteti sa cereti informatii la Serviciul de Emiratie al diferitelor tari sau prin intermediul ambasadelor. Cred ca ar trbuii sa informati si pe ceilanti colegi si sa transmite-ti prin posturile Antenei si Realitatea acest risc. Aceasta este valabila si pt. Maghiarii care cer cetatenia Ungariei sau cetateni USA ca Prigoana care s-au expus public optiunea politica. Poate fi si un element de a bloca participarea masiva la vot a celor cu dubla cetatenie. In USA este acceptata dubla cetatenie pt revendicarea drepturilor personale: pensie, propriteti, rude gr. 1, etc. Stiu ce vorbesc, am un master si PHD la Case Wstern Reserva Univ., am predat la nivel de college 22 ani antropologia , stiinte sociale,instututii sociale si am fost directoare sociala la diferite facilitati sociale. Multi ani am ajutat ca voluntar pt. biserica Sf. Maria din Cleveland pe noii veniti in diferite probleme pe langa serviciul de emigratie.
    Cand o sa mai am timp o sa mai impart cu D-voastra ale opinii.
    Elena

  11. Mie mi-e teama de un razboi cu ungurii. Ca vad ca si-au luat-o in cap. Si apropo de asta, pentru a nu ajunge la razboi, n-ar fi mai bine sa aplicam metoda slovaca? Dar dupa ce si-au luat toti cetatenia maghiara

  12. @ Drujbaru

    De ce ar trebui sa te scuz? E opinia ta. Însă mie nu-mi plac generalizările, nici cele de genul ”toți sunt …”, nici cele de genul ”(nu)suntem …”

    Eu nu pot îndrăzni să afirm că sunt un bun credincios, ci doar că afirm că încerc să devin. Nu putem critica starea, ci tendința.

    Poate că suntem așa, acum, pentru că suntem încercați! Astea-s credința mea și critica mea blândă.

  13. se spune ca Bucurestenii nu ies.Care Bucuresteni? ca majoritatea sunt tarani adusi de Ceausescu si facuti industriasi la apelul de seara.Dar sa intru in subiect,recunosc ca este normal sa ne fie frica de amandoua .De boala ca nu ai bani sa te tratezi si de cutremur ca nu esti in siguranta in blocurile construite cu aprobari pe spaga.Parerea mea este ca trebuiesc luate masuri si sa se renunte la construirea celorlalte doua grupuri de la cernavoda.

  14. “doua lucruri sunt infinite, universul si prostia umana, si nu sunt prea sigur de univers” a spus candva A. Einstein, dar marele fizician nu a cunoscut specimenele umane din parlamentul Romaniei. si daca pentru prostie nu poate fi nimeni blamat, pentru tradare de tara pot fi multi condamnati.

  15. Orice chin (boala, etc) provoaca spaima, chiar daca il traieste cineva apropiat. Dar, pe moment, mi-e frica sa nu devina Japonia o adunare de insule pustii.

  16. nu mai rezist prostiei unui guvern ROMAN care nu mai poate de niste etnici maghiari sa ma 888 pe ei conducatori etnici maghiari.Cititi dracului constitutia daca stiti si daca aveti bani sa va cumparati una ca saracia in harghita si covsna este mai ceva decat oriunde in tara asta. prostilor ce vreti voi e ca si cum noi am vrea inapoi moldova de la rusi sau cum anglia ar vrea sa fie suverana peste america ducetiva dreacului inapoi in tara voastra de bozgori puturosisi facetiva acolo autonomie. il panzurati pe AVRAM IANCU FUT888 IN G888 SA VA 888 DE BOZGORI MUNCITI SI VETI AVEA DAR DEOCAMDATA NUMAI CERETI SI NIMIC ALTCEVA. e posibil sa merg la laculrosu si sa nu pot sa cumpar o paine pentru ca primesc raspunsul plin de tupeu nem to dom romano.

  17. Motive de spaima, groaza, anxietate, frica si tremurici:
    – viata
    – faptul ca mai avem ” ” (in locul blank-ului puneti ce doriti) sa dam vina pe altcineva, ca vajnici ce ne aflam
    – stephen king a cam imbatrinit (de vreo 20 de ani)
    – intransigenta multora in cazul atingerii unor subiecte tabu (evident, religia,popii si armata sint in frunte) – imi pare ca sint de alta parte a baricadei, dar divergentele ar trebui sa conduca la “causerii”, nu la excomunicari si la reinfiintarea Inchizitiei
    – ideea ca cineva poate sustine ca noul cod al muncii ii va ajuta pe concetateni sa obtina un al doilea job, iar respectivul sa mai fie in stare sa mai coseasca (mi-e lene sa caut un emoticon din Brueghel sau Bosch sau Durer, mai degraba)la ora asta, in loc sa se retraga intr-o sala de sport dotata cu toate facilitatile(am auzit la radio, nu am deschis TV anul asta decit vineri, la cutremur, si l-am inchis dupa 10′)
    – spital (intimplator, am fost internat la Floreasca in ziua externarii definitive a, poate, celui mai mare actor roman de film, Gh. Dinica, in urma unui infarct, din care mi-am revenit, si am vazut(mai mult auzit, de fapt), in timpul zilelor de terapie intensiva cit de generatoare de lipsa de respect de sine poate fi postura de bolnav)
    – HR, psihologi si psihiatri, sociologi si sociopati – sint doar niste functionari cu nimic mai presus decit mecanicii de locomotive sa inginerii TCM, dar cu convingerea (macar exterioara) ca sint magistri. Ca dovada a compententei domniilor sale, chiar ieri am dat un test “specific” la care nu am putut raspunde la jumatate din intrebari decit prin aproximari (ce se poate bifa la o intrebare ce raspunsuri:a]te uiti la TV; b]faci sport; c]vezi filme pe DVD – a sau c mi s-a spus, daca doar citesc – si ce informatie pot extrage ei de aici este beyond us)
    – mi-e frica si sa dorm pe burtica, dupa cum spunea un duo de fete din prima jumatate a deceniului (OK, pentru ele burtica era singurica)
    – enough

  18. Daca considerati ca ati putea aproba ceva, as dor sa apara la semnatura:
    Multimea Vida

  19. Un mesaj in afara subiectului,o reactie la ce ai spus in emisiune,nu se putea merge prea departe cu acel subiect legat de oficialitatile maghiare,cine trebuie sa ia masuri ,va fi obligat oarecum sa le ia.Ideea e ca a existat o reactie,contez pe serviciile de informatii maghiare sa transmita ceea ce trebuie la Budapesta.Important e ca a existat o reactie in parlament.

  20. Si totusi, pana acum Marmureanu a avut dreptate. Erau altii care prevesteau cutremure ! Poate afiseaza prea multa siguranta, dar omul e totusi specialist in domeniu, atat cat se poate la ora actuala-cam cum era meteorologul Topor prin anii ’60-70!!! Cand nu se vedea Pamantul si norisorii de sus !!!

  21. Astazi, am asistat la o sceneta plina de penibilitate, cum n-am mai vazut de mult. Am pornit televizorul si am dat pe Realitatea, unde am vazut ca e miting si ca azi va cadea pentru a 8-a oara, Emil Boc, ceea ce s-a si intamplat. Nu mai stiu ce emisiune era, dar unul din invitati, membru al opozitiei, se falea ca au iesit in strada 10.000 de oameni, de parca ar fi iesit vreo 4 milioane de oameni, dupa care a fost corectat de catre prezentator, spunandu-i ca sunt doar 8.000 de oameni, dar membrul opozitiei o tinea pe-a lui cu 10.000, desi dupa imaginile pe care le-am vazut, nu cred ca au fost nici 5.000, dintre care vreo mie erau gura-casca sau indivizi care sperau ca se da ceva gratis si el nu apuca. Spre seara am vazut o emisiune la Antena 3, unde un baiat zicea ca PDL are doar 9% incredere, desi cred ca are mult mai putin, incercand sa inoculeze creierele sarace ale romanilor, cu ideea ca cei 91% au incredere in opozitie, ceea ce e total fals. Pot sa fie oameni care au incredere in putere, oameni care au incredere in opozitie si oameni care nu au incredere in niciuna din tabere, cum sunt eu. Tot azi, l-am vazut pe Antonescu cu un discurs extrem de populist, spunand numai lucruri corecte, dar pe care nu le va putea face si nici nu are intentia sa le faca, nici in 50 de ani. Apoi l-am vazut pe Boc bolborosind niste tampenii, pe care nici nu le-am bagat in seama, deoarece Copii Spun Lucruri Trasnite. In loc sa ne prostim cu tot felul de motiuni de cenzura, ar trebui sa fim atenti la ce mai fac ungurii prin tara noastra si cum vor sa ne-o fure de sub picioare, ca daca o fura ei, atunci nu mai pot fura baietii din partidele romanesti si cred ca o sa-i deranjeze. Dupa parerea mea de om cinic, cred ca un cutremur ne-ar putea salva tara. Daca vine un cutremur, se blocheaza tot in tara, economia asta bleaga, se va duce pe apa sambetei si nu vor mai avea de unde sa fure bani, din moment ce totul e la pamant. Cand totul va fi post-apocaliptic, atunci vor fi nevoiti sa reconstruiasca tara, ca sa poata avea ce sa fure, ca ruinele nu produc bani, decat daca-s vechi de mii de ani.

  22. La un eventual cutremur devastator, doar nu crezi ca “ei” vor sta aici sa reconstruiasca ceva! Ii crezi capabili de atata patriotism? Vor lua avionul (particular, evident) si vor ateriza pe acolo pe unde au avut ei grija sa-si doseasca ceva averi!
    Mie cel mai frica imi e ca nu scapam de ei iar copiii nostri nu vor scapa de copiii lor, iar nepotii, de copiii copiilor lor!!!

  23. Increderea in biserica e logica… Biserica nu te lasa… Te subjuga.
    Pe de o parte romanii sunt superstitiosi si le e frica de Dumnezeu (la propriu) doar cand e vorba de tinut post, de mers la biserica sa bata cruci si sa se bata intre ei pentru o sticla de aghiazma. Pe de alta parte (iti spun din proprie experienta, am vazut cu ochii mei), oamenilor, mai ales la tara, le e frica de popa. Se duc sa munceasca gratis pentru popa sau pentru biserica din sat (chiar daca sunt muritori de foame, la propriu), iar in timpul ala ar fi putut merge undeva la munca sa castige un ban pentru familie.

  24. @Ioanap “Fiti un pic mai optimist,ca altfel ce facem?!!Dumnezeu,daca vrea ne ajuta!
    De ce nu mai dati doi bani pe spusele d-lui Marmureanu?!” =)) ahahahah =)) Cat de romanesc!!! =)) Optimism + Dumnezeu + Increderea in “EXPERTI” = Atitudinea de milog a poporului roman! Bravo! In felul asta cu siguranta vom progresa si vom deveni si noi “un popor civilizat”!

    In alta ordine de idei Domnule Ciutacu in Romania nu au cum sa se produca cutremure mai mari de ~7,5 grade din simplul motiv ca in tara noastra nu exista o falie principala, ci una secundara… Deci “stiintific” vorbind este imposibil sa se produca un cutremur asemanator cu cel din Japonia. “Faza” este ca, chiar si la un cutremur de 7-7,5 grade, cel putin jumatate din Bucuresti “pica”! Asa ca nu trebuie sa fie un cutremur de 9 grade ca sa se aleaga praful de orasul asta si de tara asta! :)) Cat despre un tsunami in Marea Neagra din cauze “tectonice” nu poate fi vorba, dar este de ajuns (indiferent cat de SF pare, se poate intampla) ca un meteorit nu foarte mare (diametrul de ~50m sa zicem) sa cada in Marea Neagra si sa “rada” toate orasele de pe coasta!

  25. @Sunny
    De unde stiti ca”nu au cum sa se produca cutremure mai mari de ~7,5 grade din simplul motiv ca in tara noastra nu exista o falie principala, ci una secundara…”
    Poate sunteti specialist in seismologie sau avet legatura cu Dumnezeu si nu vreti sa recunoasteti?!
    Eu cred ca totusi suntem un popor civilizat,nu un popor milog.Cred ca trebuia sa va nasteti in alta parte,nu aici,sa traiti cum doriti,nu romaneste.Mie imi place sa traiesc romaneste,cu credinta in Dumnezeu.
    Numai bine.
    ioanap

  26. Mai nou din ce in ce mai multi Romani fac cereri de eutanasiere multi dintre ei cred ca prin aceste cereri vor sensibiliza conducatorii acestei tari(enclave).O sa vi se aprobe cererile si veti fi eutanasiati,ii doare in p–a pe ei e un alt mod de,,iesire din sistem,,. Si daca cererile se vor inmulti veti primi prin posta cate o cutie de Zyklon B asta asa ca sa nu va mai obositi cu cereri de completat.

  27. Victore,
    O alta spaima a mea e ca sunt rupt compet de realitate. De la mii de kilometri distanta am credeam ca naivu sau ca prostul ca E RAU IN ROMANIA si ca vai de bietii oameni de acolo.

    Vedeam emisiuni la Antrena 3 si Realitatea cu Lideri de Opozitie, Lideri Sindicali, Oameni minunati ca Radu Tudor, Oana Stancu, Razvan Dumitrescu, Mugur Ciuvica etc care analizau sondaje de opinie cu peste 80% neincredere in Basecu-Boc si Guvern si isi exprimau vehement opiniile critice la adresa acestora. Acestea fiind sustinute de ratinguri f bune ale emisiunilor respective.

    Dar, ooooops a venit ziua Motiunii si Milioanele astea de nemultumiti din sondaje erau de fapt decit asa cam 10.000 din care majoaritatea au plecat dupa 2-3 ore. Pai daca tin minte numai Tu si cu Badea ati scos cam 4-5 mii pt un parc parca?

    Deci concluzia mea e ca in Romania E BINE iar ratingul e facut doar pt ca emisiunile respective sunt niste Show-uri bune, nu pt ca oamenii se uita la ele deoarece concorda cu nemultumirile lor.

  28. @Ioanap Cum de stiu?! Poate pt. ca m-am documentat?! Aaa ce zici de raspunsul asta?? Nu ti-ar fi trecut prin minte asa ceva nu?! O falie secundara are o deplasare destul de “limitata” si nu are nici “forta” (nu poate acumula atat de multa energie) necesara pt. a produce cutremure mai mari de 7,5… Cat despre parerile legate de gradul de civilizatie al acestui popor va recomand o “scurta” plimbare prin Bucuresti si prin tara si pe urma o plimbare prin Viena (spre exemplu) si sa imi spuneti pe urma unde este “civilizatia”, la noi sau la ei. In plus legarea constanta de “subiectul” Dumnezeu si despre cum ar trebui sa “ne apere” sau nu si alte lucruri de genul asta, nu poate arata decat gradul de “civilizatie” aproape identic cu cel al omului de acum 2000 de ani care credea ca pana si fulgerul este “dat” de Dumnezeu… Deci nu sunteti departe, desi traiti in secolul 21!

  29. @sunny
    Eu sa stiti ca traiesc in secolul 21!Am vazut destul Bucurestiul,am fost si la Paris,Budapesta…dar ceea ce vede doar ochiul, si nu e filtrat intr-o conexiune cu restul,ca sa poata fi inteles,e aiurea.
    Dvs.,nu realizati,dar traiti in urma cu 2000 de ani!!!Pai de unde stiti ca, gradul de “civilizatie”e aproape identic cu ce al omului de acum 2000 de ani?Documentare extra,ce mai!
    Eu sunt departe de Dvs.,in sens pozitiv,bineintles-si mi-ar place sa traiesc in urma cu 2000 de ani decat acum,cand vad ca unii ,desi traiesc in secolul 21,cred ca sunt paradumnezei.
    Numai bine,cu sinceritate,
    Ioanap

  30. Frica este cel mai mare inamic al omului..care merge mana in mana cu stresul..canalele media actuale nu fac nimic altceva decat sa atace constant, 24 din 24, subconstientul oamenilor prin implementarea agresiva a unor concepte, astfel incat oamenii sa se astepte la asa ceva .. si stim acuma sper cu totii, ca mai multe minti cu acelasi gand, transforma gandul in realitate ..sau nu?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.