Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Nemulţumiţii şi propagandiştii, marş!

Nemulţumiţii şi propagandiştii, marş!

De când a sărit Ponta de pe şine, mi s-a umplut iat blogul de isterici, tâmpiţi şi propaganişti. De această dată, şi-au dat mâinile, arc peste timp, ai pedeleului şi ai pesedeului. În definitiv, nevoia unui FSN cu două aripi, care să se contrazică ideatic în timp ce trag la aceeaşi căruţă, pare perenă. Motiv pentru care o să-i rog politicos pe cei care insistă să propage mesajul propaganistic cu “nu mai loviţi în USL, că-i faceţi jocul lui Băsescu” să încerce să priceapă, dacă-i duce capul, că:

1. nu suntem partenerii media ai USL, nu ne-au câştigat Ponta şi Antonescu la belciuge, ca să ne tragă revoltaţii anonimi de sub plăpumi de urechi
2. nu avem TOŢI contracte de consultanţă cu vreunul dintre cele două partide
3. nu TOŢI îşi doresc să acceadă la funcţii guvernamentale/prezidenţiale
4. ne ocupăm cu emisiunile tv (pentru asta suntem plătiţi), nu cu propaganda
5. nu halim poveştile cu adevăratul discurs european, inventate în sprijinul unuia care acum două săptâmani nu-i scotea pe ceilalţi din nazişti, hoţi, bandiţi şi-i anunţa la televizor care-i ordinea arestărilor

Nu iau lecţii de antibăsism de la nimeni, nu dau probe de competenţă sau conştiinţă. Personajul sinistru trebuie să dispară de pe scena politică. Dar, pentru asta, nu-s dispus să cauţionez ticăloşi şi ticăloşii. Cui nu-i place e liber să nu mai intre aici şi să folosească telecomanda. E plină de butoane cu televiziuni de ştiri.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

164 thoughts on “Nemulţumiţii şi propagandiştii, marş!

  1. Ca l-or fi sfatuit consultantii pe Ponta sa adopte o atitudine civilizata,se poate.Dar si ca l-au sfatuit sa nu spuna nimanui ce are de gind,asta nu cred.Ma amuza ca au inceput deja sa apara psd-isti care sa spuna ca Ponta s a anuntat in partid ca va tine un discurs ieuropean!Nu cred.
    Diferenta intre Crin si Ponta e ca Antonescu vorbeste si se comporta ca un om liber,cel putin pina acum.Ponta nici nu pare si nici nu se comporta asa.Face parte din aceeasi categorie de constipati.Rezolvarea in USL e treaba lor exclusiv,partidele sunt entitati de drept privat,nu?
    Eu ii astept la urna!
    In rest,politicienii sau ziaristii isi gestioneaza cariera cum doresc.Mai devreme sau mai tirziu vor culege roadele(nu doar materiale),fiti siguri.

  2. Buna ziua,m-am gandit sa-mi spun si eu opinia in ceea ce il priveste pe Ponta alias Iuda.De cand am vazut discursul am ramas cu un gust amar de dezamagire, sunt absolut frapata, parca a distrus sperantele tuturor dl Ponta,abia incepusera romanii sa mai spere ca nu toata clasa politica e la fel ,ca dl Ponta a si dat, cum se spune pe romaneste cu ,,mucii in fasole,,.Degeaba incearca Antonescu si Sova sa o mai scalde in emisiunile tv,ca lumea s-a convins,Ponta s-a vandut ca Iuda.De acum inainte Dumnezeu cu mila…pentru ca nu se mai poate cu marsavii astia,poate doar…o noua REVOLUTIE.

  3. D-le Victor Ciutacu,
    Sunt un tip independent,realist care urmaresc fenomenele politice,sociale. Cred sincer,ca Ponta a gresit grav in Parlament,efectele se vor vedea in pierderea a cca 10% in sondaje si poate chiar ruperea USL. Ponta nu e “prostanac”,deci n-a facut-o din prostie,nu e nici naiv, sa creada ca, in fata hienelor portocalii,un discurs european/civilizat, are vreun efect.Asa ca e simplu, si-a innodat coada cu pedelichelele. Dovada clara,cei mai aprigi dusmani ai USL,jubileaza/juiseaza de placere, pentru ceea ce a facut Ponta. Inclusiv p(r)ostacii portocalii,care cu sutele aduc osanale lui Ponta,inclusiv pe blogul dvs. Nu cred ca e cineva atat de naiv, sa creada ca uriasa avalansa de laude, sunt sincere(cred ca 90% sunt postacii portocalii).
    Eu apreciez pozitia dvs.,a lui Badea ,Radu Tudor, Ciuvica ,Gadea in aceasta problema, poate vehementa demersului unora a fost in exces.
    In plus,vreau sa va spun, ca dupa cum l-am vazut pe Sova in dialog cu dvs (el care e un adormit), avea niste “ochi albastri” sfasietori,cred ca la fel cu a Pontalaului (caruia ii e catel credincios) si al Ungureanului. De unde le vine oare culoarea aceasta ?

  4. Cand am strigat in piata ‘pdl si usl aceeasi mizerie’ am avut mare dreptate.
    In alta ordine de idei, singura opozitie o reprezinta Antena 3, din pacate.

  5. Noul prim-ministru se zice ca a inceput guvernarea cu stangul si ca sa nu se dezica, face in continuare gafe. In recenta vizita in zonele inzapezite, a zis ca unii sateni stau in casa la caldura si nu participa la deszapezirea drumurilor (pt. care statul ia impozite) Bietii de ei (cei inzapeziti). Cand ei trebuie sa-si faca alei sa iasa din casa, sa ajunga la animale, lemne, furaje, alimente si chiar la apa ca le mor pana si cainii de sete Inteligentul” prim ministru cu elan UTC-ist vrea sa-i faca sa-si lase treburile lor si -i “mobilizeaza” la munca voluntara sau patriotica. Cine mai populeaza satele romanesti ? Majoritatea sunt batrani cu pensii mizere. Pe-astia -i mobilizeaza ? Rusine ca prim ministru, Bravo ca UTC-ist !

  6. explicatia e mult mai simpla, basescu este cel mai tare animal politic din prezent.pur si simplu nu are oponent pe masura. asa cum nu a avut iliescu. iliescu a incercat sa lase mostenire tronul celui de-al doilea cu cojones,dar nu a iesit. securica asta mica de ungureanu pre multi va popi,are spijin extern,serviciile il sustin,are tolba full de informatii compromitatoare si despre ultimul sef de post. daca nu greseste flagrant 99% va fi presedinte in 2014. ce va fi basescu dupa 2014? ce o sa vrea domnul ungureanu 🙂

  7. Mult clamata “teorie a conspiratiei” pe care naivii si optimistii (ca sa nu zic fraierii…) o eliminau din start ca origine a ceea ce traim astazi in Românica, deja isi arata roadele… Daca de la asasinatul politic al lui Geona il suspectam pe Ponta ca joaca la doua capete, cuvantarea de la invenstitura noului guvern m-a convins. Nu sunt deloc un adept al lui Geoana, dar daca Antonescu n-a luat in calcul de-atunci ca se asociaza cu un om aservit unor interese cel putin dubioase si cu un partid periculos si compromis, va putea sa aiba pe constiinta distrugerea propriului partid si, mai rau, a sperantelor tuturor celor care demonstreaza in frig si ale acelora care ii sustin mai mult sau mai putin tacit. Cred ca asistam la nasterea unui nou stat securist si militarizat prin mentalitate, atitudine, intentii si actiuni. DRUMUL SPRE IAD ESTE PAVAT CU BUNE INTENTII…

  8. Dle Ciutacu o vorba spune cam asa:mama prostilor e mereu gravida si naste gemeni.Dece sa va faceti griji pt. toti narozii care nu pricep mai nimic din viata.Este foarte dificil sa desparti apele,sa-i faci pe oameni sa inteleaga ca a spune adevarul nu inseamna a fi si platit.In rest daca nu le convine sa se uite la tv. aservite puterii ridicand osanale marelui conducator,”madamei”iar acum secristului sef(PM),iar celor din vechiul psd sa se uite la otv unde trei analfabeti infrunte cu DD vind fraierilor un program bolsevic.Pentru ceilalti dtra vedeti-va de treaba,criticati fara jena acesti nemernici votati de cei fara cultura politica sau fara minte(nu conteaza studiile).In rest toate bune.

  9. io-mi bag picioarele.ori a fost prea subtil ori sunt io bou,ori pregateste vre-o duda perversa(in sens pozitiv).astazi,indiferent de orice factori,tot usl as vota,tot crin presedinte,tot il urasc pe chior !si tot astept sa vina naibii caldura sa ies in piata de nebun !

  10. Acum o ora am trimis un comentariu decent la articolul de mai sus si care nu mi-a fost publicat. Dece?

  11. Cine imi explica si mie, cum de un sef de guvern poate sa se refere la doua ministere, cel al armatei si cel de interne, ca fiind doua “ministere de forta”?
    De unde naiba i se trage?
    De la ochii albastrii?
    Adica acestea sunt de forta, de represiune?
    Impotriva cui?

  12. Mars, ma, basistilor si pontacilor de aici, daca nu va convine ce scrie Victor de ce mai intrati?

  13. Victor acum ceva vreme m-ai sters de la prieteni FB cand iti spune-am de Ponta si cei din PSD.
    Acum ma bucur ca gandim la fel.
    Pot sa spun ca te apreciez pentru faptul ca ai avut tupeul sa-i spui dnl-ui Sova in emisiune cum stau lucrurile de fapt. Eu te apreciez, desi sub impuls tu mi-ai dat ignore.

  14. In opinia mea, discursul lui Ponta are 2 cauze: fie are grad in serviciile secrete (SRI/SIE), fie a stabilit cu actualii oameni ce detin puterea scaparea de puscarie a lui Nastase oferind la schimb o atitudine umila si, poate, dinamitarea USL. Ponta are un respect si o recunostinta inimaginabile fata de Nastase, de aceea cred ca aceasta varianta poate fi luata in calcul. Daca recursul lui Nastase se va judeca in 2012, si asa va fi, foarte probabil va ajunge la Jilava. Ponta si Nastase sunt constienti de asta.

  15. Cred ca toate partile, implicate sau nu, inclusiv d-l Ciutacu s-au grabit. Dupa un timp, judecand la rece, poate altfel vedem realitatea. Eu unul am vazut multe in viata si am invatat sa analizez mai bine, desi nu sunt ardelean. Atacul presei a fost binevenit dar parca disproportionat. Trebuie ca USL sa realizeze de acum ca presa va taxa orice derapaj, acesta de acum fiind doar un semnal. Dar, parca este prea dur pentru doar niste afirmatii iar faptele grave, comise de ceilalti, sunt uneori tratate cu blandete. Sau/ poate, ar trebui sa creasca colegul de breasla de la PP DD?

  16. De multe ori am intrat pe blogul dumneavoastra, uneori chiar cu mici comentarii.De data aceasta , doresc sa va felicit pentru ceea ce ati postat si atat.Felicitari si pentru emisiunea Conexiuni a lui Valentin Stan de aseara.

  17. Victore,
    @ All
    Am citit recent un articol care spunea ceva de genul
    ” la Predeal…… e Traian Băsescu, să se odihnească…l-a dat gata facerea guvernului”

    Cum aia cu ‘facerea guvernului’, parca basescu e de gen masculin si nu vad cum e cu ‘facerea’, e cumva Travestit?
    E basescu vre-o femeie si se da ‘ intaiul barbat al tarii’?
    Altfel nu vad ‘facerea’ decit pe cu… ( scuzati pe partea anala), asa ca trebuiesc avertizati cetatenii tarii sa stea departe de acest guvern ca pute a c….( adica a excremente).

    Si daca-i asa, atunci de la un premier de c..(rahat), la ce va asteptati? Cand vorbeste trebuie sa va feriti ca-i pute gura.

    Hai c-am zis-o si eu, de parca vorbeste, se baseste, ca doar nu vazuram si rahati vorbind.
    Asa ca va cer lamuriri.
    Pana atunci:
    JOS ponta din USL sau
    ‘PDListi-USListi= Aceasi SECURISTI’
    ‘PDL-USL= Aceasi Mizerie ‘

  18. Cat de greu le este unora sa gandeasca cum nu mananca. Salata de legume nu se naste pe camp asa cum va este servita in castron.
    Un om sau un grup de oameni are/au o varietate vasta de gandiri si actiuni… va este extrem de greu sa inteleageti variatatea asta! Multi dinte voi ganditi exact cum mancati, fix amestecat!

    A dezaproba actiunea unora care vin in piata cu mesaje contra opozitiei( oricare si oricum ar fi ea structurata ) suprapuse peste mesajul general jos basescu, este cat se poate de normal.
    A dezaproba initiativa( proprie sau la cerere ) lui ponta de a pune paie pe foc iar mi se pare cat se poate de normal.
    Nu au nici o legatura intre ele aceste opinii, chiar daca sunt rostite consecutiv… Va este chiar atat de greu sa pricepeti ca exista o lehamite generala de puterea actuala si o alta lehamite, la fel de generala, de initiativele care vin in sprijinul actualei puteri( denumite si propagande basiste )?

  19. Treaba e simpla,ce nu intelegeti ?
    Daca eu,in calitate de medic,las usa casei(virtuale)deschisa,explicand cuiva de ce are voie sa faca dus in timpul rubeolei,iar dupa acesta intra unu’ care striga “nu te spala,ba,ca-ti cad c…le”,evident ca p’asta din urma il fac dobitoc si-l dau afara .
    Mutatis mutandis,Ciutacu este jurnalist. Asta e casa lui(una dintre). Deci cum venim noi si ne erijam in persoane avizate,dandu-i “sfaturi”de cum sa-si faca meseria,cum sa prezinte un eveniment,cum sa gandeasca,cum sa scrie ?! E hilar !
    Ba mai mult,unii dintre noi mai avem si-o exprimare agramata ,scriind “vroiam”,in loc de “voiam” sau “vream”…(in casa unui jurnalist !) si mai vrem sa nu fim dati afara,chiar mai mult,vrem credibilitate …!
    Deci,zau asa,sa fim rezonabili si sa nu mai aranjam noi tacamuri,la masa lui Ciutacu ! E suficient faptul ca ne primeste,ca ne rabda destule elucubratii,ba ne mai ofera (gratis !)si cate o felie de jurnalism de buna calitate !!

  20. Well, acum Victor si d-l profesor Stan sint vizionari.
    Ieri erau alungati cu pietre de aceiasi oameni pe motiv
    de defetism. Nu-i cumva dubla masura ?

    Nu mai e timp de prosteli, de nuante; inca 4 ani portocalii nu-s o optiune.
    Abandonul ce-l simt oamenii a (n+1)-a oara e mult mai greu de suportat.
    Sperantele vindute pe 30 de arginti, increderea inselata vor face ca
    poporul asta si-asa imputinat sa se “reorienteze” ori catre alte zari,
    ori spre locul unde “nu este durere, nici intristare, nici suspin”.
    Ginditi-va ca biologic sintem foarte limitati, ca viata e scurta si ca
    ne-o petrecem lasindu-i pe altii sa se imbuibe nemuncit, iar noi si
    copiii nostri platind pretul huzurelii lor over and over, ducind o
    viata plina de privatiuni si de stress pentru a obtine prea putin.
    In loc ca tara asta sa prospere si noi sa avem strazi si sa beneficiem
    de resurse la preturi rezonabile, noi le platim lor partida de table
    de pe plajele insorite, cizmulitele, posetele, costumele si suv-urile.
    Mai tineti minte discursul lui Emil Hossu din “Secretul lui Bachus”
    (ala de la logodna lui Victor Mirea cu Gloria Miralena Bumbescu) ?

  21. basistii nu inteleg ca exista oameni care au caracter,onoare…basistii sunt manati in lupta de sloganul”toti suntem la fel”,defapt ei toti sunt la fel

  22. Domnule Ciutacu eu sunt de părere că Victor Ponta de când l-a exclus pe Geoană din PSD şi implicit PSD-ul a pierdut şefia senatului a făcut primul pas spre PDL-Traian Băsescu. La un interval de timp a sosit disursul evident de aprobare al guvernului. Indiferent ce ar fi făcut Geoană nu trebuiau să dea din mână poziţia de PREŞEDINTE AL SENATULUI.

  23. Cred ca nu ati inebunit cu totii. Nu destramati ceea ce s-a cladit. Nu alimentati mintea bolnava a lui lazaroiu, basescu si altii. Adunati-va mintile si mai reflectati!

  24. @ mihaela, dragostea mea
    daca usl era oios, isi lua inapoi functia de la senat! prin majoritate! cu sau fara geoana, lucrurile erau la fel! asta e cert si nu se agatau de ccr. juridic, ccr si argumentarea lor, a pdl cu grupul, este justa! juridic…. si crede-ma ca m-am interesat, nu de alta, dar sunt stangist, de meserie!

  25. @gabriela: ma scuzati ca, prin discursul meu in Parlament, eu am legitimat guvernul Ungureanu. si ca eu am scos PSD din greva parlamentara, ca eu sa-l asigur pe noul premier ca sunt gata sa-i acord tot sprijinul politic

  26. Pt. ソリン:

    M-ai făcut să oftez, citindu-ţi comentariul.
    Ai scris din suflet, la obiect. 🙁

  27. Aşa e, Ponta a greşit. Nu contează ce a gândit, contează ce a înţeles toată lumea. Putea să spună multe alte lucruri, sau să nu spună nimic. Dar, mai important e ce va face USL în continuare, pentru că în momentul acesta este singura alternativă, bună sau rea.

  28. @ciutacu: da, dar si tu faci un job de interes public, deci aia cu ‘schimba canalul’ n-ar trebui.

  29. Ponta a declarat vineri ca el ar dori ca UDMR sa intre si in viitorul parlament, dar nu si partidul lui Tokes. Daca dorinta lui Ponta e sa prabuseasca PSD-ul in ochii oamenilor, eu spun ca se indreapta cu 300 km/ora spre indeplinirea acesteia.

  30. Chiar ca nu inteleg minia proletara fata de pozitia noastra prin care distrugem USL.
    De cite ori vrei sa imi zic “am fost un dobitoc”?
    Nu imi ajunge 22 de ani de prostitutie, in care eu cetateanul si alegatorul roman i-am/le-am gasit scuze la nesimtitii care ne conduc?
    Cit de boul boilor sa fiu si sa ii gasesc scuze lui Titulescu ala mic si cu ochi albastrii?
    Pai daca eu am tot platit, el de ce sa nu plateasca, atunci cind ma dispretuieste si ma crede dobitoc? El sa faca ce vrea muschiul sau si eu sa mai zic si sarumina, ca nu mi-a dat si un sut in partea moale, ajunge ca m-a scuipat. asa intelectual si cu aer de saloane pariziene.
    La astia cu scuzele si motivatiile, au din partea mea un hai siktir!

  31. @ソリン
    Inca odata, de acord! Doamne cat imi doresc sa inteleaga mai multi si sa vina alaturi de noi!

  32. Draga Victore,
    cred ca la anii mei pot sa ma adresez asa,
    prin ceea ce faci si faceti voi jurmalistii, care dati, in cei ce gresesc ca la balamuc, eu va multumesc, deoarece cred si sper ca a-4-a putere in stat, macar ea sa ma apere.
    Cei care haladuiesc pe aici si se declara ca sunt virgine politic, desi sunt baza structurii de pe centura politica, sunt nesimtiti sa va ceara sa va comportati cu manusi fata de cei care gresesc. Daca cei care au intrat in politica nu isi asuma si obligatiile fata de actiunile facute, eu le urez din partea voastra a jurnalistilor LINSAJ POLITIC.

  33. “ma scuzati ca, prin discursul meu in Parlament, eu am legitimat guvernul Ungureanu. si ca eu am scos PSD din greva parlamentara, ca eu sa-l asigur pe noul premier ca sunt gata sa-i acord tot sprijinul politic
    De Victor Ciutacu ”

    Exact ! Nu dumneavoastra,Ciutacu,ci PONTA ,imbecilul de Ponta !
    Revolta e legitima ,cine n-o intelege cred ca sufera de oligofrenie.

    @korbul
    Subscriu !

  34. @rasvan stan pe 11 February 2012 la 13:14
    Foarte corecte si reale observatiile dvs. vis-a-vis de MISCARILEA NOULUI GUVERN si mai ales intrebarea “DE CE ACUM ???” 🙄 ; le-am observat si eu , si mi-am pus ACEIASI intrebare, aspect pe care destul de putini l-au sesizat si l-au punctat. 🙁

    Iar raspunsul meu ar fi in mare parte la fel , cu doua adnotari:

    1. S-ar putea ca M.R. Ungureanu sa aiba o greutate (putere) decizionala MULT MAI MARE decat ne-am astepta , si sa fie unul dintre FOARTE PUTINII oameni MULT MAI APROPIATI de Basescu decat s-ar crede la prima-vedere (bineinteles ca nu ma refer la nivel … sentimental 😀 ) , si carora Basescu le acorda o incredere si o puterea de decizie foarte mare. 👿 Urmariti in continuare acest lucru si fiti atenti daca , vreodata , vor fi cazuri in care Ungureanu va fi “pus la colt” ca Boc.

    2.Pana in aprilie cred ca indexarile vor fi de CEL PUTIN 10% , iar pana la alegerile generale (cand vor fi ele …!) , de cel putin 30% (in total , bineinteles).

  35. Victor , voi va faceti treaba si inca bine … ce nu intelege lumea este ca oricat ne-ar durea problema aparuta in cadrul USL-ului , este bine sa se cearna personajele , sa dispara fatarnicii si sa apara in locul lor persoane credibile , cinstite , astfel incat la alegeri sa nu mai fim obligati sa alegem ¨raul cel mai mic¨ . Cei indragostiti de Ponta sa-l ia acasa , sa doarma cu poza lui sub perna , etc…. Noi taxam derapajul lui , care cu siguranta trebuie sanctionat , nu am cerut ruperea USL – cine are urechi de auzit ….!

  36. În ultimul timp a apărut o mică speranţă că se trezeşte poporul. Dacă toţi am fi treji şi nu am fi atât de ignoranţi nu s-ar naşte aceşti monştri. Cea mai mare parte de vină a condiţiilor în care trăim, o poartă cetăţenii. Conducătorii au făcut exact ce au vrut şi când au vrut, fără să-i întrebe nimeni nimic. O parte a presei ne arată de ani de zile hoţiile şi minciunile lor. Şi? Nimic! Eu încă mai sper ca, după ce se va termina cu acest haos al zăpezilor, lumea să fie din nou în stradă. Dacă nu, nici o şansă!

  37. Liniste ! La tv,pe A3 e Antonescu ! …poate aflam ca stie ce-i curge pe sub masina .:))

  38. Nu ling acolo unde scuip.
    Deci usl nu mai exista…..daca mai exista nu e de fapt decat acelasi cacat cu alta consistenta si compozitie ca si actuala coalitie.
    Urmariti ce se intampla in continuare cu impartirea alesilor locali samd….Ponta trebuie sa dispara din viata politica
    In mod cert au pierdut un vot

  39. M-a bucurat gestul lui Antonescu din emisiunea Exces de Putere in care se afla la ora la care scriu, de a-l numi pe Mircea Badea intr-o incercare de explicare a valurilor nou create. Chiar daca Ponta n-a facut-o (asa cum ma asteptam eu in naivitatea mea), probabil dintr-o infatuare tipica procurorilor, Antonescu a tinut s-o faca, pentru a transmite ce trebuia transmis celor care au inteles gestul lui Ponta intr-un mod similar cu modul in care l-a inteles si exprimat, Mircea Badea. Ce bine ar fi daca ar intra si Antonescu in gratiile licuriciului…

  40. Domnule,

    Eu nu/s propagandist. Eu nu/s băsist, antonescian, pontac etc. Sunt doar un telespectator fidel al emisiunilor moderate de dumneavoastră. Am dreptul să fiu nemulţumit că dumneavoastră aţi depăşit limitele în discuţia cu senatorul Şova fără să-mi spuneţi “marş”?

  41. Suport total in ganduri si idei. E poate superflu mesajul meu. Dar are meritul de a exista. Ne mai scriem.
    Cu mult drag,
    Puiu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.