Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Meseria şi mutra vinovatului de serviciu

Meseria şi mutra vinovatului de serviciu

M-am obişnuit, în cei 40 de ani de făcut umbră pământului, să fiu vinovat din oficiu pentru cam tot ce se-ntâmplă prin arealurile unde-mi duc existenţa. În liceu, telefonul părinţilor mei şi uşa lor deveniseră depozitele delaţiunilor cetăţeneşti de bine ale diverşilor sinăieni revoltaţi că odraslele din dotare aveau ţigări în buzunare, chiuleau de la şcoală ori veneau matoale de la câte o pretrecere. Nu mai conta că mulţi dintre influenţaţii în rău de mine mă ruşinau detaşat într-un top al pramatiilor oraşului. Eu eram, prin definiţie, vinovat pentru golăneala lor perpetuă şi, în multe cazuri, ireversibilă. Nici măcar pe mine nu mă mai deranja starea de fapt.

În timp, vinovăţiile mi s-au sofisticat. În facultate, am fost învinuit că am încercat să stric bunătate de fată (alta decât nevastă-mea, nu vă mai grăbiţi s-o căinaţi). Care fată, de altfel, fie vorba între noi, chiar că n-avea nici o pornire împotriva deşertăciunii, ba dimpotrivă. În zilele noastre, sunt vinovat din oficiu pentru că Băsescu a câştigat alegerile împotriva unui Geoană care parcă s-a străduit să piardă. Plus de ce fac (sau nu fac) Voiculescu, Gâdea, Badea ori Ştirile Antenei 3 şi, evident, de întreg conţinutul Jurnalului Naţional, de la prima pagină până la starea vremii, trecând prin colecţia de cărţi, politică şi calitatea CD-urilor. Azi am aflat, spre exemplu, că un titlu mişto, pe care l-am îmbrăţişat cu deschidere, mi-ar apaţine. Nimic mai fals. Asumarea nu-i egală cu paternitatea. Altul a fost inspiratul.

E un soi de fatalitate, care nu mă mai deranjează demult. Am început chiar să fac concursuri de pronosticuri pe tema asta. Altceva mă macină pe mine. Am cumva o faţă de vinovat de serviciu? Inspiră vinovăţie din oficiu mutra mea acră?

UPDATE: Cred că orologiul blogului a fost lovit de norul ucigaş. Altă explicaţie n-am pentru strania coincidenţă că voi scrieţi mâine şi eu vă răspund azi.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

105 thoughts on “Meseria şi mutra vinovatului de serviciu

  1. Lasa-i nene sa te-acuze! Pina nu te cauta cu mascatii pe-acasa tot nu-i rau!
    Cit de spre fata…merge! 🙂
    Am un amic in Cluj cu o mecla atit de suie incit si el se-treaba ca cum de mai umbla liber pe strada.
    Banzai!
    Da’ ce-ai avut nene cu mita? Cum s-o bagi in punga,ca transpira! Saraca! 🙂

  2. “Am cumva o faţă de vinovat de serviciu? Inspiră vinovăţie din oficiu mutra mea acră?”
    Nu, tocmai de aceea esti vanat. Welcome to Hell and grab a seat, we have cookies!

  3. Nu, figura ta nu inspira deloc vinovatie. Sigur asta o stiai deja 🙂 Figura ta inspira groaza pentru toti ciumpalacii astia de acum, derbedeul dracului! 🙂

  4. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Nu faceti deloc umbra pamntului,dimpotriva,le destupati multora mintea.Sunteti prea destept si de-aia va invidiaza multi.Mie nu-mi displace deloc mutra Dvs.,care nu e deloc acra!
    Nu trebuie sa va macine nimic,domnule Ciutacu!
    Multumiti-i lui Dumnezeu ca v-a creat asa,chiar daca crapa altii de invidie si de necaz!

    Va doresc ,cu sufletul deschis,numai bine!
    IoanaP
    P.S.E pisoiul/pisica Dvs.?E tare dragalas/a!

  5. Dacă aş pune mâna pe blana acestui motan, cu siguranţă, nu i-ar părea rău. Şi l-aş alinta şi verbal, smulgându-i un “răspuns”.
    😀 🙂

  6. Vinovat de serviciu nu, poate suspect de serviciu 🙂
    Posoiul asta haios este din dotare?

  7. Drăgute pisici;pentru putină destindere se poate accesa si adresa

    Revenind la lucruri serioase,cred că unora le este dat pur si simplu să fie eroi.Cam asa se materializează ceeace metaforic se numeste ,,stofă de leader,,.Oricum,este mai dureros să nu te bage nimeni în seamă,chiar dacă este vorba de reprosuri.Dacă nu stârnesti reactii,nu existi.Asadar,mergeti înainte si supărati-i pe cât mai multi în felul în care o faceti acum.Cer scuze pentru faptul că am dat sfaturi.

  8. Victore, cred că faci o confuzie (voită) între vinovăţie şi paternitate. Titlul ăla chiar e mişto, aşa că, dacă ţi-a fost atribuit ţie, nu înseamnă că ai fost învinovăţit de ceva, dimpotrivă. Cât despre faţă, p-asta o ai, cu asta defilezi, dar nu-ţi face probleme, nimeni nu e perfect (cu excepţia lu’ Băse, evident, care, dincolo de capacităţile sale intelectuale şi morale, este cel mai frumos specimen masculin pe care l-am văzut vreodată).

  9. Te declari arogant și genial și te mai plângi că rezervația cu imbecili îți aplică automat prezumția de vinovăție? Ce mai știu ei în afară de prostia asta?
    Deci, te-ai născut condamnat. Demonstrează-ți nevinovăția, mânca-ți-aș timpu’!
    Măi ”emitență cenușie”! Măi Eyjafjallajokull-ule!

  10. @FuXi & violet: nu vreti voi sa faceti schimb de amabilitati pe messenger?

  11. daca va mai ambitionati mult sa faceti chat, va banez si gata! habar n-am ce stranie masina a timpului e pe blogul asta, da’ sa mor daca am de gand sa va las sa mircuiti aici.

  12. Am citit de curand o vorba mare care ar trebui sa ne puna pe ganduri:
    Atata vreme cat v-om fi condusi de programe politice uitand ce inseamna a avea credinte si idealuri nu putem depasi stadiul mizer in care ne aflam

  13. Aici ne despartim clar . Eu sunt inocentul patentat . 🙂 Un coleg de facultate mi-a zis odata ca si-ar da vreo doi ani din viata ca sa poata sa apara cu moaca mea la examene . 🙂 Tin minte ca in liceu m-am enervat pe pedagoga (eu stateam in internat) si am scuipat-o – n-am atins-o . M-a parat la director (si am facut un liceu de ala urat , unde dimineata la intrare statea unul dintre directorii adjuncti sa-ti verifice tinuta , un liceu vechi si cu staif) . Eram sigur ca ma vor exmatricula sau macar imi vor scadea nota la purtare . Nu s-a intamplat nimic si am aflat mai tarziu de ce . Cand a mers pedagoga la director ala i-a spus : “Cine , cutarica? Nu se poate , doamna , ala nu face asa ceva . N-ati inteles d-va ce-a vrut sa spuna . ”
    Mi-amintesc altadata la o ora de geografie m-a ascultat pe mine si pe inca doi (astia erau in pericol de corigenta) . Eu habar n-aveam de lectie , aia invatasera de se spetisera .Toata ora aia au spus lectia ca pe apa , iar eu am aratat de vreo trei ori pe harta ce ziceau ei . Rezultate : unu a luat 5 , altul a luat 6 (au trecut amandoi) , mandea a luat 10 . Pe cuvant ca habar n-am nici acum de ce .
    La practica de atelier , maistrul nu ma suporta (nici eu pe el si cand nu suport pe cineva fac tot ce pot sa i-o arat) . A vrut sa ma lase corigent . M-am plans directorului (aveam deja 3 note de 4 la practica) , care l-a imbunat pe respectivul .
    Mi s-a stricat odata masina prin Gherla langa fabrica de alcool . Am intrat inauntru , am zis ca vreau sa vorbesc cu contabila-sefa (banuiam eu ca pe postul ala e o femeie) , m-au condus aia in biroul ei (atata incredere inspir 🙂 ) , i-am zis ce problema am si mi-a dat doi mecanici sa vina cu mine sa-mi repare masina . N-au vrut sa ia niciun ban (eram doar pila contabilei-sefe! 🙂 ) .
    In armata eram agent la alarma si aveam o zona infioratoare. Treceam pe langa o mlastina , apoi peste un gard , apoi pe un camp , in sfarsit – in plus mi-e frica de caini . La o alarma nu mi-am anuntat cadrele , de frica (iti zisei) . A iesit alarma prost si ne-a scos comandantul unitatii la raport pe toti agentii de alarma (15 la numar) . Rezultatul : vreo 7 au primit arest , tot atatia au primit consemn 2-3 luni la permisie si bilete de voie , numai mandea n-a patit nimic , ba din contra mi s-a ordonat sa plec pe traseu in recunoastere pana imi cunosc bine zona (asta am spus , ca am mers prea putin in recunoastere si n-am mai stiut unde stau aia pe care trebuia sa-i anunt) .
    In sfarsit , n-are sens sa insist prea mult , as putea vorbi pana dimineata pe tema asta . Ti-am zis , sunt inocentul perfect . 🙂

  14. Eu n-am nimic impotriva. Cineva trebuie sa fie vinovat. E bine ca pana la urma te-au identificat. Macar de te-ar aresta si judeca odata, sa incepa si tara asta sa infloreasca.
    Pe de alta parte de vreo doua saptamani, de cand citesc acest blog mai des, e al treilea articol in care semnalezi ca ti se intampla necazuri, neplaceri, situatii idioate.
    Fara ca asta sa insemne prea mult, pot sa-ti spun ca sunt sufleteste alaturi de tine si cei care mai au curajul iasa in fata public.
    Eu sunt totusi optimist si cred ca se poate si mai rau 🙂

  15. În numele raţiunii şi moralei ni se ţin discursuri contra unor fenomene pe care le-au declanşat şi alimentat tocmai cei care ne vorbesc acum în numele „patriotismului”. Prin apariţii televizate suntem intoxicaţi cu ideea că întotdeauna alţii sunt de vină…Luând-o sistematic: parlamentarii, opoziţia, presa… Foarte rar cei care ne conduc!

  16. Minimalizarea pandemiei morale este o trăsătură de bază a spatiului nostru autohton. Întrebi de corupţie, ţi se răspunde că poate fi regăsită peste tot. Adică şi la vorbitori de alte limbi…Vorbeşti de carenţe morale? Ţi se replică că există şi în ţări mai civilizate. Conteşti politicianismul ieftin, eşti atacat ca având sufletul vândut…Vrei atitudine, eşti penalizat ca trădător de ţară!

  17. Frumos pisicul si enervant titlu pentru Base.Cat despre persoana ta,ai “gura spurcata” sau “penita otravita”,a spus-o Preda,mai bine ca mine,ca PDL-ul se teme de presa ta.(?!)

  18. nu mai da vina aiurea pe saracul nor ucigas! Cu totii stim ca tu esti vinovat ca s-a stricat ceasul! 😀

  19. Victor, pornim de la premisa că ‘nobody’s perfect’. Mai mult, “nimic nu este întâmplător”. Cert este faptul că ai un IQ MULT peste medie ( și nu încerc să te flatez), că nu ești ipocrit, și că în ciuda aparențelor de ‘sour face’ sunt absolut convinsă că ai o noblețe interioară aparte. Ai văzut geniu fericit? 🙂 (fără a fi cinică..)
    Există LIBERUL ARBITRU.
    CARPE DIEM, Victor!

  20. “Oooopriti timpul ,
    Clipa asta minunata…!”
    Etc.
    … Parca spunea Corina Chiriac intr-unul din slagarele ei de succes … Hi , hi. 😉 😀
    Sa vedem , io reusesc sa ajung in … viitor?!

  21. Iar io citii daunazi pe un blog ca esti responsabul pentru alegerea EBEI ca europarlamentar!
    Si cocoana care scria,una care-ti poarta sambetele,mai-mai ca reusise sa-si convinga auditoriul.

  22. @zazania: in comparatie cu realegerea lu’ tac’su, vina-i infima 🙂

  23. Sper ca nu te-ai suparat pe mine; a fost o gluma!
    Iar cu vinovatul de serviciu, am fost si eu, dar am meritat-o!Unde era ceva masol eram si eu.Dar m-am si scos intotdeauna; curveste. Cu sarumana, cu “Vai, am gresit /n-am stiut!” nu se va mai intampla, s.c.l…
    PS
    Si eu am doua pisici.

  24. Liniste ! Imi place Pisicul si-mi place si “vinovatul de serviciu” ! Victore (isi scriu asac ca stiu ca ramane intre noi).. Cand apari tu chiar si la Mihai Gadea, TU esti sare si piperul….Hai sa ne traiesti, ca ne trebuiesti !

  25. Cica: daca peste 50 ani te scoli dimineata si nu te doare nimic “ai murit”.Eu as zice ca daca ai intre 35 si 50 de ani,esti jurnalist si nu te-a “mascarit” nimeni, lasa-te de scris
    s-au stai acasa seara cind ai ceva de facut pe la sediul antenelor !!!

  26. Fata de vinovat poate nu ai. Dar o foarte mica parte din vina pentru victoria lui Zeus merge la voi.

  27. daca nu le-ai dat-o-n bot la timp, vezi !? Acu’ te miri c-ai ajuns ce-ai ajuns ? D-aia nu mai ai tu pullover pe gat , vorba unui contemporan, Mircea cel Tanar.
    Sa nu-mi spui ca Romania a fost afectata economic negativ de norul de cenusa. Imi vine sa iau ceva cenusa sa-mi pun in/pe cap cand ii vad pe Boc+ministrii lui, dar aici unde sint eu nu a ajuns inca norul. Eu zic ca Romanica a beneficiat de norul asta, sau ca ar beneficia si mai mult de s-ar asterne toata cenusa cu lava cu tot pe cotroceni si ai lui locuitori. D-acolo vin cele mai mari calamitati, vax Islanda si popocatepetl al lor.
    Matza e relaxata, semna ca nu e afectata. Nice cat.

  28. Stai usor ca acusica urmeaza sa te bage DNA-ul la beci pe motiv ca ai atins si subminat inalta tradare conspirativa a guvernului si presedentiei. Sau asa ceva…

  29. E asta un mesaj subtil de la Blaga 4 Băsescu?

    ”Sigur, si eu mai astept niste rezultate. De exemplu, astept sa vedem si pe ce filiera s-au scurs documentele transmise de INTERPOL in presa.” – zice Blaga aici

    Și ce titlu au dat slugile de la ziare.com!!!!

    A inceput Manipuliada de primavara-vara?

    Reîncălzesc asta (tot cu surse îndoielnice/inventate)
    și uite ce-au înțeles ei azi din comunicatul președenției !!!

    Asta pentru ca nenorocitii din opozitie ar fi popolisii!

  30. Jack Cristoiu sasaia la un moment dat ca “astia, de-si pun matze pe blog” sunt niste frustrati demni de mila. Tot tu esti de vina si pentru asta? Nu m-ar mira, stiind mania proletara a geniului…

  31. Sa stii ca ingrijorator mi se pare numarul mare de victime pe care il faci cu astfel de articole,degeaba au mai trecut 5 luni de guvernare chioru-boc,ca numarul fanilor creste invers proportional cu criza determinata de competentii astia.Udrea 4 Prezident e din ce in ce mai aproape si dupa toate datele tot Ciutacu e principalul vinovat!

  32. Stai linistit si sa fi pozitiv.(Nu ca Mutu),asta ca sa “ne radem”.Cat timp n-ai pomenit nimic de psiholog, esti OK.

  33. Acuma da ! Acuma da! Yesssss!
    Tu esti de vina Victore , cand tu esti prin preajma , calculatorul tau personal ne translateaza in viitor…! 😉
    PS: No’poftim ! Asta cand ai mai bagat-o : You posted too quickly .. Slow down !
    Io ardelean “too quickly” …, de unde pana unde ?! Mrrrr…
    PS2: Mai ma enervezi… Iara “too quickly” ?! Ce-ai vrea sa fac sa-mi aprind o tigara ? Nu fumez ! Daca-l mai ascult si pe Boda asta sigur m-apuc… SI NUMAI TU O SA FI DE VINA , VICTORE , CA TOT ESTI “VINOVATUL DE SERVICIU’ “! 😉

  34. De ce ar trebui sa va demonstrati “nevinovatia?”; daca chiar exista cineva care la apogeul maturitatii Dvs., din toate punctele de vedere, va gaseste ‘cusur’ n-are decat sa demonstreze el insusi ca ati gresit cu ceva fata de concetateni.
    In privinta sintagmei ‘mutra acra’ nu pot sa spun altceva decat ca aceasta contine cel mai nefericit transfer de sens pe care l-ati facut intr-un articol, Dvs., care sunteti un maestru redutabil al figurilor de stil.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.