Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce dixtractie, ce mishteaux > Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

A sosit momentul să dăm de pământ cu mogulii de presă americani care s-au îmbogăţit în vremuri tulburi din contrabandă cu alcool şi acum vor să pescuiască iar în ape tulburi. Fiind pe mână cu Vântu şi Voiculescu, aceştia şi-au permis, pe nedrept, să batjocorească, în beneficiul grupurilor de interese din energie, “un biet copil nevinovat”, “femeia asta” pe care până şi domnu’ TRU o apreciază. Vă ofer, cu mare scârbă-n suflet, o mostră de “tonomat cu ieuro”, dar plătit în dolari.

“Elena Băsescu, fiica preşedintelui României Traian Băsescu, obişnuieşte să petreacă în cluburi până la primele ore ale dimineţii, să defileze pe podium la prezentări de modă şi, uneori, să faulteze limba română” – scrie agenţia de presă Associated Press, preluată de NBC. “Tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie”.

În semn de protest faţă de josnicia acestor americani duplicitari, care după ce-au băgat lumea-n criză şi-au pus un negru la Casa Albă se iau de fata lu’ domnu’ preşedinte al nostru, declanşez, oficial, acţiunea “Lăsaţi-o pe Elena să candideze”. E a noastră, ne e dragă, ne fălim cu ea, deci jos labele de pe viitorul ei politic!

UPDATE: Clar e o conspiraţie universală. Toată lumea are ceva cu fata (1 şi 2)

Ţăranu’ de Badea are şi el o părere scrisă despre curve. Consemnez ca atare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

189 thoughts on “Lăsaţi-o pe Elena Băsescu să candideze!

  1. Este evident o conspiratie mondiala impotriva domnului presedinte si a Elenelor sale! Sariti, cei 322 plus cei doi mogului rai, tonomatele, si mai nou americanii ticalosi se impotrivesc toti dreptatii prezidentiale basesciene! Noroc cu Radu Moraru, TRU,Prora si alti papagali debusolati, gata oricand sa-l apere!

  2. hehehe, esti haios, domnule 🙂 Si aia cu Ave Nutzy, desperados te salutant e haioasa 🙂 Pacat ca se supara pe tine, cretinetul CTP cu pulimea din articolele sale fara limbaj ireverentios 🙂

  3. hi,hi,hi,ha,ha,hi Bai ce scarbe rautacioase sunt tonomatele astea din america,o tara plina de moguli care-l urasc pe iubitul nostru conducator,rusine,rusine:-))

  4. Ai dreaq capitalistii astia moguli cum se apara unul pe altul. Las’ ca-l reclama ” Asociatia pentru protectia cailor” la CNA americanesc sa-i dea o amenda ceva ca n-a scris deontologic.

  5. As spune ca sunteti inspirat si intiligent .Pe mine m-ati facut fidel ideilor d-stra.

    cu simpatie

  6. noi o lasam sa candideze,ca oricum nu depinde de noi. eventual,putem sa facem ciocu’ mic & s-o aplaudam prosternandu-ne in fata sa & a succesurilor ei. putea sa fure linistita & prin intermediul Luxten-ului,ca doar n-o deranja nimeni. dac-o mai opreste militia pe strada,propun sa fie testata & dansa cu semnele de circulatie,sa vedem daca stie literele. pun pariu ca nu stie sa citeasca,dar asta n-o impiedica sa aiba succesuri.

  7. Papusa Barbie are o figura inteligenta si expresiva dar aceasta Baseasca iresponsabila are doar un aer tamp si fudul, de agramata bogata si de fiica unui presedinte abominabil, jucator la cacialma.

  8. Dezastrul e ca spre deosebire de altii, care sunt stersi si nu-i vede nimeni, pe asta o vede toata lumea! Good lord! — uite-asa se poate anula munca oricarui ministru de externe.

  9. Trebuie luat atitudine impotriva amesteculiror in treburili interne a poporului roman. Mai tonomatii astia care va pricepeti , ia scrieti voi o scrisoare deschisa catre totate posturili NBC , MBI si TBC sa faca bine sa-si retraga cuvintele de “apricirere” ca nu avem nevoie de asa ceva.
    S-o lasam sa candideze ca macar lumea care are cat de cat bun simt nu o va vota si implicit nici lista cu pedeleii.

  10. Flasy- pentru ca am vazut o poza in care Baseasca purta o pereche de pantaloni de trening roz aprins, fosforescent, mai ceva ca un semafor sau ca un lucrator pe pista de aterizare si pe fund scria mare PINK. Probabil ca noi barfitorii nu stim ca asta e tinuta de viitor europarlamentar.

  11. Lol. Mai, asta-i semn ca stam bine. Daca asta-i cel mai interesant lucru pe care l-au gasit de scris. Nu school shooting,train bombing, suicide bombers. Ce bine ne merge!!!

  12. Pentru toti astia care dau in Baseasca ….intrebati-va cu ce e mai prejos decat Berceanu , Stolojan , Geoana , Hrebenciuc ….toti niste curve ….

    Asa ca din partea mea , poate sa candideze si Sexy Braileanca …oricum ar fi mult mai reprezentativa pentru neamul asta de cacat .

  13. Ce aveti bre cu fata marinelului? Va luati dupa imperialistii astia de americani carora le este ciuda ca n-au si ei o Elena Basescu. Las-o ba ca merge asa….la Bruxelles!

  14. Deja rade toata planeta de noi. Cum era SMS acela cu emigrarea in Congo? Si-l injurau pe Ceausescu pentru ca era Nicu Ceausescu prin secretar ls Sibiu. Stimat popor cand incepem revolutia?

  15. Şi eu zic că e mai bine s-o lase să candideze! Cu cât mai sus pe liste, dacă se poate şi prima, cu atât mai bine! Un agent electoral anti-PDL mai eficace decât imaginea de “succesuri” a Elenei Băsescu, nici că se poate!

  16. ala-i armasar sau e iapa? ca nu se vede bine. oricum,daca esti armasar,ti se vindeca locul,dupe ce-ai fost calarit de papusa chucky injectata cu toxina botulinica. uite in ce hal am ajuns noi,k popor,dupe ce-am fost calariti de Basescu & familia.

  17. Doua necuvantatoare.

    Trecandu-i prin cap ideea ca ar putea candida la europarlamentare, calul lesinase de ras.

    Ea statea linistita, ferita de ganduri, pareri sau reflexe, fie ele si neconditionate.

    A venit primavara.

  18. Minunat.
    Carevasazica imperialistii astia….
    Mama lor cum se iau de romanca noastra neaosa :)))))

  19. Sunteti niste porc care nu vrea sa vorbesc despre succesurile fetei. Bulangistilor. Si, cu calu’, cu calu’ ce-aveti, domnu’ Ciutacu? Sau o fi vreo iapa, ca nu vaz prea bine?

  20. Din stejar stejar rasare si din marinar un marinar mai mare… Sa traim bine si in continuare!

  21. Poate exista un Parlament European al manechinelor cu libera practica…sau al fetelor ca consuma doar apa plata cu lamuie…cine stie?

    Apropo Victore, poza aia e reala?

  22. Eu mă întreb cum s-o simţi Profesor Universitar Doctor Cristian Preda, şef de promoţie la EHESS, în compania Elenei Băsescu.

  23. nu mi se pare normal s-o lasam sa candideze asa pe moca..pai asa tacsu isi cumpara al doilea mandat de la FMI pentru 19 miliarde, iar noi ii dam bursa pentru Parlamentul European micutei primadonne?

  24. Da, ne falim, e drept! S-o sustinem intr-un avant patriotic, pen’ca cum zicea si premierul boc (si aici stiti!), avem nevoie de sange proaspat. N-a specificat la ce sa-l folosim, dar iata, tanara generatie vine tare din urma si nimic nu va egala mandria noastra, ca popor si tara, atunci cand micuta nicusor va urca la tribuna PE si va cuvanta cum stie numai ea, cu vorbe stiute numai de ea si intelese, desigur, tot numai de ea!

  25. Ce se mai poate comenta…politica dar si politicienii sunt mari cur.. stiu ca sunteti amic cu M.Geoana si sincer ca membru fondator al PSD imi e mila de ideologia de stanga si ce demagogia liderilor (a unora) imbogatiti peste noapte, care fac aliante cu dreapta in folosul tari, a cui tara…?..a cui bine…? evident a lor…si pozeaza in oameni de stanga…si au averi mai mari decat liberarli…?
    Imi pare rau ca am reusit sa il convig pe tata meu ca comunismul e rau….el care a fost un ideolog comunist…care a facut colectivizarea …familia lui fiind chiabura…e totul anapoda in tara asta de hoti.
    Dl. M. Geoana a luat partidul de la 34 % in 2005 si tot la 34 % la adus dupa 4 ani de duplicitate in opozitie, dar de acolo den fruntea partidului de unde are “sforile” da lectii de ideologie si morala pentru membri singuruli partid care ar trebui sa fie de stanga. Pacat de oamenii de valoare pe care partidul nu ii mai are in randurile sale…mare pacat…dar sper sa ajung sa fiu asculta de membrii de partid…cei fara de interese…

    Sa auzim de bine…

  26. Daca n-ar fi cumplit de proasta , ar fi doar un alt exemlu de tupeu si obraznicie a lui Basescu , la care pupincuristii gen TRU ar spune ceva de genul ” Sa va fie rusine ca loviti in presedintele Romaniei , doar pentru ca intamplator , aceasta tanara si talentata politiciana din Romania este ruda cu domnia sa. De asemenea tineri avem nevoie , pentru ca tara noastra sa se ridice pe cele mai inalte culmi ale civilizatiei, …bla, bla, bla.”

  27. Degeaba ne rupem gâtul. Se vor găsi câţiva românaşi care să se simtă reprezentaţi de fiica preşedintelui. Noi o să rămânem cu necazul că n-am scăpat de dictatură şi ea o să facă hipism pe lângă Bruxelles…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.