Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Graficul stricăciunilor planificate

Graficul stricăciunilor planificate

Dacă-şi imaginează cineva că scandalul generat de umflarea de către procurori a lui Puiu Popoviciu, temutul om de afaceri pe moşia căruia se-nalţă semeaţă noua clădire a Ambasadei SUA şi la cârciuma căruia se (des)fac toate alianţele politico-economice posibile, e întâmplător sau doar o umflare de muşchi a DNA, ei bine, acela-i naiv sau tâmpit. Cineva a dat clar semnal că e loc de-ntors într-un caz despre care iniţiaţii ştiau cu vreo săptămână înainte, că altfel nu umplea spitalele şi avioanele „crema” business-ului politic autohton în seara cu pricina. Şi nici nu reveneau băieţii veseli din zările mai calde în cazul în care aceeaşi mână nevăzută nu apăsa pe butoanele de întoarcere.

Cunoscute fiind sentimentele mele de „efuziune şi deplină consideraţie” la adresa preşedintelui României, v-aţi aştepta să-l decretez pe Băsescu drept sforarul-şef. Greşit! Am mari dubii că-i opera Jucătorului, dar nici nu-l pot absolvi de orice suspiciune. Dacă ne uităm cine a ieşit până acum cel mai şifonat, cu dezvăluirile-n cascadă despre activele imobiliare ale neamului marinăresc şi legăturile celui mai uninominal ales cu zona cea mai obscură a lumii afacerilor, o gândire simplă ne-ar duce cu totul în altă parte. Asta dacă nu s-a ramolit, între timp, generatorul tradiţional de scandaluri (pe care să le rezolve el însuşi) şi s-a transformat pe sine în propria-i victimă sau dacă nu cumva mută atât de tare, încât să-şi albească în avans, în propriu-i beneficiu electoral, casele adunate de pe la clienţii de partid şi de stat.

Mai mult, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

114 thoughts on “Graficul stricăciunilor planificate

  1. @ Anca
    Facem un pariu ca in cazul in care Antonescu candideaza anul acesta, nu obtine mai mult de 25%?!
    Sper sa nu intelegi ca sunt pro Basescu, pentru ca nu este adevarat, dar pur si simplu ma bazez pe serviciile benevole sau nu, pe care presa, fie ea pro sau contra Basescu, le face fruntasului mentionat!Astea pe langa focurile de artificii care dainuiesc de ceva ani in roaba Jucatorului!
    Sa nu mai spun de infantilitatea si naivitatea poporului nostru!

  2. Ionut,

    Antonescu e un tip prea fin
    ca sa pariez pe el ca pe-un cal de curse.
    Si iti inteleg perfect pozitia.
    Seamana bine cu felul in care gandeam si eu la un moment dat.
    Intre timp insa m-am prins de niste lucruri
    care se-ntampla in afara sferei de influenta a serviciilor alora.
    Romania e impartita in doua parti aproape egale.
    Tot ceea ce spui tu se aplica uneia dintre jumatati,
    in care obisnuiau sa se desfasoare “meciurile electorale”.
    Anul acesta am toate motivele sa cred
    ca meciul se va desfasura in cealalta jumatate.
    Repet, ti-as detalia cu drag,
    insa as face un mare deserviciu omului pe care il sustin.
    Eventual nu stiu, scriu… un pliant, ca nu-s eu de scris carti,
    dupa alegeri.
    Daca insa simti nevoia sa speri
    intr-un rezultat favorabil lui Crin Antonescu,
    ceea ce pot sa-ti recomand e sa “investesti” cu incredere,
    de data asta ai motive.

  3. @wickerman- da’ chiar ai impresia ca aia de-l sustin se simt respectati, pretuiti?! Care dintre pupinbasestii cunoscuti sau necunoscuti, s-a simtit bine cand marinaru’ si-a-nodat coada cu-a lu’ geoana si-ampartit cascavalul cu psd?! Carui votant pdl i-a picat bine cumetria cu sistemul ticalosit?! Adica, sa credem ca inafara de cei carora li s-a dat acces la malai, au mai fost admiratori ai modalitatii de-a accede la putere, infratiti cu dusmanul care l-a suspendat pe marinar?! Caraghiosi suntem toti in ochii acestui nero dambovitean, caraghiosi si prosti, iar manelistii cazuti in cur de admiratie pt manierele de tapinar ale alesului nu-s cu nimic mai breji dacat ‘telectualii ce sa-nghesuie la cotroceni sa-i suga ciorapiii sacrii, in speranta unei ambasade! Inteligenta?! Posibil, da’ n-as baga mana-n foc!

  4. Ai dreptate in felul tau, ma bucur ca mai exista oameni in Romania de astazi care cred in ceva, cu toate ca acest ceva reprezinta o jumatate dintr-un intreg
    Eu deocamdata sunt sceptic in ceea ce priveste schimbarea viziunii si a mentalitatii populatiei din tara noastra, aici bazandu-ma pe simpla interactiune cu prietenii mei, cu strainii de pe strada si mai ales cu tv-ul.
    Cum sa cred in puritate, in sinceritate chiar in profesionalism, cand vad cum populatia prefera mediocritatea, snobismul…si ignora realitatea fara pic de resentiment!
    Eu fiind de fel un tip optimist!

  5. Cum sa cred in puritate, in sinceritate chiar in profesionalism, cand vad cum populatia prefera mediocritatea, snobismul…si ignora realitatea fara pic de resentiment!

    Nu privi nici puritatea, nici sinceritatea, nici profesionalismul
    ca pe niste date preexistente, care asteapta utilizare.
    Priveste-le ca pe niste lucruri pe care le poti oferi,
    nu ca pe niste asteptari.
    Tocmai pentru ca sunt contrastante creeaza cu usurinta
    o noua moda.
    Imi spui despre o invazie a trasaturilor negative,
    in care anticipezi succesul unui element asemanator — vezi Basescu.
    De la structura atomului, pana la genetica
    si pana la alternanta zi/noapte
    factual suntem construiti pe contraste.
    Intr-o turma devenita neagra
    surpriza o va reprezenta, previzibil, o oaie alba.
    Discutam despre indivizi, nu despre partide —
    partidele nu prea mai reprezinta un factor decizional,
    intrucat au decis sa joace sah cu piesele gri,
    am sa scriu despre asta.

  6. A crede in ceva si a putea oferi acel lucru, pare a fii ceva feeric, insa Anca, cu toate ca eu iti inteleg crezul, nu pot sa trec cu vederea acele fapte, acei oameni(cu riscul de a ma repeta), care ignora cu desavarsire realitatea si imbratiseaza cu atata usurinta superficialitatea.
    Nu pot sa nu observ, ca pe langa acele idei care ar putea cinsti cu onoare istoria si viitorul tarii noastre s-au accentuat aceste malitioase, omniprezente, obiceiuri de a crede in ceva fara a cunoaste macar esenta, ce sa mai spunem de natura abstracta, acelui lucru.
    Aici ma refer la gloata care, spre tristetea mea, inca mai aplauda la comanda si striga frenetic, la auzul unor cuvinte oarecum banale, precum “sa traiti bine”.
    Deci, sa mai cred in jumatatea ta cand, involuntar, mintea si inima ma indeamna sa critic jumatatea mea!

  7. Ionut,

    eu ma bazez pe principii simple:
    o proprietate esentiala a jumatatii aleia de care-ti povestesc
    este ca nu e moarta. Inca.
    In special pe fundalul dezastrului economic,
    supravietuirea e un subiect de interes din fabricatie,
    nu mai e nevoie sa ne luptam cu vreo forma de indiferenta
    apeland la filosofii inalte si mesaje emotionale.
    Mai avan de cum te “emotioneaza” si mobilizeaza
    nevoia de supravietuire, nu te emotioneaza nimic.
    In plus, o rata ridicata a somajului inseamna…
    mai mult timp pentru “meditatie”.
    Faptul ca lumea n-a reactionat pana acum
    la multele noastre avertismente, facandu-se ocupata,
    nu inseamna ca n-a stocat in subconstient niste mesaje.
    ACUM e vremea aia cand “incep s-auda voci”.

    Exemplu simplu:
    Le spuneam de multe ori prietenilor
    sa nu mai lucreze pe bani putini, ca desfiinteaza piata
    si omoara ideea de concurenta.
    Le-am sugerat ca mai degraba sa aleaga
    initiativele antreprenoriale decat angajarea pe bani putini —
    si asa suntem pe ultimele locuri in Europa din punctul asta de vedere.
    N-au ascultat, mi-au dat replici comode (pentru ei):
    “De bine de rau, castigam ceva sigur luna de luna, si daca e putin.”
    Le-am zis de asemeni:
    “In scurt timp veti lucra la fel de mult si nu veti mai castiga nimic.”
    Acum tot mai multi ma anunta ca de luni de zile
    nu si-au mai primit salariul, ca lucreaza chiar MAI MULT
    si ca si-ar dori… sa o ia pe cont propriu.
    Pofta vine mancand, iar moartea vine ignorand.

  8. Update: Mai, da’ cum au aflat jurnalistii ca d-nii “DGIPI” au vorbit ore in sir,la ICCJ despre oameni de stat si contracte? Nu mai e secreta, sedinta? Si cum mai sunt unii privilegiati de instante, sa vorbeasca ore in sir, pe fond, cand altora nu li se ingaduie nici 5 minute din fond,intr-o masura de arestare preventiva? Nu suntem toti egali, in fata legii?

  9. Se clatina pana si supusenia PD-LEILOR PLEOSTITI ?

    Iata ce am gasit in Ziare.com:

    Deputatul european al PD-L, Maria Petre, a decis sa paraseasca partidul si sa candideze independent pentru inca un mandat european.

    Aceasta decizie ar putea fi un raspuns al faptului ca Maria Petre ocupa locul 30 pe lista discutata la inceputul saptamanii in partid.

    “Din pacate, nici rezultatele muncii mele in Parlamentul European din 2005 si pana acum si nici sprijinul de care m-am bucurat din partea unor organizatii ale partidului nu au contat in decizia de la centru. In acest moment, aceste organizatii judetene cat si colegele mele din organizatia de femei a PDL practic nu conteaza”, a declarat Maria Petre, pentru Evenimentul Zilei.

    Maria Petre a fost presedinte al organizatiei
    Ialomita a Partidului Democrat Liberal.

    Ca parlamentar european, aceasta a contribuit decisiv la decizia Uniunii Europene de a accepta dreptul romanilor de a continua traditia sacrificarii traditionale a mielului de Pasti si a porcului de Craciun.

  10. HAI SA NU VOTAM,SA MERGEM SA ALERGAM IN ZIUA AIA!SAU MAI BINE SA-I ALERGEM PE AIA CARE MERG LA VOT!SAU SI MAI BINE LE ZICEM CA-I RECOMPENSAM CU O BURTA DE MICI SI CATEVA BERI DACA NU MERG LA VOT.

  11. Va salut,
    as avea o intrebare pt d-nul Becali in cazul in care veti mai avea ocazia sa-l intalniti intr-o emisiune: de ce crede ca d-nul Popoviciu, care abia iesise de cateva ore din arest, a fost in spatele arestarii lui? Oare daca d-nul Popoviciu avea asemenea influenta peste si printre procurori, ca la o bataie din degete sa asmuta o armata peste el, nu se putea apara singur sa nu ajunga chiar el in situatia in care a fost? Nu isi da seama d-nul Becali ca si dansul si Popoviciu sunt victimele aceluiasi personaj? Ca in spatele la amandoua arestari si scandaluri se afla “marinarul”? Chiar dansul recunostea acum cateva zile ca dosarele DNA-ului i se prezinta inainte de a fi lansate? Cazul d-lui Adrian Nastase, pe care a recunoscut ca i-a fost prezentat, desi cu una-doua zile inainte presedintele spunea ca el nu stie nimic despre anchetele DNA-ului? Sunt absolut convins ca celebra remarca a “marinarului” vizavi de “crima d-lui Popoviciu de a construi un cartier” a fost facuta in mod expres ca presa si cetatenii Romaniei sa fie convinsi ca el nu are nicio implicare in acel scandal.
    p.s. felicitari pt curajul si tupeul(in sensul bun) pe care il aveti de a spune lucrurilor pe nume!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.