Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Existenţa mea privată nu este publică

Existenţa mea privată nu este publică

Există o specie de oameni de care mă izbesc mai ales de când mă maimuţăresc în geamul sticlei. Sunt caracterizaţi, în principal, printr-o credinţă sinceră că au soluţii magice şi imediate pentru scoaterea din criză a ţărişoarei şi, în general, prin extensie, pentru salvarea Universului. Alte caracteristici sunt nelimitatul timp liber şi capacitatea incredibilă de a răzbate. Nu există bariere-n calea dorinţei lor de a face bine cu forţa. Trec, fizic, peste portari, secretare, recepţionere, sepepişti. Ei trebuie să depună memoriul, dosarul, delaţiunea. Şi să vorbească musai cu omul care, au ei credinţa, le poate facilita propagarea publică a demersului lor.

Din nefericire pentru mine, în majoritatea cazurilor care implică Jurnalul Naţional şi Antena 2, persoana aia sunt eu. Oricât mi-ar plăcea să mă cred ombelico del mondo, n-am nici timpul fizic şi nervii necesari să-i ascult pe toţi. Evident că majoritatea o ia ca pe o jignire. Ştiu că nu se poate să te iubească toată lumea, sunt împăcat cu starea asta de fapt. Însă unii întrec orice limite. Liderul lor este inginerul pensionar Dumitru Rizoaica, un om ambiţios care vrea să scoată România din mocirla morală, conform memoriilor pe care mi le-a anexat şi înmânat de câteva ori în viaţa asta păcătoasă, cam de pe vremea regretatului Ticu Dumitrescu, prin depunerea unui soi de jurământ magic. Prin nu ştiu ce pierdere temporară a minţilor, i-am dat unul dintre numerele mele de telefon. La care, când nu dă buzna-n redacţia ziarului, sună, aproape neîntrerupt, de vreo trei ani zile şi nopţi. De minim 6 (şase) ori pe zi.

În ultima vreme, asaltul lui a intrat într-o nouă fază. Întâi i-au dat viteză vecinii mei din scara blocului. Apoi s-a trezit nevastă-mea cu el la acasă. I-a împins memoriul în braţe şi a certat-o că nu-i (mai) răspund la telefon. Azi m-am procopsit cu el, la 9 dimineaţa, bătând isteric la uşă. L-am informat, profund nepoliticos, în chiloţi, că la viitoarea tură chem poliţia. A fost şocat să constate că nu-l invit în casă şi am un comportament recalcitrant. Acum mă ceartă pe site-ul ziarului că-s tonomat. Nădăjduiesc că vreo rudă de-a lui sau vreun cunoscut citeşte blogul ăsta. Şi că-i va explica, nu mă priveşte cum, că viaţa mea privată nu e publică. Deşi sună că iarna nu-i ca vara, ar fi bine să priceapă cei care tentaţi să-i urmeze nefericitul exemplu. N-aş vrea să răscolesc debaraua după nefolosita (până acum) bâtă de baseball.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

85 thoughts on “Existenţa mea privată nu este publică

  1. “L-am informat, profund nepoliticos, în chiloţi, că la viitoarea tură chem poliţia“ LOL

  2. Da-le cu bata nu te lasa… N-am stiut ce sa scriu pentru ca tot citesc blogul tau (aproape zilnic) de cam un an si nu ti-am lasat un comment pana acuma deoarece nu prea am timpul si nici nervii necesari sa si comentez. Oricum tine-o tot asa cu blogul si emisiunea poate se mai desteapta niste manelisti antimoguli (slabe sanse) pana la viitoarele alegeri … Daca nu o sa avem o Hillary Clinton mioritica.

  3. Pai normal. Intr-o tara cu toate valorile intoarse cu fundul in sus, cativa oameni care-si pastreaza luciditatea si o mai si manifesta public, sunt luati drept far calauzitor si salvatori ai natiunii. Nu Victor Ciutacu e de vina nici disperatii debusolati, e tara asta nebuna…

  4. D’aia se duce tara asta de rapa, pentru ca oameni inca plini de energie si idei sunt scosi la pensie.

  5. Acum, sa nu vina si vreo profesoara la tine acasa sa spuna ca o vizitezi energetic in fiecare noapte… Singura solutie este sa te porti nepoliticos ori de cate ori ai ocazia. Dar nu in chiloti ca vine profesoara lui Badea.

  6. Gresesti digweed….
    O sa aveam o Monica Lewinsky mioritica cu aspiratii de Hillary Clinton…

  7. Nu puteai să-l trimiţi, politicos, dar hotărît, la… duşmanii care au azi toată puterea de decizie? Zău aşa, eu am învăţat demult că reţeta sucesului şi fericirii… sociale – şi nu numai – constă în a zice ca “ei” şi a face ca tine! Nu mai puţin important este să ştii să spui un “nu” categoric, ori de cîte ori este cazul, cu talent actoricesc şi “empatie” băsească! Ce-i drept, eşti mult mai tinerel decît moi, n-ai atîta experienţă cu tot felul de obositori! 🙂

  8. Superb Alina! De fapt o sa avem “o vai si amar” de Hillary… Doamne, dar cat ii mai suporti pe “degeaba” astia?!

  9. Vina ta omule, trebuia sa-i iei memoriul si sa ti-l bagi … in chiloti la spate, daca tot erai sumar imbracat. Apropos de chiloti, erau pe fatza sau pe dos, sau erau marca CB (ca aia sint cam universali, si nu te prinzi)

  10. D-le Ciutacu,
    spunea cineva ca:daca nu-i putem da jos,macar sa “ne ridem ” de ei.Intii Badea(cu profesoara) acum dvs.cu pensionaru…..ne mai mira ceva !?

  11. Poate fi şi ăsta numit un soi de ghinion. Societatea în care trăim e aşa cum e, te poate aduce la disperare uneori. Nu e uşor să-ţi menţii echilibrul emoţional şi nici nu îmbătrâneşte toată lumea la fel de frumos.

  12. Nene asa-ti trebe’ daca te stie toata lumea. :)))
    Ia-ti un ciine, nu-i musai sa fie mare, da’ rau de gura si-l invata sa latre tare de fiecare data cind iti suna soneria. Asa poate scapi de intrusi.
    Banzai! si nu mai fi ase de rau ca sa sparii lumea (bineintentionata de altfel) in tinuta de scandal, si anume, chiloti. :)))

  13. Din pacate tocmai le-ai dat o idee portocaliilor cum sa-ti organizeze picatura chinezeasca, prajeala la foc mic, epilarea miloasa cu penseta si alte inginerii din astea!

    Ramanem alaturi de tine ;).

  14. 🙂 Nu-i frumos sa rad , stiu , banuiesc ca pentru tine e o teroare , dar nu ma pot abtine . 🙂
    Sincer , nu cred ca va invata ceva . Faptul ca a trecut la faza de injuraturi e un semn bun . Macar nu-si va mai pune sperantele in tine – esti o cauza pierduta , un tonomat care isi urmareste doar propriul interes , nu pe cel general (care domnului asta ii ocupa gandurile toata ziua si probabil ii bantuie noptile) . Eu zic ca esti pe punctul de a scapa . 🙂

  15. Auzi, am si eu unul din asta care ma agasează similar … și nu sunt ”pe persoană publică” !

    Nu vrei sa facem schimb de genii închipuite 8-> ?

  16. Adi mi-a dat curaj şi voi posta, totuşi, ce am salvat mai devreme.

    Nu, nu pot să mă abţin! 😀
    Dar… în chiloţi şi cu bâtă de baseball? :))
    Mii de scuze, dar nu puteam să tac! 😀

  17. Sa te tii bine cand o umbla un mare fan si luptator anti comunism si, mai nou,luptator impotriva regilor asfaltului, dupa Il Presidente. Sa vezi atunci disperare si incrancenare. Si nu e numai unul.
    Imi pare rau, dar, asta e, sunt multi oameni disperati. Se simt singuri si neajutorati, purtati pe drumuri, umiliti, jigniti. Pentru multi, voi ati devenit un model, o voce cu care ei se identifica!

  18. Tulai Doamne!
    Iara esti vinovat ca i-ai dat numaru´ de telefon si adresa. Si cartea de vizita. Si l-ai ascultat. Fra, nebuni de astia ezista peste tot! D´aia care inventeaza perpetum mobile, artisti neintelesi,cautatori de Mecena, poieti ratati, Mesia, salvatori ai lumii, urmariti, chinuiti,Napoleoni, imparati romani si alte exemplare. Alta data deschide bine ochii…
    PS
    Pe bune, l-ai primit in chiloti?

  19. @Iordachel Gudurau: adresa de acasa n-o am pe cartea de vizita. da, in chiloti dorm, in chiloti m-am repezit in usa cand am constatat ca nu se opreste din batut ca descreieratul
    @VAN GHELIE: lucrez la JN, nu la Spitalul 9

  20. Marius, nu era mai bine inginer la Mecanică Fină, într-o Sinaie încă de vis, unde se poate schia, eventual cu prietenii din copilărie, pe 14 aprilie, ziua în care vin, de obicei, rândunicile în Bucureşti (azi n-au apărut, să vedem când), unde aerul e aer şi unde oamenii sunt oameni, cu excepţiile respective, aş zice normale, deşi nu e nimic normal în asta, pentru orice zonă de mare miză imobilară din România, unde nu trebuia să iei liftul să intri în casă şi ştiai întotdeauna cine sună la uşă, înainte să-o deschizi?!
    Şi unde chiar şi nebunii sunt nebuni, adică ori îi ştie toată lumea, ori stau în salonul lor din Predeal şi nu-i află nimeni.
    Dacă ajungi să povesteşti de psihopaţii care te caută prin Rahova, după ce te-au hărţuit cât i-a lăsat mintea aia bolnavă pe care o descrii, nu-i un semn bun. E ceva care te consumă. Ceea ce nu-i a bună. Şi nu-i ca fumatul. E mai grav.
    Când ai de înfruntat aparatul opresiv al sistemului, să-l ridici pe-un biet paranoic la nivel de subiect e un semn de ezitare… Ca să nu zic mai mult.
    C’mon, man! Fuck the bustard!
    Get up, stand up and fight on the real bastards!

  21. Nu stiu de ce, dar intrevad niste scenete pe La Puii Mei sau divertisi alti mondeni carcotasi in care Ciutacu-n chiloti face ordine pe la Bagdasar ca sa echilibreze clientela cu Arseni!

  22. Şi, dacă existenţa ta personală, intimă, sau privată, cum îi spui tu, nu e publică, de ce ţii să-o transformi? Din una în cealaltă?
    Crezi că merită?!

  23. Ce vesel solidari la necaz suntem noi românii!
    Cred ca asta se trage chiar de la daci. Râdem când e omul la necaz și plângem când se naște știind că de necaz n-are cun să scape!
    Suntem și foaarte optimiști.

  24. Eu am o experienta asemanatoare cu un vecin nebun de legat (noroc cu nevasta-sa) . Cand m-am mutat langa el , m-a avertizat de la inceput ca pe terenul meu au fost omorati niste oameni si fantomele lor bantuie pe acolo (“dar stati linistit , ii cauta pe aia care i-au omorat”) . Mi-a spus ca a facut scoala de spionaj in America (“dar acum m-am lasat , ca-i nevasta-mea cam bolnava”) . Acum vreo trei saptamani m-a intrebat intr-o dimineata daca l-am vazut pe dracul , ca a trecut in vizita pe la noi in noaptea precedenta . Mi-am betonat toata curtea si a chemat Primaria sa le spuna ca din cauza betonului meu i se distruge lui curtea – chestii de-astea . Cand imi construiam casa umbla pe langa constructori pana i-a determinat sa-i sape cu un buldozer doua gropi in curte care se umplu de apa si put ingrozitor vara . In curtea lui sunt doua gramezi imense de moloz de la daramarea unei case (zice ca-s materiale de constructii cu care-si face un spital pentru oamenii nevoiasi – m-a si intrebat odata daca nu cunosc “100 de doctori buni” care sa vina sa lucreze la spitalul lui) . Tot in curte are vreo 5 gramezi de balast (l-au prostit cei de la drumuri care n-aveau unde sa-l depoziteze) . E un circ continuu . Am facut ce-ai facut si tu . L-am descurajat , am urlat la el (eu sunt si coleric) si acum nu mai vorbim decat de 2-3 ori pe an .
    Odata a intrat in gradina unui vecin si a inceput sa dea cu sapa pe acolo , zicand ca terenul acela e al lui si ca s-a hotarat sa-l cultive . A chemat ala politia . Trebuia sa-l vedeti pe vecinul meu cu sapa invartind-o deasupra capului si amenintandu-i pe politisti .
    PS Ti-am zis toate astea ca sa vezi ca si altii patimesc , poate te ajuta . 🙂

  25. Este greu de pătruns cu un mesaj rational în mintea unui asemenea om,care,cumva,ar fi de compătimit,dacă nu ar atenta la linistea altora.Sper că veti găsi metoda de a-i tine la distantă pe el si pe altii de aceeasi factură.
    Succes!

  26. trimiteti-l la otv sau spuneti-i niste ‘vorbe grele’!
    pfui, ce rabdare ati avut!

  27. Nici existenta mea nu este publica, ci una privata, chiar de om obisnuit. Toti politicienii astia smenozari care se perinda pe la Antena 3 si Realitatea devin vedete publice si campioni la chiul. Nimic nu se face in tara asta. Totul e un show, de dimineata de la ora 10 si pana noaptea tarziu la 24. Asta-i tara in care traim.
    Va salut si emisiune frumoasa!

  28. Poate-si dorea omul sa vada ce marca de chiloti porti!

  29. Trebuie sa deprindeti arta de a evita elegant acesti agasanti. Nu e usor, va inteleg si eu trec prin ceva similar acuma, evident la nivelul meu. Dar daca ai 2 care te piseaza e destul stress. Eu raspund evaziv si intorc fundul. Nu stiu daca aia cu bata de baseboll nu cumva incita si mai tare. Provoaca. Ca si cum la un catel ii scoti osul din gura. Tine mai strins.
    In fine, am zambit, de la Cluj. 🙂

  30. Cred ca Mana s-a inspirat din intamplarea ta, da’ chiar avea dreptate:”toti suntem putin luati!” Cu o singura diferenta: unii mai mult, altii mai putin. 🙂

  31. pentru categoria aia de dusi cu capul (romania e o tara stresanta, si asta se vede in procentul de zarghiti si neterminati), nu conteaza post-ul tau – vazusi si tu ca nici cu politia nu-i lamuresti care’s limitele normalitatii .. altminteri n-as crede ca oricine citeste pe acilea si-a pus in cap sa te asalteze cu memorii si jalbe. in rest, sanatosi sa fim, ca sa avem cum sa ne amuzam de idioti si mai departe.

  32. Poate era caldura mare Coane si-o fi vrand omu’ sa i’a o dulceata si-un sifon cu matale pana sa deschida cancilariile pt petitii..Vezi ce inseamna coane sa nu stai cu soacra-n casa- ca Geoana-sau cu ma’mare ca Badea???…:-)))

  33. Mi se intampla si mie, frecvent. Oamenii sunt disperati, Victor, ei nu mai vad iesirea din situatia in care se afla si apeleaza la toate mijloacele pe care le au la indemana. Daca poti,ajuta-i, sunteti ultima lor speranta!

  34. unii este şi proşti şi neînţeleşi ..dacă le dai un deget ar fi gata să te ia cu tot cu fulgi acasă ….să-nţeleg că vrei să-l provoci la un “meci” de baseball…baftă multă

  35. Vedeti daca folositi un limbaj apropiat de a lui Teo Trandafir:”Suntem niste mascarici!” crede lumea ca poate calca cu cizmele in existenta Dvs. privata. Afirmatia Dvs.:”Ma izbesc mai ales de cand ma maimutaresc in geamul sticlei…”invita pe cititor sau sa zambeasca sau sa v-o intoarca vorba nu intr-un registru tocmai elegant.Altfel titlul articolului este aproape axiomatic, asa este cum ziceti.

  36. A fost ceva in aer astazi. Noua ne-a stat la usa de la 9.00 pana la 13.30, a ciocanit, a incercat clanta si ne-a sunat pe toate telefoanele posibile, neintelegand de ce, in cretinismul nostru nemasurat, nu vedem ratiunea pentru care s-a simtit obligata sa ne dea in judecata cand am refuzat sa ne faca un “bine”. As fi iesit si eu cu o bata, dar stiu ca asta si-ar fi dorit(ca nu poti sa stigi “sariti, lume!” daca nu ai o vanataie cu care sa te lauzi). Mi-e jena sa specific gradul de rudenie.
    Asa ca, bucurati-va! Macar nu era din gradina personala!

  37. Domnule Ciutacu domneavoastra mai aveti impresia ca Romania este un stat? Daca da atunci cine reprezinta acest stat, ca eu nu stiu. Cetatenii acestui asa zis stat in ce secol traiesc?

  38. Da` de ce batea la usa, n`aveti sonerie???

    PS: sa asteptam si niste poze cu, de acum celebra, intalnire ?

  39. Nu e de ras,e de plans.Problema e ca ,la noi,nu este prevazuta hartuirea in codul penal.

  40. Eu in locul tau il invitam pe ,,Ciocanitoarea Woody,, in casa,incercam sa ma uit peste memoriile lui deschideam fereastra ca este prea cald si ii dadeam branci pe fereastra (asta daca nu locuiesti la parter). Declaratia suna ceva de genul :- suparat ca nu ii rezolv problemele sa aruncat pe geam . Asta merita specimenele astea. Iar la telefon te suna noaptea pentru ca ai fost amabil cu el ca daca l ai fi injurat putin nu mai indraznea.

  41. Bun venit in comuna Romanie nu stat:))! Cred ca o infruntare frontala si instanta cu bata de baseball, macar asa de buna cunostinta si de prezentari ar fi fost indicate, nu politia, ca aia nu fac mai nimic. Eventual daca le dai o gogoasa rezolvi ceva. Nu stiu cata justitie mai exista la noi!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.