Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Editorialiştii-n mină, să ne dea lumină!

Editorialiştii-n mină, să ne dea lumină!

O parte dintre caracteristicile pe care i le atribuie judecătoarea celui mai faimos arestat al momentului le îndeplinesc, spre exemplu, şi eu. Televiziunea m-a făcut suficient de notoriu şi de persoană publică, formator de opinie m-au poreclit unii care n-au loc de mine prin ziare, iar diverse persoane particulare (care nu ştiu dacă, însumate, alcătuiesc măcar o categorie socială) mă cred pe cuvânt de onoare sau pun bază pe ceea ce scriu/vorbesc.

Să înţeleg că acest complex de însuşiri mă face arestabil imediat? Că tot s-a apucat Vanghelie, misterios cum îl ştim, de propăvăduit la televizor iminentele săltări ale unor “importanţi” din mass-media, fix cât să genereze o nouă isterie într-o ţară oricum bolnavă cu nervii. Dacă pe argumentul că-n aproape 40 de ani de viaţă n-am făcut nimic ilegal nu contez, mă-ncurajez, totuşi, că nu prea le am eu cu bisericile şi donaţiile şi că nu-s chiar vreun aisberg al presei româneşti.

Mai mult, aici

UPDATE: De la 21:30, pe Antena 3, ediţie speciala “Sinteza zilei” pe această temă

Comentarii

comentarii

Similar Posts

165 thoughts on “Editorialiştii-n mină, să ne dea lumină!

  1. @Victor Ciutacu

    Afirmati, ironic “..ce bun devine subit editorialistul cand schimba directia…”

    Din ce se vede pe blog este tocmai invers.
    Deocamdata, majoritatea postarilor de aici exprima contrariul si anume ca Cristoiu a devenit subit un editorialist slab pt ca a schimbat directia.
    Putem sa numaram postarile care-l lauda pe Cristoiu pt ca a schimbat directia si pe cele care-l acuza.
    Dar nu cred ca este cazul, nu-i asa?

  2. “Instanţa nu le poate acorda circustanţe în sensul că s-ar fi substiuit organelor de poliţie, deoarece realitatea vremii în care trăim presupune ca un principiu fundamental faptul că organele judiciare sunt singurele abilitate să efectueze cercetări pentru aflarea adevărului, găsirea pesoanelor vinovate şi tragerea la răspundere penală a acestora.”

    Daca o judecatoare poate sa declare asa ceva si sa nu vomite instantaneu… Nu ii iau apararea lui Becali, trebuie sa fie judecat in baza Codului Penal, sa faca si puscarie, e ok. Dar pe cei trei hoti nu-i aresteaza nimeni ? Nu-i judeca nimeni ? In cazul lor politia nu se autosesizeaza ? M-a amuzat si ca in “realitatea vremii in care traim” politia s-a autosesizat ca Mihaela Radulescu a “furat” cheile de la masina si geanta ziaristului ca sa nu fuga, pana a venit politia, cand le-a returnat, si a “distrus” legitimatia, dar cand Basescu a “imprumutat” mobilul “tigancii imputite” n-a fost nici o problema, a fost o gluma, de ce sa se autosesizeze.

  3. am spus ar trebui, nu “Tu sa taci”.
    Nu sunt genul, si este foarte bine ca nu dai curs invitatiei mele. Ai dreptul asta. SI ai si alte multe drepturi. Stiam toata povestioara ta.
    Si nu zic , “nu ai dreptate”, dar ma gandesc ca unui om shishtirit ar trebui sa i se acorde mai multa compasiune.
    Daca vrei sa-mi raspunzi la intrebarea:
    Cine-l plateste sa actioneze in maniera cu care o face?

  4. @horya: as fi ticalos sa-l suspectez ca-i platit pentru atitudinea asta a lui

  5. am inteles. Oameni buni Prea multe stiri cu Becali la televizor. Alceva nu s-a mai intamplat?
    Despre Ionut Ciobanu a auzit cineva? A auzit lumea cum a fost omorat?..si ce a dracului de dreptate i s-a facut? Cand s-a bagat in inchisoare un biet tigan..care nici macar nu stia sa arate cum s-a petrecut omorul..binenteles asta pentru ca nu a fost el.. dar au existat oameni prea puternici si perversi care si-au dorit odraslele in afara inchisorii..sa fie liberi sa se bucure de viata. Sa zburde liberi prin lume.
    Ce justitie dreapta avem.

  6. @ pnc:
    Nu stiu, poate esti prea tanar(a). Te asigur ca n-ar ajunge o singura informare pe luna, oricat de documentata ar fi aceasta!
    Exista prea multi oameni in tara asta lipsiti de educatie si instruire care s-au vazut, in sfarsit, reprezentati la cel mai inalt nivel !
    De acum nu mai trebuie sa plece capul, ca Base e cu ei! Au scapat de arogantul si prea desteptul de Nastase. Acum pot uita ca erau ultimii din clasa, ca oricum nu conteaza, bani sa ai, ca exista facultati particulare. Poti sa fii oricat de ghiolban, ca Base e cu noi!

    Din pacate, exista oameni care nu corespund descrierii de mai sus, dar care nu au timp sa se informeze. Daca ar fi doar o informare pe luna si ei nu o prind, ce facem? Voteaza cu Basescu, ca n-au avut unde sa auda nimic rau despre el? N-au avut ocazia sa vada ca nu este mai putin corupt decat altii, ca neamul lui face afaceri la fel de putin oneste cum au facut si altii.

    Aceasta nu e o lume pentru copiii nostri!

  7. Cristoiu e foarte dubios in ultima vreme. Eu nu mai inteleg nimic din atitudinile sale fata de foarte multe situatii si persoane.
    Suntem alaturi de dumneavoastra:)

  8. Daca poti sa-mi spui care este mentorul tau.. este un blog personal..suntem intre noi aici… cred ca poti sa vb despre.

  9. La IASI exista cazuri de afaceri cu terenuri.Am fost student la Universitatea Tehnica din Iasi iar una din afaceri a afectat 1 an de zile campusul studentesc Tudor Vladimirescu. Aici firma se numeste Iulius Group condusa de Iulian Dascalu. Pe scurt Iulian Dascalu este acuzat in 2 dosare la DNA si un prosper om de afaceri cu primaria si UTI.
    In Iasi stiu de 3 cazuri, vi le prezint in ordinea importantei:
    1.PROIECTUL PALAS: Cedarea de catre municipalitate (primarul PSD Nichita) a terenului din jurul PALATULUI CULTURII pentru constructia unor caldiri de birouri, un mall si imobile de locuit. Au fost proteste insa cenzura lucreaza la fel de bine ca si in Moldova. mai multe info aici http://stiri.rol.ro/content/view/114983/2/
    2.Cedare unei parti din COMPLEXUL STUDENTESC TUDOR VLADIMIRESCU pentru constructia mall-ului IULIUS MALL. A mai cedat o parte dupa 2 ani pentru extinderea mall-lui. In aceasta afacere Universitatea Tehnica Iasi a iesit in pierdere. Daca faceti o mica investigatie printre ziarele din Iasi o sa gasiti informatii. Pot sa spun ca am resimtit din plin anul in care mall-ul s-a extins. Constructorii nu au respectat normele minime de protectie pentru imobilel din jur (caminele). Un exemplu este folosirea de explozibil la nici mai mult de 10 m de camine.
    In plus la ultima afacere (extinderea) s-au cedat 10 camere dintr-ul camin de langa mall pentru amenajarea de birouri. In caz ca dl rector justifica aceste afaceri pt renovarea caminelor vreau sa mentionez ca banii luati pe aceste afaceri nu au fost dati pentru renovarea caminelor. Banii pt renovarea caminelor au fost luati de la stat si prin credite. Am uitat persoana de la UTI care favorizat acest lucru: dl rector BADEA. Va rog faceti o ancheta.
    3. TERENUL din GRADINA BOTANICA din IASI. Aici nu cunosc multe amanunte intrucat cazul a fost bine musamalizat. Am facut ceva research pe net si am gasit ca dl. Dascalu a cumparat 40 he din Gradina Botanica pentru constructia de vile. Deocamdata isi construite un palat pentru el.La fel ca Palas si aceasta investitie a primit sprijin din partea primarului Nichita.

    Link-uri utile
    http://www.clujnapocajobs.ro/06utile_stire.php?news_id=292
    http://www.iasicastiga.ro/revista-presei-posturi-tv-locale/gradina-botanica-spatiu-verde-sau-cartier-de-vile
    http://www.financiarul.ro/2008/06/08/chinezii-de-la-palas-isi-fac-ucenicia-pe-plantatia-personala-a-lui-iulian-dascalu
    http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/palatul-lui-dascalu/17827/
    http://www.ecomagazin.ro/vile-sau-verdeata/

  10. De ce nu puneti mina sa studiati legislatia, inainte de a va da cu parerea. Caci apelul la autoritate (“mi-a zis mie un specialist in drept”) nu este valabil ca argumentatie. Motivarea judecatorilor ti se pare “halucinanta” din perspectiva unui foarte bun cunoscator al codurilor si procedurilor. Si cu o experienta legislativa importanta?! E posibil, dar pe linga vaiete si sofisme, as dori sa aud si argumente!
    Dar chiar fara sa cunosti pic de drept , logica si chiar bunul simt iti spune ca NU DOAR pentru ca e formator de opinie, ca e lider , Becali a fost arestat. Acestea pot fi circumstante. Paralela cu Ciutacu, care si el este o vedeta si , prin urmare, poate fi arestat, este nu numai deplasata, dar este de rea-credinta! Va las sa descoperiti singuri in ce categorie de sofisme se incadreaza aceasta argumentatie, caci se pare ca scoala noastra nu a reusit sa ne predea destula logica.
    Ce ma deranjeaza mai mult, de la o vreme, nu sunt specimenele retardate, gen Sexy braileanca sau Piticul porno, ci oameni care nu sunt idioti (cum e si Ciutacu) dar care , orbiti de furie impotriva cuiva (Basescu), ajung sa incerce sa argumenteze orice, oricum, lasind balta regulile logice de comunicare. Daca e vorba numai de audienta, atunci pot sa inteleg aceasta lipsa de principii.Foamea bate logica!

  11. Basescu primul securist smenar al tarii, munceste pentru a-si imbogati clanul!!!

    Primul lucru pe care l-a facut Basescu de cind a pus piciorul la Cotroceni si a reusit mai apoi sa-si asigure subordonarea deplina a DNA si SRI, a fost acela de a da ordin de intocmire de dosare tuturor oamenilor de afaceri care nu au vrut sa-i dea tainul si politicienilor care au fost in opozitie. Aceste dosare, cu probe false sau nu, au fost bagate intr-un sertar. Si pot fi zeci de asemenea dosare numerotate in functie de gradul de inflamare a opiniei publice pe care pot sa-l induca. Si ori de cite ori, apare un scandal cu dezvaluiri despre hotiile clanului Basescu in cel mult 12 ore Basescu scoate un dosar din sertarul respectiv si-l arunca pe piata in mass-media romanesca si prin intermendiul DNA si Politiei, care trece neintirziat la arestarea si terfelirea persoanei in cauza prin tribunale. Asta-i tactica securista a lui Basescu. Iar scandalul Becali a aparut exact cind au fost dezvaluite in presa inzestrarea Ioanei cu un partament de sute de mii de euro de la Popoviciu si hotiile in ha de livada si amenintarea cu moartea ale fratelui Mircea Basescu. Faceti o rememorare documentata a tuturor scandalurilor din 2004 pina acum in care a fost implicat Basescu si clanul veti constata ca, imediat a aparut un contra-scandal exact in directie opusa presedintelui, gaina moarta fiind aruncata cu exactitate in curtea partidei adverse.

  12. Numai cite intamplari de genul victima arestata infractorii liberi stiu eu…din punctul meu de vedere, in Romania, daca poti sa iti faci dreptate singur>go for it! politia nu se misca, magistratii care corupti, care prosti, care influentati politic.
    Trebuie sa stea jupani ca Gigi la parnaie? fara indoiala, dar nu singur si nu pentru asa ceva.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.