Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Domnu’ Şova mă roagă să scriu pe blog

Domnu’ Şova mă roagă să scriu pe blog

Hai să-i fac omului plăcerea, că n-aş vrea să-l dezamăgesc…

– ce ministru care în mod normal face parte din comandamentul guvernamental pentru situaţii de urgenţă a fost la Londra, în interes privat, în timpul deszăpezirilor, când în trei judeţe ale ţării unde-i înalt demnitar guvernamental a fost decretată starea de necesitate ca urmare a instituirii codului roşu?

– ce ministru l-a numit în funcţie prin promovare pe directorul de companie naţională acuzat şi (iniţial) destituit fiindcă ar fi introdus şpaga într-un caiet de sarcini?

zapada

– ce ministru a calculat (şi ce formulă matematică a folosit în acest sens) cantitatea de zăpadă ridicată de autorităţi de pe şosele?

– ce ministru nu a găsit, de peste un an de când e-n funcţie, în sediul instituţiilor pe care le conduce/coordonează, originalul unui contract guvernamental de miliarde de euro şi cum a reuşit, legal, desecretizarea unei copii?

Dat fiind că-s cam obosit, fac o mică pauză aici. Când m-oi simţi ceva mai odihnit, s-ar putea să mă lovească brusc nişte pusee de memorie.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

27 thoughts on “Domnu’ Şova mă roagă să scriu pe blog

  1. As adauga si eu urmatoarele intrebari:

    -ce ministru ne-a spus ca pana in 2027 vom avea 4000 kn de autostrada? Draga dle Sova nu se pot discuta niste proiecete realizabile in viata asta?

    – de ce oare am crezut ca astia de acum sunt altfel decat cei ce au fost?

  2. Clar am pierdut ceva, s-a pus cumva in genunchi rostind cu vocea tremuranda “Pretty please ?” ca sa scrii despre el, se simte nebagat in seama sau cum ?

  3. Completare

    – ce ministru se joaca cu creionul pe harta cu autostrazi si intentioneaza sa construiasca o autostrada care trece prin localitatea Salaj?

  4. Victore incepi cu rautati.Sova te-a facut praf aseara.Nu trebuie sa-ti fie ciuda.

  5. Domnul Sova Dan, care, la fel ca in Doua Loturi, nu e totuna cu domnul Dan Sova. Cum ar veni, care va sa zica, e vitavercea, deci nu e acelasi..Domnul Dan Sova e curat ca un crinisor proaspat inflorit, nu are nimic sa-si reproseze, ba din contra e chiar suparat pe domnul Sova Dan care nu si-a indeplinit corespunzator indatoririle de serviciu.

  6. Nu încetez să mă minunez de diferenţa radicală dintre tonul/discursul/ideile /etc. de DINAINTE de alegeri când eşti în opoziţie şi de DUPĂ ce ai fost ales/numit în funcţie … Zici că le implantează cineva un cip, că-i învârte cu o cheiţă şi se schimbă tot!

  7. Acelasi care, intrebat fiind unde se va “duce” suprataxa(pentru unii)=pomana electorala(pentru alti) de 7 eurocenti, a raspuns initial: “Aaaaaaaa… cred ca la autostrazi!”
    Ulterior, a doua zi, afirma vehement: “La autostrazi, normal! Nu v-am spus foarte clar???”

  8. Vorbind optimist si c gânduri doar pozitiviste avem următoarele:
    1. concediu privat fără televizor, fără telefon, nu a avut cum să se informeze…
    2. transparenţa e importantă…
    3. zăpadă cam puţină,la o lăţime medie de 6m a drumurilor: 5cm de zăpadă indepartată de pe suprafaţa totală administrată de CDADNR, sau 25-35cm de zăpadă pe zona care aparţinea de cod rosu…
    4. mătura nouă mătură mai bine, dar cea veche ştie unde este mizeria…

  9. de departe cel mai nesuferit ministru. un adevarat pesedist, dupa vorba si dupa port.

  10. Bre, io nu pot sa fac altceva decat niscaiva calcule ingineresti. Atata stiu, atata fac!

    Densitatea zapezii la temperaturi de sub -5C este de 10-15% din densitatea apei, adica, sa zicem, o medie de 12,5%. Apoi, latimea standard a celui mai lat drum national cu doua benzi este de 7,5m, dar avem si drumuri de 6,5m. Rezulta o medie de 7m. Apoi, zapada cazuta si indepartata de pe drumurile nationale a avut in medie intre 20 si 80 cm, deci o medie de 50cm. Au fost si exceptii, de ordinul zecilor de km de DN, dar la suprafata intregii tari au fost irelevante.

    Cu materialul clinetului nostru, dl Dan COMAN Sova, avem asadar:
    2,26 mil. tone / 0.125 / 7 / 0,5 = 5165714 metri de drum national, adica 5165 km de drumuri nationale cu doua benzi, curate integral. Asa o fi fost?!…

    PS Victore, un sfat barbatesc. Banuiesc ca pleci de acasa la prima ora, dupa ce te barbieresti. Ia-ti cu tine un aparat de ras şi rade-te mai pe seara, ca pana-ti incepe emisiunea iti creste barba. Zi buna!

  11. o emisiune mai proasta ca aseara n-am vazut inca la tv . cu 2 moderatori care in ambitia si desteptaciunea lor ( ca sa il citez pe unul din ei) il intrerupeau in permanenta pe invitat dupa primele cuvinte nelasandu-l sa-si termine macar o propozitie. oare desteptii astia de moderatori cred ca telespectatorii ar dori un raspuns de la invitat sau doar parerea acestora? asa ca ciutacule daca vrei sa vezi cam ce parere au oamenii despre prestatia ta de aseara intra pe diverse site-uri gen dc news si apoi poate vei intelege ca nu esti al dracului de destept cum te crezi.oricum prestatia ta de aseara arata grave lacune atat ca jurnalist dar si ca om. poate vei intelege ca oricat de destept te crezi telespectatorii asteapta un raspuns clar de la invitat iar daca raspunsul acestuia( daca este lasat sa raspunda) nu iti convine incearaca sa afli mai multe dar lasa omul sa vorbeasca caci aseara ai fost jalnic!

  12. @alexph: ia mai scuteste-ma, bai, postac pesedist. nu-i nici o diferenta intre voi si basisti. sunteti la fel de ingusti si indoctrinati politic. daca se reface FSN-ul, va veti simti la fel de liberi si veseli ca-n Coreea de Nord. si mai schimbati dracu’ placa de propaganda. ti-am lasat comentariul, ca-i bun si cate un prost de exemplu, da’ nu-ti face un obicei din asta. go to spam!
    @alphas: ma barbieresc numai cand am chef

  13. Imi amintesc discutia aprinsa intre dvs. si Sova la A3,parca dupa ce a semnat Ponta pactul de coabitare.Luase foc Sova la intrebarile legitime adresate 😀

  14. @Razvan: nu era pe coabitare, ci pe mesajul de bun-venit si cooperare adresat de Ponta lu’ MRU 🙂

  15. Stimate domn,
    Daca chiar suntei interesat de o discutie pe banii de la deszapezire eu va stau la dispozitie. Aduc cu mine si contractele mult hulite de deszapezire. Veti vedea cata dedicatie este in aceste contracte. Dar nu cred ca aveti curaj sa purtati o discutie deschisa despre ce inseamna deszapezire, cum se face si care sunt costurile reale.

  16. la londra in interes privat? ce interes? vreo iubita pe la ambasada romaniei? parca asa zicea B1

  17. Doamne, cat tupeu, la ce tinichele are de coada…un om rau, tiranic, mandru nevoie mare si tupeist….niste cm diferenta…mai latra unu acu cativa ani, dar ala avea un scaun de primar la Clj. Este cel mai nesuferit personaj politic, dupa plecarea lui boc.

  18. Un ziarist adevărat, în opinia mea, nu face statui politicienilor, mai ales la o oră de maximă audienţă. El este, prin fişa (nescrisă) a postului,cîinele de pază al democraţiei. Cîinele, nu oaia… Latră şi muşcă, nu behăie. Indiferent cine este în faţa sa, pentru că politicieni “fete mari” nu există. Mai mult,în lipsa unei societăţi civile responsabile, este SINGURUL CÎINE DE PAZĂ. Cazul României. Aseară, comportamentul domnului Ciutacu mi s-a părut absolut firesc: era un ziarist faţă în faţă cu un politician. Ministrul Şova este un politician ambiţios şi promiţător,cu toate greşelile comise, dar nu este drept să-i organizăm Cântarea României. La final de mandat, da. Dacă o să fie cazul. Şi nu doar domniei sale. Dacă USL-ul o să urce România un singur loc în clasamentul european, merită toate laudele. Până acum, toate partidele, alianţele şi preşedinţii care s-au perindat pe la conducerea României au luat ţara de pe ultimul loc (la egalitate cu Bulgaria) şi au lăsat-o tot acolo. Dacă această guvernare este eficientă, trebuie să urcăm şi noi un loc în ierarhia europeană. Şi am ca unitate de măsură statistica europeană bazată pe PIB, salariul minim şi mediu pe economie, puterea de cumpărare şi şomajul. Putem depăşi Croaţia sau Slovacia? Cu alţii nu avem şanse. Ăsta ar fi un rezultat notabil, de pus în ramă. Dacă la final de mandat, domnul Ponta va putea spune că a preluat România de pe locul 27-28, la egalitate cu Bulgaria, şi a dus-o pe locul 26, JOS PĂLĂRIA! I se iartă toate păcatele. Cu o asemenea realizare, USL-ul va intra în istoria României pe uşa din faţă, cu toate onorurile. Dacă USL-ul se va destrăma din interese pur politicianiste ( cine merită să fie preşedinte…)şi o să rămânem fraţi cu bulgarii în ierarhia europeană, să nu ceară îndurare.
    În tot acest timp, opinia mea, presa trebuie să rămînă câinele de pază. Sincer, aseară, nu mi-a fost milă de Dan Şova.

  19. Eu cred mai degraba ca Sova isi doreste sa ajunga presedinte.

    In 1997 a mai fost unul care afisa panouri pe marginea drumului (pentru ca pe vremea aia nu prea era internet) cu mesajul “Aici sunt banii dumneavoastra”.

    Si dupa 7 ani a ajuns presedinte…

  20. sova ,ministrul marilor proiecte(de ce nu se face si un minister de coordonare a coordonatorilo ministerului pentru relatia cu celelalte ministere?),a tot bagat in fata aia cu obtinerea contractelor de dezapezire prin licitatie,cel mai mic pret bla-bla-bla…binenteles ca ofera cel mai mic pret daca nu dezapezesc…o firma care isi face treba bine nu poate castiga pentru ca are si cheltuiei…cred ca ar fi cazul sa fie informat si sova pt. ca el “nu stie”

  21. UPDATE:
    Referitor la faptul că, în lumea civilizată, ziariştii sunt consideraţi cîinii de pază ai democraţiei, există în societatea românească o anumită reticenţă care are la baza suspiciunea că aceştia ar fi aserviţi stăpânilor care îi plătesc şi că, din acestă cauză, unii îi latră pe unii, alţii îi latră pe alţii şi nimeni nu muşcă mâna care-i dă de mâncare. Probail că, în general, este aşa, dar haideţi să vedem partea plină a paharului: nimeni nu scapă nelătrat… Iar dacă ţii să nu fii păcălit este simplu: îi citeşti pe toţi, analizezi argumentele fiecăruia şi-ţi formezi propria opinie. Trăiască internetul! În anii 90 era mai greu, cumpărai un ziar şi rămâneai prizonierul lui. Iar dacă aveai ghinionul să cumperi Ziua cu Iliescu KGB… Eu sunt Stan Păţitul. Am vrut chiar să-l dau în judecată pe SRS, după ce acesta a pierdut procesul cu Ion Iliecu, pentru că mi-a livrat roman-foiloton sub formă de dezvăluiri incendiare. Şi mă gândeam atunci, cum ar fi reacţionat el dacă eu îl asiguram că pot să-i livrez sarmale în foi de viţă şi el găsea în foaile de viţă castraveţi muraţi? Am renunţat pentru că nu păstrasem ziarele pe care le cumpărasem şi nu aveam probe. De aceea consider că, acum, în era internetului, trebuie să fim ceva mai relaxaţi şi să privim ca pe un privilegiu diversitatea de opinii şi accesul facil.

    Îngrijoraţi ar trebui să fim atunci când acest câine de pază al democraţiei, înconjurat de atâtea oi (noi, din păcate), o să înceapă să behăie. Ca înainte de 1989…

    P.S. Cu tot accesul facil la informaţii, pe SRS nu-l mai citesc din anii 90, dintr-un motiv extrem de simplu: dacă-mi spune că afară plouă şi eu stau în ploaie, primul gând care-mi trece prin minte este că mă minte.

  22. pt.poporul roman este foarte bine.2 mil de tone de zapada??????pai tu te gandesti cata apa au scos oamenii astia???sunt niste eroi…..ma vaffanculo stupid people (brucan)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.