Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Doi tâmpiţi…

Doi tâmpiţi…

Motto: “Eu o propun pe Elena Basescu pe post de ambasador al ajutorarii copiilor, intrucat ati vazut ce treaba buna a facut cand s-a ajutat singura” (Mircea Badea)

…vă dau întâlnire deseară, de la ora 21, pe Antena 2, la Vorbe grele. A avut dreptate şeful consumatorilor. Victor e un tâmpit că n-a plecat dracului din ţară când era tânăr şi putea căra lăzi cu banane prin portul Anvers, iar Grigore-i tâmpit fiindcă, pe lângă fapul că n-a făcut şcoala de lăcătuşi-cofetari, se mai şi ambiţionează să scoată tâmpiţi pe bandă rulantă la Conservator (Nuţi, atenţie comanda la mine, nu-i vorba de fabrica de conserve). Dacă nu eram tâmpiţi, terminam Româno-Americana pe puncte şi ieşeam europarlamentari, trăgeam linii pe asfalt şi tăiam chitanţe ori faceam rost de câte un doctorat pe sub mână şi organizam cântări pe banii statului pentru triumful suprem al marijuanei şi al obrăzniciei asupra bunului simţ.

P.S. Un ceas mai iute, ne vedem la Ştirea zilei; împreună cu Tăriceanu, alt tâmpit

Comentarii

comentarii

Similar Posts

98 thoughts on “Doi tâmpiţi…

  1. Am pus pe site-ul lui Nuti acest material.D-ati o tura sa vedeti looseri acolo,frate sunt unii dusi cu pluta

  2. Mai baieti…suntem tampiti..n-are rost sa ne mai chinuim sa dam comentarii ”elaborate”:D
    :)))
    Oi fi tu destept da eu nu-ti spun asta:)

  3. Am o prietena in Cluj, care lucra la permise auto, si din cauza sefilor ei a ajuns in arest preventiv si a facut 1 luna pe sectie si de 2 luni este in Penitenciar. Au distrus-o, nu mai este om. Asta e Romania.

  4. Victore….cine mai stia de tine daca plecai, pe cine mai aveam noi tonomat, cine mai avea tupeul sa se ia ca tine de base si boc……

  5. Dacă unul ca Leșe produce tâmpiți, mă întreb și io ca tâmpitul: Cine mai produce docți, semidocți și sfertodocți, becali și ebe în țara asta preaplină de filosofi?

  6. Până acum nu am făcut chestia asta dar vreau să vă felicit pentru emisiunea de azi(pe care am prins-o în reluare). Nu sunt un amator de muzică populară, dar spun cu mâna pe inimă că Grigore Leşe este un artist din atâtea puncte de vedere încât nu pot să le enumăr. Nu îmi place să laud lumea pentru că sunt destul de lăudate nikitele, columbencele sau/şi diaconeştii încât nu îţi mai vine să lauzi pe nimeni, numai ca să nu-ţi ieftineşti experianţa cu acel om(alt om decât cei menţionaţi în propoziţia dinainte). Chiar dacă eu o ţin în sus şi-n jos cu rock-ul meu, Leşe are tot respectul meu fără rezerve. Şi chiar dacă textul pe care îl scriu este unul siropos nu-mi pasă pentru că asta simt la ora actuală şi nu îmi poate nimeni nega chestia asta.
    P.S. sunt mai puţin tâmpit ca dumneavoastră….. 😀 pentru că încă nu mi-am dat licenţa.
    P.S.2 nu aş vrea să vă demoralizez (pe d-voastră şi cititorii acestui blog)dar nu puteţi ajunge preşedinte pentru simplul motiv că nu aveţi destui minioni.(a nu se citi mici dar proşti, doar mulţi dar proşti)
    Vă rog, pe toţi, să îmi scuzaţi greşelile gramaticale, dar e 4 dimineţa şi sunt prost de felul meu

  7. @ gabi rotaru: asta-i rautate! Romanii nu isi cistiga existenta in exil, doar carind lazi cu banane, spalind closete , culegind capsuni. Nu, nu, nu. Depinde de om. Eu cunosc oameni care au plecat la 55 de ani, foarte bine motivati si pregatiti profesional, dar mai ales emotional. Si au evoluat cit se poate de bine. Si-au facut profesia in continuare, sau s-au reprofilat. Nu va mai scuzati neputinta prin eventualele umilinte prin care trec roamnii care aleg sa plece. Fiecare isi are sansa lui.Dar cu veleitati de victima nicaieri nu8 se face nimic!

  8. “Nu mă mai întrebaţi dacă a fost scump. Vă spun: se putea face şi mai scump!” Monica Iacob-Ridzi

    Am innebunit eu?

  9. Victore, cum crezi ca va folosi Tinichigiul nr 1 al tarii momentul Necolaiciuc? Eu mi-am amintit brusc de subiectul Adrian Costea, afisele si albumul de promovare a Romaniei…

  10. Problmă prezidenţială

    TB ieşit de sub duş, zăbovind la oglindă şi zărind
    zgârciul cocsificat de prea multe “violete ultra”,
    dă liber declaraţiei : “…Venim o dată şi plecăm
    pe rând ! “

  11. Deci “Cantec despre Bucovina” a lui Grogore Lese rupe tot se ridica parul pe tine si nu ascult muzica popuala de fel da ce canta maestru e folclor dala greu .

  12. Mă numesc Cami şi sunt profesoară.Urmăresc zilnic emisiunile “Antenelor”,dar în special “Antena 2” şi “Antena 3”.Cel mai mult îmi plac emisiunile “Sinteza zilei”,”Vorbe grele”şi “In gura presei”.Am văzut aseară emisiunea cu Grigore Leşe şi m-a uimit optimismul de care poate da dovadă.Pe lângă noi,pesimiştii,dumnealui pare că a ajuns în România din greşeală.Totuşi ceea ce am remarcat îndeosebi a fost puterea de a-ţi schimba starea de spirit atât de repede,încât înainte de emisiune ai fost la ” Ştirea zilei”.Dar, nu-i aşa,”tâmpiţii” sunt aceea care îi ţin acolo la putere pe cei care ne jignesc.Eu însămi sunt un produs al şcolii româneşti,deci sunt o”tâmpită” si la rândul meu produc “tâmpiti”.Domnul Băsescu,dacă îl pot numi domn după ceea ce ne-a jignit pe noi,dascălii,ar trebui să fie mai atent atunci când se exprimă liber, pentru că îmi lasă impresia că nu ştie decât să citească discursuri.Eu,ca şi voi cei de la “Intact” m-am săturat de Băsescu până peste cap.Sper ca după alegerile din toamnă să scăpăm de actualul “preşedinte”.Nu sunt o pasionată de calculator,dar a scrie pe blog e totuşi plăcut.

  13. SARUT MANA SI LA DOMNU LESE! Sa ne mai cante si sa ne mai incante! La multi ani! E nenea care de cate ori il vad, aud, ascult, citesc ma gandesc cu duiosie la EBA! Draga de ea…. io fi greu acuma cu atata naveta? sai ia tata teleportor can enterprise 🙂 lol

  14. am vazut emisiunea, excelenta. mai bine il chemati mai des pe Grigore Lese, a fost prea minunat, clica de politicieni ar fi cazul sa mai taca naibii si sa ia lectii de bun simt.
    am tras putin cu ochiul si la picolo/lacheul/liiceanu. nu stiu cum de nu i-a umflat rasul pe baietii de la realitatea, ca eu n-am rezistat.

  15. Da, suntem tampitit (me included) ca lasam mononeuronalele astea sa ne reprezinte prin tari straine, si sa ne faca de cacao. Degeaba am facut eu o facultate si un masterat pe bune, daca “injectata aia in buze”, cu glossul ei Estee Lauder, vine si-mi explica mie cum legalizeaza ea marijuana… come on, pe ce lume traim?

  16. “Vorbe Grele” aseara a fost super!!!
    Foarte relaxanta emisiunea si dvs Dle Ciutacu ati zambit timp de o ora 🙂
    Ar trebui sa faceti mai des asemenea emisiuni.

  17. Romania e tara fenomenelor, aici daca ai bani si esti smecher poti face orice! Daca vrei mergi pui la punct ministrii din guvern, comanzi si fabrici dosare la greu, mai ai si fete care castiga bine de tot, iar noi fraierii care mai votam suntem muritori de foame. Pe cuvant ca incepe sa-mi placa tara asta si sistemul, 2 mari probleme mai am, nu stiu cum sa fac sa am bani si sa fiu smercher, si atunci am sa duc si eu bine 🙂

  18. Grigore Lese, artistul care e permanent in cautarea perfectiunii. Optimismul lui e contagios, cand il auzi cantand ti se pune un nod in gat.
    “Muntilor cu creasta rara
    Nu lasati straja sa piara
    Daca piere straja noastra
    A pierit si tara noastra.”
    Pentru aceste cateva zeci de minute de “altceva”, nu pot decat sa spun: MULTUMESC, Domnule Ciutacu.

  19. Pentru adc:Sa vorbesti asa despre Nadia,Hagi,Nastase…denota ce fel de om esti!Ei au facut ceva,din “vina” lor,am fost ca si tara pe culmile gloriei.Ce conteaza cum vorbesc engleza?!

  20. Vad ca,cuvantul de ordine pe ziua de azi este…”tampit”.Atunci va invit la vot in toamna la prezidentiale,macar sa ne cimentam blazonul.Apoi sa ne rugam de Flutur sa ne stranga pe toti in tarcuri si sa scrie cu noi pe dealuri:SUNTEM NISTE TAMPITI!
    Nu de alta,dar macar sa se vada si de pe Marte!

  21. “Da, suntem tampitit (me included) ca lasam mononeuronalele astea sa ne reprezinte prin tari straine, si sa ne faca de cacao. Degeaba am facut eu o facultate si un masterat pe bune, daca “injectata aia in buze”, cu glossul ei Estee Lauder, vine si-mi explica mie cum legalizeaza ea marijuana… come on, pe ce lume traim?” – Ira

    Tu ai fi strans 100.000 de euro donatii pentru campanie, ar fi venit odrasla lui Prigoana fix din America sa stranga semnaturi pentru tine ? Egalitatea de sanse e cam cinica, nu crezi?

  22. Buna ziua, d-le Ciutacu!
    Fac parte din generatia celor nascuti in 1968, o generatie a timpitilor se pare,a celor care au facut scolile in conditiile anilor 70 si 80…sunt absolventa de facultate de drept, facultate la care atunci erau 20 pe loc,cei care stiu isi amintesc ce insemna sa intri si sa termini o asemenea scoala…am fost o timpita crezind ca facultatea respectiva va fi un fel de bilet cistigator in viata mea…am fost o timpita urmind ulterior si un masterat si incepind chiar un doctorat…ma bucur pt inspiratia mea, de a renunta la a mai continua acel doctorat..oricit de mult te-ai instrui, profesional, in tara, asta nu inseamna automat si continuarea unei cariere…tot, dar abslout tot ce se intimpla, este invers proportional cu ceea ce se numeste competenta, seriozitate, responsalitate…ca sunt promovate non valorile este un lucru stiut, la fel cum este stiut si ca ei, cei ce conduc, egal cum se numesc, au tolerat infiintarea a n scoli fantomatice,de unde chiar ies adevarati timpiti…anul acesta exista o generatie care a facut facultatea de drept, in doi ani, anii 2 si 3 comasati, intr-un an…stil de examen asa zisa grila pe calc, dinainte se stiu intrebarile si evident raspunsurile….cunosc multe asemenea persoane care nu au rostit o fraza cu voce tare, in termeni juridici, dar care imediat vor fi absolventi de drept..acestia au avut grija in timpul facultatii sa se alature unui partid si care au mai si cotizat binisor…si uite asa vor fi nu peste mult timp parte a ceea ce se numeste justitie sau vor deveni conducatori ai diverselor institutii, ca doar nu au facut facultatea, sa-si priveasca diploma, ei vor sa profeseze…
    Am fost atit de timpita, ca am suportat tot ce inseamna tara asa, pina la 40 de ani, crezind, sperind…dar, am avut si un mare curaj si o mare determinare de a pleca din tara acum aproape un an…tot timpita ma pot numi, pt. ca cei destepti ramin in tara si pun umarul la construirea sfirsitului…am lasat in urma o cariera, o viata de 40 de ani cu tot ce a insemnat ea, o diploma care nu ma ajuta in nici o alta tara. DAR NU REGRET PASUL FACUT…regret doar ca am irosit o parte din viata intr-o tara unde speranta multora a murit de mult… am luat-o de la zero intr-o alta tara,nu e usor, dar aici unde traiesc acum respectul si grija fata de om, are cu totul si cu totul alte conotatii, decit in Romania…mi-am lasat o sora in tara, un cadru medical timpit si incerc s-o conving sa mi se alature aici…nu piere Romania ca o timpita ca mine a plecat…dar, sincer imi doresc sa plece tot mai multi din cei ce au absolvit scoli timpite…atunci, chiar va pierde… urmaresc emisiunile ANTENELOR, ii admir si-i respect pe toti cei care isi fac acolo profesia cu daruire si prin ceea ce fac, incearca sa trezeasca romanii la realitate.
    Cu admiratie, Sinziana.

  23. Doamna Cerasela, aveţi perfectă dreptate!

    P.S. Acu’ c-am terminat de cules vreo trei peşti din copac, am prins şi o zebră liberă la semafor, mă duc acasă să văd dacă nevastă-mea a scăpat de ăilalţi trei fraieri, poate-o conving să-mi facă şi mie o saramură!

    Respect…

  24. romania nu are cum sa functioneze intr-o democratie. e imposibil. dovada stau ultimii 20 de ani. cu ce ma ajuta daca ies in strada si strig jos basescu jos iliescu? comunism pe burta goala…ce emisiune cretina au mai inventat aia de la realitatea, oare nu s-au gandit la datoria externa de 100 milioane euro ce o avem acuma si atunci nu o aveam, banii irakieni ce nu o sa ii mai vedem? presa era controlata atunci de communism acuma este subjugata de audientei iar daca audienta cere prostie ne ajuta kapatos maruta si diaconescu si multi altii. cum ar fi aratat tara asta daca in ultimii 20 de ani era comunsimul ceausist? strazi autostrazi economie ce anume am fi avut? tema emisiunii de diseara al sinteza zilei altfel nu ma uit.

  25. Pacat ca d-nul Lese este ultimul care inchide usa bunului simt ! Pentru Domnia Sa un pic de liniste, o zi senina ,un cintec de bun simt, este deajuns . Altora nu le ajung nici milioanele de euro (furate ) ,nici masinile ,nici iahturile …. pacat …..viata trece si pentru ei, dar justitia Divina s-ar putea sa vina prea tirziu ..

    DOMNULE LESE, RESPECTELE MELE !

  26. Draga domnule Ciutacu,cum as putea sa urmaresc pe internet inregistrarile emisiunii dvs,Vorbe grele? Traiesc departe de tara si atat mi-a mai ramas:dvs,Gadea si Mircea Badea. Pe ei reusesc sa-i vad in inregistrarile Antenei 3,dar pe dvs nu reusesc sa va vad. Intru si citesc comentariile dvs de pe blog,dar nu e suficient,as vrea sa vad si emisiunea. Multumesc mult.

  27. elena basescu nu imi pare asa batuta in kap fata de alti politicieni…poate se exprima mai greu este adevarat…dar la ce specimene sunt in romania mi se pare ok…fara sa ma injure nimeni

  28. pe cand dl. ciutacu o ancheta si in colegiul d-nei ridzi. La aninoasa primarul ilie botgros pdl-st la al 5-lea mandat,minte,salari restante de 3luni,executie bugetara nevotata,angajari de jmecheri,pensionari si ajutoare de urgenta,el insusi are datori mld. la primarie

  29. E buna EBA nimic de zis … dar mie mi-ar place sa imi zica asa rar ca o doare, ca sa nu mai fiu asa violent, sa fiu mai tandru … etc d-astea!
    Lasa jos politica fata, nu esti tu pentru asta, las-o jos usor, apleaca-te, ca vin si eu pe la spate!

  30. inlegatura cu eba ce cauta aia la europarlamentari cand ea nici nu stye bine sa vorbeasca limba romana:)))) hai ca becali poate mai stie ceva:D cred eu:D. cea mai buna meserie pentru eba este sa fie controlor de bilete sau Vatman:))))))

  31. Victor, felicitari, esti un tip foarte destept, imi plac emisiunile tale desi uneori nu stiu cum sa ma impart: emisiunea ta sau, dupa 21:30, Sinteza Zilei. Daca ar fi dupa mine, as schimba ora difuzarii.
    Mihai Gadea, Ciutacu, Badea, un trio
    formidabil !
    Bravo

  32. D-le Ciutacu va respect si as dori foarte mult sa va intalnesc sa satam impreuna la un “pahar de…oxigen” sa dezbatem anumite probleme legate de tara noastara sfanta numita Romania. Pentru ca sincer asta ne trebuie noua romanilor…oxigen ca sa mai respire creierul imbuibat de politici inutile prezentate incepand cu Popeye The Sailor alias Traian Basescu, cuprinzand pe cel ce va face gratuit “derbedeu” al carui nume nu pot sa-l rostesc fara lamaie, plus fufele Nuti “albinutza care face turism din floare in floare”, Moni cea “tanara si sportiva care cheltie banii poporului pentru EBA analfabeta efemerica si sustinatoare a halucinogenelor si terminand cu PSD-istii lasi ca-si vor pierde finantzarea de la mafioti daca iau atitudine si cu PNL-istii care nu stiu decat sa rosteasca cuvantul demagog.

  33. Bucovină plai cu flori unde sunt ai tăi feciori?????????????????…………. Doar la antene din fericire pt noi şi din păcate pt conducatorii tătii , k dacă nu erau tâmpiţii aştia vaide ţărişoara asta!!!!!!!!!! NUMAI RESPECT PENTRU DOMNUL CIUTACU CA-L MERITĂ CU ADEVĂRAT “AŞA TÂMPIT CUM E DUMNELUI”!!!

  34. Dle Ciutacu,
    Deunazi, dna Udrea – acest sex-simbol cotrocenist – dadea lectii de lexic gramatical dlui Antonescu(ceva legat de pluralul la… “serviciu”). Iata ca, in plin Parlament, de la tribuna, acelasi sex-simbol ne spunea ca pluralul de la ABAC este… ABACURI. O rog sa consulte Dex-ul si sa mai invete si domnia-sa alte “indeletniciri” cu-ale lexului, nu numai cu cele ale… blondelor.

  35. Domnule Victor Ciutacu,

    Nu am mai asteptat sa vina sotul cu “Jurnalul National” (stau acasa, ca am zilele libere, fara plata),dar sper ca e buna adresa si ca veti putea citi aceste cuvinte…

    Nu are rost sa va mai spun despre dezgustul meu fata de guvernarea lui Basescu…
    Este a multora.

    Va sugerez un ceva, urmand sa analizati daca este eficient si daca se poate realiza:
    pe o pagina a “Jurnalului National” sa puneti intr-un chenar sub sloganul “Sa traiti bine!” din “MARILE SUCCESURI” ale acestei guvernari:
    -pumnul dat copilului
    -afacerile fratelui
    -casa fetei mari
    -reusita in Parlamentul european in anume sectii de vot a fetei mici
    -furtul unui telefon
    -cuvintele urate adresare si de el si de fratele sau
    -seara memorabila la baut cu Gigi Becali
    -furturile facute de Rizti
    -furturile facute de Udrea
    si multe altele…

    Vazute zi de zi, pana la alegeri, poate sa mai lumineze un anume electorat, inca fascinat de Basescu.

    Cautati sa mai aflati cate ceva de la fostii colegi marinari despre felul fraudulos in care a vandut flota si despre violenta lui cunoscuta in anturajul sau. Cred ca acum, multi vor spune mai multe.

    Incercati sa aflati motivul pentru care jurnalistul Ion Cristoiu a devenit subit “fan” Basescu.

    Imi cer scuze ca mi-am permis sa va deranjez.
    Va multumesc.
    Cu stima, Silviana Geo

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.