Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > De ce nu-s coleg cu toate nevertebratele

De ce nu-s coleg cu toate nevertebratele

Citeam aseara, oarecum contrariat, postul lui Petreanu in care era condamnata atitudinea stativelor de presa. A oamenilor fara pic de mandrie si fara pic de sange in instalatie, purtatori abuzivi de microfoane si legitimatii de presa, care accepta – chipurile, in numele exercitarii meseriei – sa fie supusi umilintelor publice. Cazul prezentat de Vlad era cel al unei fatuci (imi pare rau, Cristoiu are de multe ori dreptate) care, dupa ce i-a dat Becali peste telefon, a inceput sa se scuze penibil si injositor; pentru demnitatea umana, nu doar pentru pentru profesia de jurnalist.

De ce fac oamenii publici – nu toti, evident – asa ceva? Simplu, fiindca li se permite. Din considerente de rating, dorinta de parvenire profesionala, coloana moale, nici macar nu mai conteaza. Patronul Stelei e doar varful aisbergului, cel mai vizibil dintre toti, dar nu singurul. Revin la obsesivul de ce. Pentru ca imensa majoritate a celor care intra-n contact cu el (si nu ma refer la cei care au luat, chestie nescuzabila din punctul meu de vedere si punct) si cu alti atotputernici ai zilelor noastre pleaca (auto)handicapati in relatia bilaterala.

Categoria intruchipata la perfectie de nea Gigi, de la inaltimea miliardelor puse vrac unul peste altul, ii domina copios. Iar pozitia lor – in genunchi – ii avantajeaza pe latifundiar si pe altii ca el. Si aici vine intrebarea: cu mine (si nu sunt singurul, nu imi fac un titlu de glorie din asta) de ce nu-si permit? Ma dau doar exemplu. De ce nu am (avut) si eu parte de macar o obraznicie de tipul asta? E simplu: fiindca stiu sa pun distanta cuvenita intre mine si smecheri. O sa citesc cum sunt eu ditamai redactorul-sef al Jurnalului National si realizatorul de emisiune tv. Nimic mai fals. Nu m-am nascut nici in fruntea vreunui ziar, nici in vreun studio tv. Am fost, pe rand, reporter, redactor, sef de departament, senior editor, redactor sef adjunct. Niciodata, nici in cele mai urate visuri ale mele, nu mi s-a intamplat o asemenea magarie. Pentru ca n-am permis. E o chestie care tine, intre altele, de educatie.

Revin la blamatul – si la indemana – comportament al lui Gigi Becali. Ne-am intersectat prin emisiuni, ne cunoastem, vorbim de trei-patru ori pe an la telefon si, desi sunt la pertu cu multi dintre oamenii politici, n-am trecut niciodata, in relatia noastra, de stadiul domnu’ Becalidomnu’ Ciutacu. Nu mi-am pemis vreodata s-o dau in diverse cu faimosul om de afaceri, nu si-a permis niciodata sa se traga de bracinari cu mine. Nu-i titlu de glorie, ci autorespect; si respect reciproc…

Asta ar fi unul dintre multe motive pentru care ma raliez atat de blamatei atitudini a lui Mircea Badea. Atat timp cat nu am acelasi standarde, idealuri si modalitati de exprimare cu toti suspectatii pe nedrept ca ar fi ziaristi, adresez o rugaminte publica politicoasa de a nu mai fi banuit ca as fi coleg cu ei. Favorul maxim pe care-l pot oferi unor asemenea persoane e sa respir, temporar, acelasi aer cu ele.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

37 thoughts on “De ce nu-s coleg cu toate nevertebratele

  1. pai cred ca explicatia e evidenta. exista doua tipuri de jurnalisti: cei care urmaresc victimele pana la dumnezeu si inapoi ca sa scoata doua vorbe sa le puna pe hartie, si cei suficient de respectati incat sa faca o favoare personalitatii in cauza atunci cand o invita la un interviu/ emisiune. si bineinteles toate cazurile intermediare care pana la urma se vor discuta intr-o directie sau in alta. nu inteleg care e nedumerirea. e exact ce spui tu: mentinerea la un nivel disciplinat si diplomat al etichetei.

  2. Nu am văzut faza în care fata îşi cere scuze (poate totuşi o fi fost o reacţie nervos-ironică, un fel de “scuze că trăiesc, dobitocule!”) dar am văzut (stupefiat!) cum o loveşte şi nimeni dintre cei prezenţi nu a avut o reacţie. Nu se afla nici un Bărbat acolo, unul care să-l miluiască astfel încât să nici nu ştie ce l-a lovit.
    Vina că un analfabet plin de parale dubioase (nici procurorii nu îndrăznesc, se pare!) îşi permite să le batjocorească pe cele TRIMISE să-i facă hatârul (publicitate plătită, se pare!) nu este a fetelor. E ca şi cum ai acuza şi condamna victima unui viol (vinovată că purta fusta cam scurtă…)
    Pe un dobitoc nu-l tratezi cu respect, el nu ştie ce-i respectul. Sunt sigur că nu respectul îl opreşte să aibă acelaşi comportament şi cu un jurnalist consacrat. Ar face-o fără să clipească, dacă nu s-ar teme. Un război pornit cu unul dintre ei, l-ar cam termina. Multe dedesubturi ar putea fi scoase la iveală. Pe o asemenea creatură, fie o ignori cu desăvârşire, fie faci tot posibilul să o trimiţi unde-i este locul: la beci, într-un balamuc. Poate într-o zi va apărea (din presă, din justiţie, de undeva…) omul suficient de curajos şi de capabil (şi da, de incoruptibil!) care să o facă.
    Ce vreau eu să spun… Vina nu o poartă o fată speriată, plătită mizerabil, care este atacată în timp ce-şi face slujba. Nu contează cât de bine sau cât de prost! Nu ea trebuia pusă la zid! Ce reacţie să aibă, pusă fiind într-o asemenea postură în văzul unei ţări întregi?! (Chiar şi un jurnalist-bărbat s-ar fi blocat probabil.) Trebuia imediat angajată o armată de avocaţi care să-l îngroape pe atacator, nu să fie arătată cu degetul victima atacului. Cum să reacţioneze, fată fiind, când ştie că nimeni nu-i va fi alături în caz că nebunul o ia drept sac de box?! Altădată, înainte de a le trimite la “un interviu cu becali”, şefii lor ar trebui să se asigure că le dau în dotare, pe lângă microfon, şi-o bâtă.

  3. eu consider ca intai ar trebui amendat gestul lui Becali, incalificabil pentru un barbat si mai mult, pentru un barbat cu bani. Ar trebui sa fii gentleman la banii aia, dar educatia nu se cumpara in piata de oi. Apoi ar trebui amendata reactia zero a tinatorilor de microfon din jur, care au vazut totul si, daca erau barbati ii spuneau de la obraz ceva. Nu se loveste o femeie daca ii suna telefonul. apoi ar trebui tratata reactia femeii. voi ce ati zice daca v-ati trezi plezniti din senin de cineva? Sincer, eu, in tara in care traiesc, l-as da in judecat pe becali in locul acelei femei. nu sariti la gatul ei, ci la Becali. ea e o femeie care are un job si stie ca nu mai capata acreditare la becali daca ar fi comentat. isi salva painea. sa ne amintim cum becali a smuls un reportofon si i-a aruncat bateriile, tot la o femeie. si ce faceau colegii ei? hahaiau. Va spun drept, asemenea scene nu am vazut niciodata in Canada si am ramas socat sa vad ce usor sunt acceptate in Romania si cum se da vina pe o victima acum: femeia lovita.

  4. Domnule Ciutacu,asearä la “Sinteza zilei”,a-ti fäcut câteva aprecieri despre negocierile de preaderare la Uniunea Europeanä, pe care nu v-am auzit a le fi împärtäsit,(dvs. sau trustul Intact),în acea perioadä,pe cale de consecintä, aprecierile dvs. fatä “deontologi”,în genere, sunt oarecum ipocrite!… A-ti atins maturitatea, desi, conform unei anecdote,vârsta maturitätii este aceea avutä de Pârvulescu, atunci, când la congres s-a opus reconfirmärii în functie a “mult iubitului”.

  5. D-le Ciutacu, din punctul de vedere al domnului Becali, nivelul de respect este direct proportional cu nivelul la care se afla persoana careia i se adreseaza. Ii poate respecta (din interes) pe ziaristii cunoscuti dar nu cred ca da doi lei pe ceilalti membrii ai breslei

  6. Este o adevarate agresiune pe ecranele televizoarelor a unor “fatuci” fara cunostiinte minime de limba romana, de istorie, de geografie si fara alte minime date care le sunt necesare. Nu ii inteleg pe sefii lor. Te ingrozeste prostia si lipsa de initiativa .Ce sa mai spun de faptul ca nu au nici bun simt.

  7. Domnule Ciutacu! Atitudinea asta de-a “Hai sa ne tragem de sireturi!” e si rezultatul educatiei pe care o primesc fatucile prin scolile noastre actuale, unde dascalii mai vechi si intr-adevar cu bun simt is pe duca. Pentru ca, recunosatem sau nu, invatamantul a inceput sa se “primeneasca” in ceea ce priveste cadrele, cu generatii noi. Generatii care la examenul de titularizare obtin si note de 1 si ceva. Jenant! Am vazut elev care in timpul unui banchet de final de liceu a invitat o profesoara la dans intr-un mod extrem de original. Pur si simplu i-a facut un semn cu degetul aratator. Iar ea docila a plecat la dans, in timp ce nervii mei bufneau dincolo de aperitiv pe care sincer nici nu l-am mai ingurgitat. Raman la parerea mea. Cand dai peste o facultate unde nu te-astepti, de la scara blocului pana la un garaj dezafectat, e normal ca aceste lucruri sa se petreaca.

  8. E clar si pentru mine ca totul tine de atitudinea celui care chipurile ia un interviu ( in realitate, smulge niste declaratii de tot kkt-ul cu care una sau alta dintre televiziuni isi doreste rating)…
    Ref la tine, nici eu nu cred ca retinerea lui Becali se datoreaza functiei ( a sters pe jos cu altii de acelasi calibru – Tolontan de ex, Cartianu etc).
    Eu personal nu inteleg de ce nu reusiti voi ( si ma refer la media in general) sa faceti sa impuneti un Embargo unuia ca Becali… Da, stiu e vb de rating… Dar totusi , pana unde poti cobora cu demnitatea?

  9. VICTORAŞ,
    Ca mai totdeauna, ai dreptate. Demnitatea, coloana vertebrală verticală sunt rarităţi în ţara noastră. Sper că recunoşti că am fost primul, eu expiratul de 70 de ani, care ţi-am admirat şi ţi-am remarcat verticalitatea. Dincolo de asta, câţi oameni politici şi câţi oameni de afaceri merită vreo plecăciune? Să fim serioşi! 99% dintre ei sunt hoţi, sunt lupi flămânzi scăpaţi din grădina zoologică, sunt crocodili preistorici care nu ştiu decât să rupă, să distrugă şi să-şi umple burdihanele nesătule.
    PĂCAT CĂ ROMÂNIA ARE PREA PUŢINI CIUTACI.

  10. S-a întâmplat ca lui Victor Ciutacu să-i trompeteze telefonul mobil sau reportofonul în timp ce lua vreo declaraţie, la comun cu alţi breslaşi ?

  11. @iulian n: niciodata. ori exista niste limite, ori am avut eu noroc.
    @YODA BLOG: e o caracterizare nedreapta si jignitoare.
    @geretus: respecta pe dracu’ functia. nu are rost, dupa parerea mea, embargoul.
    @khris: il suspectati ca face prea multe calcule.
    @dxn: perfect de acord cu dumneavoastra.

  12. @Victor Ciutacu: nu eu am facut astfel de caracterizare, ci unii sefi de sectii de la un cotidian, asa ne facea, vorbesc serios. Cand venea sumarul se striga ” boschetarii, haideti la taticu”

  13. @victor…pai asta ziceam si eu… ca nu de functie se impiedica el…
    Nu inteleg de ce zici ca un embargo n-a fi necesar…Becali si-a tras asa o parere buna despre el cu ajutorul mediei de nu-ti vine sa crezi.. El spune pe fata ca daca n-ar fi el n-ar mai face nimeni rating si nimeni nu-l contrazicie…

  14. @nume_necesar

    Si astora pe care-i descrii tu ( si dupa parerea mea leprele din invatamant depasesc ca numar adevaratii profesori in acest moment)ar trebui sa li se mareasca salariu cu 50% brusc? Pe principiu ca cu 50% la salariu le creste IQ-ul?

  15. Spuneam candva ca Romania este o tara a paradoxurilor. Iata inca o dovada, daca mai era nevoie.
    In loc sa multumeasca presei ca-l baga in seama si ca l-a facut un fel de VIP, gibonul ii injura si ii dispretuieste pe jurnalisti. Jurnalistii, in loc sa-l trimita pe gibon acolo unde trebuie, se inghesuie sa-i “soarba” vorbele. Cand gibonul se dezlantuie impotriva unuia de-al lor, ceilalti n-au reactie. Si ce e mai curios, nici victima gibonului n-are reactie.
    Intrebarea e: cine-i mai vinovat? gibonul, care se comporta cum se comporta sau jurnalistul (atat cel care-l trimite pe reporter cat si reporterul) care, stiind comportamentul gibonului, accepta un asemenea tratament?

    P.S. HAPAX, imi pare bine sa te revad!

  16. Este campanie si nu ma mir ca loviti in Gigi Becali in timp ce actiunile electorale ale lui Dan Voiculescu sunt mediatizate excesiv.Antena 3 a prezentat si acel sondaj CCSB din care reiese ca PNG n-ar intra in Parlament.Terminati odata cu manipularile! Domnule Ciutacu sper ca veti accepta continutul mesajului meu,sunteti singurul pe care il apreciez din acest trust.

  17. Buna amiaza la Tonomat
    Gigi Becali este unul dintre exponentii de marca a ceea ce inseamna jurnalism de sport in Romania; am mai spus asta si o repet: intr-o discutie la o bere cu un redactor de sport de la pro tv,l-am intrebat pe ins de ce nu fac pe canalul de sport emisiuni despre Ilie Nastase, Nadia, Pele, Maradona, Hagi, Gatu….Omul mi-a raspuns simplu: sa faci seriale din astea costa: timp, bani, trebe sa aloci resurse umane care sa se ocupe de asa ceva. Si, nu prea au rating.In schimb, o camera la Jiji acasa si o fatuca gata sa inghita orice pentru niste gologani, e mult mai simplu! Si, daca Jiji se apuca si de injurat, ratingul e asigurat!Pai ce fel de jurnalist e Tolontan, daca dupa ce Becali si-a bagat si si-a scos din gura jurnalistilor de la Antene, tu mai porti dialog cu acest ins basca i te mai adresezi si cu “domnule Becali”?
    http://www.youtube.com/watch?v=MbuqYOYuzI8
    Pai dupa ce un ins din familia aceluiasi Becali te face cum te face, Grigore Cartianu mai intra in dialog cu el? Candva era mare haiduc si le spunea celor din familia Becali sa-si pregateasca avocatii.Acum li se adreseaza cu ” domnule”.Mai jos aveti modul in care intervine Tolontan atunci cand un coleg de breasla este pur si simplu terfelit de cineva din familia Becali:
    http://www.youtube.com/watch?v=iyXV25LqTKI
    Asa ca, mai rau le-ar trebui. Pentru ca dupa ce ai ridicat capacul la hazna sa spui ca ti se pare ca pute a cacat in jur, suna mai mult a prostie decat a orice altceva.
    Salutare taica si noroc

  18. @petroi adrian: multumesc pentru aprecieri, dar v-as fi recunoscator sa-mi indicati si mie unde am dat eu in scris in Becali

  19. @ ciutacu

    aseara vadim il acuza pe cristoiu la nasul ca l-ar fi turnat la securitate… fara vreo dovada.
    Azi patrasconiu il face pe cristoiu banal si trist. Eu nu inteleg de ce unii vor discursuri atat de stufoase in care sa nu spui nimik(patapievici) in loc sa fie simplu si banal da sa inteleaga tot omul si sa ii fie de folos. l-ai include si pe patrasconiu la nevertebrate?

  20. @smy: e o treaba care-l vizeaza pe Cristoiu, dar chiar sa acuze Vadim colaborarea altora cu Securitatea e deja prea mult. se depaseste orice limita.
    @ozzy osbourne: nu-mi aduc aminte de vreo solidarizare a jurnalistilor din Antene cu mine cand m-a facut corupt Basescu. da, o sa-i continui sa-i spun domnu’ Becali. e o chestie care tine de – in cazul meu – cei 6 ani de-acasa.

  21. @Ciutacu sunt bucuros ca aseara la dl Gadea , propozitiile au fost mai clare ca oricand ,pe intelesul tuturor.
    S-auzim numai de bine !

  22. ce pacat ca este veche emisiunea..chiar ma duceam sa cumpar evenimentul “de maine”. foarte haioasa emisiunea! sa ne ajute…

  23. Gigi Becali este si va ramane pentru mine o mare enigma!Nu am sa inteleg niciodata cum de acest personaj,atat de bogat,sa gafeze ever si ever …!!!
    Chiar nu are nici un prieten,nici un sfatuitor,macar…sa-l traga de maneca?!

  24. E o chestiune de demnitate. Probabil cu asta te nasti, e din gene, dar de 20 de ani incoace, multe pupeze “au dat la jurnalism”, dornice sa ajunga “ceva” la tv. Din ele, s-au cernut cateva profesioniste demne de admiratie, apoi ceva mai multe medii, restul formand stolul de fatuci! O sa spuneti ca multe sunt inca in formare. Posibil, dar daca n-au fost nascute cu har, vor ramane vesnice fatuci, chicotind la obcenitatile marinarului, hlizindu-se la grosolaniile si agramatismele diverselor vipuri, asteptand pururi sa intre in gratiile sexuale ale vreunui redactor, care sa le ofere o rubricuta palida pe ultima pagina a unui ziar. Mircea Badea are dreptate, dar el nuanteaza, cand il urmaresti trebuie sa-i vezi gestica, mimica, sa auzi tonurile vocii, sa-i vezi privirea, sa-i intelegi stilul. In privinta situatiilor, nici nu mai merita sa comentam atata timp cat presedintele insusi da tonul la marlanii, si de fiecare data, de ani de zile, de cate ori i-au iesit porumbei pe gura, s-a auzit din jurul sau un cor de rasete incantate si admirative. Pana si pe petre roman l-a umflat rasul cand marinaru-i dadea m–e in direct lui draga stolo, in direct la tv, dupa care si-a luat seama si si-a transformat rasul intr-un zambet condescendent. Sigur, curand avea sa-i dea si lui, da’ asta-i alta poveste.

  25. Crestineste ar fi sa se constituie un fond din care sa se finantzeze alfabetizarea fatucilor intr-un curs de minime cunostinte de cultura generala.Iar profesori sa le fie geniile cu salarii marite cu 50% care le-au (i-au) licentziat in jurnalistica.Eu subscriu cu cinci bani.Ca merita !

  26. vinovati ca il avem in fiecare zi pe sticla nu becali ii de vina ci ” latifundiarii ” armatei care si-au rotunjit sumele cu pamantul dat pi di jaba si televiziunile care sunt in scadere de rating incercand tot felul de neaveniti plus ca reporterii isi arata adevarata meserie ce ar trebui sa o aiba in presa – postasi !

  27. Am citit acest post incă din ziua când l-ați publicat. Nu vreau să vă laud sau să vă fac complimente de vreun fel, însă, trebuie să vă mulțumesc că existați. Sunt pasionată de jurnalism, deși în țara noastră adevărații jurnaliști pot fi numarați pe degete. Suntem plini de tabloide și de cancan-uri ca un copil plin de păduchi. Partea tristă,însă, este că noi nu putem scăpa de acești paraziți. Mă bucur că mai sunt totuşi oameni care merită ascultaţi. Pe mine mă ajută foarte mult acest lucru. Cât despre nevertebrata despre care vorbeaţi pot spune că şi-a greşit meseria. Nu că ar fi o excepţie, dar e bine că există şi astfel de exemplare pe piaţă. Avem şi noi, cei mici, nişte modele care ne dau de gândit ce fel de oameni vrem să ajungem.

  28. SFINTA BECALIZARE ELECTORALA

    Maredeiasi cu mina iute si renume laudat,
    Se’adunara sa’l slujeasca pe Jiji de la Palat.
    Pumni, picioare, cap in gura, trinta dura pe podea
    Adversarilor lui Jiji, stau acuma ei la pinda sa le dea.

    Si’n campania ce vine, cu gindul la fapte mari,
    Sa arate la prostime ca pe strada’s cei mai tari.
    Jiji insusi’i mina’n lupta din fotoliul sau de aur
    Indemnidnu’i sa loveasca drept in burta, ca un taur.

    Geaba’i lege care spune cum la vot tu sa te porti,
    Mardeiasii nostri frate isi vor adversarii morti.
    Nu tu mila, compasiune sau respect pentru rivali
    Toata lumea’n cor sa’ngine osanale la becali.

    Strategia stabilta, ordinul de lupta dat
    Haita se puse pe fapte, vrind nea Jiji imparat.
    Ce mai pumni si buze rupte, ochi precum tomate coapte
    Ce mai vuiet, ce mai larma, strigate de:noi vrem moarte!

    Toate aste’nfaptuira fara jena’n plina zi
    Asistati fiind la peluza de jandarmi si caralii.
    Dind astfel semnal in strada, la romanul ce alege,
    Ca veni vremea in tara, Jiji sa ii faca lege.

    Mirlania si prostia, vandalismul, golania
    Fi’vor incepind de’acuma, mod de trai in Romania.
    Iara Jiji din Palatu’i, cu o bita’n loc de sceptru
    Mandatat si uns de Domnul, la romani drept Sfintu’ Petru.

  29. Sunteti cu adevarat destept si in consecinta nu vad de ce ar trebui sa fiti modest.Felicitari in tot ceea ce faceti si cinste dvs.pentru curajul de a recunoaste si a discuta despre lucruri pe care marea majoritate a presei nici macar nu le poate aminti.

  30. A mai observat cineva ca in proprietatile fisierlor pdf in care sunt publicate stenogramele, apare numele lui silviu.bostan, ziarist la evz ??? (Vorbesc despre fisierele de pe onlainsport punct ro)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.