Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Dacă ne declară război Insula Nauru?

Dacă ne declară război Insula Nauru?

Ce hal de ţară NATO suntem dacă, la câteva zeci de kilometri de Bucureşti, stau oamenii în maşini de 16-17 ceasuri şi poliţiştii-i anunţă a resemnare că s-ar putea să mai petreacă o noapte de vise rele? Să spunem că ne-atacă, păcatele mele, pe neanunţatelea, armata Insulei Nauru. Pe unde scoatem cămeşa din nădragii grei? De vreun cutremur ţăpănos nu mai aduc aminte, că mă ia cu leşin la lingurică…

Bine că, în timp ce femeile nasc pe bancheta din spate şi/sau jelesc în direct la tv, avem un ditamai Inspectoratul General al Situaţiilor de Urgenţă, plin de generali, care, cu ocazia urgenţei pe care o trăim zilele astea, i-a raportat cu respect Doctorului că nu are pe stoc nici un utilaj folositor deszăpezirii!

Care Doctor, după ce-a reuşit iniţial să se facă de băşcălie cu armata fără soldaţi pe care voia s-o scoată la lopată, s-a cam ţinut de promisiunea făcută Danei Grecu şi ne-a aşternut pe străzile principale, cu larg sprijin din partea vremii şi prin pronia cerească a opririi viscolului, un covor asflatic (aproape) negru în dimineaţa asta. Evident că pentru asta a fost nevoit să nu pună geană pe geană o zi şi-o noapte, da’ ăsta-i poporul suveran. Şi nu, nu-i Băsescu de vină că trebuie să stai cu joarda pe spinarea românului dacă vrei să-şi mişte curu’. E chestie de genă.

Aveţi în filmuleţul de mai sus o inginerie deşteaptă. Hai să vedem cât costă şi de ce nu dă prin cap nici unui ciorditor din guvern să cumpere câteva. Dacă nu musai pentru linişte şi armonie socială, măcar pentru comisionul aferent achiziţiei.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

208 thoughts on “Dacă ne declară război Insula Nauru?

  1. in 2004 t flatulescu se caciulea pe la grivco ptr o majoritate fragila (dar neconjuncturala) de 2-3 voturi in parlament. in 2008 si-a vazut visul cu ochii, iar in 2009 nu poate conduce tara decat cu majoritati parlamentare de peste 60%.
    tot t flatulescu i-a zis lui crin ca a venit la cluj sa-l ajute. ma cac pe mine de ras… adica s-a dus la cj sa faca pe prostu’ sa iasa crin presedinte ?! eu cred ca in turul 1 l-au furat pe crin de l-au rupt, din moment ce sondajele il dadeau pe flatulescu castigator in turul 2 doar cu geoana.

  2. Schimbati anvelopele la masini, puneti de iarna si bagati masinile in garaj, pentru ca iarna nu-i ca vara, dimineata nu-i ca seara,….., asa ati votat asa SA TRAITI!

  3. Oare cum circulau oamenii acum 30 de ani, atunci cand zapada era mult mai mare?!!!
    Daca era mai bine… inseamna ca noi involuam serios!

  4. Problema e ca lumea se ia dupa teoriile depasite a lu’ Baselu si nu vede ca de fapt la noi “IARNA NU-I CA IARNA”

  5. Nămeţi electorali

    Na că după iarna electorală în care ne-au băgat fripturiştii noştrii de politicieni, a venit şi eternul examen al nămeţilor. Şi, din păcate, după consacratul slogan „Iarna nu-i ca vara”, autorităţile ne-au tras-o cu încă un circ. Un circ în care protagonişti au fost de data asta amărâţii de contribuabili. Sărmani români care fiind în pragul ingheţului erau întrebaţi de Radu Berceanu daca şi-au plătit rovigneta. Şi pe principiul „Daca n-a plătit-o?”, Ministrul Transporturilor a hotărât să-i extermine.

    Dar, ghinion! Uite că s-au găsit nişte băieţi care nu s-au îndurat să lase copii, femei şi bătrâni sa moară pe drumurile patriei. Nişte „sceleraţi cu sporturi extreme” care, din banii lor proprii şi personali aveau în dotare mijloace de transport adecvate momentului, au lăsat căldura căminului şi s-au aventurat, fără altă obligaţie decât cea de „OM”, să ajute nişte confraţi aflaţi într-o mare belea.

    Aşadar, cum dracu ăia de la „situaţii de urgenţă” nu au în anul de graţie 2009 dotări corespunzătoare pentru iarnă? Care sunt planurile de urgenţă „europene” pentru cele câteva (căci nu au fost multe) locuri unde oamenii au rămas înzapeziţi? Un nou Auschwitz era pe cale să se nască. Drumurile României.

    Bătaia de joc electorală şi politică s-a concretizat, pentru a n-şpea oară in vieţile noastre!

    Asta nu-i trădare naţionala?

    Ba este!

  6. @DANUT MUNTEANU
    Nu era nici o comparatie. Pentru ca nu exista. Era o constatare.
    PS
    Dar ca asigurarile medicale s-au scumpit ai auzit? CUM s-au redus impozitele? VOR sa le reduca.Inca nu.Iar despre cum se folosesc o parte din bani citeste “Cartea neagra a platitorului de impozite”. O sa te crucesti…

  7. PS: De azi, expatriaţii, diasporienii, parveniţii de basarabeni cu cetăţenii române să tacă dracului din gură, să dispară în străinătăţile lor sau să vină să dea la zăpadă, să aducă medicamente batrânilor, să cotizeze la pensii, să aduca fonduri pentru şomerii care vor face foamea, să încălzească spitalele, să presteze pentru tot răul care ni se petrece şi despre care ei emit filozofii populiste, “democratice” şi pline de libertate.

  8. gata sunt cu nervi cu astia!
    am ajuns vremurile in care nu ne mai bucuram de venirea iarna, o asteptam ca pe un cutremur devastator cu frica de a nu ramane undeva blocati (cu tot cu cauciucurile de iarna a cretinului din bm) sa sfarsim in frig si agonie, incetu cu incetu aceasta frica se implementeaza in mintea romanilor.
    Astept vremurile apocaliptice cand ne va fi frica de venirea veri cauza fiind lipsa apei, caci nu-i asha in romania totul e posibil, iar romania a ales t basescu (cel mai mare ex ca totul e posibil )
    gandidu-ma sincer nici nu imi pare rau pt cei care au votat cu basescu si au ramas blocati in tara, ce imi pare e ca sunt ramasi si de astialalti, mi as dori sa existe doua romanii (si nu atentez la siguranta nationala) una cu sustinatori lu base prinsi printre nameti dar consolati de base, si noi ceilalti care sa nu ramanem blocati intre nameti si sa putem linistiti sa-l criticam pe base pe bloguri pe la tv etc, dupa ce il criticam sa vina aia a lu base inghetati sa ne injure sa ne contrazica si sa ne mustre constiinta ca suntem cu moguli ca suntem comunisti etc ce ziceti dl ciutacu?

  9. offtopic: 2014 – Elena Udrea Presedinte, Traian Basescu – prim-ministru

    Sa traiti bine ! :))

  10. E cumplit pe trotoare. Nu mai e zapada pe strada pentru ca a fost aruncata toata pe trotoare. In statiile de RATB sta omul pana la genunchi in zapada cu noroi.Ar fi trebuit luata zapada aia si dusa in afara orasului.

  11. URA!Avem prim ministru boc!Ni imi permit aici,dar i-am injurat p-astia pana acum ,0 jumatate de ora, pe ei in frunte cu marele om al tarii.Doamne ce ma fac,ca nu-i mai suport sa-i vad,….inca cinci ani?

  12. Nu avem nici o sansa sa spulberam “nametii portocalii” si daca am avea cel mai performant utilaj din lume. Tara va ramane blocata sub povara acestor nameti timp de 5 ani.Din pacate nu este doar un vis urat, este o realitate sufocanta.

  13. NE MERITAM SOARTA !
    MERITAM TOT CE NI SE INTAMPLA !
    NOI SUNTEM DE VINA , NIMENI ALTCINEVA !
    PANA NU INTELEGEM ASTA , STAM SI VORBIM DEGEABA !

  14. Uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, avem prim-ministru, vom avea un guvern securizat, adica facut de securistul numarul 1 al tarii, cam asta a vrut sa zica.Sa vezi acum lupta cu comunismul, cu mogulii, cu baietii destepti din energie, asfaltari etc.Din zori si pana in seara ,iar seara, ostenit, va zice: stai sa bem niste apa vie si va duce sticla de “ion calaretul” la gura in care tine cubul de gheata obligatoriu si iar se va lupta cu comunismul, mogulii si ceilalti. Noroc ca are prim-ministru exact pe gustul lui, care si la o flatulenta zice: ordonati dle presedinte!Asta ati votat, asta avem. Astept votantii paranoicului in strada sa salute noul prim-ministru fost demis, astept sa le vad orgasmele cand vor ramane fara locuri de munca, fara salarii, fara pensii si cand vor canta in metrou: mamelor din lumea-ntreaga

  15. Revenirea grupului Basescu, Boc & sleahta de infractori la putere, reprezinta un mega-regres pentru Romania cu efecte greu de cuantificat.
    Practic ne-am intors de unde am plecat, dupa ce am spart de pomana 5 miliarde de euro in 3-4 luni de criza politica, fara sa obtinem nimik in schimb in afara de circ penibil.

  16. Acum sintem linistiti!Alesii lucreaza pentru noi!Speranta noastra la aceasta ora este ca din guvern sa faca parte si specialistii adevarati:udrea,berceanu,blaga,sulfy,adriean,paleologu(daca nu se poate;patapievici)

  17. Vedeti ce se intampla cand Traian Basescu se uita la emisiunile lui Mircea Badea ? Ii vin idei de prim-ministri !

    Mircea, tot e bine ca nu te-ai gandit la Udrea …

  18. Boc a fost desemnat nu a fost inca votat in parlament. Am o presimtire ca PDL-ii nu vor vota guvernul Boc si asfel mergem spre anticipate.
    Imi doresc Guvern Boc pentru gibonii care au votat Basescu.

  19. peste 5 ani Boc va fi presedinte iar Basescu premier, adica va conduce tot Basescu toata tara…

  20. a, nu-mi place schita asta de guvern. pai unde-i paleologu? si de ce videanu a lasat sanatatea din mana pentru un ilustru necunoscut?si, adica, de ce elena udrea nu ar mai avea minister? atunci sa-i dam postul de prim ministru. si ridzi? ce se alege de ridzi?

  21. Doaaamneee!
    Nu să poate! Ie Joi, deci ie Mov.
    Boc crede în vrăji!!!
    Doaaaamne!!! Aaaajută!

  22. Ar fi buna un astfel de utilaj cred ca mai degraba pe sosele iar in oras probabil ceva similar dar cu o raza de imprastiere a zapezii aspirate ceva mai mica. Altfel… ar fi troiene pe trotoare.
    Probabil zapada aspirata ar trebui suflata intr-un tractor cu remorca ce ar merge in paralel cu utilajul.

  23. Chiar daca e comentariul 170siceva, poate il citeste totusi cineva dintre cei la care o sa fac referinta. Deci, sugestie :
    Cei care implementeaza tot felul de mega-campanii pe teme de siguranta rutiera, ar putea sa aloce niste bani si pentru a produce un filmulet care sa prezinte conducatorilor auto cum e bine sa se doteze si ce proceduri sa aplice pentru a face fata situatiei perpetue, pe drumurile din Romania, de a ramane inzapezit.Sunt aproape sigur ca bugetul de productie ar fi mic, comparativ cu bugetele care se aloca de regula in astfel de campanii.
    Personal, am vazut un documentar de acest gen (nu cred ca a avut o durata mai mare de 15-20 min.) dedicat in principal celor care locuiesc/se deplaseaza in zone in care ninsoarea abundenta si viscolul sunt fenomene meteo care se produc in mod regulat.
    Acest gen de filmulet, pus la dispozitie gratuit televiziunilor de orice rang, isi va gasi usor locul in grila de emisiuni (de ce nu, cele cu specific Auto – Moto). Ar putea fi difuzat in statiile de benzina unde exista si spatii de alimentatie publica sau spatii publice unde sunt amplasate monitoare care prezinta diverse documentare (banci, holuri de institutii etc.)
    Cred ca impactul ar fi deosebit de bun si o mare parte dintre soferii care au ghinionul sa fie surprinsi in acest gen de situatie ar putea trece prin ea mult mai “confortabil” ca sa zic asa.

  24. Deocamdata ne-a declarat Basescu razboi. Asta clar are ceva cu tara asta, pe care vrea sa o distruga cu orice pret. Daca cineva ar fi vrut sa naruiasaca tot ce exista aici, nu ar fi procedat mai bine. Daca Romania ar avea vreun dusman acum, cred ca s-ar tavali pe jos de ras, dar deocamdata se pare ca cel mai mare dusman al tarii este clar Basescu.

  25. Ei, nu ne mai putem plange! Toata noaptea s-a lucrat din cauza viscolului pana cand si acele utilaje au ramas blocate si exista pericolul ca viscolul sa se inteteasca.
    Pai ce mobilizare este asta, chiar daca ninge puternic, pentru salvarea “femeilor care nasc pe bancheta din spate” pentru copii care n-au mancat si baut nimic de mai bine de 24 ore?
    Raspunzator pentru situatia aceasta nu este Dumnezeu, ci acei care ar trebui sa fie dusi la zid pentru incapacitate, imbecilitate.

  26. Cu insula Nauru cred ca ne-am descurca. Mi-e frica de statul Djibouti. Pai ce organizare au aia. Sunt independenti din anul …… 1997. Presedintele alora (Base al lor) a demisionat la 83 ani din cauza unui razboi intern cu niste rebeli (adica niste moguli). Actualul presedinte (de vreo 12 ani in functie) este ……? (nu Boc), este …..? Nepotul fostului presedinte. Ce zici de asa forta politica? Praf ne fac astia. Noroc ca le place caldura.

  27. Problema e ca zapada de anul asta a fost de stanga, iar fulgii aia comunisti au facut opozitie cu drumurile nationale si nu au vrut sa cedeze democratic si de buna voie la auzul amenintarilor cu sare. Ei nu au nici o vina, noi suntem vinovati ca ii toleram. Ce isi face omu cu mana lui nici base nu ii face.

  28. domnu Victor va rog interveniti si faceti ceva cu transmisia online.Nu va mai putem urmari din SPANIA ..nici macar pagina ANTENEI 3 NU SE MAI INCARCA.

  29. Am impresia ca suntem intr`o bucla perversa a timpului de prin `90 incoace. Mereu, mereu, se repeta aceleasi probleme, cu zapada in acest caz. Cand se termina iarna, cu inundatiile, cand se termina inundatiile, cand incep scolile, cu reportajele despre scolile insalubre romanesti, cand incepe anul studentesc, cu mita pe care o da` studentu` pt. un loc la camin, cu reportajele despre romanul care cu “mic cu mare”, “a luat cu asalt” supermarketurile in pragul sarbatorilor.
    Doamne fereste, sa nu fie reales iar Basescu…macar asta NU. Ups…too late 🙁

  30. Da’ nu ma mut din sectorul 5 nici de-a dracului:)! Fata de flescaiala din oras la noi e mai misto ca la cota 1400 !
    Sa traiasca (bine si) Vanghelie (care este si care m-a convins ca e cel mai bengos primar)!

  31. ei si ? base pleaca la copenhaga…
    vb aia :”foaie verde si-o cicoare,nici in *ula nu ma doare”

  32. Cioc, cioc, cioc, sunt tot eu, Boc

    Crezi ca scapi? nu ai noroc

    Vrei nu vrei iti cad cu tronc

    Ce vad? Ai ramas in soc?

    Nu m-ai vrut dar eu ma’ntorc

    Tot cu cascavalu’n cioc

    Si cu zgarda la mijloc

    Taica Base scuipa foc

    Eu ma fac mic, stau pe loc

    Cum imi canta, asa joc

    Initiativa…ioc

    Pana face tara…POC!

  33. Te rog frumos sa le explici la oameni lu baselu ce naiba e dreapta, ca deja vreau sa ma mut din tara cand aud oameni politici de la pdl afirmand ca sunt de dreapta cand ei au fost parte din inernationala socialista si dupa discursurile lui baselu.eu nu ii mai suport, sau plec din tara sau ma duc sa-mi lustruiesc arma.

  34. De ce lucram noi degeaba si fara cap?
    Pe camp ar trebui sa exise perdele de protectie (pomi) din loc in loc. Numai asa utilajele ar avea eficienta. Dar cine sta sa coordoneze si campul si soseaua? Cine sa urmareasca eficenta? Cine sa-i impiedice pe aia sa ne ia milioane de dolari degeaba in fiecare an?
    Aruncarea vinei de la unul la altul e un sport national

  35. De parca nu stiti ce fel de tara este Romania,o tara africana situata in Europa,ramasa in urma cu vre-o 100 de ani,fara industrie,fara scoala,fara agricultura,fara autostrazi,fara civilizatie etc,etc.
    Un popor dezordonat,murdar care primul lucru pe care-l face este sa incalce orice regula care se impune ca necesara.Dar in ciuda faptului ca nu are ceea ce defineste civilizatia natia are diplome,are masini de ultima generatie,are credite de neimaginat are
    afaceri imobiliare dar nu are forta de munca,nu este in stare sa scoata un produs 100% romanesc pe piata si va avea in curand o proportie de 0,45 persoane active la un pensionar si vre-o 12 milioane de asistati social.

  36. ATITA TIMP CIT ACEST POPOR ESTE IMBECIL,DA UN POPOR DE IMBECILI,DE UNDE SA FACA ROST DE OAMENI CAPABILI. CHEAR DACA AM AVEA,IMBECILII CARE-S MAI MULTI,NU IAR PUTEA RECUNOASTE,SUNT PREA MULTI IMBECILI,SE PIERD PRINTRE IMBECILI. MOTOC STIA DE MULT ACEST LUCRU,SI TU NU MAI VICTORE.

  37. Se pare ca revine UDREA:
    Zarzarica zarzarea
    Inca 3 ani cu ea
    La turism vom progresa
    Pana dracu o sa ne ia.

  38. Hai dom’le sa fim seriosi e trucaj clar. Cica viteza maxima 60 km/ora, nu cred dom’le. Si pe langa asta se vede clar ca lipsesc trei pixeli.
    Pai da, in loc sa invatam de la aia care au de zece ori mai multa zapada decat noi, stam si asteptam poate ca incalzirea globala o sa faca primavara sa vina in decembrie. Eventual sa nu mai dam banii pe incalzire. Pai voi de ce credezi ca s-a dus marinaru la Copenhaga ? Sa achizitioneze un vapor pentru deszapezit.
    Si oricum, sunt vinovati soferii pentru inzapezire.

  39. Asa se intampla daca tara este condusa de prosti.Si cei care se lasa condusi de prosti,cu parere de rau,sunt si mai prosti.

    Basescu catre multimea adunata in Piata Victoriei:
    – Am hotarat ca de acum vom munci numai miercurea!
    Toata suflarea impresionata, aplauda in delir.
    – Intrebari?
    Se ridica unu, se scarpina in nas, apoi in cur.
    – In FIECARE miercuri?

  40. Scuze, ieri am fost out.
    Continuare.De unde basculante, de unde soferi…S.a.m.d. Intotdeauna se vor gasi “scuze”. Vorbe avem, lipsesc faptele!

  41. Haida de.Am 55 ani.Mi-aduc aminte din copilarie ca soselele erau aparate,in zonele cu potential ridicat de inzapezire,cu parazapezi,acele sa zise garduri.La fel si la CFR.in unele zone se plantau zone de arbusti ca perdele protectoare.Erau ierni mult mai grele,dar atata isterie nu se crea.Ce sa va mai zic,dezordine si debandatda.Erau metode primitive,dar eficiente.Am vazut acum tot felul de freze si parafreze,aruncate de americani la fier vechi si cumparate de ai nostrii ca scule ultramoderne.Pai ce a facut Onorius in America?La toata aceasta harababura se adauga si nesimtirea unor soferi de masini bengoase ce au uitat ca trebuie sa ai 7 ani acasa pentru a lua orice fel de diploma ce implica si viata altora

  42. Tovarăşe Băsesescu Traian

    Vă raportez că când dv. vă ocupaţi cu codoiul la Copenhaga, trei dintre rumânii neaoşi datornici la FMI, ostentativ, au mierlit-o de frig la adăpostul străzii, prin aceasta ratând să trăiască bine şi în al doilea mandat.
    Menţionez că d-l Videanu le-a suflat aer cald în fund, pe rând, la câteşitrei, dar rezistenţa dopurilor de gheaţă nu a permis tranzitul. D-ale creştineşti se va ocupa Guvernul 4Boc. Fiind votanţii dv. fideli, cei trei nu vor fi radiaţi de pe listele de alegători ai duduei Eba.
    Să trăiţi (ca ei ,zic io) !

  43. Nu inteleg de ce va mira atat de mult incompetenta manageriala a celor de la Situatii de urgenta. S-a vazut si la incendiul din Bucuresti. A fost cineva schimbat? Si-a dat cineva demisia? Cat despre dotare nu sunt prea multe comentarii de facut. 80% dintre autospecialele aflate in dotarea inspectoratelor trebuiau scoase din uz de acum 15 ani. Stiti pe ce se mizeaza? Ca cei mici, trebuie sa le intretina si sa le mentina in stare de functionare pentru a participa la interventii, altfel nu primesc sporurile pentru interventii. Acum se incearca prin consiliile judetene, cu fonduri europene, sa achizitioneze autospeciale. Dar de ce nu se transfera tehnica de la unitatile militare (extrem de multe) desfiintate, la aceste unitati pentru situatii de urgenta? Unde este tehnica folosita inainte de 1989 pt constructia de drumuri, poduri, canale? Ar fi extrem de utila tehnica fostelor unitati de geniu (de exemplu – camioane, excavatoare, buldozere, macarale), care au fost desfiintate complet. Ar putea fi folosite la interventii dificile (prabusiri, accidente mari, inundatii, inzapezire). O parte din banii dati la firmele “prietene” pentru “inzapezire” pot fi alocati acestor unitati pentru a-si cumpara aceste utilaje si sa intervina atunci cand sunt probleme. Ei sunu militari si nu s-ar pune problema sa nu execute ordinele. Sunt multe de spus si nu e prima data cand se atrage atentia asupra incompetentei manageriale ale acestor structuri. Dar ei tin de scaun, nu indraznesc sa ceara fonduri. E pacat de cei multi si mici care isi fac treaba si care sunt cu adevarat salvatori. Ei sunt cei care isi risca viata cu adevarat la fiecare interventie. Ceilalti, conducatorii iubiti, incasau niste prime pana acum 1 an, de nu puteai sa le citesti cat erau de mari. Am citi anunturile date pentru angajarea sefilor la astfel de unitati: trebuie sa dai doar un interviu in fata generalilor de la Bucuresti. Nu proiecte manageriale, nu limba romana, etc. E pacat ca, o instituite care ar putea fi extrem de eficienta este lasata pe mana unor insi tributari vechilor obiceiuri, care aranjeaza concursuri (e plina presa de procese cu “foste” conduceri acuzate de frauda la examene) sau promoveaza subordonatii pe criterii care n-au legatura cu principiile unei institutii platite din bani publici. Ce ar trebui sa gandim, ca nu au depasit vechile aprecieri care se faceau la adresa pompierilor, legate de alcool si altele? Aceste unitati trebuie conduse de oameni tineri, capabili sa managerieze o instituie care ar trebui sa fie principalul sprijin pt orice cetatean aflat la necaz, nu de elefanti uitati in functii. Pana nu se vor face aceste schimbari, inclusiv de mentalitate, nu trebuie sa ne asteptam la prea multe.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.